Stătea zgribulit și sorbea din berea rece, ascultându-i pe ceilalți, de
parcă fusese decupat din revista” Dai și fugi”- nu
părea în apele lui, și nici apele lui, nu păreau a fi dornice să stea cu el! Abia după a șasea bere, ceva culoare se
aprinse în obrajii lui, dar
gura rămase încleștată de o tăcere ciudată.
-Da’
bine, băi Neluțu, da’ de când taci tu, ca porcu-n iarbă? se luă Grunțău de el,
ca fiind cel mai vârstnic din zonă și cu debitmetrul la bere, stricat.
Nelu nu reacționă în
niciun fel, așa că interpelarea trecu pe lângă el, fără să-l ude, dar îi crăpă
gura, întrun rictus sfidător, gen “De-ați ști voi...!”. Reuși să vorbească abia la a 9-a bere și nu din cauză că era
prea amețit, ci pentru că tăcerea nu era obișnuința lui:
-Cîte nu-s date omului, să le tragă! Stai cuminte, în
banca ta, și te scoate la tablă cîte-i încurcătură, de nu știi ce-ai pățit!
Bine-a zis, cine-a zis, că, atunci când ți-e lumea mai dragă, te paște o belea atomică
și, dacă e să o pățești, găsești un cui și-n...!
-Dar ce-ai pățit, coane Nelule, de ești așa transpus?
-Săptămâna trecută a fost urâtă, bă! da’
urâtă rău! Nu m-am putut odihni
deloc - căldură mare, muncă - ca la balamuc, prostie - gârlă. Dacă am dormit 4
ore pe noapte, și alea, chinuite, a fost lucru mare! Și vine nițică răcoare și
adorm și eu, omenește! N-apuc să-mi pierd oasele, prin pat, că mă aruncă jos
din scutece o bubuitură! Nevastă-mea era de gardă, eu, singur, nu știam ce se
întâmplă! Nu m-am lămurit nici după ce m-am trezit cu cătușe și cu vreo doi, călare
pe mine. După ce au spart ușa, au fost așa rapizi, că nici la nas, nu la ochi,
n-am apucat să mă șterg! Vorbeau ăia, cu mine, ca cu stufărișul - ei spuneau,
eu nu auzeam!
M-am trezit în dubă, alături de alți cățiva, n-am apucat
să-i număr, dar nici ei n-au stat, să fie numărați. De unde să știm noi, că
scaunele sunt numărate și sunt pentru băieții cu măștile? Ne așezasem frumos,
când au urcat și ei, și s-a făcut înghesuială! “Stați bine,
băieți?” ne-a întrebat un nene cu
cagulă. Eu nu-mi simțeam limba, era plecată la băi, dar un șmecheraș, se vede
că nu era la prima vizită, s-a apucat de făcut glume: ”Se putea și mai bine, dacă
te strădui!”. Bănuiesc că, din stradă, se vedea bine cum se
leagănă hardughia, deși, la ora aia, nu stătea nimeni, să se uite cum o "furam" noi! Pentru că gluma n-a plăcut la toată lumea și s-a iscat înghesuială, din
care am ieșit și eu, cu vreo trei ochi vineții!
La
destinație, taman în capitala de regiune, am ajuns parțial, întregi, puțin
scofâlciți și nu prea dornici de sporovăială – după ore de mers cu spinarea
încovoiată, cine mai vroia să stea la taclale? Tanti procuroarea m-a întrebat cum mă cheamă și, prima dată, n-am
știut, ceea ce a cam supărat-o! După faza de-acasă, când singurul lucru înțeles
a fost că, la mandat de percheziție, mi se pot scoate și pietrele la rinichi,
chiar că nu doream comunicare!
Cu
ocazia asta, am aflat că nu uitasem să scriu – am scris ore-n șir, până am
chelit! Apoi, mi-au dat drumul acasă! N-am zis nimic, cum făcusem și până
atunci, nu de alta, dar n-aveam chef de vorbă! Am avut noroc că luasem
pantalonii cu bani, așa că am ajuns fără probleme, la mine-n hol! Cam murdar și
transpirat, puțin ud, dar eram întreg și-acasă!
Abia
după ce am încuiat ce mai rămăsese din ușa de la intrare, m-am dus în baie și
am început să urluuuu! Nu mai știu căt a durat urletul, dar m-am oprit cât au
intrat paramedicii, pe care nu știu care speriat, îi chemase!
-Și…până
la urmă, nu ne-ai spus ce prostie… ai făcut?
-Ah!
uitasem – greșiseră adresa! Mai era unul, cu nume ca al meu, dar nu avea
același prenume! De aia s-a și enervat procurorul, credea că-s recalcitrantul, de celălalt!
Câteva
clipe, tăcerea nu fu spartă nici de bâzâitul unei muște, dar cineva găsi
vorbele de consolare:
-Lasă, bă Nelule, că la tine-i bine! Am eu un vecin, de
trei ori i-au spart ușa, de nu mai vrea s-o repare! Toată lumea crede că s-au
obișnuit cu adresa! Greșeală, de fiecare dată! Iar el se așteaptă să mai
primească oaspeți! Tu, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu