SCILA ŞI CARIBDA - VARIANTA MODERNĂ!

Scila şi Caribda - numele celor două stânci situate între Italia peninsulară şi Sicilia, de o parte şi de alta, a strâmtorii Messina, cunoscute încă din Antichitate pentru pericolul pe care îl reprezentau pentru navigaţie şi considerate sălaşul a doi monştri teribili. Scila, fiica nimfei Crateis, era un monstru înspăimântător, cu douăsprezece picioare şi şase gâturi lungi terminate cu tot atâtea capete ; în fiecare din cele şase guri avea câte trei rânduri de dinţi ascuţiţi şi lătra ca un câine, iar mijlocul îi era încins cu un brâu făcut din ţeste de câini. Era socotită invincibilă şi nemuritoare, singura şansă de a scăpa de ea fiind implorarea mamei sale, Crateis.  Caribda îşi petrecea vremea sub un smochin înalt, înghiţind de trei ori pe zi apa din strâmtoare şi vărsând-o apoi în mare. Era un personaj monstruos, dar ea rămânea invizibilă, iar marinarii nu puteau vedea decât smochinul care-i făcea umbră.

Aşa era atunci! Acum, lucrurile s-au schimbat:

Scila Gutui și Caribda Acaju, două prietene din copilărie, cu aceeași ocupație, făceau Centura de multă vreme! Prea multă, după unii șoferi pensionari, și prea scumpă, după  firmele de contrucție implicate în licitație.

 Scila ținea partea stângă, după protocolul încheiat în urmă cu mulți ani, dinții ei, ascuțiți ca dinții de rechinul, (care-i fusese tată și, apoi, pește,) fiind recunoscuți de navigatorii prin praful drumului, de la distanță. Avea două picioare normale, semănând, inițial, cu niște araci de vie, apoi cu stâlpii de la semnul cu oprirea interzisă, ca, în final, să arate ca doi butuci nefasonați îndeajuns. N-o cunoscuse pe mă-sa, de aia nu era bine s-o înjuri de mamă, trăia cu senzația că maman-ul decedase de cancer, și nu de cancerul de bărbată-său, actual îndrumător de drumuri, la tânăra generație. Deși îi lăsase moștenire o sticlă, pe jumătate, cu vodcă și-o brichetă, să aibă cu ce-și da foc la bagaje, Scila reacționa violent la numele mamei - mușca! Clienții micului rechin nu uitau niciodată că nu trebuie să facă gălăgie, prin preajma ei, dacă vor să nu ajungă la spital, amputați!

Caribda, prescurtat Cari, după spusele ei celebre - Cari ești la rând? era șefa aripii drepte, a drumului! În rest, semăna ca două picături, de cafea cu lapte, cu concurența, exceptând negul uriaș, de pe nas, și părul de culoarea mătasei de porumb, afumat cu țigara!

Fetele nu întreținea niciun fel de conversație, în timpul serviciului, dar astăzi șomau, fiind sărbătoare națională, nu se face nimic, că-i liber!  Pe Scila o rodea un gând, odată cu pantoful drept, călcase pe o piatră adusă tocmai din  Turcia și lăsată în libertate. Nu răbdă mult și trecu drumul, spre Cari, care picotea de mama focului:

-Fato! noi ne-am greșit meseria! Ar trebui să ne mărităm, suntem, încă, niște partide bune! Și, ca oricare partid, merită să facem o alianță!

-Pleacă, fa, de-aici! Noi nu suntem înregimentate, nicăieri!

-Păi, la câte regimente n-am fost noi, mai trebuie să ne fandosim?

-Fa! Noi nu suntem înscrise nicăieri! Cine ne înscrie pe noi?

-Da’ polițaii ăia, ce-au făcut? Avem dosare la ei!

-Dosare, are toate! Noi suntem prea mici și nu ne bagă-n seamă cineva!

-Ia, fa! și tu, un fotbalist! Că lor le place de asistentele de pe Centură! Caută și tu un boxer, sau un karatist, cu Centura ta, pui pe toată lumea, jos! Două - trei mișcări și gata! l-ai terminat!

- Mi se pune, pe suflet, când te-aud!

- Să nu părăsim ideea - facem o alianță sau nu?

- Tu nu vezi, că nu prea merg alianțele? Au făcut, alții, tot soiul de înțelegeri, și tot pe centură au ajuns! Marfă de duzină, cu piele de găină! Dar numai așa ajungem la putere! Cea mai veche meserie din lume și noi, tot cu autostrăzile din praf? Că praful s-a ales din drumurile noastre!

-Cică a murit Gică Petrescu, ăla cu Drunurile nostre toate!

- Abia acum ai aflat? El cânta de dor și jale, știa că n-o să prindă decât drumuri pe hîrtie higienică!  Dar nu pricep, ți s-a urât cu  binele, de vrei să-ți schimbi meseria? Ne-a furat-o concurența, o vezi peste tot! De dimineață, până seara, numai personaje care ne fac să ni se înroșească obrazul! Ăștia nu au nicio rușine, și mai spun de noi, fetele! Noi facem un ban cinstit, nu ca ei! Muncim din greu, nu doar o oră - două, pe zi! E drept că nu tragem la lopată, dar la ceva, tot tragem, nu ca ei, doar ban public!

-Păi, stai așa! noi nu tot la ban public tragem?

-Da, dar nu o facem în public și nici publice! Noi suntem mai pudice decât știi tu! doamna aia care…!

-Taci, fa, că ne ascultă! Vrei s-o-ncurci?

- Gata, am tăcut! Dar nu știu despre ce să vorbim, nu mă duce capul la nimic!

-Vorbește și tu, despre economie și creștere economică! Nu despre astea vorbesc toți, chiar și după ce pleacă, veseli, de la noi? Nu înțelege nimeni, nimic, dar ei vorbesc păsăreasca lor! Zici că numai târtițe au înaintea ochilor! Dacă văd numai găini, cu ouă de aur! Sau de cocoși!

-Bine că nu li se strică cocoșelul, se strică numai neuronul!

-Lasă vraja, s-a făcut de trei și noi n-am dat nicio ordonanță de urgență! Eu, una, m-aș retrage, am o găseală cu unul acoperit! Are la păr pe el, zici că-i King Kong! Vorbește, de parcă are nucile în gură, dar numai la telefon! Mai gândește-te la propunerea mea, până nu-i trece altcuiva prin cap! Și ne rade pe-amândouă! Multă minte nu trebuie! Doar tupeu și-un pic de noroc!