E timpul să faceți cunoștință cu un alt vecin de-al meu – după ce l-am “lansat” pe vecinul meu cel trântor, de data asta e rândul
unui alt tip de om, nici el lipsit de defecte, dar total diferit!
El avea de toate-n curtea mare,
care-i permitea să crească și păsări, și porci, să cultive legume și să
îngrijească copaci! Aproape nu mai cumpăra mare lucru, i le dădea pe toate,
pământul din curte.
Cât a fost mai tinerel,
era o foială pe la ei, de se ciocneau, fund în fund, om, cu nevasta lui și cu
dușmani apropiați! Nu ieșeau, bine, unii, și intrau alții! Mai ales toamna, după
cules și făcut rachiu, după ce murăturile își intrau în piele, musafirii veneau
și plecau, niciodată în același timp. Iar de Crăciun, până în Revelion, curtea
era ca un iarmaroc, până tărziu în noapte. Nu exagerez cu nimic, omul avea
copii și, apoi, nepoți, care adăugau la prietenii personali, cohorte de noi
rumegători și însetați. Nici gospodarul nu ducea la ureche, dar pe el, ziua,
nu-l vedeai stând pe scăunel, cum își închipuiau alții, chiar și iarna trebăluia
prin magazie - n-avea stare!
Anii au trecut și copiii
lui au început să îmbătrânească și ei! Ba chiar și nepoții! Omul nostru simțea
că nu mai are viteza dinainte, dar nu se lăsa, ziceai că n-are mai mult de 40
de ani, deși bătea după șaizeci cu mult!
A venit și vremea să fie
depășit de ani, așa că a renunțat la porc, și-așa avea probleme cu ficatul,
pancreasul, splina și tot neamul lor cel dureros! Nu că bolea, dar nu mai
mergea șunculița pe jăratec! Bine că măcar o cană de vin putea sorbi, fără să
se vaite. A căpătat și liniște între Crăciun și Anul Nou, mai rămăseseră
trupeții lui Sugativă, care nu-l părăseau la nevoie - aveau nevoie de vinul și de țuica lui!
N-a trecut mult și a
renunțat și la păsări, mâncau, zăludele, cât o cireadă de vaci și se scremeau
trei ouă pe an, de ajungea, când trăgea linie, să creadă că a crescut struți,
nu găini! E drept, nu numai scumpirea furajării a contribuit la asta, cât și
draga de gripă aviară, care a trosnit găinile de prin alte zone, de a rămas
teama că vor face ouătoarele furuncul sub limbă! S-au dus găinile la ceaun,
răciturile de curcan și supa de rață măcăitoare, s-au dus și mulți vizitatori
ai grădinii lui zoologice!
Odată cu mărirea familiei,
s-a redus substanțial și arealul, deci și suprafața agricolă, recte, capitolul
legume! Cu cât costa apa de udat la patru verzi și-un spanac, putea cumpăra de
la teutoni și malgași, tone de curcubitacee. Așa că a renunțat la agricultură,
nu era pentru românași de crescut roșii pe araci. Și doritorii de legume bio au
renunțat să-i mai dea târcoale, n-avea nici haz să plece din curtea lui, fără o
legătură de pătrunjel și-un castravete!
Cu ceva nepoți plecând de-acasă, plus doi
gineri trăitori prin alte state, și-o fiică decedată, vecinul s-a trezit că
n-avea nevoie de spital, dar avea nevoie spitalul, de el, să-i pape pensia!
Asta din cauză că puterile îi scădeau, odată cu brațele care să le înlocuiască,
în timp ce cererea de pe piață creștea, nepoții fiind mari amatori de vin
românesc hibrid, contrar diligențelor europene. Ajutor, însă, ioc! A rămas doar
cu via și pomii! Până ce i-a sărit nu inima, ci o bucată din ea, de-au trebuit
doctorii să coasă la ea vreo opt ore, la sfârșit arătând inimuța precum rulada
de purcel, prinsă-n ațe! Contrar expectativei generale, supraviețuiește
cârpirii și-și reia locul printre butucii lui de vie!
N-a renunțat la vie, nici
mort! Numai că nu avea prea mult sprijin din partea celor rămași în familie,
care s-au reprofilat pe băuturi din cârciumi, că de tăiat și legat la vie, nici
vorbă! Doar la cules își făceau, câte unul, apariția, dar dintre străini, nici
umbră! Oricum, nu era niciun chilipir să ajuți pe unul, pe care inima nu-i mai
dădea voie să se întindă la chiolhanuri! Și fără purcel, găină, o roșie și-o
vânată coaptă, ce ghișeft mai era? Mai ales că gazda nu se mai lungea spre
dimineață, cu băutul, cum făcea odinioară! Musafirii nu s-au rărit, ci au uitat
de tot pe unde se ridică clănțăul la poartă, că nici bani cu împrumut, nu mai
dădea, zgârcitul naibii!
Liniștea, atît de necesară
de la o anumită vârstă, s-a instaurat în curtea lui văduvită de verdeață,
musafiri și cântec dat la maximum, cum le plăcea la musafripți!
A început să taie și din
vița-de- vie, făcea prea mult vin, față decât avea voie să bea, prea îndeajuns pentru
cei de-ai casei, și nesătisfăcător de mult, pentru vechii prieteni! Cum
puterile scad pe zi ce trece, a pus gând rău și la copaci, nu mai este în stare
să se urce pe scară, să-i curețe, ca să nu mai vorbim, să și culeagă! Mai bine
îi curăță de la rădăcină, nu se înghesuie nici muma lui dracu’,
să-l ajute, toată lumea ar lua,
dacă ar fi direct din traistă!
Cei care, în trecut,
dormeau prin curte, în cușca câinelui, a doua zi după troscăneală, trec acum pe
stradă, îl salută, dar nu intră-n vorbă – ce interes ar avea? Ba unii s-au
refugiat de pe lumea asta, lăsând noua generație de sugative, să plângă după
damigeana lui plină!
Vecinul îmi spune că, așa
cum s-a schimbat lumea, nu crede că vor fi mai mult de zece persoane, cu tot cu
popă și dascăl, care îl vor duce pe ultimul drum! Așa-i trebuie, dacă nu-i mai
place munca și stă călare pe gard, așteptând să vină Cumătra cu coasa! Dacă nu
s-o fi supărat și ea, că a vândut afumătoarea și butoaiele și n-a întrebat-o și
pe dumneaei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu