MULȚI ANI FRUMOȘI ȘI FERICIȚI!

E zi de sărbătoare, e zi de Sf. Andrei!

N-am dat cu usturoi și nici cu vreun ardei,

Să fugă vrăjitoarele, să nu se mai pogoare,

Și spiritul cel rău, să crape din picioare!

Nu e nimic, prea magic, și nu apar strigoi!

E-o zi obișnuită, de post, și viața e în toi!

Fetele nu pun, sub perne, un fir de busuioc,

N-au chef de măritiș, ci doar de mult noroc!

Nu pun cărbuni încinși, pe funduri de ulcior,

Să plângă după cel, de care le e dor!

E mai comod un selfie, să vadă lumea toată,

Că biata fătucă-i bine și e... îndurerată!

Și vechiul obicei, care la noi, s-a dus,

De a întoarce vasele, să fie fundu-n sus,

A căpătat amploare, s-a generalizat!

Să fie totul vraiște - ce bine s-a păstrat!

Dar noi, românii, hâtri și puși pe veselie,

Găsim că-i ziua noastră, ne doare-n pălărie!

Cu toate nebuniile, care ne înconjoară,

Rămânem tot asemeni, la fel ca-odinioară!

Fiecare familie, tot are un Andrei, se știe!

De ce n-am fi voioși și plini de veselie?

De ce ne-ar trebui, să fie-UN Centenar,

Ca să ne bucurăm, să bem câte-un pahar?

Ai noștri, ne sunt totul! Și-n fiecare zi,

Am vrea un Centenar, ca să putem trăi!

Am vrea un Sf. Andrei! Nu se poate, oare,

Să ne-adunăm cu toții, să fie sărbătoare?

Dar m-am întins cu vorba și, iată, am uitat

De ce, de versuri calpe, acum, m-am apucat-

La cei ce-n ziua asta, sunt, clar, sărbătoriți,

Urez un LA MULȚI ANI ! MEREU SĂ FIȚI IUBIȚI!

AVENTURILE LUI BIMBI CROCKROACH

    “Văzuți de jos, unii oameni par enormi și impunători. Văzuți de sus, par mici și neînsemnați. Doar când îi poți privi în ochi, atunci poți întrezări ceva dintre albastrul cerului și abisul cel mai întunecat.” (B.Cockroach)

_________________________________

            „ A dracului, muierea asta, a mea – să mă dea afară din casă, în miez de noapte, să-i aduc Eugenia! Nici n-am apucat să mă încălzesc, e un frig, de ți se usucă bumbul ochilor, care-ți ies din cap! Ai mei deja atârnă, de mă lovesc în trompă, mă încurcă la miros! O s-o iau pe-aici, prin canalul ăsta, e destul de lărguț, are pe unde să-mi încapă osânza. Nici n-a venit, bine, iarna, și eu, Bimbi, m-am îngrășat! Bătrânul Mentosan, doctorul, spune că din cauza prostiilor pe care le mâncăm! Ei, na! și el! El de unde mânâncă, nu din același tomberon, ca și noi? Vremurile s-au înnoit, iar eu, tot pe întuneric circul! Parcă nu puteam să-mi iau, de pe net, o lampă din alea, de pus în frunte, să nu mai orbecăi! Dacă aveam una, de atunci eram, din nou, în scutece - misiune îndeplinită! Pofticioasă nevastă mai am, o apucă pofta de dulce când ți-e somnul mai serios! Tot îi trage că sunt nocturn, dar ea, nu e? Nu poate să se ducă și ea, după dulciuri, fără să mă mai trimită pe mine?

          Ce cald e aici! Mă apucă leșinul, nu e ca acasă, frig. Cine spunea că nicăieri nu e ca acasă? E un dobitoc, dacă ar veni de-afară, cum vin eu, și-ar nimeri la căldurică, nu i-ar mai păsa că n-ajunge unde trebuie! Acasă e acolo unde te simți bine! cum se simte subsemnatul, acum - deci am ajuns acasă! Nu văd mare lucru, deși ar trebui, dar mă simt aproape! Cine spunea – trebuie să ne simțim aproape unii, de alții? E adevărat, uite un calorifer suficient de cald, să-l simt aproape! Ba chiar fierbinte, nu-mi mai trebuie video-chat! Mereu îmi aduc aminte - când am fost în vizită la nespălatul ăla, care nu făcea altceva, decât să se holbeze pe chat, era să fiu strivit din greșeală! Am tras o sperietură, de-am făcut pe mine! Urăsc video-chat-urile, nu emasculează decât  troglodiți.

            Ce moale e aici! Nu știu unde am nimerit, dar e plăcut la atingere! Pe întuneric, toate pisicile sunt negre! Asta nu e pisică și, chiar de-ar fi, nu mă sperie pe mine o mâță! Am văzut o mulțime, la viața mea! Ba, odată eram  să mă sufoc de la blana uneia, nu-i așa că părul de pisică e periculos, că are virușe? Sau virusări?

            Aoleu! Moalele se mișcă și nu e mâță! Mă agăț eu, dar cam alunec! Mamă! Și e mare, parcă m-am urcat pe Everest! Mama lui de întuneric, îmi stă inima-n loc…! Stai așa! eu n-am inimă! Toată lumea spune asta, nu trebuie dovedit, că Bimbi n-are inimă! N-are ce să-mi sară, că n-am inimă! Cum n-au nici alții, te calcă-n picioare de nu te vezi! Numai în ultima lună și mi-am pierdut 3 rude și 2 prieteni! Toți striviți de realitate! Realitatea e că am făcut pe mine, mă simt și eu, acum, la înălțime! Dar nu tot ce urcă la înălțime, e în siguranță!  Cum nu mă simt nici eu, în  momentul ăsta!

           Na! s-a aprins lumina! Uff! Ce m-am speriat, nu-i decât un om! După statistici, sub coșul minim! După mine, cât casa! M-am suit, ca prostul, pe el, și s-a trezit! Și se uită urât la prichindelul de mine! Vă las, trebuie să fug, buturuga mică, răstoarnă carul mare, și omul mic, e ca vipera!

            Uppss! M-a văzut și s-a încruntat – cred că l-am trezit, de e așa nervos! Dacă îi intrau hoții în casă, nu se supăra așa, e obișnuit cu tot felul de hoți! Haide, frate, sunt eu, Bimbi, nu fi rău, că n-am făcut moarte de om, căutam doar niște eugenii! Nu vrei să auzi, nu-i așa, un confrate în suferință? Asta e, faci ce vrei! Oamenii sunt răi, nu-mi pasă de ei! Nu știu decât să se supere și PLEOSC!

            Bimbi, gândacul de bucătărie, muri strivit cu furie de stăpînul casei! De supărare, rudele  lui Bimbi se mutară în casa unde își dăduse obștescul sfârșit, sub câlcîiul  lui nea Vasile, groparul! Și cum acesta avea casa plină de pomeni, hotărâră să se răzbune - vor ține post negru, să i se strice mâncarea lui Vasile!

SCRISOARE DE CRĂCIUN! FĂRĂ MOȘ!

     Fiind moda scrisorilor către Moș Crăciun, văd că omenirea, în lipsă de sfinți și guriști celebri, se dă la Moșu! Adicătelea, își aduc aminte de cum se ține în mână dalta și ciocanul și se apucă de scris minciuni! pardon! scrisori cu cerințe! Cum au fost ei, tot anul, cuminți, așa că Moș Gulie trebe să le îndeplinească purcoi de dorințe, care, mai de care, mai șugubață, dar neapărat, de neo-coclit! de neocolit!

   Adaptarea după noile cerințe a adus, în locul instrumentului tradițional de scris (toporul), butonașele care ne cuplează la instrumentele de socializare, astfel că Moș Ghiogilă s-a trezit asaltat cu email-uri, SMS-uri, porumbei călători și rugăciuni, la care simt că trebuie să mă asociez și eu. Mă voi adresa lui Moș, în felul meu:

Dragă S.C.,

 Vreau să te informez că mă pot lăuda cu o mulțime de fapte bune, nu ca alții! Am fost foarte cuminte anul acesta, mi-am făcut pantofii cu cremă, să-i pot deosebi de noroiul din stradă, după ce plouă! M-am dus la serviciu, ca orice găină ouătoare, cu speranța că mi se va recunoaște meritul că nu am fluierat în biserică, nu am pescuit covrigi și nu am șutit din cutia milei, nefiind nicio cutie de genul ăsta! Cu regularitatea unui ceas elvețian, am ascultat toate prostiile debitate de toți tâmpiții,(să nu zici că nu știi ce efort a fost, să fac asta și să fiu în rând cu lumea). Nu am înjurat decât 13 de ore pe zi+noapte, restul timpului consumându-l pe nimicuri, cum ar fi meditația pe teme ca: seceta, căldura excesivă, bolile cu tulpină străină, atacul la persoană, marșul pinguinilor către Pol, creșterea puietului piscicol în bazinele de cianuri higro-asfaltice și, bineînțeles, studiul reîncărnării în cultura incașilor sumerieni.

Având în vedere cele de mai sus, mi se pare potrivit să-ți cer și eu ceva, nu prea mult, bineînțeles, știu că îți plac mult modeștii care ți se adresează!

În primul rând, vreau încă 120 de treceri de pietoni în urbe, cele existente nefiind îndeajuns să permită evitarea gropilor din carosabil! Nu că am da în gropi, dar, dacă nu te superi, dă-le alora de repară străzile și-o idee de Moș, să facă un pustiu de bine, să ridice și gurile de canal, la același nivel (sau să le coboare, nu-i bai!), acolo unde stau cocoșate, că li se sparg șoferilor, ouăle, când ies din supermarket! Vezi, moșule, că și cam pe unde domiciliezi mata, pe deal, sunt niște morminte etrusce, care rup cauciucuri, iar în chestia aia, care imită sensul girondin, de pe Podul Pescăriei, mai e un canal cu umărul fărâmat! După aceea, moșule, mai trebuiesc niște treceri de pietoni, să facem economie la benzină, nu mai trebuie să conducem, ne dăm jos și împingem mașinile, că-i mai mare viteza, doar melcii ne pot depăși! Plus că pietonii vor putea circula în liniște pe capote! Ba, dacă deschidem portierele, vor putea traversa și peste cutia de viteze, oricum nu-i interesează, la ei trecerea de pietoni e sfântă, democratică și peste tot! Grație celor cu idei de astea,(cărora știm cum să le spunem în particular!), orașul va intra în Guinness Book, drept "Orașul Nesfârșitelor  Opriri"!

Dragă Moș! nu uita să mai faci niște sensuri giratorii, ca cele proaspăt frecate cu maioneză, a început să ne placă să ne învârtim în cerc, nu ne mai ciocnim decât la Confecții și în alte două sute de locuri, unde nu avem trecere de pietoni cu mașina! Zic că două sensuri giratorii, pe capăt de stradă, nu pot fi decât diabolic de eficiente, mai ales dacă firmele de asigurare sunt chiar la doi pași! Dacă mai pui și niște sensuri, din astea, în jurul locurilor unde se aruncă gunoiul, faci și economie la buget, vor fi semnalizate din belșug, nu ca lucrările din carosabil, despre care am tot guițat, fără urmă de șorici pârlit! Cât despre câinii maidanezi, de ce nu-i iei acasă, la Pol, să țină loc de reni? Nu mai avem mult și vom inventa primul motor eco, pe baza de turbați! Chiar dacă te-ai angajat să ne scapi de ei, tot se înmulțesc bezmetic, e frig și fac, și ei, ce-s învățați - puiesc!

Dragă Moș, dacă ești solemn, vezi ce fac ăia în Consiliul Local, poate, la anul, cad la pace și nu mai trag la gioale, are cine să ne-o tragă, și-așa, fără ei! Dă-le, cadou, nițică minte, că n-au destulă, le-a rămas mică și cu găuri! Dar mi-e teamă că-i degeaba, tot pe-a lor, o rad!

Și mai vreau puțină sănătate, nu vreau să ajung la Spitalul Municipal, unde asistentele așteaptă pe Moș Șpăgilă, să le aducă puțintică atenție pentru pacienți! Până modernizați spitalul, mai bine goliți-le sacul cu daruri, nu sunt plătiți acolo să le moară pacienții, așteptănd să vină Unul Nou! Și mai dă și tu, cu dreapta, că medicii buni tot fug de frica fosilelor antediluviene, încrustate în scaune. Dacă e să mor, să știu că am murit de moarte bună, nu de Moarterea, cum o mai fi chemând-o și pe doctorița aia!

Atât pentru azi! Iar dacă vrei să-ți știi horoscopul până de Sf. Ștefan, apelează, Moșule, 660666, sau scrie-mi, dacă nu ți-e frică  s-o semnezi, ca primarul!

CÂRCOTAȘ DE MAHALA

     Dacă îmi aduc bine aminte, am mai povestit de “blasfemiatorul” de mine, în discuția aprinsă cu un preot! Și, dacă până acum nu v-ați convins, am să încerc să reiau tema bisericii ortodoxe române, pe care n-am putut să n-o iau peste picior, ori de cîte ori mi-a sărit muștarul, după ce s-a luat singură, de mult prea multe ori! Poate că-mi vedeam de bătăturile și cucuiele mele, dacă o postare a d-lui  Mircea Vintilescu nu m-ar fi dat de-a rostogolul pe panta rușinării.

            Să ne reamintim ce scriam în urmă cu vreun an: invitat la o onomastică, m-am nimerit la masă cu un preot, despre care toată lumea vorbea numai de laudă. Cum sunt refractar la lăudatul intensiv, ce ascunde, de multe ori, culmea ridicolului sau/ și a subiectivismului, am studiat personajul, dorind să văd de ce capăt să-l apuc! Contrar tuturor bănuielilor, nu sunt chiar o persoană băgăreață în seamă, dar când discuția de la masă a apucat spre construirea Marei Catedrale a Neamului,(pe atunci, în fază de proiect!) am intervenit! Vai! mie, păcătosul și desfrânatul cucului cu ceas! ce mi-a trebuit să contest necesitatea unui asemenea monument al opulenței, sfidării și cheltuirii banilor fără rost?!? Domnul părinte m-a crucificat pe masa din bucătărie -  eu, un hulitor de doi bani cu gaură, NU înțeleg rostul unui asemenea monstru al religiei creștine!

- Cum poți gîndi așa? m-a trecut părintele pe sub furcile lui caudine, încrucișîndu-și ochii, cu ciudă, spre mine. Dacă au catolicii o mulțime de catedrale, și noi, nix! de ce să nu avem și noi, barem una?

Dobitocul din mine a sărit în sus, pe tavan, de unde a explicat că el, dobitocul, vrea să se roage întro bisericuță de lemn, mică, numai să se simtă aproape de Dumnezeu, care, sâc! a avut grijă de dobitoc, chiar și atunci când acesta nu merita și făcea prostii! Că, dacă tot vorbim de alte religii, blasfemiatorul ar vrea să găsească bisericile deschise, la orice oră din zi sau noapte, unde să-și găsească liniștea! Așa cum fac alte religii! Și că religia nu trebuie confundată cu biserica, care este doar o reprezentare a normelor creștine și care are și-un picior de lemn! Că fala bisericii nu stă în catedrale, ci în sufletele credincioșilor, care sunt siliți să plătească cash pentru iertarea păcatelor, în loc să se lupte cu diabolicele lor răutăți, sub aspra supraveghere a slujitorilor Domnului! N-am pomenit nimic de orgoliu, sado-masochism, traiul în sărăcie, nici de împărțirea celor lumești, cu cei pe care trebuie să-i iubești ca pe tine însuți! Cum n-am pomenit de curățenia preoților, pe care, zău că n-are rost să-i condamnăm la foame și sete, drept exemplu personal, așa cum ne îndeamnă biserica, adică la post și cumpătare!

Părintele a uitat că trebuie să îndrepte, cu evlavie și răbdare, ca un Iov modern, pe păcătosul care lua în derîdere Mărețul Edificiu, precum și slava bisericii ortodoxe, care se confunda, din nou, cu credința creștin ordodoxă, doar că nu avea catedrală:

-Cum să fie deschisă o biserică tot timpul? Sunt atîtea lucruri de preț întro biserică, cine s-o păzească de hoți? Și cine să-i plătească pe paznici, că drept-credincioșii nici contribuția nu și-o plătesc?

Nu mai reproduc ce-a mai spus, închei tirada preoțească cu smerita concluzie - eu, păcătosul, am îmbulinat-o! mi-am făcut un dușman din taica popa, dar și din toți cei care vor să se fălească că au Catedrală și Casa Poporului!

Vezi, părinte, asta e problema noastră – prea multe lucruri de păzit și prea puține de învățat!

Uitasem de faza asta, când d-l Vintilescu, om de bună credință, mi-a adus aminte de micimea sufletului meu, deoarece fac parte din acea categorie de indivizi care ”din invidie că nu-i duce mintea la realizarea unui lucru bun sau util” trec la “cârcoteala prostească a acestor indivizi fără educație”, luând în zeflemea denumirea Catedralei “Mântuirii Neamului”! Stimate domn, nu vă supărați, recunosc că sunt așa cum spuneți - fără educație, dar v-aș întreba – dacă tot argumentați așa frumos demersul dvs, de ce-i trebuie poporului român, “mântuire”? Pe cine a gîtuit, fără aprobare, sau pe cine a ucis fără milă, de trebuie să se mântuiască? Păcat că multe dintre ce arătați, sunt elocvente pentru existența neamului românesc, pentru ele, sunt alături de dvs! Dar să nu amestecăm marele IMM, care este biserica, devenită ditamai concernul, și care nu etalează super - bogăția, ci sfidează sărăcia! În locul catedralei, aș fi aclamat contruirea unui azil de bătrâni, a unui spital, a unui cămin pentru copii, ba chiar și a unei pușcării! Cred că astea ar fi făcut fala religiei noastre creștine, nu ziduri de beton ridicate până la poalele lui Dumnezeu, care s-o fi săturat de atâta ipocrizie!

Mă mir că nu se comentează altceva – oare Domnul nu a fost foarte bun cu noi, de ne-am păstrat, până acum, prin vicisitudinile vremurilor, cel puțin, pînă acum (și fără catedrală!) identitatea națională? N-am dispărut în negura timpurilor, cu toate păcatele noastre! Babele cârtitoare spun că ne iubește Dumnezeu, nu ne-a potopit cu nenorociri, ca pe alții, să fim cinstiți și să recunoaștem!

Poate, când se vorbește de MÂNTUIRE, se referă la halul în care ne-au adus alții, dar a ne reveni nu însemnă că am fost niște damnați, ci doar niște fraieri care trebuie să vină cu picerele pe tăpșan! Noi avem nevoie de îndrumare și credință, ori o catedrală, indiferent cum s-o numi, te face mai pofticios la cele foarte pământene! Și biserica creștin ordodoxă numai spre minte limpede și suflet curat, nu  mai îndeamnă, s-au văzut, deja, prea multe, pe sub cojoc!   

CINE MAI RÂDE LA URMĂ?...

   E timpul să faceți cunoștință cu un alt vecin de-al meu – după ce l-am “lansat” pe vecinul meu cel trântor, de data asta e rândul unui alt tip de om, nici el lipsit de defecte, dar total diferit!

            El avea de toate-n curtea mare, care-i permitea să crească și păsări, și porci, să cultive legume și să îngrijească copaci! Aproape nu mai cumpăra mare lucru, i le dădea pe toate, pământul din curte.

            Cât a fost mai tinerel, era o foială pe la ei, de se ciocneau, fund în fund, om, cu nevasta lui și cu dușmani apropiați! Nu ieșeau, bine, unii, și intrau alții! Mai ales toamna, după cules și făcut rachiu, după ce murăturile își intrau în piele, musafirii veneau și plecau, niciodată în același timp. Iar de Crăciun, până în Revelion, curtea era ca un iarmaroc, până tărziu în noapte. Nu exagerez cu nimic, omul avea copii și, apoi, nepoți, care adăugau la prietenii personali, cohorte de noi rumegători și însetați. Nici gospodarul nu ducea la ureche, dar pe el, ziua, nu-l vedeai stând pe scăunel, cum își închipuiau alții, chiar și iarna trebăluia prin magazie - n-avea stare!

            Anii au trecut și copiii lui au început să îmbătrânească și ei! Ba chiar și nepoții! Omul nostru simțea că nu mai are viteza dinainte, dar nu se lăsa, ziceai că n-are mai mult de 40 de ani, deși bătea după șaizeci cu mult!

            A venit și vremea să fie depășit de ani, așa că a renunțat la porc, și-așa avea probleme cu ficatul, pancreasul, splina și tot neamul lor cel dureros! Nu că bolea, dar nu mai mergea șunculița pe jăratec! Bine că măcar o cană de vin putea sorbi, fără să se vaite. A căpătat și liniște între Crăciun și Anul Nou, mai rămăseseră trupeții lui Sugativă, care nu-l părăseau la nevoie - aveau nevoie de vinul  și de țuica lui!

            N-a trecut mult și a renunțat și la păsări, mâncau, zăludele, cât o cireadă de vaci și se scremeau trei ouă pe an, de ajungea, când trăgea linie, să creadă că a crescut struți, nu găini! E drept, nu numai scumpirea furajării a contribuit la asta, cât și draga de gripă aviară, care a trosnit găinile de prin alte zone, de a rămas teama că vor face ouătoarele furuncul sub limbă! S-au dus găinile la ceaun, răciturile de curcan și supa de rață măcăitoare, s-au dus și mulți vizitatori ai grădinii lui zoologice!

            Odată cu mărirea familiei, s-a redus substanțial și arealul, deci și suprafața agricolă, recte, capitolul legume! Cu cât costa apa de udat la patru verzi și-un spanac, putea cumpăra de la teutoni și malgași, tone de curcubitacee. Așa că a renunțat la agricultură, nu era pentru românași de crescut roșii pe araci. Și doritorii de legume bio au renunțat să-i mai dea târcoale, n-avea nici haz să plece din curtea lui, fără o legătură de pătrunjel și-un castravete!

              Cu ceva nepoți plecând de-acasă, plus doi gineri trăitori prin alte state, și-o fiică decedată, vecinul s-a trezit că n-avea nevoie de spital, dar avea nevoie spitalul, de el, să-i pape pensia! Asta din cauză că puterile îi scădeau, odată cu brațele care să le înlocuiască, în timp ce cererea de pe piață creștea, nepoții fiind mari amatori de vin românesc hibrid, contrar diligențelor europene. Ajutor, însă, ioc! A rămas doar cu via și pomii! Până ce i-a sărit nu inima, ci o bucată din ea, de-au trebuit doctorii să coasă la ea vreo opt ore, la sfârșit arătând inimuța precum rulada de purcel, prinsă-n ațe! Contrar expectativei generale, supraviețuiește cârpirii și-și reia locul printre butucii lui de vie!

            N-a renunțat la vie, nici mort! Numai că nu avea prea mult sprijin din partea celor rămași în familie, care s-au reprofilat pe băuturi din cârciumi, că de tăiat și legat la vie, nici vorbă! Doar la cules își făceau, câte unul, apariția, dar dintre străini, nici umbră! Oricum, nu era niciun chilipir să ajuți pe unul, pe care inima nu-i mai dădea voie să se întindă la chiolhanuri! Și fără purcel, găină, o roșie și-o vânată coaptă, ce ghișeft mai era? Mai ales că gazda nu se mai lungea spre dimineață, cu băutul, cum făcea odinioară! Musafirii nu s-au rărit, ci au uitat de tot pe unde se ridică clănțăul la poartă, că nici bani cu împrumut, nu mai dădea, zgârcitul naibii!

            Liniștea, atît de necesară de la o anumită vârstă, s-a instaurat în curtea lui văduvită de verdeață, musafiri și cântec dat la maximum, cum le plăcea la musafripți!

            A început să taie și din vița-de- vie, făcea prea mult vin, față  decât avea voie să bea, prea îndeajuns pentru cei de-ai casei, și nesătisfăcător de mult, pentru vechii prieteni! Cum puterile scad pe zi ce trece, a pus gând rău și la copaci, nu mai este în stare să se urce pe scară, să-i curețe, ca să nu mai vorbim, să și culeagă! Mai bine îi curăță de la rădăcină, nu se înghesuie nici muma lui dracu’, să-l ajute, toată lumea ar lua, dacă ar fi direct din traistă!

            Cei care, în trecut, dormeau prin curte, în cușca câinelui, a doua zi după troscăneală, trec acum pe stradă, îl salută, dar nu intră-n vorbă – ce interes ar avea? Ba unii s-au refugiat de pe lumea asta, lăsând noua generație de sugative, să plângă după damigeana lui plină!

            Vecinul îmi spune că, așa cum s-a schimbat lumea, nu crede că vor fi mai mult de zece persoane, cu tot cu popă și dascăl, care îl vor duce pe ultimul drum! Așa-i trebuie, dacă nu-i mai place munca și stă călare pe gard, așteptând să vină Cumătra cu coasa! Dacă nu s-o fi supărat și ea, că a vândut afumătoarea și butoaiele și n-a întrebat-o și pe dumneaei!

ȘI NOI? NOI CE-AM FĂCUT?

     Tocmai ce-am aflat că Ștefan Babanu a fost cam măgar cu vecinii lui munteni, și a intrat cu moldovenii lui, peste ăia, când făceau baie și erau dezbrăcați! Nu știu care mare istoric s-a...istorisit pe el, dar, de la o vreme, istoria României nu devine mai controversată, nici versată, nici amputată, ci doar demolată bucată, cu bucată, de zici că-i tort de frișcă la aniversarea grupei mici!

Citind materialul on-line și on-lime, am aflat că, de fapt, nici muntenii nu prea stăteau cuminți, îi mânca dorsala, cum era pe-atunci - te faci frate cu Vlad Dracul, tatăl lui Dracula, ca să treci puntea, vine Iancu de Hunedoara și-ți suflă-n borș! Cum pe nea Ștefan, nici Miron Costin nu s-a sfiit să-l facă cu ou și cu oțet, fiind nițeluș Boier,(cu B, de data asta!) se poate spune că nu mă interesează cum a săltat Babanu, Cetatea Chiliei, că doar nu era chilia mea, mai ales pe acele vremuri! Că doar n-a luat-o de la munteni, s-o joace la cărți! Cum nu mă interesează nici că-i plăceau muierile, din câte știu, în bătălii, se dădea jos de pe cal, nu din altă parte!

Apoi am aflat de la Președintele Academiei Române, ca Fănică i-a luat-o înainte lui Mihai al lui Viteazu, alt țângău care a unit țarinile românești, fiind ăla care a unit și el ceva! Hotărâți-vă - ori E buni, ori E ne-buni? Sau ar trebui vreo bulinuță roșie, neagră sau liliachie, care să indice gradul de subiectivism al fiecarui historian, nu de alta, dar zăpăcim copiii? Cui facem jocul, dragilor, ălora care le-am dat la gioale?

Dacă ne-ar doare ceva, înafară de cap și pungă, ne-am da seama că ne cam târnosim oamenii de seamă ai neamului, prost - slăvind “ celebrități “ făcute prin cârciumi sau la beție! Puținul obraz, pe care-l păstrăm cu greu sub avalanșa a tot soiul de idioțenii, făcute să ne simțim imbecili și mărginiți, ca popor, e lovit chiar din interior, de așa- zișii “istorici”!  Nu contează titlurile și onorurile, atât timp cât te numeri printre demolatorii istoriei țării tale! Am auzit multe “erate” la istoria din anii socialismului științifico - fantastic, la întemeierea statului neparalel român, etc, cred că trebuie să știm adevărul, dar cine îmi garantează că ăla e adevărul și nu o vomă denigratoare? Și cum se face că numitele “corecturi” sunt, marea majoritate, nașpa?

Și așa, cu mintea mea creață și dată cu gel de păr, mi-am proptit  căp’șorul, în laba stângă, și m-am apucat să gândesc cu dreapta :

-ce-am făcut înainte de ’89? Noi, românii, ce-am știut dintotdeuna - am supraviețuit! Războaielor, tocmelilor, trădărilor, colhozurilor, năvălirilor, tratatelor cretine, care ne-au frecat dintro graniță, în alta, sacrificiului a milioane de români, pe altarul mamei altora! UE, astăzi, uită cine freca ridichea la turci, poloni, cazaci, maimuțe cu păr pe piept și alte triburi gonatice și asupritoare, în timp ce ei jucau țintar și popa-prostu’! Așa că ce și-au zis - le punem jigodiile din neam, să arunce cu lături, în ce-a fost mai reprezentativ pentru România tuturor timpurilor, ca să ieșim noi, ca barosani, pe cai mari!  Și, ca totul să fie OK, la terfelirea istoriei românești, s-au angrenat și alții, de prin toate colțurile lumii, funcție de interese! Apropos! cum s-au mai recuperat datoriile de pe vremea lui Ceașcă? N-am auzit de ele, cum n-am auzit nici de tezaurul de la ruși! Și nici n-o să auzim, totul e să plătim, tot noi, pentru așa ceva, ceva mălai, ca să ni le păstreze pe undeva! Sau au crăpat ăia care le-au șutit, de li s-a pierdut urma?

- ce-am făcut în ’89? Majoritatea, nimic, am urlat la televizor și ne-am îmbătat de bucurie că o s-o luăm în scăfârlie! Câți dintre “luptătorii” de azi, nu și-or spune - Ce proști au fost ăia, care au murit la Revoluție! Cum spunem, în barbă, să nu fim auziți, azi, despre cei căzuți pe fronturile cu rușii și cu nemții, papuașii și irakienii! Să se ducă, să se bată, ăia care-s plătiți, nu țăranii care luptau la Oituz, să nu le moară copii și nevestele! Ciudat – oare de aceea luptau românii, pentru pungile cu bani, sau ca să nu le fie luate familiile și vândute, ca robi? Cine-i plătea pe daci? Cine i-a plătit pe morții de la Războieni? CIA? MOSSAD?  KGB? Aha! Soroș! Statul paralel! Sau, pur și simplu, erau proști?

- ce-am făcut, de atunci, încoace?  Exact - NIMIC! Am lăsat toate jigodiile să se urce până unde nu-i mai putem atinge și de unde rânjesc la noi! Ceee? Ei sunt vinovațiii? Păi! mâncăm mai bine decît țăranii de la Bobâlna, trăim în căldurică, nu prin codrii lui Avram Iancu! Apropos! și pe ăsta l-am văzut beat și rupt în gură, ca pantoful descleiat! Hotărâți-vă - a făcut ceva bun pentru neamul românesc, sau e doar un stâlp de cîrciumă ordinar?Avea și el drăgan la muieri, ca Fănel cel Mare și Sfânt? Doamne-Dumnezeule! în ce hal am ajuns – neamul ăsta n-a avut decât gunoaie, să-l aducă-n secolul XXI?

Mi-e rușine! Mi-e foarte rușine! Așa cum trebuie să-i fie fiecărui român care nu mai crede-n ROMÂNIA LUI! Care studiază istoria imperiului aztec, și spune cu piramidele au fost făcute pentru ca să privească toată omenirea, pe români, de sus! Și, la urma-urmei, cine sunt românii ăștia, că n-am auzit decât că au măncat lebedele, la nemți?

Cel mai comod lucru, e să stai cuminte, în fotoliul tău și să înjuri! Pe oricine! Te pricepi la toate, mai ales la politică și fotbal! Și-o turmă de furnici cu cocoașă te face să taci, ai curaj doar cu cei slabi și cu cei care n-au discernământ! Nu! nu cu ghioaga trebuie să stai lângă tine, ci cu înțelepciune! Fără pic de alcool sau mici, fără găleți de plastic! Și să nu-ți mai batjocorești neamul, datorită celor care s-au jertfit, ai tu, crăpelniță! Și locul tău sub stele! Și dorul de țară! Și amintirile! Și “Amintiri din copilărie”, scrise de un alt bețiv! Păcat că suntem bogați în atâta sărăcie! Și săraci, întro mare bogăție!

UITE-TE ATENT, CU CINE TE AȘEZI LA MASĂ!

   Terasa cu trandafiri și iederă era plină de lume, când cele trei veniră să se ușureze în grup! Prostia etala o haină de blană cu guler de marmotă, deși soarele ardea ca un zălud și toată lumea era transpirată până-n sandale! Bârfa, întro rochie mulată, atât de viu colorată, că întoarceau și vrăbiile, capul, avea un decolteu, din care răsăreau niște bostani vii și săltăreți! Nerușinarea venise aproape goală, întrun costum de baie, format din două piese - șnur cu nod!

Normal! toate capetele rămaseră întoarse la trio-ul apetisant și nu se miră nimeni când se ciocniră un tramvai, cu o ambulanță și o mașină a poliției,

Cele trei se așezară chiar la stradă, la propunerea Prostiei, deja rămasă mai grea de la praful abundent ce adăsta prin aer. Toți ospătarii se înghesuiră să le servească, spre ciuda urâtelor însoțite de soți, dar numai Frumușelul ajunse la timp, ceilalți încă se mai ciocneau ca bilele de biliard.

-Vreau un soda cu cinci cuburi de ghiață! se răsti ritos, Prostia, la el!

- Cafea simplă, dar să nu fie de anul trecut! se manifestă și Nerușinarea, desfăcându-și picioarele.

-Am auzit că au murit cam mulți, aici, la voi, din cauza unui cappuccino! Dar dă-mi unul, vreau să mă sinucid! comandă Bârfa, notându-și ceva în carnețul negru.

Frumușelul tuși elegant, șoptind subțire, din vârful buzelor:

-Noi nu avem probleme, dar v-aș ruga să vorbiți mai încet, sunt o mulțime de clienți care nu suporta gălăgia!

- Și ce mă freacă pe mine, suportatul lor? se enervă Nerușinarea.–Mă doare-n bască! că se supără, doar e democrație, poți face ce vrei!

-Nu le afectează timpanele? gânguri Prostia, rujându-se cu un tub de cremă de mâini. –Mie mi s-au spart dinții, de la o palmă de-al lui al meu! Mi-am scos oglinda pe trecerea de pietoni și era să-l calce o mașină!

-Fetelor, lăsați prostiile, avem subiecte fierbinți! le chemă, la ordine, Bârfa.- Am aflat că, de Centenar, nu mai dau fasole cu cârnați, ci ostropel de pui! Și vor să facă iarăși, drept imn național, “Tricolorul”, că nu avea nimic rău în el, doar că era făcut de comuniști! Nu a fost singura propunere pentru imn, mai era și Salam, cu “Buzunarul meu vorbește” și Nicolae Guță, cu “Străinătatea”!

-Ohh! Ce inteligent e filmul ăsta cu “Tricolorul”, al lui Spielberg! L-am văzut de trei ori! se entuziasmă Prostia, în timp ce Nerușinarea, total detașată, făcea ochi dulci la o cioară.

- Și se dau Swarovki, la copii, de la Moș Crăciun, daruri de la UE! continuă Bârfa, hotărâtă să le dea pe spate. - Cică de Paște avem un nou prim-ministru, adus din Iran! Plus că  benzina se va scumpi, a scăzut barilul, dar s-au umflat și prețurile la pompe, nu le mai fac în țară, le importă din Bolivia! Trump, întrun interviu teleghidat, ne-a lăudat pe noi, pe români, a zis că mai proști ca noi, nu e nimeni!

Nerușinarea se simți flexată:

-Eu vreau să învăț să vorbesc în Braille! Am o mulțime de prieteni care o vorbesc foarte bine, mai ales dacă sunt politicieni! Nu prea mă înțelege toată lumea, mie și necesitățile mele urgente, sunt judecată pentru comportament unbehaviour! Ce tot bânguie unii, că sunt total lipsită de caracter? Eu sunt lipsită doar de haine, că am gusturi, nu ca toate matracurcile! Și nu prea am obraz, că-i subțire!

- Voi nu știți de unde ies puii de pelican? îndrăzni Prostia să întrebe, masându-și gușa. - Am văzut pe Youtube cum pelicanii pot inghiți orice și vreau să iau lecții!

- Ptiu! Nu înțeleg de ce mă zbat eu, să vă țin la curent cu toate noutățile! se enervă  Bârfa.

-Dai și factură, la curent? sări Prostia, brusc interesată de liberalizarea furnizării energiei electrice.

Frumușelul le aduse nota de plată, fără să le aducă și comanda. Fetele se priviră nedumerite - n-au înțeles poanta!

- Pentru ce - notă de plată?

- Pentru cât rahat ați consumat!

IERTAȚI-MĂ , CĂ SUNT OBSCEN!

Iertați-mă că sunt spurcat și cam obscen,

Dar sunt alergic la prostie, ură și gluten!

Nu pot trăi în tihnă și în simbioză,

Cât sunt alergic la măgari și la lactoză!

Sunt, pur și simplu, trivial și imoral,

Când văd că viața-i un rahat de carnaval,

Și mă amestec, în limbajul deșănțat,

Spunând prea lesne, stupid și deocheat,

Un adevăr adevărat! La care nu s-a aderat!

Cuvintele par bancuri îmbălate, răsuflate

Mustând de glume piperate și spurcate,

Ce fac amestecul de limbă, cam porcesc,

Dacă-i ceva, ce doare, și chiar îl nimeresc!

Sunt, vă jur, un mare binecredincios,

Vulgar, picant și slab-licențios,

Când, necioplit, prin impudica tarla,

Vă-nchin, puțin parșiv, povestea mea!

Nerușinat, la chip, nesănătos, la fire,

Iubesc ce-i omenesc și-ntreaga omenire!

Și n-aș dori, să văd pornografie

În simpla și umila mea biografie!

Slobod la gură! Și indecent în scris,

Rămân mereu al vostru, așa cum am promis!

Mă-ntreb dacă sunt, încă, întreg și sănătos,

În lumea asta mică, cu glasul porcotos!

Umil, vă cer iertare, că sunt un deșucheat!

Păcat că maica mea, nu asta m-a-nvățat!

Dar pare că angoasa și sufletul scabros,

Mă face să fiu mârlă, total necuvincios!

De la o vreme, rău ne-apasă greața, poate, ura,

Dacă, în orice clipă, ni se tot... umple gura!

În loc de scuze, folosim doar... puncte-puncte!

De parcă ne-am născut cu ele, în loc de frunte!

Să fie creierul îngust? Sau poate e mai cool,

Să fii un dobitoc, un prost și un fudul?

Măi oameni buni! Dar stați așa, o țâră-

Ce pleonasmul mă-sii! în creier, ni se vâră?

N-ajunge că și lumea ajunse obscenitate?

Mai folosim, și noi, cuvinte “colorate”?

Îmi cer scuze, din nou! Atâta răbufnește,

Nici nu visați, ce mintea mea clocește,

Când văd pe cei  "măreți", cu capul în izmene, 

Că folosesc, cu fală, doar vorbele obscene!

APOCALIPSA ȘI APUCĂ-LIPSURILE!

"Nu trebuie să vizităm un spital de nebuni pentru a vedea minţi bolnave; planeta noastră este un spital de nebuni al universului." (Goethe)
------------------------------------

După trei luni de soare ucigător, fără strop de ploaie sau pic de nor, pământul a început să crape ca un pepene copt, scăpat din mână. Tâmpiți de căldură, oamenii din toate emisferele dădeau în bâl - bâl, chiar și cei de prin zonele înghețate simțeau că le intră soarele-n țeastă!

Atunci, baba Cleanța din Guițeni avu o vizuină, pardon! o viziune - întrun moment de sferto-trezie, începu să se tăvălească pe jos, guițând porcește, și susținând fervent că a văzut-o pe Fecioară! Care i-a spus că vine Apocalipsa, nu e departe, face auto-stopul dinpre Polul Nord!

Fără să mai analizeze gradul de alcoolemie a prevestitoarei Cleanța, omuleții abia așteptau un semn să creadă în ceva, mai ales după ceva mii de ani de educație apocaliptică - începură să creadă că gata! VINE!

Ca un făcut, mințile majorității au luat-o razna, zilnic mai convinși că sfârșitul lumii e aproape, după cum marile cobe ale umanității preconizau deșertificarea, aidoma cu Sodoma și Gomora. Și așa a început TOTUL: nimeni nu mai vroia să muncească, doar nu mai avea sens să miște ceva, dacă tot se termina prin distrugere! 

Pelerinajul la tot soiul de sfinte moaște a devenit nu principala îndeletnicire, ci o adevărată obsesie, toată lumea credea că a început să creadă! La toată povestea au contribuit și tot soiul de minuni, dintre care vreo 3000 de icoane de-ale Preasfintei, care vărsau lacrimi de sânge, numai bun de colectat, deoarece nimeni nu vroia să mai doneze așa ceva! Au apărut atîtea moaște, încât fiecare sfânt avea cîte trei trupuri, 5 schelete și câte o claie de păr, cât să provină de la o turmă de mioare, cu tot cu cioban! Milioane de handicapați au devenit peste noapte, foarte virili și gigolo, doar prin simpla pupăciune a unei unghii sfinte!

Bisericile erau pline până la refuz, stătea lumea la coadă, să intre, iar intrarea era pe baza de listă de așteptare! Ca să facă fața cererii, fiecare biserică a fost dublată, astfel că numărul preoților, precum și personalul bisericesc aferent, s-au mărit sustanțial. Nicio armată din lume, chiar formată din mai mult state, nu atingea numărul celor chemați să alunge diavolimea și să apere biserica!

Nici nu se putea altfel: bolile au cuprins majoritatea oamenilor, iar bolnavii se târau pe toate drumurile! Spitalele nu mai acoperea necesarul, așa că s-au înmulțit, satanicește, enorm de multe spitale particulare, unde nu oricine putea fi primit - ori aveai bani, ori aveai pe cineva, care să te susțină sau să te recomande! Se murea pe capete în spitalele de stat, de unde fugeau lucrătorii, extenuați  de munca inumană. Tot soiul de boli ciudate, netratabile, luaseră locul banalelor epidemii, dintre care Ebola părea joacă de copii!

 Hrana devenise tot mai rară și mai puțină, apa, tot mai murdară și mai infectată!

Biserica înflorea - miliardele de credincioși cumpărau orice, numai sfințit să fie și să lupte cu Antichristul! Se vindea zilnic milioane de sticle cu agheazmă, de secaseră apele! Alt semn al Apocalipsei! Nici celelalte religii nu stăteau mai bine decât creștinii, abia acum se vedea că soarta rea era a tuturor, nu numai a unora! Peste tot haosul și deznădejdea luaseră în primire ceea ce, până mai ieri, erau doar coincidențe!

Bogații râdeau de cei mărunți, numărându-și averile nemăsurate, pentru ei nu exista Apocalipsă, ci doar putere și veșnicie! Cele mai SF scenarii fuseseră luate de ei, în calcul, așa că se simțeau, ei și familiile lor, la adăpost de orice cataclism. Oricum, se putea trăi oriunde, cu bani mulți!

Dumnezeu se cruci – de unde mai scorniseră ăștia, bazaconia asta, cu Apocalipsa? Ce? El altă treabă n-are? Și de ce să-și consume El energia, proștii se omorau între ei și fără ghiontul Său? Nici nu s-au prins că au ajuns în fundul văgăunii, făcând jocul mârșavilor! Niciun diavol nu era prin preajmă, toți erau în concediu fără plată, deoarece Apocalipsa crease mulțimi de diavoli mărunți și falși! Rămăseseră numai Apucă-lipsurile obișnuite, dintre care frecventa lipsă a înțelepciunii divine! Sau a divinei înțelepciuni? Sau o credinței? Cine știe?!?

SĂRITURA DIN LAC, ÎN PUȚ!

Broscoiul, înamorat de luna plină,

S-a uns, pe spate, cu frunză de sulfină,

S-a tuns, s-a ras și s-a spray-at,

Vrând să arate macho, ca bărbat!

Privindu-se-n oglindă, concluzie a tras -

Doar ochii mari, pe cap, i-au mai rămas,

Ca să-l detroneze pe balcâzul Făt-Frumos!

Doar nu degeaba spune lumea, că-i...ochios!

Anul trecut, se-ndrăgostise de-o gutuie!

Și se-apucase să-i facă și statuie,

Când fata, speriată de vânt și de ciclon

Căzu, ca proasta, zăpăcită, jos din pom!

Pălită și cu puful zdruncinat,

Gutuia, la nivelul lui, nu s-a săltat!

Fără o vorbă seacă sau orăcăială,

Broscoiul o părăsi, fără tocmeală!

Dezamăgit de trista lui idilă,

Spre Lună, aruncă privirea lui senilă:

-Vai! ce frumoasă e! Așa îi este firea!

Cu ea, o să-mi găsesc eu, veșnic, fericirea!

La vârsta ei, ce minte coaptă, are!

Are prestanță, frate! și candoare!

Nu-i trebuie sulemeneală! Nici parfum!

Ține la tăvăleală! Și la drum!

Își linse botul, tot cătând muscoi,

Cu ochii bulbucați, făcând cât doi!

Dar Luna, subțire și galbenă, la boi,

Nici nu-l zări pe verdele broscoi!

Broscoiul îndrăgostit, sedus fiind pe dată,

De maiestoasa damă, de ceruri subjugată,

Nici nu băgă de seamă că juna răsfățată

Nu dă o părăluță, pe limba lui spurcată!

Dar în lumina ei, în balta lucitoare,

Broscoiul se văzu în...marea lui splendoare:

Chel, paralitic, cu lungile-i picioare,

Părea cam anacronic și plin de îngâmfare!

Chiar orb, dacă era, sau dus, în jos, cu pluta,

Atuncea înțelese că Luna nu e sluta

Gutuie!  Nuu! Că doar face pe muta!

Și că mulți măgari, prin patul ei, trecut-a!

Cum strugurii sunt acri și sunt suiți prea sus,

Așa broscoiul nostru, pe dată, el, și-a spus:

-Hm! E pretențioasă! Și-apare la apus!

E-o divă cam mortală! Așa că eu m-am dus!

Luna-l privi cu scârbă pe trubadurul bălții,

Care, de mic, cât arăta, își arătase colții-

Cum să-nțeleagă brotacul, cum sunt sorții

C-un astru ce luminează cerul nopții?

Ea, ce-n poezie, era un bun - bunuț,

Să lege mariaj, c-așa nemernicuț?

O cântă-ndrăgostiții, și dulce, n-un picuț!

Cum pupăza! să cadă, din cer, direct în puț?

CONCLUZIE:
Nici aerele de superioritate, 
Nici bruma de jovialite,
Nu pot ascunde proasta calitate, 
Acolo unde nu e compatibilitate!

Greșit am judecat - din smârc și rele,
Am ridicat gunoaiele, spre stele!
Am investit în orișice hienă!
Și n-am căzut în puț, ci chiar în ghenă!