ȘI CUM O SĂ-L STRIGE?

   

 Cei doi viitori părinți ajung acasă, extrem de fericiți - ecograful le-a arătat că vor avea un fiu, un băiat! Aproape că nu plâng de bucurie - fusese după ambele preferințe și ieșise băiat!

După ce ciocniră ceva cupe de șampanie, exuberanța li se domoli - amândoi păreau frământați de ceva:

-Dragule! Știi, avem o problemă! Ce nume o să-i punem?

-Ne preocupă același lucru, se pare! Tu, la ce te-ai gândit?

-Păi, sunt prea multe opțiuni! Și n-aș vrea să ne banalizăm, cum au făcut părinții noștri:eu, Zamfuța, de la Zamfiruța! Tu, Tufănel, să serbezi de Florii! Eu, după bunica aia urâcioasă, să-mi aduc aminte mereu de ea! Tu, după străbunic-tu, ăla care-a murit în surghiun!

-Și eu sunt de acord! Ce atâția Ioni, Ștefani, Constantini, Vasili, Dumitri și tot neamul lor cel adormit! Ceva cu rezonanță aparte, chiar exotică! De exemplu, am avut un coleg african - Zururubumbu! Noi îl strigam, simplu, Bu! Sau altul, arab –Sal-Al-Kurumbi! Răspundea la simplul - Bibi!

-Nu! gândesc că mai bine ar suna un nume cu rezonanță istorică! Nu Decebal, că s-a umplut țara de decebali! Nici Burebista, nu știu cum o să-l putem striga! Nici Deceneu, nici Bogdan! Fără Vlad, Mihai, Mircea!

- Să-i spunem, americănește, Bill! Ca lui Clinton! Scurt și actoricește!

-Era să-i spui Barack, dar îți dădeam cu veioza-n cap, că doar n-o să iasă negru! Ce zici de Iosif? Sună ca la călugări, dar nu la ei mă gândeam, ci la Stalin!

- Și cum o să-l strige prietenii - Dictatorul? Că Sif, vine de la Sisif! Așa poți să-i spui și Adolf, că tot aia e! Să-l strige lumea Nazistul! Că doar nu Doll, ca pe păpuși!

- Mai bine îi spunem Caesar! E nobil și nu prea mai e utilizat, pe la noi! Să-l strigăm Cae!

- Nume de țăran, Cae! Și, la o beție, o să iasă altceva! Vreau un nume autoritar, cu priză la mase mari de oameni - Mao-Tze-Tung! Pe scurt - Mao! Să vezi ce-or să ciulească urechile chinezii, când l-or auzi!

- Ce zici de Angel? Știu! vine de la Angela Merkel, și-i damă, dar e nume sfânt!

-Și să-l strige Gel? “Băi Gel de duș, hai la bere”, hai? De ce nu Gelu? Menomorout? Să se strige, că-i în rut? Și cum o să arate în cartea de identitate - Angel Ciubuc-Zăvoi?

-Atunci, Emmanuel! Ca pe Macrou, ăla, al Franței! Are o rezonanță  spaniolă, sau de mai multe origini!

-Numai la origini, ți-e gândul! Aici vorbim de lucruri serioase! Te uiți prea mult la telenovele! Cum o să-l strigăm  - Manu, Nuel? Ema, ca pe-o muiere? Sau Manuel, ca pe fostul tău prieten? Hai să fim naționaliști - îi spunem tot Traian!

-Ăla cu Columna sau ăla cu fâsâitul? Numai noi, românii, ne putem tragem din bărbați! Și cum să-l strige, că mai mult o să-l înjure? Nică, ca pe ăla din „Amintiri din copilărie”, a lui Rebreanu? Ian, Tra-la-la? Cum?

- Gata, m-am hotărât - pur și simplu, Liviu!

- Și cum o să-l strige lumea, când o să fie supărată ?

- Dragnea! cum vrei?

DE CE?...

-Ai ajuns, bătrâne, până aici! Târziu, dar ai ajuns! conchise Vocea. - N-ai mai avut răbdare!

