Vorbe grele!

-Haide! bă! Ioane! Nu fi bivol! Să halim o bere și-un coniac băbănos! Așa! De încălzire globală! îl interpelă Ghioagă pe Ion, prospăt absolvent a doi ani și șase luni de ‘reculegere ambientală cu deținuți’!

-Bă! Nu pot, că fac urât la beție, și nici nu-mi trebe mult s-o iau prin boscheți! Uite! Ia-l pe Vălișor! tot l-a pus pocnetu’ să mai treacă pe ici! La ce i-o fi trebuit facultate și masterat, că tot a văcar  arată!

Ghiogă îl părăsi instantaneu pe Ion, agățându-se amical de cocoașa lui Vălică:

-Vălicuță! mamă!  Bine ai revenit printre boii și vacile noastre autohtone! Pari cam picat din copac! băiatule! și de ce ai tu ochii ăia verzi-brotac, așa de orientați spre drepta! Îi de la învătat, ca să feresc și eu? Da’ dai  și tu ceva de băut, sau te prefaci?!?

-Dau! Cum să nu? da’ nu stau prea mult, paradoxal! Nu am timp nici să mă transfigurez!

-PARA CE ? N-am înţeles ce-i cu ’doxa’, da’ nu cred că vrei să faci mişto de mine! Oi fi vrând să arăţi c-o-i fi mai deştept, da’ eu nu pun la suflet! că-s băiat bun şi săritor! Da’ tot nu pricep ce-i cu tras-figurile, de care spunea-i?

-Nu-i bai! Chintesenţa  problemei rămâne tot prietenia noastră centenară!

-Tu să nu vorbeşti porcos cu moa’, că-ţi mut fălcile! De chintă roială am auzit, da’ prietenie  pe bază de cenţi, adicătelea! Ce vrei să spui, că eu n-am bani şi trebuie să mă rog de tine, să-mi dai de-un trăscău?! Iotete, Mărie! ce-i trecu’ prin scăfârlie! Iote! bulangiule! că eu fac şi versuri! Vorbesc numa’  în râme! Stop! Rime!

-N-o lua şi tu în tragic!

-Da’ în ce ai vrea s-o iau? Oi fi având figură de comediant şi eu nu ştiu!

-Am vrut să spun...!

-Bagă! să văd ce mă mai fredonezi la icrele matern!

-Măi Ghiogă! Tu eşti prost? Bă! păi eu te respect, fratele meu!

-Şi nu poţi vorbi ca toţi oamenii?!? Să treabă’să mă uit  pe Net, după dicţionar? Ia să te corectez oleacă! Că eşti cam şmecher! Ia na!, de-aici! Na!

(din Procesul Verbal, întocmit de şeful de post din comună) ”Altercaţia a pornit de la un schimb de replici între cei doi, susnumitul Par Geogică reclamând că Gîguță Valerică i-ar fi adresat cuvinte grele, precum ‘ciufut, ‘ irefutabilă neînțelegere’, ‘paroxism desuet’, ‘zona zoster’și ‘măta e o rapandulă!’, ceea ce l-a determinat să-i aplice o caoerecție coercitivă, după cum a confirmat și pârâtul!’’

Ce-i sublim, s-a sublimat! și noi, restul, ce-am păpat?

   Livache își săltă poponețul în unghi drept, privi lumea printre picioare, unde, deocamdată! nu zări nimic interesant! De fapt pampersul împiedeca vizualizarea lumii atinse de patima democrației, deși era vizibil că erodarea ei se suprapunea peste dorința bebelușului de a se face mare! 

   -Mare brânză! guiță Mălai-Mare de tacsu’, trezit intempestiv din somnul său de un zgomot ce reprezenta ideea sa despre viață, la unison cu masticația sa prelungită. Livache se pârțîi asupra acestei umbre de meditație grosieră, apoi își reluă ocupația inițială- atrofierea sânului matern, prin extracția intensivă a bogățiilor naturale, de la care Mălai-Mare fusese respins prin licitația nepublică. (A cu-M se afla , pentru asta, un dosar în lucru, la DaNA!) 
   Norocul lui Livache fu zgomotoasa pătrundere prin e-fracție, în căminul conjugal al mamiții, a Asociației Curgătorilor de Bale Autohtoni, ONG din care făcea parte și Livache, alături de Mălai-Mare!
   Pupături pe toate părțile, exclamații de ecstasy din partea mamei Elenuța, (mama lui Trăienel, mâncal-ar pupezele de buzat!), coșulețul tradițional cu bombonele (pe fundul căruia zăcea, supărat, pe niște ‘iarbă’, biberonul cu vodcă, destinat bebeiiilor gureși), mamițica scuturând lăboanțele hâtrului Călinache, singurul mamut admis, ca părinte , în asociație!   Olguța, Raluca, Victoraș, Mihăiță, (precum și tot neamul lor cel neadormit!), vedetele de ultimă generație, fură aruncați în odaia lui Livache, în timp ce resturile celelalte se puseră pe bârfit, lucru la care  se pricepeau mai bine, decât la mers la muncă!
   Rămăși singurei, bebeiii de apucară de prostioare: după ce au tras mâța de coadă, i-au mai tras și-o ciufuleală, de! erau prea mici ca să înțeleagă că de aia n-are ursul, coadă! și maimuța, păr la nas! Nu era nicio legătură una cu alta, dar ce mai contează azi!
   Apoi, cu Elanul creator a lui Moș Crăcilă (dar din partea unei matuși italiene de pe malurile Dâmboviței), găuriră peretele de la dormitor, făcând imposibilă ridicarea nivelului intelectual al tinerilor însurăței, din apartamentul învecinat! Deoarece priveliștea nu i-a motivat, au orientat coarnele respective către alt perete, ceea ce a condus la eliberarea către Piața Victoriței! Numai chemarea Căii Lactate l-a împiedecat pe Livache să nu cadă de la etajul III, direct în tomberoanele neridicate din tâmpuri imemoriale!
  Și totuși! vaca-rmul stârnit de activitatea micilor democrați nu a atras atenția persoanelor care îi aveau în dotare, care mamă, care tată, care amant, care bonă zglobie, până când toate telefoanele nu mugiră a mesaj:’’Bă ! bivolilor! Vedeți că ăia miciii atentează la siguranța națională și la statul de drept!”
  Năvăliră cu mic, cu cârnat, cu mare! în odaia în care, în mod sublim și defecant, bebelușii umpleau pantalonii cu sublimul material românesc, bun de export!

Mâța blândă...!

Fiind sezonul mâțelor în călduri, asistăm la ambuteiaje prin poduri, datorate patrupedelor zbuciumate! Liniștea nopții nu mai e liniște, miorlăiturile emanând destul de mult erotism mâțesc, de parcă nu ne-ar ajunge fu(n)duleala și crăcăneala divelor golașe de pe TV, bineînțeles! la un alt nivel!

Ca și noi, dragi telespectatori ai gureșelor dezbrăcate de caracter, bieții câini (mai mult sau mai puțin vagabonzi, da’ coltoși, naționalitate con(în)locuitoare!), asociați cu bieți căței, cățeluși și alte orătănii, nu mai înțeleg mare brânză din corul nocturn (sau chiar diurn) al motârlanilor!

Iată de ce nu mai aveam noi liniște! Iată de ce nu mai aveam noi griji! După ce se terminaseră grijile, vaca dădea lapte, de ieșea, pe furiș! din găleata în care ne aflăm de foarte multă vreme! După ce copiii noștri pot ieși, în deplină siguranță, să dea piept, vitejește! cu toți maidanezii patrupezi sau bipezi și pot respira aerul benefic al mormanelor de gunoi! După ce s-au terminat până și ideile noastre despre democratiță! pardon! democrație!, transformată în eco-ologie! să rămânem cu deștu’n–nas, fără subiect de conversațiune juvenilă și senilă?!? Păi, unde e cultura ultimelor decenii, când fură(m) obișnuiți ca, atunci când ne confruntăm cu ceva cu adevărat grav, să ni se abată atenția la câte un pișpirică care a sărit gardul, de la ospiciu, la circa de poliție, de unde a evadat spectaculos, utilizând cheile de rezervă ale lui Sfântu Petru?

Ce poate fi mai înălțător (de pe pat!), decât spectacolul oferit gratuit de fufa păcălită de emigranții (presupuși arabi!), când i-a dat fufei cu ghiocul! prilej de prea multă dezgolire în public, a păcatelor lumești și deloc! sfinte, ale sus-jos numitei?

Pe primul loc în topul preferințelor noastre, însă! să nu uităm că tăt românu-i politician din naștere, mai abitir decât ăi politicieni care au supt! Da! Au supt politică pe băț, chiar de la mama ei! Sau nu, de la MAMA LOR!  Și cum românul se pricepe și la sport, cam în același mod! uneori le cam amestecă! că de aia ies unele lucruri tare încur-cate!

Și așa ne întoarcem la subiectul anterior, ală cu pisicile! V-a plăcut sau nu! metoda de deturnare a atenției, subiectul rămâne fierbinte, chiar dacă s-a răcit demult! Pentru că pisica la casa omului face bine la sănătate, așa cum încearcă să ne convingă cercetătorii de toate națiile! Or fi  zicând așa și când s-or agăța de bucuțele lor personale, cu ghiare polizate, un cuplu de mâțe-n călduri?!?

De  acord! O pisică la casa ta e o binefacere, cu o condiție – să nu toarcă, să nu miorlăie, să nu fie în călduri, să nu mănânce mult, să mânânce tot ce-i dai tu, să nu   lase păr și să nu fie pisică! și nici motan! Când te uiți la așa un animal drăguț, zău că nu-ți mai vine să ieși la vot! Pentru că am ajuns să cunoaștem, după miorlăială! cam unde se pisicesc gândurile unora! Cu cât au ghiare mai ascunse, cu atât vom avea mai mult de plătit la utilități și altele! Cu cât vor sta mai tolănite pe locurile noastre, cu atât ne vor linguși mai mult, sugându-ne și laptele de la mume!

Lumea este a pisicilor răsfățate de soartă! și, să nu uităm! MÂȚA BLÂNDĂ ZGÂRIE RĂU! IA SĂ LE SCOATEM O IDEE! LA AER! PE FEREASTRA DE LA ETAJUL 7, SĂ VEDEM CE-OR SĂ MAI AGAȚE?   

CÂTĂ GRAȚIE! (exercițiu de imaginație)

Parcă zilele trecute, pe unul din canalele TV, s-a dat, cumva, un film intitulat sugestiv “Abraham Lincoln, vânătorul de vampiri” ?!! Titlurile astea americănești mă duc în pragul infarctului, sau a colapsului mental! Ce-or fi pățit nepoțeii Unghiului Sam, au ceva personal cu înaintașii lor celebri sau sunt în criză de inspirație la scenarii, de-au trecut pe expirații?!

După ce Dumas s-a răsucit în mormânt, de-a ajuns, pe post de burghiu, la japonezi în ogradă, vizualizând tot soiul de variante, care mai de care mai atroce, cu Orlando Bloom descinzând, din Troia, cu balonul, direct pe platourile unde noii 3/4 muschetari trăgeau cu bazooka în poalele reginei Franței, ce ar mai putea  urma? “După 20 de ani”, cred că ar urma “După 30 ani/40ani/50ani...’’!

Conform principiului românesc “De ce să nu facem și noi ca ei!”, pe când pelicula “Ștefan cel Mare și zombii călători’’, Ion Iliescu “Stăpânul Inelelor’’ -varianta simplă sau Liviu Dragnea- “Proscrisul’’?

Mai mult, să ne închipuim că, în rolul lui Iancu Jianu Zapciul, ar juca Laszlo Tokes! În rolul principal din “Wolverine’’ ar procesa Traian Băsescu, iar în “Shutter Island’’, Călin Popescu Tăriceanu?!? Cu Elena Udrea în “Pulp Fiction’’ sau “Pretty Woman’’, cu Klaus Iohannis, în serialul “Lege și Ordine- intenții Criminale’’, cu ...

Să ne oprim aici, pentru că, dacă mă gândesc mai mult la spectrul nostru politic, asocierile de acest gen s-ar putea să mă ducă în atenția DNA! Apropos! pe d-na De Fier Laura Cotruța Kovesi cam prin ce film doriți s-O vedem?

Simplu și la obiect!

Simplitatea a fost, întotdeauna, caracteristica discuțiilor pe toate temele, bineînțeles, toate odată.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă întâlnirile creative care au loc regulat, în fiecare duminică, dimineața, la familia Huțumache. Prezența fiind obligatorie, toți cei 6 pacienți ai ospiciului respectă același ritual, cu exactitatea unui ceas elvețian, singura variație fiind cine se plictisește primul și pleacă, dând semnalul decongestionării traficului! Până și timpul este mereu același, 2 ore, 14 minute și ceva secunde!

-Bine ați venit, stimabililor! e formula de deschidere a gazdei, formulă ce declanșează, demarează și parafrazează ritualul mai sus pomenit.

-Traficul de carne vie a atins cote alarmante! sughiță madam Ceacîr, rotindu-și ochii sașii mai în toate direcțiile, din dorința sa de a atrage atenția, obicei de când era Mama-Sana autohtonă.

-Iar a crescut prețul la mălai! continuă ideea nea Sorinache, fost angrosist, actualmente contabil șef la ținut evidența numărului personal de perechi de ciorapi (să tot fi colecționat vreo 250 perechi!)

-Paradoxa lumii contemporane stă în chintesența circumcrisă a habitatului intrinsec al mugurilor pretimpurii! declamă doctorul Bucurică, filozof  amator și biolog mai amator.

-Ce mai faceți, dragilor? Încercă gazda tentativa de încălzire a discuțiilor.

-Tot mă mai supără hemoroizii! se declanșă Griguță-șoferul și, cu ultimele sforțări: De la o vreme, mă cam strânge proteza, cred că a intrat la apă! 

Ca de obicei, Vasile tace! Nimeni nu l-a auzit vreodată vorbind, deși nu e mut. Când l-au scăpat pe scări, de s-a dus de la III, la subsol! l-a auzit toată lumea urlând. Ca și după aia, când i-au pus piciorul la loc, fără anestezie, că tot era prea bătrân! Ceea ce nu se știe, este că e așa timid, că nu l-a văzut nevastă-sa dezbrăcat nici la baie!

-Pictorialele, pe vremea noastră, erau așa pudice! continuă ideea Ceacîroaica. Nu se dezbrăcau ele, damele, așa, de-a moaca!

-Azi era cu 36 de bani mai mare prețul la ceapă!

-Extragerea simbolistă din creierul uman a sațietății incomprehensibile este apanajul claselor dominante!

-Avem căpșuni proaspete la desert!

-Afurisita asta de bătătură mi-a mâncat sufletul!

Și tot așa! până a expirat timpul destinat dialogului social! După care, fiecare, și-a montat proteza auditivă și, cu excepția lui Vasile, s-au întors la Casa Poporului! Numai Vasile s-a întors la popor! 

GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI 2

De obicei, începe ca un noduleț în gât! Ulterior, nodulețul se transformă într-un noduleț mai mare, de mărimea unei nuci medii! Tinde apoi să devină pară, măr, gutuie, penene așezonat, bostan obținut ecologic prin forțare masivă a coacerii rapide, pentru ca, în final, să rămână doar gustul dulce-acrișor, profund, apoi devenind gust de migdale!!

Vă este cunoscut acest fenomen sau nu ați descoperit încă otrava răspândită prin toate canalele, mai ales cele informative?

Dacă ați beneficiat de revelația mai sus menționată, vă asigur că riscați să muriți de moarte bună! (Cum o fi arătând aia rea?!?) oricum, tot nu vă folosește la nimic nivelul cunoașterii intuitive la care ați ajuns, la prima factură de utilități pe care o s-o primiți, se va șterge total, mai ales dacă progenitura dvs solicită urlător ceva care nu aveți nici în casă, nici în dotare și nici în perspectivă! Dacă se mai adaugă și amestecul soacrei, metamorfoza pe care o suportați va atinge sublimul: vei constata caracteristici zombice, marcate de efuziuni cognitive karmice, care, bineînțeles, iar nu vă vor conduce nicăieri, pentru că nicăieri este direcția către care ne îndreptăm!

După acest mod politicianist foarte explicit pe care l-am prezentat, trebuie spus că durerea de burtă resimțită în urma unui astfel de exercițiu va umple universul existenței dvs cu puzderie de pureci, proveniți din bruiajul canalelor de știri preferate! Revenirea la realitate nu se va datora măsurilor economice anunțate, nici a celor sociale încur ajate, ci doar gemetelor de plăcere sexuală ale vecinului de alături, cufundat în lectura pasională a FACEBUKULUI! la oră de maximă audiență pentru politicieni!

Orgia sentimentală atinge orgasmul elevat, la știrea că diva XXX se va retrage la mânăstirea pe care Casa Poporului o va adăposti (ca și până acum!) odată cu intrarea în mileniul IV. Rămâi ancorat de telecomandă, când știrista cu ochi bulbucați de invidie și de emoție ne comunică ca iar s-a schimbat  vremea în ultimele 17 secunde, odată cu știrea că se vor schimba și vremurile, cu toate că sunt slabe speranțe! Următoarea Transmisie LIVE ne duce la vânătoare de berze, în vederea combaterii criminalității (des)organizate pe care prolificele corupte le propagă printre mamele iubitoare  dar, mai ales, iubărețe! Te cuprinde satisfacția fructului oprit, constatat  a fi la gust identic cu mătrăguna, și rămâi mai mult decât stupefiat, adică prost(IT)! De fapt, ăsta e și rolul tău în societate, să rămâi prost!

Mândră țară, CE-AI AJUNS?

Odinioară ne puteam mândri cu pădurile noastre, dar, de la o vreme, ne mândrim cu cioturile și cioatele noastre! și nu înțelegem de ce! Meditația pe budă sau brainstormingul nu au dus prea departe clarificările pe subiect, deoarece mai este puțin și dispare obiectul analizei!

Plecând de la dacii liberi, trecând prin războiul din IRAK și ajungând până azi, revelația care m-a atins la tărtăcuță a fost stupefiantă: NU MAI AVEM PĂDURI DIN CAUZA COZILOR DE TOPOR! Cum, nu știți despre ce este vorba?!? Ați lipsit la antrenamente ori nu vă mai amintiți din motiv de alcoolemie? Ei! E vorba de exportul de cozi de topor, la care deținem recordul mondial și care va genera creștere foarte economică! Păi cum de n-am făcut-o până acum? Cum această idee genială nu a rodit, nu a străfulgerat în mintea cuiva chitit pe profit? Iată, în final, că a erupt!

 A apărut ca o necesitate, deoarece cozile de topor din ultimii ani s-au întrecut să-și rupă șezutul unii, altora, ceea ce a creat discrepanțe vizibile în dezvoltarea ulterioară a noilor generații de cozi de topor!

Lipsa unei instituții de învătământ superior, cu predare în limba arboretului secular, a dus la suprimarea ideilor creative ale codițelor de topor, ceea ce le-a împins pe acestea în genunea uitării! Da, dar asta a facilitat dezvoltarea spre sublim a anticelor cozi de topor, de care e plină România! De fapt, s-ar putea să greșesc! Au apărut dinastiile cozilor de topor și, pe ici pe colo, mici D. Păturică afiliați marilor centrale sindicale toporiste! Nu de neglijat, climatul corporatist al lumii ecologiste a generat rarefierea pădurilor românești, nevoite să aclimatizeze soiuri noi, specii noi, jivine noi, spre reabilitarea cerinței de cozi de topor de un înalt grad de pregătire, cucu-noștiițe elaborate în decriptarea sufletului autohton! (Mamă! Ce de-a cuvinte frumoase care să înlocuiască greața provocată de subiect!)

La ce e bună coada de topor? Păi! La mai multe decât vă închipuiți! Cum ar fi, de exemplu, sprijinirea gardului ce stă să cadă, din motiv de descărnare economică, pentru că eroii neamului l-au uzitat intens, la ieșirea din cârciumă, pe suport intestin! O altă utilizare ar fi la ciocane! Nu la alea obișnuite, cu care divele au făcut cunoștiință încă din fragedă copilărie, ci la acelea folosite cu adevărat de ciocănari, tâmplari, fierari și alte naționalități înlocuitoare! Că de asta sunt bune, uneori, cioacanele, ciocănitul face bine și la timpane, dar nu numai!

Cozile de topor cele mai cunoscute nu sunt nici politicieni, nici ambasadori, nici actori, nici nimic altceva, decât cozi de topor și-atât! Efectul unei cozi de topor este, însă de lungă durată, vorba lui nea Ștefan Bananu, aia cu ‘belirea nu e a strămoșilor mei, nu e a mea, și nici a voastră, ci a urmașilor urmașilor (urmașilor) mei, în vecii veceurilor’ pardon, veacurilor! De aceea, toată clasa politică dorește ca fiecare român să aibă la casa lui câte o coadă de topor, dacă tot n-are topor și nici casă! Cu ce mai dă în câinii comunitari? Cu ce își mai convinge consoarta să facă striptease pe autostradă? Cu ce mai mestecă în mămăligă, când își citește e-mail-urile? Cu ce ?

Adevărul este că România dă astăzi cea mai importantă cotă de cozi de topor din toată Europa, ba chiar din întreaga lume! și e normal să ne mândrim cu asta!

Să dăm CAESARULUI, ce-i a KAIZERULUI!

Cei doi se furișau printre copaci, făcându-se cât mai puțin vizibili. Hainele întunecate îi făceau, însă, să semene cu doi lilieci constipați, fugăriți de-acasă de-o întreagă promoție de liliecuți vânjoși.

Scopul lor nedeclarat era să fure merele de aur de 24 k, pe care stăpâ..., pardon! patronul lor le ascunsese de nevastă, ca să le doneze amantei. Necazul era că domnia sa era și preot răspopit, dar asta nu-l împiedica s-o mai facă, din când, în gând, pe sfântul!

Hoții erau hoți de ocazie, ah! nu făcuți la comandă, ci făcuți de cacao! de către propriile lor apucături, printre care se număra și lenea congenitală, împerecheată cu un tupeu nesănătos, de maimuță jegoasă. Munca le era la fel de îndepărtată, precum planeta Marte,dar aveau o poftă nesățioasă după compuși bahici de orice natură, mai puțin din cei din tabloul lui Mendeleevici.

Strecurătorii printre pomi ajunseră, într-un final, la hambarul unde presupuseră că ar fi depozitată, prada, dar fură nițeluș de-zamă-giți de lacătul enorm ce la bloca priveliștea. Așa că schimbară de drum, din considerente pur etnice, încercând o intruziune prin hornul rămas strâmb de la cutremul din ’77.

Spre stupefacția lui Tilică -capo di tutti capi pătrati! revenirea pe solul hambarului nu fu precum și-o dori, în loc de sol, se trezi, cufundarR! într-un lichid nu tocmai înmiresmat! Timpul de reflecție a expirat, odată cu prăvălirea celor 98 kg de puturoșenie crasă, posedate de posedatul Clătici, și asta înainte ca Tilică să dea celebrului strigăt de alarmă dacic, transformat ad-hoc într-un guițat care a lehuzat toate vitele din cartier. Norocul lor era că treburile se petreceau la ora prestabilită, în care se rezolvau clasicele probleme familiale, dintre care enumerăm caftirea fiului neascultător, lingușirea capului feminin al familionului (ori, la antipod, corecția coercitivă a perechii aflate în inferioritate!) sau, pur și mov, niscaiva urlete de satisfacție la năvălirea apei clocotite, în loc de apă banală, rece!

Cei doi soldați ai apocalipsei s-ar fi extras din masa lichidă în care tronau, dacă, la unison, n-ar fi exclamat: E, verikă! țuică! Trompițele lor ascultătoare se puseră pe asanat recipientul de-o tonă! care nu se lăsa deloc, sughița din încheieturi, se contorsiona sub acțiunea simultană și individuală a celor doi combatanți, la fel de ambițioși ca și sugativele mai sus pomenite!

Finalul, cum era de așteptat! fu în favoarea atacanților de pe toate extremele, care, totuși, nu putură savura victoria repurtată cu sudoarea frunții! fiind prea euforici și muci! de beți!

Scurtând coada la măgar! la fel ca-n povești, după trei zile și trei nopți, activitatea creativă încetă brusc! și cum zorile îl prinseseră pe răspopit pe la ușa hambarului, când a deschis-o, suferi instantaneu  un șoc, care sperie și frunzele de prin copaci, odată cu strigătul animalic:

-  Vai ! mie! păcătosule!

Cuvintele au fost și sunt de prisos, în fața recipientului de inox proaspăt secat! Culmea! cele două orătănii erau, încă! parțial! vii!  Și, în acest context a fost explicabil unicul și intraductibilul comentariu al proprietarului (și el fost campion la natație alcoolică!): Să dăm Caesarului, ce-i al lui!

PS: Și asta dacă Tilică, cu glas sfârșit, n-ar fi întrebat:

NOI CÂND MAI BEM CEVA!

-----------------------------------------------------

GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI 1

Ca la noi nu-i nicăieri!

(E BUNĂ DOAR ZIUA DE IERI!)

La noi sunt codrii verzi de brad

(DAR NU MAI SUNT AI NOȘTRI!),

Și mai sunt izvoare care curg

(ȘI NE UITĂM CA PROȘTII!) .

Sunt bogății în suPteran

(LE EXPLOATEAZĂ ALȚII!)

Iar cerul e mai diafan

(CÂND ALȚII SUG ACEL CIOLAN

LĂSÂNDU-NE FĂRĂ UN BAN

ȘI ASTA-N FIECARE AN!)

Și ne avem ca frații!

SUBLIMUL IAR S-A SUBLIMAT,

IAR VACA PAȘTE ÎN PĂCAT

N-A REUȘIT CA EU, VIȚEL!

S-APUC SĂ VĂD, MĂCAR NIȚEL,

CUM ȘADE BARZA SUB BĂRZOI

(C-AȘA E TACTICA LA NOI!)

CUM SUFLETU-I CA UN ARICI

(GHIMPAT,SCORȚOS ȘI CU ȘORICI)

MAI VREI TU, ROMÂNAȘ SADEA

SĂ VEZI CE-NSEAMNĂ ȚARA MEA?!

CA ARICIUL CEL CIUFUT,

LA CE MAMĂ! SĂ MĂ UIT?

CA ARICIUL!

    CA ARICIUL ne-a fost dat dintotdeauna să trăim pe meleaguri românești de basm, dar care s-au dovedit basm de adormit copii.

CA ARICIUL poporul a suportat veacurile fremătătoare de energii viscerale, CA ARICIUL a primit prin conducătorii săi răsplata purificatoare a hârlețului mânuit cu îndemânare!

Unde s-a mai văzut CA ARICIUL să rămână țepuit din truda unui neam secular și cu rădăcini atât de adânci înfipte în raSOLUL PATRIEI, când sufletul nației a constituit -mereu tot ceva- CA ARICIUL!

Cum să nu rămâi CA ARICIUL lumii moderne, când veacuri de eternitate intuitivă a făcut ca ăst popor necăjit să-și accepte soarta, respectiv tot CA ARICIUL! Când soarele a pătruns și pe ulița poporului român, hop! ce să vezi! CA ARICIUL s-a ridicat fala neamului, respectiv cei politicieni de soi, indiferent de culoarea lor neutră, de cameleoni circumspecți, iar noi, ceilați! CA ARICIUL am suportat de la ei! Cred că e timpul să arătăm CA ARICIUL, adicătelea să glăsuim și noi altă voroavă în limba pe care o cunosc atât de bine, să tropăim și noi cu cizmele pingelite prin curțile lor, să ne trăim ofurile înțepați de idealuri pe care le-am dori comune și invulnerabile! CA ARICIUL!

(Voi ați înțeles ceva? Ei, bine! Nici eu nu înțeleg mai nimic din ceea ce se petrece în ROMÂNIA, cu excepția manipulării zilnice, de care, sincer! MI S-A FĂCUT SILĂ!)