Ion gemu, când
lopata izbi placa de beton! Nu se găsise nimeni să-i spună că acolo mai e și
beton, trebuia să fie numai pământ și țevi! Dinții i se opriseră din
zdrăngănit, iar limba făcu o voltă, înainte de a se prăbuși peste saliva ivită
instantaneu.
De mai bine de trei
ore, Ion se muncea să sape groapa unde trebuia să dea de țevile ce trebuiau
înlocuite. Murdar ca un porc tăvălit prin noroi de pesta porcină, puțând a mâl
și a rădăcini putrede, Ion simțea că-i aleargă sângele-n urechi, mai să-i
spargă timpanele.
Restul echipei
zăcea la umbră: doi zglobii jucau table, icnind de fiecare dată când dădeau cu
zarurile, de se auzea până-n stradă. Șeful de echipă dezlega un rebus, mușcând
sănătos dintrun sandviș cu piept de pui, ceapă și rădăcină de ghimbir. Puștiul
nou - venit se zgâia la o fufă ce înșira rufe și care uitase să-și tragă pe ea
și ceva haine, cu excepția chiloților. Spilcuitul își scosese mănușile, despre care se zvonea că nu erau scoase
nici când făcea sex, individul fiind obsedat de curățenie și speriat de
microbi. Singurul pasiv era nea Lică, care mai avea patru luni până la pensie
și care dormita visându-se pe marginea bălții, la pescuit de știucă.
Ion nu era supărat,
de felul lui se enerva greu și-i trecea repede. Acum, însă, se vădea că mai
multe brațe ar fi fost mai mult decât necesare, numai că brațele alea, lipseau!
Înainte de a începe să sape groapa, hotărâseră să tragă la sorți cine-o face,
iar sorții nenorociți căzuseră pe Ion! Ce nu știa el, era că tragerea la sorți fusese măsluită, așa cum
plănuiseră ceilalți, în ziua anterioară, când s-au întâlnit la o nuntă!
- Mai are păcăliciul ăla de săpat? aruncă șeful
de echipă, fără să se sinchisească să întoarcă capul, să se uite.
- Dă-l în pisici, de
fraier! răspunse nea Lică, fără să deschidă ochii, deja știuca lui măsura 57 de
cm.
- Ce face ăla
acolo? Chiulește? sări, iritat,
Spilcuitul, aruncând privirea către groapa lui Ion. -Ăla stă de vorbă cu un
străin, în loc să muncească!
De ei se apropie
Țâr, membrul echipei, care lipsise, fiind învoit trei ore să se ducă la
dentist. Livid, le comunică:
- Bă! Ion a pus-o!
Venind încoace, am tras cu urechea la ce vorbea cu ăla, cu hârtiile alea multe,
de i le plimba pe sub nas lui Ion! Băftosul, i-a lăsat bunică-sa moștenire
70.000 de euro! Nu degeaba spunea cineva că doar curvele și golanii au noroc cu
carul, uite că golanul de Ion s-a ajuns!
Pentru o clipă,
toți rămaseră cu gura căscată, de se vedea micul dejun și resturile de la
ospățul de la nuntă! După care, ca
împinși de arcuri, toți săriră în picioare și năvăliră în groapa în care Ion,
terminând cu străinul, se căznea să taie o rădăcină cât brațul lui, de groasă.
Dintrodată, groapa nu mai suportă aglomerația, așa că puștiul rămase cu
picioarele în aer și cu capul în mâl!
- Dă,
Ioane, să terminăm noi, că tu ai obosit! se auzi din toate părțile, mai puțin
de la puști, care nu reușise să scoată
capul din mocirlă.
Ion ieși din groapă și - și aprinse o țigară - ce mai
munceau fârtații, de parcă îi apucaseră dracii! După ce termină și aruncă
chiștocul, vru să coboare la muncă, dar nu-l lăsără:
-Lasă, Ioane, că ai muncit toată dimineața! E rândul
nostru! Odihnește-te, că și mâine e o zi! Cel mai bun tovarăș al nostru, și să
suferi de dureri de șale! Măi omule, du-te, și tu, la un doctor, să-ți vezi de
sănătate, datul prin gropi, e treaba noastră! Nu vrei vreo câteva zile libere?
Ion nu apucă să răspundă la tăvălugul de întrebări, care
nu se mai terminau, când groapa fu, ea,
terminată, iar țevile scoaseră capetele afară! În cei 7 ani, de când
lucra cu ei, Ion nu mai văzuse așa abnegație și viteză de reacție la tovarășii
lui! Rămase cu gura strâmbă, când realiză
cât de ușor se terminau treburile, când punea mâna toată lumea, nu-l
lăsa numai pe el!
- Acu’, măi Ioane, dai și tu un butoi de bere? Că am terminat la
fix! veni întrebarea ce-i chinuia pe toți.
Ion îi privi mirat și, curios! răspunse aiurea:
- Cu ce, fraților, că n-am achitat nici rata la bancă?
- Ei! cu ce? cu mărunțiș, că la tine e mărunțiș! O bere,
nu mori tu, din asta, de la grosul care-l ai!
Ion le întoarse spatele, fără să mai spună ceva, și se
îndepărtă!
- Al dracului zgârcit, n-a vrut să ne cinstească! Scârba
dracului, a dat norocul peste el și nu ne mai cunoaște! îl înjurară ceilalți,
fără să se gândească la faptul că, de fapt, nu era groapa lui Ion!
Ion, în drum spre casă, îl sună pe văru-său:
- Vere,
mulțumesc! Bine că ai venit, că nu mai terminam! Da! da! au terminat toată
treaba, și încă repede! Au pus botul, chiar au crezut că am căpătat o
moștenire! Auzi, la ei, nesimțiții! mi-au cerut să le dau de băut, să le
plătesc că au săpat! Nu! nu mi-e teamă că se vor răzbuna, nu vor mai avea când!
Mi-am dat demisia! Să sape ei gropi, până nu mai pot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu