Îmi dați voie să
vă spun - PRIETENI? Pentru că ați devenit, deja, prietenii mei, cu care împărtășesc aspra existență de arici! Dacă nu place prietenia mea, jur că nu
mai fac, dar nici nu retractez - rămâneți prietenii mei!
Ieri, pe un drum de țară, am văzut un arici mort – “stătea” în mijlocul drumului, mică movilă parțial
zdrobită! Un mic ghem de viață, biet suflet muritor, care a sfârșit sub roțile
unei mașini!
Trei ore, mai târziu, când ne-am întors, ghemul era în
aceiași poziție, nu părea afectat de circulația mașinilor. Contrar pornirilor
sadice, ale majorității șoferilor, nu l-a mai călcat nicio mașină, cum se
întâmplă, de obicei, cu pisicile care-și găsesc sfârșitul pe cărările patriei!
De nu mai rămîne nici urmă de suflet, fost, viu!
Ei, bine, ariciul
era mort, dar nu una cu asfaltul! Poate din cauză că aricii nu sunt prea
cunoscuți! Persoana care conducea, m-a întrebat:
-Oare nu-mi sparge cauciucurile, dacă trec peste el?
Atunci am găsit explicația - sărmane arici! parcă ai avea
țepii pentru șenilele de la tancurile rusești!
Mi-am dat seama cât de puțin cunoaștem din ce este în
jurul nostru, dacă ajungem să ne temem de țepii unui biet arici! Poate de aia
nu a mai trecut cineva peste el, nu din milă, ci din teama de nu scoate niște
bani, din buzunar, pentru pene! Sau pentru pane!
De mic arici, am gustat din toate mizeriile vieții
omenești! Singuratic, ocolit de cei care mi se credeau superiori, marginalizat
de ai mei, bârfit de țate, mi-am văzut de drumul meu! Nu m-a călcat nimeni,
făcându-mă una, cu pământul! Am avut noroc! Dacă Dumnezeu are un plan cu
fiecare, n-am aflat nici pînă acum care este planul Său, cu mine! Am gustat din
singurătate, fără să mă dilesc de tot! Nu mai vreau să-mi amintesc de vremea
când conversam prietenește, cu motanul
meu! E impropriu spus - conversam! Mai degrabă monologam! Bietul Puffy nu
îndrăznea să mă contrazică, nici eu nu m-aș fi contrazis, cu nervii pe-afară!
Am gustat și din răutatea umană, cea făcătoare de
monștri! Tot atunci, am învățat să-mi maschez sentimentele și trăirile, ca să
nu devin o altă victimă puritană! Pace vouă, răuvoitorilor!
Nici nu mai știu din câte am gustat, până am devenit
închistatul din mileniul următor, și până nu a trebuit să mă revolt împotriva
sorții mele de arici! Iată, astăzi, rezultatul – nu mă mai simt singur, contrar
solitudinii ariciului tradițional! Dacă am plecat de la ideea de a-mi arăta
țepii, întro confruntare cu o lume nebună, nedreaptă și falsă, am ajuns la
stadiul de a mă sprijini pe voi și de nu renunța să lupt împotriva lumii nebune,
nedrepte și false! Ceea ce îndemn, la rândul meu, pe alții, să nu renunțe la
luptă, oricât de inegală e lupta! Pentru că sunt oameni care chiar merită asta!
Ariciul de care povesteam nu vroia decât să treacă drumul, nu vroia să omoare pe nimeni. Ghinion,
sau nu, n-a mai apucat! Viața lui a fost, poate, prea scurtă, n-a mai apucat
să-și facă și prieteni! Și nici n-a vătămat pe cineva! El vroia doar să
supraviețuiască în această lume nebună, nedreaptă și falsă, pe care Omul a
făcut-o să fie așa. Asta nu înseamnă că stătea ca mortu-n păpușoi, până când
l-a “liniștit” mașina aia!
O fi luptat el, în felul lui, barem arătându-și țepii!
Eu vă mulțumesc, încă o dată, că sunteți alături de mine!
Sunt foarte surprins de prin colțuri ale lumii vă simt inimile calde! Nu mă
miră cei din SUA sau UE, care au fost primii care m-au mângăiat pe țepi! Cât despre cei din România, nici nu comentez,
jos cu pălăria mea de arici! Nu mă mai surprinde nici fidelitatea celor din
Peru, Filipine! Mă întristează divorțul
celor din Rusia și Canada! Nu contează, prieteni, tot, și la toți, vă mulțumesc!
Nu vreau să plac cu tot dinadinsul, mă bucur că mi-am
câștigat dreptul și plăcerea, de a spune tot ceea ce am de spus, indiferent de
cine se supără! Pentru că adevărul supără în cele mai multe cazuri! Nici mie
nu-mi place să mă regăsesc întro postură idioată, penibilă! Acolo unde mai există,
în noi, măsura penibilului! Poate ar fi mai bine să nu mai zgândăresc mereu
ungherele năclăite de indiferență, ale sufletului omenesc, ocupație care - mi provoacă
multă suferință! Cum ar fi moartea ariciului! Dar nu putem trăi precum gâsca-n
apă, fără să se ude! Dacă suntem mai mulți pe aceeași lungime de undă, putem
trece strada, fără să ne calce vreo
roabă cu gunoi!
Pace vouă, prietenii mei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu