PUNE MÂNA ! ASTA E FESTA - LA ROMÂNI, MERGE ȘI PESTA!

(NEW!)

Un parlamentar român s-a dus astăzi la serviciu și nu a adormit, în semn de protest!

______________

Ministrul Finanțelor și Ministrul Economiei papă la bufet. După un timp, primul zice:

-Mai luăm ceva?

-Mai avem de la cine?

NERECUNOSCĂTORILOR, LI SE IAU MA-UL!

MĂ RÂD, CA PROSTU-N PĂPUȘOI!

Mă râd, ca prostu-n păpușoi,

Ce n-a mâncat, iar, usturoi!

Că stau, lejer, în nas și-n noadă,

Să n-aibă lumea cap și coadă!

Mă taie burta! Și m-aplec,

Ca să nu calc, din nou, pe bec!

Mă minunez, să fac saftea,

La un ceaun, și o saltea,

Pe care le-am dorit, pe rând,

Mă râd, că fuse doar un gând!

Miștocăresc vederi de plai,

Cu ciobănași cântând din nai!

Mă râd, ca prostu’, că-s olog,

Gândind în modul analog!

Îmi cade părul-n ascensor,

Cătând o ață, pe-un mosor,

De timp pierdut, cu nostalgii!

Mă râd de mine, precum știi!

Și când mă satur de năut,

Pe toți, pe toate, vreau...  să-i uit!

Rânjesc la ciobul spart, din geam,

Că zilele, ce le mai am,

Mi le petrec, cătând, eu, rostu’!

Mă râd vulgar, mai rău ca prostu’!

Sunt bucuros, că am șoșoni!

Și minte multă-n pantaloni!

Că pot să mă exprim exact,

Cu-njurături și cu mult tact,

Despre “O samă de cuvinte”!

Că nu-mi mai trebuia și minte,

Când mă râdeam de zei nasoi,

Cu bot, și coarne, de strigoi!

Ciulesc urechile! Vomit!

Un pumn în țeastă, am primit!

Nu râd ca prostu’, că nu-i râs

Acolo, fuse! Și s-a dus!

Nu-s amuzant! Și nu m-amuz!

Și râd ca prostu’! Ca un zuz!

Mă învârtesc, ca o sfârlează,

Crezând că toată lumea-i trează!

Mă râd, că râd de râsul meu!

Nu mai lucrez la  CFR-u,

Să schimb macazul, când doresc!

Și râd! C-așa vreau să trăiesc,

Să n-o mai fac, eu, pe anostu’!

Să râdă alții!

Tot ca prostu’!

CEA MAI MARE SUPĂRARE!

De 3 zile, în casă trona dușmănia  - deși, încă, nu arăta, fiul era supărat pe tată! Nu! nu era supărat, era furios și turbat! Mai ales de când sosise acasă și nu-și găsise computerul unde stătea de obicei! Adică, mai precis, nu-l găsi deloc! Nervos, se repezi în camera unde tatăl său se uita la televizor și-l întrebă, sugrumându-și nervii, unde e scula lui! Nu primi niciun răspuns, așa că ridică tonul, având același rezultat de mai înainte! Ba! parcă să-i facă-n ciudă, tatăl se prefăcu ocupat cu o scobitoare, lăsându-l să urle. Nici când vecinii de la patru și porumbeii din stradă nu-și vîrâră vată-n urechi, nu primi vreun răspuns. O așteptă, tremurând, de draci, pe maică-sa, dar aceasta, când veni, ridică din umeri – știa că nu putea face mare lucru, când bărbată-su lua o hotărâre, nici cu boii, nu-l întorceai! Toate însistențele iubitului său fiu fură în zadar - Nebunul nu știa de glumă și nici de urlete!

Fiul supărat se refugie în camera lui, clocind gânduri de răzbunare! Se culcă devreme, nu înainte de a concepe o mulțime de torturi pentru dușmanul din camera alăturată. Lasă că-i va arăta el, mâine, ce înseamnă să fii puternic! Noroc că n-are teme de făcut, fără calculator, era mort și îngropat!

A doua zi, revenind de la școală, când intră în camera lui, constată că dispăruse și televizorul, pe care, de furie, îl ignorase cu o seară înainte – i se părea învechit, să se uite la TV! Dar nu ignorase nici varianta folosirii acestuia, în cazul în care restricția nu s-ar fi ridicat! Odată cu televizorul, zări și lipsa mânerelor de la geamuri – nu mai putea sări pe-acolo, neștiut de nimeni, când avea chef! Scrâșni din dinți, dar numai când văzu și yala nouă montată la ușa camerei sale, reuși să se manifeste printr-un țipăt de furie, ce ieși ca un chițcăit. Bătând recordul la viteză, intră, ca uraganul, în dormitorul tatălui, exact când acesta dădea semne că s-a trezit, fiind în concediu. Cu un debit uriaș, băiatul îi ceru socoteală, în timp ce tatăl termină de scobit toți dinții, își bău cafeaua, citi ziarul și-și curăță urechile, cu bețișoare! Fără să scoată un cuvânt, sau să dea vreun semn că era acolo! Nicio tresărire, nicio încruntare, niciun suspin sau mormăială! Nimic!

Fiul, după vreo jumătate de oră de întrebări urlate, fără răspuns, obosi! Se ascunse în camera lui, unde schiță tot felul de instrumente de tortură, cu care-și imagină că-l chinuie, iarăși, pe părintele criminal.

Nici de data asta maică-sa nu se amestecă – și ea avea multe să-i reproșeze fiului, dar inima sa, de mamă, îi spunea că lucrurile au ajuns prea departe. Mai ales când fiul reclamase că nu-și poate face temele, fără calculator, acum, că îi dispăruse și Y-phone-ul! Îi spuse soțului de problema ivită, dar nu primi nicio reacție, semn că subiectul este închis.

Ziua următoare, băiatul se trezi singur acasă. Își petrecu toată dimineața, neglijând temele, căutând obiectele dispărute, dar nu găsi fir! Negru de supărare, abia când trebui să plece la școală, găsi, pe masa din bucătărie, scrisoarea tatălui său: „Găsesc că acesta este singurul mod de a-ți atrage atenția! Nu e o pedeapsă, cum crezi, ci doar o atenționare, pe care, dacă ești copilul meu, o vei lua în seamă. Când erai mic, te luam de mână și-ți arătam ce credeam că te-ar interesa. Poate că greșeam, dar, pe atunci, mă ascultai, erai numai ochi și urechi!

Acum, nu mai auzi pe cineva, indiferent cât de important ar fi! Și, cum nu mai ești copil, noi am încercat să te ținem prin preajma noastră, fără să-ți cerem prea mult - doar să înveți! A rămas singura ta obligație, față de noi! Nu te-am trimis nici la prășit, cum pățea biata maică-ta, nici la spart lemne, cum era pe vremea mea! Tu trebui doar să înveți! Am greșit, însă, cerând doar asta! De aceea nu ne auzi, când îți spunem să-ți iei, barem, farfuria și s-o pui în chiuvetă, fără să fie neapărată nevoie s-o și speli. Eu știu să cos, la nasturi sunt chiar specialist, dar tu, nici ață-n ac, nu știi să bagi! N-auzi de fiecare dată când îți spunem să nu mai uzi colacul de la WC! Nu-i nimeni sclavul tău, să-ți facă treburile murdare! Nici hainele murdare, nu le strângi, n-auzi, cum n-auzi când îți spunem să cari gunoiul! Ar fi neonorabil, să te vadă fătuca de la doi, cu punga de gunoi! Nici pe ea n-am văzut-o ducând gunoiul, deși maică-sa e, un pic, paralizată. Nu știi mai nimic, dar nici nu auzi când îți spune cineva ceva. Mai nou, nici rezultatele de la școală, nu sunt prea bune! Știu! o să spui că nu contează câtă carte ai, contează cât de descurcăreț ești! Vezi! eu am auzit de câte ori mi-ai servit lecția asta! Stai cu capul vârât în calculator și crezi că le știi pe toate! Dacă îți dau, să bați un cui, mi-e teamă că-l așezi cu vârful în sus! Și, pentru că n-auzi, am hotărât să nu aud nici eu! Măică-ta poate să audă, e treaba ei! Eu rămân balaurul, în care ea m-a transformat, din ochii tăi! Până nu-mi dovedești, nu că ai urechi, ci că ai și cap pentru ele, nu te-aud, indiferent de consecințe! Descurcă-te, că ești deștept! Nu te cară nimeni, în spate, toată viața”

Seara, nevasta, după o lungă consfătuire cu puiul ei, intră supărată în dormitor, pufnind din nări:

-Nu sunt de acord cu tine! Mergi prea departe! trebuie să revii asupra hotărârii, să nu chinui băiatul! Suferă, că nu-i răspunzi! Suferă, mai ales, că l-ai pedepsit! Ce dacă nu învață? O s-o facă, când îi va veni vremea! De mâine, gata! încetezi!

Tatăl scoase o scobitoare, o vârâ între dinți și căută ceva de scris! Întro tăcere rău prevestitoare!

           

LUPTE UNIVERSALE

    Lumea, după o concepție divină, s-a împărțit în două tabere - Frumoșii și Urâții! Siliți să treacă prin fața unei oglinzi magice, la  vârsta de 10 ani, fiecare urma să fie etichetat și trimis să trăiască printre cei de felul lui! Dacă oglinda se strâmba, răsfrângându-și buzele și spumegând, era clar că omul respectiv era Urât cu draci și era trimis la locul lui! Dimpotrivă, dacă scârba de oglindă făcea ochii mari și zâmbea cu toți dinții, respectivul era Frumos și-și ocupa locul meritat! Ah! am uitat să precizez - la fiecare individ, preț de o secundă, oglinda îi accentua defectele și-i micșora calitațile, astfel că, cine era atent în acel moment unic, putea descoperi cam care era valoarea sa reală!

            Părea cea mai bună idee, care avea să pună capăt luptelor dintre oamenii ce găseau mereu câte un motiv de război sau de ceartă. Ca să nu se mai amestece unii, cu alții, a rămas singurul criteriu care să-i departajeze, sau măcar să stabilească două tabere. Mai precis, omenirea avea acum un singur subiect de gândire, mai ales că cei mai mulți nu găseau motivul, sau motivele, pentru care fuseseră catalogați întrun fel sau altul, de către oglinda buclucașă!

            Cu timpul, Frumoșii și-au arogat toate drepturile: ei nu munceau, pentru că erau prea frumoși pentru asta! Și cum și-ar fi păstrat frumusețea, dacă ar fi făcut bătături în palme? Istoviți de muncă, ar fi pierdut din frumusețe și ar fi devenit Urâți! Și atunci ar fi trebuit să treacă în clasa inferioară! Adio! distracții și veselie, chefuri și orgii! Adio! mașini luxoase, case de vacanță, plajă, nopți în cluburi!

          Se căsătoreau între ei, alegând cu mare grijă - tot ce era frumos! De aceea, până să hotărau la un pas decisiv, dura ani. Nu exista oficializare, decât după o perioadă îndelungată de probă. Care, de obicei, se finaliza cu ruperea relației și găsirea unui nou partener. Și așa tot timpul! Cel mai frecvent motiv pentru rupt relația - lipsa de frumusețe! Mai precis – urâțirea! După ce petreceau mai mult timp, împreună, descopereau o mulțime de defecte la partener, pe care o căsnicie le-ar fi acutizat! Mai bine înainte, decât prea târziu! Cât despre hibridizare, nici vorbă - care Frumos s-ar fi cuplat cu o Urâtă? Care Frumoasă ar fi stat, de bună voie, lângă un Urât?

Chirurgia plastică i-a îmbogățit pe unii dintre Urâți - cei mai mulți Frumoși vroiau să arate nemaipomenit, de aceea recurgeau la specialiștii Urâți! Că doar aceștia munceau!

Urâții trăiau complexați – știau că nu sunt Frumoși și nici nu vor fi vreodată! De aceea, ei își alegeau cu ușurință partenerul! Pentru că orice plus de calitate, îi înfrumuseța! Deci - un atu în plus! Pe ei îi interesa mai mult sufletul, nu înfățișarea celorlalți, tocmai pentru că se știau Urâți! Se mulțumeau cu mult prea puțin, pentru că ei făceau toate treburile murdare.

O vreme, a fost bine și la urâți, dar unii nu s-au mulțumit cu statutul lor, de Urâți și se închipuiau mai Frumoși decât ceilalți Urâți! Aspirau să intre în clasa superioară, adică să devină frumoși! Unii chiar arătau bine, dar numai înfățișarea trăda frumusețea, nu și sufletul! Ce să faci! mereu oamenii au dorit să se cațere pe scara socială, ca să nu muncească și să se bucure, fără efort, de plăcerile vieții! Și să fie cei mai frumoși! Nu e obligatoriu, să fie și meritate! Și cui i-ar place să fie Urât, în condițiile astea?

Au trecut secole și oglinda a îmbătrânit - dădea rateuri! Omenirea uitase, însă, ce e războiul, însă râca și scandalul, mai existau! Mai ales că Oglinda dădea rasol! Ba uneori, se încețoșa, așa că oglinditul nu avea ocazia să se vadă cum arată cu adevărat.

Și, întro zi, s-a spart!

Toată liniștea s-a dus pe vecie, norii luptelor se adunau! În fiecare tabără, au apărut mii de facțiuni, fiecare cu propria ideologie și propria părere despre noțiunea de adevăr! Și despre frumusețe! Omenirea se pregătea de război și nu știa încă!

Luptele nu au mai avut loc niciodată! Pentru că au apărut cei care i-au îngenunchiat și pe Frumoși, și pe Urâți – PROȘTII!

DRAGOSTE, CU NĂBĂDĂI!

-   Ce zi e azi, dragul meu?

-    Joi!

-    E Ziua Îndrăgostiților!

-    Bravo lor! așa le trebuie!

„Hmm! Sună bine, e rost de sărbătoare! O fac pe prostu’ și-i fac o surpriză! Nu i-am mai făcut demult o surpriză! Ieșim în oraș, la o cină romantică! Din alea, cu lumânări și tot tacâmul! Lumină difuză, meniu select, băuturi fine! Ambient, să cadă pe spate! După aia, trei ani nu mai poate spune ceva, ajunge cheltuiala de anul ăsta! Nu se mai poate plânge lu’ mă-sa și sor-sa, că nu sunt atent! Că după aia vine 1 Martie, altă cheltuială! Bineînțeles! cu simplul buchețel de ghiocei, care-o încântă de parcă i-am luat o florărie! Și, tot ca de obicei! cu obișnuitul “Nu trebuia!”! Apoi, stopul cardiac - 8 Martie, unde nu mai merge cu ghiocei, sau mărțișor de 1 leu! Acolo trebuie cadou serios, minimun 20 de lei! Mai mult decât o rolă de Nylon, pentru undițe! Grea zi! nu știi ce să-i iei, să-i și placă!

Deci, cină romantică! Dar unde, că toate localurile sunt deja ocupate? Am o scuză, nu mai sunt locuri! Și-așa nu-i place la înghesuială! Preferă locurile retrase, fără lume multă! Cum ar fi, de exemplu, acasă! Chiar, o cină romantică, acasă! Lumânări, au rămas de la botezul nepoatei! Iau un pui la rotisor, de la supermarket, zic că l-am făcut eu! Două prăjituri, n-a închis încă, la cofetărie! A rămas și-o sticlă de șampanie, de anul trecut, când am primit-o cadou, de ziua mea! Hmm! Aș putea s-o surprind cu o mâncare specială! Dar știe că sunt tufă, la capitolul “gătit”! Acum, cu netul, pot face orice! Rețete, buluc! Dar e prea mult chin, n-am răbdare să stau să pîndesc ceva astronomic! Gastronomic!

Aș putea comanda pizza! Îi place mult, când o face ea! Și face des, așa că n-ar fi rău! O pizza și un mic cadou! Dar ce cadou? Inele, are! Brățări, coliere, pandante, tot! Nici nu le poartă, o incomodează! De aia nu i-am mai luat de vreo 8 ani, că are! Altceva, nu mă duce capul, și-așa mă doare de dimineață! Ah! da deja i-am luat și ei, ceva - pastile! Bine că n-am uitat! iar zicea că sunt un nesimțit!

N-o să-i placă cina! Așa că renunț la idee! Trebuie să mă gândesc la ceva simplu, să-mi placă și mie, iar ea, să nu zică c-am uitat! Un buchet de flori, nu i-am luat de anul trecut, de la 8 Martie! Dar o să zică că se ofilesc repede și că am dat banii de pomană! Mai de acord ar fi cu puiul la rotisor, nu mai gătește ea, în seara asta! Mâncăm și apoi ne uităm la televizor! Și gata! cu ziua îndrăgostiților! Prea mare, bătaia asta de cap!

- Dragule! Mulțumesc! Ce cadou frumos, mi-ai făcut! Ți-ai spălat, și tu, farfuria, o dată, de Ziua Îndrăgostiților!

GURA PĂCĂTOSULUI, ADEVĂR GRĂIEȘTE! DACĂ O ȚINE ÎNCHISĂ!

    Mi-am făcut o socoteală și mi-a ieșit socoteala, pe nas! Nu fiți vulgari, vorbesc serios, atât de serios cât pot fi eu! Și mi-a ieșit că n-o să ajung în Rai, nu  se primesc specimene ca mine, să le stric cheful de raiiit! Adică de trăit în Rai!

Cum am ajuns la concluzia asta? Cu mult consum nervos și cu sacrificarea conștiinței de sine! Ce să caut, eu, în Rai? Acolo e doar pentru nepăcătoși, nu pentru lichele care au lipsit la slujba de duminică! Nu e pentru mormoloci, care înjură și aerul pe care îl respiră!

Ca să realizez fenomenul, am pornit de la o analiză amănunțiță, plecând de la ce spun preoții!  Cum am mai procedat odată, (cei care mă urmăresc, știu asta!) am plecat de la spusele preoților, care glăsuiesc prin pilde și porunci dumnezeiști! Și, prima oară, am descoperit că încalc prima poruncă - Să nu ai alți dumnezei! Nu din ăia pe care îi tragem de poale, de fiecare dată, când ne enervăm! Din ăia, cum ar fi: cârnații, șunculița, țuiculița, vinulețul, poponețul, gușa și copanul! Să nu intru în detalii, că nu mai termin! Cum îmi plac prea multe, cu un ochi mă închin la făină, și, cu altul, la slănină, și lista e lungă! Nu ca persoanele cucernice, care nu se închină decât la Dumnezeu și-l pomenesc pe oponentul său! Eu recunosc că sunt mistreț, mi se par prea multe, că mă depășesc intelectual, așa că pot afirma că mă închin la prea multe! La șefi, la nevastă-mea, la copii, la vecini, la rude și prieteni! Dacă aș fi un binecredincios sadea, m-aș închina numai la EL, nu la toate matracucile!

  Chestia cu - să nu-ți faci chip cioplit, nu mi-a reușit, dar apropierea mentală de model, adică de super-EU, a dat roade. Ce am înțeles, e că, dacă n-ai încredere în tine, cunoscându-ți valoarea, și te lași călcat pe urechi, nu realizezi nimic! Ori asta intră în contradicție cu chipul tău cioplit!  Ai nevoie, câteodată, să te umfli-n pene! Dar să nu rămâi umflat! Cât despre luarea numelui Domnului, în deșert, nu-l iau, dar tare mă enervează câteodată și mă iau de EL! Cum face toată lumea, când e supărată pe viață! Duminica mă... mânîncă, să m-apuc să fac de ce-am uitat să fac în ultimii zece ani, iar cu mama, am ceva de împărțit, tata, a plecat dintre noi, așa că nu-i pot cinsti, le face rău băutura! Azi am omorât o furnică, nu știu ce gând sinucigaș a pus - o în calea mea!  Deci - am ucis! Des-frânat, sunt! sau eram! Când vedeam femei, aveam frânele uzate și alunecam în păcat! Fiindcă îmi plac femeile! De furat, am furat, că, de bună voie, nu mergeau toate cu mine! Mărturie mincinoasă, am ridicat, că oricine, luat pe nepregătite, se pierde și spune și ce nu știe! Iar de poftit ceva de-a aproapelui meu, nu mă pot abține! Mai ales  dacă-i apetisant!

De ce am revenit asupra subiectului? Pentru că mi se pare că toate regulile au fost făcute de oameni, pentru a-i ține sub papuc! Niște deștepți, cum e Băsescu, au descoperit că e mai ușor să faci pe cineva să stea cumințel, dacă-i dai să înghită reguli, deși tu nu le respecți! Nu că poruncile sau regulile astea sunt rele, ba dimpotrivă, ce mă revoltă este că cer supunere necondiționată - BĂ! AI GREȘIT? DA? EȘTI UN PĂCĂTOS! IA DE-AICI, CANON!

Nu simt nevoia să mă duc în Rai! Cum nu-mi fac iluzii întro viață viitoare, frumoasă și deșteaptă, și devreme, acasă! Din păcate, judecând după toate aceste reguli, nici prin fața Raiului n-ar trebui să trec! Cum n-ar trebui să treacă niciun păcătos! Adică, noi, toți! Nu ține nici cu  revenirea pe făgașul cel corect, pe ultima sută de mm! Că de-aia se bulucesc babele și moșnegii, după ce au spurcat și cerul, să se împace cu sfinții! Și de ce nu vine biserica să ne spună, să nu fim așa tâmpiți, să facem păcat, după păcat?  Oare din cauză că n-am mai fi cuprinși de frica pedepsei dumnezeiști? Cred, mai degrabă, că ne apucă dumnezeirea, când ne lasă fizicul și psihicul, dintrodată! Devenim toți sfințișori! Sau măcar candidați!

Eu rămân la ideea mea - Dumnezeu nu este nemilosul care pedepsește, noi suntem cei care pedepsim! Cei care dăm cu ghioaga în ceilalți și, când primim feed-back-ul, ne zburătăcim precum găinile în fața vulpii! Și poate că nu aș  fi revenit, mereu pornit pe aceeși idee, dacă nu mi-ar fi ciudă că nu am locul meu, în Rai! Unde, știu sigur, n-am ce căuta!

Mă-ngrijorează viitorul! Nu al meu, că e pe sfârșite! Ci a urmașilor mei! În lumea, pe care au croit-o niște idioți în ultimii 30 de ani, nu vor mai exista reguli! Cu legi strâmbe și ucigași eliberați, vom ajunge carne de mici! Nu suntem suficient de mari pentru altceva!

Oare n-am putea trăi corect, fără tendințe, din astea, perfecționiste? Dar să fim mai îngăduitori și să greșim mai puțin?

RECLAMA, SUFLETUL!...COMERȚULUI!

RUȘINE! NUMAI ÎN COADĂ, NU STĂM !

ALTĂ POVESTIRE CU MÂȚE!

    De când a murit dragul meu Puffy, eram să uit de cotoi tărcați, dacă nu aveau ei grijă, să-mi amintească!

      Cartierul, la origini, fusese unul liniștit - cu o populație echilibrată, cu gusturi simple și curți mici. Cât să se agațe mâțele de garduri, dacă le luai de codă și le-nvîrteai! Nu existau prea multe scandaluri sau bătăi, cum, de obicei, se întâmplă pe la case mai mari. Cei 12% și 4/5 etnici minoritari, după ce deveniseră majoritari, odată granițele crăpate, reveniseră la un procent satisfăcător, situație în care furturile deveniră rara avis, mai ales pentru că cei plecați prin țări străineze trimit bani, acasă! Și atunci, ce rost mai avea să sări gardurile la vecini, cu efort intelectual, când și găinile fuseseră suprimate de criză?

       Mâțele, la început, nu depășeau 2, la 4 case. Din cauza spațiului redus, proprietarii aveau grijă să nu se împuieze suficient, cât să iasă în stradă, să-și ceară drepturile, și, mai ales, cărându-le cu sacoșa, când erau pui, departe de locație! Cu atât mai mult, dacă se nășteau mâțe, nu motani! Unii, criminali de profesie, nu descoperiseră, încă, hrana plină de E-uri pentru mâțe și, sadici, înnecau puii fără ochi! Pe atunci, mi se părea un barbarism! Dar să nu ne grăbim cu comentariile! Nu ne oprim nici la mâțele cu cutii legate de coadă, ce concurau patrupezii lătrători, împodobiți cu aceleași cutii, nici la cele folosite drept țintă, pentru prăștierii contemporani!

       Pentru că erau așa puține, șoarecii și șobolanii se freacau pe burtă și-și cam luaseră nasul, la purtare, dar, prin vechime, nu se ținea mâța doar de expozeu, nici nu se hrănea cu Gourmet, ea trebuia să-și câștige cinstit, ca și ceilalți, existența, prinzând rozătoare! Nu venise vremea mâțelor scărpinate sub coadă, duse la coafor, frecate cu ulei de măsline sau spălate cu mașina de spălat vase! Necioplite, nu învățaseră, încă, să mânânce cu cuțitul și furculița, să-și pună silicoane și să dea ochii peste cap! Scuze! Am sărit de la pisici, la dă-le-n pisici!

       Odată cu apariția marilor iubitori de animale, nu mai încapi de mâțe, câini, precum și de alte orătănii, mai puțin vechile găini, rațe, curci, ornitorinci și babuini. Personal, știu că-mi voi pierde credibilitatea și voi fi judecat ca fiind insensibil, dar nu mai poate omul să-și bată mâța, prinsă cu puiul sub braț, că sar tot soiul de iubitori de ceva, că animale, n-au! De aceea, să nu vă mirați dacă prindeți vreun vecin cu mâța-n pungă, punga, în sac, și sacul, în beci, unde aplică o corecție binemeritată animalului de casă, fără dovezi indubitabile! De când cu dragostea pentru animăluțe, nici să-ți înjuri câinele, nu poți, că te trezești condamnat și amendat! Mai bine îți bați copiii și nevasta, că nu sare nimeni! Am o jenă - mi se pare că oamenii sunt mai puțin în atenția noastră, decât mușcătorii sau miorlăitoarele de duminică!

      Vecinii de lângă sufletul meu au mâțele în sânge și-n inimă - au strâns, ciotcă! purcoi de mâțe! Toate răpciugile, hoațele și chioarele, bașca niște depravate, sunt hrănite simultan, cu ghiare de pui, la pungă! Dragostea pentru ele se manifestă și prin ouă fierte, cărniță tocată, rar, crănțănele! Zău că, uneori, aș vrea să fiu înfiat, să stau și eu cu cracu-n sus, scărpinat pe buric, și să torc!

       Epidemia de mâțe a fost foarte influențată de Cernobâl-bâl! Altfel nu-mi explic de ce ponderea femelelor este triplă, față de populația motănească! După ce au absolvit niște cursuri de iepuroaice, au fătat tot personal feminin! Păcat că n-au făcut și niște postuniversitare, de vânători, să mai decimeze trupa de commando, a rozătoarelor! Care au devenit obraznice, fac semn cu degetul la mâțele în călduri! Pe noi, ne călăresc total, toată lumea e a lor!

       Vecinii iubitori de mâțe s-au săturat și ei de fugărit pretendenți la coadă de felină, mârtanii fiind selectați după principiul selecției naturale - care e mai iute și mai viril! Tropăitul hoardei de pisici nebune se aude în tot cartierul precum tropotul cailor la hipodrom, plus miorlătul pe șase voci mâțești, asortat rezonabil cu tabla care geme sub greutatea lor. Pentru că mâncătoarele de scurmace, devenite obeze, cântăresc cel puțin 10 kile, în viu!

       De când a dat iubirea-n ele, curtea mi-a devenit poligon - se trage de timp, la coțăială! Ziua, când nu prea stăm pe-acasă, nu-i bai! Dar noaptea, 6 pe Richter, e nimic! Somnul nu mai somn, e rechin, iar week-end-ul a devenit cinematecă, unde pauzele sunt rare și ciudat de confuze!

       Vecinii, după ce au umplut lumea de mâțe coțăitoare, după cum spuneam, nu mai vor să audă de ele, deși alea tropăie peste tot, inclusiv în podul lor! Le-a retras cartela de adidași de pui, dar nemernicile fată-ntro veselie, și puiet feminin, care fată la rândul lor, încă de când fac ochi! Care dracu’ a spus că stăm prost la natalitate?

       Le-am sugerat (vecinilor, nu mâțelor, n.n) să mai ducă niște chiriașe de-acasă, iar pe celelalte 5, să le castreze! Când au aflat cam cât ar costa castratul, nu le-a mai surâs ideea, cel puțin până după ce scapă de rate și fac altele noi! Când le-am spus că, dacă nu, voi fi nevoit să-mi salvez viața, omorându-le, m-au încurajat:

       -Așa să le faci, ne-am săturat de ele! Fă-le ce vrei!

       N-am înțeles cum e cu dragostea pentru mâțe! Când trăia Puffici al meu, l-au deturnat de la crănțănele mele, la bocanci de pui! Când s-a îmbolnăvit, bietul de el a venit la mine! Îl crescusem de mic, dormea cu mine-n pat, era un gentleman pisicesc! Când a murit, am plâns ca după tata! Deși mă trădase pentru ghiare de găină, tot eu eram tovarășul lui, de aceea a venit - să moară acasă! N-a interesat pe nimeni dintre iubitorii de mâțe, cum s-a chinuit 3 săptâmâni, mâțe se găsesc pe toate gardurile!

       Mă roade o întrebare – cei care se dau cu fundu’, de pământ, că iubesc animalele, chiar le iubesc? Că nici cu niște câini, nu stăm cușer! A da de mâncare, nu înseamnă că ai grijă de-un mârtan! Mai trebuie să-l și îngropi, în caz că se îmbolnăvește de deces!

ROMÂNII CONTRUIESC NOUA ARCĂ LUI GOE! PARDON, A LU' NOIE!

      Din surse suficient de sigure, un nou proiect românesc secret vizează construirea unei noi ARCE, confom șoșotelii primului ministru la o cumetrie din județul Teleorman, când era pusă pe arcuri! Nefiind (arca n.n.) prinsă în programul de guvernare (nu a vrut să fie prinsă, a fugit de-au luat-o dracii!), gurile rele și invidioase scornesc că i-a scăpat, odată cu paharul de șampanie, ca să se dea mare!

          Arca noastră urmează să depășească recordurile biblice, adică va fi mult mai mare, deși Traian Băsescu a comentat: ”Hă! Hă! Hă! Petrolierul pe care l-am bulit eu era mult mai mare! Și flota noastră avea multe rable mai mari decât șalupa lui Noe, am avut eu grijă că nu ne mai arcuim cu ele! Hă! hă! hă! Hă!”.

            Nu se cunosc motivele pentru care a fost inițiat acest proiect, deoarece nu se anunță niciun potop, mai ales că Președintele nu are obiceiul să ne potopească cu prea multe vorbe! Nici chiar Sfânta Scriptură nu spune că va veni un nou potop. Oricum, noi cu inundațiile suntem obișnuiți, de fiecare dată ne iau prin surprindere, chiar și după ce-au trecut, noi nu vedem potopul, ci doar efectele!

Arca va avea 1000 de coate - lungime, 160 coate - lățime și 45 coate - înălțime! Va depăși cei 300x23x14 coți, cât se crede că avea originalul lui Noe. De ce noi măsurăm în coate și nu în coți? Din două motive: nici n-a prins bine ideea, și foarte mulți s-au lansat să dea din coate, să prindă barem un contract cu statul, pentru cuiele de lemn! Că de făcut cuie, sunt destui! Al doilea motiv este că se dorește promovarea egalității sexelor, după epoci de coți, merge și vreo două feministe, de coate! Mai ales că mulți coate-goale sunt plini de bani, au știut unde-i doare de România!

Noi, românii, pe lângă evreii ortodocși, creștinii și islamiștii fundamentaliști, credem în existența potopului și în Arcă! Cum? și noi suntem creștini? Toți? Cine - a spus? Epopeea lui Ghilgameș?  Neica Pândar, în lucrarea “Pyranda și Dodecatlonul”? Fugi, bă, de-aici! noi suntem noi! Nu vechi!

Cum spuneam, proiectul a apărut din motive mitice, mi-tomanice și pi-romanice! Unii politologi români spun că a apărut din motive didactice, poate învață Executivul ceva mai serios! Poate citesc unii și “Originea Speciilor” și se dau jos, din pom! De exemplu, se zice că Noe, după potop, ar fi ridicat primul altar, în cinstea lui Dumnezeu! Așa că e bine, și noi vom ridica altarul mamii lor, dar nu după potop!

Săracul Noe! multe i se mai pun în cârcă: că Dumnezeu i-ar fi ordonat să ia în Arcă câte o pereche de animale, iar dintre păsări, câte șapte perechi! Oameni, n-a precizat câți, știa El, ce știa! Și înțeleaptă decizie: cum se spune că potopul ar fi ținut minimum 365 de zile (în traducere liberă, pentru cei care nu știu, un an!), avea Noe ce pune pe grătar! Nu știu cum s-o fi împăcat cu carnea de soia, sau cu cea de corb bătrân, dar, până la urmă, s-a descurcat. Politicienii români nu prea au fost încântați, la ei, un an durează 657 de zile, dacă ar fi să ne luăm după ritmul de construcție pentru autostrăzi, spitale, școli e.t.c.! La cimitire, stăm mai bine, ne încadrăm!

Ce n-au înțeles politicienii, iarăși, e că de ce are Arca doar o fereastră? Păi! pe unde mai pot admira priveliștile din Dubai? Până și la Beciul Domnesc, sunt mai multe geamuri! Și mai multe uși, nu ca la Arcă, una singură! Au propus să se facă arca doar din uși și ferestre, și-așa nu garantează cineva că nu se va scufunda înainte de a începe contrucția, rămânând doar pe hârtie!  Așa că, spre deosebire de varianta biblică, unde Arca nu avea nici vele, nici chilă, nici provă, nici vâsle și nici cârmă, s-au gândit să-i pună un volan! Că, oricum, cu cine e la cârmă, tot aia e! Mai mult - arca va păstra compartimentarea celei biblice, doar că va avea televizor, WI-FI, sală de conferințe, capelă și cantină! Pentru ei! Că doar n-o să suie pe Arcă tot prostu’, doar animalele! Păsările, mai puțin, astea s-au prostit, merg numai cu avionul, lor le place să zboare din țară, când li se-mpute! Deja au făcut și lista cu speciile care-i vor însoți, dintre care nu lipsește vita Kobe! Au avut ceva de furcă cu aviarele și porcii pestani, dar au terminat repede problema, i-au tăiat de pe listă!

Ca și în cazul Marelui Zid Românesc, după cum povesteam, noua Arcă va avea, în loc de trei nivele, 10! Să încapă toată …! Numai că proiectul este în faza studiului de fezabilitate, unde cred că va rămâne, deja s-au cheltuit toate fondurile alocate!

Singurul aspect păstrat cu sfințenie este darea cu smoală! Pe dinăuntru și pe dinafară! Asta, ca pregătire pentru viitorii călători cu arca, trebuie să se obișnuiască cu statutul lor, pentru că urmează să ajungă acolo unde smoala e fierbinte!  Și, din spirit de economie, arca nu va fi acoperită, oricum, călătorii sunt prea bătuți în cap, ca să se mai ferească de ceva!

Oponenții acestui proiect, ca și interpretările privind fosta Arcă, argumentează că această bazaconie nu este rentabilă, deoarece  populațiunea din mijlocul de transport în comun de mai sus este prea variată, existând multe contradicții între specii! Înafară de diferențierea pe motiv de temperatură (că doar pinguinii n-or trăi cu papagalii de la Ecuator, iar focile, cu fochiștii de la Putere) mai există și faptul că nu plouă! Caz în care, nu avem potop! Și ca proiectul să fie bine acoperit de ape, trebuie milliarde de tone de apă, adunate-n spațiul public! Nu mai vorbim că se vor mânca pasagerii, între ei, ca de obicei!

Asta e! dacă în ultimii ani s-au făcut piscine în pădure, terenuri de golf, la marginea prăpăstiilor, parcuri, în cătune cu 16 locuitori și autostrăzi din carton presat, ce mai contează pe ce dăm banii!!!

SE UMFLĂ TĂRÂȚEA-N UNII!

GÂND PÂNĂ LA CAPĂT!

Draga mea fiică,

Am scris la toată lumea, la prieteni și la dușmani, la buni și la răi, inclusiv la rude, dar ție nu ți-am mai adresat un rând! Mă simt vinovat - cu tine ar fi trebuit să încep!  Și să continui! Și nici fratelui tău nu i-am scris, dar o voi face! Dacă mai am timp!

Îți mai aduci aminte când ne trânteam în zăpadă? Întindeam brațele și ne lăsam, să cădem pe spate. Apoi, de acolo, priveam amândoi cerul! Care nu spunea mare lucru, dar nouă ni se părea că vorbește cu noi! Cât de fericiți eram atunci! Și când făceam avionul - întindeai brațele și te ridicam pe picioarele mele, unde te prefăceai că avionul plana. Chiar când deja aveai opt ani, tot mai doreai să facem avionul! Și să te urci pe gâtul meu, deși nu te mai puteam ține, erai prea grea!

La 6 ani, te-am luat prima dată la pescuit! Am stat vreo trei ore și-am prins un singur caras, pe care l-ai privit mirată - era primul pește viu, abia scos din baltă! Ai naibii raci, era balta plină de ei, dar unul, n-a venit!  Cred că aflaseră că erai acolo! M-ai uimit - ai rezistat, fără să plângi că te plictisești - atâta timp! Apoi ai devenit tovarășa mea de pescuit! Și astăzi mai ești, dar nu mai ai timp, trebuie să muncești! A venit vremea să muncești și tu! Ce repede a trecut vremea asta, uneori, mă rog de timp, să treacă mai repede! Nu e cazul când sunt cu voi, copiii mei, sau doar cu tine!

Când toți au fugit din jurul meu, iar eu m-am simțit un paria, doar tu ai rămas lângă mine. Nici acum nu crede cineva, că am turnat betoane, cu un copil de 8 ani! Zic că fac mișto! n-avea cum o fată de 8 ani să facă așa ceva! Treaba lor! noi doi știm adevărul și e îndeajuns! Cine o râde, gura i s-o-ntinde!

Nemilosul ăsta de timp n-a putut șterge prea mult din amintirile mele cu tine! Uite exemplu: de ziua mea, acum 19 ani! Când, supărat și singur, mult prea supărat și mult prea singur, am muncit, ca de obicei de ziua mea, fără ca cineva să-mi ureze "La Mulți Ani"! Nu avea cine, divorțul fugărise pe toți cei care îi cunoșteam, iar voi încă îmi mai purtați o căruță de ură! De fapt, doar eu credeam asta și mă înșelam!

N-am văzut decât seara, pe bidonul cu apă, de la intrare, darul tău! Eram furios și trist, nu aveam ochi pentru nimic! Atunci am văzut micuța pungă de cadouri, cât o palmă mai serioasă: frunze și pietre pictate de mână, pietre din grămada de balast! Și o pungă de 100g de cafea! Ca să fie mai interesant, ai pus și un paianjen de plastic, mare, o tarantulă, pe frunzele alea! Câteva cuvinte te scuzai că nu ai avut bani pentru ceva mai prețios! Am plâns – nu am primit niciodată un dar mai frumos! Cu excepția pungii de cafea, am și-acum frunzele și pietrele!

De atunci, n-a existat dată, să pleci undeva și să nu-mi aduci, la întoarcere, un mic souvenir! N-am aruncat niciunul, sunt toate în sertarul cu comori! Valorează mai mult decât tot aurul din lume!

Au fost și momente când ne-am certat, când nu ne-am înțeles! Au durut enorm! Niciun străin, cu toate răutățile lui, nu poate face o mai mare pagubă decât cineva care te iubește și care te lovește, pe nedrept! Chiar dacă dreptatea e de partea lui, durerea tot va fi imensă! Nici nu știm să fim nedrepți! Dar nu au fost multe cazuri și am rămas prieteni! PRIETENI! Cât de simplu e să fii prieten cu proprii tăi copii! E drept, doare când îți pierzi copiii, dar când revin lângă tine pe postura de prieteni sinceri, câștigi mult mai mult! Ca părinte, nu ai voie să greșești! Nici să stai la bancuri fără perdea, cu ei! Cu prietenii, poți! Pentru că prietenii, dacă sunt sinceri, nu bagă-n seamă cât de deplasat te poți comporta. Iar copiii tăi, ca prieteni, sunt, poate, cei mai sinceri dintre aceștia, pentru că au curajul să-ți spună, în față, cât de fraier,  poți fi! N-ar putea să-ți spună, dacă vrei să te umfli în pene și să rămâi părintele intransigent, repetent și contondent!

Tu, prietena și fiica mea, mi-ai ajuns cel mai apropiat sfătuitor! Și au fost foarte multe momente când ți-am simțit umărul, lângă al meu, cel căzut! Până și când m-ai zgâlțâit, să mă trezesc, tot bine a fost! Ca să nu mai vorbim de micile tale epistole, la zi aniversară, scrise de mână, unde îți întindeai tot sufletul pe hârtie și-mi dovedeai că n-am pierdut, și că n-am pierdut dragostea ta!

E grea viața, fără voi, copiii mei! Acum înțeleg cum s-au simțit părinții mei, când am plecat, pe rând, de-acasă! Dar ar fi și mai grea viața, să vă văd chinuiți, lângă mine!

Fiți binecuvântați, copiii mei! Nu vă doresc decât fericire! Și sănătate! Dacă sunt astea, celelalte se pot face!

REFLECȚII TARDIVE

ȚIPĂTUL GENIALITĂȚII

URECHEAȚII(remake)

În Dumbrava Minunată, pe covorul de licheni,

M-am întins, să sorb, o clipă, iz de aspre buruieni!

Fugind de cele rele și de tropotul urban,

Am pornit, să-mi caut mintea-scoarță de buștean!

Numai cu răceala ierbii și cu susur de izvor,

M-am întors, stăpân pe mine, și cu tentă de umor:

Unde ești, bătrână minte? Ce vrei tu, suflet pribeag?

Ai depus vechile arme? Și ai devenit iobag?
Și au revenit în minte, prin ape marmorate,

Tot ce mi-am dorit în viață! Ca și visurile, toate!

Cum mi s-au topit plămânii, prin pajiști de beton,

Am surzit și am orbit, tot vorbind la telefon!

N-am mai citit, eu, versuri, și nici sfintele scripturi,

S-a cam dus, de tot, vederea, tot cu ochii în facturi!

N-am mai spus nicio poveste, cea cu Zâna Măseluță!

Nu mai sunt stăpân pe mine! Nici tu,cal, nici tu, căruță!

Nu mai râd, nechez tot timpul! să nu mi se vadă dinții!

Și, în loc de rugăciune, îi trimit, pe toți, la sfinții!

Nu prea mai găsesc cuvinte! Nu mai am vocabular!

Fix, cu ochii după pradă ! Cât mai am în buzunar!

Vulturul măreț, din mine, a cam devenit clapon!

Gândesc scurt, proptit în colțuri, cu un singur neuron!

Eu, să dau, din fundul ocnei, vreo părere sau vreun sfat?

N-am mai ridicat, eu, clonțul, când din minte, mi-au luat!

Și, tamam ca întro poveste, chiar atunci când am oftat,

De-o mulțime, de urecheați, m-am trezit înconjurat:

-Ce tot belești... fasolea? Nu ți-e clariu, că ești dus?

Suntem noi, pe val, bătrâne! Iar timpul tău, s-a scurs!

Cu urechile pleoștite, și cu mintea, ce n-o ai,

Ai trăit cu sula-n coaste! și cu suflețelu-n Rai!

Uite aici! urechi mărețe! Mari, vânjoase, inumane!

Când ne vom munci cu ele, vom  stârni chiar uragane!

Tot mai latri, dând din  clanță! Ai urechile prea mici!

Dacă ai să tragi de ele, riști, tu, muceo, să le strici!

Pe-astea, ale noastre, scumpe, le-am înfiripat greoi,

De-am ajuns, să-mpărțim lumea, numai noi și între noi!

Rămas-am singuri! S-au dus toți oamenii mari!

Ce trist! și cei de treabă, au cam devenit...măgari!

Se poartă chipu-n pungă! Mască! Și cerceii ăia, lați!

Ne-am cam dus pe apa ploii, cu grămezi de urecheați

Care au suflet, ca iasca, și prostia, cât căruța!

Care vând și nemurirea! Care fac, ce-ngroapă mâța!

Mi-am rostuit urechi! Din Paris! Na! că-s clăpăuge!

Cu așa enormități, nici nu știu - unde-oi ajunge?

Fac curent, când mișc din ele! Mă-ncarc electrostatic!

Dar, privind așa podoabe, nu gândesc, deloc, dramatic!

ȘI CUM O SĂ-L STRIGE?

   

 Cei doi viitori părinți ajung acasă, extrem de fericiți - ecograful le-a arătat că vor avea un fiu, un băiat! Aproape că nu plâng de bucurie - fusese după ambele preferințe și ieșise băiat!

După ce ciocniră ceva cupe de șampanie, exuberanța li se domoli - amândoi păreau frământați de ceva:

-Dragule! Știi, avem o problemă! Ce nume o să-i punem?

-Ne preocupă același lucru, se pare! Tu, la ce te-ai gândit?

-Păi, sunt prea multe opțiuni! Și n-aș vrea să ne banalizăm, cum au făcut părinții noștri:eu, Zamfuța, de la Zamfiruța! Tu, Tufănel, să serbezi de Florii! Eu, după bunica aia urâcioasă, să-mi aduc aminte mereu de ea! Tu, după străbunic-tu, ăla care-a murit în surghiun!

-Și eu sunt de acord! Ce atâția Ioni, Ștefani, Constantini, Vasili, Dumitri și tot neamul lor cel adormit! Ceva cu rezonanță aparte, chiar exotică! De exemplu, am avut un coleg african - Zururubumbu! Noi îl strigam, simplu, Bu! Sau altul, arab –Sal-Al-Kurumbi! Răspundea la simplul - Bibi!

-Nu! gândesc că mai bine ar suna un nume cu rezonanță istorică! Nu Decebal, că s-a umplut țara de decebali! Nici Burebista, nu știu cum o să-l putem striga! Nici Deceneu, nici Bogdan! Fără Vlad, Mihai, Mircea!

- Să-i spunem, americănește, Bill! Ca lui Clinton! Scurt și actoricește!

-Era să-i spui Barack, dar îți dădeam cu veioza-n cap, că doar n-o să iasă negru! Ce zici de Iosif? Sună ca la călugări, dar nu la ei mă gândeam, ci la Stalin!

- Și cum o să-l strige prietenii - Dictatorul? Că Sif, vine de la Sisif! Așa poți să-i spui și Adolf, că tot aia e! Să-l strige lumea Nazistul! Că doar nu Doll, ca pe păpuși!

- Mai bine îi spunem Caesar! E nobil și nu prea mai e utilizat, pe la noi! Să-l strigăm Cae!

- Nume de țăran, Cae! Și, la o beție, o să iasă altceva! Vreau un nume autoritar, cu priză la mase mari de oameni - Mao-Tze-Tung! Pe scurt - Mao! Să vezi ce-or să ciulească urechile chinezii, când l-or auzi!

- Ce zici de Angel? Știu! vine de la Angela Merkel, și-i damă, dar e nume sfânt!

-Și să-l strige Gel? “Băi Gel de duș, hai la bere”, hai? De ce nu Gelu? Menomorout? Să se strige, că-i în rut? Și cum o să arate în cartea de identitate - Angel Ciubuc-Zăvoi?

-Atunci, Emmanuel! Ca pe Macrou, ăla, al Franței! Are o rezonanță  spaniolă, sau de mai multe origini!

-Numai la origini, ți-e gândul! Aici vorbim de lucruri serioase! Te uiți prea mult la telenovele! Cum o să-l strigăm  - Manu, Nuel? Ema, ca pe-o muiere? Sau Manuel, ca pe fostul tău prieten? Hai să fim naționaliști - îi spunem tot Traian!

-Ăla cu Columna sau ăla cu fâsâitul? Numai noi, românii, ne putem tragem din bărbați! Și cum să-l strige, că mai mult o să-l înjure? Nică, ca pe ăla din „Amintiri din copilărie”, a lui Rebreanu? Ian, Tra-la-la? Cum?

- Gata, m-am hotărât - pur și simplu, Liviu!

- Și cum o să-l strige lumea, când o să fie supărată ?

- Dragnea! cum vrei?