METAMORFOZA BUNULUI SIMȚ

Mâinile alergau robace, în timp ce gândurile fugăreau alte cotloane: “E doar 12 jumate și, deja, am obosit! Of! ce mă dor genunchii ăștia nenorociți, nici noaptea nu mă pot odihni din cauza lor. Parcă am o sută de ani, așa mă simt, precum ciutura veche de la fântâna nanei Geta! Mică, ruginită, găurită! Fără să mai intereseze pe cineva, nu mai are lumea nevoie de fântână, cu apă-n casă. Nici animale, nu mai sunt, barem ele se mai cereau adăpate, când le ardea soarele. Ca și mine, s-au dus și ele, cum s-a dus și fântâna, cu ciutura ei! Cum se duc și ciolanele mele!

Lasă că nici când eram tânără, nu trecea zi, să nu mă doară ceva! Numai că atunci treceau toate, mai cu bucurie, mai cu strâmbătate! Și când nu ești obișnuit cu greul, ți se pare tare greu! Mă uit la copiii de azi - frumoși, bine hrăniți, deștepți! Doar că nu-s prea sănătoși, par bolnavi, de când se nasc! Nu prea țin la tăvăleală, dacă eram ca ei, îmi mâncau câinii din traistă! Noi eram nouă frați, mama nu vedea pe ultimul, mergând pe picioare, că era cu burta la gură, din nou. Nenorocitul, care zicea că-i tata, n-o lăsa când venea de la cârciumă, de beat ce era, sărea pe ea, de față cu noi! Când am mai crescut, pe noi, fetele, ne fugărea afară, să nu ne învățăm prost, zicea el! Parcă noi eram chioare! Și tocmai el făcea pe rușinosul, despre care se zvonea că ne mai făcuse niște frați și prin vecini! Când mergeam la școală, mă uitam să văd dacă mai seamănă cineva cu mine, așa proastă eram, îmi intra în cap toate prostiile și stăteau acolo, fără să plece! În rest, dobitocului nu-i păsa dacă avem ce mânca sau ce purta, era bine, cât avea de băut! Când nu avea, ne bătea, de ne rupea, de la un fir de pai! Eu nu prea semănam cu frații mei, am apărut cât a stat el la pârnaie, de aia îi eram nesuferită, una- două, îmi rădea niște palme, că-i stric renumele și-l fac de râs! Parcă mai era ceva de ascuns, despre el, care se făcea, în fiecare zi, de râs, mai ales după ce i-a căzut părul și i-a apărut burtoiul! A murit întro noapte, călcat de un tractor, că cine știe ce-l mai ducea mintea!

Fiind atâția în casă, nici unul  dintre noi, copiii, n-a ajuns la liceu! Eu am ajuns într-a opta, dar n-am terminat-o, că m-am măritat! Ceilalți frați, n-au terminat nici pe-a patra, că nu aveau nevoie de carte, aveau nevoie să fie ageri! Dintre surori, doar una a ajuns în clasa a VI-a! Deci, eu sunt deșteapta familiei, nu știu cu cine oi fi semănând, că mama era proastă- rău, de stătea cu boul ăla de tata, care-o și bătea! Așa că, atunci când m-a cerut Sile, m-am dus după el. Nici nu era altă soluție, eram borțoasă cu golanul ăla de Ianu! Nu că i-ar fi păsat cuiva, dar nici prea ochioasă, nu arătam! Sile a fost, și el, un jegos bețiv, dar nu m-a bătut niciodată! Poate din cauză că i-am spus că, dac-o face, îl pândesc și, noaptea, bag foarfeca-n el! În schimb, m-a părăsit când eram însărcinată cu al treilea copil! Așa m-a trezit cu trei copii și niciun ban! Bețiv, bețiv, dar mai făcea și cîte-un ban, nu ne lăsa să murim de foame, ca taică-miu!”

Gândurile îi fură întrerupte de perechea care trecea, trebui să le facă loc, în timp ce cei doi își explorau cavitatea bucală!

“Nici nu m-au văzut! Uneori, mă simt ca o furnică, nu mă văd oamenii, sunt în stare să calce pe mine! Mai ales când sunt ca mâțele-n călduri! Zic eu, așa, dar cine știe cum oi fi fost, când eram tinerică! Că nu degeaba am patru copii! Bine că nu i-am părăsit, cum îmi spuneau fetele - Lasă, fa, copiii! că nu-ți fac statuie! Ce? tu i-ai făcut statuie lu’ mă-ta? Decât să te chinui cu ei, hai cu noi, să facem bani, să-i creștem! Că le-o fi mai bine așa, fără noi, cu bani trimiși! De plecat, ele au plecat, dar de trimis bani, numai în primele luni au făcut-o! Uite! Lena și-a lăsat fetele cu maică-sa, de-a ajuns bătrâna, cu tot ajutorul social, la nebuni! I-a trimis trei luni, câte o sută de euro, apoi gargară, că nu mai are de unde! Cât au fost fetele ei, mici, s-a descurcat baba, apoi, când vroiau bluggi de firmă, a făcut edem pulmonar! Lena s-a făcut ca ninge, găsise pe unul care nu vroia copii și nici să audă de ei! Eu n-am vrut să fac ca ele, uneori îmi pare foarte rău, alteori, sunt mândră de ei! N-au ajuns mari boieri, dar au serviciul lor, casa lor, viața lor! Nu s-au rupt de mine, nu le e rușine cu mine, deși nu mă pot lăuda că am fost o sfântă! Dar, ca om, n-am fost ca ai mei părinți, să suport măgăriile unui bărbat bețiv, care făcea ploduri pe bandă rulantă! Sau să mă vadă lumea beată -n șanț, cu fustele ridicate! Ca să mi-i cresc, am plecat capul, nu era altă soluție, câtă carte am, nici să tai bilete la WC-ul public, nu m-au primit! A trebuit și îndur și batjocura alor  mei, cu unii chiar am copilărit! Cum e ăsta, care tocmai coboară! Fost șofer întrun gang, la engleji! Nevastă- sa”produce” pe la nemți, așa au ajuns să cumpere jumate de stradă pe centru! Și eu, tot aici, fără copii, fără ajutor social, fără șansa de a găsi un serviciu, barem la salubrizare, să pot ieși la pensie! Zău că sunt prea proastă, nu știu să mă descurc! Și mai zic de mama!”

