Aricimea mea nu-și mai încape în piele de fericire - i-a rămas pielea mică,
după ce i-au tras-o pe toată! Slăbesc de dorul unei dimineți pletoase, când,
vorba cântecului! stau cu geamurile scoase, s-aud cum urlă, iar, vecina! Mă supără,
din nou, din plin, și splina! Și
mă-ngrozesc că vine iarna cea sălcie! Dă, Doamne, să nu fie pană de energie!
Nici nu a dat un pic de promoroacă, și a căzut curentul, precum un pui, în
troacă! Mă ia, deja, cu frig, când amintirea stălpilor căzuți az’
vară, era mai tragică decât o
criptă milenară!
Fac, ce fac, și mă apucă
râma! Mă duelez cu mine și fac, ca blegul, crima să îmi șoptesc să – mi sără ochii! dacă n-am curent, o să-mi înghețe pliscul, de nu
sunt prea atent!
Nu asta aveam în plan, dar
păstrăm în suflet temeri de care nu putem scăpa! Și, mama lor, cu tot cu
bunicuțe! dacă scăpăm, până la urmă, peste ele dăm! E normal ca anormalul să nu
ne lase să ne concentrăm pe ceea ce poate să ne facă sufletul să zboare! Cum, să
zboare? Sufletul!
Acum câteva zile, m-a
sunat un fost elev, de pe vremea când trăiam viața anterioară, și nu aia
posterioară, plină de temeri, de-acum!
Bate la 40 de ani, are fire de cărunt, nu l-am mai văzut de
câțiva ani, de când și-a luat lumea-n bostan și a plecat pe-afară! Pentru cei
ce nu mă scapă din priviri, vor descoperi că este un personaj din una dintre
postări, de acum câteva luni.
La prima vedere, nu e nimic deosebit în asta, să dai un
telefon la o fostă cunoștință, poate iese de taclale cu ciuperci! Ce m-a
împresionat, a fost că vroia să-mi
mulțumească pentru ce l-am învățat! Mie și d-nei Ciută Cristina, care și mie mi-a fost mentor!
Nu prea îmi amintesc ce și cât l-am învățat, sper că prostiile nu le are de la
mine!
Când am reușit să
ne întâlnim,(adică după ce l-am așteptat aproape două ore, timp în care s-a
luptat cu drumul înzăpezit) mi-a spus că nu-l mai leagă de țara asta decât mama
bolnavă și câteva morminte! Am sperat că
nu m-a inclus în această categorie, a mormintelor, a fosilelor! Asta legat de faptul că a
vrut să mă vadă! Cum atât mai mult m-a bucurat dorința lui, cu cât această declarație valorează cât o mie de
miorlăieli prefăcute, de care am
beneficiat de-alungul timpului.
N-am vrut să arăt cât m-a pus pe bordură spusele lui - că
are destule cunoștințe cu care să bea un spriț, dar sunt doar doi oameni cu
care vrea să stea de vorbă! Mult, prietene, mult! Mult spus! Deși nu vrea să
mai audă de țara asta, care l-a dezamăgit, mi-aș dori să-l mai văd, pentru că nu țara e vinovată, ci
oamenii care nu știu ce să facă-n ea! Și care preferă să nu facă ceva! Sau doar să
chinuie pe cineva ! Sau să se auto-devoreze, în inconștiența lor!
Auzindu-l, m-am întristat - am dat nobila meserie de dascăl, pe 8 ore de
serviciu "normal", fără să-mi mai bat capul cu niște copii, "cărora nu le pasă de
nimic"! E mult mai bine unde sunt, dar, când auzi pe cineva că-ți spune că ai
făcut ceva pentru el, nici nu trebuie mulțumiri, e un alt gen de satisfacție!
Nu contează că am plecat din cauza salariului sau a prostiei lingăvite, din
sistem, uneori simt că m-am trădat pe mine însumi!
Generațiile care vin din urmă fug, ca dracul, de tămâie,
de învățământ! Nobila meserie de dascăl, schilodită din exterior, de tâmpenii
nonconstructive, super - distructive, a suferit și din cauza educației copiilor!
Cum s-a ajuns la sechestrarea profesoarei și înjosirea ei??? Nu era, mai bine,
să pună mâna pe un par românesc și să le
crape capul la cretini?
NU! NU! Vinovați, sunt părinții! Vinovați sunt cei care
stabilesc reguli, care, pe ei, nu-i ating și nu-i afectează! Care au confundat școala, cu maidanul, și maidanul,
cu stadionul! Vinovați suntem fiecare din noi, nu știm să ne unim în fața dușmanilor comuni! Chiar
dacă aceștia par a fi proprii noștri copii! Pentru binele copiilor lor, trebuie
să-i tragem de urechi!
M-am săturat să tot scriu așa ceva! Oare nu e clar că,
dacă vrem să trăim într-un mediu cât de cât sănătos, trebuie să începem cu noi
și cu urmașii noștri?
Până-n una, într-alta, mi-e sufletul plin de bucurie – s-a
găsit, barem, câte unul dintre foștii mei elevi să-și facă timp pentru mine,
să-mi spună că n-am pierdut timpul de pomană, trăind pe lumea asta! Nici nu vreau să aflu cum judecă cei ce sunt,
azi, elevi, ce cred despre profesorii lor! Vor înțelege, când vor avea
progenituri care îi vor teroriza, sau când, la rândul lor, vor deveni
profesori! Pentru astfel de vremuri sunt obligați să-i pregătim! Dacă vrem să
ne mulțumească, nu să ne injure! Sau să plece din țară și să nu se mai
întoarcă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu