Se spune că, atunci când simți că ai îmbătrânit, apar
amintirile! Și te obișnuiești, să trăiești cu ele! Și prin ele! Apoi vorbești
mult, dai sfaturi, pe care nu le vrea nimeni! Nici tu nu le vrei, cum n-ai vrut
să le primești și când erai tânăr! Nu te înțelege nimeni, pentru că vorbești,
mai mult, pentru tine, iar sfătoșenia ta apare ca o contrapondere, la
sentimentul de inutilitate! Încerci să păstrezi echilibrul, zicându-ți că mai
ești, încă, bun la ceva!
Cele de mai sus, n-au nimic cu bătrânețea! Omul, de când se naște și până predă
echipamentul, vrea să se simtă cineva, să se simtă util și important! Să fiu
sănătos, câți tineri am auzit vorbind singuri, nu numai bătrâni! Însă cele mai
multe vorbe se consumă, vorbind cu sine, chiar dacă există auditoriu! Este
formula cea mai folosită pentru limpezirea gîndurilor, pentru analiza
propriilor trăiri și sentimente! Sau este doar o defulare, un mod de a ieși
dintro stare nenorocită, când adrenalina dă pe-afară! Sau poate fi doar manifestarea
prostiei, să vorbești, că să te afli-n treabă!
Zilele trecute, nu știu cărei variante de mai sus pot să
mă afiliez, mi-am adus aminte de prima mare iubire! Pe alea mici, le-am tocat
și le-am dat la sobă, mai mult încurcau! Și atunci, m-am întrebat, cu mintea
mea de-acum, dacă, în situația de azi, aș fi mers până la capăt!
Eram în facultate și am cunoscut-o întâmplător, un bun
prieten și coleg de liceu era cuplat cu soră-sa! Ulterior, s-au căsătorit!
Atunci, doar flirtau, nu era mare lucru serios, între ei. Ne-am întâlnit pe
stradă cu două tipe, dintre care una era Ea, dar eu nu știam, atunci, cât va
reprezenta, pentru mine!
Deși aparent zăpăcită, era toată numai căldură și
exuberanță, te lua de braț, de parcă te cunoștea de o mie de ani, dar nu permitea chiar orice, trebuia să știi
când să te oprești, altfel riscai să stârnești un vulcan.
Nu mai țin minte cum am ajuns să ne plimbăm împreună,
parcă dintrodată ne cunoșteam de-o veșnicie! Și asta după ce am fost la
întâlnirile găștii noastre, fără să ne băgăm în seamă, de mai multe ori.
Două Balanțe tăioase, două săbii în aceeași teacă, gata
de luptă și hotărâte să lupte, până la capăt, ăștia eram, noi, doi! Cu toate
acestea, ne înțelegeam perfect, eram, mereu, pe aceeași lungime de undă, ne
unea aceeași sensibilitate, care ne permitea să înțelegem pe cei din jurul
nostru, chiar dacă nu eram de acord, cu aceștia! Ne plăcea să stăm, unul, în
brațele celuilalt, uneori, fără cuvinte, nu prea erau multe de spus! Sau, dimpotrivă,
puteam vorbi despre orice, nu exista nimic care să nu poată fi cernut și
ambalat, căpătând altă formă!
Din start, am plecat cu un handicap - eu eram un fiu de
muncitor, ea, se trăgea dintro familie de oameni muncitori, aveau, însă, mai multe case, terenuri, altă stare! Părinții
ei, mai ales mama ei, nu prea m-a plăcut, mă simțeam ca un gândac, când se uita la mine! Degeaba eram student, tot un pârlit
eram!
Odată, EA a venit plânsă și, cu greu, mi-a spus că nu vor
s-o lase să mai vorbească cu mine! Îmi aduc aminte că, ajunși la ei, la poartă,
unde urma să ne despărțim definitiv, o revoltă din interiorul meu a bufnit și,
atunci, am întrebat-o dacă EA DOREȘTE SĂ NU NE MAI VEDEM? S-a uitat în ochii
mei și a zis NU! răspicat și fără întoarcere! Am cuprins-o în brațe, hotărât să
nu-i mai dau drumul niciodată! Atunci s-a deschis ușa și au ieșit ai ei, o
așteptau să se întoarcă, și să spună, că s-a terminat! N-am să uit fețele lor,
mohorâte și întunecate, în timp ce eu o strângeam în brațe, iar ea nu vroia să
se mai dezlipească de trupul meu!
Au trebuit să accepte că nu-i după dorința lor! Dar eu
trebui să plec din nou, la școală, veneam la câteva luni acasă și stăteam
relativ puțin!
Când m-am întors,
data următoare, abia așteptam s-o văd! Comunicam prin scrisori, dar ale ei
ajungeau desfăcute, am renunțat să mai ne scriem mai multe! Când am ajuns la ai
ei, nu era acasă! Îmi scrisese că se angajează, nu mi-a spus unde, dar n-avea
nicio importanță!
Maică-sa mi-a spus că nu-i la serviciu, era la biserică!
Trecuse la o sectă și nu mai lucra vinerea! De fapt, cu greu, a recunoscut că nu se mai ducea la
muncă, de când cu secta!
Mi-am ieșit din țâțâni, nu suportam bigotismul, iar ce
aflam, mi se părea o tâmpenie! Și cum
biserica aia nu era departe, nu mi-a trebuit mult să ajung acolo, să intru, ca
un nebun, înăuntru, s-o înșfac de-o mână și s-o scot afară! Acum îmi vine să
râd, era iarnă, și, cum, lângă ușă, era un târn, pentru zăpadă, am pus mâna pe
el, să dau în ăia, care, curioși, ieșiseră după noi! De supărat ce eram, nu
mi-am dat seama că erau mai mult speriați, decât agresivi, dar eu eram ăla,
agresivul cu măturoiul!
Pe drumul spre casa ei, am întrebat-o, ce-a pățit așa,
deodată! Mi-a spus că s-a săturat, munca n-o mulțumea, o făcea în silă, nu-i
plăcea, iar ai ei o pisau, să se mărite, dar nu cu mine! Când am ajuns la
poartă, deja îmi jurase că nu se va mai duce, la biserica aia, iar la muncă, se
va duce, pînă când n-o să mai vrea ea! Și iar a căzut cerul, pe ai ei, când
ne-au văzut liniștiți!
Până la urmă, peste câteva luni, era vară, ne-am certat
urât și ne-am despărțit! Ea ieșea cu un alt amic, din grup, eu, necăjit de
situație, m-am apucat să mă destăinui unei tipe, tot din grup, care tocmai se
despărțise de iubitul ei! Și, din destăinuire, în destăinuire, ne-am trezit
consolându-ne unul pe celălalt! Am început să ieșim împreună și așa ne-am
întâlnit, întro zi, cu Ea și noul ei prieten, cu care nu aveam nimic de
împărțit , ba dimpotrivă, știam ce om de caracter este! Perechile noastre, plus
alți din grup, ne-am trezit în grădina publică! Fiecare, pe o altă bancă! Ea,
sprijinită de umărul lui! Eu, cu capul în poala celeilalte! Amîndoi conversând cu jumătatea noastră, dar
holbându-ne, unul, la celălalt! Nu știu cum s-au inversat rolurile, dar drumul
de întoarcere l-am făcut împreună, EU, cu EA! În spatele nostru, ceilalți doi,
precum doi căței jigniți, uitându-se la noi!
Dar nici atunci nu ne-am împăcat!
La nunta surorii ei, cu cel care - mi era, la data aia,
cel mai bun prieten, fiecare dintre noi, doi, a venit cu altcineva - ea, cu
tipul de mai sus, eu - cu mine! Între timp, mai avusesem niște meciuri, tot nu
lăsam garda, jos! Nici nu am vorbit, la nunta aia! Am o singură fotografie,
de-atunci, amândoi mișunând printre nuntași, doar ochii sunt dați peste cap, căutându-ne
din priviri! Eu doar pentru ea m-am dus la nuntă, nu aveam chef de țopăială!
Cinci ani s-au dus ca vântul! În ăștia cinci, ne-am
certat, ne-am împăcat, iar ne-am certat! Iar ne-am împăcat! Știu un singur
lucru - eu, unul, o iubeam, nu puteam trăi fără ea!
Ca un făcut, altă belea - o rudă, de-a ei, a fugit peste
graniță! Eu nu aveam voie, datorită meseriei, să am rude din astea! Riscam să
zac la umbră, pentru fuga altora! Ea m-a întrebat dacă nu e mai bine să rupem
relația, dacă mă afecta! Eu, mai bine renunțam la meserie, decât la ea! I-am
spus asta și am hotărât să ne căsătorim! Alte figuri, la ai ei, le stăteam în
gât, norocul meu - ea era lângă mine!
Am cerut-o de nevastă și mai rămânea să se întâlnescă, ai
ei, cu ai mei, să pună la cale nunta! S-au întâlnit, iar noi doi, am șters-o,
să ne plimbăm, nu aveam nici un chef să asistăm la discuții aiurea, ne aveam pe
noi, și gata! Când ne-am întors, se stabilise tot ce era de stabilit! La un
moment dat, am ieșit după tata! Să-i spun ceva!
A doua zi, când m-am întâlnit cu ea, era neagră de
supărare! Numai în cap, n-am stat, să aflu ce-a necăjit-o! Când a descleștat
dinții, mi-a spus că s-a terminat, s-a săturat de toate, nu mai vrea să fim
împreună! Să înnebunesc, nu alta! După atâtea situații tâmpite, iată finalul! N-am
crezut că vorbește serios, dar nici n-a mai vrut să stea de vorbă cu mine! S-a
ținut, totuși, de cuvânt!
Totul se
terminase, exact atunci când trebuia să înceapă! Astăzi, mă întreb, dacă nu așa
a fost să fie, să nu fim împreună!
Deși am căutat-o, ieșea mereu, unul dintre părinții ei,
și-mi spunea că nu e acasă! Eu știam că
era, dar nu vroia să ne vedem! Degeaba însistam, degeaba pândeam, n-am reușit
s-o mai văd, o vreme! Stăteam, ca un
dobitoc, seara, ascuns în gardul viu, din fața casei sale, s-o văd! Și mi-era cumplit de dor, de ea!
Abia peste multe zile, norocul (dacă ăla era noroc!),
mi-a surâs - ea mi-a răsărit în cale,
când mă așteptam prea puțin! Tot cu hotărârea nestrămutată, de a nu mai avea
de-aface, cu mine!
Așa a murit totul!
Inclusiv eu!Am zăcut, ca un bolnav, săptămâni în șir, nu puteam mânca și abia
mă dădeam, jos, din pat! Părinții mei mă trăgeau jos, eu, urcam la loc! Ieșeam,
noaptea, s-o caut, dar degeaba, n-am mai întâlnit-o! Am plecat la serviciu, la
Constanța, și am revenit abia peste câteva luni! Ca să aflu că se măritase! Se
dusese pentru întotdeuna! De la cumnată-său, am aflat că motivul despărțirii
noastre nu fusese numai din cauza presiunilor alor ei, ci și din cauză că,
atunci, când s-a discutat despre nuntă, mama mea s-a uitat foarte urât, la ea, cât am ieșit, eu, afară!
Nu știu dacă i-a mai spus și ceva neplăcut, cert este că ăsta nu mi s-a părut
un motiv serios să arunci ani, la gunoi! Sufletul meu, însă, murise, eram mai
gol decât un vas vidat!
Peste un an, mă căsătoream și eu! Cu același vid în suflet!
Nu vroiam să mai știu de ea, dacă trădase cineva, mă trădase sufletul meu, care
murise!
La nunta mea, a venit și prietenul meu, cumnatul ei. S-a
amețit strașnic și, cum o luase pe ulei, pe la vreo 11.00, seara, m-a tras deoparte
și m-a întrebat, dacă nu se duce s-o aducă și pe ea! M-a uitat la el, crezând că, din cauza
băuturii, s-a tâmpit! Dar nu era tâmpit, vorbea serios!
-Bine, mă, zuzule!
i-am zis - dar, dacă tu ai venit, fără nevastă-ta, te-am înțeles, erau motive să
nu fie prezentă! Dar acum îmi spui că-mi aduci, la nunta mea, femeia care m-a părăsit, mi-a sfărâmat viața și mai e și
măritată? O lasă bărbată-său, să vină la nunta fostului iubit?
Atunci am aflat că divorțase de câteva luni! Abia atunci!
Că era singură, relația n-a mers! Din păcate, prea târziu, pentru mine, aveam
altă viață, din care ea, lipsea! Așa cum EA a vrut să fie!
Au trecut peste 25 de ani! Ani în care mi s-au născut
copii, au trecut cutremure, peste viața mea, am divorțat și, de vreo câțiva
ani, am rămas singur! S-au întâmplat atât de multe, nu mai vreau nici să-mi
amintesc. Am uitat de ea, deși, în toți anii ăștia, tot mai întrebam, la
început, pe cumnatul ei, ce mai face! Apoi, s-au rărit și întâlnirile cu
acesta, nu l-am mai văzut de peste 20 de ani! Știam că EA a plecat în State, s-a căsătorit acolo, tot cu
un român, și că are copii!
Și, după 25 de ani, trecînd pe lângă casa ei, m-a lovit o
curiozitate de nestăpînit - oare ce mai
face? Mi-am luat inima-n dinți, nu mai eram puștiul fără minte, să nu am curaj, să bat întro
poartă! Am sunat la poarta ei, cu inima strânsă - amintiri dulci-amare m-au
năpădit, credeam că am scăpat de ele! Acolo, sub vița-de-vie, ne-a sărutat
prima oară! Apoi, de mii de ori! Și tot acolo, ne-am jurat, să nu ne despartă
nimeni!
Un ochi de sticlă
îmi răsfrînge chipul - nu mai sunt tânărul, cu umeri largi și părul
pieptănat întro parte! Am burtă și o chelie serioasă, un alt chip mă privește,
acolo, unde, odată îmi plăcea să mă văd! M-am schimbat și, deși am mult mai
multă minte, inima tremură, ca în urmă cu zeci de ani! Dar nu mă mai sperie
mare lucru, anii m-au călit, ba, cred uneori, că așa ajungi să fii nesimțit -
pierzând în viață!
Bătrâna care îmi deschide amintește de mama ei, numai că,
și la ea, anii și-au pus amprenta - nu mă privește cu ciuda de odinioară, nu
mai sunt, demult, un pericol! Sunt doar un străin, ce amintește de o persoană
cunoscută demult. Nu! nu m-a uitat, știe cine sunt, doar că n-o mai interesez!
Între timp, soțul ei, la vreo 70 de ani, a părăsit-o, pentru una cu 30 de ani,
mai tânără! I-a lăsat casa, să poată trăi din chirie!
Stăm de vorbă, că doi vechi prieteni, numai că, amândoi,
știm că nu e așa! Suntem politicoși, iar eu caut să plasez întrebarea, fără să
sar în sus – EA, ce mai face?
Răspunsul vine că o avalanșă - este divorțată, de mai
mulți ani, și toată viața ei, sunt copiii! Se ocupă de vânzări imobiliare, ceea
ce, în SUA, îi asigură existența, deși, uneori, e periculos, sunt destui
nebuni!
Șocul abia acum vine - a fost diagnosticată cu cancer și face
tratament, de mai mulți ani!
Întrebările și răspunsurile fiind epuizate, simt că a
venit momentul, să plec! Locul meu nu e
aici! De fapt, nici acum nu mă simt dorit, prezența mea este inoportună și
tardivă! Tot așa mă simt și eu, sperasem că am scăpat de complexul acestor
amintiri nenorocite! Se pare că, undeva, întrun colț al inimii mele calpe, a
mai rămas un fior, din tinerețe! M-am înșelat, când am crezut contrariul!
A mai rămas o întrebare nerostită, ivită dintrun egoism
acumulat de-alungul anilor – cum m-aș fi
comportat, dacă eram, împreună cu ea, și
azi, și știam că are să moară? Aș fi fugit, cât mai departe, să n-o văd
suferind? Sau să nu mai sufăr, dintrun sentiment de autoprotecție?
N-am reușit să aflu, nici acum, cum ar fi stat lucrurile,
în situația asta, nouă!
Pe lângă mine trec, agale, doi bătrâni! Încerc să mă
transpun în locul lui! Iar, în locul bătrânei, o pun pe EA! Și mă doare că nu
știu dacă, noi doi, am fi ajuns până aici, la vârsta asta, împreună! Și dacă nu
aș fi fost eu, cel cu cancer! Am mai fi fost împreună sau am fi dat bir, cu
fugiții, să ne trăim viața? Departe de problemele, de complicațiile, care, oricum
s-au ivit și ne-au despărțit?
Viață - viață, cusută cu ață! Care este, în final,
adevărata ta, față?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu