Dragii
mei,
Nu cred că
există mamă pe lume, căreia să nu-i fie dor de copiii ei, indiferent dacă sunt
aproape sau departe! Din bătrâni a rămas
vorba aia - mama e ființă sfântă! Dar
pentru o mamă, copiii ei sunt sfinți! Sau așa ar trebui!
După ce îl
porți în pântec, după ce trăiești odată cu el, vă simțiți, unul, altuia,
gândurile și trăirile, mâncați împreună, dormiți împreună, râdeți și plângeți
împreună, vine ziua când vă despărțiți, dar nu definitiv, rămâneți, sufletește, aproape! Mamă și copil,
un tot indestructibil!
Voi sunteți,
întotdeuna, cu mine, copiii mei! Oriunde ați fi și oricum v-ați trăi viețile
voastre, bune sau rele, inima mea de mamă este a voastră! Chiar dacă vă cert
sau vă laud, nu vă pot alunga din sufletul meu, eu trăiesc prin voi, viața mea
sunteți voi!
M-ați
întrebat cum de v-am suportat atâta vreme, voi, mulți, eu, una singură! Dacă
mi-a fost greu? Mi-a fost greu de milioane și milioane de ori, dar nu v-am spus-o,
această povară trebuie s-o ducă orice mamă, pentru ca fiii și fiicele ei să nu
sufere, e îndeajuns să sufere părintele! Așa cum suferiți și voi, la rândul
vostru, când sunteți sau veți fi, părinți.
V-am dat
ce-a fost mai bun din mine, așa cum s-a putut! Mai mult nici nu se poate, mai
trebuie să munciți și voi, așa veți învăța cum e cum dăruirea de sine,
bineînțeles, la cei care pot înțelege! Cei dintre voi care nu sunteți capabili să înțelegeți, o să vă vină vremea s-o faceți, dă Doamne, să nu fie
prea tărziu!
Ca în orice
familie, au fost certuri și împăcări! Mi s-a acrit să vă văd certați, uneori n-ați ținut cont de
adevăr, cum n-ați ținut cont nici de ce era în sufletul meu. Nu vreau să vă mai
văd dezbinați, vreau să fiți împreună și să vă ajutați unul, pe celălalt. Să vă
sprijiniți la bine și la greu, nu există nimeni mai apropiat, după părinți,
decât fratele sau sora, pe umărul căreia să plângi! Străinii nu te vor înțelege
niciodată, nu ești din același sânge cu ei, n-ați împărțit același colț de
păine uscată, nu v-ați bătut pentru ultima bomboană, aia amestecată cu pământ! Cu
străinii nu ați cântat niciodată, ei nu se vor înțelege decît pe ei și nici
atât!
Dacă am
greșit față de voi, îmi cer iertare, așa am crezut în acel moment, dacă ar fi
fost altă soluție, să nu credeți că nu aș fi recurs la ea! La fel ați făcut și
voi, ați greșit față de mine, dar eu v-am iertat, puiii mei dragi, chiar și
atunci v-am strâns la piept cu dragoste! Pentru că eu pot ierta, poate voi, nu! Timpul va arăta cine a fost îndreptățit să procedeze cum a procedat!
Dar,
uneori, nu vă pot înțelege faptele,
poate sunt prea bătrână și prea obosită, mult prea obosită, să mai pricep ce
este în capetele voastre! De fapt, unde vreți să mă duceți, la azil? De pe
acum? Credeți că nu mai aveți nevoie de
mine, să vă cresc pruncii și să-i învăț
datinile, să le spun povești străvechi sau să le povestesc cât de mândră sunt
de acei fii și fiice, care s-au dus
dintre noi, spre fala neamului? Să-i mai țin pe genunchi pe micuții
care nu sunt, încă, în stare să spună MAMĂ? Să le vorbesc despre voi, copiii
mei, care ați dus numele nostru, până, hăt! departe, în toată lumea? Sau vă e
frică să nu le spun despre prostiile care le-ați făcut, de-mi crapă obrazul de
rușine, când îmi aduc aminte? Le-am lăsat deoparte, fiți fără grijă, o mamă e în
stare să treacă peste greșelile copiilor lor! Nepoții și strănepoții trebuie să
știe de ele, dar n-am să le vorbesc eu despre asta, vă las pe voi s-o faceți,
să vedem dacă ați înțeles!
Iar când mă
gândesc la cei ce s-au dus și au lăsat doar amintiri, mi se înfioară inima, e
greu să-ți pierzi un prunc, dar îți rămân ceilalți, de care trebuie să ai
grijă, să crească și să se înmulțească, să nu uite lumea de acest neam, al
nostru ! Numele ne caracterizează, fără identitate, nu existăm! Pentru asta, nu
uitați să vă învățați copiii că locul
unei mame e în sufletul copiilor ei! Își fac iluzii, mama rămâne mamă! nu o
înlocuiește nimeni, oricât de multe daruri vi s-ar da! Întrebați-i pe cei
dintre voi, care s-au dus la capătul lumii, dacă nu se gândesc la casa
părintească, la sânul ocrotitor al mamei, la frații și surorile lor! Cei ce nu
vor recunoaște dorul de casă, ori sunt niște mincinoși, ori nu a aparținut
niciodată acestui neam! Să nu-i uitați niciodată nici pe unii, nici pe alții! Pe cei dintâi convingeți-i că se înșeală, pe cei din urmă, huiduiți-i, nu-i
lăsați să trăiască liniștiți, până ce nu-și vor cere iertare! De aia v-am
crescut mândri, să faceți punte între voi, și zăgaz, pentru răuvoitori!
Nu vă mai plistisesc cu gânduri de babă
cârtitoare, sunteți destul de mari să mergeți pe picioarele voastre!
Mulțumesc
pentru urări, vouă să vă fie bine!
Cu drag,
mama voastră, care vă iubește nespus de mult,
ROMÂNIA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu