Draga mea fiică,
Am scris la toată lumea, la prieteni și la dușmani, la
buni și la răi, inclusiv la rude, dar ție nu ți-am mai adresat un rând! Mă simt
vinovat - cu tine ar fi trebuit să încep! Și să continui! Și nici fratelui tău nu i-am
scris, dar o voi face! Dacă mai am timp!
Îți mai aduci aminte când ne trânteam în zăpadă?
Întindeam brațele și ne lăsam, să cădem pe spate. Apoi, de acolo, priveam
amândoi cerul! Care nu spunea mare lucru, dar nouă ni se părea că vorbește cu
noi! Cât de fericiți eram atunci! Și când făceam avionul - întindeai brațele și
te ridicam pe picioarele mele, unde te prefăceai că avionul plana. Chiar când
deja aveai opt ani, tot mai doreai să facem avionul! Și să te urci pe gâtul
meu, deși nu te mai puteam ține, erai prea grea!
La 6 ani, te-am luat prima dată la pescuit! Am stat vreo
trei ore și-am prins un singur caras, pe care l-ai privit mirată - era primul
pește viu, abia scos din baltă! Ai naibii raci, era balta plină de ei, dar
unul, n-a venit! Cred că aflaseră că erai acolo! M-ai uimit - ai rezistat, fără să plângi că te plictisești - atâta timp! Apoi ai devenit tovarășa mea de pescuit! Și astăzi mai ești, dar nu
mai ai timp, trebuie să muncești! A venit vremea să muncești și tu! Ce repede a
trecut vremea asta, uneori, mă rog de timp, să treacă mai repede!
Nu e cazul când sunt cu voi, copiii mei, sau doar cu tine!
Când toți au fugit din jurul meu, iar eu m-am simțit un
paria, doar tu ai rămas lângă mine. Nici acum nu crede cineva, că am turnat
betoane, cu un copil de 8 ani! Zic că fac mișto! n-avea cum o fată de 8 ani să
facă așa ceva! Treaba lor! noi doi știm adevărul și e îndeajuns! Cine o râde,
gura i s-o-ntinde!
Nemilosul ăsta de timp n-a putut șterge prea mult din
amintirile mele cu tine! Uite exemplu: de ziua mea, acum 19 ani! Când, supărat
și singur, mult prea supărat și mult prea singur, am muncit, ca de obicei de
ziua mea, fără ca cineva să-mi ureze "La Mulți Ani"! Nu avea cine, divorțul
fugărise pe toți cei care îi cunoșteam, iar voi încă îmi mai purtați o căruță
de ură! De fapt, doar eu credeam asta și mă înșelam!
N-am văzut decât seara, pe bidonul cu apă, de la intrare,
darul tău! Eram furios și trist, nu aveam ochi pentru nimic! Atunci am văzut
micuța pungă de cadouri, cât o palmă mai serioasă: frunze și pietre pictate de
mână, pietre din grămada de balast! Și o
pungă de 100g de cafea! Ca să fie mai interesant, ai pus și un paianjen de
plastic, mare, o tarantulă, pe frunzele alea! Câteva cuvinte te scuzai că nu ai avut bani pentru ceva mai prețios! Am plâns – nu am primit niciodată
un dar mai frumos! Cu excepția pungii de cafea, am și-acum frunzele și
pietrele!
De atunci, n-a existat dată, să pleci undeva și să nu-mi
aduci, la întoarcere, un mic souvenir! N-am aruncat niciunul, sunt toate în
sertarul cu comori! Valorează mai mult decât tot aurul din lume!
Au fost și momente când ne-am certat, când nu ne-am
înțeles! Au durut enorm! Niciun străin, cu toate răutățile lui, nu poate face o
mai mare pagubă decât cineva care te iubește și care te lovește, pe nedrept! Chiar dacă
dreptatea e de partea lui, durerea tot va fi imensă! Nici nu știm să fim
nedrepți! Dar nu au fost multe cazuri și am rămas prieteni! PRIETENI! Cât de
simplu e să fii prieten cu proprii tăi copii! E drept, doare când îți pierzi
copiii, dar când revin lângă tine pe postura de prieteni sinceri, câștigi mult mai mult! Ca părinte, nu ai voie să
greșești! Nici să stai la bancuri fără perdea, cu ei! Cu prietenii, poți!
Pentru că prietenii, dacă sunt sinceri, nu bagă-n seamă cât de deplasat te poți
comporta. Iar copiii tăi, ca prieteni, sunt, poate, cei mai sinceri dintre
aceștia, pentru că au curajul să-ți spună, în față, cât de fraier, poți fi! N-ar
putea să-ți spună, dacă vrei să te umfli în pene și să rămâi părintele
intransigent, repetent și contondent!
Tu, prietena și fiica mea, mi-ai ajuns cel mai apropiat
sfătuitor! Și au fost foarte multe momente când ți-am simțit umărul, lângă al
meu, cel căzut! Până și când m-ai zgâlțâit, să mă trezesc, tot bine a fost! Ca
să nu mai vorbim de micile tale epistole, la zi aniversară, scrise de
mână, unde îți întindeai tot sufletul pe hârtie și-mi dovedeai că n-am pierdut,
și că n-am pierdut dragostea ta!
E grea viața, fără voi, copiii mei! Acum înțeleg cum s-au
simțit părinții mei, când am plecat, pe rând, de-acasă! Dar ar fi și mai grea
viața, să vă văd chinuiți, lângă mine!
Fiți binecuvântați, copiii mei! Nu vă doresc decât
fericire! Și sănătate! Dacă sunt astea, celelalte se pot face!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu