Băuse atât de mult, încât uitase că, după zece seara, nu mai avea unde să
doarmă. Furase cele două sticle de coniac din duba unui negustor, lucru care nu
fusese foarte complicat, omul trebuia să
care marfa vreo 20 de metri, duba nu-i intra pe alee! Dus - întors, exact atât
îi trebuise să salte sticlele! Celălalt nici nu observase, gâfâia prea tare și
mai avea, încă, de cărat!
Băuse, aproape pe nerăsuflate, jumătate de sticlă, apoi terminase sticla,
umblând împleticit, pe străzile care se clătinau, de zor, în jurul lui. Nu mai
ținea la băutură, din foarte puțin, nu mai știa unde era, iar ultima oară i se
rupsese filmu! S-a trezit la spital, i-au spus că trecuseră două zile! Poate l-au mințit, nu se poate să fi
stat atât, fără să știe ce-i cu el!
Chiar și așa, amețit de-al
binelea, ceva îi spunea că nu va ajunge la timp - ultimele trei săptămâni
avusese noroc, o bătrână avusese nevoie
să spargă niște lemne și-i dăduse voie să doarmă întro magazie, cu o
singură condiție - să nu vină mai târziu de zece, când încuia poarta și ușile,
de frica hoților.
Totul se răsucea în jurul
său, se sprijini de ceva și, ultimul lucru pe care îl mai văzu, fu gardul, care
părea că se răstoarnă peste el.
Se trezi a doua zi, cu un
strat fin, de zăpadă, așternută pe el. Deși mahmur, putu să observe că ar fi
înghețat de frig, dacă n-ar fi fost haina veche și prăfuită, care-l acoperea. Prima
zăpădă, așa aiurită cum era, l-ar fi terminat, nu era prima oară când dormea
afară, în frig, dar acum chiar că-i înghețaseră picioarele! Cuiva i se făcuse
milă de el și-l acoperise cu zdreanța aia!
Căută cea de-a doua sticlă,
dar n-o găsi și o furie rece îl năpădi - fusese prădat! Chiar atunci când avea mai mare
nevoie de ceva, să-l încălzească! De aruncat, n-o aruncase, iar de spart, i-ar
fi mirosit hainele, a băutură! E clar,
cineva îi furase sticla!
Mai descoperi că se afla în
curtea din spatele unei case vechi, cu un gard foarte înalt, ce nu putea fi
sărit. Încercă să-și amintească cum ajunsese acolo, dar nu reuși, ajungând la
concluzia că alunecase și se sprijinise pe-o poartă, care nu era încuiată!
Poarta era în spatele lui, deci cam așa se petrecuseră lucrurile!
Capul îi huruia, durerea devenind dureros de
enervantă. Se ridică cu greu și abia atunci îl zări pe bătrănul care-l privea!
- Ar fi bine să intri în casă!
Să-ți dau un ceai! se trezi invitat de bătrân, dar nu comentă, încercă să-l urmeze, sprijinind pereții. Înăuntru
era cald, deși totul părea vechi și plin de mucegai. Bău ceaiul cald și dulce,
dar durerea nu se potoli prea tare.
-Iartă-mă că nu te-a trezit,
dar nu prea avem unde să primim pe cineva! Și nici n-am făcut-o de multă vreme, să avem oaspeți! auzi, prin
gălăgia pe care o făcea capul său, spusele bătrânului.- Scuză-mă, te rog, dar
cum ai ajuns în curtea noastră?
-
Dacă aș ști, ți-aș spune! se răsti el, fără să înțeleagă de unde atâta
ostilitate în vocea sa, doar îi salvase viața, fără să știe cine e și fără să i
se ceară ajutorul. - Mulțumesc pentru haină, mi-a prins bine! încercă să mai repare ceva.
- N-am avut alta, mai groasă,
iar de cărat, nu puteam să te car, ești prea greu!
Drace! Chiar a încercat să-l
care!
-Plec imediat, n-o să vă stau
în gât! spuse, și, de data asta, ostilitatea sa devenise furie! Ce tot se băgau, toți, în sufletul lui? Nu putea să-și vadă de-ale lor? Le-a cerut cineva
ajutorul? Să-l lase în pace, fiecare cu treaba lui!
-Nu ne încurci cu nimic, însă
nu avem ce să-ți dăm să mănânci, nu prea
avem nici noi! Eu mă duc, am ceva de făcut! Când pleci, să strigi după mine, să încui!
Dormi o vreme, nu știa cât,
nu avea, oricum, mare importanță! Când se trezi, găsi o nouă ceașcă de ceai, pusă pe
micuța plită, la încălzit! Iar bătrânul stătea întrun fotoliu cu brațele uzate,
citind din Biblie. Acesta ridică ochii
și-l zări:
-Te-ai
trezit! Afară ninge zdravăn, a ajuns zăpada până la genunchi! Mai
poți să stai aici, până diseară! Poate cineva te-a dat dispărut!
Cui să-i pese, de un nenorocit ca el? De unul care n-a fost în stare să-și
salveze propriul și unicul copil? De unul, pe care l-a părăsit nevasta, fiindcă
o bătea, o considera singura vinovată de moartea fiului lor! În timp ce el bea,
nu mai știa când e zi și când e noapte! Cu ce era, ea, vinovată, că el, de băut ce
era, l-a obligat pe puști să urce pe casă, unde se desprinsese o ancoră de la
antenă? Copilul nici n-ar fi putut face ceva, nici el n-ar fi putut face mare
lucru! Vina lui fusese că nu reparase scara, era ruptă de luni de zile, a tot
amânat, până a uitat! I-a adus aminte zgomotul făcut de corpul copilului,
căzând de la patru metri înălțime, cu o încercare disperată de a se agăța de
streașina, care a cedat! Nu putea uita corpul plin de sânge, nefiresc de
răsucit, cu un picior orientat spre spate, întrun unghi drepf, făcut cu trupul!
Se blocase, văzând cum arată, n-a știut ce să facă, s-a repezit, prostește, în
casă, după bandaje! La ce i-o fi trebuit bandajele? Și, în timp ce nevastă-sa
urla,bînnebunită, mușcându-și mâinile, el s-a prăvălit întrun fotoliu, fără să
facă nimic!
-Pur și simplu, n-am mai gândit! Cineva îmi spunea că a murit și că nu mai
am ce face! Asta a fost cea mai gravă greșeală, pe care am putut s-o fac! Mai
târziu, la spital, mi-au spus că, dacă nu întârziam 20 de minute, l-ar fi
putut salva! Am fost, și voi rămâne, un criminal! Așa m-am apucat de băut! Tare!
Soția m-a părăsit, și-așa s-au rupt toate punțile între noi! M-a părăsit și,
am aflat mai târziu, a pierdut și a doua sarcină, de care nu-mi spusese,
pentru că voia să mă părăsească! Beau ca
un nenorocit și n-am să mă opresc, decât atunci când mă vor găsi țeapăn! Pentru
ce să trăiesc? tot un nenorocit o să mor! Nimeni nu-și închipuie ce-i în
sufletul meu, pentru că n-a trecut prin ce-am trecut eu! Mă duc să beau!
Nu se mai găsise, de multă vreme, cineva dispus să-l asculte! Să nu-l
întrerupă și să-l lase să plângă! Să nu - i spună, să nu mai bea! Bătrănul, cu
politețea lui exagerată și cu blândețea sa nefirească, reușise să-i dea cep la
trăiri demult trecute! Nici n-a realizat că a povestit unui străin, ceea ce nu
îndrăznea să-și spună sieși!
Când s-a mai liniștit, s-a rușinat - cum de putuse să se păcălească singur, să
se trădeze așa urât?
Bătrănul continua să-l privească, fără ca ochii să-i trădeze scârba sau
repulsia! Abia întrun târziu spuse:
-Crezi în Dumnezeu? Și, fără să aștepte răspunsul continuă - Dar în
destinul tău? Uite, am să-ți arăt ceva!
Se apucă să dea drumul la capsele, ce-i țineau cracul la pantaloni, la piciorul drept! De dedesupt ieșiră tije,
arcuri și bucăți de plastic. Proteza era deasupra genunchiului, la vreo 2o
de centimetri, de unde fusese rotula!
-De
la diabet! Au trebuit să mi-l taie, să salveze restul! Până data viitoare! Mi-a
fost greu să mă obișnuiesc cu ideea, nu mai vorbesc la câte a trebuit să
renunț! Sau cât de greu m-am obișnuit cu proteza! Și-acum îmi vine s-o arunc!
Regim, tratament, dureri! M-am apucat
de băut! Tot trebuia să mor, întro zi!
Ce ziceai de nenorocire? Cum e treaba, cu nenorocitul? M-am lăsat, apoi! Știi
când? Când nevastă-mea a făcut un AVC și-a rămas o legumă! Copii, nu avem! La
azil, nu ne primește, avem pensii mici! Mi-au căzut pe cap treburile casei! Am
noroc cu o vecină, că-mi face cumpărăturile! Nu știam să gătesc, am învățat, nu
iese cum trebuie, câteodată, dar n-are cine să se plângă! Să-ți povestesc cum e
să întorci un sac cu cartofi, să-i schimbi Pampersul, când tu ai un picior în
minus? Crezi că poți s-o faci, când ești beat, de nu știi de tine?
Dar eu nu mă plâng, am trăit și
bune, și rele! Când am fost eu bolnav, ea m-a îngrijit cum a putut! Nu pot să-i
întorc spatele! Putea să fie și invers! să fiu eu, cel din pat! Nici n-am voie să mor, cine va avea grijă de
ea?
Am încercat să găsesc pe cineva,
să mă ajute, să ne fie moștenitor! N-am găsit decât mincinoși, dornici de
căpătuială! Și nici nu le-a plăcut, cine să se bucure la maghernița noastră?
Iartă-mă, încă o dată, de
cuvintele mele! Dar când mai spui că ești nenorocit și ghinionist, să te mai
gândești dacă știi, cu adevărat, ce înseamnă! Și dacă n-ai norocul la a doua
șansă, pe care o arunci cât colo, prostește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu