ENIGMATICI ȘI CUMINȚI, TERMINÂNDU-ȘI ROSTUL LOR... (Tot o poveste adevărată!)

Mihăiță, dis-de-dimineață, își aminti de părinții lui, chestie pe care n-o mai practicase de vre-o 3 luni, de când ei, copiii, trei frați, hotărâseră că cel mijlociu, dacă tot stătea în sat cu ăi bătrâni, să-i scutească pe ceilalți doi de-o grijă și să preia și grija părinților!

Ghiță, fratele mijlociu, avea gospodărie întocmită tot pe un teren al părinților, iar ceilalți doi frați aveau și ei casele lor, familiile lor, nu mai aveau nevoie și de alte griji! De aceea lucrurile păreau să se așeze cum trebuia, iar fratele mijlociu, drept recompensă, urma să primească toată moștenirea, fapt pentru care le ceruse fraților săi să-i dea documente de renunțare la drepturile lor asupra eventualelor pretenții!

Așa și făcură, iar frații plecați, fiecare cu problemele sale, se mulțumeau să-l întrebe pe Ghiță cum mai stă treaba cu bătrânii! Și cum acesta, de fiecare dată, îi liniștea că sunt OK, și frații stăteau liniștiți, mai ales că aveau părinți relativ tineri și încă în putere!

Acum Mihăiță nu și-ar fi amintit de ei, dar avea nevoie de-o hârtie de la Primărie. Se urcă în mașina personală, după care opri la supermarket de unde cumpără ce crezu de cuviință că le-ar face bătrânilor plăcere sau ce nu se găsea la magazinele din sat, nu pentru că ar fi fost nevoie sau ar fi fost obligat, dar niciodată nu se ducea la ei cu mâna goală!

Ajuns la casa părintească, bucuria revederii fu domolită de faptul că nu găsi pe nimeni acolo! Nu-și făcu probleme, erau atâtea de făcut la câmp, iar maică-sa se mai ducea prin vecini. Se duse la primărie, unde își rezolvă problema cam într-o oră, după care reveni, dar tot nu găsi pe cineva acasă.

Deoarece avea timp de pierdut, ca să-i fie așteptarea mai agreabilă, începu să arunce câte o privire prin bătătură. Și atunci începură să-i sară în ochi lucruri care nu erau la locul lor: scule părăsite prin curte trădând o grabă nejustificată, lucru care, în mod normal, era de neînchipuit! Un păianjen își făcuse culcuș în colțul ușii de la bucătărie și, ceea ce ar fi trebuit să iasă în evidență, lipsa câinelui! Curios se comportau și vecinii, vreo doi se uitară peste gard ca mai apoi să grăbească pasul, dispărând din vedere, când dori să-i întrebe de sănătate!

Neliniștea începu să-i dea târcoale, dar avu premoniția că nu se întâmplase nimic grav, altfel ar fi aflat demult, de! ce-i rău se duce veste repede! Singurul necaz era că nu-i spunea cineva ceva, astfel că singura posibilitate era să-l întrebe pe frate-său!

Numai că nici la acesta acasă nu găsi pe nimeni, amplificându-i starea de neliniște, pentru că faza se repetă și aici -toată lumea se făcea că nu-l vede, de parcă era invizibil! Se reîntoarse la primărie, unde găsi doar paznicul, fost coleg de școală de-a maică-sii.

-Apoi, măi Mihai! să vă fie rușine la toți! că toți sunteți la fel de vinovați! se porni moșul, după un moment scurt de poticnire. -Cum ați putut voi să faceți una ca asta?

-Ce, Doamne, iartă-mă! am făcut, moș Grigore? îi sări țandura lui Mihăiță.

-De parcă n-ai ști! Și de ce nu te duci la ai tăi să-i vezi?

-Păi am fost, dar nu-s acasă!

-Caută-i la casa lor cea nouă, nu la cea veche care-i acu’ a lui Ghiță!

Așa află Mihăiță ce se întâmplase: părinții, bucuroși că are cine să-i îngroape, terminaseră de făcut actele, după care Ghiță deveni stăpânul averii lor! La vre-o lună de zile, îi dădu afară din casă, așa că își făcură un bordei, undeva, pe deal, unde se mutaseră cu ce putuseră să ia de prin casă, plus câinele!

Mihăiță îi găsi pe deal, într-un bordei săpat în pământ, făcut din crengi de stejar și completat cu lut!

-Asta ne-a fost soarta, s-o trăim și pe asta! Nu ne-au încovoiat nici rușii, nici când ne-au luat pământurile, nici comuniștii când ne-au muncit cât au putut de-am ajuns să ne furăm între noi! În loc să ne bucurăm de bătrânețile noastre și de truda noastră de-o viață, am ajuns aici, în pământ, că și-așa trebuie să ne obișnuim, cu el pe piept! Barem dacă ne-o făcea unul străin, nu unul cu același sânge!

I-a urcat în mașină, lăsând tot calabalâcul acolo, pradă hoților și-a vremii!  A înghesuit chiar și câinele, săracul! speriat că fusese urcat pentru prima oară într-un autovehicul! N-au mai privit înapoi, rușinați de sufletul așa-zisului copil și frate, dar și de sufletele egoiste ale vecinilor, rudelor și cunoscuților care ar fi putut măcar! să-i anunțe pe ceilalți doi frați!

Nu l-au mai privit în ochi niciodată pe “altruistul Ghiță’’!

La vre-o 5 luni după asta, lui Ghiță i s-a îmbolnăvit grav soția dar n-a mai fost nimeni alături de el!

CANDID-AȚII!

Dintr-o eroare regretabilă, la postul local de televiziune s-au întâlnit atât candidații la locale, cât și la parlamentare, pentru că lumea se întorsese cu susul în jos, revenind la un normal anormal de serios. Cele două tipuri de alegeri, din motive de money-money, se desfășurau în același timp!

Și dacă tot au venit, unii chiar neinvitați! alții, chiar neaveniți! i-au băgat în direct pe toți, să vadă ce putea să iasă! Ideea nu era inspirată dar, după atâțea ani de democrație turbată, s-au văzut atâtea, nici nu se mai comentează și nici nu contează! Astfel, în jurul mesei rotunde, fostă pătrată, își aruncau priviri patimașe diferite soiuri de omuleți, care-mai-de-care mai țâfnoși și mai nervoși, adunarea semănând cu Roata Norocului, împerecheată cu Sorcova-Vesela !

Moderatorul, vădit dat jos din patul nu știu cui! arata de parcă participase la Campionatele Mondiale de Tropăit  prin  Beznă, ulterior aflându-se că locul lui nu era acolo, fiind om de serviciu la ospiciul din apropiere! Și cum moderatorul adevărat dăduse bir cu fugiții, auzind doar! ce-l așteaptă! rămăsese singurul  candidat viabil la atare paranghelie!

Seara debută cu intonarea imnului național, iar cel care venise cu ideea se trezi sodomizat verbal de (ne)recunoscătorii respectivei manele, mai degrabă cunoscători ai imnului na-ți-o-anal! Mai complicată a fost așezarea comesenilor care vor mânca doar un singur fel, pentru că nu se știa care-i de stânga, care-i cu dreapta, care servește din centru, chestie de care  nici invitații nu erau deplin lămuriți!

-Domnilor și doamnelor! consideră oportun multiplul deputat Similică să înceapă dezmățul!, el fiind singurul ales de mai multe ori în forul legislativ datorită familiei sale numeroase și sus-ținătoarea banilor împărțiți cu dărnicie și figurii antrenate tip ogar la pândă, moștenite de la un unchi vânător de funcții de partid!

Unii dintre cei prezenți se uitară în oglindă, să vadă când au ajuns și ei domni! iar alții se simțiră flegmați! pardon! flatulați de epitet! Cât despre doamne, nefiind niciuna de față, li se așezară inimile la loc, convinși cu fuseseră inspirați să monteze bariere în jurul clădirii, cine știe ce le mai trecea prin cap nebunelor!

Gheața fiind spartă, se apucară să dezbată cu frenezie subiectele toride ce încălziseră atmosfera (că de-aia se spărsese gheața!):

-Eu voi milita pentru construirea de autostrăzi, dintre care una care să lege satul nostru de Berlin! declamă Pișbulea, candidat la Senat.

-Eeuu, vreeau să aduuuc invevestitori străini, săă aveeemm locu-curi de muncă! se bâlbâi, de emoție ssspontană, candidatul la Coconsiliul Local Ilie Aluipleașcă.

-Mai presus de toate, trebuie să ridicăm nivelul cultural al oamenilor, greu încercat de ultimii 27 de ani! Am văzut pe NET niște cricuri performante, ideale pentru zona noastră defavorizantă! se aruncă în lupta de clasa I, candidatul la județene, Cricuș Bănțescu.

-Vreau să transformăm industria cocso-chimică, în industrie chicso-comică, așa cum dorea tovarășul Nicolaie Ceaușescu, când a pus în practică împrăștierea în țară a 22 milioane de lihniți!, sări și octogenarul dizident Paraschiv Nomenclaturistul.

-Să întărim statul de drept! Eu deja am strâns una mie araci și 15 șpalieri, fix în acest scop! nu se lăsă fostul primar, actualmente din nou candidat, Coțofel Plătică.

-Domnilor, problema e gravă! acoperi orice intervenție glasul baritonal al lui Don Similică.

-Care-i problema, șefu’? îndrăzni Gugulea, șoferul Marelui Deputat, după scenariul prestabilit. Surprinși cu mâța-sac și găinile subțioară, prezenții și absenții se opriră, contrariați, fără să se întrebe ce căuta acolo Gugulea, din postura sa de candidat la pușcărie.

-Cum vă spuneam domnilor, trebuie să ne unim forțele, să dăm ce-i mai bun din noi (și lui Coțofel i se opri voma-n gât!), să aducem urbea la un standard european, să promovăm interesele fiecăruia (și lui Gugulea îi săltă inima!)! Uitați-vă, numai, la bogățiile comunei noastre: avem noi trei vaci, dar sunt cele mai mari vaci din țară, nici nu știu să se semneze! Avem o turmă de miei, avem! Sunt tot mieii de anul trecut, n-au mai crescut, dar sunt miei! Avem exploatarea de salcâmi, delta pârâului Seculeț, unde numai anul trecut am făcut o investiție, populându-l cu broaște, să le dăm la export la italieni! Avem și mina de bălegar, dar și mina din creioanele cumpărate  anul trecut, c-am dat doar 100.000 lei pe creioanele alea! Dacă mai punem  și potențialul turistic, ne-am scos! Numai din bojdeuca unde a murit de foame țața Glafira scoatem asfaltarea drumeagului până la mormântul străvechi a lui moș Gargui, din a cărui vizitare scoatem alți bani! Vedeți, soluții există! mai rămâne să puneți osul la treabă!

Și s-ar fi văzut din nou ales dacă cameramanul nu ar fi obosit (din mai multe cauze!)  și nu ar fi oprit filmarea, comentând în silă:

-Doamne! multe prostii am mai auzit și azi! Păi bine măi românilor, ce-are candidatura cu Prefectura? Mai gândiți-vă, oare parlamentarii n-ar trebui să facă LEGI care să NE APERE PE TOȚI, SĂ TRĂIM ÎNTR-O LUME SIGURĂ, ÎN CARE COPIII NOȘTRI SĂ FIE ORIUNDE ÎN SIGURANȚĂ? Oare primarul n-ar trebui SĂ GESTIONEZE CU CAP BUGETUL, SĂ STRÂNGĂ BANII NECESARI, CA SĂ NU MAI DEA ÎN GROPI? VOI TOȚI AR TREBUI SĂ NU MAI DESCHIDEȚI GURA, AȘA ÎN DORUL LELII! CĂ NU TOATĂ LUMEA-I PROASTĂ ȘI IA DE BUNE TOATE SCLIFOSELILE VOASTRE! CE-AR FI DACĂ FIECARE ȘI-AR VEDEA STRICT DE TREABA LUI?

Ariciul ascultă toată discuția și reflectă în cotlonul său intim:

"Unii au chiar și dreptate, deși nu au și curajul să o și exprime! Dacă toată lumea ar fi cameramani,  poate că am aveam și noi, aricii, curaj șă ieșim din cochilie! mde! dintre țepi! Uneori e greu să fii tu însuți, cu atât mai greu să te lupți cu propriile îndoieli!''

În stilul Rodica Ojog-Brașoveanu- Tu ce părere ai, frate cetitorule?

SĂ FI FOST CUTIA PANDOREI?

Noul bloc nu era finalizat, când se auzi explozia!  La început, s-a crezut că dăduseră cu ceva în țeava de gaze, dar nu se vedeau urmări. Până la urmă omenirea se lămuri -un muncitor de la canalizări desfăcuse, în pauza de masă, o conservă cam obeză, iar aceasta găsi modul în care protestă, adică bubui! Oricum, asta a rămas varianta oficială, speculată prin presa scrisă, vorbită, mimată, dansată sau înjurată!

Câteva zile mai târziu, vecinii din blocurile alăturate avură surpriza să constate că noii proprietari au început să curgă și, odată cu ei, stăteau la rând camioanele cu boarfe și alte lucruri, așteptând să descarce calabalâcul noilor proprietari. Trecem, din politețe, peste descrierea acestora, accentuând doar faptul că vizionarea a clarificat unica concluzie -fiecare nou locatar era diferit de ceilalți, idee rezultată din diversitatea bulendrelor (respectiv fiecare pasăre pe limba ei piere)!

Mare le-a fost mirarea când au aflat numele acestor personalități!, pentru că ele nu numai că nu au făcut un secret din asta, ba chiar, unii! le-au și urlat!

Și uite-așa! pe banca din fața blocului s-au întâlnit 3 dintre matroane: Sărăcia, Invidia și Lenea, care stăteau la parter.

-Ai văzut, soro! pe aia de la unu? Cum zicea c-o cheamă, Bunăstarea? Ai văzut ce mobilă are și ce blănuri?  Și,  fiică-sa, Averea, ce de aur pune  pe ea? comentă Invidia, scociorându-se între dinți cu un ac.

-Neam de șmecheri. Crezi că alea toate sunt făcute prin muncă cinstită? Păi ca să strângi așa ceva, din salarii nu reușești niciodată! sări și Sărăcia, strângând capotul peticit în jurul trupului firav.

-Mă lipsesc, asta e fudulie curată! Mai bine sărac și curat, decât cocoșat de muncă! mormăi și Lenea, făcând un efort să fie în rând cu lumea, la comentarii!

Tocmai atunci ieși din bloc  Politica, aflată în căutare de electorat și care, auzind ultima replică, se vârâ repede-n discuție, deși n-o invitase nimeni:

-E adevărat! Noi toți trebuie să contribuim la dezvoltarea acestei țări, dar nu acționând aiurea, ci doar cu eforturi minime, concentrate, cu adeziunea tuturor!

Cele trei priviră rochia de fițe a Politicii,  geanta din piele de crocodil, dar nu chinezesc!, pantofii asortați și buzele încastrate în ruj scump, și se pregăteau s-o șfâșie. Noroc că fiica acesteia, Administrația, ieși și ea vijelios, o trase de mânecă, aproape târând-o până la mașina care demară în viteză, salvând-o de la păruială! De fapt, numai 2 combatante își suflecaseră mânecuțele, Lenea consideră că este sub nivelul ei să se amestece! 

-Al dracului parvenită, să se apuce să ne dea nouă lecții! se răsti, nervoasă-foc! Invidia.

-Nici c-o prăjină nu-i ajungi la nas! se consolă Sărăcia, spunându-și în sinea ei, rușinată, că Coana Politică avea acum tupeu tot din cauza unora ca ele trei!

De sus, Intriga se făcea că udă florile, trăgând cu urechea și căutând să stocheze informațiile esențiale, bune de folosit mai târziu! Culmea e că ea nu avea flori! dar așa o învățase soțul dumneaei, Denunțul!

-Ce faceți, fetelor? apăru, de nicăieri, Bunăvoința.

-Dumneata ce te bagi în seamă? glăsui Răutatea, arătându-și colții ca de vampir. -O ții tot într-o veselie, ai?

-Și dumneata nu simți că vine primăvara, înmuguresc copacii, răsar florile! de ce să nu ne bucurăm?

-E prea târziu, toată lumea e coruptă! decretă Bârfa. Politicienii toți fură, funcționarii, toți fură! Polițiștii, fură! Profesorii, fură! Judecătorii, toți-toți, fură!

- Numai eu, nu! e prea complicat! suspină Lenea, trăgându-și agale nasul!

Și discuțiile au continuat tot în aceeași gamă, de parcă o nouă cutie a Pandorei ar fi fost spartă cu picamerul! Argumente ca: Nu poate fi așa de rău! Nu putem băga pe toată lumea în aceeași oală! Nu tot românul e de belea! Dacă nici noi nu ne facem o imagine bună, alții...! au fost excluse, mai ales că nu erau prezenți toți locatarii blocului! Dar se aude că vor să se constituie în asociația de proprietari, de! e blocul tuturor posibilităților! mai au timp să se cunoască! Numai că au o primă problemă -asociația să se numească Europa Unită sau România Cârtitoare?

DE VINĂ SUNT COPIII...? DE CE? (de ce așa ceva trebuie să fie poveste adevărată?)

Când a murit taică-său, era mic, avea cam 5 anișori neîmpliniți. Nu prea  a simțit mare lucru, afară ploua și era destul de frig! Mama, cernită și umflată de plâns, nu prea părea să aibă chef de vorbă, cu atât mai puțin, de explicații. Și așa au trecut vre-o câteva luni, când Mama păru să se însenineze deodată și chiar o surprinsese fredonând un cântecel.

Explicațiile au venit când l-a pălit, într-o noapte, setea, când a auzit pe Mama discutând cu Bunica, aflate pe balcon. Ah! nu! atunci  nu a înţeles mare lucru. Lucrurile s-au clarificat în următorii 26 de ani!

-Veto, nu fă asta, e păcat de băiat! aproape că plângea Bunica.

-Nu  vezi că n-am cum să-l cresc? Cât a trăit El era bine. El era cu adusul banilor în casă! Acum nu mai e, aşa că eu cu ce bani să-l fac mare? Nu-i mai bine să-l dau la Cămin, are acolo de toate?

-Dar n-are mamă şi tată! Dă-mi-l mie, mamă, îl cresc eu! Din bucăţica mea de pensie, mai cu ce fac în curte, ceva păsări şi-un porc, nu-s greu de crescut la ţară! Poate iau şi-o viţică, ne-om descurca noi!

Mai mult nu a auzit, dar era şi-un pic adormit, aşa că abia după 2 săptămâni  s-a trezit - unul dintre cei 56 de copii ai Căminului de orfani! Şi următorii 14 ani, să te ţii, trai neneacă!

Anii ăia i-au prins bine în viaţă: a învăţat că nu tot ce zboară, se mănâncă, de exemplu pernele, sau penele din ele! Că dacă eşti mic şi prost, trebuie să te faci mare şi deştept!  Că până ajungi mare şi deştept, mănânci cafteala care-ţi dezvoltă fizicul de mare şi deştept! Că violul poate fi şi moral, dar ce-i moral, nu-i şi viol! ci doar o consecinţă nefastă! Că viaţa e frumoasă, dar nu e obligatorie pentru nimeni şi nici să fie frumoasă pentru toată lumea nu e obligatoriu! Că trebuie să te strecori mai abitir ca un şarpe dat cu ulei, să nu se prindă lumea că eşti şarpe! Pe scurt, complicat!

De prisos să analizăm pas cu pas acei ani, singurul lucru remarcabil a fost că Mama l-a mai vizitat o dată, la început, apoi a intrat în recreaţie prelungită! Bunica venea cam de 3-4 ori pe an, mare lucru nu avea nici ea ce să-i aducă, drumul o obosea, iar boala o împiedeca să plece mai des de-acasă. Aşa a aflat el că maică-sa (cea care i-a dat viaţă, apoi i-a luat-o, ca să-i dea alta, mai proastă, mult mai proastă! înapoi!) se recăsătorise. Dumnezeu, pesemne, era prin preajmă, aşa că nu a avut niciodată copii cu actualul soţ, dar nu părea că o consuma aspectul!

-Înţelege şi tu, puiul meu, omul ăsta nu vrea copii, aşa că ai altora, nici atât! Maică-ta, din cauza asta, i-a ascuns că te are pe tine, ca să nu se despartă!

El nu a înţeles, n-avea cum! Doar s-a întrebat care este vina lui în toată povestea, după care a uitat. Viaţa mergea înainte şi dacă nu era atent, rămânea de căruţă!

Mare de-acum, a părăsit Căminul fără păreri de rău şi s-a întors să stea cu Bunica! A făcut o şcoală profesională şi iată-l angajat la o fabrică renumită, pe post de lăcătuş! Aici şi-a cunoscut viitorul socru, respectiv viitoarea soţie, şi iată-l în postura de tată a doi copii!

Ca toţi cei care au suferit din lipsă de părinţi, a jurat să asigure existenţa copiilor, indiferent de modul folosit, şi, mai ales, să nu repete greşelile părinţilor săi, mai puţin a tatălui decedat! Cunoscându-l mai bine şi cunoscându-i şi povestea, nu te mai mirai de ce mânca cu poftă, vroia mai mereu tot ce-i mai bun, minţea, de veneau pinguinii cu miile pe apele îngheţate, îţi trântea câte-o vorbă, care se nimerea ca peretele-n nucă, şi nu invers! Te putea pofti să-l vizitezi, ca, atunci când se plictisea de tine, să sugereze atât de subtil, de picau pereţii! că ar fi timpul s-o ştergi! Putea mânca ceva, fără să servească pe cei de faţă, deşi acestora li se scurgeau balele-n chiloţi! Era o adevărată pildă în materie de împrumutat lucruri care-i trebuiau, uitând să le dea şi înapoi! Per ansamblu! era un produs exponenţial al Căminului, astfel că nu aveai dreptul să-l judeci, pentru că aşa îl confecţionase viaţa!  Şi nu una tocmai uşoară! La urma urmei, cine este vinovat?

Anii au trecut şi, într-o zi, nu tocmai bună, Bunica muri! La înmormântare se ciocni cu maică-sa şi soţul ei, prilej cu care află că, în sfârşit!, acesta aflase şi el de existenţa fiului rătăcitor!

După o lună îşi făcură din nou apariţia, de astă dată ca să discute problema moştenirii bătrânei -o casă veche şi ceva pământ! Despre care toată populaţia globului ştia că îi revenea, după dorinţa Bunicii, LUI! Atunci avură şi o discuţie, ce părea destul de serioasă, mai ales când a întrebat-o pe mumă-sa de ce l-a dus la Orfani?!?

-Înţelege-mă, mamă! că nu puteam face altfel, bărbată-miu s-ar fi făcut foc, dacă afla că am copil! Aşa că i-am spus că n-am! se justifică femeia şi, ca să sublinieze importanţa celor spuse, îşi suflă nasul!

-Şi-acum ce vrei de la mine, după atâţia ani pierduţi? Ştii, nu crezi că eşti mai străină pentru mine decât toţii străinii pe care îi cunosc?!?

Se spune că sângele apă nu se face! pentru că astăzi stau împreună, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat!

OARE CHIAR NU S-A ÎNTÂMPLAT NIMIC­??? s-au întrebat Nepoţii.

DE VINĂ SUNT COPIII...

Ada rămăsese în grija unchiului și a mătușii, mama fiind plecată în Spania. Despre tată se știa că trăise, cândva, înaintea erei noastre, adică înainte de a pleca după țigări, uitând să se și întoarcă!

Copila, în vârstă de vre-o 7-8 anișori, fusese primită în casă cu surle și trâmbițe, toată mahalaua aflând că cei doi au luat fata la ei, ah! nu! nu din milă! și nici din interes, ci doar ca să facă o faptă bună! Depinde pentru cine!

Ada și-așa suferea de-o problemă -de 3 ani mama nu era lângă ea, fiind plecată la muncă. Copila suportase cu greu să treacă din mână-n mână, și nu întotdeuna în mâini binevoitoare. Mama ei venea o dată pe an, stătea 5-6 zile, cel mult 10, după care iar urma o perioadă în care fetița suferea de dor.

Ultima dată o așteptase pe mamă aproape fără să mănânce și fără să doarmă și fu mai mult decât dezamăgită când aceasta, obosită de pe drum, cum ajunse, se și întinse în pat și adormi instantaneu! Ada petrecu cam 9 ore la căpătâiul ei, veghind-o, de parcă i-ar fi fost frică să nu plece iar și să n-o mai vadă multă vreme! Când mama își făcu somnul de frumusețe și de restabilire a funcțiilor vitale, desfăcu bagajele, scoțând tot felul de lucruri ce luau ochii, dar nu și sufletul Adei, care vâna altceva –interesul mamei pentru fiica ei! Nu trecu mult și oboseala își spuse iar cuvântul. Mama se culcă din nou, avertizând-o să nu se mai foiască cât doarme ea, că-i strică somnul!

Ada nu se supără. Mamele sunt și ele obosite, fiind greu să muncești ca un sclav la alții,  iar când prinzi un moment de respiro, te bucuri de el ca de altceva! Ada auzise discuția asta, purtată de maică-sa, cu o prietenă ce o asculta cu gura căscată, ea nefiind sclava nimănui! Copila nu înțelegea mare lucru din cuvintele alea încurcate dar știa că Mama o iubește și are întotdeuna dreptate!

Tot la ultima apariție a Mamei, copila își lua inima-n dinți și, cu lacrimi în ochi, o rugă să o ia cu ea, promițând că va fi cuminte-cuminte! Însă femeia nu cedă și încercă să-i explice, fără să și reușescă, că deocamdată, abia se descurcă ea, fără fetiță! Și mai trebuie să trimită și bani pentru ea, ce? nu are destule și nu e sătulă? Îi promisese, însă, că-i va oferi un loc sigur și permanent unde să stea, nu ca până acum!  

Așa că, iat-o instalată în casa rudelor binevoitoare, unde, ce-i drept! avea propria ei cameră, nu ca până atunci -dormit la grămadă, pentru reducerea cheltuielilor!

O vreme lucrurile au mers normal, dar pauza s-a terminat. Mama a anunțat că trece printr-o perioadă nașpa, nemaiputând, temporar (până  găsește alt loc de muncă), să trimită niciun ban.  Promite că, imediat după ce treaba s-a rezolvat, să-și onoreze datoriile!

-Lasă, soro! Asta-i problema? o liniști frate-său. Doar suntem rude, și mi-e nepoată!

Pentru Ada lucrurile s-au schimbat pentru că perioada cu probleme pare că s-a prelungit peste răbdările RUDELOR! A început să primească mai puțină hrană, apoi a trebuit să doarmă cu mama bătrână a mătușii, de! era iarnă și gazul e scump! În camera ei s-a așternut praful, iar pulberea s-a ales de liniștea copilei, când a rămas fără credit la telefon! La început n-a priceput de ce nu i se mai reîncarcă telefonul. Mama mai trimisese ceva euro, e drept! nu destui! dar copila a văzut că e obligată să vorbescă de pe telefonul unchiului, în prezența lor, trebuind să spună că totul e nemaipomenit de bine, pentru că altfel s-ar fi supărat neamurile dacă spunea ceva de rău!

Buboiul a plesnit când a plecat pe o stradă din cartier, împreună cu o altă fată, proaspătă achiziție în materie de prietenie! La vârsta ei cum să calculezi efectele nebănuite ale unei banale copilării?

Lipsa ei a fost observată abia pe seară, când găinile trag la culcuș, situație în care și copiii sunt retrași în case! Bineînțeles, acolo unde părinții consideră că au chiar și copii care trebuie, neplăcut lucru! să fie supraveghiați!  Ada, nenumărându-se printre aceștia (mai ales că unchiu-su, când era nervos, zicea că seamănă cu tacsu’, deși nu-l văzuse niciodată!), uită că trebuie să mai ajungă și acasă!

Mătușă-sa mai că nu dădu în nebunie, când constată fenomenul! Cu fața schimonosită de ura -poreclită, popular,  ARE DRACI BENGOȘI!, tropăia prin curte, jurând răzbunare cruntă și crudă copilului nerecunoscător care-o bagă-n boale!

După ce-și termină repertoriul de înjurături (care-l făcu pe Jambilică- cățelul, să se înroșească până la coadă!), coana mare-ofilită își compuse figura de ieșit pe stradă, executată dintr-un amestec de neliniște, ciudă, spaimă, etc,  un  tot ce suna fals, găunos, efectiv-parșiv!

-Unde ești, fata mea? se căina ea, alarmând câinii din cartier, babele surde și lehuzele indiferente! După care se răsucea, șerpește: -Las că pun eu mâna pe tine! singura variantă credibilă din tot circul emoțional! 

Au început s-o caute amândoi prin cartier, în timp ce fata intra senină în curte, neștiind ce tsunami stârnise!

 Dacă trecem peste cele 4 perechi de palme răsunătoare, pe care le încasase în fundul curții, putem spune că nu a pățit nimic! Ah! și peste lipsa pachetului la școală, ca și peste închiderea în cameră, timp de-o lună! În seara aceea paharul s-a umplut: au sunat-o pe Mama, la care au urlat  în cor -Să vii să-ți iei ploada, că ne-a mâncat sufletul!

Ada a dispărut din vizorul cartierului și nu s-a mai auzit de ea, rudele suferind, brusc, de muțenie, când venea vorba de copilă.

Am văzut-o zilele trecute, după 6 ani, coborând dintr-un taxi! Nu se știe dacă a luat-o Mama la ea, dar cert e că nu era însoțită de maică-sa... doar dacă femeia își lăsase barbă între-timp! După cum se pupau!...  

AȚI OBSERVAT CĂ...?

• întotdeauna pietonii se opresc cât mai aproape de bordură, vrând să treacă strada prin loc nemarcat, în special când plouă abundent sau a plouat de-am înnebunit? (poate n-au făcut de mult o baie serioasă!)

• șoferii accelerează când văd pietonii ăștia, nimerind cea mai neconstructivă groapă? (vor să-i ajute să facă băiță sau le testează rezistența nervilor și chiar a hainelor!)

• trecerile de pietoni au fost înființate pentru vorbit la telefon, rânjit provocator la șoferii nervoși, dar și pentru șters parbrizul, făcut cu mânuța la cunoștiințe, cu pumnul la dușmani și ... cu alte părți, la toată lumea trecătoare? (nu sunt pentru trecut, în mod sigur, strada, ci mai degrabă pentru a fi ocolite!)

•  cei mai nervoși pietoni sunt șoferii fără mașină sau cei care nu vor conduce vreodată măcar un căruț cu praz? (ferească Sfântu’ să-și ia permis, nici prin copaci nu-i rost de mers!)

• cei mai prietenoși șoferi sunt: cei care văd că alți șoferi conduc mai oribil decât ei, cei care au copii care dau de carnet, cei care tocmai au scăpat de poliția rutieră și cei care sunt atât de morți de beți, încât mai cred că ei conduc, chiar dacă sunt parcați demult în pat? (se aplică și contrariul!)

• cei mai cunoscuți trecători sunt cei pe care vrei să-i vezi, iar cei mai necunoscuți sunt cei care vor să le dai banii înapoi, cei care vor să ți se destăinuie, după ce te-au înjunghiat pe la spate și cei pe care sperai să nu te mai întâlnești cu ei decât în țintirim? (cunoscuți, necunoscuți, când te grăbești, întotdeauna se găsește cineva care are ceva să-ți spună!)

• cei mai fatali dușmani îți zâmbesc până li se vede omulețul, cu tot cu ce-au păpat de dimineață iar cei mai serioși dușmani, te întrebă de sănătate?!

• cei mai deosebiți prieteni te invită la o cafea, dar s-o plătești tu!, iar rudele fac pe supăratele, cică nu le-ai mai suflat în borș în ultima vreme? (dacă s-ar legaliza purtatul măștilor!!!)

• cel mai tupeist tupeist va țipa la tine și la toată populația din jur, când îl vei prinde cu mânuța ghemuită în buzunarul tău, când va dori să secretizeze,  din abundență, ceva scuipat pe cei de bună credință sau când se va strecura înaintea tuturor, acolo unde e coada mai mare? (și-ți va bate și obrazul, cum măi! ne-simțitule! te uiți urât la mine!)

• zâmbetul a apărut ca o consecință a ieșirii din încurcătură, pentru a atenua o stare de spirit nărăvașă, din partea unui interlocutor agasa(n)t sau ca mămoasă mângâiere? (și rânjetul ar putea fi folosit în aceleași scopuri!)

• scuipatul nu se practică doar pe jos, ci și în sus, în capul trecătorilor, pe pantalonii vecinului de pahar,  în scrumieră, în ochii cuiva prea curios sau chiar pe lenjeria proaspăt schimbată? (și când te gândești că e tovarăș de nădejde al gumei de mestecat!)

Gânditul - e una, meditația, e alta! analiza e zero barat, iar introspecția - visul unei nopți de vară de gradul doi! La ce bun să observi !!!

O-DĂ EROILOR NEAMULUI!

Înarmat până-n dinții de gaudent, Cricuță se strecura spre liniile inamice, deplasându-se fără zgomot și, uneori, și fără deplasare, pentru că trebuia să fie atent la orice mișcare, inclusiv la fâlfâit de izmene puse la uscat! Primise ordin să mimeze! aoleu! să mineze amplasamentul dușman, fără să fie detectat și fără să lase vre-o urmă a trecerii sale prin arondisment! Asta cu lăsatul urmei nu era treabă prea grea. De obicei, nu rămânea mare rahat turcesc după el, indiferent de subiectul acestuia! Mai rău era cu detectarea, Cricuță fiind și miop, și damblagit din naștere!

Ca să iasă strecurarea, luase cu el și o strecurătoare, pe care o atârnase, inițial, de centură, în față,  iar după primii pași, a aruncat-o cât colo, loviturile acesteia peste anumite regiuni intime dovedindu-se a fi cauzatoare de moarte, mai ceva ca o baionetă în rect! Se mulțumi să utilizeze echipamentul standard, dintre care nu lipseau ciorapii nespălați, pentru adormirea simțurilor, aspect verificat cu insistență în dormitorul unde dormita cu tovarășii săi!

Nu trebuie trecut cu vederea, însă, peste arma lui letală, o bundiță din piele de oaie nespălată. Nespălată nici după ce murise oaia, care se bănuia că, la origini, fusese capră! Ei, bine! arma secretă folosea de obicei la ținut moale sub șezut, chiar și la WC, sau ca pernă de susținut ceva cap sec! Acum era, însă, utilizată pentru mersul târâș, mai degrabă, alunecos! către țintă!

-Care ești, bă! acolo? Că dau cu olița-n tine! se auzi glasul presupus al santinelei care, neprimind niciun răspuns, aruncă stropitoarea și se duse la culcare.

Cricuță încetă marșul prin noapte, exact atât cât i-a permis mirosul persistent, deoarece constatase că cel care strigase nu folosise, cum crezuse, o stropitoare! Decise să nu se mai târască, era sub demnitatea lui, așa că se hotărâ să atace la baionetă, cum auzise că se practicase la Mărășești și  Cotu’ Donului! După câteva piruete, datorate trecerii unor câini cu diaree, se trezi în locul mult dorit, adică  se izbi de pragul porții Ilincuței, a cărui placare cu metal îl placă și pe Cricuță!

Starea de euforie nu dură mult, din casă răzbătând vaietul luptelor din tranșee, dar mai mult, din pat, semn că inamicul era treaz și pe metereze!? Nu și Cricuță, care, vrând să se ridice de pe pâmântul patriei, își înfipse mâna într-o greblă, determinându-l, încă o dată, să considere că inamicul nu mai folosea decât arme modernizate,  grebla având în vârful colților pastile vidia!

Războinicul din umbră se umbri de tot -ceea ce părea o victorie ușoară, se dovedea a fi războiul troian, cu excepția faptului că lui calul nu-i dădea semne de rezistență!

Avertizat că nu va fi simplu să cucerească bastioanele siliconate ale Ilincuței, sărmanul Cricuță se vedea pus la pământ de orișicare papuaș cu ceva dare de mână, care arunca cu dedicații după Ilincuța, cum arunca și cu euroi! Ba chiar și cu ceva lei băștinași, femeia nu era fudulă!

Liniile ina-micului și nu numai ele! fiind deja străpunse în nenumărate rânduri, Cricuță se trezi înjurându-i pe toți tâmpiții care îl trimiseseră în misiune imposibilă. Își administră vre-o 3 perechi serioase de palme, uitând de urmele lăsate de greblă! Urletul lui ... de satisfacție fu de nedescris!

-Bă, băiatule! Nu ești bun nici de zama oului! îl persiflă, la întoarcerea în unitate, șeful lui de echipă. -Te-ai dus bou și bou te-ai întors! Nu ți-am spus cu toții că Ilincuței nu-i place cu perdea, ci bărbătește! iar tu te-ai dus ca un cretin! și nici nu i-ai ‘cântat’ pe limba ei! Toată lumea știe că ei îi plac odele! O-DĂ la toată lumea!

Mesaj pentru cititori

Timidul Arici tocmai își făcea probleme de conștiință:

-De ce n-o fi comunicând nimeni cu mine?!?

Sunt, eu, țepos! dar chiar așa de urâcios oi fi? Pentru că stau mai mult ascuns sub pământ sau din cauză că n-am freza dată cu gel, așa, într-o parte? Chiar, cum mi-ar sta cu creastă țepoasă? Să ies, oare, afară? da’ numai noaptea, ziua mi se usucă gura, de la pasta de dinți! Dar dacă iar ies, ca dată trecută, într-o baligă? Auzi! Baligă-n curte! Așa o fi, la unii, postura zilnică! De arici împăiat s-a auzit, dar de arici pe baligă?!...

Și totuși, mi-am luat inima-n țepi și m-am apucat de scris, să mai dau drumul la veninul de arici, într-o lume de arici nevătămători, că cine ia în seamă fițe de arici? M-am gândit că frații ariciști vor veni alături de  Monsieur Arici C’est Moi?  și, când colo! pauză! Risc să rămân în criză de subiecte! Help! please! davai me any reason to aricesc!

Da’ dacă sunt perceput ca un pericol pudic! excusez-moi! public! și se apucă toată populația să arunce cu ciuperci, ouă stricate și alte legume adiacente, n-ar fi mai bine să mă fac că ninge? să rămân Ariciul Anonimus? Nu, nu! mai bine fiert, fript, cu țepii polizați, zgâriat pe burtică, decât fără niciun comentariu la adresa activității mele de arici doritor de dreptate!

Nu fiți miloși! mila s-a terminat demult!

CUIUL LUI PEPELEA! (o altă întâmplare ADEVĂRATĂ!)

Lângă bătrâni mai rămăsese Ion! Cele două surori mai mari lucrau “afară”, una -în Italia, cealaltă- în UK. Celălalt frate, Matei, lucra la Târgu Mureș, așa că Ion era stâlpul casei părintești, fiind mezinul familiei. De fapt, așa cum e tradiția, unul dintre copiii, de obicei –cel mai mic, trebuia să-i ocrotească pe părinți, când ei nu mai puteau s-o facă!

Fusese și el la lucru în Italia, unde se înghesuise cu soră-sa, cumnată-su și 2 copii într-o locuință în care, în mod normal, puteau trăi cel mult 3 persoane. După ce se mutaseră într-un loc mai acătărilea, se îmbolnăvise mama lor și-a trebuit să se întoarcă în sat. După nici 8 luni, timp în care zăcuse la pat, bătrâna se stinse pe tăcute, fără să se vaite și fără să le spună ceva. O găsiseră, rece, dimineața, chipul ei arătând ca de obicei, de parcă nu plecase dintre cei vii!

-Dumnezeu s-o liniștească! fu singurul comentariu a lui Ion, mai degrabă, a tatălui său, căruia nu-i fusese străin chinul femeii, despre care numai el știa că se datora unui cancer la plămâni, care-o topise pe picioare. Dar nimeni nu o auzise, barem, oftând!

Ion se apucă să repare acoperișul, după care rașchetă pereții din casă, după care îi refăcu, turnând, totodată, și stâlpi noi, din beton, și armând cu plasă de Buzău toată casa, deoarece furcile vechi putreziseră. Munci de se cocoșă, dar nu ceru nimănui nici un leuț, iar cât despre ajutor...!  Bătrânul,  neputincios, în tot  acest timp, îl urmărea de pe prispă și, uneori, mai arunca câte un sfat, de care Ion nu avea nevoie, dar știa că așa se simțea util moșul!

Bătrânul mai trăi 3 ani, timp în care Ion se însură, i se născu și fetița, iar el începu a încărunți! Așa cum făcuse și la moartea mamei, după obicei, îl îngropă pe bătrân, îi făcu toate pomenile și aproape că rămase fără un ban! Da’ las’ că Dumnezeu are grijă de cei miloși!

Numai că, după două săptămâni, se trezi cu frate-său și cu nevasta acestuia, amândoi fără bani, fără serviciu, bine că și fără copii, Doamne-Doamne nemilostivindu-se de ei cu așa ceva!

-Am venit să stau și eu la casa părintească! îl anunță, candid, Matei, în timp ce fufa de nevastă-sa dădea din cap aprobator!

- Păi, bine, măi frati-miu! Cum ne-a fost vorba?!? Nici la înmormântare n-ai fost... Ziceai că ai nu știu ce afacere urgentă! Anii ăștia n-ai dat niciun semn de viață, decât două-trei telefoane, de sărbători! Nu m-ai asigurat tu! că nu-ți trebuie nimic de-aici, că nu ai nicio pretenție, uite! cum mi-au trimis surorile hârtii de la notar, că-mi cedează mie toate drepturile? Nu așa ne-am înțeles?!?

- Lucrurile s-au schimbat, am luat o țeapă și-am rămas fără nimic. Și fără casă! Așa că, tot am drept aici, sunt și eu moștenitor! Sunt 4 camere, 2 sunt ale mele! Îți las ție bucătăria, noi o să gătim pe verandă!

S-au certat câteva zile, timp în care Ion i-a cerut, măcar să-i dea o parte din banii pe care îi băgase în reparații, dar ... nimic! Mai mult, Matei deschisese acțiune în instanță, pentru dezbaterea moștenirii, după ce furase împuternicirile lui Ion, date de surorile lor! Și mai mult, după ce le citise, văzând că bietele femei, de bună credință, nu au menționat cui trec dreptul de proprietate, le depusese la dosar, ca dovadă că doar ei doi sunt unicii moștenitori rămași! Ion se stăpâni cu greu să nu-i crape capul c-o secure, noroc cu nevastă-sa, care-l calmase, zicîndu-i să lase legea să-și spună cuvântul! Dar, de parcă nu ar fi fost de-ajuns! când a vrut să dovedească cu martori că el era cel care cheltuise bani, fără contribuția fratelui, martorii suferiră, brusc! de amnezie, nu-și mai aminteau ce și cum! Nu toți! dar cei pe care se bazase refuzară să se amestece într-o ceartă dintre frați! cel puțin asta declarau!

Și așa ajunse Ion să împartă casa părintească cu fratele lui! și ca necazul să fie complet, ieși la iveală, cu întârziere, din nefericire! că martorii fuseseră plătiți binișor, de către Matei, ăla care venise fără niciun ban!

Iar ca oala să dea în clocot! nevasta lui Ion luă fata și se mută la o rudă, undeva, în capătul celălalt al satului, zicându-i foarte serios că nu poate suporta așa măgărie, să fie de râsul curcilor! El n-are decât să stea cu neamurile lui! că din cauza lui s-au petrecut lucrurile așa!

Numai că să vezi drăcie! un gând ghiduș îi dăduse lui Ion, tărcoale, încă din timpul procesului -ceruse ca partea lui SĂ FIE CAMERELE DIN SPATE! și cum nimeni n-a contestat cererea, s-a trezit posesorul acestora!

Trebuie făcută o precizare: casa era așezată pe toată lățimea curții, nemairămânând loc pănâ-n gard decât să se strecoare o pisică, și aia lihnită! Legea-i lege! Matei trebuia să-i asigure cale de trecere către proprietatea sa!

Și atunci a început circul: când se așeza Matei cu soața la masă, hop! și Ion se ducea să-și schimbe cămașa! și ca să ajungă în camera lui, călărea farfuriile așezate în drumul său! Ba, odată mai scăpa-se și-un vânt răsunător!

Când Matei își giugiulea muierea, hop și Ion! îi era somn și se ducea la culcare! Dar nu trecea mult și trecea înapoi, parcă uitase ceva afară! După care revenea, scuzându-se că s-a înșelat! De la o vreme, trecut fiind de 40, reîntorcându-se de la control, intră spășit și, aproape cu lacrimi în ochi! dar numai aproape! le comunică c-ar avea ceva la prostată! Și dacă aceștia n-au înțeles atunci, au înțeles în următoarele 4 luni, unde trezitul de cca 10 ori pe noapte, pentru satisfacerea necesităților lui Ion, au devenit o obișnuință!

Și uite-așa! într-o dimineață s-au hotărât: l-au întrebat pe Ion cât le dă pe partea lor, pentru că s-au hotărât să plece, motivând că ar fi niște oportunități să plece la muncă în Franța! Numai că Ion nu mai vroia să discute subiectul!

Pănâ la urmă s-au înțeles și, după ce Ion le-a dat suma derizorie pe care au dorit-o, din oferta lor fiind scăzute și-o parte dintre cheltuielile cu înmormântările!, s-au dus și nu s-au mai întors!

Deși nițel păgubit, Ion  a revenit la viața lui anterioară, alături de familia sa, fără să mai lege prietenie cu cei care-l trădaseră pentru un pumn de arginți, dar rămânând cu porecla PEPELEA, de la cuiul pe care îl vârâse între el și fratele apucător!

ZIGZAGÂND ÎN VIAȚĂ!

   Bietul Fănică Capturtit era într-o pasă atât de proastă, că nici pasei nu-i mai păsa ce se întâmplă! N-ar  fi fost nici asta ceva nou, pentru că Fănică fusese născut să ducă cu domnia sa  și ceva destin încâlcit. Nu se știe care dintre ursitoare venise la serviciu direct de la vre-un botez de fițe și încurcase lucrurile!

Încă de la naștere, susnumitul și jos-surmenatul Fă-nănică a avut parte de un tratament subtil: înțepat în fund, cu forcepsul, de doctorul mamoș, la extracție din ... palatul matern, nea Doctorică îl scăpase și din mâini, așa că, în loc să ajungă în brațele cuiva specializat, se ciocni frontal cu un perete! La care s-a mai adăugat și 2 noduri ale cordonului ombilical, care au stârnit, inițial remarca “Las’că nu-i mai trebuie!”, după care s-a văzut că unul dintre noduri îl strângea, drăgăstos, de gât! Salvat, după 3 ore, în ultimul moment, părea relativ normal, însă abia pe la 19 ani au fost observate mici anomalii, exceptând mersul lui pe jos, stânga-dreapta, ca la ștergătorul de parbriz, aspect luat ca normal, încă de când a început să pășească. Adică la 10 ani!

Prima anomalie mai serioasă a observat-o mumă-sa, într-o după amiază cu cer senin, când Fănică s-a alăturat unui vițel! Asemănarea cu respectivul era evidentă, datorită celor 2 excredescențe dispuse simetric pe scăfârlie și mărimii urechilor saltate războinic!

Taică-su, zărind și el asemănarea, s-a trezit din beția-i perpetuuă, a înșfăcat un retevei și a sărit la nevastă, cu străvechiul strigăt dacic de luptă -Mama mătii cui te-a înțărcat! să-mi spui cu cine l-ai făcut!  Lucrurile s-au potolit, pentru că vechea lui mămică a replicat -Nu se vede? Cu tine, boule bălan! Ce? Ai fost vreodată taur?!

Cea de-a doua anomalie a fost depistată când Măriuca Proastasatului a acceptat, în sfârșit, să-i acorde mâna, alte părți componente fiind oferite, cu dărnicie, la toată lumea!  ‘’Mâna mea aparține numai soțului meu!” - credem că era vorba de mâna dreptă, pe care o ținea în buzunarul lui Fănică, cealaltă fiind sprijinită în brăcinarii vărului acestuia, Gigi Șoldanu! Dar să nu divagăm, să ne întoarcem la anomalia respectivă: s-a văzut clar că ochii lui Fănică erau defazați cu 66 grade C, unul față de celălalt, și cu 32 grade K, față de direcția vântului! La care se mai adăugă și curbura nasului, în arc de cerc, orientat spre apus!

-Eu am văzut prima! s-a lăudat Măriuca, specificând momentul descoperirii, ca fiind cel, când o mânca nasul, a dat să se scarpine, dar a nimerit podoaba prezumptivului soț! Bineînțeles! nu a crezut-o nimeni, dar atunci au văzut cu toții ce anume declanșase evenimentul -în cinstea proaspetei!!! lui soții, Fănică, pentru prima oară în viața sa, se tunsese, după care a dus căruța cu păr și-a astupat fosta groapă care fusese fostul WC! Numai că nu era al lor, ci al vecinului!

-Așa e când nu caști ochii cum trebuie! cugetă, oftând, Fănică, aruncând o privire iubăreață, către proaspăta absolventă în ale mariajului.

De atunci, nu l-au mai băgat în seamă, s-au obișnuit cu gândul că era deosebit de ei, fiind un ciudat! Numai lui nu i-a venit bine, pentru că lucrurile au devenit ciudat de ciudate, toate îi ieșeau de-ndoaselea! Par example!  Când s-a decis să-și schimbe locul de muncă, hotărând că s-a emanciupit! pardon! emancipat destul! a pornit, dis-de-dimineață, către spitalul municipal, să se facă doctor! Nefiind destule posturi potrivite, inclusiv cele creștinești, a acceptat, mofturos, postul de vidanjor-șef! Acasă a ajuns plin de ifose orășenești, alea sătești ne-mai-încăpându-l în piele! Bucuria i-a fost demontată de Măriuca, care, cocoțată pe muntele Șoldanu, i-a aruncat o privire drăgălașă, însoțită de un veninos “De  ce ai venit, dacă n-ai făcut niciun ban?”

-Așa repede crezi că sunt plătite posturile astea grase?! s-a scuzat, timid, Fănică, acceptând, stoic, exilul temporar, în grajd!

Orele care au urmat l-au aruncat într-o profundă oliță de gânduri negre, dar, paradoxal, a ieșit de acolo mai înțelept!

Rememorându-și viața, a înțeles de ce tot timpul a zigzagat prin ea -era  prea deosebit! Așa se explică de ce, când a plecat la liceul militar, a ajuns la școala profesională, pe care nici pe aia n-a terminat-o, angajându-se văcar-șef! De aia nu a absolvit cursurile de prim-ajutor, după ce i-a aplicat medicului-profesor un garou pe beregată! faptă  motivată cu dorința lui de a fi mai presus de toți (deși nu era nicio legătură!). De  aia l-a fugărit tot satul când a dat foc la staul, ca să încălzească animale, că era ger! de n-au mai rămas decât 2 vaci și alea s-au stârpit! De aia, pe când era porcar-șef  (nemafiind niciun porcar!), erau să-l omoare femeile din sat, când le-a vândut lapte de scroafă, pe post de lapte de capră! de erau copilașii să dea în guițat! 

Și când și-a depus candidature de primar, a scăpat ca prin urechile acului de tavălit prin râpa mocirloasă din central satului, unde promitea să ridice un motel pentru bărbații însurați, care mai călcau des strâmb! Promisiunea era bună, nominalizarea efectivă, cu date concrete, a viitorilor beneficiari, i-au determinat pe aceștia să-l linșeze! L-au salvat propriile picioare, de care s-a împiedecat, căzând de bună voie, în râpa respectivă, dovedindu-și, încă o dată, o nouă trăsatură de character -era un împiedecat!

După cum se întrezărește din enumerarea de mai sus, având mintea odihnită, a ajuns la două concluzii (și o ocluzie  intestinală, rezolvată instinctiv!): toată viața lui a fost ȘEF și de aia L-AU INVIDIAT TOȚI! NUMAI CĂ NU S-A LĂMURIT DE CE, CÂND S-A RIDICAT DE JOS, A CĂZUT ÎN WC! DOAR O LUASE SPRE O VIAȚĂ MAI BUNĂ!