Au trecut atâtea valuri!
N-au rămas decât surcele
Din copacii de pe maluri!
Pe maidan, trecea pârâul
Ce, pe ape, ducea gânduri!
Mai ducea și poezie-
Dragoste purtată-n rânduri!
Broaștele gălăgioase
Seara, ne spărgeau timpanul!
Oh! Ce amintiri frumoase!
Parcă le-a-nghițit oceanul!
Pe maidan, întâia oară,
M-am îndrăgostit ca prostul!
Pe maidanul vieții mele,
Clipele pierdut-au rostul!
Cât mai alergam prin soare,
Însoțit de fluturi calzi!
Ce n-aș da, să stau o clipă,
Pe maidanul cel de azi!
Trec căleștile în grabă,
Și, în ele, trec frânturi,
Din copilăria albă,
Ce-a rămas doar uscături!
Pe maidanul vieții mele
Astăzi nu mai cresc visări!
S-au împotmolit la “vamă”
Din doi pași și trei mișcări!
Nu mai trec destule vânturi,
Să mă poarte la liman!
Pe maidanul vieții mele
Eu sunt singurul golan!
Pe maidan, crescut-au blocuri!
Case! Parcuri! Pensiune!
Nu mai țin, s-alerg prin tină,
Cu-așa mare tensiune!
Nu mai joc bâza și țurca!
Mi-amorțesc cele picioare!
Nu mai pot sări, ca iedul,
Când și sufletul îmi moare!
Pe maidanul vieții mele
Azi aleargă niște hoți,
Care mi-au răpit tot graiul!
Și mai spun că-mi sunt nepoți!
Ce frumoși sunt, mititeii!
Când îi văd, mă nalț spre stele!
Și-așa uit, să mor de frică,
Pe maidanul vieții mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu