PTIU! MUNCA E RUȘINOASĂ!

-Boss, lasă puțin manualul și aruncă un ochi la mine – ce ziceai, că munca l-a creat pe om?

Tatăl lasă cartea abia începută și se uită la fiu, fără să spună ceva – așteptă să vadă unde bate!

-Nu mai zici asta, că ne-ai tâmpit cu sloganul ăsta comunist? Nu spuneai că pe vreme lui Ceașcă, dacă te prindea Miliția că nu muncești undeva, era jalea de la Islaz? Ai vrea să fie și azi la fel, să muncești ca un bivol și să ai o brânză mare? Ați muncit ca niște proști, ați ridicat mastodonți de fabrici, care acum sunt oale și ulcele! EFICIENȚA – asta  e secretul!  Cât mai puțină muncă, fără să te murdărești pe mâini, să-ți iei banul la timp și ușcheală, în weekend și-n concediu!

-Și treburile alea murdare, cine le face? Rele zile am mai ajuns: știi pământul pe care l-am scos din spatele casei, acolo unde vrei tu să faci grătar cu prietenii tăi? Să știi că n-a vrut nimeni să-l scoată! Ba unul, când  a văzut despre ce e vorba, mi-a replicat – De ce aș face asta? Pentru cultura ta generală, azi nu mai sunt nici meseriași, dar nici muncitori – vin să-ți repare frigiderul, intră încălțați și-ți lasă casa ca după cutremur. Nu mai vorbesc de cei care ți-o renovează – zic că o fac întro lună, dar nu precizează care an! Și repară aici și strică dincolo. Mătuș’tii i-au pus niște etajere și, după plecarea lor, dincolo, în baie, a căzut tencuiala, de băgai mâna. Nici să nu mai vorbim de calitatea lucrării, la care se mai adaugă și ifosele de mari meșteri, se uită la tine ca la WC-ul din gară, de zici că-s rupți din coapsa lui Jupiter Olimpicus. Ca să eviți toate astea, te apuci și-ți faci singurel, ceea ce ție nici nu-ți trece prin cap. Sau măcar te informezi, să nu te țepuiască orice “meșter”! Numai că trebuie să te și murdărești, ori asta, cam greu!

-Mai dă-o brânză, cu mentalitatea ta! Da’ nu știi de ce nu curge apa?

-Avem o țeavă spartă și meșterul a zis că vine dis-de-dimineață, dar abia acum a sunat, la ora 13.30, să spună că întârzie.

-Păi, nu poți s-o faci tu, că te pricepi?

-Păi n-ai zis tu că munca e pentru proști? Dacă vrei duș, repară singur defecțiunea, eu îți spun ce să faci!

-Mmm! mă duc la Mona, că n-am chef de din astea!

După un sfert de oră, se întoarce de la prietena lui și dă să se strecoare prin spatele tatălui, dar acesta îl așteaptă:

-Hei! ai făcut duș?

-Nuu! La ea e întreruptă apa din stradă și cum azi e zi de sărbătoare, abia mâine or s-o repare! Nu sunt prea murdar, o să mai aștept până se va rezolva și la noi!

-Foarte bine, așteaptă! Apropos! la ce vă uitați, tu și prietenii tăi, când eu scoteam pământul din spate? Și chicoteai - nevoie mare, fără să vii să mă ajuți? Doar era pentru grătarul tău!

SPOVEDANIA

Abia mai respira, dar nu se dădea bătut – când toți credeau că-și dă obștescul sfârșit, o lua de la capăt! Așa că cineva emise părerea că cel mai bine ar fi să fie  chemat un preot, ca muribundul să se spovedească și să se termine chinul. Care era  chin pentru toți, nu doar pentru el!

Preotul veni spre seară, fără să se grăbească – avea prea multă experiență în ale spovedaniei, că să nu știe că fără prezența lui, nu s-ar fi întâmplat vreo ceva.

-Când s-a spovedit ultima oară? se informă el de la început, dar cei prezenți ridicară din umeri:

- Cred că...niciodată!

-Haide părinte, că avem treabă! îl zori pacientul lui spiritual, de parcă nu ar fi fost o mumie ambulantă, ci un chefliu ce ieșea la o bere cu popa.– Haide, că am multe să-ți spun!

Și așa începu spovedania!

Când terminară, preotul era albit și ieși la pensie, în timp ce fiul cel mai mic al proaspătului spovedit, elev la liceu când începuse tătăne-său destăinuirile, tocmai ce se juca cu cel de-al treilea fiu al său, elev în clasa a III-a.

- La un moment dat, a trebuit să iau notițe, că le cam încurcam! se destăinui și preotul, ferind de ochii curioșilor cele 7 caiete cu notițe scrise cu un cod numai de el știut. –Multe păcate a mai avut, credeam că nu mai termină! Noroc că a fost de acord să mai și dormim, și să nu lucrăm mai mult de 8 ore pe zi! Eu le încurcam, dacă eram în locul lui, dar el, nu!și nu! nu greșea deloc, pe toate le avea în sertărașe - deschidea sertarul și scotea grămadă de păcate! Nu cred să-i fi scăpat vreunul! Taina spovedaniei mă împiedică să vorbesc despre cele mărturisite, dar, dacă aș fi putut s-o fac, scoteam 3 best-seller-uri! Mă lua și cu amețeli, câteodată, la ce îmi auzeau urechile! Și mai cânta și-n corul bisericii!

Auzind acestea, ceilalți se liniștiseră și se bucurară – în sfârșit, omul putea muri împăcat! Singura lor părere de rău era că soața lui se grăbise să plece cu 5 ani în urmă, după ce începuse spovedania, deși era sănătoasă și veselă ca un cintezoi, fără să-l mai vadă spovedit!

-Să mai spună cineva că spovedania nu face minuni! aruncă preotul, înainte de a ieși. – Acum, că i s-au luat păcatele de pe suflet, nu mai vrea să moară! E mai tânăr și mai vioi ca niciodată și se gândește să facă altele noi!

MY PET

Cei 5 militanți pentru drepturile animalelor acceptară invitația celui mai nou membru, din două motive: -erau foarte obosiți de la marșul desfășurat împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi și erau curioși să-i vadă locuința. De la început, fuseseră cu toții deosebit de încântați de înflăcărarea acestuia, parcă scotea flăcări pe nas când vorbea de atrocitățile la care oamenii supuneau animalele atât de neajutorate!

Acum se aflau în vila acestuia, aruncând priviri furișe și mascându-și cu greu invidia, dar fără să înceteze să critice și să clameze înțelegerea oamenilor:

-Am avut tot felul de animăluțe, care mai de care, mai drăgălaș. M-am axat pe porci. Am acum un purceluș rozaliu și deștept, e mai deștept decât soțul meu de o mie de ori! Spre deosebire de acesta, porcul știe să tragă apa la WC! De aceea, doarme cu mine în pat! Și nu sforăie!

-Nu știu de ce mă privește lumea așa ciudat, de când umblu cu găina mea preferată peste tot! Ieri, cu ochii după găină, era să mă calce un șofer! Pardon, era să mă calce o mașină, condusă de un șofer ce urăște animalele. Chiar a îndrăznit să se autoinvite la o friptură, cu condiția să fie iubita mea găinușă în tigaie! Oameni fără suflet!

-Eu am 16 câini și 8 pisici! Nu mai e altcineva ca mine ! Și nu am nicio plângere la poliție, din cauza gălăgiei! Bietele animale, sunt atât de deștepte – când se face ora 18.00, fluier o arie din „Aida” și ele nu scot un sunet. Și mai zic unii, lipsiți de înțelegere, că de ce nu le pun botniță! Am încercat la câini, dar la pisici...!

-De asta suntem noi, iubitoriii de animale, să împiedicăm maltratarea acestor suflete nevinovate, care nu fac niciun rău! Și eu voi lupta până la capăt, să nu mai fie ucise sau chinuite!

-Eu, unul, m-am gândit la un animal de companie, care să mă reprezinte și să fie, de aceea, deosebit! se vîrâ în discuție gazda, care până atunci, timid, tăcuse. – Cum iubesc orice animal, nu a fost greu să aleg, dar am o mare problemă – de 10 zile, de când îl am, nu i-am dat nimic de mâncare, că nu știu ce să-i dau!

- Te ajutăm noi - ce animal ai ales?

- Un piton!

- Uuunn cee?

- Un piton! Știți! șarpele ăla mare și gras!

- Șșștimm cuum aratăă un piitoon! Și uunde e acuum?

- Sub masă, mă mir că nu ați călcat pe el! Da! uite că s-a trezit!

NU DA, BRE! CU BICIU-N MINE..(După o manea nemanelită!)

Nu da, bre! cu biciu-n mine,

Că n-am chef s-ascult de tine:
Nu știu - binele, de-mi vrei,

Sau peste picior mă iei?

Tu, ce-mi zici, mă ofuschează,

Și de bine, mă privează:

Ce să cred, că ai damblale?

Ți-ai ieșit din balamale?

Nu mai poți vira la stânga,

Ori ți s-a turtit năzdrânga?

Ca la melc, ochii îți ies,

Nu vezi decât interes,

Nu tu, om! Nu tu, vecie!

N-ai în cap decât prostie!

Și mă cerți, când prinzi momentul,

Căci te chinuie talentul!

Vezi de biciul ăla, coane,

Că și-așa tot tai chiroane,

Vii la pas, ca la cadril, 

Cu lacrimi de crocodil,

Să mai minți încă o tură!

Lasă biciul, făcătură!

Tot cu biciul și nuia,

Am cam... înțărcat bălaia!

Tu, cu laia și ciosvârta,

Noi, cu balele și târta!

Lasă biciul și-mi explică

Cum ai reușit tălică

Să stai țantoș pe olică?

Poți să spui - cum ne-ai lucrat,

De mă simt cam constipat?

Beau, mănânc, adorm, visez,

Dar nu-mi vine să lucrez!

Când te văd cum sprijini gardul,

Mă pătez ca leopardul,

Fac abces și vreau gargară!

Ce cați tu, în astă țară,

Tu și alții, ca și tine,

Care scot biciul la mine?

Stați ca cloșca, croncobiți,

Fără să vă mai feriți!

Nu dă, bă, cu biciu-n mine,

Nu se știe ce mai vine

Și-o să vă treziți pe-afară,

Fără bici și fără țară!

Fără sclavi, fără rândași,

Numai voi, bieți cuconași!

Și când s-o găti veleatul

Din stăpân, devii argatul!

Vă gândiți la noi? O laie!

Faceți numai zer și paie!

Că de lepre ce sunteți,

Fuge musca pe pereți!

Vouă, atâta doar vă pasă-

Pe pereți, musca ce lasă!

Nu sunteți numai golani,

Ci măgari și mitomani,

Curve duse-n iarmaroc,

Depășite de soroc!

Asta sunteți – o belea

Pentru fosta țara mea! 

P.S. Mi s-au terminat răbdarea, 

Politețea, îndurarea!

Am pus vorbele la sare

Și le-am scos pe cele care

Nu-s de soi și nici frumoase!

Mi-a ajuns jena la oase!

A ÎNCEPUT SĂ-MI PLACĂ...!(I)-Să nu îndrăznești să fii nostalgic!

S-a umplut lumea de cârcotași–nu mai place nimănui, nimic! Deși e greșit spus! Ce, mă? era mai bine cu salamul din soia? Ah! se pune soia și azi? Scuze! Atunci, era mai bine cu rația pe cartelă? Bineînțeles că nu! Azi poți ține dietă oricând, oriunde, oricum! S-a umplut lumea de grași! Chiar mai devreme am văzut un copil ținându-se de gard, de la dietă – putea trece și prin crăpături, să zici că-i fotomodel, nu alta! Nu, nu, nu era brunet, părinții lui erau albi! La păr! Și la dinți, de la sterilizarea cu alcool! Am scăpat de rație, suntem Boieri! Fără “B”! Uite! tocmai ce m-am delectat cu o porție de cartofi prăjiți! Deși n-am voie, la diabetici se recomandă doar legume și ceafă la grătar! Nu, nu cartofi de la fast-food, am dat săptămâna trecută peste niște chips-uri care erau bolnave și nu le-a văzut nimeni, când le-a pus în pungi. Pot să jur că aveau vărsat de vânt! Și cartofii pe care i-am mâncat acum, și ei aveau gustul ăla select, de medicamente, pe care îl avea și varza pe care am gătit-o zilele trecute! Așa e modern – dacă se îmbolnăvesc, legumele și fructele se tratează ca și omul, cu medicamente! Doar că nu se duc la doctor, că dacă se duc și le vede, nu le mai recomandă la regim! Apropos! de ce sunt astea mai cu moț, de ni li tot bagă  doctorii  pe gât, cu tot cu nitriți și nitrați? Nu era gust de medicament? Era de insecticid? Da’ ce, s-au adunat toți gândacii de Colorado, pe o singură păstaie? Nu era nici insecticid? Atunci erau urmele de la flatulența plantatorului! Se face mecanizat plantarea? S-o crezi mata! de curând am văzut cum stăteau unii în genunchi, la plantat manual! Fac confuzie, erau unii în biserică, nu la plantat? Nici asta? Trecea vreun boss sau erau reduceri?

De la o vreme, nu mă mai simt bolnav – de când cu coronavirusul, nu mai simt nimic! Sau simt ceva – lumea e prea cârcotașă! Mai devreme, cineva întreba dacă mai circulă mijloacele de transport în comun! Păi de ce? cu atâtea hîrburi pe toate gardurile, mai circulă cineva cu de astea, înafară de pensionarii care își consumă tichetele? Și eu am două rable, fac colecție – am auzit că Programul Rabla 2030 va permite să-ți iei mașină nouă, doar cu hârbul! Visez? Dar când n-am visat eu, în ultimii 30 de ani, la mai frumos, ca să se mire lumea asta cârcotașă, că m-a apucat visatul? Dar n-am terminat cu mijloacele de transport în comună – nu-s alea care îți taie calea, când te aștepți prea puțin? Conduse de șoferi cărora li se pare că măgăoaia lor are aripi și profundor, sau zbaturi! Așa e cu marii noștri contemporani – toți ceilalți sunt, pe lângă ei, furnici! Păi nu de asta se dau cu insecticid cartofii - să se mai curețe din lighioane? Se vede că cine întreba de autobuze și alte buze, n-are, barem, vreun rapân de mașină! Cumpără-ți, bă! una, cu credit cu buletinul! Cum? nu mai există credit cu bulentinul? Da’ înainte cum exista, de –și lua fiecare cârcotaș tigăi din titan și gătea în ele brusture? Așa era la începutul democrației, experimental? Și acum, la sfârșitul democrației, nu mai e bun buletinul? Și uite-așa te faci negru-n cerul gurii, de nici dentistul nu se mai uită în gura ta, de la experimente pe cârcotași!

Viața de azi, a început să-mi placă: fac duș de câte ori am chef, fără să-mi spăl vreodată păcatele. Nu mai spăl la mână, doar mă laud, cum aud mereu – Am spălat două mașini de rufe, azi! Eu n-am decât una și n-o spăl niciodată. Ah! e vorba de ce A spălat mașina? Scuze! limba română e ciudată, n-o înțeleg uneori!

Cum spuneam, a început să-mi placă...! Doar că nu prea știu ce a început să-mi placă. Dar voi reveni altădată. Până atunci, să nu îndrăzniți să fiți nostalgici, că e grav!

DIN NOU – TATAIA (Senil-senil, dar nu și prost!)

-Tataie, noi am trecut pe la tine, să vedem ce mai faci! Ți-e bine, ai ce mânca, ce bea? Ești cam livid!

-COVID!

-Ei, lasă, nu mai fi așa temător, că nu moare lumea! Multă gălăgie, ambalată în vid!

-COVID!

-Circulă un zvon, precum că purtăm măști degeaba, dar e un zvon timid!

-COVID!

-Dar dacă îi asculți pe cei care au scăpat din spital, nu mai e un gând cretinoid!

-COVID!

-Haide să lăsăm subiectul ăsta pe altă dată, cred că ești sătul de el,  chiar obsedat, eu așa conchid!

-COVID!

-Pe vremea mata, totul era cam insipid, nu-i așa?

-Ehei, pe vremea când eram copil, mă jucam în țărână, nu ca voi, în baie! Mă întreceam cu broaștele pe gârlă, nu păpam cartofi striați la pungă, lângă mândra în bikini. Furam pepeni de prin grădini, că ananasul nu prea ajungea la toți. Și furam cărți de prin poduri, să citesc despre cavaleri și domnițe, despre coduri de onoare, nu ca voi, despre coduri de oroare! Și când reușeam s-o pup pe draga mea, mă...îmbățoșam să cred că-s Zeus, nu ca voi, pigmei cu prezervative!

-Era mai bine când vorbeai de COVID 19!

-Păi, acum cu Android, lumea-i plină de COVID! Iar eu mă simt avid să halesc candid un blid cu insecticid și să mă vreau frigid la COVID! Nu cred în genocid și sunt lucid că oricare partid solid face curte-n mod splendid la COVID! De! pe teren arid orice caid mîncat de hemoroid reprezintă un individ care se folosește în mod stupid de COVID, să facă zid la discursul său fraticid! Și în orice tabloid, sau pe celuloid, poți zări câte-n gravid, ce se dă că e fluid și cată un vot valid, fără de greață de COVID! Și mai lăsați-mă-n pana mea! că am creierul în vid, sunt sătul de dioxid, am nevoie de lichid, să suport în mod placid genul ăsta tembelism generalizat! Și voi spuneți că eu sunt "dus"!

MÂNCĂRIMI DE POST!

(Discuție între șoferul microbuzului și o pasageră adevărată)

   -Pot să stau lângă tine? E loc și-n spate, dar eu am picioarele prea lungi și nu mă simt comodă!

   (Șoferul, cu vreo 15 ani mai în vârstă) - Stai unde vrei, nu-i problem! (Oare dacă dama avea vreo 50 de coți trecuți, o paporniță și urme de la nașterile repetate...?)

   -Vin din N.,unde mi-am cumpărat un apartament!(Care ești, mă, ăla care a întrebat-o cu ce se ocupă?) Am dat 80!(Saci cu păpușoi? Flotări? Romanian lions? Scurmace de pui?)

   - Îhî! Se găsesc locuințe acolo, că-i zonă cu săraci?

  - Ah! daaa! Dar trebuie să-l renovez, că-i cam belit!( Beliții au cucerit lumea!) Știi!(Ăștia se cunosc de undeva, de se tutuiesc?)mai am unul și-n B.!( Șoferii moderni se ocupă și cu recensământul.)

(Urmează o perioadă de respiro, de 30 secunde)

   -Tu lucrezi la firmă cu mașina ta sau la patron?

   -La firmă!

   -Demult? Și cât câștigi?

   -De 5 ani!(Băiat sensibil, ignoră cea de-a doua întrebare.)

   -Și nu te-ai săturat? Să faci mereu același lucru? Eu nu pot, mă plictisesc repede! (De ceva sau de cineva?) De exemplu, mă plictisește cititul! (Nu e singura, cititul deranjează pe mulți.) Nevasta ta (Uuups!) nu se supără că ești numai pe drumuri?(Cam multe întrebări, nu știu când ajunge și la mărimea chiloților pe care îi poartă victima!)

(Șoferul, strategic, tace – nu știe ce să răspundă!)

(Tot ea) - Ea, ca femeie, are oricum mai multă libertate, poate face ce vrea și cu cine vrea!(Pare că n-o deranjează existența unei soții, doar țuguie buzele deja țuguiate, își trece mînă prin pletele albe, de blonde ce sunt, și-și mângîie tatuajul ce reprezintă, posibil, o gaură neagră.) -Mie mi-au plăcut întotdeuna tipii înalți (Deși stă în scaun, șoferul e mai înalt decât mine, ca să nu mai vorbesc despre ea, așa că nu ne dăm seama la cine se referă. Am uitat să precizez – discuția e urmărită de toți călătorii, care și-așa se plictisesc, fără aer condiționat. Șoferul își îndreaptă ghebul, dar nu pune botul – nu comentează existența unei soții, ceea ce înseamnă că are una bucată, dar nici nu indică până la ce înălțime a ajuns la viața lui.)

   -Și mâine, tot tu ești la ora asta? Poate ne întoarcem împreună!( Tenace, fata!) Gata, am ajuns? Și eu...?

...DAR E BINE!

Stând cu mâinile cruciș,

Pitulați în păpuriș,

Tragem palme la albine

Milogind ziua de mâine!

Nu ne trebe mult să scremen

Vreo dovadă că un semen

Zgândărind coarda vocală,

Ne-ar da jos de pe vreo oală.

Fiecare, pentru sine!

Nu e rău! Ba... chiar e bine!

“Pleacă-i noștri, vin ai noștri,

Noi rămânem tot ca proștii!”

Sper că n-ați uitat refrenul

Și ați părăsit terenul?

N-avem fabrici și uzine,

Dar nu-i bai, că ...este bine,

Stăm bine la poluare!

Ei! nu-i bine, dar nu doare -

S-a umplut țara de hîrburi,

N-avem iarmaroc, nici târguri,

Nu avem nicicând spitale,

Dealurile o iau la vale,

Baltă e, din perorații,

Ne-necăm la inundații,

Seceta ne dă tărcoale,

Leul alunecă la vale,

Nu mai știm ce rău mai vine,

Nu e bine, dar...e bine!

Peste toată frăsuiala

Stau unii cu socoteala-

Deraiază des, pe șine,

Însă lor,.. le este bine!

Nu au grețuri, nici regrete,

Pot și singuri să se ierte,

Viața lor - suișuri line

La noi, trist! La ei,...e bine!

Mă întreb de-așa socoată -

La noi, limba poa’ s-o scoată?

Că au limbile cam fine!

Și cam lungi! Și nu e bine!

Ei! destul că criticatul-

Nu e bine la băiatu’

De nu se poate abține -

Asta-i rău! Dar ar fi bine

Să scăpăm din acea lesă

Să nu ne mai doară-n în fesă,

Să ne întrebăm de-i bine

Să ne tot fie rușine!

Nu vrem lacrimi și suspine,

Că e rău, când nu e bine!

TREBURI DE VAMPIR

Dracula era mort de foam... sete – de 4 zile nu mai pusese-n gură picătură de sânge și i se umflase limba de uscăciune. Din cauza COVID 19 și a stării de urgență, nu mai picase nicio “pasăre de noapte”, sau vreun bețiv deshidratat...! Nu că s-ar fi dat în vânt după ceva urme de sânge, în alcool, dar în lipsă de ceva mai bun...! Deja era terminat psihic – când venea noaptea și știa că străzile sunt pustii și oamenii erau sub plapumă, tremurând de frica coronavirusului, i se zbătea ochiul stâng și-i tremurau lăbuțele!

La început, a râs și el, cu râsul lui strident, de vampir, de alerta cu virusul. Și ar mai fi râs și azi, dacă nu ar fi venit zilele când oamenii au terminat de golit supermarket-urile și nu s-ar fi încuiat prin locuințe, lăsându-l cu buza umflată și caninii setoși. Și cu cât îi venea să râdă mai tare, cu atât îi dispărea râsul, odată cu hărtia igienică și drojdia de pe rafturile magazinelor. Până și ketchup-ul devenise marfă de contrabandă, de nu mai avea Dracula cu ce să simuleze alimentarea cu carburant.

A intrat în panică și cum îi ajunsese cuțitul la...schelet, se gândise la o variantă disperată – să intre prin efracție la Recoltarea Sângelui! Doar că acolo găsise doar condica de prezența completată la zi, urme vagi de sânge, de la un deget tăiat din neatenție, și o doamnă cu sânge iute și fierbinte, căreia i se aprinsese călcâiele și vru să-l violeze pe săracul nostru vampir. Cum era cam leșinat, Dracula consideră că fuga e rușinoasă, dar e mai sănătoasă la cap decât doamna respectivă și depăși recordul la 1000 metri tufe și garduri. Însă rămase flămând! Se consolă cu gândul că, în istoria respectivă, nu se știe cine, pe cine, ar fi supt mai bine, dar zidul de care se rezemă îl cam contrazise.

Se gândi serios să se lase de meserie, doar erau atâția care tot sugeau de peste tot, caz în care concurența era mult prea mare. Plus că, dacă sugea vreun asimptomatic, trebuia să stea în carantină și să crape-n el doar ce-i dădea restaurantul, ceea ce l-ar fi ucis cu ușurință. Să fi plecat din țară, n-ar fi rezolvat cu setea - cine n-are sânge-n el, nu are ce căuta la sparanghel! Iar Dracula nu-și mai făcuse o reparație capitală la “instalație”, de când fusese asociat cu niște parlamentari, la absorția de fonduri europene.

Când steluțele verzi începură să joace tananica pe urzici prin dreptul ochilor săi, se hotărî – va intra în prima casă și-și va înfige colții în ce s-o găsi, cu excepția pereților și a feroneriei! Ușa fiind deschisă, pătrunse în casă și făcu trei pași îndărăt: prima oară, crezu că nimerise în WC, numai că sforăitul ce imita la perfecție urletul de împerechere al gorilelor îl convinsese că mirosul nu vine de la hazna, ci de la un cadavru în putrefacție, care sforăia. Își sugrumă urletul de durere, când dădu cu țurloaiele de ceva dur, ce se dovedi o pereche de ciorapi. Se împiedică de o pereche de chiloți, care nu se dădeau bătuți, și se apropie de viitoare victimă, ghidându-se după miros și grohăială, celelalte simțuri vampirești fiind atrofiate de izul de stătut din cameră.

Se aplecă spre gâtul ce promitea niște sânge refuzat la laborator, dar se izbi de un val de vomă și de nespălat  încă din Comuna Primitivă, ce-i întoarseră mațele pe invers, făcându-l să verse-n batistă și să renunțe să mai lupte, preferând moartea eroică pe altarul Foamei, decât să-și împută colții în beregata (acum) prea puțin ademenitoare!

Și victima se mișcă, făcându-l pe Dracula să sără-n lături – boldi o pereche de ochi sașii și scoase anumite sunete, care, traduse, semănau  cu CE MAMA MĂ-TII CAȚI TU LA MINE-N HOGEAC?

Dracula – să moară de scârbă și nimic altceva! Încercă să sară pe fereastră, care se dovedi bătută în cuie, să nu intre hoții. Parcă hoții E proști și sinucigași, să intre în gura nespălată a lupului! Reuși să se strecoare printro crăpătură și se jură că o să-și schimbe profilul – va trece pe urzici și ștevie!

MORALA:

În ziua de azi, găsești toate condițiile să te apuci de ceva! Nou! De exemplu – un gard! Nou! Și să treci de la vampir, la zombi!

FRUMOASĂ ESTE ȚARA MEA!

Frumoasă este...era țara mea,

Dar, ce păcat! că stăm prea mult în ea!

Nu știți o țară, care mi-ar fi glia,

Plecată, de nebună-n lume - România?

Era pe-aici, proptită-n coada sapei,

În calea urgisirii-ndelungate și a apei,

Un spin în talpa marilor împărății!

Ce vreți să faceți voi din țara mea, copii?

Voi nu mai vreți o țară, ci balsam,

Pe rănile uscate ale acestui neam,

Plecat aiurea, să caute pe-afară,

Să se adăpostească, vrând o...țară!

Să aibă altă soartă, alt destin,

Un viitor, la care să mă-nclin,

Un drum bătătorit, frumos, ceva!

Să semene cu ce-am iubit – cu țara mea!

Ce s-a-ntâmplat, de nu mai știm de ea?

Cu poalele târâte prin noroi,

Ce țară am dori, să avem noi?
Ce am făcut să trecem mai departe?

Doar vorbă lungă! Nu fapte, nu dreptate!

Până la urmă,  de ce-o mai fi frumoasă,

Dacă, de mult,... nu mai e țara noastră?

Frumoasă este țara mea și-a ta!

Dar ce păcat! că n-o putem muta!

O mută alții, să ne rămână nouă

Doar apa cea stătută, ce cade-atunci când plouă!

Și sufletul îmi arde! De griji, se înconvoaie,

În timp ce țara mea ajuns-a apă de ploaie!

OAMENII MAI GREȘESC...!

-Ce ești așa posomorât, vecine?

-Ei! am și eu o zi proastă! Dimineață, nu prea părea, dar în ultima oră, a fost un dezastru!

-S-a făcut lumea, rea! Tare rea și needucată! Unde te duci, unde te-ntorci, dai peste proști și măgari! Și asta li se trage din familie, de la părinți, mai ales! Că și părinții sunt niște idioți, nu se ocupă de copiii lor! Eu mai țin minte și-acum cureaua tatii și bățul maică-mi! Te judecă repede cineva, dacă aude că ai dai o palmă copilului! Cică e mai bine să-l lași să se dezvolte cum vrea! Dar, până la urmă, ce-ai pățit?

- Nici nu am ajuns bine la scara blocului și m-am trezit c-un muc de țigară, ce-a căzut în gulerul meu! Până ce-am scăpat de el, de-a trebuit să-mi dau cămașa jos, mi-a făcut o arsură, care mă ustură, de mă...!

-Vezi, ce ți-am spus? Nesimțire curată! Să nu-i omori, cu parul să dai în ei, că nu le pasă de alții?

- Lasă, că nu-i dracul, așa negru! Mai greșește omul!

-Ce lasă? Să-i ia dracu’ de nenorociți, că nu se mai astâmpără!

- Apoi, m-am trezit c-un cartof în cap! Stricat! Cineva făcuse pariu că mă nimerește cu el! M-a nimerit!

- Numai tembeli, frate, pe toate drumurile! Făcuți la beție! Crescuți în coteț! Cu creierul mic, ceva mai mare ca o părinților lor, care-l au cât o ghindă!

-N-o lua chiar așa abrupt, că n-a murit nimeni! O să-mi schimb cămașa, și gata! Cum o să-mi schimb și pantalonii, am călcat întrun rahat de câine și m-am murdărit!

- Nu ajunge că suntem noi, oamenii, de rahat, ne mai copie și animalele noastre de companie! Cum e stăpânul, așa și animalul – nesimțit!

-Nu vorbi urât despre animale, ele nu sunt vinovate! Ele  fac ce știu, nu sunt ca oamenii, să-și calculeze orice mișcare! De fapt, dacă stau bine și gândesc, mai atente sunt animalele - uite cum trece câinele ăla strada, pe “zebră”!

- Ce ghinion pe tine, vecine, să se bulucească toți analfabeții fără mamă și fără tată, să nu ai liniște când ajungi acasă! Eu, unul, nu i-aș ierta deloc, i-aș reclama și le-aș trage un perdaf, să mă țină minte! Cel puțin, știi cine sunt vinovații?

- Mmdda!

- Spune-mi și mie, să-i înjur și eu!

- Mai bine, nu! Are grijă Dumnezeu de fiecare!

- Dacă nu-mi spui, mă supăr urât de tot! Eu îți țin partea și tu, te ferești de mine?

- Mmm! dacă așa vrei: chiștocul l-a aruncat nevastă-ta! Cartoful, fii-tu! Iar câinele vostru încă mai pătează peluza la blocul de peste drum, și-așa destul de cheală și plină de gunoi!

- ...Mmm! dacă stau și mă gândesc, noi, oamenii, suntem supuși greșelii! Cine nu greșește, e un sfânt! Oamenii mai greșesc...! Și nu trebuie să facem caz, din fiecare greșeală!

EU, NU!!!

    -Cum spuneam, nevastă - mea m-a omorât cu gelozia – dacă mă uit la vreo femeie, pe stradă, gata cu nervii! se schimbă la față și-o apucă tremuriciul! Nici nu mai ridic ochii, să nu zică că o fac intenționat și caut la altele. Mai am puțin și par dubios - am ajuns să ridic ochii numai la bărbați și sunt înțeles greșit. Dar știți voi, ce? ce-ar fi să-i joc o farsă și s-o pun nițel pe jăratec? Chiar așa, mă duc și i-o coc și eu!

            Și, după ce sorbi toată berea  din sticlă, ieși val- vârtej!

         Când veni soața de prin vecini, îl găsi cu capul proptit între mâini și cu ochii super - triști. Femeia nu băgă de seamă, din prima, ce-i cu aerul lui posomorât, dar când se împiedică de piciorul lui, întins strategic, se trezi că are în față chipul Sfinx-ului opărit cu ulei încins.

            - Ce-i cu tine și cu fața asta de speriat lilieci ? încercă să afle, dar, neprimind vreun răspuns, se așeză pe un scaun și-l privi îndeaproape.

            El oftă de vreo zece ori, gata să-și dea duhul, apoi își luă inima-n dinți, lăsând colțurile pe-afară, și se destăinui:

            - Am o piatră pe suflet! De multă vreme țin în mine un secret și caut să ți-l spun, dar...nu am curaj! S-ar putea să te doară prea tare, de aceea mai bine e să tac!

            Care om ar rezista unei asemenea tirade, fără să nu-l ucidă curiozitatea? Nici femeia nu rezistă, trase scaunul lângă masă și-i șopti suav:

- Spune, dragule, nu mai ține în tine, că ai să te îmbolnăvești de fiere!

- Nu știu cum să-ți spun, să nu te rănesc... dar... să știi că te-am înșelat! Nu mult, de vreo trei ori! Nu te înverzi la față, că a fost doar ceva trecător! Și doar cu aceeași femeie! Nu te enerva, vezi! mai bine nu-ți spuneam, ca să nu mă trezesc că-ți ies ochii, din orbite, cum e acum! La urma – urmei, n-a fost nimic între noi, eu tot pe tine te iubesc! Chit că o să dai cu sucitorul ăla, să știi că tu ești vinovată, cu gelozia ta! Atât ce m-ai omorât cu gelozia, că am vrut să nu-mi pară rău că am fost cuminte și prost!

Gata să explodeze, femeia se repezi cu gura la el:

-Am știut! Din totdeauna, am știut! Credeai că sunt proastă și nu mă prind că râzi în spatele meu? Și mă scoți și vinovată! Ei, bine! să știi că nici eu n-am vrut să mă simt că-s proasta ta și te-am înșelat! Și nu de trei ori, ca pămpălăul de tine, ci de zeci de ori, cu nu mai știu cine, că n-am ținut socoteala! Cu aproape toți prietenii tăi! Până și cu frate-tău! Și de fiecare dată, m-am simțit răzbunată! Acum, iată că am avut dreptate – ești un porc necredincios și muieratic! Și eu, care aveam remușcări, că dacă nu-i adevărat...! Na! bine că am ascultat glasul inimii și nu am gust de proastă-n gură!

După câteva clipe de tăcere, el izbucni în râs și-i spuse:

-Mamă! ce țeapă ai luat! Am glumit!

Ea, resemnată:

-Dracu‘ să te ia ! – EU, NU!!!