sâmbătă, 31 martie 2018

BALOANE DE SĂPUN


        M-am trezit, închis, întrun balon de săpun!  Redus la dimensiunea unei furnici, mă rostogoleam, odată cu bietul meu balon, împreună cu bagajele luate în grabă. Nu erau, după cum presupuneți, valize și genți, ci doar amintiri și noile regulamente, după care se ghidează avioanele, când vremea e tulbure.

                Balonul meu s-a spart, când ne-am ciocnit de cruda realitate – fiecare dintre noi, zace în câte un balon de săpun! Partea proastă e că fiecare, după posibilități, dispune de un balon,  mai mic sau mai mare. Unii își cară averile, așa că balonul lor e mai mare! Și pot să-i ia, pe cei mai mărunți, în balon! Pentru unii, rara avis, nu ajunge doar un singur balon, și-au încropit un mănunchi, cu care zboară pe deasupra noastră! Pe deasupra lucrurilor! În balonul lor de săpun, se simt zei săpunari, lumea lor e diferită, de lumea baloanelor de săpun, destinată celor mărunți! Ei zboară întro lume paralelă! Unde am mai auzit, eu, cuvântul ăsta - paralel? Tot întrun balon de săpun? 
               Ce-ar fi dacă am lua un ac și le-am sparge baloanele, s-ar trezi cu picioarele pe pământ?
                Balonul meu e strâmt, m-am cam îngrășat și nu mai încap în el! Plus că mă strângea, de când mi-a fost repartizat! Fusese proiectat pentru unul mediu, slăbănog! Din economie, fabrica de baloane a redus dimensiunile standard, sub cote! Au mai obținut, astfel, peste 100.000 de baloane, mărime mică! Și cam subțiri, te ia cu frig, numai cât le vezi!
                Știți care-i baiul? Baloanele de săpun, de pe piață, au fost proiectate tot cu WC, în fundul balonului! Costurile erau prea mari, că să dispună și de utilități, apă și gaze, la discreție! Oricum, le plătim întreit! Singurul lucru bun, la balonul standard, e  săpunul folosit, miroase a levănțică! Sau a valeriană, să stai cuminte, în balonul tău!
Tocmai ce-a trecut, cu balonul, unul - numai șampon, peste tot! Lui îi place - fără săpun! Mai mult pe uscat!
Vreo câțiva și-au umplut balonul personal, cu tărie! Altfel, nu-mi explic de ce sunt așa de amețiți! Mult și mari amețiți! Se rotesc, în zbor, pe două cărări! Numai că, n-o nimeresc pe cea care trebuie! Cum? i-a amețit măreția și orgoliul?
De la săpun, cei mai mulți fac clăbuci la gură. Depinde cum deschizi gura! De aia, nu-mi place să deschid gura, nu știu cât săpun întră-n ea! Capacitiv vorbind, ar fi destul loc, să fac, și eu, clăbuci! Am pierdut, însă, manualul de utilizare al clăbucilor! De fapt, manualul pentru balon! Că l-aș mai umfla un pic, ca să nu mă umfle, alții, pe mine!
Cât de minunat e în lumea baloanelor de săpun! Plutești încet, printre multe baloane de săpun, uiți de-al tău, că n-are  aer condiționat! Că și aerul e condiționat, nu numai viața în interiorul unui balon de săpun!
Pentru mine, micul și răutăciosul arici, e mai complicat! Nici nu mai știu câte baloane, din astea, am spart! Unele, mi-au rămas  mici! Altele, nici n-au apucat să se umfle, și le-am spart, doar nu era să înțepenesc în aceeași poziție! Mai am, încă, țepii ascuțiți!
Din cauza baloanelor de săpun, mi-am făcut mulțime de dușmani! Deși sunt nevinovat, nu îmi stă în intenție, să sparg baloanele altora! Să stea liniștiți, în ele, până devin unsuroși! Dar ce pot să fac, dacă am țepi? Credeți că mie nu mi-e greu,  să vedeți ce sângerez? De la țepi!
 Și atunci! de ce-mi arată degetul, ridicat în sus, mulți dintre cei cu care intru în contact? Că nu vreau să sparg nimănui balonul  de săpun! Nu pot să-mi controlez țepii, pe penuria asta de imaginație!
Aș fi vrut să vând, și eu, baloane de săpun, dar e plină lumea de vânzători! Unul în plus și, mai ales, țepos, n-are ce căuta întro lume unde balonul de săpun e la purtător!

CE DACĂ SUNTEM PROȘTI, CU TOȚII?(Nu mă pot abține, să nu revin, cu insistență!


Ce dacă suntem proști și nu avem cultură?
Așa ne trebuie, dacă ne plouă-n gură!
De ce sunt încuiat și nu-mi merge căpșorul,
Când sunt cărat cu preșul, încet, cu binișorul?
Ce-mi trebuie - vocabular și  dicție? Retorică? Un vax!
Bine că am un telefon, concediu, crăpelniță și fax!
Să-mi cadă părul, când gândesc prea mult?
Mai bine prost, ca oia, decât ca omul cult!
Oricum, nu înțeleg! Și nici n-am, ce-nțelege!
Atunci când câinii latră! Și ursul, iarăși trece!
De ce, să dau din fleorță? De ce m-aș consuma?
Mai bine beau o bere! Doar nu e treaba mea!
Bă! Eu nu-s prost deloc! Sunt numai ipocrit!
Și nu privi, așa, la mine, că, iute, te-am pocnit!
Ce dacă suntem proști? Abia nu facem riduri!
Nici nu-i multă prostie! Abia vreo două puduri!
Să fii un prost, e artă! E savantlâc!  Muzeu!
Decât să-mi cadă gâtul? Și, capul, să-l simți greu?
Ce ziceți, că prostul, nu este nici prost, destul,
Dacă nu vine mă-sa! Și-l arde, că-i fudul?
Cum capra, cât e de râioasă și fără de rușine,
Cu-atât coada ridică și, tot mai sus, și-o ține?
Am fi, noi, proști, dar nu suntem, deloc!
Putințică  minte, mai posedăm, în stoc !
Da! recunoaștem - nu prea suntem vivace!
Unii, știu, bine, asta! Și, tare, mult, le place,
Când ne mai fraieresc! Ce mult se mai distrează
Când, fiecare suflet, cam tare, o-ncasează  !
Prostia are rol ei, de bumerang și scut
Lovește înapoi! Când toate, se împut!
Mă bucur, când văd pe cei, ce vin din urmă
Că nu sunt proști, deloc! Cu toate că-s din turmă!
O masă de manevră!  Așa suntem, din veac-
Un neam, fără prostime, dar care n-are leac!
Care-și fură căciula și, apoi, se-amendează!
Vorbește, adesea, singur! Și, singur, se trădează!
Mai bine, prost, cu ziua, decât un hrăpăreț,
O jalnică mumie sau, doar, un băgăreț!
Și, de-ar durea prostia, ce vaiet, ar mai fi!
Dar bine că-i tăcută, ca să putem trăi!
Rău e, că...vorbește! Și crede, ce vorbește!
O știm, cât e de proastă! Și, tot, ne păcălește!
De aia, zic că-i bine, să zacem, în prostie!
Doar nu e prima oară! Ci, doar, e sine die!

joi, 29 martie 2018

DĂ ,CU EXEMPLUL PERSONAL, NEAMULE!

(NEW!) Olimpiadele școlare, mama tuturor răniților și a salariilor de merit! Perioada supusă lupei este demnă de pana lui Hugo, Moliere, Flaubert și a lui Jean Valjean! Dacă Anton Pann trăia epoca iluminiscentă, de azi, făcea noduri la limbă și i se strâmba, de râs, condeiul, de stătea cu penița-n sus! Apropos! cine își mai aduce aminte, de nenorocitul ăla de condei, care nu era nici cu gel, dar nici pană de gâscă? Ăla, cu care zgâriam banca, prefăcându-ne că-l îndreptăm? Aveți curaj, să povestiți nepoților, cum utilizam, noi, scula, pe "tableta" de-atunci? Și câtă cerneală duceam, pe degete, din călimara, care nu se închidea? S-a uitat, și asta, cum s-au uitat atâtea! Mai ales, să scriem și să vorbim corect! Mai bine  spunem - Errare humanum est!  Adicătelea - lăsați-mă, în pălăria lui Gogu, cu limba română! (E)rectus, traducerea era - Era humanoid, la est! Scuze, pentru greșeală! Și, când gândesc, cât de mult stâlcesc, personal și accelerat, și eu, limba, care ne-a durut, ori de câte ori, a fost mutilată! Dar să rămânem la olimpiade!
-------------------------------------------------------------------

   Profesor suplinitor, la școala de arte și meserii, este precum un mire cu inel de tablă - nici profesor, nici femeie de serviciu! Zău, n-am înțeles - de ce, ARTE? dacă tratezi copiii, ca pe niște viemișori? Adică, nu știi, cum să scapi de ei! Copiii care ajung la asemenea instituții, sunt marcați, cu o linie verde, pe frunte, deja ostracizați, de neamurile proaste! Nu-i de mirare că sunt răi și indiferenți, societatea îi tratează ca pe niște scursuri, iar lor, le place statutul, care nu-i obligă, la nimic! Abia când ajung la locul de muncă, constată  fie că au fost, degeaba, pe la școală, fie că n-au învățat mare lucru, că n-au avut de unde! Și fug de muncă, precum purecele, de săpun! Nu toți!
   Deci, zâmbărețul profesor suplinitor, îngăduit, cu mărinimie, de marile personaje, ale învățământului românesc, trebuie să accepte că trecerea în casta respectivă, se va face doar după eforturi susținute, prelungite și prost plătite! Spre deosebire de un cadru didactic plin, prea-plin și obez, el are doar rolul de surogat, nici nu trebuie băgat în zeamă!
    De aceea, când se apropie olimpiada pe meserii, este numit, din oficiu, să organizeze pregătirea elevilor participanți, sortați, pe categorii, de profesorii originali, maturi, care au, în perioada aia, nunți, botezuri și două simpozioane, cu temele “Câinii și dramele lor familiale!” și “ Cântecul lebedei, în iconografia interbelică”.
   Se trezește cu 5 - 6 elevi, dintre care trei, din clasa lui, semnal, că participarea la olimpiadă, nu e digerată, cum trebuie, iar câștigarea unui premiu, nici atât! În lipsa dovezilor de încredere, trebuie acceptat, că importantă, e participarea, absența fiind calificată drept o jignire adusă organizatorilor, unori, la fel de puțin convinși, de rezultat!
   Pregătirea începe greoi, s-a dat startul, doar, cu o săptămână, în urmă, chiar dacă informarea a apărut mult mai demult! Alt semn, că doare în paișpe, s-a auzit că viitorii câștigători sunt, deja, stabiliți, de către organizatori! Sub auspiciile nefavorabile, pregătirea pare miștocăreală, pe față, așa că, mult entuziasm, din partea aleșilor, nu prea există, s-au prins că au fost numiți, ca să existe niște țapi ispășitori. Cu toate acestea, sunt singurii care nu cedează, deși umanitatea, din jurul lor, pare pusă pe descurajare, unii profesori fac gălăgie, că nu sunt de acord, să le lipsească elevi, de la cursuri, pentru o nenorocită de olimpiadă, care nu le aduce, personal, niciun folos!
   Șefa de catedră ridică din umeri, e vorba de o singură formalitate, aceea de a se participa! Restul, n-are importanță! Să nu se facă, de cafea, cu lapte, delegații școlii, la concurs, ăsta-i aspectul esențial! Au fost anunțați târziu? Da’ ce? ce-au făcut în timpul semestrului, nu au învățat? Păi, vin degeaba la școală? S-or descurca ei!
   Grupul de sacrifiu este reunit, zilnic, dar nu pentru mult timp - participanții învață, singuri, acasă, bagă-n ei, ca la spitalul de nebuni! Cum porcu’ nu se-ngrașă în ajun, nici altă metodă nu e, reuniunea zilnică n-are alt scop decât să se analizeze, tip brainstorming, ce nu se înțelege acasă. Asta, în timp ce bieții participanți la traficul greu sunt solicitați și la cursurile normale, după moftul și ambiția respectivilor profesori, care nu vor să cedeze, așa cum spuneam, mai sus! Proba practică e, una, mai mult teoretică, dotarea școlii nu se ridică la standardele unității, unde se deșfăsoară întrecerea! În plus, nici timp nu prea e, totuși maistrul instructor nu se lasă, dă cât poate, bagă-n ei, cu lopata, ce-o fi, o fi!
   Paradoxal, în ziua competiției, profesorul suplinitor este scos din cărți, conducerea școlii a decis să plece doar un profesor, pe mai multe specialități, și doi maiștri, să nu fie prea mari cheltuielile de transport.
   Luni, la școală, mare sărbătoare - locul întâi, la specialitatea respectivă, un elev de-al școlii! Care va pleca la națională! Delir, șampanie, pupături, ce buni suntem, nici nu ne așteptam!
Săptâmăna următoare, ședință! Stabilirea salariilor de merit! Doritorii și-au depus candidaturile, enumerând calitățile pe care le au, pretinzând onoruri și recompense bănești! Cap de listă și membră în Consiliul de Administrație, șefa de catedră! Care se declară mândră de rezultatul la olimpiadă, la specialitatea ei! Și care obține, cu ușurință, beneficiul solicitat! Școala ar trebuie să se mândrească, cu așa cadre didactice, de excepție! Mai ales când face proiectele absolvenților, pe care tot dumneaei, le distribuie! Viața e grea, în învățământ, bani puțini și multă muncă!
Suplinitorului nu i-a cerut, nimeni, părerea ! E în plus, e în plop, iar plopul, face pere, și răchita, măgărele!
Elevului câștigător, i s-a strâns, călduros, mâna! Până la faza pe țară, are de recuperat lecțiile, pe care le-a pierdut! Să se învețe, să nu mai chiulească! Și-a făcut datoria, câteva cadre, și mândre, didactice, s-au ales cu niște bani! Lui, nici diplomă nu i-au dat!
Tânărul e obișnuit, de pe-acum, cu  rolul lui, în societate! Nu se plânge, după cele două săptâmăni, de cules la vie, pe proprietatea maistrului! Neplătite! Se pregătește de examenul final, vrea să se ducă la facultate! Mai târziu, termină facultatea, printre primii! Poate că se va face profesor, nu toată  lumea, din învățâmînt, a pusă pe bulangeală! Sunt și mulți, care își văd de treabă, nu iau nimic, de merit! 
La olimpiadă, la națională, n-a încăput de pile și șmenuri! El zice, că nici foarte pregătit, nu era! Șefa de catedră spune, oricui, că n-a luat vreun loc, pentru că treburile erau aranjate! Pentru alții!
Și, uite-așa! se răspândește zvonul că mai bine nu participi, la olimpiade, toate sunt strâmbe! Chiar și când sunt drepte, tot strâmbe, sunt! Depinde cine învârte ochelarii! Pe copii, nu-i întreabă cineva, ce gust au în gură! Li se spune, că se trăiește întro junglă, care, pe care, cine e mai puternic, supraviețuiește!
       Nu știu decât un lucru – ce semeni, aia culegi! Dă, cu exemplul tău, de pământ, neamule!

miercuri, 28 martie 2018

CONSTIPAT ȘI AGRAMAT!


Un cocostârc, puțin cam dezbrăcat,
Pășea, gen libelulă, spre saivan!
Părea înghesuit, gelos și supărat,
Dar, încrezut! Și țeapăn, ca un șpan!

De la distanță, mai, să zici că-i barză!
De la doi pași, te prinzi, că-i constipat!
Cu gâtul dezgolit, și fața, varză,
Se dă prea înțelept și super-învățat!

A fost numit în funcție aleasă -
Să facă educație, la oi și la mieluți!
Ceva îl săcâie, căci, după fața trasă,
E o figură! să scuipi în sân, s-o uiți!

Pe-aripa stângă, mândru, duce o desagă,
În care are multiple diplome și decorații!
Dar trupul nu îl iartă, că nu-i arde de șagă,
Îl doare, tare, burta! și-l ia cu emanații!

Ajuns la locul faptei, unde va presta serviciul,
Se scutură, deodată, și capătă prestanță!
Și, ca să nu se-observe, ce mare-i sacrificiul,
C-un cârâit grotesc, s-a pus, pe dat, din clanță:

-Copii mei! păroși și nespălați! vă zic, io, vouă,
Ca să pricepeți, cât mai lesne, care e jupânul!
Că n-are vaca, minte, atunci, când stă pe ouă!
Și nici gâsca nu paște, când, mult prea mic, e fânul!

Privind creșterea lânei, mi-au dat și doctoratul!
Cu drojdie de bere, sădită-n rădăcină,
Se face cât batoza! Vă trece și miratul,
Când am să vă comunic, că are și tulpină!

Metode originare, venite din origini,
Voi implanta aice, în landul geto – dac!
Aș vrea, să înțelegeți, că planuri am, destule!
Că cam așa e treaba! Vă vin, la voi, de hac!

Refuz să coleopterez, uzând de vechi metode!
Vroiesc să educhez nubila voastră minte!
Și, ca să înțelegeți, frizându-vă lânuța,
Veți merge doar cu mine, cu dinte, lângă dinte!

Cu labă, lângă labă! Cu blană, lângă blăni!
Vom strânge, roată, turma! Vom înalța drapelul!
Și nu veți mai behăi, că, iarăși, primiți bărbi!
Priviți în jur, vecinii! Și urmăriți modelul!

A vrut să mai continuie, dar l-a păscut păcatul-
În loc să salte ciocul, în semn că-i erudit,
În loc să se mândrească, că ca el, nu e altul,
Din trupul său, se-aude - un simplu grohăit!

 Concluzie:
Nu-i îndeajuns, să stai pe picioroange!
Nu e destul, să spui că ai rușine!
Decât să spui, că oameni faci, pe alții,
Mai bine, taci și fugi! că altfel,... faci, pe tine!

(Scuzați, cuvintele absconse!
M-am molipsit, de-atâta dascălit!
Mă trece jalea și mă rupe șaga,
Mă-ntreb - de jenă, cum oare, n-am murit?)

marți, 27 martie 2018

MI SE ÎNVÂRTE CAPUL! POATE CĂ-I SFÂRLEAZĂ...!

 Pacostea asta, concertată, sau nu, a manipulării zilnice, ne sucește mințile, de nu mai vedem drumul, pe unde iepurii nechează, zicând că sunt fenomene ale naturii! Zău că am devenit paranoic, schizofrenic și altele, din astea, mi se năzare, tot timpulețul, că sunt, peste tot, numai capcane, până și pe tronul de la baie!
   De curând, stăteam de vorbă cu un vecin, patron de magazin și bar, întro zonă rău famată, mai ceva decât Zona Crepusculară! La un moment dat, rumânul s-a proptit pe picioroange, tăcând subit, cu ochii la ușă! M-am uitat și eu - nu venea niciun extraterestru, zombie sau politician local, deci NO! risc de vătămare! Doar câțiva clienți, care mie nu-mi spuneau mare lucru, semănau cu alții, de prin alte zone geografice!
   Dacă nu ați observat, fiecare meserie fiind cu riscurile ei, dar și cu tarele proprii, cei care lucrează în comerț, de mai multă vreme, au un fler aparte, față de fiecare față, care le intră-n unitate! Nu trebuie să surprindă pe nimeni, dar, stând, așa, cu ochii pe ușă, se formează și percepția - ăsta, nu cumpără! Ăla, are timp de pierdut! Aia, n-a frecat bine, urechile lui bărbată-său, așa că vrea să frece pe cineva, pe uscat, fără icre!
   De data asta, nu s-a potrivit niciun tipar, din cele cunoscute de surmenatul, pardon! Suspendatul! Subsemnatul!
   -Ăștia cumpără o sticlă de vodcă și, întrun sfert de oră, nu știu pe ce lume trăiesc! zice interlocutorul meu, fără să scape, din ochi, cele trei exemplare, care mie mi se par normale. El le cunoaște, însă, mai bine, pentru că stau în blocul ANL, de lângă barul lui.
   Cei trei tineri, de maxim 25 de ani, spuneam că, la prima vedere de la mare, par normali! Dar pentru că mi s-a atras atenția, i-am privit cu mai multă luare-aminte - au pupilele dilatate, mersul, greoi și torsionat, zici că prestează la bară! Nu prea clipesc și privesc fix, dau din mâini, aiurea! Până aici, pe astea le fac și eu, după o zi de muncă! Numai că mi se explică - mai târziu, va fi mult mai rău, nu vor simți mai nimic, drogurile și băutura formând un cuplu, mai ceva ca dinamita!
 Și asta se întâmplă, cu ei, în fiecare zi!
 Nu-mi pasă, nu sunt ai mei, nu dorm, cu mine, în același pat!
Numai că, o săptămână mai târziu, vin, cu fratele meu, în mașina lui, de la mama, către casa mea. La o intersecție, unul stă în mijlocul drumului și n-are intenția să se dea de-acolo! Claxonăm și abia se urnește, scoțându-ne din minți! Urlăm la el, el, ne înjură și ne porcăiește! N-are nici o greață, tot el sare la bătaie, posibil să se fi speriat, că dorim, din suflet, să-l trosnim! Deși ne mânâncă palmele, îl lăsăm, naibii, suntem doi și poliția abia așteaptă să salte pe cineva, nu neapărat, pe cine trebuie! Așteptăm să plece, poate aflăm în ce curte stă! Ne dirijează, indicând drumul, pe undeva, pe sub cureaua lui, apoi vine și-l scuipă pe fratele meu! Nu-l batem, după ce mai urmează și episodul doi, când ne iubește așa tare, că se suie pe mașină, nu ne lasă să plecăm! Îl cunoaște toată lumea, noi, nu! Poliția nici nu se uită pe inregistrarea foto, cu el, ne întreabă dacă-l cunoaștem sau îi știm numele! Dacă îi rupeam, dobitocului,  un picior și-l băteam, cu el, în cap, pe noi ne găsea, după numărul, de la mașină! Chiar suntem avertizați că nu e bine să ne luăm de el, dacă-l vedem și sare la bătaie! Să anunțăm poliția, așa cum face orice cetățean responsabil, pe care-l scuipă-n ochi, toată lumea!
Pentru că nu-l puteam identifica, moare mâțul, pe marginea drunului, și rămâne, ca-n tren!
Primul cunoscut, din zonă, căruia îi arăt fotomodelul, mă lămurește că am avut noroc - face parte dintrun grup de patru, drogați 24 de ore, din 24! Că trebuie notată data când l-am văzut, de obicei  umblă toți patru, cuplați, și duși cu pluta! Acum înțeleg de ce unul dintre polițiști a spus că-l cunoaște, apoi n-a mai vrut să-l cunoască, când l-am întrebat, cine e tipul! Trag concluzia că, dacă-l rupeam cu bătaia, nici nu simțea, nici nu ținea minte! Periculoasă concluzie! Trebuie să ne apucăm de etnobotanice, că să trăim normal?
Și iată-ne în centrul discuției - mă bucur că cineva a deschis subiectul (a se vedea ESTNEWS VASLUI), pentru că cineva din mine mă împunge-n burtă, să zic ceva! Și-mi amintesc că am intrat în relație cu drogurile, fără să pun botul, pe ele, în 1985! În Tanger, Maroc! Unde un vânzător de covoare ne-a invitat la un ceai și ne-a propus să ne furnizeze de toate - femei, arme, droguri! Numai că tâmpiții de comuniști, ca și tâmpiții de capitaliști, de la aceea vreme, dădeau la cinematograf, înaintea filmelor, scurt- metraje, cu tot soiul de atenționări, printre care și efectele, pe termen lung, ale drogurilor, bolilor venerice, mamelor isterice și șefilor cretinoizi! Adolescent fiind, creierul meu subțire și intestinul meu gros, au înregistrat doar că, dacă tot te-apuci de droguri, trebuie să te și ții de ele, pentru că dumnealor crează dependență! Plus că te dilești și poți crăpa! Nu m-am apucat decât de fumat, și tot era să crăp!
Prin 1993, se vindeau droguri prin curtea liceului, unde făceam pe dascălul (numai că nu cântam rugăciuni!)! La o clasă, am fost atenționat că o puștoaică, de-a IX-a, era furnizoare, de aia avea țoale de lux, pe ea! A venit poliția și a plecat poliția, nu s-a găsit nimic, conform principiului - sania cu zurgălăi, nu prinde decât nătărăi!
Și acum sunt pline cinematografele, cu filmulețe din alea! Numai că nu mai sunt cinematografe! Și nici clienți, la ele! Televiziunile abundă de toate nenorocirile, mai e puțin și va fi inființată Autoritatea Internațională a Abuzurilor Contra Drogurilor, să aibă, și ele, bietele droguri, unde să se plângă, de hărțuire, discriminare și de încălcarea drepturilor!  Să vedeți, atunci, bani aruncați pe pansamente și atele!
Și, totuși, nu vă interesează subiectul? Dar nici cauzele consumului, nu vă interesează? Pentru că, prostul de mine, nu înțeleg de ce apelează tinerii, la etnobotanice? Am locuit, o vreme, întrun bloc cu o familie, din ăștia, pungofili, dar aveau motive - părinți , alcoolici, 1000, la sută,  copii nemâncați și nespălați, dormeau cu câinele și calul, în casă! Astea, da! motive, să-ți tragi, una, cu punga de aurolac!
Dar de unde chef de droguri, la tineri care nici n-au muncit la viața lor, nici nu li se atârnă, plozii, de pantaloni, nici nu știu, că au de plătit taxe și impozite? De ce trebuie să pupe-n pungă? I-a damblagit economia de piață, sau au pierdut busola, pe care n-o aveau?
Mă tem că avem motivații, pentru așa cretinosauri, ceva mai puțin serioase - un pic de moft, c-așa-i trend-ul, să fii dobitoc, în  primul rând, al lumii! Sau, mult mai tragic, să-ți plece părinții, la muncă, și să rămâi singur, exact când vârsta cere mai multă atenție, din partea lor! Sau poate, chiar faptul că finanțarea vine tocmai de la acești părinți, doritori ca descendenții lor să fie fericiți, chiar dacă sunt exact descendenți, nu ascendenți! Oi fi, eu, de modă veche, dar, dacă-i ceream, tatii, bani de droguri, acum eram mort și îngropat!
Deci, care e motivul consumului de droguri? Stați așa! e întrebare retorică, nu-s chiar prost de tot, să nu știu că drogurile au fost și vor fi sursă de foaaarrrrtee mari venituri! Și că, tot televiziunile ne-au învățat că - pe dinafară-i gardul și, în interior, leopardul! Atunci, să ne întrebăm cât de tare trebuie să ne speriem, bănuind că nu sunt doar coincidențe și că nu se știe ale cui sunt interesele, cu drogurile, la români?
Până-n una, în alta, tremură cărnița și șunculița, pe mine, mă doare capul, care a început să se învârtă, în sensul acelor de ceasornic! Poate că învârtitul e normal, dar nu-i normal să mă întreb cât mai durează, să te omoare, unul, care râde și nu știe ce-i cu el! Pentru că, deja, aveți exemple nenumărate de anormalități, fără să mai punem, la socoteală și drogurile! Ele sunt în așteptare! Țineți aproape, că-s pe vine!

duminică, 25 martie 2018

DUALITATE SAU DUPLICITATE?

            După părerile antropofagilor! pardon - antropologilor! pardon - antrenorilor de fitness, în fiecare dintre noi, există atât latura  feminină, cât și aia, masculină! Femelă și mascul, în același staniol! Dacă n-ați observat, încă, asta, să nu vă mire, când vă mănâncă...!
            De fapt, se pare că e adevărat, mari deosebiri esențiale, nu prea sunt, ar putea să le enumăr, dar mă jenez, sunt prea multe lucruri nerecomandate minorilor și, pe care ei, le cunosc mai bine decât le-am explica noi, ăștia, semidocții de ocazie! Mai corect spus, detaliile sunt reduse la strictul necesar, pentru ăștia micii nu contează decât ceea ce-i evident, vizibil, accesibil și ușor de digerat!
            N-aș vrea, totuși, să trec peste niște observații personale, mă roade gândul (și-un pantof), că voi deceda, fără a contribui la imaginea generală, legată de subiectul de mai sus. Cum să trec peste dezvoltarea mameloanelor, prezente la ambii sexanți, uneori, mai pronunțată, la dame cu mustață? Ah! da! și să nu uităm mustața, element de decor ultramasculin, prezent la ambele sexe, în cantități semnificative! Ca să nu mai vorbim de fund, admirat, în secret, sau nu, de ambele sexe, la ambele sexuri, nu neapărat, la cel opus și de sens contrar!
            Nu mi se pare important să lungim vorba, dacă ne referim la aspectul fizic! Mustața coadă-de-șobolan, la femei, mă preocupă mai puțin, decât epilarea respectivei! La urma, urmei, de ce nu ne-ar place o damă bine, cu un șomoiog, sub nas? Așa cum sunt atâția bărbați bine, cu fund de bebeluș, la gură, de ce să comentăm, despre bucuria unei mustăți stufoase? Șuncuțe avem toți, picioare nespălate, destui, părul ne cade și la unii, și la alții, uneori, mai mult, la unele, decât la alții! Bine că nu suntem judecați, ca oameni, după părul inghinal, mă tem că, la angajare, de exemplu, întrun bar de noapte, ne-am trezi, cu cine n-am dori, și invers!
            Nu-i de mirare, dacă surprindem, la cei din jurul nostru, apucături împrumutate, temporar sau definitiv, de la sexul, aparent opus. Cum ar fi sclifoseala unui bărbat, zici că-i Madame de Pompadur redivivus! Sau recidivus! Așa cum te poate uimi toanele dictatoriale, de Miss Napoleon Buonaparte, a unei gămălii, de femeie, dată - dracului!  din alea, care te fac să simți că ai bășica supra-aglomerată, când se zborșete, la matale! Sau tipul, care pare decupat din Lacul Lebădoilor, varianta casnică, unde lebăda - șefă  e un mascul, depreciat la voce!
            Deci, nu aspectul fizic mă preocupă, ci partea feminină, din  mine! Care nu mă înțelege deloc! Sau nu o înțeleg, eu, pe ea?  Abia acum înțeleg, de unde ies contrariile, în fiecare individ, e ca întro căsnicie, doi care trag, de coadă, aceeași mâță, numai că au probleme, cu sensul de tragere! Cum să meargă treburile ca lumea, dacă în fiecare îndivid zace și-o dublură, care nu-i de acord?
            Privesc în jos, doar ca să văd care dintre laturi, este mai pregnantă, la mine! Mă enervează că nu pot să le pun capul, pe butuc, la ambele laturi, și să-mi iau altele, de la supermarket! Doar acolo se găsesc de toate, nu-i așa?
            Când vreau să dorm profund, dama din mine vrea să danseze, iar când vreau să cânt, tipul din mine scoate leocoplastul și gata! Când vreau să pun niște bani deoparte, dama din mine se duce și-și cumpără niște prostii, nici nu știu la ce folosesc! Când vreau să scriu o poezie, maimuțoiul din mine vrea la pescuit! Când vreau să spun, romantic precum tipa din LOVE STORY, un TE IUBESC!, masculul încruntat, din mine, scoate, pe gură, exact contrariul, ba chiar, mult mai rău!
            Cine se privește în oglindă, dimineața - tipa  cu zulufi, ce caută rujul, sau masculul bărbos și chelios, ce caută spuma de ras? Care, dintre cei doi dușmani, plătește facturile, scârba sau zgârcitul? Cine se gudură, când vine soacra în vizită, parșivul sau cutra? Cine se preface că n-aude, nu vede, nu miroase, cînd i se fac complimente, de doi lei, 30, bucata, fraierul sau mironosița?
             Îmi bat capul, degeaba! Cert este că, în interiroul meu, se aude gălăgie! Nu știu cine câștigă, cred că există o înțelegere între părți, care mă duce la sapă de lemn! Dacă mă privesc în oglindă, mai – mai că aș zice că sunt bărbat, dar, după unele fapte, mi-e teamă că sunt, mai mult, femeie!  Uite, de aia nu contează aspectul fizic! Și tot de aceea, nu trebuie să facem discriminări, poate, la interiorul  nostru, văruit în culori pastelate, suntem lesbiene, noi, bărbații, care hărțuim dame sexuale! Sau poate ele sunt prea pornite, și scârbite, de propriul sex, când văd bărbații, comportându-se ca niște muieri!
            Nu suntem, cert, hermafrodiți! Nu toți! Ci doar părticele din noi, nu cad, perfect, în puzzle! Suntem atât de complicați, încât ne complicăm aiurea! Nu cred că cealaltă latură, a noastră, își face de cap și de ciolane, ci doar că ne place, să credem că putem să ne comportăm cum vrem! Motive, se găsesc! Uite, aici, unul - dualitatea din noi! Deși, cred că mai degrabă, e vorba de duplicitate! E mai comod să fii ipocrit, decât să recunoști ce-i mai rău în tine! Ia măna, nesimțito! că nu-i de tine!


sâmbătă, 24 martie 2018

NORMALITATE!


Stând, agățat de grindă și semănând c-un drac,
Așa medita, cu ifos, bătrânul, miopul liliac:
-Din unghiul meu, văd lucrurile, clar și înțelept!
De aia, jur pe ce-am mai sfânt, cu aripile-n piept,
Că suntem pe un drum adevărat! Normal! Pe bune!
Și nu-i adevărat, deloc, tot ceea, ce se spune!
Că treburile merg, cu susu-n jos! Că-i rău!
Mie, îmi par normale! Cum le-a dat Dumnezeu!
Păi, dacă comunismul nu pica, eu, scula,
Mai ajungem în filme? Și frate, cu Dracula?
Mă-ndopam, cu șobolanii, ăștia, noi, capitaliști
Când sunt sătul, de ăia micii, din foștii comuniști?
Mai ajungeam, dup-un pahar de bere, pusă-n rom,
Să sar - n aer, manager, cu leafă dublă, la Tarom?
Cine a zis, că-i nașpa? E un bou! O fi, unul, sărac!
Sau, poate o fi negru! De ciudă! Că nu e liliac!
Priviți cum șade treaba! Și nu mișcați din nas!
Priviți cum crește iarba! C-atât, a mai rămas!
E-adevărat! oamenii sunt, toți, cu fundu-n sus!
Dar ce îmi pasă mie? Și, cine, așa, i-a pus?
Au cam pierit copacii!  În ei, m-adăposteam!
Când mi-au tăiat curentul, în scorbură eram!
Vedeam și-o Luminiță! O Tanță! O Angelă!
Pardon! mă ia avântul, că n-am, și eu, femelă!
Păcat! Fosta nevastă, a dezertat, frumos!
S-a săturat, săraca, să stea cu capu-n jos!
Ziceam că e normal, din unghiul, ce privesc,
Să mai susțin normalul, că tot nu păgubesc!
Ce dacă, sunt pe invers? Și nu prea mă deochi?
Abia nu îmi curg mucii și nu îmi cad, în ochi!
Am adoptat poziția normală, pe când eram Yogin!
Sunt pacifist, din fire, și dorm întrun măslin! 
Mă tot curtează unul, de al nostru, porumbel!
Nici n-a băgat de seamă, că sunt mascul, ca el!
Când a venit de-afară, în loc să stea în sălcii,
Țipa că vrea dreptate! Că-i porumbelul păcii!
Ca să-i arăt normalul, cum procedez cu voi,
L-am pus să recitească “Ciocoii vechi! Și noi!”!
Și cine mă contrează, așa, de-amor ghebos!
Îl chem, să stea cu mine, un an, cu capu-n jos!
I-am invitat și pe acei, ce des, sărit-au calul,
Să stea, cu cap-n jos, să vadă, așa, normalul!
Deși au rezistat, să stea cuminți, precum un nap,
Nu le-a dat prin minte, să-și pună mintea-n cap!
Vă sfătuiesc  să faceți, și voi, o încercare-
Aia, tot zice lumea, că moarte, nu mai are!
Și de vă atârnați, de grindă, în mod competitiv,
Nu consumați, normal, mai mult de-un laxativ!

VORTEX SUFLETESC


Natură moartă, cu stafide!
O vază veche, plină cu silfide!
Un cer albastru, dur și cărpănos!
Din care îngerii căzut-au, iarăși, jos!
Un munte, cu scufie verzulie!
Un om, cu plugul, agățat de glie!
O fum înamorat, zidit întro colibă!
O mare tristă, fără nici o hibă!
O plută lată, din bușteni, de brad!
Ocheade aruncate-n tină, care ard!
Și multe altele, cuprinse în boccea!
Aceasta este viața! Și viziunea mea!

O lumânare, prinsă în căuș!
Un foc molatec, enigmatic, jucăuș!
Un cer cu stele, pus întro covată!
Și, peste toate, o dragoste curată!
N-am gânduri rele! Nici frică, de păcat!
Pe toți, pe toate-n suflet, am purtat!
Mă oglindesc în poala minții mele
Și-aștept chemarea, venită dinspre stele!
Vreau, doar, să-mi sprijin fruntea, pe-un maidan,
Pe care stau, mucegăiți, un mușchi și-un buștean!
Simt că mă pierd ! și tu, nu ești aproape!
Te-ai rătăcit, mândruțo, printre alte ape!
Printre vâltori și grinduri înspumate,
Apoi te-ai depărtat! Te-ai dus cât departe!

O flacără ascunsă, sub ceardac!
O buburuză, cât un vîrf de ac!
Un vânticel, zbârlit și uleios!
Un greiere, până mai ieri, milos!
Un trandafir, uscat, pus întro carte!
O vază și-un ghioc, odată, sparte!
Un amalgam de vise ! și-un liman!
Și amintirile pe care le mai am!
Dar, dintre toate, chipul tău, revine!
E-o lume-ntreagă, între cer și tine!
Iar, între noi, e un ocean învolburat,
Pe care trec mătănii, ce mult, ne-au tulburat!
Mi se-ncrețește pielea! Mi se usucă gâtul!
Aștept să vină clipa! Și să mai uit trecutul!
Mă-nalț, încet, pe vârfuri, s-ating, iarăși, zenitul!
Așa cum își atinge, iubita mea, iubitul!