marți, 15 septembrie 2020

OAMENI DE OȚET

   Cei 4 “oameni de oțel”, cum le plăceau să se numească, despicau untul în 16, neavând prea mult fir de păr la dispoziție:

-Hmm! mi-a spus cineva azi o poveste despre femeia care face curat la noi în bloc: muta aia a cam tras niște necazuri, dar nu văd ce e așa de ieșit din comun! Are o fată bolnavă, are autism și de-aia ne freacă nouă scările, are 3 slujbe, cică să-și crească ploada. Așa-i trebuie, dacă n-are bărbat!

-Am auzit că i-ar fi murit soțul...! vru Anica să repare adevărul.

- Și ce ? nu le-au mai murit și altora?  Mie nu mi-au murit? Și n-am murit, le mănânc pensia! Dumnezeu m-a întărit și am rezistat și după moartea lor, n-am ajuns subiect de bârfă, cum au ajuns altele.

-O știți pe vânzătoarea aia slabă, de la casă? Spun gurile rele că anul trecut și-a înmormântat părinții și-un frate, în doar 3 luni.

-Dar baba care are grijă de vecina de la IV? Anul trecut i-a murit soțul, iar anul ăsta - un nepot și nevastă-sa, întrun accident de mașină!

-Să vă spun eu una bună: am o cunoștință, voi n-o știți, spre norocul ei, care în ultimii trei ani și-a îngropat mama supraviețuitoare, un fiu, un nepot, o verișoară și...

-Și...?

-...are grijă de nepoata după răposatul fiu, care are cancer! O crește ea, pe banii ei, deși are 27 de ani.

-Haideți să fim solemni – prea le mințim și le punem moț!

- Eu n-am înflorit lucrurile!

-Nici eu!

-Nici eu!

-Și ce? noi n-am avut necazuri? Noi suntem căliți, suntem de oțel - indestructibuli!... Indestructibili! De când ne știm unii pe alții, ne-am plâns vreodată că ni-e greu? Când m-a durut măseaua, am plâns vreun pic? Când te-ai operat de hernie, te-ai dat cu fundul de pământ? Când ți-a murit pisica, ți-ai pus capăt zilelelor? Nuu! noi suntem puternici, când intrăm în rahat, scoatem capul afară și-i dăm bătaie! Alții sunt de mămăligă, nu se mai ridică după ce a dat năpasta peste ei! Noi ne ridicăm întotdeauna, de aia ne-am câștigat dreptul de a ne ridica deasupra celorlalți! Uf! mă doare capul, ce m-a surmenat discuția asta!

- Eu trebuie să iau pastilele pentru colesterol!

- Eu trebuie să mă duc urgent la baie!

- Vine poștașul și nu-s acasă!

-Vedeți ce înseamnă să fii de oțel – te ridici și-ți rezolvi problemele, nu aștepți compătimire!

Niciun comentariu: