CA LA MAMA ACASĂ!

     Foamea-n gât era nimic, pe lângă Gicu și Mița! Veniți la bâlci, din satul cu cinci case și 12 câini, se pregătiseră de dezmăț! Așa că Mița nu mai gătise de-o săptămână, de se uscase ceaunul cu fasole, pregătit pentru un post prelungit. Mămăligari, de felul lor, juraseră să se umfle-n burdihan cu pâine,  până n-ar mai putea, să mai scape de limbrici, la bâlci.

Bâlciul, altădată marea bucurie pentru suflet de român, părea anost - lume multă, mai mult frecuș, decât cheltuială. Contrar părerii că obrazul subțire, cu cheltuială, se ține, mulți preferaseră să aibă obrazul gros și să mănânce doar semințe, nu că nu ar fi avut bani, ci doar ca să nu li se vadă limba și să se facă de râs! Trebuie spus, ultimii ani ridicase standardul de viață, nu se mai consuma mici, fiind prea mici, ci direct pui întregi la rotisor, scăpați de pesta porcină. O categorie aparte, cea a sclifosiților, prefera să stea acasă, să nu se umple de praf, destul praf înghițiseră la cules măsline! Pretențioșii cârâiau ca un cârd de găini întoarse de la țâță, că bâlciul e o mare porcărie, la ei, în țară, nu se mai dau în călușei, ci direct cu traca-trucul!

Gicu și Mița, ultimii urmași ai dracilor lăsați liberi, vroiau să crape-n ei, după ce crăpaseră de foame după metoda DuKanKan! Mai încercaseră, înainte, și metoda de slăbire KU-KLUX-KLAN, dar rămăseră la dieta cu mațul gol, nu cu cel tăiat! Dar pînă când o viață tristă și amară, vorba poetului nepereche? (De ce nu avea pereche, știe cineva?)

Au fost dezamăgiți de „mâncătoriile” din bâlci, cu toate că erau obișnuiți cu toate mâncătoriile -  statul la coadă nu era specialitatea lor, ci doar statul în coadă! Puhoiul de mâncăcioși fiind prea mare și prea compact, cei doi eroi ai noștri au plecat în căutarea lânii de (T)aur, adicătelea au plecat să halescă la un restaurant! Au găsit, în sfârșit, unul pe placul și pe punga lor, pe a cărei firma scria, mare - TOTUL, CA LA MAMA ACASĂ!

-Mițo! Aici ne lăsăm economiile și oasele! decretă Gicu, care, de vreo oră asculta simfonia cacofonică a stomacului său, trezit din amorțeală de mirosul de mititei, cârnăciori picanți și hamsii arși de vii.- Mie întotdeauna mi-a plăcut să bag în mine halaimos ca la mama acasă, iote că azi mă dreg în stilul în care răposata mea mamă m-a educat! 

După jumate de oră, ospătarul termină de scobit în dinți, își șterse lăbuțele de vesta subțire, pe care se citeau meniurile din ultimele 4 zile și se prezentă la masa nehaliților, care, între timp, începuseră să sugă șervețelele și să roadă scobitorile. Le aruncă, provocator, o listă-meniu, soră cu Ramses I, scrisă în ruso-româno-zambuineză, cel puțin așa arăta de prea multă folosință, și având termenul de garanție depășit. După care dispăru precum duhurile rele din Harry Potter!

-Vezi, Mițo, deja mă simt ca acasă! Tot așa ne lăsa și mama, să ni se lungească urechile de foame, până ne dădea supa de găluște - adică zeama, separat, găluștele le înghițeam după! De foame, ni se făcea sete, așa că ne săturam numai mirosind și bând apă, până făceam broaște-n burtă. Mă simt iarăși copil, aici, la restaurantul ăsta, mai rămâne să mă urecheze cineva, și devin, din nou, mic și bleg!

Optară și nouară pentru o cină frugală, cum văzuseră în ultimul serial cu pinguini, adică vită scobe, în sos beauchamel, cu garnitură de mărar stufos, înregistrată la Registrul Invențiilor Și Sinuciderilor, drept “damblarone pizzicatto”!

Două ore mai târziu, un alt ospătar, cel cu meniul de a doua zi, pe el, le aduse câte un platou pe care puteau patina două lebede și pe care se afla o bucățică microscopică de carne, de culoare nedefinită, pe un pat de asparagus încă verde! Zeama albiciosă sugera laptele unei vaci suferind de gută, dar lor li se părură că văd icoana Sfântului Pantelimon, atât le sticleau, de tare, ochii și dinții!

- Gicule! E ca mama acasă - noi nu știam niciodată ce gătește mama, toate felurile ei aveau aceeași culoare, formă și gust! Duminica, surpriză – ostropelul ei avea chiar și culoarea vânătă, exact cum arată carnea asta. Și erau tot la fel de reci, precum “pișicato”ăsta!

Mâncară încet, să nu li se aplece, așa că terminară în 16 secunde! Gicu vru să-și aprindă o țigară - la el, la vaci, interdicția de a se fuma, încă nu ajunsese. Se trezi plesnit c-un plici de muște, peste lăbonțul său, care putea face, dintrun pumn, să avorteze o cămilă și să-și piardă cocoașele! Mânuitorul de plici, dovedit a fi ospătarul din primă tranșă, ăla cu fostele meniuri, ițit de la baie, de unde ieșise cu mâinile curate și uscate, ca-n filmul lui Nicolaescu, îi arătă, pe lângă incisivi, și afișul, unde o coadă de mătură stilizată, botezată în pripă,” țigară”, era tăiată cu un marker roșu!

Pe lângă lacrimi, pe Gicu îl podidi nostalgia - câtă cafteală mâncase de la maică-sa, pentru că smântânea ulcicile cu lapte!  Și că fuma în șură, de era să-i dea foc! Și tot ca la mama acasă, scaunul cedă sub el, dându-și ultima suflare! Scaunul!

Mița se trezi cu ochii lui Gicu strecurați printre picioarele ei crăcănate, dădu din umeri și comentă:

-Ca la mama acasă, Gicule, ca la mama! N-am! Că noi eram copii săraci, nici haine nu aveam, le purtam de la unii, la alții, până ajungeau coade, pentru țolice! Ce te holbezi așa? Păi, dacă aveam, mai mâncam acum vită nobilă?

Gicu se recuperă dintre sfărâmâturile scaunului, mai probă trei, până nimeri unul solid, apoi comandă o cafea!

