Mult așteptata ieșire la pescuit se produsese, în sfârșit! E drept că debutase cu un mic incident, dar
care nu strica buna dispoziție a nimănui. Mai precis, doi plozi sadici
prinseseră un cățel și-l legaseră c-o pereche de ciorapi de damă, una solidă, pentru
că animalul avea ditamai curmeiul la
beregată. Începuseră să-l bată c-un băț, câinele era în culmea extazului, iar
Fănică, în culmea ororii, pentru că puii de leu născuți din împerecherea unui
hiene, cu un crocodil, avea în plan scoaterea unui ochi a sărmanului animal. Fănică
nu era unul dintre adoratorii protecției javrelor maidaneze, cum număra vreo
doi cunoscuți și trei mii de necunoscute, dar mila, marină și terestră,
îngemănate, pusese stăpânire pe sufletul lui pescăresc. Așa că rupse două
urechi, provenind de la două persoane nu prea diferite, având în vedere râtul.
Eliberă bietul hămăitor, care îl mușcă de mână, efectul clipelor de groază în
care crezuse că va fi castrat, nu chiorât. Din reflex, Fănică îi scăpă un șut,
amintindu-și că, în tinerețe, făcuse fotbal de performanță. Animalul zbură la
joasă altitudine, se izbi de un copac, se lungi pe jos câteva secunde, apoi o
zbugi după primul tomberon stradal, cu care, se părea, era cunoștință veche.
-Ai
naibii câine, eu îl salvez și el mă mușcă, boul dracului! mai spuse Fănică,
în-ciudat că nu putea scăpa de ciudățenia lui, aceea de a sări în ajutorul cui
nu trebuie.
Dar
ziua era frumoasă, exact cu o anunțaseră meteorologii - caldă cu soare și nori
de ploaie, separați, și nu în amestec. Ajunse pe malul lacului în același
moment cu o căruță care nu voia să se dea din drum. Căruța ar fi vrut, că
era cam deșelată, dar conducătorii, ca
toți conducătorii, nu vedeau nimic din
ce era sub ei. Bucuros că se va sfârși
drumul și va scăpa de compania neplăcută, Fănică se ruga să mai prindă ceva din
ziua respectivă, în ritmul în care mergeau în tandem, risca să pescuiască spre
dimineața viitoare.
Iată-l,
în sfârșit, la locul mult așteptat! După montarea și distribuirea sculelor și a
momelilor, veni clipa de destindere - își întinse picioarele, fără să observe că
avea în față cutia cu râme, care dădu să zboare în apă. O prinse pe ultima sută de mm, dar nu și tot
conținutul, care făcu deliciul puzderiei de peștișori cât degetul, care
forfoteau pe lângă mal.
-Nu-i nimic,
găsesc altele în pământul din spate! se încurajă singur, potențial săpător în
ogorul pescăricesc.
Termină cu-căutarea umedelor ființe aducătoare de pești la tigaie, dintr-un motiv simplu -
un șarpe curios, care căuta și el ceva, o alintătură, un pupic, o strângere în
brațe! pentru că se străduia din răsputeri să-i intre lui Fănică pe cracul
pantalonilor. Nefiind familiarizat cu botanica, Fănică nu-și dădea seama care-i
sexul reptilei, la el toată lumea era șarpe, așa că bănui că șarpele suferea de apucături
neserioase.
Mușcătura
căpătată îl făcu să-și schimbe impresia despre intenția proprie de a arunca
scârboșenia într-un tufiș, mai ales că, în jumătate de oră, avea ditamai
umflătura pe piciorel, care îl mai și durea, de clănțănea din dinți.
-Facerea de bine…! mormăi în barbă, când plesni peste
coapse șarpele, care nu păru prea contrariat, mai degrabă sado - masochist.
Așteptarea îi fu
răsplătită - cineva trăgea cu furie la scula lui din apă!
- E,
sigur, unul mare! se auto-amăgi Fănică și trebui să constatate că se înșelase-
avea în cârlig un rac mărișor și supărat foc!
- Nici
aici nu scap de raci? Acasă, Rac! La serviciu, Raci! Prieteni, Raci! Peste tot, numai Raci! Măi Cleștilă, nu puteai să zici Pas? Acum trebuie să scap de
tine.
Cu multă atenție, să nu-l prindă racul cu cleștii, scoase cele două cârlige, pentru că
nehalitul de crustaceu făcuse treabă serioasă - se prinsese bine. Acum se
străduia să piște pescarul, de aia rotea cleștii cam alandala, realizând un mic
succes - lui Fănică îi intră un cârlig în deget! De durere, făcu o mișcare
bruscă și se înțepă și-ntr-un clește a fraierului de rac, care se prefăcu că se
uită în partea cealaltă!
- O
fi el drumul spre Iad pavat cu intenții bune, dar eu nu vrea în direcția aia!
se enervă Fănică și, din greșeală, călcă pe unul din bețe, care protestă cu
zgomot, rupându-se. De ciudă, aruncă racul într-o cutie, decis să-l pedepsească,
prin condamnare la moarte - secția uscare naturală!
După ce se mai
calmă, i se făcu milă de bietul rac și-l aruncă în apă, dar, ghinion!
nătăflețul căzu pe spate, așa că făcu pe mortul, vrând să-l impresioneze pe
Fănică! Acestuia nu-i trebui decât puțin, și intră în lac, să întoarcă racul.
Reuși să se înțepe din nou în cleștii acestuia, fapt care îl convinse să fugă
cât mai departe de toți racii din viața lui!
Și iată și
primul pește - un caras frumos și ager, care, odată adus la mal, salută
asistența și se întoarse la treburile lui cărăsești. Mai precis, nu se înțepase cum trebuie și, fiindu-i mai
aproape apa decât uleiul, se hotărâ că-i mai bine să spună povești la nepoți,
decât să facă weekend-ul în plasă!
-Mama ei de
viață! mormăi același Fănică, așezându-se cu fundul pe un scaiete. Sări ca ars,
mai ales pentru că își aminti de ceva urgent - trebuia să ajungă acasă la ora
14.00!
Și, pe când
aranja bagajele în mașină, se trezi cu trei câini, de la stâna din apropiere,
atrași de fundul pantalonilor săi. Căută să le câștige afecțiunea cu restul de
momeală care îi rămăsese, ce conținea și-un dram de mămăligă, râzând în sinea
lui de efectul constipativ al celorlalte substanțe din amestecul utilizat la prinderea javrelor, că la
pește...!!!
Hotărât lucru,
azi avea ghinion la animale cu patru craci - câinii executară produsele
asezonate și dădură iama spre aceeași pantaloni. Numai viteza excesivă a
membrelor sale inferioare, superioare, totuși,
celor câinești, îl salvară de la antirabic.
-S-or fi prins
că le-am dat de sănătate!
Pe drum se opri
la pescărie, unde achiziționă un crap și 2 kile de macrou. Fericit că va
supraviețui consoartei, nemiloasă când era vorba de venit de la pescuit cu
mâna-n... fundul sacului, nu băgă de seamă că nea Crăpilă era înghețat pe
interioare! De aia nu înțelese, din prima, întrebarea cu- Și cum era la Polul
Nord! Era ger, nu-i așa?
Se dădu în
explicații, dar pinguinii începură să roiască în jurul său, fiecare voia un loc
în față, pentru că Fănică mințea de înghețau și ghețarii, nu numai apele
(inclusiv cele ce curgeau de pe el!).
Și toate astea doar pentru a ferici pe toată
lumea! Uite, colegul său Sorin nu era ca el - nu punea nimic la suflet și nu se
implica în problemele nimănui! Lui Fănică îi era milă mereu de el, îl acoperea
cât putea, să nu afle șefii de ghidușiile acestuia. Toată ziua în bătea pe
acesta la cap - nu fă aia, c-o pățești! Nu fă aialaltă, că te pui rău cu ...!
Lui Sorin îi treceau pe lângă ureche, zilnic era pe punctul de a fi dat afară!
La 13.54, sună
telefonul așteptat - urma să afle dacă va fi avansat!
După ce vorbi,
muți complet! Cu mintea plecată pe alte continente, ieși în stradă și se pomeni
așezat pe o bancă. Cele aflate îl șocaseră - postul lui fusese dat lui Sorin,
pentru lucrarea la care Fănică lucrase două zile, în timp ce Colegilă fusese la
pescuit!
-Nici o faptă
bună nu rămâne nepedepsită! suspină Fănică.
Atunci simți cum
ceva umed se prelinge pe mâna lui - câinele pe care îl salvase dimineață și pe
care îl șutase din plin, îi lingea mâna,
transmițându-i un mesaj:
-NU
TOATĂ
LUMEA E LA FEL, NERECUNOSCĂTOARE! POATE DOAR VOI, OAMENII! NOI, CEILALȚI, DOAR
SUPRAVIEȚUIM!