Alungă cele gânduri și își văzu de treabă - cu mintea, aiurea, trecuse timpul și nu avansase deloc! Și mai avea două etaje, să termine de spălat scările! Singura ocupație la care se pricepea și care îi permisese să-și trimită copiii la școală! Și care nu însemna că o va scoate la pensie! Dar tot era ceva  - nu cerșise niciodată!

FAIMA PORCULUI!

S-a dus cu faima porcului tăiat -

Pesta porcină, de pe listă,... l-a „scuipat”!

După găina aviatoare și gripa aviară,

Vaca nebună și lumina chioară,

Ne bate Dumnezeu, încet, cu parul,

C-avem pe cap și pe West Nile - țânțarul!

Nu ne ajunge câte patimi ducem zilnic,

Mai vine și câte-un creier, zis “olimpic,”

Să ne răstoarne-n troaca lui Godac!

Așa că tot cădem confuz, din puț, în lac!

După ciupercile nebune și oaia căpiată,

De ce vă luați de mine? Eu am gura capsată!

Să cred că nu-i departe și secera, și briciul,

De pus, pe lista neagră, gâtlejul lui Ariciul?

Eu cred că e-o greșeală - în cel mai crud raport

S-apară, spre vânzare, aricii, la export?

Atunci, e explicabil de ce m-am năruit-

În loc să capăt faima, ei, na! că m-am “pârlit”!

Și eu mă pregăteam pentru un “Pulitzer”!

Așa ajungem, nene, să fim “Nobel” șomer!

Vroiam doar un „Grand Prix” pentru literatură!

Să-l iau și pe „Cervantes”, cu mici și udătură!           

Premiul „Hugo”, să îl împușc din zbor!

La “Constantin Tănase”, să ajung, că am homor!

La ”American Book Awards”, să strălucesc!

Ca să am „Bafta”, și -  acum mă milogesc!

La Uniunea Scriitorilor, am pus chiar un roman!

Să vadă lumea ce concepe un arici sărman!

Când colo! nu s-a-ntâmplat așa cum am dorit!

În loc de renumit, rămas-am tot un arici tâmpit!

M-ați înșelat, făcându-mă să cred că-s genial!

Și eu eram - biet arici - erou de carnaval!

Vă jur că răzbunarea mea va fi atât de crudă!

La mic dejun, vă voi servi doar poezie nudă,

Narațiuni cu tâlc, dar fără leac, cam seci!

Și-o gâlgâială de prozator vestit, trăit în beci!

V-așteaptă răzbunarea unui geniu, nu oricui!

Sau poate a unui arici, cu faima porcului!

TĂCERE

Ridică ochii și reluă:

-“Nu mai poți să spui TE IUBESC, când rememorezi toate cele trecute! Efortul de a te minți pe tine însuți, e prea mare și nu mai crezi că merită să-l faci! Când ești puștan, te îndrăgostești ușor, e în firea omului, a puiului de om, să treacă de la o stare, la alta, de la o experiență, la alta, de la o decepție, la una nouă. Odată cu trecerea anilor, e tot mai greu să faci lucruri, pe care le făceai, pe negândite, când aveai mintea cât ceapa. Dar, totuși, ce te faci cu cele pe care la faci, în mod conștient, știind bine că o să-ți frângi gâtul? Poate e în firea noastră riscul, dorința de a ieși din monotonie, din anonimat, indiferent de pierderi!

Cum spuneam, sunt ani de când nu mai pot  spune un TE IUBESC! din toată inima! Și dacă nu e, clar, sinceritate, de ce trebuie s-o spui? Doar ca să se simtă bine, cineva, care asta abia așteaptă? Dar dacă e perspicace și se prinde că faci lucrurile doar de fațadă, nu din tot sufletul? Prefer faptele, să vorbească ele în locul meu! Ți-am mai spus - vorbele sunt doar reprezentări grafice, faptele vorbesc mai presus de cuvinte! Și dacă ne place să fim mințiți, să fim mințiți cu eleganță, nu brutal, cu satârul! De aceea faptele dor mai mult decât cuvintele! Și cine are ochi, să vadă! Cine are doar urechi, să aibă grijă să nu rămână surd, doar cu niște cuvinte frumoase!

Eu mi-am primit porția de cuvinte și de fapte, în egală măsură! Am fost orb, la cuvinte frumoase, și surd, la fapte ! Ceea ce însemnă că mi-am meritat soarta! N-am să pot înțelege niciodată de ce un deștept poate fi atât de prost! Doar dacă fiecare dintre noi nu are o parte negativă, care nu este a sa, atașată forțat la structura proprie. Ceva cam în genul unei bucăți de brânză, întrun perete de beton! Partea slabă a structurii, de care faci abstracție, dar există! Șubredul din fiecare! Îmi vine să râd - cei care se cred tari, se înșeală, sunt slabi tocmai pentru că-și închipuie că sunt beton armat și nu văd brânza! Cum n-am văzut-o nici eu, la vremea mea!

Când mă temeam că o să mor de plictiseală, bătrân, pensionar, cu casa goală, fără copii și nepoți în ea, mi s-a întâmplat ceva nou - m-am îndrăgostit! Nebunește! Nu cu dragostea unui adolescent, nici cu inima unui bărbat aflat la prima tinerețe, ci cu dragostea unuia care, deja, se simte bătrân și a luat-o spre partea alunecoasă a vieții! De aia spuneam că fiecare își are nebuniile lui, nu trebuie să judecăm pe nimeni, nu se știe dacă mai devreme sau mai târziu, nu te apucă deraiatul de pe șine.

Doamne! ce nebunie plăcută - să simți sângele pulsând mai repede, să-ți vină să cânți ca un zănatic, tu, cel care se rușina să-și ceară scuze pentru nimic! Nu doar dorința de a o lua în brațe, să n-o pierzi, nu doar două trupuri frământând cearceafuri, întrun vârtej furios și deșănțat, te pot schimba, mai sunt și alte lucruri, cum ar fi ajunsul târziu acasă, unde te așteaptă masa întinsă și cineva care nu a mâncat, așteptându-te! Și când ești răstignit de problemele nerezolvate, cineva vine lângă tine și-ți spune – HAI SĂ VEDEM CUM LE REZOLVĂM!

Nefiind obișnuit cu astfel de drăgălășenii, plus sex nelimitat și plin de dăruire, uiți unde te afli, cine ești și nu mai poți trăi fără EA! Fiecare clipă, departe de ea, e un chin! Dacă n-ai făcut-o până atunci, acum vrei să zbori până la ea, pentru că te așteaptă! Pe tine te așteaptă!

Și, brusc, vine trezirea - în momentul în care îi spui că nu poți trăi fără ea, îți amintește că ești însurat și ai copii! Parcă până atunci n-ar fi fost așa, chiar dacă valul care te-a răsturnat, nu te-a făcut să uiți acest lucru! Buimac, nu știi ce să crezi - ai visat sau trăiești întrun vis? Atunci vine cu o explicație - nu se mai poate! Ce-o să zică familia ei, că fură bărbații altora? Ce-or să zică familia ta, că au rămas copiii fără tată? Nu se poate trăi cu remușcări, mai bine ne despărțim! Lovitură de teatru! Unde s-au dus clipele alea neprețuite?

Te scuturi de prejudecăți și ești gata să începi o nouă viață, dar nu se poate! Chiar dacă ți-ai asumat toate riscurile, ca un nemernic, tot nu se poate! S-au dus momentele când sufletul era plin, acum e palid și pe moarte! Ticălosul din tine, hotărât să sacrifice pe toată lumea, pentru propria fericire, e zdrobit de replica - DACĂ IUBEȘTI PE CINEVA, ÎL LAȘI SĂ PLECE! Nici măcar nu apuci să te conformezi!

Apoi vin zile în care n-o mai vezi, timp în care pământul se răstoarnă peste tine - DIVORȚ! Și, în timp ce tu mori puțin, câte puțin, ea se mută, nu răspunde la telefon, dispare! Ești copleșit și te întrebi - ce-ai făcut de meriți așa ceva? Realizezi că meriți și mai rău, ai fost prost! Nu îndeajuns de prost, mai speri că e doar o chestie de moment, tu ai vorbit serios - vroiai să îmbătrânești lângă ea! Numai că ea nu mai este în lumea ta bolnavă, care se prăbușește cu zgomot!

Întro zi, o întâlnești întâmplător – elegantă, îngrijită, nu pare să aibă vreo problemă! Tu, murdar, bărbos, sfârșit, sfâșiat! Nu te ocolește, dar se vede că nu vrea să fie văzută cu tine! Cuvintele tale se izbesc de un zid al indiferenței și al penibilului, pe care tu îl ignori! Scapi, fără să vrei, că ești flămând, nu are nicio importanță, e o prostie! Plătești pentru asta - scoate 2 lei și ți-i dă, pentru o pâine! Apoi se scuză și pleacă, fără să se iute înapoi! Și-a făcut datoria! Lumea stă spânzurată cu capul în jos, tu stai atârnat de un cer întunecat, de care nu te agață nimic! Jocurile sunt făcute, ai intrat, de bună voie, în corzi, stai și ia-ți porția!

Anii trec în viteză, ai altă lume, unde ești singurul supraviețuitor! Și singurul rege! Încheieturile dor, nu mai cauți, ca odinioară, să-i vezi chipul pe stradă! Nici nu te mai interesează, deși…! Au fost atâtea lucruri noi, în ăști ani, n-au mai rămas în minte decât cei doi lei!

Internetul scoate ce-i mai bun și ce-i mai rău din noi! Așa afli că ea și-a refăcut viața, e fericită, vorbește despre familie, care e sufletul ei! Despre familia ta, nu mai vorbește nimeni! Bine că sunt sănătoși, chiar dacă nu mai ești lângă ei! Și e bine că nu te mai urăsc! Și atunci, la ce bun să spui, cuiva - TE IUBESC? Deși ai nevoie de asta, mai bine, nu! Plata  unei astfel de greșeli, e prea mare!”

Și-a terminat monologul, se ridică și pleacă! Nu e prima data, și nici ultima, când aud  povestea asta!  Asta e - fiecare trebuie să trăiască cu propriile umbre și secrete întunecate!

CUM VĂ PLACE...?

Cum vă place  viața? Cu sare și piper?

Sau treacă timpul, în modul efemer?

Doriți dulceață de gutui sau ananas,

Acum, când doar oțetul a mai rămas?

Nu vă mai place, fără îndoială,

Varza călită și maimuța cheală!

Un cer cu stele și-un pahar cu vin?

Mai bine aguridă și-o cupă cu pelin!

Cum vă mai place  nunta, cu țambal,

Sau nuntă ca-n povești, sau ca un bal?

Vă mulțumește cât de mare-i darul

Sau vă încântă, când ridicați paharul?

Cum să mai placă truda și ispita,

Când dracii saltă-n ceruri, sus, copita?

Să te trezești,devreme, dimineața

Să mergi la muncă! Nu te-apucă greața?

Degeaba trec anotimpuri, iar și iar,

Dacă și timpul e - un mare găinar-

Se scutură de praf și trece-n grabă

De zici că nu-i! Și nu-și vede de treabă,

Mănâncă ani, și clipe, ca pe paie,

Arde rapid, zelos, ore-n tigaie!

Ne lasă fremătând, nemulțumiți,

S-o luăm de la un capăt, obosiți!

Ei! cum vă place ce aveți în față

De tot mai cereți mulțumire de la viață?

Mai bine mulțumiți - așa să știți

Că e păcat, ca tainic, să muriți!

Să fim, deci, mulțumiți că suntem sănătoși!

C-avem urmașii, tineri și frumoși!

Că n-am orbit, că mai putem vedea!

Că avem mâini, cu care vom putea

Să ținem frunze-n palme! Și-un mister

Cuprins în curcubeul de pe cer!

Că avem limbă, să doinim cu dor,

Și avem minte, suflet călător,

Urechi, să auzim solemn și tare,

Că mulțumiți trăim în căutare!

Ce nu vă place, la coș, să aruncați!

Iar când sunteți acriți și supărați,

Priviți o floare de cireș! Cu stil!

Și bucurați-vă de zâmbet de copil!

O DAU, CUM VREAU EU!

            Țifache, născut în zodia Capricornului, avea un suflet ca pâinea caldă, pusă pe cuptor! Băiat bun, muncitor, săritor și iubitor, era acolo unde trebuia să fie, cavaler fără odihnă și mama tuturor răniților!

            Singurul lui defect era orgoliul - trebuia să fie, întotdeuna, primul! Sau trebuia să fie, numai el, șeful! Oricum, ambiția de a se autodepăși era prezentă mereu, chiar și când făcea pe împăratul roman, stând pe budă!

            Nu de puține ori a luat-o, din cauza asta, în “malaxor” și-n freză! Cu toate astea, nu se putea stăpâni, mintea îi funcționa ireproșabil, dar, din cauza orgoliului, creierul, nu! Degeaba își punea botniță, tot dădea pe-afară, parcă un drăcușor mic și verde îl șuta din spate, să calce pe bec!

            Profesional, ajunsese acolo unde alții doar visau că vor s-ajungă, dar tot nu era mulțumit, vroia mai mult, tot mai mult! Ah! nu! nu era hapsân, dar arivist, un piculeț, parcă aducea!

            Și, întro zi, împreună cu un amic, plecă la pescuit, deși nu avea nici o pasiune, înclinație sau chef, dar era, totuși, o provocare ce nu putea fi ratată! Dacă nu ar fi răspuns și acestei provocări, s-ar fi simțit mic și neînsemnat, ceea ce mintea sa n-ar fi putut suporta!

        Ajunși pe baltă, Țifache hotărâ să stea pe dalele ce îmbrăcau digul, deși amicul îl avertizase că acolo se cam alunecă. Deși nu știa să înnoate, omul nostru se simți provocat și se făcu că n-aude, zicându-și în sinea lui – Fac, cum vreau eu!

          Rânji către celălalt, următoarele două ore nu alunecase deloc, ceea ce-i confirma că avusese, iarăși, dreptate! Dar bucuria îi fu de scurtă durată, tocmai ce agățase ditamai ciortanul, când pământul îi fugi de sub picioare și se trezi în lac. Înghiți două găleți cu apă puturoasă, dar nu-și pierdu cumpătul și încercă să urce înapoi, de unul singur. Cum nu mai era nimeni prin preajmă, amicul fiind ascuns în stufăriș, strânse din dinți, de fiecare dată când reușea să facă doi pași, aluneca pe mătasea-broaștei și ajungea tot în apă până la gât! Poate că ar fi secat balta, dacă orgoliul nu i s-ar fi terminat, odată cu puterile – strânse din dinți și strigă după ajutor! Amicul sări și-i dădu vârful de la lansetă, reușind, astfel, să ajungă pe mal. Dar diavolul mic și strâmb, care îi era orgoliu, îl împiedică să recunoască unde greșise, ba chiar să și mulțumească pentru ajutor! O s-o dau, cum vreau eu! își spune în forul său intim, unde își mai cârpi și două palme!

        Ceea ce nu știa, încă, era că zeița Fortuna se cam săturase să-i țină spatele și-și luase concediu, în ziua aia memorabilă, care urma să rămână pe vecie, cu numele de ZIUA NASULELILOR!

       Astfel, nici nu apucară să plece, că Țifache vârâ bombeul în accelerație, contrar sfatului amicului, să se domolească! Fu oprit de poliție, amendat și se trezi și cu puncte luate, prilej cu care își aduse aminte că nu trecuseră 4 zile, de când o luase, tot așa, fără să tragă concluzii! Bine că se lăsase de fumat, că rămânea fără bani de țigări!

            Ajuns acasă, ca să mai uite din necazurile de peste zi, hotărâ să mai facă cîte ceva, așa că se apucă să placheze cu polistiren pereții exteriori ai casei! Îi spuseră mai mulți că e prea cald afară și că mai bine ar fi  să lucreze dimineața sau seara, dar el, nu! - O dau , cum vreau eu! Noaptea nu închise un ochi, de usturime, soarele îl prăjise, de semăna cu puiul magic la cuptor! Plus că, a doua zi, constată că nu se realizase bine priza la polistiren, așa că placatul lui fu chiar placaj, ca la rugbi! Dar astea, mai târziu! ziua nenorocirilor nu se terminase!

            În loc să se ducă până în oraș, să cumpere ce trebuie, preferă să încropească el ceva, în locul tijei ce ținea plafoniera. Reuși montajul, dar tavanul nu suportă ultrajul, respectiv cedă sub greutatea țevii ce înlocuise tija originală! Țifache nu mai apucă să spună că o dă cum vrea el, gaura din tavan spunea mult mai mult decât ar fi dorit! În loc să se liniștească, se apucă să dreagă busuiocul, dar busuiocul, sub formă de tencuială, nu se lăsă dresat și cădea la loc! Aducându-și aminte de meșterul Manole, ca să termine odată, încercă să zidească pe cineva și-și îngropă două degete în cablul neizolat al lustrei! Doar așa reuși să termine tencuitul, în mare viteză, dar și fără formă, bâțâielile sale, sub acțiunea benefică a curentului electric, nu convingeau că muncește serios!

            Ca un făcut, când se mai liniști, încercă să intre în normal, adică să mănânce ceva. Conform obiceiului său, nu acceptă să fie servit de maică-sa, așa că reuși și ultima performanță - nereușind să-și oprească tremuratul mâinilor, obișnuite cu arcul electric, scăpă tigaia cu ouă pe domnia sa, opărindu-se nițel!

            Flămând, supărat și cu fizicul chinuit, înainte de a adormi, nu-și mai zise - O dau cum vreau eu! de frică să nu viseze ceva și să dea foc la casă!

LIBER, LA PĂRERI!

         Fiind cuprinsă în programul de guvernare, asigurarea dreptului la vot a cuprins animalele și păsările, care, până atunci, se mulțumeau doar cu simpla priveală! Surprinse că nu au fost uitate, așa cum se părea, de bucurie, și-au luat zi liberă și s-au adunat întro poiană mare, cât să le cuprindă pe toate. Un ochi ager, neoficial, a și inregistrat absența javrelor, coioților, sconcșilor și o parte dintre măgari, măgarii prezenți fiind doar cei care nu rataseră nicio manifestație din ultimii 30 de ani, indiferent cu ce scop, dar contracost. Lista completă a participanților a fost clasificată după ce și ultimul animal a venit în poiană. Iar manifestația  a fost monitorizată, pe ascuns, cu mare grijă!

            Entuziamul celor de față nu poate fi descris - în sfârșit, aveau și ele un cuvânt de spus! Hmm! E prea mult spus CUVÂNT, deoarece  necuvântatoarele nu fuseseră invitate să participe la viața politică pentru că avea ceva de cuvântat, ci pentru că nu mai mergea treaba cu morții care încă mai votau și, din cauza exodului oamenilor către alte regiuni, la un recensământ nemăsluit, ar fi trebuit să scadă numărul de parlamentari! Așa că, să iasă numărul de votanți, dreptul de vot  pentru necuvântătoare a fost validat!

            Ore-n șir, cu mici și bere, adunătura a serbat noua lor poziție în sistem, chiotele și manelele fiind acoperite, uneori, de răgete, lătrături, miauneli și cotcodăceli. Și fericirea ar fi dăinuit o mie de ani, dacă un cineva anonim, bănuit a fi agent provocator, n-ar fi lansat întrebarea:

            -Cine merge la referendum-ul pentru familie?

            Soarele s-a oprit la ora unu p.m., vântul a dat-o cotită, ploaia s-a legat la gură, în timp ce participanții au rămas crăcănați - nu se gândiseră la asta, fiind prea devreme să ia taurul de coarne în probleme atât de importante și de sucite, că subiectul le sucea mințile!

        -Eu, unul, aș merge! se avântă măgarul lui Buridan, singurul cu față mai curată, dintre toți măgarii.- Pentru mine, e clar - eu și cu măgărița mea, suntem familiști! Așa am crescut și pe măgarii ăștia mici, să țină la familie, celula de baRză a societății! Păi, pe mine ciobanul nu îndrăznește să mă scoată cu forța la cărat lemne, când măgărița mea rage la el. De aia și țin la perechea mea, că e mai bine să fie măgarii, uniți, s-a văzut  unde duce asta! Dar, dacă stau bine și mă mai gândesc, când plec cu oile, sunt cam singur! Și atunci, nu mai contează familia, ci instinctul! Cred că nu merg la referendum, vor fi destui măgari, să mă reprezinte și pe mine!

          -Nu contează cum votezi, s-a văzut de-alungul timpului! căpătă curaj o iapă-n călduri.- Totul e să-ți exprimi dreptul de vot, de rest se ocupă alții! Nu vă spun cum am să votez, vă spun doar că viața de familie, fără un armăsar serios, nu valorează mai nimic! Când eram tânără, stăpânul nu “colecta” decât iepe, să fete mânji! Ca să vândă mânjii, să facă bani! Prostu’ nu a înțeles, decât târziu, că, fără armăsar, noi, fetele, nu fătam decât balegă! L-a costat o spinare de bani, să ne ducă la montă! Așa că eu vreau familie, dintre o iapă și-un cal! Că calul duce în spate mult, toată familia!

            -Are dreptate, cumătra! se auzi, dintrun pom, un cuc răzvrătit. - Cine nu iese la vot, să nu primească tain! La urlat prin cotloane, se pricep toți! Să ieșim și să votăm, după cum ne lasă capul și sufletul! Acum, după ce ne-au lăsat să avem, și noi, barem un drept, ar trebui să mergem cu toatele, nu ca oamenii, pe ici, pe colo! Ar trebui să mă ascultați pe mine, eu, cucul, joc cel mai important rol la acest referendum! Că de mine e vorba, nu-i așa? cum stă treaba cu cucul? Dacă vreți să știți părerea mea sinceră, nu avem nevoie de familie! Eu nu am nevoie, pentru mine familiile voastre, sunt și familia mea! Vedeți ce important e un cuc, nu contează cât e de inteligent, trebuie să fie doar zglobiu! Fără familie, că se strică ouăle!

            Bufnița deschise ochii, îi închise la loc, orbită de lumină - i se păru că vede adevărul despre referendum:

            -Eu tot n-am înțeles - de ce e atâta tevatură? Dacă Senatul a votat chestia aia, noi suntem fripturistele, care să-i scoatem basma curată în fața lumii? Să zică că orice hotărâre a fost luată cu acceptul celor mulți? Sau să se scuze, că n-au putut, că lumea e proastă și nu înțelege mărețul scop al demersului? Și cu ochii închiși, și tot văd că ceva nu prea pare în regulă - noi cu cine votăm, vorba lui  nen'tu Caragiale? Ce se ascunde în noaptea minții, că eu acolo stau mai bine, fiind nocturnă?

            - Băi! proastelor, voi n-aveți decât tărâțe-n cap! urlă un bursuc, rotund ca un dovlecel.- Vreți să vi se fure copiii, să ajungă la cuci bătrâni și la cârtițe? Să vorbească limbi străine și să fugă, unii, după alții? Să se roage la bărboși și la dame de consumație? Voi nu sunteți duse la biserică, surioarelor! Să vă fie rușine, că cine a organizat referendum-ul, știe ce să facă cu banii! Vă spun eu!

       De atunci, sfada nu mai contenește. Ca de obicei, spiritele s-au încins, nu se mai discută decât asta.

Văru - meu, hârciogul, nu mai pune întrebări, a luat un măr în cap,  sau cam așa ceva, nu se știe de la cine, și a devenit înțelept. Asta nu înainte de a-mi spune că ceilalți iar au luat-o razna, au subiect de discuție. El nu crede că asta e cea mai gravă problemă, care trebuie rezolvată, că vine acuși iarna și se văd niște scumpiri. Se mai văd și niște scandaluri, și niște furăciuni, s-au  mai ofilit niște teme care au incitat spiritele. Pe de altă parte, zicea el, normal ar trebui să se ia o poziție (de la) fermă! Necunoscută în ecuația asta este doar direcția poziției! Că un referendum pe Constituție ar fi fost ca oul de Paște, poate s-ar fi lămurit și vechea problemă, aia cu numărul de parlamentari! Sau un referendum pe datoria externă! Sau...!

De câteva zile, nu l-am mai văzut pe vărul meu! Aud că s-ar fi constituit niște echipe de convingători, cu puști, să militeze pentru ieșirea, sau lipsa, la referendum! Frații mei necuvântători, nu vă lăsați tocmai acum, când puteți să spuneți ceva! Măcar printre dinți, dar spuneți!

CUPIDON, LA CRATIȚĂ!

Grădina, mare cât un parc auto, bucura sufletele oricui o vedea! Numai că, de văzut, n-o  vedeau nici cei ai casei, fiind teribil de ocupați cu afacerile personale. Smărăndița, prescurtat Ița, când cumpăraseră casa, fusese foarte supărată că nu aveau loc pentru grădinărit, nici cât să-și pună două parcele cu ridichi. Avuseseră noroc și vecinii intrară în faliment, așa că scoseseră terenul la vânzare, la un preț de tot râsul. Numai că, strâmtorați de creditori, trebuiră să-l vândă  tot, odată, iar cele 5 hectare de teren intravilan nu erau de punga orișicui! Lațe, soțul Iței, tocmai ce-l pârlise pe-un datornic și avusese destui bani să cumpere ditamai ograda, pentru mofturile ierbivore ale nevestei.

Cum familia era prea ocupată cu tot soiul de tranzacții, de până și Rex, javra canină și carnivoră ce făcea parte din familion, părea că tranzacționează pe bursă, grădina se umpluse de scaieți, boscheți, copăcei și copăcioi, de-ți era frică să te plimbi prin ea, de teama șerpilor, căpușelor, rechinilor și crocodililor.

Întro zi, o nouă figură își făcu apariția pe pista de dirijabile a familionului, anunțat de Lațe, ca fiind noul grădinar! De ce nou, când n-aveau niciunul vechi, nu știu să explice și, de fapt, nu întrebă nimeni!

O săptămână mai târziu, pe o rază de 30 de metri, în jurul căsoiului vechi de 130 de ani, cu 14 camere și sumedenie de dependințe, se putea vedea o grădină minunată, numai florile cumpărate depășind contravaloarea a 10 km de autostradă nou - nouță. Atunci descoperiră că aveau în curte și un mic heleșteu, iar tufa de măceșe ascundea un Cupidon de marmură, rivalizând cu originalul.

Grădinarul își făcea treaba cu mare pricepere, mai ales că rămânea peste noapte în Casa Mică, de fapt un fost garaj pentru 3 mașini, renovat și transformat întro căsuță de vară. Membrii familionului nu-i știau numele și cu greu ar fi putut, fiecare, să spună cum arăta omul. Nici Lațe nu prea-l cunoștea, dacă ar fi trecut pe lângă acesta, pe stradă, nu i-ar fi răspuns la salut! De fapt, Lațe și Ița nu mai merseseră pe jos, de la nunta lor! Deci,  înainte de a avea fata, care-și serba, anul acesta, majoratul.

Cu timpul, spațiul curat și îngrijit, al grădinii, se extinsese foarte mult, se vedeau gardurile vecinilor din stânga și din spatele hardughiei. Nivelat și fără urmă de mizerie, părea ireal de frumos, dacă cineva l-ar fi admirat. Numai că nici musafirii nu vedeau decât grătarul, amplasat strategic cât mai lângă casă, întâmplător, lângă Cupidonul devenit pastramă afumată.

Dacă statuia ar fi avut glas, ar fi avut ce povesti ! Cel mai frecvent, despre rostogolirile pe gazon, ale lui Lațe, cu menajera, apărută imediat după ivirea grădinarului, ca un soi de ripostă la angajarea acestuia, angajare menajerei fiind datorată stăpânului casei, clocită înainte de eveniment.

Nici viitoarea majoră nu făcea excepție - știind de escapadele amor - roase și amor-uzate, ale lui taică-său, se dădea, și ea, în bărci, cu un maimuțoi, dovedit a fi coleg de voluntariat la ONG-ul patronat de mă-sa și gașca ei. Numai Ița părea outsider-ă, fiind antrenată în tot soiul de activități comunitare, dar care îi umpleau pușculița și completau mofturile fiicei răzvrătite.

Pacea sepulcrală fu spartă de plecarea grădinarului! Sătul să fie ținta mizeriilor aruncate pe geam, dar și cuvintelor jignitoare, ale membrilor clanului, acesta îi tăie calea lui Lațe și-i ceru concediul promis în urmă cu trei ani, care dispăruse în noaptea uitării! Lațe, care tocmai pierduse la poker o cabană la munte, se simți inconfortabil și-i aminti de mamă și alte rubedenii, în termeni foarte plastici! Grădinarul se supără și, seara, plecă, nu înainte de a mai rezolva niște mici probleme.

Începând cu a doua zi, liniștea Familionului fu dată peste cap - grădinarul, tocmai retezase tufa de trandafiri, din fața living-ului, așa că statuia lui Cupidon se zărea în toată splendoarea ei, odată cu hârjoana bătrânilor amorezi! Al naibii grădinar! destupase vederea  spre statuie, așa că Ița putu asista la elanul războinic al soțului, ce se plângea în fiecare seară, că-i rupt de șale și că nici friptura nu-i mai place!

Nu apucă Ița să caute pușca de vânătoare, că trebui să asiste la schimbare de roluri, bătrânii amorezi lăsând locul tinerilor frământați hormonal!

Cele două săptâmâni care urmară le intinseră nervii la maximum - pe lângă seria de evenimente anterioare, soldate cu concedierea menajerei și sechestrarea fiicei, până la băgarea minților în cap, Lațe fu avansat bucătar șef, să ducă dorul iubitei pierdute! Ița trebui să devină Cerber-ul familionului, dar și ștergătorul de praf al casei, regretând concedierea concurenței!

Ca un făcut, heleșteul, necurățat, începu să pută a mortăciune, iar florile fură năpădite de buruieni vânjoase, în lipsa cunoștințelor de mânuire a trimmer-ului, cunosțințe deținute doar de grădinar. Și cum nu se pricepea vreo unul, la flori, plantaseră legume! Pe care le întrețineau cu rândul!

Grădinarul, la o bere cu prietenii, glumi pe seama lor - Dacă nu ai cap, cumpără unul de la abator, atât cât mai lasă ăștia, să tăiem vite și porci! Și nici măcar nu era Cupidon, că n-avea arc, ci lingură și scufie!

CUȘMĂ, ESTE! MINTE, CE MAI TREBUIE?!

Nu vă mirați, când patrulând prin soare,

Vă-mpiedicați de fițe și de mutrișoare?

Când ceafa lată și fruntea chinuită, mică,

Vă-ndeamnă să vă credeți o furnică?

Ce mândri sunt cei care tropăiesc

Prin viața noastră, până-o murdăresc!

Priviți cum punga plină și zâmbetul parșiv

Te scuipă azi, în față, fără vreun mic motiv!

Nu a deschis o carte! Ce știe, e cupă  și karo!

Viața îi este roză! Nu ca la noi, maro!

Coboară din mașină și dă capul pe spate,

Precum curcanul mândru, cu gușele umflate.

Cu brațele, cât șunca, și creierul, pitic!

Nu văd decât bănuțul! Și altceva,... nimic!

Fetițele sunt coapte, cu buze cât cimpoiul,

Se bat în silicoane, uitând care-i gunoiul!

Mai nou, și ăștia micii, cu cașul prins în barbă,

Fără capac la gură, au început să fiarbă -

Le tropăie hormonii! Le dau dinții de lapte!

Se cred superiori, fugind, iutac, de carte!

Ah! Câtă bărbăție la un slujbaș mărunt

Nu are importanță, de-i tânăr sau cărunt,

De sus, privește lumea! Sau ce a mai rămas

Din ce e dedesubtul prăjinii de sub nas!

Deodată! toată lumea e țeapănă și dură!

Licențiată-n strâmbe și foarte tare-n gură,

Aleargă, se răstoarnă, se vâră, clocotește!

Și-abia mai rar, se face că, tainic, mai muncește!

Din tufa mea de scai, mă-ntreb, nemernicește-

Cu ce gușa găinii! vreunul se mândrește?

Vedeți, umblând pe stradă, pe cei cu stea în frunte?

Vreun grup de elitiști, toți, debordând de minte?

Vreo pasăre măiastră? Vreun cor de îngerași?

Sau doar, mătăhăind, purcei stupizi și grași?

De când e lumea și pământul, se cam potrivește-

Dacă ai cușmă, minte cuminte nu-ți mai trebuiește!

ALTĂ TREABĂ, NU AVEȚI?

    Măi oameni buni, dar voi, altă treabă nu aveți? Nu umpleți borș, că, uite! au adus chiupuri în piață, le fac, și pe astea, tot chinezii? Nu dați c-o sapă, acolo, să mai piară o buruiană - două? Că s-a umplut lumea de scaieți! De ce nu vă duceți să vedeți un film vechi, să vă mai treacă fumurile, că trăiți în alt secol? De ce nu puneți gogonele, că de gogonate, se ocupă altă specie? Niște zacustă, pentru iarnă, că de ghiveci, avem parte de multă vreme? Au intrat copiii, la școală, treceți la făcut temele, dezvoltarea umană a modificat și aritmetica, și tabla înmulțirii, n-ați zărit, printre morminte, cum face tanti Olguța adunări, dar și împărțiri, că de înmulțiri, au grijă metodelor de contra - concepție? Și s-a umplut lumea, de adunări! Ieșiți la o plimbare, că acuși vine iarna și vă apucați de strâns pe mama ei de curea, să aveți cu ce plăti încălzirea! Zic să profitați de apusul ăsta, că, din răsărit, nu prea se vede mișto! Lăsați, naibii! penalii și jocurile de culise! Jucați la păcănele, barem nu moare speranța îmbogățirii peste noapte, că speranța unei vieți simple, omenești, fără draci și nervi suciți, a crăpat demult! Uitați-vă, ca mine, la desene animate, mai multe o să învățați de-acolo, decât din bălăcăreala asta! Cum? ce îmi pasă mie, de-mi vâr nasul unde nu-mi fierbe zama? Păi, dacă stau bine și gândesc prost, cam aveți dreptate, eu trăiesc în Țurubumbi, așa că să mă deranjeze cultura de ovăz, nu ce fac cei de vârsta mea, care nici ei nu știu ce să facă? Cam băgăcios, nu-i așa? Lăsați politica pe seama cui o mănâncă cu linguroiul și se spălă pe dinți degeaba!

Toată ziua, toată lumea discută politică! Vrei să faci o glumă și te trezești că s-a supărat cineva, zice că te legi de-ai lui! Care sunt prieteni cu- ai mei, dușmanii tăi, colaboratorii lui Zimțatu și postacii lui Gogu Deșălatu, ăla care nu-și mai amintește câtă mămăligă a subt de la mă-sa! Complicată situație - să nu știi ce vorbești, cu cine și cât la sută din ce spui, crezi, și se potrivește, cu punctul de vedere a electrocutatului! pardon! interlocutorului tău! Până și cel mai bun prieten al tău, ba chiar și cel mai bun prieten al omului, câinele, poate deveni un inamic în idei, dacă nu știi cum să deschizi gurițoiul! Nu ajunge că ne prostim pe zi, ce trece, ne batem și-n sintagme! Și, în timp ce noi discutăm aprins despre ce fac unii sau alții, cineva ne umblă-m buzunar! și nu e Moș Crăciun!

Să privim la momentul ăsta – ce mai punem botul la circul televizat! Din lipsă de activitate (la unii, chiar cerebrală!) facem pornostikuri, pardon! pronosticuri privind puciul din PSD! Zău??? Care puci? Poate pucul din PSD?! Ăla pe care-l pasează către poarta adversă, unde nu e nimeni, portarul opoziției s-a dus la dentist, unde stă cu gura căscată. Vedeți ce înseamnă civilizația? Dacă nu ai cu cine să te bați, te bați singur, cel puțin știi cum se termină meciul - în favoarea ta! Măi, să fie! chiar că suntem niște mangosiți și niște blefteriști, dacă ne închipuim  că para mălăiață cade așa ușor! După ce-ai săpat pe toată lumea, de sunt minerii îngroziți de capacitatea ta de forare, cum să-ți iei jucărelile și să pleci? Care e tâmpitul, să riște plecarea de la guvernare, de la pensiile speciale și de la mălaiul grișat, pentru că poporul român are ceva nelămuriri? Nu, fratelo! rămânem aici, unde e cald și bine, că nu ne dă nimeni afară, până la alegerile viitoare! Ce? opoziția? Ce-i aia? Ei nu au pensii speciale? N-au primari care fură? Păi, cum era vorba aia - schimbarea stăpânilor - bucuria nebunilor? Care vrei, mă, să-ți schimbi stăpânul, ce, ești nebun, dacă vine unul mai al dracului?

Am deschis, putințel, televiz-ul, pe știri! Apoi, înțelept, cum m-a făcut maman, l-am închis! Vorbea de unitate unul, cunoscut ca mare hoț! Când a ajuns la partea cu - în slujba alegătorilor, fac mult pe mine! la fel am făcut și eu, din patriotism! Iar am dat peste unul dintre “sacrificații” care belește un județ, de la origini și până în prezent! Și care, ghici! cu cine ține?

Mă uit pe fereastră și încerc să nu-mi închipui că asist la o nouă făcătură! Mă bucur că madam Prima Ministră a Tuturor, nu-și mai dă demisia! Nu știu cine i-a cerut-o, poate avea vreun motiv! Fiind și șefa mea, mă bucur că nu cedează! La demisie, c-or mai exista și altfel de cedări! Asta îmi place, mie, la conducătorii mei iubiți - odată ajunși la vârful piramidei trofice, nu mai vor să coboare nici cu liftul!

Între timp, geme țara de  lipsa forței de muncă calificată! De prețuri umflate și prețuri cu burta la gură! De porci ascunși prin cotețe și păduri, de frica pestei porcine! Am uitat de spitalele cu câte trei pacienți în pat, unde densitatea populației sporește cu paraziții noștri! ETC! Nu zic ba! nu o ducem rău, o ducem comsi-comsa! Să vedem pe viitor! Când vom descoperi că nu mai avem din cele ce ne trebuie, pentru că n-are cine să le producă! Cât despre politicieni, treaba lor, să-și scoată ochii! Nu că n-ar trebui să ne intereseze, dar e prea târziu, s-ajuns prea departe! Când se spală lucrurile pe net, în ochii tuturor, mi-e teamă că nu mai există moralitate, există numai dispreț!

MESAJ CĂTRE PRIETENII MEI!

    De ceva vreme, nu v-am mai băgat degetele-n ochi, ceea ce nu înseamnă că v-am uitat sau vă neglijez! De fapt, nu cred că pot fi acuzat că sunt uituc, scriu ca un habăuc, nu mă mai pot opri, vă bombardez cu postări, de și mie, mi s-a acrit de mine!

            Ca să nu uitați, cumva, revin cu precizări despre mine și umbrela mea, sub care nu mă plouă, nu mă ninge, dar nici bine, nu îmi vine! Recunosc că sunt mistreț, uneori, dar nu am ce face, eu sunt mic și am șoric, dar nu atât de gros, cum îl au alții, care se cred fini și creativi! Rămân grosier, ca de obicei, în limite rezon!

            Nu-mi amintesc să vă fi spus cum a apărut blogg-ul ăsta! Păi! dintro dorință veche, de a mai descreți frunțile preocupate de scăderea natalității ideiilor creatoare! Pentru a mai sări și pârleazul, în tarlaua cu glumițe! Pentru că avem nevoie de o supapă și aia, întotdeuna, la români, a fost râsul! Chiar și pe vremea comunismului circulau bancuri care stârneau hohote de râs mânzesc, dar, pentru o clipă, uitai de foame și de frig! Se zvonea că până și securiștii (ce? ei NU oameni?) râdeau cu poftă la un banc bun, doar să nu fie cu ei! Pesemne că și azi sunt unii care ne monitorizează și hohotesc cu capu-n ostromente! Parcă și pe la 1907, la Flămânzi, se spuneau bancuri cu PSD, PNL, etc! Că e știut ce serbau, la 1821, pandurii lui Tudor - 100 de ani până la înființarea PCR!

            Recunosc - am deturnat scopul inițial, de a face haz de necaz! O dată - pentru că fiecare are stilul său propriu, iar eu nu fac excepție, nu mă învăț minte și pace! că  oamenilor le place, ce le vine bine, nu ce le vine cu vomă! Mai cred și-acum că, indiferent de stil, contează scopul, iar scopul meu e să mai bag câte-o scobitoare în ouă fierte! Doi (și-un sfert) - dacă reușesc să clintesc un fir infinitezimal, din răceala creponată, din sufletul cuiva, tot e o chestie-trestie! Am renunțat să mă scuz, cum am renunțat să explic! Sunt cam bătrân, să mă mai schimb, să semăn cu lupul cel bun, care crește cei trei purceluși, din motive hoomanitariste!

            Am încercat să țin o linie dreaptă, care face un unghi drept, dar, cunoscut fiind că la 100 grade fierbe apa, la 90 de grade nu se întâmplă mare lucru, deci nici eu nu pot ține pe repede înainte. Am mai dat-o cotită, am mai dat-o lungită, dorind să mă adaptez la cerințele economiei de p(a)iață, poate voi deveni chiar simpatic! N-a mers! Mi se reproșează că mă joc cu-cuvintele! Bine că nu mă joc ca-căscatul, cu sufletele! cum s-a ajuns să se practice-n țara brebenelului!

            Vulgaritatea a pătruns, insinuantă, și în cuibul minții mele - adică, dacă majoritatea te spurcă, eu de ce aș fi pur precum mătasea - broaștei?!?

            Așa am ajuns să practic cea mai veche meserie din lume, înafară de politică! Dar să ne înțelegem - eu tot mai sper că veți rămâne alături de ariciul zgubi-bau, de unul singur, viața e pustiu! vorba cântecului!

            Nu am pretenția că sunt un mare mânuitor de sfori, cuvinte și alte onomatopee! Conjuncțiile și interjecțiile mi-au pus piedică mereu, iar happy-end-ul, povară de dus cu măgarul propriu, obișnuit cu samarul, îmi provoacă trepidații la lingurică!! Și, totuși! cred că nu pot renunța acum, când mai am puțin și dau colțul!

            Să vă spun pe șleau – chiar vreți să fac atac de coarde vocale? Să fac bătături la limbă? Să mă îmbolnăvesc de scolioză dentară? Frați arici, mai dați și voi cu like-ul în mir, sau cu expresii provocatoare de mușcatul limbii, zâse comentarii! Mai zâceți, și voi, ceva lui nea Ariciul! că stă ca prostu’, pe oliță, întrebându-se de ce nu-i spune cineva, ceva, de dulce! Haideți, nu fiți chitre! dați un semn de viețulică, că moare bietul arici, neîmpărtășit! Dacă curiozitatea a ucis pisica, Ariciul  a crăpat înaintea mâței!

             Nu uitați - nu urăsc pe nimeni, nu condamn pe nimeni, n-am nimic de împărțit cu cineva! Dar cei care mă cunosc, știu că, pe cei care-i iubesc, îi iau la șuturi, tocmai pentru că îmi pasă de soarta lor! Trageți, de aici, concluzia - de ce sunt așa ciufut cu unii! Nu cu toți, am o listă lungă cu cei pe care îi vreau cu limba cusută de buze, la Vocea României!