-Trebuia să urc, ca să nu cobor! răspunse Ologul. - Cei mai mulți oameni vor să ajungă în Rai, dar nu înțeleg - de ce coboară! Acolo unde coboară ei, e ușor, dar nu e Raiul! Eu prefer să sufăr și să urc! Puțin, câte puțin! Chiar cu pietrele astea din ghete, tot urc! Mi se pare groaznic că aleg calea mai ușoară, care nu duce nicăieri. Uite! mâinile mele s-au uscat, sub bătaia vântului, și mă dor - m-am sprijinit în ele! Am niște bătături afurisite, iar frigul nopții mă face să gem. Ai mei mi-au spus că bătăturile îmi vin de la meditație îndelungată! De parcă aș gândi cu membrele! Dar eu, de multe ori, nu am gândit deloc! I-am dat înainte! A ieșit când bine, când rău, dar iată-mă aici! Nu e culmea pe care o doream, dar nu poți avea în viață chiar tot ce-ți dorești!

Privesc mereu în urmă și pot să mai văd zidurile. Cei din jurul meu s-au chinuit să ridice ziduri între mine și ei. Unii, mânați de sufletul încă prezent, au făcut și porți! Puține, dar destule pentru a pătrunde dincolo de ziduri. Eu mă mulțumesc să descui și să încui porțile pe care le-au ridicat. Am muncit, și eu, la ele, dar nici la ziduri nu m-am zgârcit! Așa suntem noi, oamenii, zidari de stavile și stăvilare! Clădim, ca să avem ce dărâma! Nici nu înțelegem că pierdem mai mult timp cu clăditul, decât cu admiratul operei noastre. Cât despre dărâmat, uneori e mai greu, alteori, prea greu, ca să ne mai apucăm să dăm jos zidurile dintre noi! Le lăsăm așa, întrebându-ne cum de rezistă așa bine. Cum de s-a găsit liantul, care să le lege așa tare! Și ne mirăm când descoperim din ce sunt făcute! Sunt pe culori: albe, roșii, gri, verzi, nedefinite! Ziduri din obsesii, ură, melancolie, pesimism, invidie! Șirul e lung! Dar tu știi mai bine care sunt materialele!

Porțile au lacăte grele și încuietori cu cifru - nu oricine poate descuia o poartă! De sărit peste zid, nu se poate, le facem cu tragere de inimă, înalte, să nu putem ajunge la coamă! Și, ca totul să fie perfect, zidurile nu au ieșituri, să le putem folosi ca pe-o scară. Sunt oameni care preferă să facă alpinism, dar nu se aventurează pe ziduri, sunt prea netede și poți să cazi!

Mai sunt unii zidari care au prevăzut mici ambrazuri, prin care poți zări dincolo de zid! Nici aici nu stăm mai bine, le-am făcut și eu, pe zidurile mele, dar le-am plasat prea sus, unde nu putem ajunge! Nici alții n-au fost mai calculați, le-au făcut prea mici și mult prea sus! Ferestrele astea le-am făcut, cu toții, degeaba! Zidurile sunt făcute ca să ne simțim protejați! Așa credem noi, de fapt ne-am închis între ziduri, ca întro pușcărie! La care nu mai găsim poarta, pe unde să ieșim! Și chiar atunci, când o găsim, ne e teamă s-o deschidem, nu știm ce ne așteaptă dincolo de ea!

Nu știu ce-i cu zidurile astea, de cad spre sfârșitul vieții, dar  atunci e mult mai rău – abia atunci simțim cât de mult au muncit cei din jur, să le țină în picioare! Iar ruinele lor sunt mai periculoase decât însăși zidurile intacte, nu știi când se vor prăbuși, prinzându-te sub ele!

Chiar, nu poți să-mi explici de ce muncim inutil, să le ridicăm între noi? De cele mai multe ori, formează un labirint în care ne puteam rătăci. De unul singur, sau în grupuri, hoinărim prin labirint, să ajungem la un final, dar pierdem vremea, nu ajungem unde vrem! Și nici când vrem!

Cel mai urât lucru e că ne închipuim că DOAR CEILALȚI ridică aceste ziduri! Noi, nu! Dacă ceilalți nu au ce face și le place închisoarea, noi, măcar câțiva, ar trebui să ne ocupăm doar cu dărâmatul zidurilor! Să nu lăsăm unul, întreg! Să ne fie teamă că vom rămâne vulnerabili? Se poate și-așa!

Vezi de ce-ți spuneam, că vreau să urc? Ca să pot privi pe deasupra, să-mi fac idee unde aș putea să dărâm! Nu știu dacă mai am timp, ăsta nu știe de glumă și n-are ziduri de trecut! Sau  nu-i mai bine  să îmi văd de treaba mea, să nu fiu învinuit că sunt doar un banal demolator? Nu crezi că citadela umilinței noastre e mai sigură decât cerul albastru?

