CURAJ, GĂINĂ, CĂ MÂINE TE TAI!

 Stăteam de vorbă cu o cunoștință, patron la o firmă cu mai multe obiecte de activitate, în propriul  său magazin. Subiectul zilei - lipsa forței de muncă calificate, devenită o problemă gravă, nu din cauza lipsei oamenilor,  ci din cauza lipsei dorinței de a munci. Păi cum să mai muncești, când salariul minim pe economie abia atinge coatele salariului unei femei de serviciu, dintr-o companie de stat sau dintr-una care ne belește, de ne - ajunge pân’ la os? Norocul nostru e că cei care nu aveau nevoie de măriri sau de pensii mari, și-au tras căruța-n curte la ei! Așa ajungem să avem salariul mediu pe economie, care să bată la poponeț mama lor de europeni! Să zicem merci că nu-i tot Băsescu, că iar ne duceam după politici de austeritate, mânca-le-ar tata lor, să-i stea în gât!

Și cum ne frăsuiam noi din vorbe, că noi, românii suntem buni la vorbe! na, că se deschide ușa, nu singură, ci împinsă de două girafe - pui, dintre care, la cea mai mică, trebuia să mă urc pe scaun, s-o pot privi  în iris! N-a fost nevoie de scaun, pentru că musafirii aveau priviri telescopice și alunecoase, numai la Șef nu se uitau, aveau ceva cu colțurile!

Brusc, Patronache Blând a încremenit în poziția - Nu se poate, nu mi se întâmplă mie! Paranteză - nu dorm cu el în pat, nici nu am vreo bucurie la el, dar, de când îl cunosc, nu l-am văzut niciodată nervos, furios, enervat, barem cu fundu-n sus, chit că belelele  aveau drag de el!

 Acum căpătase culoarea vântului turbat și orice curcan ar fi murit de invidie că n-are mărgele de culoarea obrajilor acestuia! Mai - mai să facă apoplexie + accident cerebral, se abține cu greu și întreabă:

-Ce s-a întâmplat?

-Șefu’!( Apelativ românesc, după cum v-am obișnuit, pentru cineva care-i măgar și vrea să dea o țeapă!), noi vrem să ne angajăm la C.X., și ne cere recomandare! Ne dai și nouă una?

Omul în corzi, la care se face apel, are o tendință să le dea una, dar se abține cu greu, iar eu simt că vulcanul pe care stă are porniri ucigașe! Se redresează, spre marea mea stimă, eu necunoscând motivul uimitoarei sale transformări în Căpcăun!

-Treceți mâine pe aici, și-o să vă dau! mârâie Grivei Supăratu’ spre cei doi mutanți, care fac un pustiu de bine, și dispar!

Următoarele 5 minute le petrecem într-o reculegere totală, cu toate că nu a murit, încă, nimeni, singurul zgomot fiind frecat de măsele! Nu am atât curaj să-l învit la destăinuiri, iar el nu pare dispus să mă scoată din cur-iozitatea mea congenitală!

Își revine, totuși, cu excepția culorii naționale din obraz, ce reprezintă sângele care l-ar fi vărsat, dacă nu era un om cu capul pe umeri.

-Știi cine sunt ăștia? îmi aruncă întrebarea, la care nu știu să răspund, nu i-am văzut în nici un film, nu s-a făcut niciun reportaj cu ei salvând o rață din viituri, nu sunt printre prietenii mei de pe net!

-Au fost angajații mei, până acum vreo câteva luni! Pe ăl mai  mare l-am angajat că aveam nevoie de lucrători, aveam lucrări și nu le puteam termina! Nu știa să facă mai nimic, dar avea, în schimb, carnet de șofer. Cât a stat la mine, a învățat să monteze instalații de apă, termice, chiar de gaze. Nu se lăuda că are viteză, mereu trebuia să stea cineva cu gura pe el, până s-a prins cam ce să facă. Acum două ierni n-am prins lucrări prea multe, așa că i-am dat în șomaj aproape pe toți, angajându-mă că, din martie, să îi iau înapoi! Am rămas cu doi oameni, care-s la mine de la începutul firmei, și cu șeful de echipă. Clămpăul m-a rugat să-l țin și pe el, mai ales că îl mai folosisem și ca șofer. Am fost de acord, iar prin preajma Crăciunului, eu m-am îmbolnăvit, iar șeful de echipă a căzut și el la pat! Mașina de serviciu a rămas la nemernicul asta, care s-a ocupat de urgențe în perioada tristă! Am căpătat ceva mai multă încredere în el, iar când ne-am făcut bine, i-am lăsat mașina în grijă, cu o condiție, să o lase seara în parcarea din spatele hotelului. Lucrurile au mers fără incidente, iar, într-o zi, mă trezesc cu el și cu frate-său la mine-n birou, cu rugămintea să-l angajez și pe acesta. Cum individul nu avea nici casă, nici masă, nici familie, nici, măcar, un coteț de porc, mi s-a făcut milă și l-am luat . Se părea că totul merge bine!

Într-o noapte, pe la trei dimineața, mă trezește telefonul! Era cineva de la poliție, care mă întreba dacă știu unde-mi este mașina cu numărul…! -E-n parcare, în spatele hotelului! - S-o crezi dumneata! E-n fața Poliției! Șoferul dumitale s-a îmbătat și s-a luat la bătaie cu vreo doi, care erau să-i spargă capul! Pentru că omul  a dat să-i înjunghie cu un cuțit, pe care l-a luat din mașină!

Hopa! Era cuțitul meu, cu care tăiam slănină, nu oameni! Am dat curs invitației de a sări-n pantofi și în pantaloni, spre spaima soției, căreia n-a îndrăznit să-i spun de ce !  Lucrurile s-au terminat cu bine, nu era niciunul rănit, ăia și-au retras plângerea, iar eu am plătit o amendă, în contul nemernicului! Care, nemernic, mi-a mulțumit cu lacrimi, mai ales când i-am spus că nu îi rețin amenda din leafă. Și a pierdut și dreptul de a mai folosi mașina de serviciu! Bine că n-a omorât pe nimeni cu cuțitul meu, și-apoi să fugă!

Având de lucru la casa mamei, i-am luat pe cei doi frați să facă niște reparații, mai precis, să facă termoizolația. N-o să crezi, dar eu îmi plătesc angajații la fel, chiar dacă îi duc  să lucreze la mine acasă, mi-e silă de bârfe! N-am considerat că trebuie să stau pe capul lor, așa că treceam doar să le las ceva de mâncare și câte-un pachet de Winchester, la fiecare!  Dar uite că vine șeful meu de echipă, să-ți continue el, să nu zici că sunt subiectiv!

-  N-au terminat bine, când am observat că nu ieșea plasa la socoteală! a continuat povestea șeful de echipă, după ce i s-a explicat despre vizita celor doi. -Tot mereu cereau alta, și, într-o zi, m-am împiedecat de-o roabă și m-am sprijinit pe tencuiala proaspătă! Degetele au ajuns la polistiren, dar nu au întâlnit plasa! Am dat cu mâna și, nimic! - Mă, voi ați pus plasă peste tot? i-am întrebat pe flăcăi. – Cum să nu, șefu’!  -Și aici de ce dracu’ nu-i? - Nu știm, șefu’, nu om fi lucrat noi acolo! I-am spus patronului de asta și el a lăsat totul și a venit repede la fața locului. Când colo, alta! În spatele casei era un morman de frunze uscate, de vreo 20 cm înălțime. Dă patronul cu piciorul și împrăștie frunzele! Să murim de râs, dacă era de râs - decât să le dea mai încolo, au tăiat polistirenul după movilă și au finisat! Acum, acolo, era o gaură! Patronul s-a supărat și le-a spus că le oprește 10% pe trei luni! Apoi, i-a dat afară din curte și a chemat alți oameni, nu din firmă, să pună plasă din nou și să termine treaba! Alți bani, altă distracție!

-  A doua zi, să vezi frumusețe! a preluat ștafeta patronul. - Mă trezesc cu cei doi, foarte botoși, negri ca tăciunele, intrând în birou. - Noi ne dăm demisia! mă anunță ăl mai mare. – De ce? întreb eu, prostește! - Ne-ați jicnit! continuă jignitul, aruncând pe birou ce mai rămăsese din pachetul de Winchester. -Ce! credeați că cu chestii din astea, eftine, ne cumpărați?  După care au plecat, trântind ușa!

Acum au venit după recomandare! Am să le-o dau, dar am să scriu totul cum s-a petrecut, fără să omit nimic! Treaba lor dacă o folosesc sau nu! Eu nu vreau să-mi încarc sufletul cu povara că altcineva o s-o ia pe cocoașă, din cauza mea! Oricum, de admirat tupeul!

Trebuie, la angajare, recomandare sau nu ? This is the Question! Dacă părțile ar fi corecte, da! Pentru că nu e cinstit să dai o recomandare bună, cu speranța că or să mai fie și alții care să înjure! Iar mama e obișnuită  să fie înjurată! Da’ poate că ar fi mai bine să nu, că e nevoie de oameni la muncă! așa că n-are importanță recomandarea!  Mai multă bătaie de cap, îți faci și dușmani! Oricum, patroana nu mă suferă, o să scrie numai prostii! Mă mai scoate și datoare, și mă face și hoață! Iar Sindicatul...!

Mulțumim guvernanților și politicienilor pentru dilemă! Să și-o bage-n...sân!