DULAPUL

"Îl respect pe acel om care ştie clar ce vrea. Cea mai mare parte din răul care există în lume se naşte din faptul că oamenii nu îşi înţeleg pe deplin propriile scopuri. Se apucă să construiască un turn, iar la construcţia fundaţiei petrec tot atâta timp cât ar fi necesar pentru a construi o colibă."   (Goethe)

-----------------------------------------------

Nicu Cârcozu avea urechile mai mari c-o palmă - i se lungiseră de foame! Degeaba îl imbiaseră vreo doi, care cu un șanț, de săpat, care, cu niște cioate afurisite, care nu se dădeau sparte. Nicu hotărâse să se facă grevist cronic, mai ales de când îl dureau afurisitele de șale, după ce dormise, de Revelionul trecut, întro cupă de excavator. Și pentru că tot era postul Crăciunului, nu-i fusese prea greu să decreteze post negru cu puncte roșii, eventual cu dungi verzi.

Foarte concentrat să nu sperie vrăbiile, cu țipătul disperat al mațelor revoltate de secetă și de foamete, Cârcozu nici nu simți când se trezi lipit cu nasul, gura și cele două urechi, de dulapul poposit în mijlocul drumului. După ce se dezlipi de respectivul lemn de stejar, Nicu se sperie de așa întâlnire și se prefăcu că nu s-a întâmplat mare chestie! Doar nu era dulapul să stea singur acolo, sigur avea și stăpâni, rude și prieteni, ca orice dulap! Nicu își ceru scuze tăcutului și timidului obiect de mobilier, convins că cineva este cu ochii pe el. Trecu mai departe, fluierând, prefăcându-se neatent, dar, de fapt, sfredelind cu privirea prin toate cotloanele. După vreo 20 de pași, se opri brusc și se ascunse după un copăcel cât mâna de gros, de unde studie terenul – nu se zărea picior de om, care să revendice dulapul!

Așteptă mai bine de...3 minute, foarte convins că trecuseră 3 ore, dar nimic! nici vântul nu bătea! Cârcozu începu să-și facă planuri – după cum se pare, dulapul poate fi revendicat și transformat în ceva mărunțiș! Sau, în cel mai rău caz, întrun foc zdravăn, bun de-un grătar de gogoșari! Studie, de la distanță, exponatul și descoperi că nu e prea uzat, pe ici, pe colo, modelul sculptat era ros, dar dulapul era unul sănătos, bun de vândut în talcioc! Problema era că trebuia cărat de-acolo, până nu se găsea alt deștept, să-l salte! Cum Nicu nu avea nici 20 de bani, de-o hîrtie pentru muci, nici vorbă de găsit un taxi, care să-l ducă acasă.

Se apucă să-l târască, conștient că nu va ajunge departe, așa cum îi prevestise și fosta lui educatoare! După jumătate de oră, abia făcuse 15 pași, fiind, deja, epuizat și nervos! Se apucă, în sinea lui, să se înjure de biata sa mamă, care-l făcuse fără noroc și fără creier, dacă zilnic făcea ceva efort, acum n-ar fi fost golit de energie și descurajat de o viitoare pierdere a dulapului!

Dădu un șut mobilei, care nu reacționă în vreun fel, dar aproape că-i rupse piciorul, pe care se pregătea să și-l bage în mama lui de dulap, când tocmai ce apăru Grunțosu, vecinul lui de cocioabă. Și, culmea bucuriei și a rugilor sale, vecinelul manevra un cărucior, din cele cu care zarzavagii, odinioară, își duceau marfa la piață!  

Tranzacția nu dură mult, se vede că și Grunțosu era lihnit, altfel n-ar fi acceptat mai puțin de jumătate de dulap, în loc de-un sfert, cum finalizaseră înțelegerea.

După mai bine de două ore, ajunși în fața blocului descărnat de rafalele de vânt, de vânturile locatarilor și de șobolanii care jucau barbut, la subsol, hotărâră să facă o pauză binemeritată, după care să care la etajul III monstrul de stejar, care ajunsese să pară cât un tanc, de greu.

Treaptă, cu treaptă, picătură, cu picătură de transpirație, cu palmele bășicate și sângerânde, cei doi asociați reușiră, spre seară, să ajungă la ușa lui Nicu. Unde constatară, cu deznădejde, că dulapul nu încăpea pe ușă! Nici la Grunțosu nu era mai bine, ba chiar mai rău, fostul chiriaș montase un rapăn de ușă, în cadrul fostului toc, așa că nu încăpea pe-acolo decât o ladă cu confetti!

Calculară că ar putea tăia din toc, dar nu aveau cu ce, așa că renunțară! Începură să plângă, istoviți de atâta tăbârceală inutilă, fără să găsească o soluție. Până la urmă, sătui să păzească dulapul și să suporte privirile și întrebările ironice, ale vecinilor, luară decizia epocală - DĂ-L DRACULUI DE DULAP! Și cum nu mai erau ferestre în capătul holului, îl aruncară pe fereastră, de la III! Culmea! pe-acolo încăpuse, nenorocitul!

Încă mai dormeau, mutilați sufletește de eșec, când, dimineața următoare, copilul lui Flori, zuza de la IV, ieși să cumpere pâine și țigări, pentru mami, și 50 de vodcă, pentru el. Se miră de mormanul de lemne, din spatele blocului, ce mai păstra aspect de navă spațială, nu de dulap, și rămase cu gura căscată!

Uitând de cumpărăturile pentru care coborâse, năvăli pe scări, apoi peste mumă-sa, care dormea dezgolită total, cu un braț spânzurănd peste cada unde zăcea:

-Mami! Mami! Uite ce-am găsit printre niște surcele!

Buimacă de vinul de butuci, maică-sa nu reacționă la cei 258 de euro, ce fuseseră-n dulap!