DIN SÂMBURE, IEȘIT-A NEBUNIA!

Taman când s-a gătat paranghelia,

Din sâmbure, ieșit-a nebunia:
Rahitica omidă face semn,

Că-i depășită! Și-are un îndemn

Către măreața și sublima adunare!

De sub un braț de fân, privește musca -

N-a mai făcut progrese, învățând etrusca,

Și, ca să zică lumea că s-a primenit,

S-a pus, madam, pe-un aspru bâzâit!

Așa-nțelege, ea, limba străină -

S-o molfăiască, șoptind-o în surdină!

Din beci, se-aude muget languros-

E boul cel bătrân și pofticios!

Cu ochii după tineret bovin,

A-ntinerit! E dulce și e fin!

Nu rumegă prea mult! S-a dus dantura!

Dar trăncăne, deși îi pute gura!

Cu capul plin de paie și șuvițe,

O jagardea de câine, îl trage de momițe!

I-atenționat, s-o lase pe tăcute!

Că sunt și unii, cu gânduri neștiute,

Care trosnesc din degete și-așteaptă

Să-i taie țeasta goală și uscată!

Un ied prostan, cam izmenit, băiatul!

A încetat, pe dată, cu zbieratul:

S-a prins că, din vestita adunare,

Unul, nu-i treaz! Iar  viespea, de pe-o floare

Se-ntreabă- cum de cară, unii, atîtea angarale,

În timp ce fac, oftatici, niște fețe,

De parcă i-a-njunghiat chiar musca țețe!

Dintrun balcon, bombat în piept, și falnic,

Se umflă-n pene leul ăla jalnic,

Care - a râmat prin bursa odioasă!

De a rămas, sărac, cu limba scoasă!

Trei papițoi nu își găsesc culcuș -

Abia, din ou, ieșit-au, și vor duș,

Vor parmezan, vor miere, ciocolată!

Parlesc, spucat! Și au și limba lată!

E-atâta tărăboi! Lumea-i fudulă!

Și fiecare-se crede mare sculă!

Dar nu se știe - de  vină-i primăvara?

Sau nebunia cuprinde toată țara?

Oricum, un sâmbure, tot trebuie să fie,

Din care a ieșit această nebunie -

Mă tem că dezvoltarea în spirală,

Iar a făcut, la noi, puțin, la oală!

Nimic, nu-i nou! ci doar răstălmăcit,

Noi, cu nebunia asta, ne-am cam obișnuit!

MOFTURI CONTE-ÎMPORANE

 -Băi Arhitectură! te bagi sau nu te bagi? Nu știu ce te-au învățat pe tine, la școala aia de meserii, făcută la Politehnica unde are fiu-miu, diplomă, da’ mi-au șoptit mai mulți, că te pricepi! La vreo doi, le-ai făcut bordeiuri cu trei nivele, iar lu' văru-miu, un cavou în stil brâncovenesc, de-a murit mâțul! Io vreu ceva măreț, să moară mama lui Mugurel, când s-o duce-n fundul curții, și-o vedea Palatul meu! Castel, bă! să-mi faci, să stau la balcon, ca papa de la Roma, și să fac bezele, la cioflingari! Uite cum vreu eu: să aibă multe don-juane, din alea, de unde săgetau cabalerii, când nu erau pe cai! Că și pe mine mă săgetează, câteodată, da’ nu din castel, și trebe să mă duc repede...! știi tu, unde! Și vreu crenelături, din alea, unde stătea domnițele și spărgea semințe. Că vreu să mobilizez intestinele castelului cu vatre, căruțe, tigăi, ceaune și armuri, cum am văzut că erau la nobili! Să vină neamurile și să-și scuipe-n țâțe, la mine, ca la nimenea! Am, eu, o idee de castel, cum am văzutără, când m-am dus în străinătățuri!

-Eu pot să-ți fac orice, dacă îmi dai detalii! După care să pot face modelaj, un plan, o schiță, ceva!

-Îți dau detalii - ditailate, câte vrei! Da’ mai bine nu vrei să-ți aduc modelul, să vezi singur?

___________________________

( O săptămână mai târziu!)

(CNN): “Londonezii, treziți dis-de-dimineață de sirene și forfotă, au aflat cu stupoare că …. a DISPĂRUT TURNUL LONDREI! Oripilați de știre, s-au adunat  aproape de Pod și împrejurimi, constatând că …. TURNUL NU MAI ERA LA LOCUL LUI, ba chiar locul fusese nivelat și se încercase plantarea de arbuști ornamentali! Din surse sigure, s-a aflat că plantarea fusese întreruptă de o ambulanță, care mai că se rătăcise, când șoferul n-a mai văzut turnul! Criminaliștii dau sigur intervalul 02.35-03.15, când s-ar fi produs evaporarea. S-a decretat starea de asediu și doliul național, dar se pare că autoritățile nu au nicio pistă!”

_______________________________

-Jupâne! Înțeleg că mi-ai adus modelul, dar de ce nu mi-ai spus că vrei să-ți fac tocmai Turnul ăsta? Găseam pe Net toate detaliile, nu trebuia să fim, acum, căutați internațional!

-N-ai vrut modelul? Ți l-am adus! ce mai vrei? Și las‘ că nu-l găsește nimeni, că-l țin ascuns, în pădure, până te lămurești! Mă gândeam să fac economii, să-l folosesc pe ăsta, nu să-mi fac alt castel, dar miroase a vechi și a mucigai! Și văd că are și crăpături, așa că-i de la second-hand! Iară io vreu numai nou, numai marmură și aur, cu kilul! Știi unde vreu să-l pun pe-al meu? În fața cimitirului eroilor, să se uite lumea, întâi, la Castel, și apoi, dacă mai apucă, la crucile alea vechi, cu morți pe ele!

-Dar nu se dau autorizații de construcție pentru așa amplasament!

-Ehei! Banul e ochiul dracului! Și să vezi ce ochi au făcut toți, când m-am dus cu sacul de euroi! Am aprobare de Ministerul Incultelor, Asociația Erorilor Naționali, Patriarhie, Episcopie și Primărie etc,etc, etc, de pot să-mi fac și saivan! Azi, cu bani, se poate orice! Așa că vreu Castel, să bată la bucă Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, unul, peste altul! Hai să-și explic ce culoare să dai pe pereți, că am familion numeros, și fiecare are culoarea lui, că nu-i bine să fie toți, de aceeași culoare!

______________________________

(O altă săptămână mai târziu!)

CNN:”Londonezii au avut parte, în această dimineață, de o nouă surpriză! Spre deosebire de ultima mare surpriză, aceasta a fost una plăcută – TURNUL LONDREI A APĂRUT LA LOCUL LUI! E drept!  nu în aceeași poziție! Se pare că s-a îmbătat și s-a așezat cu fața în altă parte!

Surse neguvernamentale șoptesc că ar fi ieșit, nițel, la plimbare și s-a rătăcit! Starea de asediu a fost ridicată, iar Guvernul dorește să inițieze o nouă sărbătoare fastuoasă – ZIUA TURNULUI!

O sursă total neidentificată ne-a comunicat că dispariția Turnului a fost urmată de apariția unei copii a acestuia, la scară mai mare, întrun sat din România! Zvonul nu s-a confirmat, deoarece reporterii noștri, deplasați la fața locului, nu au reușit să descopere dacă construcția respectivă este un turn, și nu un siloz cu țuguie și balustrade.

Răuvoitorii dau vina, de fuga Turnului, pe Brexit! În acest timp, în România se serbează ZIUA COLIBEI UNCHIULUI TOM, moment de mare înfrățire cu poporul American!”  

CÂND TRECUTUL TE-AJUNGE DIN URMĂ!

PERLE BACALAUREAT:

“ Statul român s-a născut pe cadavrele oamenilor simpli, ca mine şi ca tine, care au murit ca să avem noi unde să mergem azi la mall şi să spunem că România e o ţară de… mă scuzaţi puncte puncte .

“ S-au bătut ani mulţi în al doilea război mondial şi sa-u mai şi săturat. Şi au zis să facă pace şi au puso diun tratat. Adio război.”

” Uniunea Sovietică era un fel de Rusia de acum, mai măricică. Ea avea Armata Roşie, care era câtă frunză câtă iarbă, vorba poetului, iar noi otrăveam fântânile, ca să moară ei de sete înainte să ne arunce bombe în cap.”

„Dacă nu era Mihai Viteazu să facă el România cu mânuţele lui cum l-a tăiat capu, şi bine la tăiat, nu aveau ăştia ce să fure azi.”

_______________________________________________

AZI…

-Noi, cei eroi maeștri, din ăst prezent gângav,

Visăm la idealuri, la viitorul brav!

Din baruri și din peșteri, cu trudă, noi gândim

Pe unde mama mă-sii! în lume, să fugim!

C-am învățat la școală, să fim aleatori,

Decât să tot ajungem, doar morți nemuritori!

Ce-i tot atâta - țară? Ce-i dragostea de neam?

Mai bună-i o shaorma, strivită de un geam!

Mai bună-i o berică, de la congelator,

Mai trainică-i o ceafă, făcută la cuptor!

Ce-i cu prostia asta - erou în bătălii?

Că nu avem dușmani! Și suntem fudulii!

Cum? limba română, am pus-o pe grătar?

Ce-i cu atâta carte? Mai rău ca-n “Avatar”!

Ce-au vrut înaintașii ? S-au pus, ei, pe omor?

Da’ cine i-a pus, frate! să sufle-n tricolor?

„Căzuți pe câmp de luptă!”Și ”Nu uitați pe veci”!

Bah! Ce prostie grasă! Mai bine mort în beci!

Luptând cu Internetul, cu Google, Instagram!

Ce-i cu aia, “cultură”? Mai bine la bairam!

Bă! și când îi văd pe unii, tot tineri, ca și noi,

Cum au tocit, ca proștii, despre niște eroi!

Păi ăștia, de muriră, n-aveau nici un...

Dacă, de bună voie, la luptă, au plecat!

Și-acum, ne pierdem timpul atât de prețios,

Să-i pomenin pe dânșii, eroii lui Hristos!

Ah! da! pe-o plată grasă, ne-om duce, mercenari!

Să stăm cu...burta-n sus, prin codri de stejari!

Avem așa modele, de vajnici luptători,

De-i plină pușcăria, de-atâția franctirori!

De nu luăm, noi, bac-ul, să văd cine regretă-

Căci cine nu cunoaște -„Istoria  se repetă”!