-Ce nu vedeți voi, e că sunt transparente! îl lămuri Vocea. Nimeni nu e ascuns și nimeni nu e în siguranță, pentru că se vede tot! Și se - nțelege tot, dacă vrei să vezi!Ai dreptate! sunt inutile zidurile ridicate de oameni, între ei. În final, fiecare rămâne tot cu sufletul său, fără ca acesta să fie mascat de ziduri! Și atunci ne lămurim cum e cu sufletul fiecăruia! Problema e – SĂ NU TE ÎMPIEDICI DE ZIDURI! NICIODATĂ!

LACUL LEBĂDOILOR! –(Balet la ieșirea din iarnă)

Vine - vine, primăvara!

Se cam zvântă-n toată țara,

Dar, la noi, prin cartiere,

Canotajul, e-o plăcere!

Ho! că iarna n-a trecut!

Și, pe stradă, va fi... Prut!

Decât, lele, patinaj,

Tot mai bine, canotaj!

Nu știu unde am văzut

Că, prin aer, a trecut,

Zvon, că, din economie,

Gropi, în veci, n-or să mai fie!

Că, din banii licitați,

Pe canalizare, dați,

Au rămas de panseluțe!

Dă-le naibii, de străduțe!

Și ce mare ni-i mândria-

Ce ghișeft - economia!

Dacă tot privim spre zări,

Avem și canalizări!

Numai că rămân buimac-

Unde, șefu’, să mă...plac?

Că n-am lămurit  patentul –

Cin’ plătește branșamentul?

Și mai e o întrebare-

Vestita canalizare

Pluviala, colectează?

Sau, pe stradă, barbotează?

Mintea mea, nu-i sufletistă,

Dar nu-i nici economistă-

Nu vreau cifre și suspine,

Ci doar străzi, fără piscine!

Decât prin noroi, să sar,

De pe solul selenar,

Aș dori, măcar o dată,

Să nu sar din baltă-n baltă!

Asta-i treaba pe la noi-

Trec și vânturi, trec și ploi,

Lasă urme purulente

Din orgolii recurente!

Nu știu ce improvizează,

Nu importă, cum votează,

Fiecare-n legea lui, 

Stă pe strada... nimănui!

Faceți, fraților, o haltă,

Nu mai dați cu piatra-n baltă!

Că, atunci când vă certați,

Tot pe noi, ne împroșcați!

  

SĂRAC, AM FOST! ȘI ASUPRIT!

Sărac, am fost! Și asuprit!

Pe-alunecuș, m-am nimerit!

În jurul meu roiau umani,

Și eu – cerșeam! Numai doi bani,

Să-mi iau o pâine și un țoi!

Dar mă priveau cu ochii goi,

Și milă nu aveau! Treceau

La spartul gheții, mă puneau!

De parcă munca le plăcea!

Mai dă-vă, mă, în... gheața mea!

Decât ca voi, rob pe ghețuș,

Mai bine stau pe-un derdeluș!

Pentr-un leuț și-un zâmbet fad,

Vreți să alunec și să cad,

Să-mi rup și noada, în pavaj?

Cu un carton de ambalaj

Sub fund, scăpat-am de deranj!

Dacă muncesc, corect - transpir!

Așa că stau și doar... respir!

Cu ochii goi, și mici, de peruzea,

Cerșesc cinstit, în...pielea mea!

Nu fur, ca hoții demagogi,

Ce nu îți dau, nici dacă-i rogi!

Mă ceartă că sunt un zdrahon!

Eu, ce n-am bani de telefon,

Sunt univers de iarnă! Mare zeu!

Și gheața se topește-n jurul meu,

Fără să mișc un deget! Are cine

Să spargă gheața asta, pentru mine!

Păcat că nu mă văd îndestulat

Și-i bine că pe gheață, n-am picat!

Se face prânzul! programul s-a sfârșit!

Mă duc să mă-odihnesc, că tare-s obosit!

Îi las pe alții să rămâne sclavi,

Cu reumatism, hernie! Grav bolnavi!

De mine nu se prinde nicio boală,

Cât mai trăiesc din mila socială!

De ce să mă spetesc, cu multă muncă,

Când pot să stau, mâncând salam și șuncă?

Cum sunt spătos, deștept și nu sunt ciung,

Precis că, tot așa, la pensie, ajung!

Nu mă dau mare și nu-i mare scofală-

Visez, de pe acum, o ...pensie specială,

Pentru condiții aspre! pentru surmenaj!

Hai! nu vociferați și nu faceți tapaj,

C-o să apăs mai tare, pe-ambreiaj!