SOLIDARITATE

     Convoiul mortuar urca încet spre cimitir, în timp ce însoțitorii sporovăiau despre viața asta muritoare, care devine, pe zi ce trece, tot mai plină de facturi, tentații, vorbe goale și viruși mutanți. Preotul, plictisit de cele două bocitoare ieșite din uz, aflate la pensie, le făcu semn să tacă, dar ele, încăpățânate, doar scăzură sonorul, să nu piardă contractul, care putea fi ultimul. Văduva cernită ignoră că i-au ieșit “bulbii” din sutien (sau poate așa era scenariul de înviat pe răposatul!). Mama proaspătului defunct își uda periodic obrajii cu batista umedă, nu fără a arunca priviri acide, fără perdea, către fosta noră și puțin posibilul nepot. Cârdul de foste rude și viitori dușmani se târa precum râma drogată, sub soarele cumplit de arzător, cineva furase robinetul de la gaze și era căldură mare. Bineînțeles! de vină erau: primarul, pensiile mici, pensiile speciale, pandemia, seceta și lipsa mărunțișului.

Opririle regulamentare cauzau dureri de coate și de coaste, deși se mergea cu viteză scăzută, deoarece carosabilul se ondulase de la temperaturile mari, fiind acoperit pe alocuri cu ceva balegă, rămășiță a tradiției românești, de înclinare spre echitație. Un roi de muște obosi să se tot așeze pe fardul dat din plin, nu mai suportă duhoarea de vin din drojdie, cu care se parfumaseră majoritatea, și zbură în altă țară, spre o viață mai bună, fără șă știe că nicăieri nu pute ca acasă.

Cu excepția mortului, care se făcea că plouă, fără să comenteze evenimentul, toți prezenții abia așteptau, în tăcere, să scape de individ și să se întoarcă la cășile lor, unde îi așteptau televizorul, internetul, bârfa și crăpelnița!

Ah! nu! un singur individ plângea degeaba, nu impresiona pe nimeni!

Până s-a găsit un nervos din familie, să-l tragă mai deoparte și să-l întrebe din partea cui era acolo: rudele mortului, rudele văduvei, colegii de serviciu, vecinii, prietenii, datornicii?

Curiosul rămase perplex o mie de ani:

     -Nu reprezint pe nici unii! veni răspunsul. – Treceam pe stradă și am văzut convoiul, m-am întristat: dacă atunci când o să mor, n-o să fie cine să mă însoțească pe ultimul drum? Așa că m-am “lipit” de voi, poate or veni și alții, străini, la înmormântarea mea, cum am făcut eu! Așa, din solidaritate!