Cât despre cei eroi, destul, că sunt folclor-

Ia mai lăsați-i, frate! să stea în morții lor!

FERICIREA ARE CHIP DE BLEAGĂ! CĂ NU E ÎNTREAGĂ!

Cum era parabola aia, cu părintele care îl întreabă pe copil - ce vrea să fie, când va ajunge mare?

 – FERICIT! răspunse copilul! 

- N-ai înțeles, copile, întrebarea!

- Nu, TU n-ai înțeles răspunsul!

Ciudat! nu m-am gândit niciodată, la ce-am vrut de la viață, cu adevărat!

_________________________________

          

            Tancu stătea cu brațele sub cap și se prefăcea că înțelege – viața nu-i de trăit! Ce rost avea monotonia fiecărei zile, dacă nu aducea nimic nou în existența sa? Ce rost are să muncești, ca un rob, doar că să-ți plătești datoriile? Așa că - trăia degeaba!

          Altădată, ziua de salariu  îl făcea euforic, dar acum  era doar stresantă – după ce făcea plățile, ajungea iar la sume infime de subzistență. Cât despre planuri de viitor, nici vorbă, după cum mergeau lucrurile, nu exista nici viitor, ca să nu mai vorbim de planuri!

           Poate că n-ar fi fost chiar așa de rău, dar, de la o vreme, nici cu serviciul nu stătea prea bine – sabia lui Damocles, mai precis – sabia lui Deamoaca, cum era poreclit șeful său, stătea suspendată de-un fir de pânză de păianjen, nu de păr, deasupra tuturor angajaților, nu numai deasupra lui. Și asta nu din cauză că nu-i mergeau patronului, afacerile, ba dimpotrivă, mergeau prea bine, dar exista riscul să fie luat la ochi și desființat!

            Locuri de muncă, slavă Domnului! se găseau! dar la 55 de ani, cine se mai uită la un damblagit ce nu-și găsește picioarele? Ultima găselniță, a unuia care nu o să fie niciodată în situația reconversiei profesionale, bătea monedă pe calificarea în alt domeniu, dar ideea era stupidă – când îți curg ciolanele în praf, cum să te duci la turnat betoane? Bătu-i-ar Dumnezeu, de tâmpi, de ce nu se duc ei, să dea la lopată?

     Își luă pastilele și se resemnă – dacă o să rămână fără serviciu, o să moară! Uite-așa! o să moară, că altă soluție, n-are! Dacă n-ar fi bolnav, ar pleca din țară, dar nu ține, că reazemă gardurile! Și când te gândești că sunt o mulțime de trântori buni de muncă, dar care n-au niciun gând, în timp ce alții mor în picioare, că altă soluție, n-au!

Dintro dată, slăbiciunea îl părăsi, curajul, crescu, iar prin trupul nădușit de griji, trecu un fulger plin de energie – găsise soluția salvatoare, pentru a reuși să supraviețuiască, în caz de rămânere pe drumuri! Îl obsedase mereu spusele unui călugăr, care povestea că medicii îi mai dăduseră doar trei luni, de trăit! Călugărul, cu o mină veselă, plină de lumină, mai povestea că singura soluție găsită fusese să se călugărească, să fie mai aproape de Domnul, când o veni ceasul! Și, uite că au trecut 8 ani, și e viu, și mai sănătos ca niciodată! 

Tancu se gândise îndelung la asta - la început, nu crezuse o iotă, dar apoi se lămuri că omul nu minte: la mânăstire trebuie doar să muncești și să te rogi! Nu tu, taxe! nu tu, facturi de plătit! Fără vecini și prieteni invidioși, fără șefi sadici și proști, fără oameni de doi bani, în jurul tău! Plus că, undeva, deasupra ta nu mai stă sabia încertitudinii, ci fericirea absolută, că nu pleci de aici, de jos, cu nimic la purtător. Că voința divină nu te prigonește și nu te omoară cu zile, ci te călăuzește spre Rai! Cum să nu dispară boala și suferința, când ești în slujba Cerului?

Fără să anunțe pe cineva (nici nu avea pe cine!), porni doar cu hainele de pe el, pe calea pribegiei, hotărât, nu să se călugărească, ci să devină chiar pustnic, doar așa nu va da socoteală decât Celui de Sus!

Găsi adăpost la poalele muntele, acolo unde deja mai era un pustnic, atât de bătrân, că nu mai știa nici el de când trăia acolo. Tancu își făcu adăpostul întro peșteră, atât de mică, că acum i se părea mica lui garsonieră, lăsată de izbeliște, un palat. Decis să nu renunțe, după ce îl urmări, câteva zile, pe bătrân, descoperi că nu trebuie să-și facă griji pentru hrană - pădurea le dădea tot ce le trebuia, iar apă proaspătă, era din belșug! La urma - urmei, ce-i trebuia mai mult? Singura grijă era să pună deoparte, și pentru iarnă, necesarul de hrană, ceea ce-l costa destulă trudă, dar nu era bai! Ba chiar se întări - cinci luni, mai târziu, în pragul toamnei, constată că nu mai gâfâia și nu mai tremura, slăbise, de plutea prin aer, și nu mai simțea teama zilei de mâine – Dumnezeu avea grijă de el! Neavând cui să spună, nu află nimeni că i se cam făcea poftă, cîteodată, de-o țigară, de-o emisiune la TV, sau de telefonul pe care îl aruncase, când venise, în râu! Regretă mașina de spălat, aragazul, și și-ar fi dorit să aibă în peșteră  vechea lui centrală, așa ponosită, cum o știa! Cât despre o ceafă, cu mujdei, aproape că uitase că aceasta există, tot rozând ciuperci și scoarță de copac. Uitase chiar cum arată o femeie, nevăzând una de multă vreme!

Și, când tocmai se obișnuise cu traiul respectiv, fericit că nu are nicio grijă, se trezi că vecinul pustnic își face bagajele, compuse dintro straiță cu merinde, și se pregătește de plecare. Nedumerit, Tancu îi taie calea:

- Preasfinte, unde pleci așa, în grabă?

- Fiule! mă dus la muntele Athos, că vine iarna și-mi îngheață fundul prin părțile astea!

- Păi, cum? n-ai trăit toată viața, în sihăstria matale?

- Da’ ce-s tembel, să mă bat cu ursul, când mi-e foame? Cum Doamne, iartă-mă! să stau aici, că zăpada se face de-un stat de om? Mă duc, bineînțeles, acolo unde e cald și bine! Și cum la mânăstire trebuie să pun osul, la treabă, mă retrag, și eu, pe unde pot! Prea multe canoane, la mânăstire! Și mă dor genunchele, de la stat la rugăciune! Gata cu postul, trebuie să mă fortific pentru anul viitor, când revin la sihăstrie! Da’, înainte de a pleca, vreau să-ți dau niște sfaturi: du-te înapoi, de unde ai venit, că nu-i sihăstria de tine! Vorba aia, ai mai văzut drac, în biserică, și om dornic de viață, ajungând călugăr? Mătăluță nu ești de călugărie, cum nu sunt eu, de forjor! Matale îți place viața, banii, femeile, băutura, mâncărica bună! Nu postul și sărăcia, că astea nu plac la nimeni! Degeaba vrei să spui că stai departe de oameni, care ți-au făcut rău mereu, că tot printre ei îți cauți de lucru, tot cu ei, vrei să fii! Sigur nu ești făcut pentru penitență! Pentru asta, trebuie să fii foarte puternic, iar matale, ești slab! Dar să știi de la moșu’ – fericirea ți-o faci singur, după cum vrei! Cât despre necazuri și amărăciuni, nu fugi de ele, că tocmai astea fac viața mai frumoasă, dar numai după ce trec și cerul se limpezește!

ORA DE BĂLĂCĂREALĂ

Oh! Să nu credeți că-i banală păcăleală,

Această clipă răsucită, de bălăcăreală!

Nu vi se-ntâmplă, să aveți un ton,

Care v-aduce, în grabă, ghinion?

Că mai ușor, pe limbă (poți să juri!),

Îți vin doar suculente -njurături?

Că totul se reduce, în mod involuntar,

La vechile expresii, făcute-n mod vulgar?

În loc de scuze scurte, răsare vorba“…mătii!”

Așa cum noi, moldavii, le spunem, scurt, la tăti!

De ce-am cere ceva, orice  sufletu'! am vrea,

Dacă nu strecurăm un strop din vai!...de viața mea!

Ce-atâta fandoseală? De ce să nu înjur?

Dacă pe toată lumea, îi tot mânâncă-n ... nas?

Dacă la trei cuvinte, două îs fără perdea,

Să înțelegi mesajul, cum, pixul meu! ai vrea?

“Așa stricăm copiii!” se plâng bietele mame,

Apoi, cu-njurături, îi ia pe plozi, la palme!

Când vine, supărat, și saturat, tătucu’,

Scânteie, din guriță, haznaua-i dă de lucru’-

Nu are dinți în gură și nu moare de sete,

Înjură, pe tot neamul! Copiii - vând bilete!

Cum dragostea e mare! Romanticii - gheboși,

Decât cuvinte tandre - mai bine dinții, scoși!

Cum să-i șoptești iubitei, că ești amorezat,

Dacă ai tăi, de mic, în fund, te-au tot pupat?

Iar când ai nasolit-o, riscând să nu greșești,

Pe biata ei măicuță, cu spor, o pomenești!

Vedeți - mai lesne-i mama! N-a apucat să spună

Că, la mare belea, tot mama-i la-ndemână!

Mai rău e cu fătucele, ce știu, aprins, să-njure!

Dar, cum spuneam odată, nici nu au ce să-și vâre!

Privind, de sus, problema, concluzia e clară-

În loc de vorbă bună, mai bună-i cea murdară!

Luați-vă, voi, gândul, că totu-i trecător-

C-așa mare mândrețe, de corp conducător,

Nu e o zi, să nu vedem vreunul, făcând pe durul,

Așa-i, când ne învață, ca să gândim cu ...mintea!

De ce atâta vorbă? Decât o vorbă clară,

Mai bine cu măscări și cu bălăcăreală!

De aia merg, la noi, cuvintele, cu-ntorsul,

Dacă mai stăm deoparte și mai gândim cu dosul!

Sunt sigur că m-or arde, c-am depășit măsura,

Dar asta-i socoteala, când ni se umple gura!

Mulțam! La toată lumea, care se fofilează,

Și pare-oripilată, de cine mai cutează

Să spună șleau, pe nume, că nu bălăcăreala

Ne-aduse pe de lături! Ci numai fandoselea,

Sclipiciul, epatarea, ciolanul, viermuiala,

O crudă lăcomie, disprețul și tocmeala!

Iertați vorba murdară! Bolboresc, și eu!

Că, din bălăcăreală, stârnesc pe Dumnezeu!

Da’ nu îmi cer iertare, că n-oi fi așa de prost,

Să mă contrez cu lumea! Că n-are nici un rost!

Eu nu o schimb pe ea! Pe mine, nu mă schimbă!

Așa că-i preferabil, să port pușchea pe limbă!

Nici mut, nu-i onorabil, să fii, precum pământul!

Că de - aia troglodiții au inventat cuvântul!

FERIȚI-VĂ, CĂ TRECE TRENUL!

Scuzați vorba urâtă, dar știți de ce nu merge treaba pe la noi? Pentru că ne-am făcut, nu nesimțiți, ci ordinari! Eu, unul recunosc că sunt mistreț! Pentru că numai fiind mistreț, nu ajungi la balamuc!

Sunt supărat, Domne! tare supărat, că am ajuns un preș, prea lesne, de călcat – nu e zi în care să nu-mi sară dracii, pe pereți, și mucii, pe tavan, sub acțiunea virulentă a semenilor mei! Dacă ar fi doar secvențe non-importante, mai treacă-meargă, dar de unde avalanșa asta de nesimțire?!? Se dă, prea mult, vina pe lipsa forței de muncă! E adevărat - nu prea mai E oameni, să muncească! Dar ăștia, care ESTE, de ce se miorlăie că n-au bani, când ei put de lene? Păi, măi tovarășu‘ de la Mârlanca, dacă bați palma cu mine, eu nu zic nimic de cât îmi ceri, deși ești nesimțit și ceri mult, mai uiți și să vii? Să nu-ți rup picerele, cu o scândură din gard, când vii după trei săptămâni? După ce mi s-au tocit și nervii, s-au dus și banii, și stau și cu morcovul ridicat, că mi se întâmplă ceva urăt! Și întârzii, să nu care cumva să nu simt cine e masculul Alfa, de parcă eu am timp de întârziat, tu, nu! Să nu te ung cu catran și să te tăvălesc prin pene, că doar m-am învoit de la serviciu, să pot să te aștept cu pâine și sare, nu cu un retevei, după cum meriți? Ah! știi că nu se mai găsesc nici catran, nici pene, de-aia ești atât de porc și te faci, că-s deghizat în vierme!

Timpul e adevăratul nostru adversar, de aceea ar trebui prețuit! De toată lumea! Nu doar când suferi  TU, după el. Și eu mai întârzii, că nu se dau proștii din calea mea, ba chiar se înmulțesc, de parcă au aflat că mă grăbesc. Și, pe cinstite!parcă e plăcut să te știi așteptat! Dar să presupunem că i-ai spus cuiva, că vii la 08.00! Ăla, fraier! te așteaptă! Îl taie durerea de burtă, dar el, nu! așteaptă  să vină meseriașul! Lipește picioarele, strânge din dinți, răsuflă greu, dar nu renunță – dacă apare meseriașul, cum să-l facă să aștepte, în timp ce el, nevoiașul, stă proțăpit pe...? Se supără ăla și pleacă, ce treabă are el, cu colicile tale? El n-are timp, trebui să facă bani! Și, hop, meseriașul nu mai vine, vine doar blocajul renal, anal și verbal! Cu timpul, te obișnuiești cu neobișnuiții!

Dar de vină avem noi, că nu mai sunt meseriași? Și, dacă E puțini, de ce trebuie să stau și să aștept să se scobească în dinți? Pe mine mă pontează dublu, dacă stau și aștept un asemenea exemplar? Sau îmi dă ăla, discount, că l-am așteptat? Nu! lume! la sfârșit tot îmi freacă ridichea, că el a muncit!

La medicul de familie, stai ca boul/vaca, pe coadă! Nu știu ce tâmpit a scornit cât e timpul destinat unui pacient, așa că pot face concediul în antecamera cabinetului, alături de bebeluși și babe supărate, care, bineînțeles, au prioritate, doar nu chiulesc de la serviciu! Cine a inventat coada, dădea din coadă și era patruped! Apropos! de ce-i spune -”coadă”? E o rămășiță a strămoșului codat, din pom?

Moda așteptatului ar trebui să dispară – pe mine nu mă interesează că-și face, ăla, treaba, din zbor, cu zor, și-mi ia banii, mă interesează să facă treaba bine, repede și sănătos! Concepția că lucrul bun se face în timp, trebuie să dispară – se poate face treabă și repede, și bine, nu trebuie să se justifice cu timpul tras de moț, ca să se justifice plata. E o prostie, să-ți închipui că, dacă cineva freacă luleaua, a făcut o capodoperă! Și e o prostie care ne costă – nu pot lipsi de la serviciu, pentru doctor, acte, frizer, gogoși cu gem, chifteluțe cu susan! S-a spart țeava la apă, pute canalizarea, am noroi în sufragerie, iar nenea meseriașul e supărat pe viață, la cârciuma din colț. Dacă nu cumva a găsit o lucrare mai mămoasă și mai bănoasă, și nu mai vine! Nici contractele nu spun mare lucru, îi doare, pe unii, în fund de pălărie și-n perechea de chiloți, că are contract!

Vă aduceți aminte de faza cu rackeții, când căposul s-a dat pe brazdă, abia când au venit gorilele, de l-au speriat? Ce ne facem cu nesimțiții care ne confundă cu Zewa? Ce facem, chemăm rackeții, sau punem mâna pe scândura din gard?

Numai că asta nu rezolva situația – apa tot curge din țeava spartă, iar canalizarea pute și mai abitir! Numai obrazul Puturoșeniei și Netrebniciei Sale, nu se înroșește!

Și atunci, cum prinzi pe unul, să plângă după tine, cum îl faci să aștepte, drept răzbunare! Așa am ajuns, să pierdem vremea, cu pierde-vară! Cerșesc (o mulțime), și se plîng (două mulțimi), dar când e vorba de pus osul, la treabă, doare tare spiranda și occipitelul! Nene Stat, ce gașcă ai creat, că nu ne mai înțelegem între noi? Iar domnilor bulangii, care faceți legi, voi nu trăiți în lumea asta, să vi se spargă tavanul și canalizarea? Sau, din poziția voastră șmekeră, trebuie să găsiți niște pupin-uriști, să vă repare mansarda? Altfel nu-mi explic de ce ați adus românul la nivelul la care e tratat ca fiind ordinar! Oare cu cine o fi semănând???

MULȚUMESC PARTIDULUI, CĂ M-AM CĂLIT!

      Bătrâna de 90 de ani se apucă să povestească, gâfâind, prietenei sale mai tinere, de doar 84 de ani:

           -Ehei! la vârsta noastră, trăim din amintiri! Și nu toate sunt bune și frumoase! Parcă își mai aduce, cineva, aminte, de faptul că eu am prins războiul? E drept, eram copilă, dar l-am prins! Când au venit rușii, m-au ascuns ai mei, în pod! Că nemții nu erau așa răi, mai răi au fost rușii, că nici carte nu prea știau! Toată viața am trăit-o în comunism, nu-i înțeleg pe unii, care ȘTIU cum se trăia pe-atunci, când nici nu erau născuți! Nici în proiect, nu erau, unii! Toți au fost o apă și-un pământ, nici acum nu-i altfel, tot o apă și-un pământ! Răi au fost oamenii, și-atunci, răi sunt și azi, și-or fi și mâine, că nu vrea vreunul ,să învețe să fie bun! Că dacă e bun, îl mănâncă lupu’! Mi-e și groază, să mă gândesc, cum o să fie lumea, peste vreo 10-20 de ani, pe care noi n-o să-i mai prindem, poate doar câteva luni. Uite! vezi la televizor numai crime, accidente, violuri și mânăreli! Ce să învețe ăștia tineri? Ți-e și frică să stai în casă! Eu stau, ziua în amiaza mare, cu ușa-ncuiată, să nu vină cineva, să-mi ia gâtul, că-i păcat de cuțitul cu care-o face! Pentru doi lei, azi te și violează!

            Luni mi-am adus aminte de vremurile de altă dată, de pe vremea lui nea Nicu: cum nici acum n-am canalizare, deci nici baie, fac băiță tot la lighean! Bine că ne-au trecut la altă cotă de impozitare, doar ce ne-au tras țevi, pe stradă, au uitat să întrebe dacă avem și bani de racordare! Bineînțeles, n-am budă-n casă, dar nu-i nici în fundul curții, e la poartă, s-o pot vidanja! Așa că eu nu intru la WC în fundul curți, cum urlă UE!

        Cum spuneam, mi-am făcut focul la soba cu lemne, doar  știi că n-am încredere în gaze, și mi-am pregătit baia, ca întotdeauna. M-am dezbrăcat și, fiind cald, cu 17 grade-n casă, m-am băgat în lighean, să mă simt bine. N-am apucat să mă săpunesc bine, și s-a luat curentul! Ei! mi-am zis că e doar o mica întrerupere, așa că nu m-am mișcat din lighean, stăteam pe întuneric și așteptam să se facă lumină! Atât de tare m-a prostit lenea, și bătrânețea, că mi-am adus aminte că nici lanteră, n-am, și nici lumânare, la îndemână! Numai când a început frigul să intre pe sub zbârcituri, am sărit din lighean și m-am băgat sub o pătură! Curentul, să vină, ioc! Când au început să-mi clănțănească dinții, mi-am zis că nu -i de joacă, așa că am dat să caut ceva, să fac nițică lumină, dar am călcat în găleata cu apă, care s-a  vărsat, inclusiv pe picioarele mele. Acum mai era și ud, pe jos, nu destul că era întuneric ca-n Iad! Nu mi-am găsit  nici hainele, le-am uitat, bleaga de mine, pe sobă, în cealaltă cameră, la încălzit! Așa că, în pielea goală, am căutat prin sertare, până am găsit un muc de lumânare, de l-am aprins și am putut să-mi văd bătăturile. Ce să mă mai îmbrac! că mustea apa, pe jos, m-am apucat s-o strâng! În pielea goală, că nu am avut cu ce s-o umplu! După multă, multă vreme, a venit și curentul! Când am terminat și m-am îmbrăcat, cei doi mulți dinți ai mei, se ciocneau de zor. Asta nu m-a împiedicat să-mi închipui cum ar fi fost să vină un violator, când eram dezbrăcată, și să mă vadă așa – murea, dracului! de frică, că nu-i trecea prin minte ce-am pățit, zicea că fac streaptease, la vârsta mea, pe întuneric, să nu sperii câinii! Care hoț nu-și înghițea nădragii, la așa peisaj cu floare ofilită?

Draga mea! Așa mi-am adus aminte de vremea când stăteam pe întuneric, în socialism! Și am mulțumit, din inimă, partidelor, la toate, că ne-au călit, mai ceva decât războiul! Auzi, soro! ce tot sforăi acolo? Ce?  nu crezi că e adevărat, ce ți-am povestit? Babă senilă, vezi să nu-ți înghiți limba, prin somn!

SPERIETOAREA DE CIOCLI

  Partidul își pregătește candidatul la președinția țării! Gulerele gușate ale partidului nu mai ies, de trei zile, din camera plină de fum de țigară - la ei nu a ajuns interdicția fumatului, lor li se permite orice, oricât, oriunde, oricum!

“Pe cine promovăm noi?” aceasta-i întrebarea!

- Pe Babanu, nu! că are dosar!

-Dar cine, dintre noi, n-are? Și ce, a murit cineva? Luăm un burete de baie, și ștergem! Altul, mai capabil, nu avem! Mâna lui dumnezeiască ne-a făcut ceea ce suntem, cu tot cu vile și averi! Dacă nu-l mardea, el, pe fraierul dinainte, cine știe cu cine votam noi, acum!

-Da’ nu pierdem electorat, dacă-l punem pe el? Că ne-am cam dus dracului, cu măsurile astea! Mie mi-a rămas măsura, cam mică!

-Băi! trebuie să ținem unitatea partidului! Uite, am cumpărat lanț, și zgardă, s-o ținem strâns legată de soarta noastră! Dacă n-o ținem, ne alegem doar cu lanțurile. Fiecare membru, un soldat disciplinat la partidului - unde-l pui, acolo stă! Dacă îi mai dai și-un pui, stă și-n coadă! Nu ca la adversari, Hopa-Mitică, cum le-o dai, cum se ridică!

- Ce-ar fi - să propunem un turc? Vorba aia - cum e turcul, și partidul! Deja s-a spart ghiața, am avut ocazia să gustăm din sporovăila cuiva care nu vorbește românește. Oricum, noi, toți ăștia, nu vorbim românește, mai avem pretenții și de la maghiari! Sau nu vorbim pe înțelesul românașului, el tot pe-a lui și-o ține! Că doar n-o s-o țină numai pe-a noastră!

- Nouă ne trebuie cineva cu carismă, nu cu strungăreață! Poate fi și buzat, numai răspicat, să spună! Și să nu se mai zâmbească pe sub musteți! Hodorogi, am promovat! Ajunge! Ăla cu cioc, n-a fost dintre-ai noștri, care suntem duși pe la bărbier, noi le avem doar cu bărbile puse. Chelioși, cu meșă, am pupat în rât! Nu mai vrem nici din ăștia, e periculoși! Și, privind la eșalonul doi, nu văd decât fețe de spate, acolo unde le place să pupe. Suntem un partid monolit, care dă ce-i mai bun, din el, când vomită promisiuni.

- Să n-o mai lălăim, cum facem de obicei, să lăsăm purgativul pentru ceillalți! Dacă Babanu nu poate, cine pute? Pardon!  cine poate? Are cineva vreo idee, oricât de tâmpită ar fi, că doar nu-i prima dată...?

Liniștea așternută pentru o clipă de două ore, fu spartă de decanul și centurionul de vârstă, cel care l-a prins, la vârful partidului, și pe Gheorghe-Gheorghiu-Dej:

-Dacă nu se oferă nimeni, să fie mascota noastră, atunci propun să candideze tovarășa Broomstick! Pentru cei care n-o cunosc, este cea care stă, toată ziua, în păpușoi, și sperie pe simpatizanții tuturor partidelor, ciorile! Ce vă uitați așa? n-ați înțeles? O propun pe ea, marea sperietoare de ciori! E ideală pentru așa candidatură: nu vorbește mult! N-ar fi primul președinte care vorbește puțin, sau deloc! Apoi, nu e niciodată în ton cu moda, deci - facem economie la buget! O să fie primul președinte, fără pretenții! Să nu uităm - e rezistentă la stres, doar stă toată ziua în soare! Sau îi plouă-n gură, cum obișnuiesc și alegătorii! E din popor, nu degeaba îi ies degetele din saboți, așa că va avea priză, cu împământare, la săraci! Nu contrazice intelectualitatea, care există, dar începe să lipsească cu desăvârșire, că nu mai deschide unul, vre-o carte! Cu excepția cărții de bucate! Nu aruncă cu pălăria, pe mașină, când se enervează, pentru că nu se enervează, n-are de ce, e de paie! Deși o bate vântul, n-o ia nici dracul! că stă infiptă-n par! N-are suflet, așa că n-o s-o doară nici în peticele din fund, de of-urile oamenilor, pe care nu-i are nimeni dintre noi, la suflet! Și, cum bine ați observat, nu are buzunare, deci n-are ce să-și umple, o să ne rămână, mai mult, nouă!

- Faină propunere! Că n-are nici creier, așa că o s-o putem manevra, după cum o să vrem! Plus că nu cere de mâncare, sau de băut, stă ca proasta-n par, cum ne-am obișnuit în ultima vreme cu unele persoane! O să fie așa cum ne place nouă – președinte de paie! Numai că nu-i mai putem spune Sperietoare de ciori, că nu mai iese vreunul, la vot! Propun să-i dăm numele de Sperietoarea de Ciocli, să pară că nu e cu noi, ci dușmanul celor care vor să îngroape România! Așa că ascundeți lopețile și să-i dăm bătaie! Nu candidatei, dobitocilor! Ci campaniei electorale!

DICTATURA DEMOCRAȚIEI?

    Amestecarea unor termeni poate deveni, uneori, pur - penibilă! Și nu face bine la neuronii maltratați de hingherii limbii române. Peste toate astea, se așterne patima opiniilor așa - zis politice, fiecare dintre noi deținând una, sau mai multe, după cum vrem fiecare.

            La postarea FRECȚII LA PICIOR DE LEMN, CU PAUZE DE RESPIRO (01.02.2019), cineva, sub numele său anonim comenta “Interesantă obsesia unora care spun ca Băsescu e vinovat pentru răul acestei țări...Să nu uităm de la cine a început jefuirea țării și a noastră (Năstase, Iliescu, etc.)! PSD-ul este călăul României!”! 

      N-am vrut, atunci, să intru în polemică (la asta se ajungea!) cu persoana respectivă, dar nu mă pot stăpâni să nu comentez și eu, la comentariul ăsta! Vedeți! mie îmi merge mintea mai greu, n-am reflexe rapide, ca alții!

         Bănuiesc că persoana necunoscută  a fost nemulțumită de faptul că mă iau, mereu, de "prietenul" Băsescu, după cum am și declarat răspicat, că nu-l pot uita pentru că e unul dintre cei mai mari „artizani” ai nenorocirii de azi, nu pentru că a făcut el, totul, ci pentru că a demonstrat că orice nenorocire este posibilă și de neevitat, noi fiind prea mici și prea proști, s-o împiedicăm. Adevărat! nu el s-a jucat cu olița, au fost și alții înaintea lui, care și-au târât-o prin țărână, numai că, de la Domnia lui, încoace, nesimțirea  a luat (și ia!) proporții. Fără pauze sau scrupule!

           Fac o precizare -  eu nu mă ascund după anonimat și nu sunt partizanul nimănui! Nu-mi sunt dragi nici unii, nici alții, începând de la popoarele migratoare, turci, tătari, leși, cazaci, fanarioți, ruși, americani sau alte neamuri. Cum nu-mi sunt dragi toți cei care au blefturit poporul român! Dacă persoana care m-a tras de urechi, m-ar fi urmărit, ar fi trebuit să știe că nu-mi sunt dragi politicienii, mai ales când sunt de carton, cu mustăți de frișcă, pe la bot. Se pot uita erorile, pe care le-au făcut personalitățile românești, de-alungul istoriei, dar nu mă aliniez la cele care au păstrat poporul ăsta în stadiul de masă de manevră! Și da! sunt un nenorocit de naționalist, bun de pus la zid și de împușcat în... ce vreți! pentru că-mi iubesc țara!

          Lăsați, măi oameni buni, gargara de partid, că de-aia am ajuns mișto-ul tuturor! Și da! toate partidele care s-au frăsuit în ultimii 30 de ani, inclusiv PCR-ul, n-au știut să apere românul! Pentru că trebuia, mai întâi, să-l apere pe român, de român, nu de străin! Pentru că românul nu știe să se apere, el știe doar să critice și să dea vina pe alții!

     Sunt furios pe mine – EU ce-am făcut, să îndrept lucrurile? Și-acum privesc la TOȚI CĂLĂII care ne rup sufletele, și tac! Dacă vorbesc, se găsește cineva anonim, să arate a cui e dreptatea! Având în vedere situația mea, ar fi mult mai indicat să tac, să nu dorm în parc, cu lanterna la cap. Iar dacă comentez, se găsesc destui mofturoși, să-mi ia pielea, la întors!

            Întrebarea –întrebătoare e – CE FACEM? Am ajuns să simțim, cum cred că se simțeau ăia de la Bobâlna – leșinați, de înflăcărați! Nu mai crede nimeni, că ne vom reveni! Atât timp cât niște maimuțoi ne țin lecții de educație patriotică, n-avem ce face! Pentru că nu știu cum se face, dar și-o intenție bună, are o măgărie, dedesubt, iar prezentarea ei o face un porc cu pene! Nu trece o zi, să nu asistăm la o măgărie, din astea, iar cei care profită, nu suntem noi! Ba chiar am ajuns nici să mai percepem care aia bună, de o nenorocire!

        Vorbim, cam mult, de democrație! Care democrație? Putem vorbi, mai bine, despre dictatura prostiei, imbecilității, nesimțirii, orgoliului! Asta nu schimbă, cu nimic, lucrurile! Doar bătându-le între noi, nu vom schimba ceva! 

           Dragă domnule Anonim! nu-mi fac iluzii că vom pupa marea democrație, dar îmi doresc să mă țin, cu dinții, de muștiucul libertății de exprimare! Nici pe mine nu mă gâdilă viitorul idilic, dar dau din labe, mai mult, și mai puțin, din freză, când e vorba de dreptate și adevăr!