Duminică am plecat pe jos, la plimbarea duminicală. În fața casei unor
țigani, un câine stătea în fața porții,
tolănit în stradă, de strajă curții!
L-am ocolit instinctiv,
nu-mi dădeam seama ce gânduri îl animă, era mai înțelept să-l evit, eu, pe el,
decât să mă muște, el, pe mine! Nu l-am băgat în seamă, nu m-a băgat în seamă,
nu reprezentam o amenințare unul pentru celălalt!
Și,
așa cum cred că ați ghicit, m-a izbit o
idee, în capul mea s-a produs o reacție chimică, ca o scânteie, și mi-am dat
seama că acel câine putea fi Statul, vechiul meu prieten și eternul meu dușman!
Statul, un câine de pază,
cel care păzește curtea, cel care păzește oamenii, indiferent de religie, rasă,
sex, creier sau intenții belicoase! Câinele care mârîie la adresa dușmanilor
democratiței, pardon! a democrației! Cel care ar trebui să muște din dușmanii
noștri!
Cel care și-a pierdut rolul, devenind cel care mușcă mâna care-l hrănește, care linge rănile făcute de colții săi, dar nu din milă și devotament, ci din plăcerea sadică, din cruzime!
Cel care și-a pierdut rolul, devenind cel care mușcă mâna care-l hrănește, care linge rănile făcute de colții săi, dar nu din milă și devotament, ci din plăcerea sadică, din cruzime!
Blestemați fie cei care au
făcut din câinele de pază, lup feroce, ce sfâșie trupul unui popor care nu a
dat numai proști, ci oameni mari, pe
care bătrâna Istorie i-a adunat la pieptul ei generos, în timp ce mureau pentru
neam!
Sună patetic și
neconvingător, dar nu am cuvinte să-mi exprim ura, da! ura pentru nimicii
neamului, care au dus câinele la castrat, nu la dresor! L-a făcut câine de
circ, dresajul aducându-l la stadiul de satrap!
Ca și cîinele de care spuneam,
Statul ar trebui să apere și să ocrotească, fără să existe teama că s-ar putea
întoarce împotriva celor care îl hrănesc! Pentru că noi, toți, hrănim câinele!
Și ce primim în schimb?
Căinele mărîie tot la noi,
în loc să mârâie și să ne sfâșie dușmanii! Chiar dacă, printre aceștia, se
numără și de-ai noștri!
Ca și câinele de care
spuneam, așa a fost dresat Statul, să apere înteresele unor alte javre, pe care
noi i-am lăsat să intre în casă și, când paznicul a vrut să se dea la ei, tot
noi l-am impiedecat, sperând că ne sunt rude de sânge! N-au mai vrut să plece,
între timp câinele s-a obișnuit cu ei și cu neghiobia noastră, acceptând că are
prea mulți stăpâni!
Câinele s-a întărit,
unindu-se cu alți câini de pază - UE! Să nu creadă cineva că laptele și mierea
a ros colții câinelui, noi am furnizat pila! Astăzi sunt prea mulți câini și
prea puțini de pază, mai mulți sunt de murdărit curtea!
Mai putem face ceva, să
apărăm biata curte terfelită de javre? Mai mult ca sigur! Pentru că țara asta
supraviețuiește nu datorită câinilor , ci datorită oamenilor care muncesc în
ea! Pentru că, oriunde, dacă n-ar exista și oameni, nu ar exista și oameni care
fac treabă, oameni care își văd de ale lor, n-am mai exista ca popor!
Propaganda deșănțată a rupt Statul de oameni, decretând disoluția statului! Devenit inamicul public numărul unu, Statul, așa cum, de fapt, a fost întotdeauna, fracturează azi coloana noastră vertebrală, sugând măduva spinării! La fel de lacom că și un câine flâmând, nu mai alege, rupe beregata oricui!
Propaganda deșănțată a rupt Statul de oameni, decretând disoluția statului! Devenit inamicul public numărul unu, Statul, așa cum, de fapt, a fost întotdeauna, fracturează azi coloana noastră vertebrală, sugând măduva spinării! La fel de lacom că și un câine flâmând, nu mai alege, rupe beregata oricui!
Disoluția Statului! Cuvinte! Cine și cu ce scop a creat-o, cine e
vinovat? Din păcate, știm cine și nu pedepsim! Lăsăm, în continuare, vinovații
să se folosească de câinele înfometat! Pentru interesele lor, care nu sunt și
ale noastre! Pentru sărăcirea neamului!
Sunt supărat, pentru că milioane de oameni
suntem sclavii unor jigodii, care ne-au surpat încrederea în noi, ne întărâtă
unii, împotriva celorlalți, în timp ce noi stăm cu genunchii la gura ferecată!
Și nici nu ne învățăm minte, mai vrem! Oare când vom căsca ochii la stăpânii
câinelui?
Strămoșii noștri fugeau
din calea tătarilor și turcilor, se ascundeau în păduri, mâncau scoarță de
copac, și, când trecea primejdia, se întoarceau în vetrele lor și o luau de la
capăt! Ridicau, din nou, case, nunteau și își îngropau morții, după datini de
când lumea! Și cînd veneau prădătorii, se refugiau iar în pădure! Că de aia se spune că pădurea e frate cu
românul! Numai că pădurea dispare, iar ai noștri nu se mai întorc la vatră, nu
se mai văd urmele vetrei! Dulăul a șters orice indiciu al satului românesc,
vorbesc de cel vechi, nu de cel în care nu se mai aud colinde!
Am de gând să-mi cumpăr un
câine, care să asculte numai de mine! N-o să las pe nimeni să pună mâna pe el,
să nu se învețe cu străinii! Dacă e nevoie, am să-i tai coada, să fie rău!
Numai să nu mai semene cu acel câine care rupe din mine! Care rupe din noi!
Eu nu sunt analist, nu sunt politician, nu
sunt filozof, sunt doar român! Și din puținele mele pretenții, vreau să cred că
urmașii mei vor muri români, indiferent de soarta tristă pe care ne-o pregătesc
toate javrele pământului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu