“Văzuți de jos, unii oameni par enormi și impunători. Văzuți de sus, par mici și neînsemnați. Doar când
îi poți privi în ochi, atunci poți întrezări ceva dintre albastrul cerului și
abisul cel mai întunecat.” (B.Cockroach)
_________________________________
„ A dracului, muierea
asta, a mea – să mă dea afară din casă, în miez de noapte, să-i aduc Eugenia!
Nici n-am apucat să mă
încălzesc, e un frig, de ți se usucă bumbul ochilor, care-ți ies din cap! Ai
mei deja atârnă, de mă lovesc în trompă, mă încurcă la miros! O s-o iau
pe-aici, prin canalul ăsta, e destul de lărguț, are pe unde să-mi încapă
osânza. Nici n-a venit, bine, iarna, și eu, Bimbi, m-am îngrășat! Bătrânul
Mentosan, doctorul, spune că din cauza prostiilor pe care le mâncăm! Ei, na! și
el! El de unde mânâncă, nu din același tomberon, ca și noi? Vremurile s-au
înnoit, iar eu, tot pe întuneric circul! Parcă nu puteam să-mi iau, de pe net,
o lampă din alea, de pus în frunte, să nu mai orbecăi! Dacă aveam una, de
atunci eram, din nou, în scutece - misiune îndeplinită! Pofticioasă nevastă mai am, o apucă pofta de dulce când ți-e somnul mai serios! Tot îi trage că
sunt nocturn, dar ea, nu e? Nu poate să se ducă și ea, după dulciuri, fără să
mă mai trimită pe mine?
Ce cald e aici! Mă apucă
leșinul, nu e ca acasă, frig. Cine spunea că nicăieri nu e ca acasă? E un
dobitoc, dacă ar veni de-afară, cum vin eu, și-ar nimeri la căldurică, nu i-ar
mai păsa că n-ajunge unde trebuie! Acasă e acolo unde te simți bine! cum se
simte subsemnatul, acum - deci am ajuns acasă! Nu văd mare lucru, deși ar
trebui, dar mă simt aproape! Cine spunea – trebuie să ne simțim aproape unii,
de alții? E adevărat, uite un calorifer suficient de cald, să-l simt aproape!
Ba chiar fierbinte, nu-mi mai trebuie video-chat! Mereu îmi aduc aminte - când
am fost în vizită la nespălatul ăla, care nu făcea altceva, decât să se holbeze
pe chat, era să fiu strivit din greșeală! Am tras o sperietură, de-am făcut pe
mine! Urăsc video-chat-urile, nu emasculează decât troglodiți.
Ce moale e aici! Nu știu unde am nimerit, dar e plăcut la
atingere! Pe întuneric, toate pisicile sunt negre! Asta nu e pisică și,
chiar de-ar fi, nu mă sperie pe mine o
mâță! Am văzut o mulțime, la viața mea! Ba, odată eram să mă sufoc de la blana uneia, nu-i așa că
părul de pisică e periculos, că are virușe? Sau virusări?
Aoleu! Moalele se mișcă și nu e mâță! Mă agăț eu, dar cam
alunec! Mamă! Și e mare, parcă m-am urcat pe Everest! Mama lui de întuneric,
îmi stă inima-n loc…! Stai așa! eu n-am inimă! Toată lumea spune asta, nu
trebuie dovedit, că Bimbi n-are inimă! N-are ce să-mi sară, că n-am inimă! Cum
n-au nici alții, te calcă-n picioare de nu te vezi! Numai în ultima lună și
mi-am pierdut 3 rude și 2 prieteni! Toți striviți de realitate! Realitatea e că
am făcut pe mine, mă simt și eu, acum, la înălțime! Dar nu tot ce urcă la
înălțime, e în siguranță! Cum nu mă simt
nici eu, în momentul ăsta!
Na! s-a aprins lumina! Uff! Ce m-am speriat, nu-i decât
un om! După statistici, sub coșul minim! După mine, cât casa! M-am suit, ca
prostul, pe el, și s-a trezit! Și se uită urât la prichindelul de mine! Vă las,
trebuie să fug, buturuga mică, răstoarnă carul mare, și omul mic, e ca vipera!
Uppss! M-a văzut și s-a încruntat – cred că l-am trezit,
de e așa nervos! Dacă îi intrau hoții în casă, nu se supăra așa, e obișnuit cu
tot felul de hoți! Haide, frate, sunt eu, Bimbi, nu fi rău, că n-am făcut
moarte de om, căutam doar niște eugenii! Nu vrei să auzi, nu-i așa, un confrate
în suferință? Asta e, faci ce vrei! Oamenii sunt răi, nu-mi pasă de ei! Nu știu
decât să se supere și PLEOSC!
Bimbi, gândacul de bucătărie, muri strivit
cu furie de stăpînul casei! De supărare, rudele lui Bimbi se mutară în casa unde își dăduse obștescul sfârșit, sub câlcîiul lui nea
Vasile, groparul! Și cum acesta avea casa plină de pomeni, hotărâră să se
răzbune - vor ține post negru, să i se strice mâncarea lui Vasile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu