ALTĂ POVESTIRE CU MÂȚE!

    De când a murit dragul meu Puffy, eram să uit de cotoi tărcați, dacă nu aveau ei grijă, să-mi amintească!

      Cartierul, la origini, fusese unul liniștit - cu o populație echilibrată, cu gusturi simple și curți mici. Cât să se agațe mâțele de garduri, dacă le luai de codă și le-nvîrteai! Nu existau prea multe scandaluri sau bătăi, cum, de obicei, se întâmplă pe la case mai mari. Cei 12% și 4/5 etnici minoritari, după ce deveniseră majoritari, odată granițele crăpate, reveniseră la un procent satisfăcător, situație în care furturile deveniră rara avis, mai ales pentru că cei plecați prin țări străineze trimit bani, acasă! Și atunci, ce rost mai avea să sări gardurile la vecini, cu efort intelectual, când și găinile fuseseră suprimate de criză?

       Mâțele, la început, nu depășeau 2, la 4 case. Din cauza spațiului redus, proprietarii aveau grijă să nu se împuieze suficient, cât să iasă în stradă, să-și ceară drepturile, și, mai ales, cărându-le cu sacoșa, când erau pui, departe de locație! Cu atât mai mult, dacă se nășteau mâțe, nu motani! Unii, criminali de profesie, nu descoperiseră, încă, hrana plină de E-uri pentru mâțe și, sadici, înnecau puii fără ochi! Pe atunci, mi se părea un barbarism! Dar să nu ne grăbim cu comentariile! Nu ne oprim nici la mâțele cu cutii legate de coadă, ce concurau patrupezii lătrători, împodobiți cu aceleași cutii, nici la cele folosite drept țintă, pentru prăștierii contemporani!

       Pentru că erau așa puține, șoarecii și șobolanii se freacau pe burtă și-și cam luaseră nasul, la purtare, dar, prin vechime, nu se ținea mâța doar de expozeu, nici nu se hrănea cu Gourmet, ea trebuia să-și câștige cinstit, ca și ceilalți, existența, prinzând rozătoare! Nu venise vremea mâțelor scărpinate sub coadă, duse la coafor, frecate cu ulei de măsline sau spălate cu mașina de spălat vase! Necioplite, nu învățaseră, încă, să mânânce cu cuțitul și furculița, să-și pună silicoane și să dea ochii peste cap! Scuze! Am sărit de la pisici, la dă-le-n pisici!

       Odată cu apariția marilor iubitori de animale, nu mai încapi de mâțe, câini, precum și de alte orătănii, mai puțin vechile găini, rațe, curci, ornitorinci și babuini. Personal, știu că-mi voi pierde credibilitatea și voi fi judecat ca fiind insensibil, dar nu mai poate omul să-și bată mâța, prinsă cu puiul sub braț, că sar tot soiul de iubitori de ceva, că animale, n-au! De aceea, să nu vă mirați dacă prindeți vreun vecin cu mâța-n pungă, punga, în sac, și sacul, în beci, unde aplică o corecție binemeritată animalului de casă, fără dovezi indubitabile! De când cu dragostea pentru animăluțe, nici să-ți înjuri câinele, nu poți, că te trezești condamnat și amendat! Mai bine îți bați copiii și nevasta, că nu sare nimeni! Am o jenă - mi se pare că oamenii sunt mai puțin în atenția noastră, decât mușcătorii sau miorlăitoarele de duminică!

      Vecinii de lângă sufletul meu au mâțele în sânge și-n inimă - au strâns, ciotcă! purcoi de mâțe! Toate răpciugile, hoațele și chioarele, bașca niște depravate, sunt hrănite simultan, cu ghiare de pui, la pungă! Dragostea pentru ele se manifestă și prin ouă fierte, cărniță tocată, rar, crănțănele! Zău că, uneori, aș vrea să fiu înfiat, să stau și eu cu cracu-n sus, scărpinat pe buric, și să torc!

       Epidemia de mâțe a fost foarte influențată de Cernobâl-bâl! Altfel nu-mi explic de ce ponderea femelelor este triplă, față de populația motănească! După ce au absolvit niște cursuri de iepuroaice, au fătat tot personal feminin! Păcat că n-au făcut și niște postuniversitare, de vânători, să mai decimeze trupa de commando, a rozătoarelor! Care au devenit obraznice, fac semn cu degetul la mâțele în călduri! Pe noi, ne călăresc total, toată lumea e a lor!

       Vecinii iubitori de mâțe s-au săturat și ei de fugărit pretendenți la coadă de felină, mârtanii fiind selectați după principiul selecției naturale - care e mai iute și mai viril! Tropăitul hoardei de pisici nebune se aude în tot cartierul precum tropotul cailor la hipodrom, plus miorlătul pe șase voci mâțești, asortat rezonabil cu tabla care geme sub greutatea lor. Pentru că mâncătoarele de scurmace, devenite obeze, cântăresc cel puțin 10 kile, în viu!

       De când a dat iubirea-n ele, curtea mi-a devenit poligon - se trage de timp, la coțăială! Ziua, când nu prea stăm pe-acasă, nu-i bai! Dar noaptea, 6 pe Richter, e nimic! Somnul nu mai somn, e rechin, iar week-end-ul a devenit cinematecă, unde pauzele sunt rare și ciudat de confuze!

       Vecinii, după ce au umplut lumea de mâțe coțăitoare, după cum spuneam, nu mai vor să audă de ele, deși alea tropăie peste tot, inclusiv în podul lor! Le-a retras cartela de adidași de pui, dar nemernicile fată-ntro veselie, și puiet feminin, care fată la rândul lor, încă de când fac ochi! Care dracu’ a spus că stăm prost la natalitate?

       Le-am sugerat (vecinilor, nu mâțelor, n.n) să mai ducă niște chiriașe de-acasă, iar pe celelalte 5, să le castreze! Când au aflat cam cât ar costa castratul, nu le-a mai surâs ideea, cel puțin până după ce scapă de rate și fac altele noi! Când le-am spus că, dacă nu, voi fi nevoit să-mi salvez viața, omorându-le, m-au încurajat:

       -Așa să le faci, ne-am săturat de ele! Fă-le ce vrei!

       N-am înțeles cum e cu dragostea pentru mâțe! Când trăia Puffici al meu, l-au deturnat de la crănțănele mele, la bocanci de pui! Când s-a îmbolnăvit, bietul de el a venit la mine! Îl crescusem de mic, dormea cu mine-n pat, era un gentleman pisicesc! Când a murit, am plâns ca după tata! Deși mă trădase pentru ghiare de găină, tot eu eram tovarășul lui, de aceea a venit - să moară acasă! N-a interesat pe nimeni dintre iubitorii de mâțe, cum s-a chinuit 3 săptâmâni, mâțe se găsesc pe toate gardurile!

       Mă roade o întrebare – cei care se dau cu fundu’, de pământ, că iubesc animalele, chiar le iubesc? Că nici cu niște câini, nu stăm cușer! A da de mâncare, nu înseamnă că ai grijă de-un mârtan! Mai trebuie să-l și îngropi, în caz că se îmbolnăvește de deces!