Dacă n-am fi atât de egoiști, am putea vedea mult mai
bine ce se întâmplă în jurul nostru! Dar
noi suntem legați la ochi, țesătura folosită fiind una fină, rezistentă
și opacă, care nu permite să pătrundă, dincolo de ea, decât esența lui EU.
Egocentrismul este mult mai puternic decât binele din sufletul nostru, fiind
hrănit sistematic, în scopul menținerii sale la cote ridicate.
Dacă n-am fi atât de egoiști, am vedea copilul cum
crește, de la stadiul încântător, de micuț ghiduș, ajungând adolescentul căpos,
apoi maturul supărat, ca să sfârșescă drept bătrânul dezamăgit! V-ați întrebat
de ce fetița cu ochi de peruzele, care te face s-o mânânci din ochi, devine
bătrâna acrită, bârfitoare, vulgară, rea de gură? De ce puștiul fără stare,
când colo, când ici, cînd pe tavan, devine bătrânul enervant, săcâitor, melcul care se târăște prin mijlocul șoselei, nu-i pasă dacă îl înjură o mie de alți
morocănoși, el e în lumea lui acră, unde e stăpân? Cum de colegul tău de bancă
devine tipul încrezut, rapace, unsuros, capabil de orice, după ce ai împărțit
cu el ultima fărâmă de covrig? Cum tânărul care trece, cu telefonul la ureche,
rânjind către tine, devine criminalul care a ucis o bâtrână pentru pensia ei
nenorocită, de 500 de lei? Cum fata care își dezgolește părțile unduitoare, va
deveni femeia cu șalele rupte, zăcând prin spitale și cheltuind o mulțime de
bani, pentru tratamente? Și alte zeci de
mii de cazuri, sute de mii de situații, milioane de oameni. care ar trebui să ne intereseze, nimeni
nu trăiește pe un norișor rozaliu, neatins de vreun vânt pribeag!
Precum viermele, în gogoașa lui, noi, în egoismul nostru,
trăim cum putem! Nu existăm decât noi! Nu suntem decât noi! Ajungem să nu ne
pese decât de noi! Ba mai mult, ajungem să uităm că mai sunt și alții! Care, cu
adevărat, sunt cei de care ar trebui să ne pese! Până ajungem, din egoism, să uităm și de noi!
De aici, atâtea situații considerate ilogice, care sunt, însă, foarte
logice - acolo unde nu înțelegem, e pentru că egoismul nostru nu înțelege, ne
vâră degetele în urechi, pune tampoane așa groase, că nu ne mai auzim nici pe
noi! Și nici pe cei dragi! Pe cei care merită să fie auziți!
De ce să mă intereseze topirea ghețarilor? Ce, sunt la
mine în curte? Se topesc și nu mai am cu ce să-mi răcesc bericica? Mor
pinguinii și balenele? Face, tata, altele! Seacă apele și mor specii de plante?
Nu sunt ale mele, să se ocupe alții de treaba asta! A crescut numărul de
decese? Bine că n-am murit, mi se stricau micii în frigider!
Totul se reduce la o infinită particulă de indiferență,
care ia proporții, funcție de îngrășământul cu care ne cultivăm egoismul!
Egoism, care, din nefericire, există în fiecare din noi, și mai este și tratat
din exterior!
Când nu simțiți că sunteți egoiști, priviți cerul –
puzderie de stele, majoritatea mult mai mari decât Pământul! Pe fiecare dintre
ele pot exista nemunărate ființe, la fel de egoiste ca și noi! După ce înțelegi
că nimic nu e de neînțeles, iar TU ești o particulă microscopică, nu știu dacă
nu devii mai înțelept! Poate de aia nu privim cerul, ne e frică să nu vedem cât
de mici suntem, întro lume enorm de mare, infinită, aș putea spune! Dacă am
face exercițiul ăsta mai des, poate ne-ar mai trece din egoism și am trece la
treabă! La schimbarea lumii, întro lume mai bună, chiar înfinit de mică, în
care fiecare este parte, nu un Eu găunos!
Dacă n-am fi atât de egoiști...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu