duminică, 3 februarie 2019

LACUL LEBĂDOILOR! –(Balet la ieșirea din iarnă)

Vine - vine, primăvara!
Se cam zvântă-n toată țara,
Dar, la noi, prin cartiere,
Canotajul, e-o plăcere!

Ho! că iarna n-a trecut!
Și, pe stradă, va fi... Prut!
Decât, lele, patinaj,
Tot mai bine, canotaj!

Nu știu unde am văzut
Că, prin aer, a trecut,
Zvon, că, din economie,
Gropi, în veci, n-or să mai fie!

Că, din banii licitați,
Pe canalizare, dați,
Au rămas de panseluțe!
Dă-le naibii, de străduțe!

Și ce mare ni-i mândria-
Ce ghișeft - economia!
Dacă tot privim spre zări,
Avem și canalizări!

Numai că rămân buimac-
Unde, șefu’, să mă...plac?
Că n-am lămurit  patentul –
Cin’ plătește branșamentul?

Și mai e o întrebare-
Vestita canalizare
Pluviala, colectează?
Sau, pe stradă, barbotează?

Mintea mea, nu-i sufletistă,
Dar nu-i nici economistă-
Nu vreau cifre și suspine,
Ci doar străzi, fără piscine!

Decât prin noroi, să sar,
De pe solul selenar,
Aș dori, măcar o dată,
Să nu sar din baltă-n baltă!

Asta-i treaba pe la noi-
Trec și vânturi, trec și ploi,
Lasă urme purulente
Din orgolii recurente!

Nu știu ce improvizează,
Nu importă, cum votează,
Fiecare-n legea lui, 
Stă pe strada... nimănui!

Faceți, fraților, o haltă,
Nu mai dați cu piatra-n baltă!
Că, atunci când vă certați,
Tot pe noi, ne împroșcați!
  

Niciun comentariu: