CUPIDON, LA CRATIȚĂ!

Grădina, mare cât un parc auto, bucura sufletele oricui o vedea! Numai că, de văzut, n-o  vedeau nici cei ai casei, fiind teribil de ocupați cu afacerile personale. Smărăndița, prescurtat Ița, când cumpăraseră casa, fusese foarte supărată că nu aveau loc pentru grădinărit, nici cât să-și pună două parcele cu ridichi. Avuseseră noroc și vecinii intrară în faliment, așa că scoseseră terenul la vânzare, la un preț de tot râsul. Numai că, strâmtorați de creditori, trebuiră să-l vândă  tot, odată, iar cele 5 hectare de teren intravilan nu erau de punga orișicui! Lațe, soțul Iței, tocmai ce-l pârlise pe-un datornic și avusese destui bani să cumpere ditamai ograda, pentru mofturile ierbivore ale nevestei.

Cum familia era prea ocupată cu tot soiul de tranzacții, de până și Rex, javra canină și carnivoră ce făcea parte din familion, părea că tranzacționează pe bursă, grădina se umpluse de scaieți, boscheți, copăcei și copăcioi, de-ți era frică să te plimbi prin ea, de teama șerpilor, căpușelor, rechinilor și crocodililor.

Întro zi, o nouă figură își făcu apariția pe pista de dirijabile a familionului, anunțat de Lațe, ca fiind noul grădinar! De ce nou, când n-aveau niciunul vechi, nu știu să explice și, de fapt, nu întrebă nimeni!

O săptămână mai târziu, pe o rază de 30 de metri, în jurul căsoiului vechi de 130 de ani, cu 14 camere și sumedenie de dependințe, se putea vedea o grădină minunată, numai florile cumpărate depășind contravaloarea a 10 km de autostradă nou - nouță. Atunci descoperiră că aveau în curte și un mic heleșteu, iar tufa de măceșe ascundea un Cupidon de marmură, rivalizând cu originalul.

Grădinarul își făcea treaba cu mare pricepere, mai ales că rămânea peste noapte în Casa Mică, de fapt un fost garaj pentru 3 mașini, renovat și transformat întro căsuță de vară. Membrii familionului nu-i știau numele și cu greu ar fi putut, fiecare, să spună cum arăta omul. Nici Lațe nu prea-l cunoștea, dacă ar fi trecut pe lângă acesta, pe stradă, nu i-ar fi răspuns la salut! De fapt, Lațe și Ița nu mai merseseră pe jos, de la nunta lor! Deci,  înainte de a avea fata, care-și serba, anul acesta, majoratul.

Cu timpul, spațiul curat și îngrijit, al grădinii, se extinsese foarte mult, se vedeau gardurile vecinilor din stânga și din spatele hardughiei. Nivelat și fără urmă de mizerie, părea ireal de frumos, dacă cineva l-ar fi admirat. Numai că nici musafirii nu vedeau decât grătarul, amplasat strategic cât mai lângă casă, întâmplător, lângă Cupidonul devenit pastramă afumată.

Dacă statuia ar fi avut glas, ar fi avut ce povesti ! Cel mai frecvent, despre rostogolirile pe gazon, ale lui Lațe, cu menajera, apărută imediat după ivirea grădinarului, ca un soi de ripostă la angajarea acestuia, angajare menajerei fiind datorată stăpânului casei, clocită înainte de eveniment.

Nici viitoarea majoră nu făcea excepție - știind de escapadele amor - roase și amor-uzate, ale lui taică-său, se dădea, și ea, în bărci, cu un maimuțoi, dovedit a fi coleg de voluntariat la ONG-ul patronat de mă-sa și gașca ei. Numai Ița părea outsider-ă, fiind antrenată în tot soiul de activități comunitare, dar care îi umpleau pușculița și completau mofturile fiicei răzvrătite.

Pacea sepulcrală fu spartă de plecarea grădinarului! Sătul să fie ținta mizeriilor aruncate pe geam, dar și cuvintelor jignitoare, ale membrilor clanului, acesta îi tăie calea lui Lațe și-i ceru concediul promis în urmă cu trei ani, care dispăruse în noaptea uitării! Lațe, care tocmai pierduse la poker o cabană la munte, se simți inconfortabil și-i aminti de mamă și alte rubedenii, în termeni foarte plastici! Grădinarul se supără și, seara, plecă, nu înainte de a mai rezolva niște mici probleme.

Începând cu a doua zi, liniștea Familionului fu dată peste cap - grădinarul, tocmai retezase tufa de trandafiri, din fața living-ului, așa că statuia lui Cupidon se zărea în toată splendoarea ei, odată cu hârjoana bătrânilor amorezi! Al naibii grădinar! destupase vederea  spre statuie, așa că Ița putu asista la elanul războinic al soțului, ce se plângea în fiecare seară, că-i rupt de șale și că nici friptura nu-i mai place!

Nu apucă Ița să caute pușca de vânătoare, că trebui să asiste la schimbare de roluri, bătrânii amorezi lăsând locul tinerilor frământați hormonal!

Cele două săptâmâni care urmară le intinseră nervii la maximum - pe lângă seria de evenimente anterioare, soldate cu concedierea menajerei și sechestrarea fiicei, până la băgarea minților în cap, Lațe fu avansat bucătar șef, să ducă dorul iubitei pierdute! Ița trebui să devină Cerber-ul familionului, dar și ștergătorul de praf al casei, regretând concedierea concurenței!

Ca un făcut, heleșteul, necurățat, începu să pută a mortăciune, iar florile fură năpădite de buruieni vânjoase, în lipsa cunoștințelor de mânuire a trimmer-ului, cunosțințe deținute doar de grădinar. Și cum nu se pricepea vreo unul, la flori, plantaseră legume! Pe care le întrețineau cu rândul!

Grădinarul, la o bere cu prietenii, glumi pe seama lor - Dacă nu ai cap, cumpără unul de la abator, atât cât mai lasă ăștia, să tăiem vite și porci! Și nici măcar nu era Cupidon, că n-avea arc, ci lingură și scufie!

CUȘMĂ, ESTE! MINTE, CE MAI TREBUIE?!

Nu vă mirați, când patrulând prin soare,

Vă-mpiedicați de fițe și de mutrișoare?

Când ceafa lată și fruntea chinuită, mică,

Vă-ndeamnă să vă credeți o furnică?

Ce mândri sunt cei care tropăiesc

Prin viața noastră, până-o murdăresc!

Priviți cum punga plină și zâmbetul parșiv

Te scuipă azi, în față, fără vreun mic motiv!

Nu a deschis o carte! Ce știe, e cupă  și karo!

Viața îi este roză! Nu ca la noi, maro!

Coboară din mașină și dă capul pe spate,

Precum curcanul mândru, cu gușele umflate.

Cu brațele, cât șunca, și creierul, pitic!

Nu văd decât bănuțul! Și altceva,... nimic!

Fetițele sunt coapte, cu buze cât cimpoiul,

Se bat în silicoane, uitând care-i gunoiul!

Mai nou, și ăștia micii, cu cașul prins în barbă,

Fără capac la gură, au început să fiarbă -

Le tropăie hormonii! Le dau dinții de lapte!

Se cred superiori, fugind, iutac, de carte!

Ah! Câtă bărbăție la un slujbaș mărunt

Nu are importanță, de-i tânăr sau cărunt,

De sus, privește lumea! Sau ce a mai rămas

Din ce e dedesubtul prăjinii de sub nas!

Deodată! toată lumea e țeapănă și dură!

Licențiată-n strâmbe și foarte tare-n gură,

Aleargă, se răstoarnă, se vâră, clocotește!

Și-abia mai rar, se face că, tainic, mai muncește!

Din tufa mea de scai, mă-ntreb, nemernicește-

Cu ce gușa găinii! vreunul se mândrește?

Vedeți, umblând pe stradă, pe cei cu stea în frunte?

Vreun grup de elitiști, toți, debordând de minte?

Vreo pasăre măiastră? Vreun cor de îngerași?

Sau doar, mătăhăind, purcei stupizi și grași?

De când e lumea și pământul, se cam potrivește-

Dacă ai cușmă, minte cuminte nu-ți mai trebuiește!

ALTĂ TREABĂ, NU AVEȚI?

    Măi oameni buni, dar voi, altă treabă nu aveți? Nu umpleți borș, că, uite! au adus chiupuri în piață, le fac, și pe astea, tot chinezii? Nu dați c-o sapă, acolo, să mai piară o buruiană - două? Că s-a umplut lumea de scaieți! De ce nu vă duceți să vedeți un film vechi, să vă mai treacă fumurile, că trăiți în alt secol? De ce nu puneți gogonele, că de gogonate, se ocupă altă specie? Niște zacustă, pentru iarnă, că de ghiveci, avem parte de multă vreme? Au intrat copiii, la școală, treceți la făcut temele, dezvoltarea umană a modificat și aritmetica, și tabla înmulțirii, n-ați zărit, printre morminte, cum face tanti Olguța adunări, dar și împărțiri, că de înmulțiri, au grijă metodelor de contra - concepție? Și s-a umplut lumea, de adunări! Ieșiți la o plimbare, că acuși vine iarna și vă apucați de strâns pe mama ei de curea, să aveți cu ce plăti încălzirea! Zic să profitați de apusul ăsta, că, din răsărit, nu prea se vede mișto! Lăsați, naibii! penalii și jocurile de culise! Jucați la păcănele, barem nu moare speranța îmbogățirii peste noapte, că speranța unei vieți simple, omenești, fără draci și nervi suciți, a crăpat demult! Uitați-vă, ca mine, la desene animate, mai multe o să învățați de-acolo, decât din bălăcăreala asta! Cum? ce îmi pasă mie, de-mi vâr nasul unde nu-mi fierbe zama? Păi, dacă stau bine și gândesc prost, cam aveți dreptate, eu trăiesc în Țurubumbi, așa că să mă deranjeze cultura de ovăz, nu ce fac cei de vârsta mea, care nici ei nu știu ce să facă? Cam băgăcios, nu-i așa? Lăsați politica pe seama cui o mănâncă cu linguroiul și se spălă pe dinți degeaba!

Toată ziua, toată lumea discută politică! Vrei să faci o glumă și te trezești că s-a supărat cineva, zice că te legi de-ai lui! Care sunt prieteni cu- ai mei, dușmanii tăi, colaboratorii lui Zimțatu și postacii lui Gogu Deșălatu, ăla care nu-și mai amintește câtă mămăligă a subt de la mă-sa! Complicată situație - să nu știi ce vorbești, cu cine și cât la sută din ce spui, crezi, și se potrivește, cu punctul de vedere a electrocutatului! pardon! interlocutorului tău! Până și cel mai bun prieten al tău, ba chiar și cel mai bun prieten al omului, câinele, poate deveni un inamic în idei, dacă nu știi cum să deschizi gurițoiul! Nu ajunge că ne prostim pe zi, ce trece, ne batem și-n sintagme! Și, în timp ce noi discutăm aprins despre ce fac unii sau alții, cineva ne umblă-m buzunar! și nu e Moș Crăciun!

Să privim la momentul ăsta – ce mai punem botul la circul televizat! Din lipsă de activitate (la unii, chiar cerebrală!) facem pornostikuri, pardon! pronosticuri privind puciul din PSD! Zău??? Care puci? Poate pucul din PSD?! Ăla pe care-l pasează către poarta adversă, unde nu e nimeni, portarul opoziției s-a dus la dentist, unde stă cu gura căscată. Vedeți ce înseamnă civilizația? Dacă nu ai cu cine să te bați, te bați singur, cel puțin știi cum se termină meciul - în favoarea ta! Măi, să fie! chiar că suntem niște mangosiți și niște blefteriști, dacă ne închipuim  că para mălăiață cade așa ușor! După ce-ai săpat pe toată lumea, de sunt minerii îngroziți de capacitatea ta de forare, cum să-ți iei jucărelile și să pleci? Care e tâmpitul, să riște plecarea de la guvernare, de la pensiile speciale și de la mălaiul grișat, pentru că poporul român are ceva nelămuriri? Nu, fratelo! rămânem aici, unde e cald și bine, că nu ne dă nimeni afară, până la alegerile viitoare! Ce? opoziția? Ce-i aia? Ei nu au pensii speciale? N-au primari care fură? Păi, cum era vorba aia - schimbarea stăpânilor - bucuria nebunilor? Care vrei, mă, să-ți schimbi stăpânul, ce, ești nebun, dacă vine unul mai al dracului?

Am deschis, putințel, televiz-ul, pe știri! Apoi, înțelept, cum m-a făcut maman, l-am închis! Vorbea de unitate unul, cunoscut ca mare hoț! Când a ajuns la partea cu - în slujba alegătorilor, fac mult pe mine! la fel am făcut și eu, din patriotism! Iar am dat peste unul dintre “sacrificații” care belește un județ, de la origini și până în prezent! Și care, ghici! cu cine ține?

Mă uit pe fereastră și încerc să nu-mi închipui că asist la o nouă făcătură! Mă bucur că madam Prima Ministră a Tuturor, nu-și mai dă demisia! Nu știu cine i-a cerut-o, poate avea vreun motiv! Fiind și șefa mea, mă bucur că nu cedează! La demisie, c-or mai exista și altfel de cedări! Asta îmi place, mie, la conducătorii mei iubiți - odată ajunși la vârful piramidei trofice, nu mai vor să coboare nici cu liftul!

Între timp, geme țara de  lipsa forței de muncă calificată! De prețuri umflate și prețuri cu burta la gură! De porci ascunși prin cotețe și păduri, de frica pestei porcine! Am uitat de spitalele cu câte trei pacienți în pat, unde densitatea populației sporește cu paraziții noștri! ETC! Nu zic ba! nu o ducem rău, o ducem comsi-comsa! Să vedem pe viitor! Când vom descoperi că nu mai avem din cele ce ne trebuie, pentru că n-are cine să le producă! Cât despre politicieni, treaba lor, să-și scoată ochii! Nu că n-ar trebui să ne intereseze, dar e prea târziu, s-ajuns prea departe! Când se spală lucrurile pe net, în ochii tuturor, mi-e teamă că nu mai există moralitate, există numai dispreț!

MESAJ CĂTRE PRIETENII MEI!

    De ceva vreme, nu v-am mai băgat degetele-n ochi, ceea ce nu înseamnă că v-am uitat sau vă neglijez! De fapt, nu cred că pot fi acuzat că sunt uituc, scriu ca un habăuc, nu mă mai pot opri, vă bombardez cu postări, de și mie, mi s-a acrit de mine!

            Ca să nu uitați, cumva, revin cu precizări despre mine și umbrela mea, sub care nu mă plouă, nu mă ninge, dar nici bine, nu îmi vine! Recunosc că sunt mistreț, uneori, dar nu am ce face, eu sunt mic și am șoric, dar nu atât de gros, cum îl au alții, care se cred fini și creativi! Rămân grosier, ca de obicei, în limite rezon!

            Nu-mi amintesc să vă fi spus cum a apărut blogg-ul ăsta! Păi! dintro dorință veche, de a mai descreți frunțile preocupate de scăderea natalității ideiilor creatoare! Pentru a mai sări și pârleazul, în tarlaua cu glumițe! Pentru că avem nevoie de o supapă și aia, întotdeuna, la români, a fost râsul! Chiar și pe vremea comunismului circulau bancuri care stârneau hohote de râs mânzesc, dar, pentru o clipă, uitai de foame și de frig! Se zvonea că până și securiștii (ce? ei NU oameni?) râdeau cu poftă la un banc bun, doar să nu fie cu ei! Pesemne că și azi sunt unii care ne monitorizează și hohotesc cu capu-n ostromente! Parcă și pe la 1907, la Flămânzi, se spuneau bancuri cu PSD, PNL, etc! Că e știut ce serbau, la 1821, pandurii lui Tudor - 100 de ani până la înființarea PCR!

            Recunosc - am deturnat scopul inițial, de a face haz de necaz! O dată - pentru că fiecare are stilul său propriu, iar eu nu fac excepție, nu mă învăț minte și pace! că  oamenilor le place, ce le vine bine, nu ce le vine cu vomă! Mai cred și-acum că, indiferent de stil, contează scopul, iar scopul meu e să mai bag câte-o scobitoare în ouă fierte! Doi (și-un sfert) - dacă reușesc să clintesc un fir infinitezimal, din răceala creponată, din sufletul cuiva, tot e o chestie-trestie! Am renunțat să mă scuz, cum am renunțat să explic! Sunt cam bătrân, să mă mai schimb, să semăn cu lupul cel bun, care crește cei trei purceluși, din motive hoomanitariste!

            Am încercat să țin o linie dreaptă, care face un unghi drept, dar, cunoscut fiind că la 100 grade fierbe apa, la 90 de grade nu se întâmplă mare lucru, deci nici eu nu pot ține pe repede înainte. Am mai dat-o cotită, am mai dat-o lungită, dorind să mă adaptez la cerințele economiei de p(a)iață, poate voi deveni chiar simpatic! N-a mers! Mi se reproșează că mă joc cu-cuvintele! Bine că nu mă joc ca-căscatul, cu sufletele! cum s-a ajuns să se practice-n țara brebenelului!

            Vulgaritatea a pătruns, insinuantă, și în cuibul minții mele - adică, dacă majoritatea te spurcă, eu de ce aș fi pur precum mătasea - broaștei?!?

            Așa am ajuns să practic cea mai veche meserie din lume, înafară de politică! Dar să ne înțelegem - eu tot mai sper că veți rămâne alături de ariciul zgubi-bau, de unul singur, viața e pustiu! vorba cântecului!

            Nu am pretenția că sunt un mare mânuitor de sfori, cuvinte și alte onomatopee! Conjuncțiile și interjecțiile mi-au pus piedică mereu, iar happy-end-ul, povară de dus cu măgarul propriu, obișnuit cu samarul, îmi provoacă trepidații la lingurică!! Și, totuși! cred că nu pot renunța acum, când mai am puțin și dau colțul!

            Să vă spun pe șleau – chiar vreți să fac atac de coarde vocale? Să fac bătături la limbă? Să mă îmbolnăvesc de scolioză dentară? Frați arici, mai dați și voi cu like-ul în mir, sau cu expresii provocatoare de mușcatul limbii, zâse comentarii! Mai zâceți, și voi, ceva lui nea Ariciul! că stă ca prostu’, pe oliță, întrebându-se de ce nu-i spune cineva, ceva, de dulce! Haideți, nu fiți chitre! dați un semn de viețulică, că moare bietul arici, neîmpărtășit! Dacă curiozitatea a ucis pisica, Ariciul  a crăpat înaintea mâței!

             Nu uitați - nu urăsc pe nimeni, nu condamn pe nimeni, n-am nimic de împărțit cu cineva! Dar cei care mă cunosc, știu că, pe cei care-i iubesc, îi iau la șuturi, tocmai pentru că îmi pasă de soarta lor! Trageți, de aici, concluzia - de ce sunt așa ciufut cu unii! Nu cu toți, am o listă lungă cu cei pe care îi vreau cu limba cusută de buze, la Vocea României!