Nu se știe de unde a apărut, dar e clar - era viu! S-a zvonit că l-ar fi
găsit 3 căutători de vaci blonde în jungla Amazonului, constatat,
ulterior, ca fiind o discotecă
de fițe, ”Amazzon”! Nu s-a putut dovedi că e adevărat, s-au găsit doar o groapă mare în pământ și
trei grămăjoare de cenușă, mici-mici, cam bătuse vântul în ziua aia.
Când s-a ridicat deasupra
orașului, s-a întunecat afară, că intrase soarele după dealuri și era înnorat.
Bătând din aripile alea mari, de Boeing 777F, apăru ca o nălucă, o variantă
modificată la balaurul românesc, adusă până la standardul dragonului chinezesc
din filmele cu Jet Li.
Solzosul, cum l-au
poreclit matrafoxiștii de la barul „Căruța cu foci”,
nu părea prea primejdios, până nu a
înghițit niște fum de la o fabrică de nutrețuri combinate, care luase premiul “Cea mai ecologică seră”.
Se pare că nu i-a plăcut,
pentru că a strănutat o dată spre sala de produse finite a unui producător de
preparate din carne, afumând, pe gratis, atât ultimele loturi, cât și pe
operatorii de la sală. După aia, a fost simplu – când apărea dragonul, toată
lumea făcea pe ea!
Autoritățile s-au alertat
– ăsta de ce nu are autorizație de mediu, de la ISU, de la DSP și de la DSV?
Păi cum? circulă neautorizat prin cerurile patriei, fără să țină legătura cu
Autoritatea Aeronautică Română? Decolează, fără să anunțe turnul de control și
fără să declare destinația? Cu ce scop călătorește, turistic sau e în căutarea
unui loc de muncă? Vama a înaintat hîrtiile pentru a i se pune sigiliu pe cală,
iar NATO a fost înștiințat că un aparat
de zbor neidentificat, de proveniență rusească, face mișto de avioanele de vânătoare
românești, cărora le trage câte un șut, în dos, până cad în nas. Presa rusească
a acuzat România că a depășit măsura, trimițând un animal dresat, să tulbure
pacea cu Ucraina, fapt pentru care se pregătește să trimită o divizie de
tancuri, să-i apere pe localnici. Republica Moldova a fost singura țară unde
Solzosul a fost recunoscut, fiind propus să apară pe stemă, dacă România îl
acceptă pe post de acvilă.
Dragonache avea, însă,
alte planuri: îi era foame! Se speti spre pădure, sperând să fie binecuvântat
cu un but de cerb, dar găsi numai niște tufișuri, în care nici nevoile nu și le
putea ascunde. De supărare, arse toate camioanele care cărau lemnul la export, apoi
le stropi sănătos cu marfa proprie. Dădu o raită pe la Lacul Roșu, unde se
întrebă de ce-l cheamă Roșu, dacă el e negru? Spre ghinionul lui, turiștii fură
avertizați de trecerea sa, așa că nu hali decât două fufe care doreau să-și
facă un selfie, cu Solzosul. Parcă mai flămând după cele două hăpăite, îi trecu
prin minte să înghită o cireadă de vaci, dar își aminti de boala vacii nebune,
de care nu mai pomenește nimeni! Așa că renunță, cum renunță și la o turmă de
porci mistreți, citea și el declarațiile autorităților statului, nu era doar un
dragon prost și fără periuță de dinți!
Din nefericire pentru el,
nimeri un cârd de cormorani, care făceau baie în piscina ministrului
Agriculturii, care doriră să mai schimbe meniul, se cam săturaseră de pește la
conservă. Fiindcă greși tăria flăcării, îi găti prea uscați, așa că se trezi cu crampe. Dădu o tură prin câteva piețe, unde i se aplecă de mirosul cărnii
râncede din galantare și a gunoiului menajer, neridicat de la facerea lumii.
Un grup de tineri elevi
din clasa XII B, pasionați de robotică, hotărâră să-l scoată la pensie pe
Solzos! Formară un grup de majorete, promițându-le că le duce la Miss Univers,
pe care le folosiră drept momeală pentru foamea-n glandă de Solzos. Urmând să-l
gâdile pe dragon, pe burtă, cu degetele super-robotului XKK, până Solzosul face
stop cardiac. Care nu puse botul lui plin cu flăcări la mirosul de cosmetice
date cu farașul, a fetelor, printre care exulta damful de transpirație și alte cele! Rateu
total!
Un grup de pompieri puseră
mână, de la mână, până se adună un sac de mâini, și mai puseră la cale și-un
plan, de a anihila dragonul, trimițând ANAF-ul să-l verifice dacă are casă de
marcat. Nu se mișcă niciun deget, de la mâinile alea, toată lumea înțelegând
altceva, legat de Dragonul Roșu, nu de Solzos.
Brusc, Solzosul dispăru!
Nu din cauză că auzise că vor să-l stropească cu apă, știa că rețeaua
de apă potabilă nu putea asigura presiunea necesară stingerii de incendii.
Singurele ultime urme ale sale fură cadavrele carbonizate ale unor documente
Wikileaks, care povestea cum e cu exportul de câini și de dragoni, din România.
Gurile rele spuneau că murise în chinuri, undeva, întro peșteră, după ce-și
rupsese piciorul pe un drum județean, încercând să joace șotron, întro încercare disperată de a-și astâmpăra foamea și de a lua ajutor de șomaj!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu