ZOO DOMESTICUS

-Ursulețul meu drag! nu-i așa că plecăm în excursie?

-Pisicuța mea nevricoasă, scoate-ți ghiarele din dorsalul meu, mă jenezi la mers! Văd că am avansat – nu mai sunt câine, sunt ursuleț! Cred că din cauză că tot timpul mormăi MOR! Când mi-e rău, semăn cu ursul, dar nu cu ăla care ia pastile, ci cu ăla care linge miere și tot nemulțumit este! Hai! pisicuță, toarce în urechea mea cea bleagă!

-Aș fi vrut să-ți spun PUIȘOR, dar mă sfiesc!

-Ptiu! Tu și sfiitul - baba și mitraliera! Mie să nu-mi spui că-s puișor, mie să-mi spui că sunt porc bătrân! Un pui cât poate să coste, un pol de parale? 40 de lui? Ia calculează cât costă un porc ca mine, la 120 de kile, în viu? Cu șunculița cât grosimea pixului!

-Nu fi mistreț! Deși puți la fel! Degeaba ți-am luat tot soiul de gel de duș, tot în troaca cu noroi, te scalzi. N-ar fi mai bine să-ți spun BOU BĂTRÂN? Valorezi și mai mult și nici nu riști să te sacrifice pentru pesta porcină, te poate duce doar la ospiciu, pentru boala vacii nebune! Ia mugește nițel, să mă conving!

-Puicuța mea!...

- Zi așa, că eu mă simt bine, nu ca tine!

- …puicuța mea, dă-te jos de pe bătătura mea, că-ți dau una, de-ți sar fulgii! Auzi! n-ai vrea să te compar cu o făzăniță? Că te bat la FAZAN, de fiecare dată!

-Spune-mi că sunt pasărea colibri! Sună exotic!

-Și cum să te strig prin centru - PASĂRE COLIBRI! PASĂRE COLIBRI!  IAR AI UITAT BANII ACASĂ, PASĂRE COLIBRI?

-Boa constrictor, ce ești! Prin oraș nu mă strigi pe nume de pasăre, ci numele meu - Pinguinela! Scurt- Ela! Iac mustăcios, bagă și tu ceva frumos consoartei tale – CIOCÂRLIA VIEȚII MELE!

-PĂUNIȚA MEA CIUFUTĂ, nu merge? Tot îți pictezi chipul în fiecare zi, de moare Grigorescu după machiajul tău! Dar nu ți-ar place să-ți spun PASĂREA PARADISULUI? Și-așa nu știu pe unde zbori tot timpul, te confund cu un  puf de păpădie, care-mi intră sub scufie!

- Când îmi vei face și paradisul visat, poți să-mi spui cum vrei, babuin refulat! Nu știu unde s-a ascuns rechinul din tine, dar presimt că amărâtul ăla de crocodil, din subțioara ta, ăla care trage cu lacrimile de  crocodil față de grijile altora, a rămas fără dantură! Ce proastă am fost! dacă te vindeam acum zece ani, când nu-ți târșeai, încă, varicele, poate mă pricopseam cu vreun coteț mai acătărâi!...Dar tot tu ai rămas cuibul inimii mele!...

-…în care s-au prăsit liliecii! Vezi, dragă! noi, oamenii privim de sus animalele, păsările, plantele! Dar ne place să ne comparăm cu ele, atunci când vrem să ne autoflagelăm! Suntem jmecheri, le băgăm în fabule, dar nu ne displace să ne strige cineva - FLORICICA MEA! EȘTI  CA UN CRIN! GRAȚIOASĂ CA O LEBĂDĂ! IUTE, CA O VEVERIȚĂ! VICLEANĂ, CA O VULPE! HARNICĂ, PRECUM FURNICA! Dar nu ne place să auzim: MINTE DE GĂINĂ! MARE ȘI PROST, CA UN RINOCER! JAVRĂ! ÎNGHITE, PRECUM PELICANUL! DITAMAI CLAPONUL! etc!

-Ce griji aveai tu!?! Nu-ți mai bate capul, că faci riduri! Mulțumește-te cu carapacea ta și fii țestoasă până la moarte! Cum se spunea Goethe - "Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr”? Și noi de ce ne batem capul, să aducem grădina zoologică, acasă? Ca s-o facem pe deștepții?