PREȚUL DRAGOSTEI LA KILOGRAM!

(NEW!)T. își privi nepoata - o mândrețe de fată! Bunic doar de o săptămână, era uimit cât de repede noua - venită în familie se schimba, de la o zi, la alta! Să-i dea Dumnezeu, sănătate, pruncului, să ia de la bunic și să i dea micuței, bunicul și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul!

Micuța fu “salvată” din brațele uriașe ale bunelului, fiind "ora mesei", așa că T. se mulțumi să o mai privească odată, înainte de a ieși din casă. Toamna își intrase serios în drepturi, dar soarele mai cerșea privirile doritorilor de căldură, înainte ca iarna să - și vâre coada. T. se intinse pe trunchiul de copac din curte, deși oasele scârțăiră nițel, la contactul cu trunchiul tare. Închise ochii, lăsând lumina să se filtreze printre pleoape, stârnind treceri de culoare. Se simțea senin, deși gândurile îi fugeau bezmetice, fără să se oprească, fără pauze,  aparent fără sens. Se opriră la intersecția cu alte vremuri, când tânărul T. visa la viața lui viitoare și-și dorea tovarășă la această viață!

Multe pătimise tânărul T., de aceea creierul refuza, uneori, să-și mai amintească de multe dintre ele, cum spuneau specialiștii, că șterge ce-l doare, ce-l face să sufere! Și uite! acum îi reveni în minte una dintre poveștile pe care n-ar mai fi vrut să și-o amintească: bătuse demult 40 de primăveri și era foarte singur. Decepțiile îl făcuseră reticent, și, cu toate că fusese educat în spiritul idolatrizării femeii, “șuturile” încasate de la acestea, îl ținea  închis întro carapace, ca pe-o broască țestoasă! Așa se simțea ocrotit, invulnerabil, fără să bage de seamă că această comparație avea o hibă - vârât în carapace, nu era de neatins, rămâneau destule locuri pe unde putea fi săgetat! Nici un blindaj nu rezistă unei atac al singurătății, dacă o damă își propune să sfâșie acest blindaj!

De aceea, fu luat prin surprindere, când, intrând întrun magazin, ținut de niște amici, fu luat peste picior de vânzătoare, o roșcată cam de vârsta lui. De parcă ar fi știut că el nu suferă să fie provocat (sau poate că intuise acest lucru!), îi aruncă  mănușa, că nu ar fi în stare s-o conducă acasă, fiind spre terminarea programului. T. nu băgă în seamă zâmbetele ironice ale patronilor, care era foarte apropiați de tipă, fiind prieteni de mulți ani, deci nu se știe dacă treaba nu fusese aranjată dinainte! Călcat “pe coadă” de ironia fățișă și disprețuitoare a femeii, cu toate că jurase să se țină departe de orice fustă, cel puțin o vreme, T. intră în joc, zicându-și că nu are ce pierde. Cum tipa arată foarte bine și fiind puțin mai mult decât flatat de atenția ivită pe ne-veste, o așteptă și plecară amîndoi pe jos, mai ales că, întâmplător locuiau aproape unul de celălalt.

Pe drum, descoperi că îi legau destule - amândoi divorțați, amândoi, cu copii! Ea, crescându-și-i pe-ai ei, el, doar asistând, de departe, la creșterea alor săi! Iată și o deosebire! Ulterior, T. mai constată că tipa este foarte gospodină, foarte calculată și dezarmant de directă, putând  să fie dramatic de ironică chiar cu sine însuși.

T., pustnic de meserie, începu să simtă că nu era chiar așa neplăcut să stea împreună cu ea, mai ales când,  tot dezarmant de sinceră, îl informă că avusese o relație cu un tip, însurat, cu nevasta bolnavă, care tot promitea că divorțează, dar nu prea o făcea. Îi mai povesti lui T. cât de mult a ajutat-o  acesta să-și crească copiii și să intre, și ea, la facultate, tonul povestirii fiind unul recunoscător și plin de tristețe. T. se simți onorat de încredere și chiar simți că se înfiripa o apropiere între ei, așa că își povesti, și el necazurile. Află întreaga ei poveste, cum foștii socri, după divorț, aranjaseră  s-o arunce în stradă, unde se trezi cu cei doi copii. Lunga ei poveste, a redresării după asta, îi dădea circumstanțe atenuante, indiferent de situațiile prin care trecuse, nu ezitase să-și făcă datoria față de copii, care era principala ei grijă!

După vreo săptămână, T. fu invitat la familia ei, unde dădu peste surorile acesteia, care îl priviră cu suspiciune, dar nu comentară, mai degrabă nu-l băgară în seamă. Abia când sosi sora cea mai mare, T. fu silit să înghită o gălușcă de mărimea unui dovleac, când noua - sosită, fără să se sinchisească de prezența lui, îi admonestă partenera:

-Tu ești proastă, dai vrabia din mână, pe cioara de pe gard? Te cuplezi cu altul, când ai avut numai de câștigat de pe urma lu’ ăla? Păi crezi că orice sărăntoc poate să-ți dea, ce-ai primit de la ăla?

T. nici nu simți gustul de fiere, care-i învadase sufletul –târnosit ca pe o piele veche și răpănoasă, asista la propria caracterizare, evident defavorabilă! Nu reacționă în nici un fel, șocat de limbajul ordinar al unei persoane care mai avea și pretenția că e persoană publică, iar trecutul acesteia nu era unul chiar imaculat! Se făcu că nu aude, paralizat de asemenea comportament!

Noroc că nu mai stătură mult - penibilul fusese demult depășit, iar ecourile lui mai tropăiau prin împrejurimi! T. se gândi că, poate, îi scăpase ceva, dar mâzga întinsă pe sufletul lui nu-i dădea voie să gândească limpede!

Nu primi nicio explicație, la întoarcere, și nu urmă nicio scuză, doar o ironie la adresa familiilor numeroase, cu multe capete și multe păreri! Și cum T. începea să simtă ceva mai mult decât prietenie față de tipă, lăsă lucrurile așa! Depășiră și momentul apropierii foarte fizice, așa că putea spune că era prins bine, fără scăpare! Deja începuse să renunțe la masca de pustnic și se gândea atât de mult la ea, încât devenise o obsesie, ca și cum ar fi  fost, deja, familia sa!

Întro seară, ea îi ceru să iasă “ la o talpă” prin oraș! Avea chef de o plimbărică! Numai că nu parcurseră 500 de metri, când, trecând pe lângă un grup de petrecăreți, dintro dată ea se înverzi la față și se posomorâ, cerând să se întoarcă acasă! Pe drum, îi scăpă un ”De ce nu e cine vreau eu, lângă mine?” T. nu comentă și nu întrebă nimic, numai că i se păru curioasă ieșirea aceea! Dureroasă, puțin spus! Zilele care urmară, deși își promisese să n-o facă, ceva nu-i dădea pace și hotărâ să se lămurească, făcându-și propriile investigații. Ea nu-i spusese cine fusese "anteriorul", dar scăpase destule amănunte, așa că T. nu numai că află cine era tipul, dar se lămuri că, în seara respectivă, celălalt trecuse pe lângă ei și-i văzuse împreună! De aceea, deci, răceala cu care fu întâmpinat de ea, după multe amânări a întâlnirii, nu păru o noutate, dar fu luat prin surprindere de cuvintele ei:

-Vezi vila aia? Când o să ai una, la fel, vom putea fi împreună! Până atunci, eu trebuie să-mi cresc copiii, să nu ducă lipsă de ceva și să poată ajunge pe picioarele lor! Să aibă toate condițiile! Nu ne mai putem vedea, EL m-a căutat și mi-a pus în vedere că, dacă noi doi, ne mai vedem, nu-l mai văd pe el! Și am nevoie de el și de banii lui, tu n-ai suficienți!

S-au despărțit și T. a înțeles că rolul lui se terminase – fusese pionul care, manevrat cum trebuie, trebuia să facă nebunul, gelos, să se întoarcă la regină! După care fusese sacrificat!

După atâția ani, amintindu-și toate astea, T. zâmbi – viața lui, plină de meandre, când frumoasă, când urâtă, meritase trăită! Nu poți mânca numai carne macră, mai mănânci și ciolane goale! Fără ele, supa vieții n-ar avea gust! Se gândi că fusese mai bine așa – se stabilise, de la început, ceea ce, mai târziu, ar fi fost dureros și necontrolabil! Și n-ar mai fi avut liniștea de-acum, familia de-acum, dacă nu s-ar fi petrecut așa! Dacă s-ar fi apucat să urască  toate femeile, pentru  cele care i le-au făcut? Cum ar fi putut trăi, oare, fără frumusețea asta de nepoată?!?

SĂ NU FACEM CONFUZIE - ECCE HOMO!

(NEW!)Primarul auzise că e unul care nu vrea să se alinieze în front, așa cum edilul decretase - toți din jurul lui erau hoți, bețivi, bătrâni și puturoși! Mândru de programul cu care câștigase alegerile, făcut de un tembel, întrun moment de semi-luciditate, primarul fusese foarte mândru de clasificarea sa, dovedită cu sârg de cetățenii urbei. Și acum se găsise unul căpos, să iasă din clasificare, să-l amendeze la țurloaie, să-l calce pe cei doi nervi rămași și să nu-l lase să doarmă noaptea, ca să doarmă ziua. Singura consolare era că „răzvrătitul“ nu era român sadea, ci grec naturalizat prin preajmă! Ediluțul, spaima revoltaților și mama adoptivă a asistaților de pretutindeni, hotărâ să facă cunoștință cu grecul care-i strica socotelile, poate va reuși să-l convingă să treacă de partea lui, să nu-l mai facă de râs!

Bâdâdâi vreo oră, timp în care trecu printre trei mormane de gunoi, ce simulau Everestul, pe lângă cele blocuri de locuințe lacustre sociale, din care mai rămăseseră doar partea cu “uințe”, înregistră fermele de porci ținute cu pomenile din cimitir, ca să ajungă la poarta din fier forjat, unde presupunea că stă dușmanul său de clasificare.

Când să se declare dezamăgit de singurătate, nevăzând pe cineva prin curtea curată ca o farmacie,(nu ca aia de unde se aproviziona, e doar o figură de pistil!), zări un nene încălțat cu cizme de cauciuc, ce tăbârcea un butoi de vreo 300 de litri.

-Hei! Stăpânul dumitale e acasă? se răsti la acesta, luându-l prin surprindere, tehnică care-i ieșea mereu în timpul ședințelor de consiliu local, când ținea să-i treacă vreun proiect personal.

Celălalt ridică din umeri, ceea ce putea să însemne orice, dar lăsă butoiul și veni să deschidă poarta.

Primarele fu uimit de așa curățenie: nu era fir de iarbă, nu exista pic de gunoi, toate erau aliniate, iar bunul gust se zărea peste tot! Casa, fostă țărănească, fusese renovată, se vedeau peste tot elementele moderne, inclusiv, separat, o sauna tip cabană! Terasa pietruită era mărginită de un gărduleț din lemn de stejar, material din care era compus și mobilierul exterior. Numai anexele, lungi cât curtea, erau din lemn de brad, acoperite cu șindrilă, iar dincolode gard, se vedea pomii din livadă, - zero, iarbă, plini de rod!

“Mă! ce înseamnă să ai purcoi de bani și o armată de slugi!” gândi Primarul Trafalete, decis să nu plece până nu-l convinge pe proprietar să intre în partidul lui. Vrând să arate că e prietenos cu oamenii de rând, rânji la argat și-l întrebă ce face la ora aia, pe când soarele bătea nemilos.

-Pregătesc vasele pentru vin și făcut țuică! veni răspunsul, fără jenă, răutate sau rea - voință.-Vine toamna!

-Las’ să vină, că nu-i prima orară când vine! se arătă mintos Trafalete. - Dar ceilalți, unde sunt, că doar n-oi munci singur- singurel?

-Eu muncesc singur! De la 04.00 dimineața și până seara, pe la 21.00!

“Al dracului exploatator! Muncește oamenii, crede că-s robii lui! Am să anunț ITM-ul, să vadă cum își fac unii, averile!” se enervă, în sinea lui, primarul, mai ales că mai găsise pe unul care nu era nici puturos, nici bețiv, nici hoț, cum hotărâse el!

- Da’ concediu, nu ai? nu se lăsă el.

- Îmi iau libere, cînd îmi trebuie! E nevoie de mine aici, eu fac toată treaba! Rânesc la porci, hrănesc păsările, că sunt vreo 300! Îngrijesc tot ce-i aici și vând ce iese! Dar nu înțeleg - ce sunt atâtea întrebări?

- Eu sunt primarul și aș vrea să vorbesc cu stăpânul casei, întro problemă delicată! Nu te interesează pe tine, du-te și cheamă-l!

Omul nu apucă să răspundă, că din casă ieși stăpâna casei, echipată de plecare:

-Oh! Domnul primar, ce onoare! Poftiți, intrați, să vă servesc cu ceva rece! Scuzați-l pe soțul meu, așa e el, când mai stă pe-acasă și nu pleacă cu afaceri, nu prea vorbește cu nimeni! Dar nu-i ursuz deloc, îi place vorba și-un pic de tărie, puțin, nu mult! Nu te duci să te schimbi, că avem oaspeți la prânz? se adresă ea, purtătorului de cizme.

Primarului Trafalete îi căzu, cu viteză, cerul în cap – nu cumva...?Abia când  omul dispăru în casă, îndrăzni să întrebe gazda, pe șoptite:

-Nu cumva era soțul dumneavoastră?

-Bineînțeles! doar el ține toată casa și curtea! La noi, doar când se aglomerează treburile, luăm un om - doi, restul le face el! Eu, cu soră-mea, suntem cu curățenia în casă și cu gătitul, restul sunt ale lui! Doar cînd pleacă cu afaceri prin Europa, sau când merge la băi, vine o rudă, să-i țină locul! Cum credeți că și-a făcut averea, dormind? Nu-i foarte bogat, are doar un lanț de magazine în patru țări europene, mai puțin la noi, unde l-a terminat legislația! De aceea arată ca unul de 40 de ani, deși are peste 65! Muncește mult și nu fuge de muncă! Încearcă orice, din care să scoată bani  prin muncă proprie, și, dacă nu merge cu profitul, se lasă de aia și se apucă de altceva! Și ce spuneați că vreți să discutați cu soțul meu?

DE ZIUA TA, ZIUA TA, ZIUA TA...!

Dacă ar trebui să vă dați inima, cuiva, cum ați proceda? Ați dărui-o pe toată sau ați mai păstra un crâmpei din ea, și pentru voi? Sau n-ați da nicio o firimitură, mai ales dacă aveți puțină inimă, sau deloc?

 Fără inimă, omul este cenușă, noroi, praf de mucegai, vid! Cei care spun că nu își dau inima, nimănui, se mint pe sine, dacă nu ar avea-o, ar fi morți! Cei care spun Din toată inima, mint! Trebuie să mai rămână și pentru altă dată! Sau pentru altcineva!

Și eu m-am întrebat – cum să-mi împart inima? O dau pe toată, unei singure persoane, sau o împart în bucăți, să ajungă la mai mulți? Am hotărât s-o împart, poate îmi mai rămâne și mie un colț! Nu problema împărțirii a fost necazul, ci cum să distribui bucățile, să nu creadă cineva că e defavorizat! Distribuirea a fost grea, dar nu s-a comparat cu munca titanică, să nu fugă lumea cu bucățile mele de suflet! Nu pot să mă laud că mai am toate bucățile, așa cum erau la divizare, mulți au plecat cu partea lor și duși, au fost! N-a contat că luau ce nu erau a lor, sau că nu meritau să primească măcar un pic din inima mea, de mărimea unui fir de nisip. Considerând că li se cuvine întreg universul, au răpit mai multe inimi, n-am fost singurul păgubaș. Cu toată pierderea, eu nu am ieșit lipsă – alți oameni mi-au cârpit inima, cu inimile lor! Mulți, puțini,  dar tot am o inimă! Poate că bucățile lipsă erau deșeuri, pentru că inima mea actuală e mai mare, depinde cine o privește! Și, cu toate furturile de inimi, cred că aș putea s-o împart din nou!

Nu cred, însă, că aș mai da-o aproape pe toată, mi-aș păstra mare parte din ea, în semn de revoltă împotriva lipsei de inimă! Nu! mint! Nu mai pot s-o dau pe toată, pentru că este dată, deja, în cea mai mare parte! Sunt de acord să mai sacrific niște bucăți, pentru oricine, dar partea deja dată nu este de vânzare! Și nici nu poate fi furată, trebuie câștigată!

Din partea mare păstrată, cea mai mare parte este amanetată! În consecință, nu mai este la mine, dar nici nu este înstrăinată!

Aparține copiilor mei!

LA MULȚI ANI! FIICA MEA,  PENTRU ZIUA DE MÂINE! FIE CA INIMA MEA SĂ FIE MEREU ALĂTURI DE TINE!

„ALBA- NEAGRA”, DE DOUĂ ORI!

Zilele astea, mi-am adus aminte de ALBA - NEAGRA, chestia aia care te lăsa fără bani, dacă riscai să o joci! Pentru cei care sunt prea tineri, nu știu dacă au idee despre ce scriu, dar sunt destui cei care au văzut jocul, ba chiar au și pierdut bani, la el. Ei, bine! păcănelele sunt niște rubedenii ale păcălelii pe bani, manevrate, la vremea ei de glorie, de cel puțin două persoane - una, cea care ținea jocul, și “iepurașii”, cei care jucau și câștigau, fiind mână-n mână cu “specialistul în alba - neagra”! E drept, mai câștigau și alții, dar n-or să știe niciodată, dacă erau ageri, norocoși, perseverenți sau erau lăsați să câștige. Ultima dată  când am văzut A-B, a fost întrun reportaj despre românii din Londra, credeam că a dispărut, dar se pare că nu! Nici nu mi-am închipuit că, încă, mai are căutare !

Ideea referendumului de acum, mă întoarce la Alba-Neagra, cu deosebirea că nu știu dacă eu voi câștiga ceva, vreodată! Taberele alb - negre și-a plătit postacii să lupte pe frontul nevăzut al binelui și-al răului, dar fără să ne lămurească care e fiecare tabără. Am mai exprimat un punct de vedere, anterior, nu știu ce s-a înțeles din acea postare, dar pot să jur că, deși mi se pare o prostie amplu mediatizată, voi merge la vot, barem să nu-mi bag ghiara-n gât, că s-au cheltuit bani pentru ceva la care n-am participat! Doar e și pe banii mei! Apropos! câți bani s-ar strânge din campaniile astea - mediatizare, simpozioane, postaci, apă de gură, pentru (de)formatorii de opinie, olițe de noapte, pentru cei care se screm să fete idei, bla-bla-uri și alte anomalisme, clisme și seisme? Câte școli, grădinițe, s-ar construi? Câte WC-uri cu apă caldă, s-ar înălța în funduri de curte și nu numai? Cică nu sunt bani, dar uite, că sunt pentru tâmpenii! Nu insist pe temă, insist degeaba - dacă n-ar fi mizeria asta, unii nu și-ar mai face stațiuni prin Caraibe și pe muntele Găina cu Ouă de Aur! Și mai spunem că nu-i încu-rajat turismul bananier!

Rămăsesem la refe! Spuneam că voi merge! Spun asta, acum, mai rămâne de văzut și dacă ajung! Cu toate că, dacă tot dăm bani, să stăm în față, referendum-ul ar fi tocmai bun de verificat care e starea națiunii! Sunt curios – câți “ jucători de profesie”, dintre cei care fac gargară cu apă nedistilată, dar disti-lungă, se vor da jos, din pat, să dovedească că sunt prezenți la actul democratic! Că de mâncat bureți și de plâns în tufiș, se pare că sunt destui! De aceea nu sunt de acord cu neparticiparea la vot, care a permis, în ultimii ani, o falsă părere asupra spirtului, pardon! spiritului demo-cratiței! Nu-i mai omenește, să te duci, să nu mai dai vina pe alții, că au votat ca blegii? Funcție de ce-o să iasă, sau ce-o să se-ntâmple, fiecare votangiu va putea privi în suflețelul lui caustic și-și va mușca degetele, în lupta cu conștiința sa! Chiar și-așa, fără să înțelegem care-i scopul referendumului și tot mi se pare normal să fac mișcare, să nu-i mai las pe alții, să facă tot felul de mișcări, fără suPt semnatul, parcă așa se scrie?

De ce Alba-Neagra? Pentru că iar s-a apucat lumea de sărit din tabără, în tabără, sub acțiunile păpușarilor din cele două facțiuni, determinând, ca de obicei, lupta fraticidă! Se pare că jocul de-a mâna moartă place la populațiune, numai că unele metode de propagandă ar fi hazlii, dacă n-ar fi ridicole! Nu-mi dau seama - cum pot fi înghițite toate idioțeniile puse pe tavă? Dar dacă sunt expuse, înseamnă că merg! Și dacă merg, înseamnă că avem o problemă - nu mai judecăm limpede! Și dacă nu judecăm limpede, ne lăsăm duși de nas, atunci nu mai deosebim alba, de neagra! Și le punem la grămadă! Beleaua e că ne-am obișnuit să fim doar critici, nu și obiectivi, dar avem pretenția să nu fim înșelați! Dar, despre critică și obiectivitate, altă dată!

Acum mă interesează referendum-ul, care e însoțit, cum spuneam, de tot soiul de stupizenii, emise și de Alba, și de Neagra, ba chiar și de zona gri! Paradoxal, nu știu care-i miza! Dar mi se pare esențial să joc jocul, până la capăt - merg și votez cum vrea mușchii mei și cum dorește pipota mea! Părerile din jur nu trebuie să mă influențeze, sunt foarte schimbătoare, datorită celor de mai sus! La urma - urmei, e o problemă de conștiință - eu ce vreau? Poate că mesajele sunt prea subtile, întrebarea, cu dichis, scopul - unul parșiv! Dar pentru ce am cap, să umplu borș, în el? Dacă numai pentru asta folosește, pot să-l folosesc și drept pușculiță, să țin mărunțișul în el! Până la urmă, ca să joc la Alba-Neagra, trebuie să decid dacă mă țin curelele, dacă suport să-mi reproșez, din nou, că am pierdut banii de pomană! Ca și la jocul cu pricina, dorința de înavuțire, împletită cu dorința de risc, ne vor determina viitorul! Dar și viitorul familiilor noastre, în vecii vecilor! Deci, să căscăm ochii cât bostanul!