marți, 31 octombrie 2017

AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI!

      Fănel, zis Olimpicul, se amăgea că starea lui normală nu corespunde cu firea sa băgăreaţă şi vroia mai mult - vroia să se auto-depăşească! Dintotdeauna  sperase că va veni ziua în care se va considera un împlinit, dar, până în prezent, nu reuşise decât performanţa de a enerva pe toţi cunoscuţii, rude sau simpli duşmani, cu nasul lui vârât acolo unde nu- i fierbea nici ceaunul, ca  să nu mai vorbim de oliţa lui fierbătoare.
   Din copilărie, (pentru că toate povestirile inteligente sau nu, pornesc din copilărie, când geniile au mucuţi de aur şi creier de pupăzoi gonflabil!) Fănel a avut parte numai de necazuri, datorită faptului că era acolo unde nu trebuia, în momente exact când nu trebuia şi făcea numai ce nu trebuia!
  De exemplu, când l-a trimis taică-său după ţigări, în timp ce-i făcea cu ochiul, maică-sii, Fănel s-a apucat să întrebe de când se fumează la ei în casă şi cine e animalul care îi afumă! Mai târziu şi-a compresat ochiul momentan ...afumat, spre vineţiu, semn că ai lui nu au înţeles că fumatul dăunează grav sănătăţii! Ce prostie, i-a dăunat numai lui!
   Când maică-sa l-a trimis după ouă la mătuşa Aglaia, în condiţii aproximativ similare, Fănel  nu a putut să tacă şi a întrebat ce face cu cele 9 ouă tocmai strânse de la cele 24 de găini ale lor, moment în care tata i-a pictat alt ochi, că de când o contrazice pe maică-sa şi de când comentează la un ordin direct! Fănel, deja refăcut după primul ochi cu pete, a luat mutră de bou, caz în care maică-sa i-a spus lui tătâne-său HAI! Iar Fănel a întrebat UNDE? Apoi a intrat în repaus total, de unde l-a scos SMURD-ul!
   Multe i s-au întâmplat eroului băgăcios, până când frate-său s-a săturat să-l scoată din ... materia şcolară în care se vâra frecvent, lăsăndu-l în plata Domnului! Asta până cînd Fănel s-a supărat tare pe Creator, pe motiv că pe el nu-l ascultă, deşi se roagă tot timpul să - i schimbe viaţa, adicătelea, să-l sature de curiozitate. Exact în acel moment, Fănel şterpelea reţeta de dulceaţă de coacăze a bunicii, crezând că a pus mâna pe testamentul acesteia, document ascuns într-un sutien vechi de-a femeiii, în care nu mai intra nici o treime din partea componentă respectivă, ce fusese vârât într-un chiup antic şi grupul ajunsese în soba din camera de curat!
    Bătrâna se înfurie când văzu sacrilegiul, nu se așteptase ca cineva să găsească comoara acolo unde o ascunsese, așa că îl blestemă pe blestematul de Fănel:
-   Dare-ar Dumnezeu să te saturi să te vâri undeva, de unde să nu mai poți ieși, că numai în fundul calului nu te-ai băgat!
Pesemne că Cineva a auzit-o și, cunoscând dorința lui Fănel, acesta din urmă  s-a trezit în locul indicat, deranjând calul de la masă! Cal care a suflat orătania, care s-a trezit turtită de tocul grajdului, pe post de muscă curioasă și, parțial, parfumată! Uite că, totuși, dorințele se împlinesc, doar că nu atunci când vrei tu!
 Fănel, din postura de muscoi băgăreț, a început să privească lumea cu alți ochi, mult mai bulbucați decât cei normali, ai lui, bucurându-se copilărește că se poate strecura oriunde.
Noul lui statut a început prin explorarea camerei lui frate-său, unde avea înterdicție de a intra, prilej cu care descoperi jurnalul ascuns al acestuia, plin de imagini sexy și porno, din care Fănel nu înțelese decât că poate fi un prilej de șantaj.
Auzind voci din camera vecină, se strecură acolo, taman la timp să audă pe maică-sa cum i se plângea celei mai bune prietene a ei, cum că Fănel s-a tâmpit de tot și  că are de gând să-l interneze într-un spital de glumeți. Sursa comentariului plângăcios își frecă lăbuțele, bucuroasă că va putea zădărnici planul părinților de a scăpa de el, mulțumind că noua mărime și stare îi permite să asculte secrete, pânâ, atunci, de neatins.
Se strecură în stradă, gândindu-se unde să mai spioneze, și decise să meargă la Primărie, unde să facă o vizită mascată, primarului, întâmplător, propriul lui nănuț. Pe care avea necaz încă de când avea 12 ani și nană-său i-a făcut praf bicicleta, e drept, un dar tot de la el! Și pe care a jurat să o înlocuiască, numai că asta nu s-a întâmplat niciodată! Copilul a jurat să nu mai aibă toată viața lui încredere în politicieni, care doar promit! Și uite că, acum, putea să se răzbune!
Când se strecură în biroul încuiat cu cheia, îl găsi pe primar, gol-goluț! Cu secretara, goală- pușcă! Și tocmai când se destăinuiau înfocați cum să scape de DNA, după cele 4 mânării concepute împreună!
Sătul de nivelul înformațiilor compromițătoare, Fănel tocmai se întreba când va reveni la forma inițială, ca să poată folosi secretele proaspăt descoperite, când un uragan apărut din senin îl izbi atât de urât, că nu mai realiză ce se întâmplă cu el!
Încântat că i se îndeplinise dorința, nu zări la timp pliciul de muște, care-l strivi de peretele WC-ului ecologic, amplasat în piață!       
Astfel se sfârși visul băgăciosului, care nu mai apucă să realizeze că mai bine te gândești de mai multe ori, înainte de a a-ți dori ceva! Dacă se îndeplinește?

     

duminică, 29 octombrie 2017

TRECE TRENUL! CU EL, TIMPUL!

Mi-a spus Mariţa, pe-nserat
S-o caut, noaptea, la pârâu,
Că are chef de scărmănat
Şi-o foame, pânâ-n brâu!

Eu, prost ca noaptea, m-am codit
S-accept aşa chemare!
Atuncea ea s-a tăvălit
Cu altul, prin cicoare!

Am plâns ca boul jugănit
Că mi-am pierdut iubita!
Şi-apoi un gând m-a ispitit-
La naiba cu tâmpita!

Sunt tânăr şi voios mistreţ
Ce saltă prin poiană!
Să nu am parte de dispreţ!
Găsesc altă codană!

Numai că una e să vrei,
Şi alta, realitatea!
După ce  schimbi zece femei,
Preferi singurătatea!

Mariţa a fost mai înţeleptă!
S-a mulţumit c-o clipă!
Nu zic că-i cea mai bună faptă!
Da-i ţeapănă, ca tipă!

Ea e senină ca un prunc.
Eu, perna strâng în braţe!
Aş vrea ca teama să arunc,
Dar mă înţeapă-n maţe!

De gura lumii n-ai  noroc
Să te-ascunzi vreodată!
Aşa că dă-l naibii de soroc ,
Şi sari în tren, măi tată!

Cum era vorba din bătrâni?
Alt tren nu prinzi, de-l pierzi
Pe cel trece-n grabă!
Aşa că prinde-l tu, că-l vezi!

Dar la femei nu e ca-n gară-
Nu poţi s-aştepti la nesfârşit!
S-a cam stricat locomotiva
Şi roţile ţi s-au tocit!

La fel se-ntâmplă şi cu viaţa,
O laşi să treacă pe un nor!
Şi când a-ncărunţit mustaţa,
Te crezi un tânăr visător!

La clasa întâi stau doar nepoţii
La clasa  a doua,  amintiri!
Iar la bagaje, ştim cu toţii,
Rămân doar primele iubiri!

Privesc cum junii jubilează-
Se cred  că-s tauri fioroşi!
Mai trece vremea şi visează
Că nu sunt, încă,... băgăcioşi!

Puştoaicele  se dau mature
Şi se aruncă în priviri!
Nu trece mult şi or să fure
Mirosul tristei-mbătrâniri!

Aşa că nu mai pierdeţi vremea,
Luaţi ce tren trece-n viteză!
Şi nu lăsaţi nemulţumirea
Să vă lovească drept în freză!

De când e lumea şi pământul
Sunt trenuri ce se prind! Sau nu!
Dar gara unde se opresc
O ştii, mai bine, numai tu!

Un sfat- nu mai schimbaţi macazul!
Căci ruginite-s şinele, de ploaie!
O viaţa trece, iar necazul
Chiar fierul rece el înmoaie!

Nimic din ce căraţi cu trenul vieţii
Să nu vă pară rău că ambalaţi!
Când se topesc şi anii tinereţii,
O să ajungeţi să le cam uitaţi!

Viaţa-i frumoasă! Bune şi cu rele
Au mai trecut  şi vor pieri frumoase!
Să nu uitaţi că suntem noi şi ele,
Păstraţi-le pe cele mai haioase!

Zău că nu-mi vine acum rima
Pentru un tren ce a cam deraiat!
Dar sunt convins că vine timpul
Ca pentru aste gânduri, să fiu, pe veci, iertat  !

vineri, 27 octombrie 2017

NU MAI VREAU, DELOC, ACASĂ!

  (NEW!) Părinţii ajunseră în ţară, apoi acasă, fericiţi de fericirea copiilor lui! Abia a doua zi, după ce se apucase de despachetat, tatăl găsi scrisoarea, pe care, până atunci, n-o văzuse. Iată ce cuprinde epistola:

Dragi părinţi!
             Cinstit ar fi fost să vă spun în faţă, nu să mă ascund în spatele unor rânduri! Mai ales că nu am mai scris o scrisoare de mulţi ani, am şi uitat de când!
            Nu am spus ce aveam de spus, pentru că vă iubesc nespus de mult, nu aş fi putut suporta să vă văd cu ochii în lacrimi, aşa cum, bănuiesc, o să-i aveţi, când o să citiţi rândurile acestea! Dar trebuie să înţelegeţi că hotărârea am lua-o, după ce am stat câteva zile şi nopţi, de vorbă cu soră-mea. Amândoi am hotărât să vă spunem când o să ajungeţi aici, dar eraţi prea fericiţi, nu puteam să vă stricăm bucuria, am fi fost prea egoişti!
          Nu mai vrem să ne întoarcem în ţară! România nu ne mai oferă nimic bun, singurul lucru care ne leagă de ea, sunteţi voi! Iar voi, vă descurcaţi şi fără noi! Cum v-aţi descurcat toată viaţa voastră, cu noi pe cap! Avem şi noi copii, vom avea şi noi nepoţi! Cum aveţi şi voi! Oricând veţi voi să veniţi aici, vă trimitem noi bani, numai să veniţi! Vreţi să vă mutaţi aici, e perfect, o să facem tot ce se poate, vă luăm casă, e chiar mai bine, au copiii pe bunici lângă ei!
            Numai nu ne cereţi să ne întoarcem, pentru că sunt o mie de motive care ne împiedică! N-am uitat cum aţi muncit să ne îmbrăcaţi şi să încălţaţi, pentru asta aţi tras din greu, făcând multe compromisuri. Ne trezeam dimineaţă şi nu eraţi lângă noi, găseam mîncarea caldă, te trezeai, mamă, cu noaptea-n cap, să fie proaspătă! Găseam pantofii făcuţi şi măturat pe jos şi, uneori, adormeam, fără să ştim când veniţi!
            Când eram în liceu, am aflat  abia atunci, că, să nu muncim noi, v-aţi oferit să văruiţi în clasă, când eram în generală. Şi noi care credeam că suntem copii chinuiţi! Tu, tată, ţi-ai luat şi un doilea serviciu, paznic de noapte, abia dormeai câteva ore şi când ne întâlneam, nu vorbeai cu noi, mai ales cu mine, cu soră-mea, mai des, că era mică! Eu credeam că am un tată ursuz şi căpos, nu ştiam că adormeai cu capul lângă lingură, seara! De mama, nici nu mai vorbesc, parcă a intrat la apă, după ce am intrat la facultate, că aţi vrut să avem carte, s-o ducem mai bine ca voi! Nici ea nu mai ştia unde să se împartă, ne trebuiau bani, haine, cămin, caiete, bani de proiecte, de tren, de ţigări, iar bani! N-am înţeles asta decât atunci când a trebuit să-mi hrănesc copii, care ştiu doar că au nevoie şi că vor  ceva! Cum făceam şi noi, şi nu înţelegeam de ce nu se poate -  nu era de unde!
            Aşa v-aţi chinuit să ne faceţi oameni, să avem un viitor, altul decât al vostru! Şi la ce a folosit că, duminică de duminică, vă duceaţi în gară, să ne trimiteţi pachet pe naş? La ce ne-a folosit că aveţi mâinile bătătorite, chiar după 89 vă duceaţi cu sapa, în week-end, la mamaia, la ţară? Aveaţi nevoie de fiecare bănuţ, nouă ne lipseau multe, dar de foame, n-am suferit nicodată!
            Şi când spun la ce a folosit, nu mă refer că v - aţi sacrificat degeaba, ci pentru că nu a meritat s-o faceţi în paguba voastră, ca noi să terminăm şcoala şi să murim de foame, pe banii noştrii şi ai voştri! Departe de noi gândul că ne batem joc de munca voastră, dar ţara în care ne-am născut nu ne-a oferit nimic! Şi nu-i de vină ţara, ci oamenii din ea, care nu ne-au oferit decât dispreţ! Cu aş putea să uit cum, cu diplomă şi master, mă milogeam la un analfabet, să mă angajeze, ca să  scăpaţi măcar de povara gurii mele, să aibă soră-mea mai mult? Cum am acceptat tot soiul de munci murdare, care nu aveau nici o tangenţă cu studiile mele, numai să câştig un ban cinstit? Cum am vrut să intru în învăţământ şi n-am putut, o mulţime de sforari şi piloşi ocupă şi azi nişte posturi, unde ar trebui să vină un tânăr care vrea să facă meserie, nu să stea degeaba!
             Ce ţară e asta, unde un profesor universitar de 73 de ani încă mai predă, pentru că se plictiseşte acasă, nu pentru că mai are sute de cărţi de-ale lui, să le bage pe gât studenţilor? Unde ies unii la pensie şi se întorc la muncă, dar nu la săpat şanţuri, ci la munci unde se umblă cu mănuşi! Ce interes aş avea să trag cu spatele, eu şi milioane de proşti ca mine, ca să fure unul totul, într-o secundă? Şi să-mi mai râdă şi-n nas!
            În România nu se poate trăi cinstit, pentru că eşti luat de prost! Cine spune că e cinstit, e un nesimţit! Nu există unul singur să nu facă o ghiduşie, să nu ciupescă ceva, să nu înşele un fraier! Aici s-a ajuns, să nu mai poţi să te priveşti în oglindă şi să nu scuipi! În ţara asta vreţi voi să îmi cresc copiii? Să înveţe ce? că mai bine pleacă afară? Că nu le foloseşte la nimic toată învăţătura lumii, dacă nu-s plini de tupeu şi nesimţiţi?
            Nici afară nu-i rai şi nu toate sunt cum trebuie, dar nu pot să-mi văd copiii batjocoriţi din toate direcţiile, şi de proşti, şi de deştepţi, şi de autorităţi, şi de simpli idioţi! Vreau doar să muncesc şi să ajung acasă, să pot uita ce s-a petrecut în ziua respectivă, să vorbesc cu ai mei, fără să-mi plâng de milă,  nu să ţip la copil, pentru că un şef tâmpit mă vânează ca pe cerbi! Nu vreau s-aud numai nenorociri, pentru că, pentru noi, ăştia, dezrădăcinaţii, ţara noastră e acolo unde ne este bine! Ori, în România, nu e bine, nu ştii ce-ţi aduce ziua de mâine, eşti o frunză într-un uragan!
            Voi aţi sperat că ne vom întoarce şi nu aţi greşit prea mult - câteodată dorul de casă, de prieteni vechi, de o vorbă sucită,... de părinţi, ne cheamă să venim, dar ne e teamă că nu mai e locul nostru undeva unde n-am valorat nimic! Aţi văzut că am învăţat degeaba atâţea ani, nu fac ce am învăţat nici aici, dar, cel puţin, nu sunt jignit  tot timpul, pe banii mei! Şi, foarte important, pot să-mi fac planuri! În ţară nu pot, de pe o zi, pe alta, ceva se schimbă, şi nu în bine! Mă doare când aud copiii mei  vorbind în altă limbă,  alta decât cea în care am injurat de mic, dar asta-i! Le e mai bine aşa, decât cum am fost trataţi noi!
           În genunchi vă cer iertare, dacă v-am supărat, dar nu voi sunteţi vinovaţi de situaţia asta, sunteţi victime ca şi noi! Vă rog să  nu cereţi nepoţilor voştri să îndure mizeriile pe care le-aţi suportat voi, ca să ne creşteţi pe noi! Cum nici noi nu mai vrem să suportăm mizerii, pentru aceeaşi copii! Nu poţi avea respect de la copiii, dacă nu ai demnitate!
            Ne doare sufletul, dar e cea mai bună soluţie! Dacă cineva ne-ar garanta că lucrurile se vor schimba, am veni să  trăim şi murim alături de voi! Dar nu există acel cineva, aşa că ne vedem de vieţile noastre şi, dacă putem, şi de ale voastre!
            Sărut mâna, mamă şi tată, să ne vedem cu bine! Nu fiţi supăraţi pe noi, ştim că ne înţelegeţi! 

joi, 26 octombrie 2017

NE DĂM CU-VÂNTUL! (POEZIE DIURETICĂ PENTRU COPII NĂZDRĂVANI)

Jur cu mâna pe oliţă
Că mă duc la grădiniţă!
Şi când mare o să fiu,
Jur  s-ajung mare chefliu!
Eu îmi dau cuvîntul azi
Că din pat, buni, de cazi,
Am să fiu toiag de babă,
Ăla, de ţinut în labă,
Să te sprijin de gărduţ,
Când vei cade din căruţ!
Şi mai dau cuvânt că stau
Când l-oi vede pe bau-bau,
Să-l invit la lăptărie
Unde frate să îmi fie!
Că şi mama vrea bau-bau,
Ea, cu tata, treabă n-au!
El e obosit că vita
Şi mai dă şi  cu copita,
Când îl trag de cordeluţă!
În rest, treaba e bunuţă!
Eu sunt mică şi arzoaică!
Mama spune că-s zmeoaică!
Nu-nţeleg ce tot îmi spune!
Că eu cred că toate-s bune!
E grele cuvintele,
Când te doare dintele!
Eu simt mica şi codoşă
Semen, clar, cu o brioşă!
Dar când o s-ajung măreaţă
O să scap şi de mătreaţă!
Nu-i aşa că ştiu cuvinte
Multe, pentru un copil cuminte?
Mândră e familia mea
Şi mă cred, deja, o stea!
Fac şi casting, momentan
N-am oliţă, am borcan!
Şi îmi dau, acum, cuvântul
Că mai repede ca vântul,
Mare o să fiu, ca mămica
Când o strică lingurica!
Că eu vânturi dau din greu
Şi-o să vă iubesc mereu!

Concluzie:
Atenţie, că suntem ascultaţi!
Şi nu doar de copii isteţi şi derutaţi!
Cuvintele ating cam rău şi ele,
Când ies rapid din carii şi măsele!
Şi  cu averi nu  prea ne-au pricopsit!
Măcar cuvânt s-avem, într-un sfârşit!


MESAJ CĂTRE CITITORI – IARĂŞI ZI DE SĂRBĂTOARE!

    Bucurie mare, iarăşi, la toată lumea mai mult sau mai puţin creştină! Cum ne-am format obiceiul să facem sărbătoare şi din faptul că a fătat vaca Marghioliţei, o sărbătoare religioasă, mai ales că s-au cam înmulţit şi sfinţii în calendar,(ca să nu mai vorbim de “sfinţii” noştri, obişnuiţi, care au zilnic prilej de sărbătoare, deşi nu-i cazul!), este binevenită ! Doar că nu toată lumea  beneficiază de acelaşi tratament, mulţi serbează ziua de naştere sau de nume, prin muncă! Mă mir că nu s-a găsit vreun deştept, dar unul cu drept de propunere, nu ca mine, biet arici de ţară, să iniţieze un proiect de act normativ, prin care sărbătoriţii să stea acasă şi să spargă seminţe, în loc să-şi spargă nervii exact întro aşa zi importantă!
            Bine că nu ia nimeni problema în mână, cum treburile, la noi, merg prost şi-aşa, cred că patria ar fi paralizată, întro zi, ca cea de azi! Doctorii ar lăsa pacienţii pe masa de operaţie, autorităţile ar avea motiv să meargă la păscut cai verzi, iar sărbătoriţii ar sta peste program, să fie plătiţi dublu! Singurii care ar munci, ar fi parlamentarii, aştia care muncesc 25 de ore pe zi şi una, pe Lună, plus trupa de politicieni, care, oricum, ei serbează şi muncesc, în acelaşi timp, tot timpul anului, respectiv 436 de zile!
Sunt răutăcios, nu-i aşa? întro zi în care tot creştinul iartă şi-o dă mai departe! Mea pulpa! Nu mai fac, deşi am şi eu partea mea de zbânţuială, exact azi!
Să nu mai plictisesc lumea cu stilul meu enervant, nu sărbătoarea e importantă, ci oamenii cu care o petreci! Cu TOŢI oamenii care petrec! Pentru că poate fi în fiecare zi o sărbătoare, dacă am dori! Dacă am lăsa păcatele acasă, să se uite în oglindă, şi ne-am comporta ca nişte oameni, nu că nişte răgălii invidioase şi certăreţe! Merge şi o petrecere cu fasole bătută, dacă nu o amesteci cu toate acriturile!
 De la o vreme vreau cam multe - azi vreau  ca fiecare zi să fie una în care nu trebuie să fie ceva ieşit din comună, ci doar una în care nu trebuie să-ţi faci nervi, pentru că, noi, oamenii, nu putem să stăm aşa, inofensivi, trebuie să rupem sufletul cuiva, ca să ne simţim bine! Şi, de obicei, alegem zilele de sărbătoare, care, mai întâi şi-ntâi, devin obositoare! Aţi văzut vreo nuntă, un botez sau orice altă întrunire cu scop turmentativ, să fie toată lumea mulţumită şi să nu se găsească, barem, unul, să nu comenteze?
Nu asta vroiam să spun, ci doar că urez LA MULŢI ANI BENGOŞI ŞI FERICIŢI, PLINI DE VESELIE, tuturor celor care serbează astăzi, şi numai lor, ci şi celor care sunt alături de ei, başca tuturor românilor de pretutindeni!


marți, 24 octombrie 2017

NUMAI DRAGOSTEA!

Numai dragostea  e vrajă
De belşug şi bucurie?
Oare n-are chip hain,
Numai strat de veselie?

Să fie ea cea care-nalţă
Mai sus decât  putem visa?
Sau e doar simpla mea speranţă,
C-avem, mai toţi, ceva din ea?

Să fie dragostea un cântec
Pentru un singur doritor?
Sau  e mai bine să ai pântec
Şi să te-opreşti la coafor?

Îţi creşte inima cât luna
Când tu, spre  casă, te întreci
Îţi spui că dragostea e una,
E-o bere rece, la un meci!

E dragostea precum păcatul,
Când te furnică în stomac?
Sau a fugit o Ea, cu altul,
Lăsându-te drept tolomac?

Sau poate fi şi viceversa
Când El se-ntoarce de la munci!
Nu spune că, mai nou, metresa
Îl gâdilă, cu spor, pe şunci!

Sublimă dragoste, ce sinecură!
Să vezi cum dulce se privesc
Mai câte unul, n-are nici dinţi în gură!
Şi o nepoată! Doamne!… se iubesc!?

Iubirea are lungi picioare,
Sau are gâtul elegant?
Se crede că niciodată ea nu moare,
Dar mulţi mai cred că-i preţ de un talant!

O mai găseşti prin piaţă, e-o scumpete!
Sau, câteodată, pusă-n galantar!
Poeţii o sorb, ca pe burete,
Iar gospodinele o dau, ca pe mărar!

Dragostea e eterna trecătoare
Pe  care o doreşti mereu la pat?
Sau e silfida visătoare,
Ce sufletul în boale ţi-a băgat?

E dragostea un beneficiu
Sau e o vorbă dulce şi mieroasă?
O fi rămas doar simplu artificiu?
Eu vreau să cred că, încă, e… FRUMOASĂ!

Iubirea nu se dă şi nu se împrumută!
Cât de frumos, e-o clipă să trăieşti,
Să nu te temi că viaţa este scurtă,
Tare e bine, în viaţă, SĂ IUBEŞTI!


HAI SĂ LE- ARĂTĂM MAIMUŢA!

Hai să arătăm maimuţa!
Iar ne răţoim la fapte!
Şi mai dăm acum, fuguţa!
Să cerşim, şi noi, dreptate!

Vorbuliţe-n trei picioare,
Multe capete şoptesc!
Noi, eternele  mioare,
Bem, cu cei ce ne prostesc!

Prefăcuţi în bieţi mieluţi,
Lupi feroce  se dau huţa!
Stăm ca blegii! Cum să uiţi
Că le trebuie maimuţa?

Biată minte, sărăcuţa!
Nu suportă, ea, eforturi!
Cui să arătăm maimuţa,
Să nu facă, iarăşi, mofturi?

Darwin s-a-nşelat, pe bune!
Când emis-a cea prostie,
Că maimuţa ne rămâne
Ca strămoş, pe veşnicie!

Cui să arătăm maimuţa,
Când arată iepureşte?
Când e grasă, sărăcuţa,
Şi pe nas, solemn,  grăieşte?

Maimuţoi!Unul şi.... unul,
Au tot împânzit ogorul!
Nu s-a mai găsit niciunul
Să privească, lung, poporul!

Încă stând pe crăci solide,
Cimpanzeii  rod baloane!
Din săpun şi din lichide
Tot mai bagă ei,... şabloane!

Solul le e prea departe!
S-au suit, uşor, prea sus!
Nu mai vor acum dreptate!
Ci doar vacă pentru muls!

Inima din piept tresaltă!
Nu  e aptă ea, prostuţa!,
Să mă lase iarăşi, baltă,
Până nu le-arăt maimuţa!

Bine-ar fi, ca tălăncuţa
Să mai sune înc-o dată!
Noi le arătăm maimuţa!
Dar... s-o ţinem crăcănată!

Ce tot am cu cea maimuţă?
N-am găsit ceva mai bun!
Să arăt doar olecuţă,
Unde-aş vrea mereu să-i pun!

Poate aşa, toţi maimuţeii
Se vor da, cuminţi, din pom!
Poa s-or prinde şi mişeii,
CĂ MAIMUŢA,... NU E OM!




duminică, 22 octombrie 2017

MESAJ PENTRU CITITORI - MI-E SILĂ ŞI DE MINE!

    De la o vreme, mă trezesc dimineaţa, de parcă am gâlci, pe pat de urzici, cu esenţă de dovleac! Adică, mă doare şi dovleacul, asta datorită efortului semi - intelectual de peste zi, când mă chinui să înţeleg ce gogoaşa lui Ion Creangă se întâmplă cu mine şi semenii mei neînţeleşi! Azi, de exemplu, la un colţ de cotitură, o damă cu un copil a încercat o tentativă de viol asupra caroseriei mele, mai precis, au vrut să se urce pe maşină, dar nu i-am lăsat, aveam alte gânduri la ora aia! Tema cu căscaţii de pe arterele circulante e veche la subsemnatul, dar asta nu mă împiedică să nu-mi sară pompiţa din piept, îndoparea cu pastilele zilnice nu regulează problema, pentru că rămân, iarăşi, uimit, după ce am recepţionat privirea lipsită de expresie a femeii, precum şi apatia copilului târât în mijlocul străzii!
            De fapt, dacă iar facem un exerciţiu de imaginaţie pe durată determinată, şi privim oamenii ce se bălăngănesc prin toate cotloanele, nu trece mult şi putem să identificăm nişte feţe supărate, posomorâte, disperate, crăcănate şi urechiate, numai vesele, nu! Mă întreb dacă n-am uitat să zâmbim, să ne bucurăm de viaţă, să vedem soarele şi frunzele ruginii, un apus de soare şi un răsărit, puritatea unui suflet de copil! Sub presiunea mediatică, dispusă să decimeze frumosul din suflete amărâte de români, ne-am prefăcut în monumente ale indiferenţei, ale cinismului şi a nemulţumirii! Ne place mai mult răul, bârfa şi prostia, ne atrage serios can-can-ul, şi uităm să trăim!
            Uitaţi-vă la oamenii de pe stradă - cutele de pe frunte, colţul gurii lăsat în jos, zâmbetul parşiv, defensiv, vorbe de clacă, multă ură şi, mai multă, inconsecvenţă! Până şi ciorile par mai vesele, poate că nu ascultă radio-ul, nu urmăresc televiziunile şi nu au abonament la Net!
            Un fost coleg, stabilit în Canada, după o săptămână cu soacră-sa (cu care se are pe bune! Sâc!), spunea că  abia aşteaptă să plece musafira, să şteargă toate canalele şi canaliile româneşti, că e dus, deja, cu capul! Accidente, violuri, şmenării, miorlăieli şi parşivi parveniţi, cărora le-a murit mătreaţa în ajunul Paştelui Cailor! Mai spune că nici la telefon nu ar mai răspunde, toţi românii au un of, nu mai văd pădurea, din cauza dudăului!
            Şi mie mi-e silă, de dimineaţa, când mă trezesc şi mă întreb dacă mai pot mişca degetele de la picioare şi dacă mai funcţionez normal! Îmi trebuie un an  şi-o vară de-a doua, să-mi trag bulendrele pe mine, să-mi dau, cu pipeta apă, pe ochişori, să fac economie la pastă de dinţi şi să mă prefac că iar am băut cafea! Deşi antrenat pentru izbai, tot mă iau pe nepregătite gândurile nefericitei zile ce - mi dă târcoale! Şi vin, şiruri lungi de idioţenii, fără cap şi fără coadă, care stau mai mult în noadă! Juma de oră mai târziu, vreau la pat! Vreau plăpâmică cu usturoi, vreau să mă joc cu maimuţele, numai la serviciu, să n-ajung! Nu de alta, dar până mă înfig în treabă, am ocazia să mai dau nas în nas cu multe specimene cu acelaşi chef de viaţă, ca şi nesperatul, disperatul şi urechiatul din mine!
            Pe unde te duci şi unde te întorci, dai de ştirea zilei - iar s-a răsturnat o căruţă de cartofi din recolta de anul viitor! Dacă pleci urechea şi pui botul, ai toate şansele să afli atât de multe, încât uiţi pe cine ai boală, pe cine ai vrea spânzurat de dric sau ce ai de făcut! De aia mi-e silă, că ne prostesc ăştia cu informaţii, dintre care 70 % n-au nici o legătură cu durerea noastră de pe partea din spate! Mi-a silă să mă gândesc că cineva se joacă de-a talanga cu noi, ne-o flutură pe sub nas, iar sunetul muzicii de talangă ne abureşte mintea şi ne face să părem tâmpiţi! Cam aşa părea femeia cu plodul, tâmpiţi sinucigaşi! Băi, tartorilor, nu vă mai jucaţi la butoane, nu vedeţi că are efect şi la voi, le cam încurcaţi!?
            Mi-e silă  că mă lasă mintea, nu mai ştiu unde am pus pistolul-mitralieră! Cei apropiaţi, din jur,( parcă li se spune  ÎNJURAŢI! nu-i aşa?) pun fenomenul pe seama vârstei! Da ce moaştele lui Pandelică! am deja opt zecari pe buletin? N-am şi dame, am numai popi? Păi, eu credeam că diviziunea muncii se face când ai deja una copită - n groapă! Zău! Sigur nu e cineva cu jucărica la el, de ne face să ne muşcăm de varice, exact când stăm pe o budă mare?
            Mi-e silă să  aud rele, că bunele s-au dus cu pluta, de-a rămas Ion cu muta! Pe vremea lui Nicolae Cizmarul Satului, care a făcut el, ce-a făcut, dar ne-a lăsat coloana vertebrală, cică să ne ţină când ni se termina raţia, masa-media  lu’ comunistu’ avea doar o obsesie - toate bune şi frumoase, ca din găurice scoase! Când citeai ceva, îţi sălta inima, te credea în Rai, cu sobor de îngeri, nu pe plaiuri mioritice!  Acum e invers - eşti pe planuri mioritice şi te simţi cu... sufletul în Rai, numai că s-au terminat îngerii şi te iau dracii!  Pe unde roteşti ochii, roteşti şi punga, de ţi se vede în buletin, dunga! Când scapi de starea vomitivă, iese de-o colivă! Când te bucuri de-o mărire, hopa! Na! că e scumpire!
            Cine inventat banul, a uitat că moneda naţională e leul! Dai un ban, o iei în faţă! Vedeţi efectele stressului prelungit, am luat-o iar pe arătură? Din ce în ce mai des, se pare că a început să-mi placă!  Nu mai gîndesc normal, dar ce mai e normal la anormalii de azi?
             De aia mi-e silă, şi de alte o  mie de silnicii, vreau să merg devreme la culcare! Şi să nu visez, că şi visele s-au porcit, ţin cu duşmanul! Am ajuns să visez că mă trezesc dimineaţa şi abia aştept să întâlnesc oameni vioi şi fericiţi, puşi pe glume şi omenoşi! Visez că îmi sunt dragi toţi oamenii, chiar şi cei care sunt în fruntea noastră (Ca nişte coarne! Care împung!), că sunt acolo să ne apere somnul şi copiii, că muncesc pentru ca nouă să nu ne mai fie silă niciodată!
            Şi mă trezesc dimineaţa şi mă mai bucur, încă o dată, că sunt viu şi pot să mă bucur, sau să-mi fie silă!


            PS Am să revin la silă, cu alt prilej, presimt că n-am epuizat subiectul, rămâne de actualitate!