-La ora asta? se miră ospătarul, în tandem cu Mița, sătulă să adoarmă în acordurile și dezacoardele sforăiturilor lui Husband Gicu! - Mama nu-i acasă azi, e dusă la un priveghi, așa că nu avem cafea!

Gicu oftă, aducându-și aminte că și maică-sa nu-l lăsa să bea caféa seara, deși lui lichidul îi făcea și mai somn! Ceru, resemnat, nota de plată, în timp ce lucra la extracția muștii aduse în paharul lui de coniac, moartă de beată! Zburătoarea îi amintea de suratele ei, care, de obicei, întregeau porția de mâncare de acasă, pe post de suplimente calorice. Iată că nici restaurantul nu-și dezmințea faima, totul era ca la mumă-sa, acasă!

Până și nota de plată stârnea amintiri - plină de ștersături și corecturi, semăna cu vestitul său carnet de note, după ce modifica notele mici, de se vedeau corecturile de pe lună, mai bine decât Marele Zid Chinezesc, înconjurând piramidele!

Numai că aici se opriră asemănările cu amintirile de acasă - nota de plată dovedea că mâncaseră un mamut, cu tot cu colți, iar scaunul rupt era trecut la garnitură! Mărimea ei îi sugeră Miței că vor avea de spălat vase cam 37 de zile, dacă vadul comercial era unul mediu!

-Gicule! Nu era mai bine, să stăm acasă? Ne simțeam, și noi, bine, și mai făceam și economii! Ca să nu mai vorbim că aveam bani și de-o lumânare aprinsă pentru ai noștri! Nu se spune - că nicăieri nu-i ca acasă? Noi ce căutăm aici?

SĂ NE EDUCĂM COPIII? SAU PE NOI?

      Văd din ce în ce mai mulți părinți ofuscați de progeniturile lor, reclamând că nu-i pot ține-n frâu! Că, vezi Doamne! sunt atât de deștepți, că trebuie să faci după ei! Adică, să nu înțelegeți altfel, să faci cum vor ei, ăștia micii! Bătrânul arici desuet se întreabă - dacă atunci când sunt mici, sunt de neoprit, când or fi mari, trebuie un buldozer sau un tanc? Flota americană, plus vapoarele românești cu oi?

            Mi-e teamă (cum mi-e teamă mie! de-al naibii!) că ne furăm căciula - când ne umflăm în penaj, indicând genialitatea urmașilor direcți, de fapt ne indicăm pe noi - AICI SUNT GENIILE! Nu-i normal, ca dintrun geniu, să se nască un geniu mai mic? Ei! ce dacă am rămas repetent  de două ori, n-ați auzit câte Einstein a chiulit de la școală și tot a descoperit terroria aia, a mărului relativ aruncat în susul josului? Nu! Darwin e ăla cu maimuțele, lu’ ăsta nu-i plăcea mărul, că ține doctorul departe! Din familia mea de genii, normal - fiul meu e un geniu, face la oliță de la șase ani, în timp ce scrie un poem iubitei, cu o mână, butonând și festonând tableta! Nu-și prea găsește mucii, dar nici geniul de mine nu folosea o lupă în acest scop! Ba EU scoteam ciorăpelul, să dau pe la nas, nu ca fiică-mea, care fuge când vrea s-o mucească mă-sa, cu o pereche de Tanga!

            Copiii sunt foarte normali, mai normali ca anormalii de noi, părinții! Normal că, datorită multitudinii de surse de informare, dezinformare, cultură și incultură, prind mai repede. Să ne comparăm cu ei, nu ține, nu suntem la același nivel. Să mă compar cu un copil de azi, ar fi cam în același oloi cu o comparație idioată - omul din Neanderthal, cu mine! Ăla, cu măciuca lui, eu, cu sculele epocii moderne, gen Yphone, dronă, etc! 

            Așa și cu acești copii minunați, pe care, uneori, părinții lor i-ar strânge nițel de gât, numai puțintică liniște, să aibă! Se uită, însă, că ei sunt rodul educației pe care o primesc de la părinți! Ai scuipat în farfurie, o găsești pe-a ta, plină! Cum se spune-“Feed(- in-) back”? “După faptă, și răsplată”?

            Nu sunt specialist în psihologia copiilor, cu părinți, sau a părinților, cu copii!  Dar mi se pare că acești copii au nevoie de dragoste, nu de alintături în exces! Se recomandă, ca să nu cazi de fazan, să le spui că îi iubești, când dorm! Creierul lor înregistrează declarația, o prelucrează la rece și la cald, copilul știe că este iubit! Așa că,  atunci când urli la el, să stea cuminte, dacă nu înțelege că-i buba mare, atunci sigur te urăște, el n-a înțeles de ce urli! Poate să urle și el, și atunci să vezi întrecere! Din care, EL va ieși învingător, e mic și prostuț, n-are șapte ani de-acasă, ca părintele corigent!

            Cât am urât impunerea! Să fii nevoit să faci ceva, ce nu-ți place, și care nu înțelegi - la ce folosește? Un fost director de-al meu spunea că poți aplica câte sancțiuni vrei, dacă respectivul n-a înțeles unde-a greșit, îl pedepsești degeaba! Copii sunt mult mai greu de convins, mai ales când nu înțeleg nici ce spui! Și cum ăștia, micii, sunt născuți cu Biblia Protecției Copilului, în scutec, nu rezolvi nimic cu mardeala, riști să hrănești gândaci de bucătărie, cu seringa! Nu rămâne decât să explici, și iar să explici, cum poți și cum te duce mintea, care ar fi buba neagră, care s-ar  prăsi, dacă  copilul face ce nu trebuie! Teoria conform căreia, dacă eu n-am avut, el să nu ducă lipsă, e, cred eu! greșită - vrei să cumperi ceva, care ar trebui obținut pe gratis! Plus că fițele apar tot de la prea multă alintătură!

            Vroiam să spun că NOI trebuie să îi educăm, ca EI să înțeleagă! Dacă părinții noștri n-au fost în stare să ne spună că ne iubesc, ca să nu cadă de fazani, NOI trebuie să le spunem că-i iubim și că, de aceea, îi și certăm! Când vor fi părinți, să poată spune că le-a prins bine dojana, nu că i-a enervat, ultragiat, jignit sau i-a umplut de ură! Și, din când în când, să le cerem puțin respect, fără să ne fie teamă că nu le place! Poate că n-or să le placă multe, dar străinii nu-i vor ierta când vor greși, pe când părintele, chit că greșește,va mustra și va ierta!

            Cei ce ne urmează au nevoie nu doar de lucruri scumpe și mofturi, acestea ascund exact lipsa dovezilor de dragoste din partea nostră! Dacă suntem proști, nu vor înțelege că dacă-l vrei acasă, o faci pentru că vrei să-l știi în siguranță! Dacă îl cerți, e pentru că te doare inima, să-l vezi suferind!

            Luați exemplul de la animale! De la care vreți! Pînă și cele mai negative ființe, dovedesc dragoste față de pui! Excepțiile întăresc regula! Culmea! nu au gură să spună ce simt, dar fac asta prin alt mod! Noi, oamenii, nu putem spune TE IUBESC! fără să ne înjunghem! Și ne simțem așa mămoși, doar când dorim, nu și când trebuie! Când greșește copilul, atunci trebui să-l înțelegi și să-i explici, nu când îți vine bine ție!

            Și mai trebuie să le înțelegem dorința de a place, cu orice preț, și de a fi băgați în seamă! Pentru că toate astea le moștenim din generație în generație - și noi, maturii, vânăm admirație! Numai că nu mai putem să creștem, decât în urechi!

             Nu scriu, pentru prima oară, de-astea, cu copii? Le-ați mai văzut undeva? Și ce concluzie ați tras?

MESAJ PENTRU O BABĂ HĂMESITĂ !

     Baba surdă, care este inima mea, n-a mai pus gura pe hrană, de câteva zile! Molfăie gingii, în așteptarea  unor vești bune, care nu vor să vină! Hămesită de clocoteala zilei, atât la propriu, cât și la figuranți, bătrâna inimă sângerează, vrea să-și potolească bătăile cu ceva mieros, dulce ca marțipanul! Dar degeaba! nu-i loc de dulcegăreală, avem de lucru, tovarăși și pretini!

            Mesajul acesta e ca o pană de cocoș, măritată cu o pană de mașină - nu iese nimic din mariaj! N-ar fi izvorât, dacă mii de întrebări n-ar ciocăni, ritmic, țeasta lui nesubsemnatul, mai ales privitor la omenie. Să nu citească niciun om mesajul, e doar pentru baba hămesită, de care spuneam, ieșită la vânătoarea de semne de întrebare!

            De ce fac oamenii unele lucruri, pe care nu știi cum să le cataloghezi - bune sau nebune? De exemplu, să uite guma de mestecat pe scaun! Să te servească cu un pahar plin de mai multe nuanțe de ruj! Să-ți zgârie, cu un cui, mașina! Să-ți aducă o cafea clocotită! Să-ți vândă un super-glue întărit! Pantofi cu numere diferite! Să te înjure de mamă, când se împiedică! Să te înjure de mamă, când te impiedici! Să-ți fure numărul de la ușă! Să arunce gunoiul lângă tomberon! Să crească găini și porci, lângă bucătăria ta! Să mănânce grătar, în văzul tuturor și-ntro zi de post, de te umpli de salivă până-n bocanci! Să se certe cu consoarta, lângă fereastra ta deschisă! Să scuture covoarele de la etaj, în oala ta, din bucătăria de dedesubt! Să râdă, când te-ai lovit! Să râdă când aude că l-a călcat mașina, pe unul, direct pe cap! Să râdă, când aude de-un jaf!  Să te privească în ochi, când minte, de vin pinguinii! Să...!

Lista e infinită, n-are rost s-o lărgim! Și exemplele nu sunt cele mai semnificative! Sunt unii care susțin că astea sunt farse, menite să mai descrețească frunțile! Nu știu cum mi se descrețește ceva, dacă-mi crapă pantalonii abia cumpărați! Sau când fac ochii cât pucul de hochei, când mi se încarcă nota de plată! Când se greșește în defavoarea mea! Apropos, asta nu mai e farsă, e practică!

Ne-am învățat, însă, să visăm! Să visăm că cineva se ține de glume! De aceea “glumițele” astea, aplicate pe alții, sună minunat! Căzute pe noi, sunt niște mârșăvii inimaginabile! Visând la ouă răscoapte de struț, orice pare amuzant, nu dramatic! Nu ne mai place, când doare!

Baba face urât - s-a săturat să-i curgă balele, după ceva apetisant! Și nu găsește nimic interesant în forfota asta, care ne înconjoară! Nu! nu m-am "dilit" de tot, așa se întâmplă când pui prea mult la inimă, ea slăbește! Și nu de foame! Slăbește de supărare! Slăbește că suntem suficient de lași, să ne prefacem că suntem niște eroi! Ieri, parcă, am citit că doi jandarmi au fost apostrofați de clienții unui supermarket! O mare faptă eroică, cu care poporul român se poate mândri! Doi jandarmi, huiduiți! Care, poate, erau în concediu, când au fost protestele! Mă întreb - dacă mai veneau vreo 20 de colegi de-ai lor, mai aveam ce citi? Sau se terminau eroii?

Nu sunt de partea abuzurilor, cum nu sunt nici de partea jandarmilor care fac abuzuri! Încerc să nu uit că sunt și printre ei oameni, ca și printre noi! Și, cum e chestia  aia cu aruncatul pietrei - NUMAI CINE NU A GREȘIT, SĂ RIDICE PIATRA?!? Mă tem că nu facem mare scofală, aruncând cu roșii în jandarmi! Pe profesori i-am stimatizat, pe doctori, i-am șpăguit! Pe magistrați, i-am umplut de salivă, pe privați, i-am transformat în hoți! Polițiștii sunt niște necinstiți, salariații, niște puturoși, trecătorii, niște molâi sfidători, șoferii, niște nebuni! Și-atunci, cum de nu dispare țara asta? M-am prins - singurii care fac la oliță, cinstiții, drepții și geniile neamului sunt exact cei care scapă neînjurați! Nu la modul propriu, dar o flocăială verbală săptămânală, ar merita! Chit că noi i-am plantat acolo și-i udăm regulat! Verbal! Câte pichetări ale sediiilor parlamentarilor, s-a văzut? Fără violență, dar să știe că li se cere socoteală? Indiferent de culoarea în care s-au vopsit, cred că vom avea surprize, dacă îi somăm să ne explice, barem lunar, cu ce se pot lăuda! Mă tem că am putea face chiar cunoștință cu jandarmii, cum să avem tupeul să le cerem să ne explice cum stau pe banii noștri? De aia spun prostii, că se compară cu zeiii!

Revolta de buzunar nu stopează jaful din țara asta! Nici nu mai pot gândi că aș putea fi un om normal, care nu se gândește la vreo ghidușie, la vreo hoție, la vreun tertip!  Pentru că a fi cinstit în România este, astăzi, un lux! Trebuie să fii prost, grămadă, să nu te ducă capul la prostii, când vezi la ce nivel de jaf național, s-a ajuns! Și-am să mă tot repet - MI-E FRICĂ DE ZIUA ÎN CARE  NOI, ROMÂNII, NU VOM MAI AVEA NICI PRAFUL DIN ULIȚE! Nu e demagogie în ce scriu aici, ci sunt cuprins de o frică viscerală, că nu vom rămâne decât cu numele, și nici ăla, întreg! Nu voi prinde așa ceva, dar nici sărăcia n-o pot privi ca pe-o normalitate! Nu că nu avem ce mânca, ci pentru robia ce ni se pregătește nouă și urmașilor noștri!

Eu pot să trăiesc și-așa, că mult, n-o mai fiu, dar nu e o vorbă goală - CUM PUTEM FI SĂRĂCIA LUMII, CÂND SUNTEM, ÎNCĂ, BOGAȚI? MAI BOGAȚI DECÂT ĂIA PE CARE ÎI INVIDIEM!?!

După o revoltă din astea, de catifea, baba hămesită din mine funcționează ca un ceas stricat, reparat de un meșter olar! Îmi dau singur seama că vorbim discuții - avem doar revoltă, de care scăpăm c-o bere, altoită pe-un coniecel! Revoltele, revoluțiile, răscoalele, toate au avut la baza foamea-n glandă! Cu gura plină, ce să ne mai pese ce-o să ajungem? Ce spune ăla? Că suntem destui care protestăm? Hai să fim solemni - CÂȚI? Și nu aste e problema, ci SOLUȚIA, SOLUȚIILE LA TOATĂ MASCARADA ASTA!

Nu-i mai bine - să nu ne batem capul? S-o găsi, ca și până acum, cineva care să ne prostească! La urma, urmei, toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim! Și istoria se repetă, de aia suntem repetenți!

Credeți că suntem niște curajoși? Credeți că riscați ceva? Vă ridicați, să spuneți răspicat că așa nu se mai poate? NU! NU! NU!

Nici măcar nu aveți curajul să spuneți dacă am dreptate! De când tot fac aici pe măscăriciul - ariciul, foarte puțini mi-au arătat că sunt de partea mea! Și mai rău -  nici că sunt împotriva mea! Rămânem la nivel de constatare- ne doare și ne lasă rece! De aceea mi-e frică - că nimic nu se va schimba, vom rămâne eternii  cărcotași!
Curios, dar când ridici capul, să strigi, nu vin jandarmii! Se găsește o rudă, un prieten, un coleg, să-ți vâre un cartof fierbinte în masticator! O mai fi vreun popor, la modul ăsta, care se boicotează singur și-și mai cere și scuze?

“CE? EU VREAU PREA MULT?”

Smerit, cu ochii-n lacrimi, cu mâinile unite,

Cu capul în pământ și-urechile pleoștite,

Săracul se ruga la bunul Dumnezeu,

Sperând  că nu se vede că el este... ateu:

-M-am săturat de rele! M-am săturat de ură!

Doresc să fiu ferice și să mănânc friptură!

Nu simt decât angoasă! De parcă nu exist!

De aia sunt fatidic, nevrotic, pesimist!

Și-n pragul vieții mele, ajuns la o răscruce

Mă rog, acum, la Tine și-ți jur pe sfânta cruce

Că altă rugăminte, nu ți-oi mai adresa!

Așa că fă un bine - ascultă ruga mea!

Nu sunt un mofturos și nu doresc prea mult,

Sunt bietul păcătos, ce-n taină, te ascult!

Ce îmi doresc? Nimica! Sau poate-aș vrea puțin -

O vilă la Predeal, o limuzină faină și-un butoi cu vin!

Să fie de colecție! Vin vechi, cu damf de soi!

Mai bine fie-o cramă, nu doară - un butoi!

Mai vreau vreo 10 Visa, să aibă cumulat

Un cont de șapte cifre! Etern și încărcat!

De ți se pare mult, aș mai putea să-ți cer

O mie de femei! Și Luna, de pe cer!

Un lac, precum Snagovul! Un iaht, cu tot tacâmul!

Să fiu în rând cu lumea! Așa cum e românul!

Îți jur că fac mătănii, de mi le dai pe toate !

Spun rugăciuni, cu mia! Pe zi și pe-nserate!

Chiar vrei să mă tot vezi, că stau îngenunchiat,

Cu ochii plini de lacrimi și sufletul, uscat?

Nu mai omor pe nimeni! Nu mai hulesc deloc!

Dar uită -Te la mine- sărac, fără noroc!

N-am mai mințit de ieri, îți jur pe ce-am mai sfânt!

Și fă-mi o bucurie - nu mă vârâ-n pământ!

O să postesc o lună, cu carne și cu pâine!

Dar fă-mă fericit, chiar începând de mâine!

Nu-mi mai gonesc copiii! Și nu-mi mai bat nevasta,

Dacă m-asculți oleacă și îmi mai dai și asta!

Eu, să vreau mult? Nici gând! E o minciună!

Eu sunt un păcătos, cu inima prea bună!

Nu vrea prea mult! Subțire! Să-mi ajungă!

Destul am salivat, fără vreun ban în pungă!

Te rog smerit, Stăpâne, în mila Ta cerească,

Să îmi oferi, pe tavă, dorința omenească!

Și Creatoru-i dete tot ceea ce-a cerșit -

Avere, bani, femei! Tot ce și-a mai dorit!

Dar nu putu, așa, să i le dea pe toate -

Nu-i dete viață lungă și multă sănătate!

Și nu trecu prea mult și marele smerit

Nu se mai bucură, că, iată! a murit!

SUS, SUS, SUS, LA MUNTE, SUS!

        Aspirațiile noastre fiind în crescendo, apar semne că sunt înregistrate statistic, ceea ce înseamnă că va veni și ziua în care se vor îndeplini! Până atunci, trebuie să ne mulțumim cu semnele viitoarei ascensiuni pe culmile pro-regresului și ale cilivizației! Priviți mugurii viitorului, concretizați întrun banal semafor, unul dintre milioanele de semne ale civalizației! pardon, civilizației!  Privindu-l, simt că ceva înălțător se ridică și la mine, și nu cred că sunt singurul! Nu fiți cârcotași! iată către ce ne îndreptăm - în sus! Așa cum ni s-a promis! Inițial, am crezut că semnul reprezintă un îndemn la lansarea unei serenade către persoana iubită, dar acolo e spațiu comercial și nu dormitor! Apoi, semnul m-a făcut să cred că e mai bine să zbor cu avionul, decât să circul cu un mijloc terestru! M-am înșelat - este un îndemn al clasei politice la reconciliere! Precum și direcția către care ne îndreptăm - către ceruri! Cum? e stricat semaforul? Dar nu-i pe verde? Adică nici în ceruri nu mai avem voie?

CUM A AJUNS LUPUL, PAZNIC LA MIEI...!

   Cunoașteți povestea lupului, ajuns  paznic la oi, nu-i așa? Eu n-o mai țin minte, mintea mea debusolată a trecut prin mult prea multe, așa că m-am apucat să povestesc, nepoatei, ce mi-am adus aminte:

            A fost odată, că niciodată nu e cum trebuie la noi, un lup mare, urât, mustăcios, tatuat și rău! Care asculta manele, de dimineață, până seara! Și noaptea! Și în sărbătorile legale! Și când era constipat! Nu că povestitorul ar avea ceva cu manelele, are, cu cine le ascultă mult și degeaba, că altă treabă, n-are! Un cosit, un măturat, ceva? Ai văzut, nepoată, pe elevii ăia, de școală profesională, cum treceau, la bustul gol, pe stradă, cu telefonul dat la maximum, pe manea? Ei! bine, dintre ăia o să-ți alegi tu, soț! Iar lupul sus - pomenit era pui de gărgăriță, pe lângă ăia!

Cum grăiam în dorul lelii...! ce te uiți, la mine, nu înțelegi cuvintele? Păi, cum spiikăream mai devreme, lupul cel rău, frate cu ăla de vine, să citească contorul la gaze, visa să ajungă așa bogat, ca nici ANAF-ul să nu-i poată face nimic! Numai că nu știa să facă nimic, ai lui lupi nu-l învățaseră decât prostii! Cum ar fi - să-ți schimbi părul și să-ți pui perucă, să nu vadă  lumea, cât de chel ești ÎN cap! Noo! că nu era prost, să-și schimbe și nărăvul, că așa am avut noi parte, ultimii 30 de ani, numai de schimbăcioși!

Lupul era, la vremea aceea, șoferul unui mare nomenclaturist, care nu le avea cu nomenclatura, ci cu băutura și turismul. De la ăla a învățat lupul nostru să vândă piei de cloșcă la export, vopsite kaki, tipic pentru teatrele și circurile de război. Meserie grea, șoferia, trebuie să știi să tragi de volan  sau să schimbi macazul la timp! ca la CFR!

Crescând lupul mai măruț, prin părul dat cu gel i-a trecut un gând - până când o soartă crudă și amară? De ce nu e și el, lup, ca toți lupii, cu blană și proteză, cu ochi sclipitori, de la sclipici, și cu labe lungi-lungi, cum se purta pe vremea Scufiței Roșii? Ho! Nu sar la altă poveste, pe asta, cu scufița blondă v-au spus-o toată lumea, dar n-ați înțeles-o, c-a fugit Scufița și-a rămas bădița, să-și târâie mutrița, până o găsi olița, din care a păpat cu cănița! Tu, nepoată, ești prea mică, nu l-ai prins pe lupul de mare, când a dat cep la toate sticloanțele, dar și la boulangeria românească! Când a tăiat salariile, de nu-mi ajungeau banii pentru banca din parc! Că stăteam, caș-acum, și el ne lua caș-ca-valul! mânca-l-ar steaua  de mare, cu tot cu păduchi!

 Să revenim la lupul nostru îmbrăcat în blană de oaie, care, de șmecher, ce-a ajuns, s-a postat paznic la mioare! Apoi și-a făcut de cap și de ciolane, tot punând în funcții, tot soiul de cucoane! Mioarele nu s-au prins decât când au participat la un simpozion, cu tema “ Născătoarea mamei lui, la români”, desfășurat la porțile Purgatoriului! Unde au aflat că lupul le-a vîndut pieile, din născare! 

Lucru necurat, lupul n-a lucrat singur la planificare, mai mulți ciobani cu vechime în câmpul muncii l-au ajutat să facă harcea - parcea din turmă, dezbinând-o urât de tot, nici câinii nu mai știau ce să facă!

Nepoată, stai de 10 minute cu toate degetele în nas! Ce? nu înțelegi ce spun? Nici eu!  Sunt atât de supărat, că nu știu unde am rămas!

Da’ știi ceva? Vreau să spun cuiva că atunci când văd și aud un mincinos, mi se face rău!  Zic că-i ultimul pe care îl mai cred! Apoi vine altul, mai mincinos ca primul! Și tot așa! La fel și cu lupii, care vor să pară paznici la stână, dar n-au charismă, n-au obraz și n-au niciun interes  să-mi urmărească interesul meu! Nici pe ăștia nu-i mai deosebesc, așa că rămân la povești de doi lei, bucata!

Și, cum spuneam, lupul era paznic la miei…!

COMORI ASCUNSE

Pe lângă pomul fără moț

Adesea am trecut!

Îl cunoșteau șoferii, toți,

Nu pari, să-l fi văzut!?!

N-aveai nici cum, cu ăst umbrar,

Ce-ascunde taine-n noapte!

Ei! nici ziua nu este prea clar

Cum drumul se desparte!

Mi-e teamă că ăst ”ghiocel”,

Ivit din frunză deasă,

A fost postat de-același cel

Care în șanț, ne lasă!

Că nu-i totuna să fii TIR,

Țâșnind de sub pădure!

Ci biciclist, scăldat în mir!

...N-aveți, și voi, secure?

N-ați cumpărat, la preț redus

O drujbă sau o coasă?

Dar, nu de alta, dar să  știți

Că viața e frumoasă!

C-așa indicator răzleț

Marcat de hepatită,

Ușor, la ceruri, poți să urci!

Fără s-o dai cotită!

Pe când în centru e prăpăd, 

Cu treceri, lângă treceri,

Pe-aici, nici câinii nu se văd!

Din goană, poți să-i seceri!

Și dacă ești puțin miop,

Cu ochii-n bagdadie,

Puțin distrat! Sau tălălău!

Ajungi pe năsălie!

Pe ce-ați dat banii, copilași,

De țineți semnaliciul

Mai mult sub frunze de arțar,

De zăpăciți ariciul?

HANDS, CU PICIORUL!(Stenogramă la întâlnirea Prim(ului) Ministru, cu Ministrul de Externe a Republicii Bijou-Biju)

PM: -Mă bucur că suntem aici, împreună, întro dimineață frumoasă de primăvară, din luna August!

ME:-Sunt onorat că v-ați făcut timp, pentru a putea analiza împreună beneficile relații dintre statele noastre! Mă simt extrem  de flatat de atenția pe care mi-ați acordat-o, mie, personal, și țării mele, în special!

PM: - Să lăsăm gargara, deabea m-am înscris la Relații Internaționale, secția canto! Cât despre onoare, vorbim altă dată, trecem direct la beneficiile noastre! Nouă ce ne iese din discuția asta? Oi fi, matale, flatulat, dar am o mulțime de treburi de rezolvat, am și programare la vopsit!

ME(stupefiat): -Am înțeles că am la dispoziție 46  de minute!

PM (uitându-se pe lista din mână):- La mine nu apare decât 4,6 minute! Scuze, era o sprânceană căzută, nu era virgulă! Atunci, ce vorbim noi juma’ de oră, că au trecut deja cinci minute?

ME (cu tot tactul celor 12 ani de diplomație):- Ce părere aveți despre migranți?

PM: - Proastă! Foarte proastă! Dacă nu ne puneau ăștia, să-i primim, nu-i primeam, motivam cu pesta uterină!

ME: - Peste porcină?

PM:- Nu contează cum se cheamă, vine singură! Suntem foarte supărați, mie mi-a dat planurile de concediu peste cap!

ME (mirat): -Migranții?

PM: - Porcii, nătărăule! Nu-nțelegi limba română?

ME: - Dumneavoastră, da? Dar mai bine aș dori să vă întreb, care este opinia dumneavoastră privind Fâșia Gaza?

PM:- N-a găsit nimeni un foarfece, s-o mai scurteze? Că pare cam mare pe hartă! Își fac de cap talibanii acolo, nu se mai liniștește Al-QAISA! Mă uitam pe postul ăla, a lor, ALB-CAZERU, unde se mai taie capete! O să mai trimitem niște trupe, că alea de-acolo au rămas fără ciorapi! Mi-am adus aminte, ne mai vindeți vreo două dirijabile, din alea, MIG F16, că am rămas fără apărare aeriană, cu stolurile de păsări migratoare! Vedeți cum e treaba cu migranții? ne lasă fără suptmarine!

ME: - Deoarece timpul este limitat, am putea trece la problema relațiilor economice? La schimburile de mărfuri? Propunem un parteneriat, în care schimburile comerciale să crească ritmic cu 109%, anual!

PM: -Adică? Că anul ăsta bostanii nu s-au prea făcut, iar țelina n-a ieșit deloc! Deja importăm cucumberi și rasobini, din UE! Producție agricolă, avem, tocmai ce-am mai pus niște zerouri, s-au zgârcit ăștia de la INS, le-a dat numai cu virgulă! Producție industrială, depășire 37% , față de anul trecut, când a fost zero! Coșul minim a urcat până la etajul I, nu știu care deștept a tăiat frânghia și-a căzut de-acolo! Cred că ce spuneți, este posibil, vă mai dăm niște șomeri, să ne scadă rata șomajului, și voi să ne dați niște berze, să mai crească natalitatea! Măi Liviule, ce tot îmi faci semne? Nu mai folosim berze? Da’ ce folosim, SMURD-ul? Natural? Adică numai în natură, fără saltea? Domnule ministru, m-am răzgândit, ne dați de furcă! Adică țesături - lână, bum și bac, pungi de plastic...!

ME: -Mă bucur că întrevederea a fost fructuoasă! Sper că mă exprim corect în graiul țării dumneavoastră?

PM: - Trecând peste partea cu fructele, se înțelege ce spuneți! Vă promit că, la următoarea nostră întâlnire, o să vă fac o surpriză și-o să vorbim în limba dumneavoastră natală, exchimoza!

ME (trăgându-se de cioc): - Și eu sper din toată inima, deja o vorbiți ca pe limba dumneavoastră natală!

PM: - Pa! puiu! Mi-a șutit niște nemernici din spiici, că mai stăteam de vorbă! Așa, risc să fac o agrafă diplomatică!

“REGATUL CERULUI”

  Cred că am văzut KINGDOM OF HEAVEN de vreo 6  ori, dar tot nu m-am săturat! Trecând peste inevitabilele inepții ale cinematografiei americane contemporane, când zidurile Ierusalimului cad sub bobardeua lui Saladin, dar se văd că-s din polistiren expandat, fără liant, iar “sculele” utilizate aparțin, pe undeva, altui secol, Orlando Bloom ne dovedește că n-a păpat dolari pe degeaba, n-are, el, puf la gură, prea mult, dar are mesaj!

       De fiecare dată îmi amorțeste limba-ntre măsele, deoarece filmul e plin de sensuri, spre deosebire de TROIA, unde gecile de piele ale bike-rilor seamănă cu țoalele grecilor puși pe dărâmat cetăți,(sau invers) lipsesc tancurile americane, drapelul și telemetriștrii! “Regatul Cerului", în viziunea lui ăla care a făcut filmul, este o chestie de inimă și suflet, plus povestea fierarului care a înțărcat bălaia, fugind cu tac’ su, ca să drăgostească cu o prințesă adulteră, (cu plod lepros, pe care l-au și scos din film ai noștri!), și care sfârșește ca nevastă de făcător de potcoave! Sex, luptă, popi necredincioși sau, mai rău, fanatici, plus o mulțime de violență, care face deliciul fiecărui film de astăzi!

            După cum descriu, pare că  jelesc la umbra filmului, dar nu-i așa - mesajele sunt subtile, dar trec neobservate sub mormanul de detalii, care mai de care, mai băgăcioase în seamă! Mesaje cum ar fi transformarea omului, din sclav, în propriul stăpân! Sau cum fanatismul religios, devenit contagios, se izbește de personalitatea puternică a conducătorilor săi sau chiar de forța interioară a omului mânat de interese mai presus de persoana sa! Asta îmi place mie, la americani, sunt patrioți, și nu-i  invinuiește nimeni că sunt naționaliști, cum se practică pe la noi, ei fiind mama naționaliștilor, cu tot cu bunici și străbunici!

            După ce se termină filmul, cad pe gânduri - oare de ce nu-l bagă în seamă nimeni? Cu gândul la capete tăiate și proptite-n par, cruciați cu carii și sânge vărsat din belșug, eroul Balian (care împarte celebritatea cu Cavalerul Arn, altul care a apărat Ierusalimul, dar din stirpe nordică!) nu are o variantă și pentru Gheorghe Căruțașul, alt apărător al Pâmântului Sfânt, de pe plaiuri mioritice! Posibil, din Teleorman! Noi de ce n-am da cavaleri, să lupte pentru slava creștinismului?

          Pentru că ne batem joc de credința străbună, deși mulți români se laudă ca merg la Mormântul Sfânt și la muntele lui Athos! Nu sunt siguri a cui e muntele, decât când ajung la Paris! Paradoxal, dar nu-i vina lor! Biserica ortodoxă are destule preocupări, cum ar fi lumânările, prescurile și icoanele făcute, mai nou, în China! Dar astea le-am mai spus și altă dată, n-are sens să tot lungesc pelteaua.

          REGATUL CERULUI, însă, îmi stârnește pofta să întreb - părinte, când nu predici despre cotizațiile la biserică, n-ai vrea mata, să ne spui și vreo două vorbe despre ideologia gender? Că subiectele fierbinți nu se scot din cușmă doar la alegeri, mai avem și noi întrebări?

            Ideologie, sau nu! genderismul pare să prindă contur și la noi! După ce religia noastră a supraviețuit imperiului habsburgic, imperiul otoman, ocupației bolșevice și epocii comunismului, pare să se auto-submineze, din lăcomie! Ah! nu s-au schimbat pildele, dar scandalurile din ultimii ani par să sară capacul de la oală, din care sar stropii genderismului. Despre care nu știm mare lucru, nici eu nu știam până de curând și nici acum nu sunt convins că știu!

            Ideologii sau lăcomii, sunt unele aspecte care nu mi se par la locul lor! Sexul e o chestie utilă, necesară și de aderat, dar nu când îl faci cu o scorbură de copac sau cu ciotul lui Stejaru’! Nu știu dacă părintele are dreptul să se hlizească, când puștiul familiei, abia coborât de pe oliță, după hârtie, promite că-și bagă țuțurelul! Haideți să nu fim demagogi și falși pudici, că stilul ăsta a devenit fenomen, poate din cauză că țăș-bâștii concurenți la oliță au mai multe cunoștințe despre subiect, decât tot familionul, adunat în grup! Chiar azi am auzit o puștoaică de clasa a IV-V-a, emițând teoria băgării a ce nu posedă decât în vis erotic!

            Dacă părinții zic niente, biserica se face că are altă îndeletnicire, refuzând să pună pe tapet spinoasă problemă a sexului, indiferent cu cine! Au mai rămas jandarmii, să ne frecționeze cu... chestiile alea, că nu le pot pronunța numele! Pericolul nu constă în sex, ci în lipsa lui (hop!nu vă ambalați!), ca mijloc de procreere, avem o natalitate ”mortală”, și-așa! Nu că nu se mai fac copii, chiar, la unii, s-a stricat Xeroxul, dar puțintică atenție și nițică dezbatere, n-ar strica!

            Ce legătură are asta, cu REGATUL CERULUI? Ieri, o tânără mamă spunea că-i ajunge un copil, deja s-a săturat! Că, dacă îi ține soțul, și-i naște ea, nu-i problem, zece, face! Cu nașterea se descurcă, cu ținutul în burtă, nu! N-am înțeles până unde ajuns democrația, ca și tatăl să țină bebeul sub buric! Și atunci, cine ne explică care mai e rolul mamei, doar de prezență la sedințele cu părinții? Cum stă relația de cca 9 luni, dintre făt și mamă? Dacă îl ține tatăl, nu-l învață la bere și la prostii? Și nu-i mai trebuie mamă? Ce! laptele praf e mai consistent decât cel matern, dacă-i tratat cu latte macchiato sau puțintel alcool! Prostii! dacă tatăl poate sta în concediu post natal, n-a putea lua ziua, sarcina, s-o înapoieze la schimbul doi?

            Mă simt ca-n afară gardului la REGATUL CERULUI, ăla de minte și inimă! Numai că am din ce, în ce mai puțină minte, iar inimă, nici atât! Degeaba căutăm liniștea interioară, dacă tărăboiul din jurul vieții noastre ne îndemnă la prostii! Apropos! ce credeți că e mai rentabil, să servești într-un bar sau să te prostituezi? Mai ales când îmbini utilul, cu plăcutul! Care-i REGATUL CERULUI, părinte? Ne explici și nouă, nedestupaților? 

„O MICĂ NEATENȚIE!”

      Corina stătea cu capul între mâini, uitându-se la apele pline de mâzgă, ale lacului! Parcă o chemau, dar culoarea nu era tocmai îmbietoare, nu ți-ai fi dorit să mori acolo, în mizeria aia! Așa că un gând zăpăcit, al sinuciderii, nu făcea doi bani! Mai bine stătea și gândea, altă treabă neavând! Viața ei, oricum, se sfârșise, nu se alesese mare lucru de ea. Nici visele nu mai veneau, ca altă dată, totul era dat peste cap.

        Fusese bine, până când împlinise 23 de ani și se măritase! Marius era un băiat bun, crescuse fără tată, maică-sa ținuse loc de ambii părinți. Își iubise nora, din prima clipă, fără să spună cuiva că își dorise, toată viața ei, o fată.

            Corina, care nu trăise până atunci în puf, obișnuită să primească bobârnace din toate direcțiile, își adora soacra, între ele ivindu-se o prietenie inexplicabilă, pe care, în taină, Marius era gelos. Șușotelile lor îl scoteau din minți, dar nu zicea nimic, la urma-urmei, era, poate mai bine!

    Lucrurile au stat așa, până când Corina a rămas însărcinată, mai ales când au aflat că vor avea o fată! Marius chiuia de bucurie, Corina se și vedea cu un bobocel cu fustă, plimbându-se prin curtea mare, iar viitoarea bunică începu să creadă că Dumnezeu îi ascultase rugăciunile și-i dăruise multă, multă fericire!

            Până în ziua când Ghiocica se născu! Privind-și copilul, la maternitate, Marius se înfurie - puful aproape alb al copilei, tenul nesătănos de alb și ochii albaștri nu aducea cu tenul închis al părinților și bunicilor, nici cu părul lor castaniu închis! Iar ochii, chiar dacă toți spuneau că sunt ochi de lapte, nu erau negri, ca ai lor! Proaspăta bunică primi toate acestea ca pe o lovitură-n piept și, de atunci, se transformă întro scorpie. Înfuriată că fusese atât de "urât înșelată", nu scăpa niciun moment să nu arunce venin către fiu-său, care se înnegura pe zi ce trecea!

         Ghiocica, născută în luna de primăvară cu ghiocei,  parcă făcându-le în ciudă, deveni ireal de blondă, iar ochii rămaseră albastru - deschis, ca apa de izvor curgând printre pietre! Corina era teribil de mândră de fiica-ei, spre deosebire de Marius, el suporta greu să fie luat peste picior de către cunocuți, care râdeau de el, spunându-i că fata nu-i a lui și că nevastă-sa se dăduse în bărci cu cine știe cine, dar cert era că fata nu-i semăna! Maică-sa, pe de altă parte, îi spunea același lucru, în mii de feluri deosebite, așa că ajunse să slăbească, să se consume, simțindu-se murdar și păcălit.

         Până ajunse îngerul blond la vârsta de 3 ani, când Marius anunță că s-a săturat să fie prostul Corinei! Dacă nu-i spune cine e tatăl, va da divorț!

            Corina, șocată de veste, nu reacționă în niciul fel - se știa nevinovată! Numai că nu exista nici o singură persoană, să fie de partea ei, nici măcar propria mamă! Degeaba argumentă că orice copil poate lua caracteristici de la rude, până la o cincea spiță, nu convinse pe nimeni, pentru că nu se găsea unul, să se lase convins!

         Divorțul nu îndreptă lucrurile, deoarece otrava din sufletul „înșelatului Marius” îl făcu pe acesta să nu mai vrea  să audă de copil! Își întemeie altă familie, avu alți patru copii, toți pe placul lui și-l maică-sii!

            Corina nu mai făcu față cheltuielilor și se îmbolnăvi! Zăcu în spital luni în șir, doctorii fiind rezervați în a-i da șanse să trăiască. Se trezi c-un picior în groapă și cu fata înfiată! Numai că suferința ei nu se terminase, pentru că-și reveni, însă constatată cu nu are nimic - casă, serviciu, copil, familie! Nimic! Nici măcar bani! Vru să se sinucidă, dar nu avu atât curaj, o luă de la capăt, încet-încet!

         Anii trecură și ea nu-și mai să-și reveni, să - și facă o familie, un viitor! Deseori îi venea gândul morții, dar alt gând, că are un copil pe undeva, o făcea să se oprească. Trecură aşa alţi 20 de ani, când se trezi la uşă c-o străină, pe care n-o mai văzuse niciodată:

            -Aș vrea să vorbim câteva clipe! îi ceru femeia, fără ca măcar să se prezinte. - Mi-e greu să fac asta, dar am o mare problemă - fiica ta! Când am înfiat-o, m-am bucurat ca de un dar de la Dumnezeu! A crescut și ne-a făcut viața o frumusețe, niciunul dintre noi n-am putut avea copii! Lia, cum îi spunem noi, a crescut și s-a măritat, are acum două frumuseți de fete! Pe care noi le iubim chiar mai tare decât pe ea! Acum o lună, a aflat că a fost înfiată! De fapt, uitase asta! N-am aflat cum, te-am bănuit pe dumneata! Apoi ne-am interesat, nu aveai cum să știi de ea, deci a aflat din altă parte. Ne-a cerut adevărul și am fost nevoiți să i-l spunem! A doua zi a a venit și ne-a spus că fetele ei nu trebuie să afle niciodată asta! Pentru ele, noi suntem bunicii, pentru că, pentru ea, noi am fost totdeuna părinții ei! Alții, nu a cunoscut, și, indiferent de motive, nici nu vrea să cunoască! Copii ei au bunici, iar ea, părinți! Și ne-a mai cerut să-ți spunem asta! Dacă e nevoie, va veni personal s-o spună. V-a scris o scrisoare, iat-o!

            A plecat, lăsând-o pe Corina să privească scrisoarea, care nu se adresa nimănui concret. După ce a citit-o, a plâns ore-n șir, dar a fost nevoită să recunoscă că fata avea dreptate. Dacă o iubea, trebuia să accepte, ca și pînă atunci, că pierduse din nou, fără să ceară acest lucru.

            Patru luni mai târziu, Corina, muncitoare la o fabrică de confecții, auzi, în pauza de masă, că la spitalul din localitate se află în desfășurare o anchetă. Despre niște fapte petrecute cu 20-25 de ani în urmă. Se pare că o asistentă, înnebunită de-un divorț distrugător, încurcase copii, la maternitate! Până acum, se descoperiseră 7 cazuri, pe care aceasta le recunoscuse!

            Corina păli - perioada fusese aceea, când născuse și ea! Își făcu curaj și o pândi pe vinovată, dar, ca un făcut, nu reuși s-o prindă singură. Din întâmplare, se ciocni cu aceasta întrun supermarket. Nu-i lăsă timp de gândire și-o întrebă direct dacă nu-și aduce aminte de ea.

            - Crezi dumneata că mai țin minte toate chipurile pe care le-am văzut în viața mea? se enervă cealaltă. - Și dacă ai venit să mă întrebi de vreun copil, că v-ați tâmpit cu toții, de nu înțelegeți că nu-mi amintesc chiar tot, să știi că e posibil  să ți-l fi încurcat pe-al tău, dar poate, la fel de bine, să nu! Acum tot nu mai contează! Și ce faceți atâta scandal, pentru o mică neatenție?
          Corina privea acum apa și plângea - nu mai era nimic de făcut! Copila ei nu mai era copilă și nici nu fusese vreodată copila ei! Soțul ei aparținea alteia, cu care avea alți copii! Să revendice fata, acum nu avea niciun sens, mai ales că i-ar fi stricat și acesteia viața! Se simțea prea bătrână, s-o ia de la capăt! Nici nu-și putea închipui cum ar fi fost să aibă o nouă familie, când pierduse orice noțiune despre familia pe care n-o avusese vreodată!
            Sau să caute, să insiste, să lupte și să afle, în sfârșit, adevărul? Poate își va găsi, cu adevărat, fiica pierdută, dacă a fost pierdută? Chiar, ce-ar fi s-o găsească? Să fie fericită, cum n-a mai fost demult? Dar dacă are familie, și ea, și nu mai vrea să știe care este mama ei de sânge? Oricum, pe soțul pe care îl iubise din toată inima, nu-i mai aducea înapoi! Prea multe piedici și prea mulți de DACĂ!

            Ce va alege Corina?