joi, 10 septembrie 2020

MOTIVAȚII

     -Băi grasule! e ora 10.15 dimineața și deja ai “lins” 300 ml vodcă! Știu care e recordul tău mondial, dar mai fă și-o pauză!

-Tu nu poți înțelege: am probleme cu circulația, tăria e vaso-dilatator, deci, ca să nu am probleme, trebuie să-mi dilat vasele de sânge! Logic, nu?

-Zici că ai probleme cu circulația? Da’ ce, ești autostradă, de bagi atâta lichid” în tine?

- Nu spune doctorul să consumăm cel puțin 2 litri de lichide, pe zi? Eu mă conformez! Și nu mă mai fă “gras”, că am slăbit. Un kil, am deja 121 de kile! Alimentație sănătoasă, cu legume! Ceafă cu legume, pui cu legume, miel cu ștevie, salată de brânză cu șuncă presată și ușoare urme de mărar... Mese și scaune regulate!

-Vreau demult să te întreb, dacă nu te superi: ce era cu viermii ăia, ce ieșeau din coșul de gunoi, când am fost la tine?

-Mi-am descoperit o nouă pasiune, că n-aveam niciuna: pescuitul! Și pentru că mi-e lene și vreau să fac economii, îi las să crească la mine. Ai idee cât e o cutie mică, cu viermuști?

-Și la ce îți trebuie 3 mâțe? una nu era de-ajuns?

-Eu mai ies din casă și am înțeles că pisica poate suferi de singurătate. De aia am mai multe, să nu intre-n depresie din cauza nenorocitului ăla de șoarece.

- Și găina? Ce naiba faci cu o găină în apartament?

- Supă! Mi-a adus-o cineva acum o lună și mi-e milă s-o tai. Dacă mai trece mult, caut și-un cocoș. Mmm! ce bună e supa de cocoș de casă!

- Da’ mâncare îi dai?

- N-ai văzut că țin geamul deschis? Prinde muște, de la mine a învățat!

- Și dacă te prinde iarna cu ea?

- Să nu mă prindă Roxi, prietena mea, ea nu suferă animalele! Dacă vine iarna, o scot pe balcon. Abia ține mai mult, se congelează!

- Tu ai răspuns la toate, văd eu!

- Am băut drojdie când eram mic! Mi-a crescut părul în interior și mă gâdilă la inteligență!

Niciun comentariu: