Incendiul nu a distrus decât cele două case alăturate, situate la capătul
străzii! Mai bine zis, pompierii au distrus cele două case, în încercarea lor
disperată, de a stinge un focar care nu se lăsa stins! După ei, n-a mai rămas mare
lucru dintro vilă și-un bordei!
Mahăr, proprietarul vilei,
aflând că incendiul s-a datorat unui scurt-circuit, a vrut să-l strângă de gât
pe Simigiu, chiriașul bordeiului. Furia sa atinse forța unei tornade, numai la
gândul că muncise 5 ani, la vilă, și cheltuise un milion de euro, ca să rămână
sub cerul liber, din cauza nenorocitului ăla, care n-avea nici izmene, pe el!
Abia când îl încătușară jandarmii, lipindu-l de pământ, află că Simigiu și
bordeiul lui nu beneficiau de curent electric, ci de o lampă rămasă din primul
război mondial, afumată ca vai de ea.
- Sigur n-a luat foc de la lampă? încercă
Mahar să scoată vinovat pe vecinul
lui.
Nu-i ieși pasiența, se dovedi, în mod clar, că incendiul
fusese provocat de niște fire electrice, pe care electricianul le dezizolase din
greșeală și uitase de ele.
A treia zi, situația se schimbase – Simigiu își făcuse
alt bordei, crengi găsindu-se prin pădure, să iei, câte vrei și să-ți faci
bordeluri! Ei! nu era chiar așa, pădurarul, contra unei vedre de palincă, îl
lăsă să tundă niște copaci, în timp ce dumnealui troscănea în așteptarea unui
camion, care venea să ia niște lemne furate. Simigiu, pentru băutură, rămase
dator la șeful de post cu două săptămâni de cotorât la vie și două zile, de
ajutat coana preoteasă, să facă curat la porci, pentru cuie și alte ostromente. Și, cu astea, programul lui de
lucru, pe anul în curs, se termină, iar el se mută în casă nouă!
Mahăr plânse, de unul singur, cele trei zile, după ce își
cazase familia taman la 65 de km, la un văr, a cărui vilă măsura 400 mp și 16
camere, mai puțin cu trei decât defuncta vilă a lui Mahăr. După ce i se uscă
fața de lacrimi, începu să-și usuce și conturile, odată cu reconstrucția
hardughiei arse, numai că treaba mergea al naibii de încet, nu avea cu cine
să lucreze! Cele două firme cu care se înțelesese, să rezolve necazul, dădură
bir, cu fugiții, după ce Mahăr îi luă la înjurat, că de ce muncesc așa rar și
prost, el se grăbește să termine, barem, în doi ani. Și, cum nu aveau contracte,
vila rămase pe chituci!
După ce lucrările reîncepură, în regia proprie, lui
Mahăr, pățit de la contrucția anterioară, îi trecu prin minte să opereze și
niscaiva modificări, cum ar fi montarea unei instalații de stins incendiu,
odată cu montarea unei instalații de avertizare incendiu și de ventilație. Nu se
putu lipsi de WC-ul de rezervă, din fundul curții, făcut pe blat, să nu-l
depisteze UE. Cele 3 băi din vilă nu erau suficiente, având în vedere că, la o
zi mai ceremonioasă, se adunau cam 30-40 de rude și prieteni, pe puțin.
Simigiu se specializase în asistență lucrări - adică
stătea la soare, în fața bordeiului său, și urmărea lucrările. Se felicita în
fiecare zi, pentru că grandomania nu-l vizitase niciodată, îi ajungea o pernă
de la second-hand și-un pat aruncat de un vecin, atâta vreme cât nu-l obliga
nimeni să dea cu cîrca. Urmase povața tatălui său, rămășiță a înțelepciunii
neamului – NU IEI NIMIC CU TINE, CÂND TE DUCI! Așa că Simigiu nici nu avea mare
lucru, de luat cu el, nici dacă ar fi vrut!
Mahăr, în schimb, sărac lipit glodului de pe uliță, în
copilărie, toată viața lui nu visase decât că e bogat! Așa că nu pierduse niciun
moment și nicio ocazie, să mai facă un pui de avere! Incendiul, după ce îi
devastase averea, îi devastase și viața! Acum se chinuia, fără scrupule, să-și
refacă viitorul, numai că focul îi distrusese și ascunzătoarea unde ținea
principalele resurse, ascunse să nu le dea la Stat!
S-a potrivit ca Mâna Destinului să facă o farsă - cei doi
au murit în aceeași zi!
Printro nefastă coincidență, fără să-și vorbească
vreodată, s-au întâlnit la poarta cimitirului! Unul, cărat de o mașină
frigorifică cu zurgălăi și muzici de inimă, celălalt, dus pe un căruț, fostă
tonetă ambulantă în piață! Unul, plâns de o suită de personaje, mai mult sau
mai puțin, înlăcrimate! Celălalt, doar cu doi amărâți care fuseseră colegii lui
de chefuială! Unul, într-un sicriu cu mânere de aur! Celălalt, în amărâtul
sicriu dat de Primărie!
Ciudat! dar singura asemănare era costumul de ceremonie -
același costum negru și ieftin, același model, aceeași croială! Oricum, nu le
mai trebuia, la nici unul, mai mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu