DOARE! ȘI E TÂRZIU!

   M-am obișnuit să nu mă mai surprindă ceva, dar azi, iată! sunt întors pe dos! Au fost multe întâmplări care m-au scos din matca unde mă refugiasem, dar asta m-a luat prin surprindere - uitasem! Câte lucruri importante trec pe lângă noi, și, noi, proști, umblăm doar după mărunțișuri!

        Uitasem de cel care mi-a fost nu numai dascăl, ci și îndrumător în ale scrisului! Uitasem de cel care, atunci când mă chinuiau “mugurii creației”, m-a “desființat” total, ca să renasc după decădere! Praful se alegea din “operele” mele, sub măiastra lui critică, cred că puteam concura cu ele doar la concursul de afișe privind castrarea câinilor comunitari! Abia acum realizez ce munte era cel care a fost Cristian Simionescu!

            M-a luat sub aripa lui, așa cum a făcut cu mulți alții, până când am plecat din oraș, să-mi fac alt viitor decât cel de scribolog. Nu mi-a fost părinte, a știut tot timpul să păstreze distanța caldă față de prichindeii ca mine! Nu mi-a fost dușman, pentru că nu-l știu ridicând tonul prea mult! Știu că nu mi-a vrut vreodată răul! Nu făcea niciun efort să se impună, îl puteai asculta și fără să-ți fie frică, sau măcar să-ți vină să te retragi! În liceu  și, apoi, în facultate, îl întâlneam rar, dar n-am simțit niciodată că timpul a schimbat ceva între noi! Mi-ar fi plăcut să spun că eram prieteni, dar sunt prea mic pentru un om atât de mare! Lui trebuie să-i mulțumesc pentru că pot scrie și, mai ales, că nu fac prea multe prostii gramaticale! Era unul din punctele sale tari, la care nu abdica niciodată!

            Când l-am reîntâlnit, maturul din mine nu a simțit nicio diferență între felul lui de a fi, când eram plod cu caș la nas, și atunci, când credeam că aveam destulă minte să-i țin piept fostului meu profesor! Nu s-a schimbat nici când a aflat că lucram în învățământ! De la el am învățat să-mi respect elevii, poate, întro zi, mă vor depăși (așa cum s-a și întâmplat!). Membru al Uniunii Scritorilor, sau nu! Cristian Simionescu a fost doar un om pe gustul meu, mare iubitor de oameni și de treabă bine făcută! Poate cei care l-au cunoscut altfel, mă vor critica, dar chiar nu are importanță, nimic nu mă va face să-l înlocuiesc din galeria mea de oameni, cu adevărat oameni! Cu un asemenea om, e o glumă să fii subiectiv!

            Nu credeam că moartea sa mă va surprinde atât de mult! Dar m-a surprins, nu pentru că ar fi putut trăi o mie de ani, ci pentru că stupidul din mine l-a uitat, ca să-mi amintesc doar când este prea târziu și nu mai pot să-i mulțumesc pentru ceea ce a făcut pentru bezmeticul și nesuferitul de mine!
           Am rămas fără cuvinte, le-am pierdut  pe ulița timpului și acum mă bâlbâi de emoție - am pierdut ceva neprețuit!