De
3 zile, în casă trona dușmănia - deși,
încă, nu arăta, fiul era supărat pe tată! Nu! nu era supărat, era furios și
turbat! Mai ales de când sosise acasă și nu-și găsise computerul unde stătea de
obicei! Adică, mai precis, nu-l găsi deloc! Nervos, se repezi în camera unde
tatăl său se uita la televizor și-l întrebă, sugrumându-și nervii, unde e
scula lui! Nu primi niciun răspuns, așa că ridică tonul, având același rezultat
de mai înainte! Ba! parcă să-i facă-n ciudă, tatăl se prefăcu ocupat cu o scobitoare, lăsându-l să urle.
Nici când vecinii de la patru și porumbeii din stradă nu-și vîrâră vată-n
urechi, nu primi vreun răspuns. O așteptă, tremurând, de draci, pe maică-sa, dar
aceasta, când veni, ridică din umeri – știa că nu putea face mare lucru, când
bărbată-su lua o hotărâre, nici cu boii, nu-l întorceai! Toate însistențele
iubitului său fiu fură în zadar - Nebunul nu știa de glumă și nici de urlete!
Fiul supărat se refugie în camera lui, clocind gânduri de
răzbunare! Se culcă devreme, nu înainte de a concepe o mulțime de torturi
pentru dușmanul din camera alăturată. Lasă că-i va arăta el, mâine, ce înseamnă
să fii puternic! Noroc că n-are teme de făcut, fără calculator, era mort și
îngropat!
A doua zi, revenind de la școală, când intră în camera
lui, constată că dispăruse și televizorul, pe care, de furie, îl ignorase cu o
seară înainte – i se părea învechit, să se uite la TV! Dar nu ignorase nici
varianta folosirii acestuia, în cazul în care restricția nu s-ar fi ridicat! Odată
cu televizorul, zări și lipsa mânerelor de la geamuri – nu mai putea sări
pe-acolo, neștiut de nimeni, când avea chef! Scrâșni din dinți, dar numai când
văzu și yala nouă montată la ușa camerei sale, reuși să se manifeste printr-un
țipăt de furie, ce ieși ca un chițcăit. Bătând recordul la viteză, intră, ca
uraganul, în dormitorul tatălui, exact când acesta dădea semne că s-a trezit,
fiind în concediu. Cu un debit uriaș, băiatul îi ceru socoteală, în timp ce
tatăl termină de scobit toți dinții, își bău cafeaua, citi ziarul și-și curăță
urechile, cu bețișoare! Fără să scoată un cuvânt, sau să dea vreun semn că era
acolo! Nicio tresărire, nicio încruntare, niciun suspin sau mormăială! Nimic!
Fiul, după vreo jumătate de oră de întrebări urlate, fără
răspuns, obosi! Se ascunse în camera lui, unde schiță tot felul de instrumente
de tortură, cu care-și imagină că-l chinuie, iarăși, pe părintele criminal.
Nici de data asta maică-sa nu se amestecă – și ea avea
multe să-i reproșeze fiului, dar inima sa, de mamă, îi spunea că lucrurile au
ajuns prea departe. Mai ales când fiul reclamase că nu-și poate face temele,
fără calculator, acum, că îi dispăruse și Y-phone-ul! Îi spuse soțului de
problema ivită, dar nu primi nicio reacție, semn că subiectul este închis.
Ziua următoare, băiatul se trezi singur acasă. Își
petrecu toată dimineața, neglijând temele, căutând obiectele dispărute, dar nu
găsi fir! Negru de supărare, abia când trebui să plece la școală, găsi, pe masa
din bucătărie, scrisoarea tatălui său: „Găsesc că acesta este singurul mod de a-ți
atrage atenția! Nu e o pedeapsă, cum crezi, ci doar o atenționare, pe care,
dacă ești copilul meu, o vei lua în seamă. Când erai mic, te luam de mână și-ți
arătam ce credeam că te-ar interesa. Poate că greșeam, dar, pe atunci, mă ascultai,
erai numai ochi și urechi!
Acum, nu mai auzi pe cineva, indiferent cât de important
ar fi! Și, cum nu mai ești copil, noi am încercat să te ținem prin preajma
noastră, fără să-ți cerem prea mult - doar să înveți! A rămas singura ta obligație,
față de noi! Nu te-am trimis nici la prășit, cum pățea biata maică-ta, nici la
spart lemne, cum era pe vremea mea! Tu trebui doar să înveți! Am greșit, însă,
cerând doar asta! De aceea nu ne auzi, când îți spunem să-ți iei, barem, farfuria
și s-o pui în chiuvetă, fără să fie neapărată nevoie s-o și speli. Eu știu să
cos, la nasturi sunt chiar specialist, dar tu, nici ață-n ac, nu știi să bagi!
N-auzi de fiecare dată când îți spunem să nu mai uzi colacul de la WC! Nu-i
nimeni sclavul tău, să-ți facă treburile murdare! Nici hainele murdare, nu le
strângi, n-auzi, cum n-auzi când îți spunem să cari gunoiul! Ar fi neonorabil,
să te vadă fătuca de la doi, cu punga de gunoi! Nici pe ea n-am văzut-o ducând
gunoiul, deși maică-sa e, un pic, paralizată. Nu știi mai nimic, dar nici nu auzi
când îți spune cineva ceva. Mai nou, nici rezultatele de la școală, nu sunt
prea bune! Știu! o să spui că nu contează câtă carte ai, contează cât de
descurcăreț ești! Vezi! eu am auzit de câte ori mi-ai servit lecția asta! Stai
cu capul vârât în calculator și crezi că le știi pe toate! Dacă îți dau, să
bați un cui, mi-e teamă că-l așezi cu vârful în sus! Și, pentru că n-auzi, am
hotărât să nu aud nici eu! Măică-ta poate să audă, e treaba ei! Eu rămân
balaurul, în care ea m-a transformat, din ochii tăi! Până nu-mi dovedești, nu
că ai urechi, ci că ai și cap pentru ele, nu te-aud, indiferent de consecințe!
Descurcă-te, că ești deștept! Nu te cară nimeni, în spate, toată viața”
Seara,
nevasta, după o lungă
consfătuire cu puiul ei, intră supărată în dormitor, pufnind din nări:
-Nu sunt de acord cu tine! Mergi prea departe! trebuie să
revii asupra hotărârii, să nu chinui băiatul! Suferă, că nu-i răspunzi! Suferă,
mai ales, că l-ai pedepsit! Ce dacă nu învață? O s-o facă, când îi va veni
vremea! De mâine, gata! încetezi!
Tatăl scoase o scobitoare, o vârâ între dinți și căută
ceva de scris! Întro tăcere rău prevestitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu