sâmbătă, 29 aprilie 2017

"SFÂNTUL"!



(NEW!) Bibircă fusese propus pe FACEBOOK să fie canonizat! Nu se știe cine fusese cu ideea, cine cu propunerea și cine cu părerea pro și contra, important e că fusese! 

La început propunerea l-a speriat, se uitase în DEX și găsise că, în principal, se canonizează decedații! Iar el era viu-viu! Frate-său l-a liniștit, ridicarea între sfinți nu se referă, strict, la  plecați definitiv dintre noi! Liniștea îi era, totuși, parțială, în tinerețe citise ceva cu canonierele românești, și se temea să nu fie implicat într-un conflict armat! De asta îl iubea lumea, nu deranja suflet de țânțar și n-ar fi omorât o muscă! La bâzoi, cred că s-ar mai fi gândit, era destui în jurul domniei sale cu bâzoi sub scufie, să tot dai, să crape-o mie! Bun la suflet, ca pâinea caldă, se înăcrise în ultimii ani de atâta căldură! Până și clima nu ținea cu sufletul lui, fie era cald, să mori, fie era ger, să crapi, ca pietrele!

  Cine apela la Bibircă, era om făcut! pentru că, trebuie menționat! Bibircă lucrase la Poștă, ca telefonist, de aia îi ieșeau apelurile! Cine îi cerea un sfat, la Primărie ajungea, acolo auzise că-i Sfatul Popular! Până și primarul, de câte ori candida (pentru că făcea des CANDIDA, de la antibiotice!), venea la el, să ia murături și vin! Slab, de mil-os ce era! de o lentoare, care-i făcea pe unii să-l prefere în locul lu’coana Moartea, poate nu mai ajunge vreodată! Bibircă era contrar unui heruvim, adică urât cu draci, dar sufletist, plângea la pomana porcului! Singurul său hobby erau icoanele, oriunde se ducea, avea grijă să colecteze câte una din fiecare loc unde fusese! Despre gradul de colectare, bine că nu era curioasă Poliția!
  Chestia cu canonizarea îl cam dăduse peste cap, fusese curios să vadă ce i s-ar potrivi, așa că studie amănunțit calendarele, și, ca să facă treaba ca lumea, se uită în toate, inclusiv în cel maiaș. Se axă, cum era, de altfel, și normal, pe calendarul ortodox, dar i se opri inima-n mărul și părul lui Adam, văzând puzderie de sfinți, spre bucuria credincioșilor mereu porniți pe-un grătar la botul calului! El unde să încapă, chiar dacă dădea din coate și genunchi, chiar și la gioale?
  Până să elucideze misterul camerei galbene, între timp Agatha Christie termină și misterul camerei căcănii în dungi, de altfel singura lui cameră din bordeiul de ascet, pe care o avea! Marea revelație ce-l capsă, fu când anunțul canonizării deveni certitudine, data și ora licitației fiind publicate în ziarul de largă circulație rutieră, pedestră și aeriană, folosit, încă, de toată populația locală, în locul mult-uzitatei hârtii igienice! De-abia acum află dumnealui cât de greu e să devii sfânt cu acte-n regulă: membrii comunității a trei continente dădură năvală să participe la eveniment, deși n-a aflat niciodată ce mușchii lui Hector! căutau acolo cca una sută mii-islamiști, trei rabini, 340 de budiști și 1291, liber cugetători! 
  Apăruseră postere cu el, numai că avea barbă, element de recuzită antipatizat încă din fragedă pruncie, de când cei 5 unchi personali, toți posesori de barbă! se întreceau, care mai de care! să sărute obrăjorii trandafirii ai singurului nepot de sex masculin! În subconștientul său și-acum credea că acesta fusese motivul pentru care rămăsese eternul spân pe față, cât despre spate, mai bine no comment!
  Toate străzile din jurul bordeiului său fură înțesate cu tarabe, unde tronau mătănii, cruciulițe, icoane, mir, etc, toate creștinești și făcute la chinezi! Ce, numai ortodocșii să se dea în stambă?
  Cel mai speriat a fost când i s-a comunicat că poate sta liniștit, deja toate amănuntele și cheltuielile privind   deshumarea sa și mutarea în altă locație fuseseră angajate de 2 ONG-uri caritabile și cât se poate de creștinești!
  -Dar n-am murit încă! se contră Bibircă, simțindu-și toate, dar absolut toate! mădularele moi și înțelegând, vag, ideea!
    -Nu-i nimic, se rezolvă! Am luat totul în calcul, stați liniștit! săriră doamnele în negru, reprezentantele sus – pomenitelor organizații.  -Când o să se petreacă evenimentul, nici n-o să știți că s-a petrecut, avem cei mai buni specialiști! 
    Bibircă nu a cerut detalii, dar, de atunci, a ascuțit toporul și și-a luat câine!
    Cel mai greu a fost valul mass-media: seara - cântau greierii sub fereastră, dimineață – tot soiul de mașini, omenire, echipamente și chiar un WC public ecologic, amplasat de Primărie! Și cât a mai cerut Bibircă să i se pună un bec în stradă, să vadă drumul până la buda din fundul ogrăzii! Acum, peste tot numai becuri, faruri, ba chiar și un laser miniatural!
    După ce subiectul a fost epuizat, au dispărut ca prin vrajă, cam toți! și cu ocazia asta, și iluminatul stradal, și niște scule de grădinărit, bașca cotețul câinelui! Asta estem, e greu să fii sfânt!

    Când lucrurile s-au mai așezat, a venit altă belea: s-a trezit cu o coadă gigantică la poartă! Bine că nu cu o coadă personală gigantică, și-așa n-avea spațiu în bordei! Lumea venea să se roage, da! Să se roage de el, nu la el! să le dea de mâncare! Să le dea bani! să le dea mașini! Să le dea vile, concedii în Dubai! Puțini cereau doar sănătate, dar erau foarte mulți care cereau să le dea sfântu’ o boleșniță-n dușmanii lor! Bibircă rămase absolut crăcănat la astfel de cereri! Cum Dumnezeu! să te rogi lui Dumnezeu! să dea un rău cuiva?!? Oare nu-i păcat? După ce-și montă tampoane în urechi și în nas, sfântului - viitor îi veni sufletul acasă!
    ȘI, ÎNTR-O ZI, I SE FĂCU LEHAMITE SĂ CANDIDEZE LA POSTUL DE SFÂNT! DEMISIONĂ, SE PUSE PE MÂNCAT ȘI PE BĂUT, MINUNÂNDU-SE CÂT DE ÎNȚELEPT E CREATORUL, CARE NU PLEACĂ URECHEA LA ORICE RUGĂ, LĂSÂND PE FIECARE SĂ-ȘI ALEAGĂ DRUMUL!





vineri, 28 aprilie 2017

MESAJ CĂTRE CITITORI!

     Ariciul, greșind fixativul, tocmai se coafa utilizând acid sulfuric concentrat, în timp ce cugeta dezamăgit:
  -M-am prostit de tot sau radiațiile încă emise de Cernobîl mi-au afectat cei 2 și 1/3  neuroni activi?!? Nu mai înțeleg nimic! 
     
    De când mă aricesc pe blogul ăsta, n-am cerut împrumut la nimeni, de girat, nu am nevoie! Nu urăsc pe nimeni și nu deranjez nici măcar un bâzoi! Știe cineva ce neplăcut e să stai cu țelina pe piept, privind-o de jos în sus, să ai multe de spus și cuvintele să se bulucească, mai ceva decât turcii în bătălia de la Vaslui. Și, în atare condițiuni, să n-ai un barometru al micimii tale, să nu știi care material a plăcut și care nu, pe ce anume să valsezi, când toată lumea cântă? NO REACTION!!!

   Stimabililor, cu toate acestea, am hotărât să spun tot adevărul nud-nuduţ: VĂ IUBESC! Numai datorită vouă nu prea am somn, mi se pare că nu am atins punctul G al subiectelor! Declar răspicat că cei care citesc fantasmagoriile emise de Arici, sunt PRIETENII MEI DE SUFLET! Cei care citesc şi distribuie, sunt FRAŢII MEI DE SUFLET, PENTRU CĂ  EU ŞTIU CĂ AU ÎNŢELES! Cei care citesc şi uită s-o mai facă, sunt doar PRIETENII MEI, NU-I OBLIGATORIU SĂ-ŢI BAŢI CAPUL cu aberaţii de Arici! Cei care nu citesc, E PROBLEMA LOR, nu poţi mulţumi pe toată lumea, dacă încerci, rişti să nu mulţumeşti pe nimeni! ŞI-I SALUT  DIN TOATĂ INIMA PE CEI PLECAŢI DEPARTE DE CEI DRAGI, am renunţat odată şi eu să mai plec de lângă ai mei şi a fost greu şi să plec, dar şi să rămân! Toate au întotdeauna un preţ, care trebuie plătit şi e greu să nu te poţi  baza pe cineva! 

   Şi, pentru că am promis să spun tot adevărul (mare prostie! adevărat!), trebuie să declar că am încercat să abordez mai multe genuri şi cred că am debordat unele dintre ele, sper să nu-mi dea pe nas! Şi tot pentru că sunt la ora destăinuirilor (nu mai pupă tanti aşa ceva!), vreau să vă spun că NU VREAU DECÂT SĂ FIM MAI BUNI, SĂ ÎNCERCĂM SĂ NE POSTĂM ÎN LOCUL CELORLALŢI, CA SĂ-I PUTEM ÎNŢELEGE MAI BINE! CHIAR DACĂ NU VOM PRIMI MEDALIA DE ONOARE, IAR OUĂLE STRICATE NE VOR PĂTA BLAZONUL, MERITĂ UN EXERCIŢIU ZILNIC, DE 5 MINUTE, SĂ NE ÎNTREBĂM DACĂ SUNTEM CEI MAI AMĂRÂŢI DIN LUME SAU N-AR TREBUI SĂ MIŞCĂM UN MUNTE SAU UN FIR DE NISIP, PENTRU A DEVENI, CU TOŢII, MAI BUNI!

joi, 27 aprilie 2017

RE-ÎN-CARNARE GLOBALĂ!



Nicușor stătea pe pat, cu ochii pironiți în tavanul care valsa de mama focului, efect intrinsec al Grasei de Cotnari îngurgitată pe stomacul gol. Senzația de deja-viu redusese simțitor senzația de deja-mort (de beat), iar ciocanele care-i mardeau urechile se auzeau insistent în zona parietală.
Nicuță cel zglobiu se întrebă, pentru a n-șpea oară! de ce avea, iarăși și din nou! sentimentul că resentimentele sale mai trecuseră și altă dată prin sector, nefiind noi, se mai întâmplase să se comporte așa! Decise să apeleze la un medium și iată-l poposind  în anticamera acestuia,care semăna al naibii de bine cu Gara de Nord.

Mediumul, cocoțat pe un scaun cu trei picioare (pe-al patrulea îl pierduse la cărți), tocmai era căzut în transă!Dar chiar și așa îl simți energetic pe Nicușor! Normal! acesta tocmai se sprijinise pe un întrerupător spart, încercând să prindă cele două fire rebele!   

-Interesant! Foarte interesant! grohăi Mediumul, cât pe ce să cadă de pe scaun! Matale ai suferit mai multe reîncarnări! i se adresă lui Nicușor, care se uită jur-împrejur, să vadă și el cu cine vorbea Maestrul! Lămurindu-se că despre el e vorba, șopti timid:
-Și anume, ce-am fost înainte?
-Oh! Dar se pare că ești în branșă! văd că ești pregătit să-ți scanezi viața!
-Nu prea, dar m-a sfătuit un prieten să apelez la un specialist, ca să aflu de unde provine mâncărimea mea de fund!
Mediumul rosti niște bolboroseli neinteligibile, din care se înțelese doar‚ Mătii! și ‘…cu-i te-a …’, dar Nicușor le puse pe seama tencuielii desprinse din tavan, pentru că respectivul însoțise incantația  și cu ceva mișcări cabalistice ( mai degrabă, cabaline!), adică dădea din cap ca un cal strechiat, prilej cu care intră în contact cu tavanul!

-Prima oară ai fost femeie!mai precis, prostituată de LUX!
-Nu de PALMOLIVE? îndrăzni Nic să spună, uitându-se la picioarele sale crăcănate, printre care se putea strecura o vacă medie. Acum  își explica de ce începuse să caute sutien mărime mare, pentru foștii săi pectorali, căzuți în brâu! sau de ce desfăcea copitele, înV - de la Victorie!
-Apoi ai devenit un cuier! din corn de cerb!
Și el care crezuse că treaba cu coarnele o moștenise de la nevastă-sa! D-aia se agăța de toate cuiele, mânerele de ușă-poartă-frigider-dulap de bucătărie etc! și nici cu toate bolile nu stătea mai bine!Bine că era din corn, și nu din lemn, și-așa zicea lumea că-i cap sec!
-Următoarea figură pe care ai făcut-o!...  Nu, nu asta! de prost! A fost să te transformi în pisică, mai exact, motan siamez!
Uf! se simți, în sfârșit, BĂRBAT! Nicușor. Și nu se mai miră de ce mai avea trei floace, lipite de creștet, pe post de ex-podoabă capilară! nu se știe că pisicile năpârlesc periodic? Ei! la el a fost mai complicat, a năpârlit definitiv și consecvent!
-Penultima oară te-ai reîncarnat într-un cactus!
De asta fug toți el, de frică să nu le dea țeapă? De aia nu vrea nicio femeie să-l mângâie, când i se anchilozează spatele pe poziția echer? De aia are el uscăciune în gură, de nu și-o poate stinge nici cu Busuioacă?
-Ciclul s-a închis, acum ești iar OM, dar nu pentru multă vreme!
-De ce? mă apuc de politică?
-Nu e vorba de nimicuri, ci doar că biocâmpul tău vor să-l transforme unii în energie vie, ecologică, caz în care vei deveni cenușă!
-Auzi, băi frate-meu! se enervă dintrodată Nicușor - tu de câte ori te-ai reîncarnat? de vii să-mi ții lecții? Cenușă-i măta!

Clăpăugul de pe scaunul înalt îl privi cu superioritate:
-Eu sunt persoană aleasă, nu mă reîncarnez, ci doar mă regenerez!

De surpriza descoperirii onoarei ce i se făcuse -de a susține părțile moi, gânditoare, ale un ales, scaunul cedă sub el, dându-l cu capul de pragul de sus al ușii! De unde nu-și mai reveni!

Nicușor, profund impresionat de tragicul final al cercetării sale asupra vieților excesive, mai așteptă vreo oră, poate dă păcatul să vadă și el o reîncarnare LIVE, dar nu avu ghinionul ăsta! Porni spre casă, gândindu-se că doar reîncarnarea globală e de viitor! DAR CÂND VEZI CE SCÂRBOASĂ E, ÎN GENERAL, VIAȚA, CINE MAI VREA REÎNCARNARE?

miercuri, 26 aprilie 2017

PESCUITUL ȘI SCĂLDATUL –INTERZISE !

Genul FĂRĂ GLUME!
Nerecomandat minorilor!  

     Din 20 în 20 de metri, pe gardul din plasă era afișat - PRIVATE PROPERTY ! FISHING PROHIBITED!La naiba cu proprietatea privată și cu interdicțiile! Devenise, deja, obicei aproape zilnic, de a pescui în locul acela! Pontonul părea că-i aparține, nu fusese deranjat niciodată, nu era păzit, dar era sigur că proprietarul bălții trebuia să știe de intrus! Și dacă tot nu protesta, bine că-l lăsa în pace!
   Ah! nu! se pare că azi avea o surpriză:gaura pe care o tăiase  în gard acum trei luni, era astupată cu bucăți de plasă ruginită! Unde găsiseră, dobitocii!, mizeria aia ruginită, credeau că așa ceva îl poate opri? Reuși s-o îndepărteze, nu fără a se înțepa de vreo câteva ori! prilej de a înjura cât mai urât pe toată lumea. Ajunse la pontonul ascuns de cei câțiva copaci, dintre care majoritatea sălcii. Locul era o splendoare, mai ales la primele ore ale dimineții, când soarele se ridica! Și pentru că și peștii erau destui, chiar foarte mari, de fiecare dată își asuma riscul de a fi descoperit! La urma urmei, ce putea păți?
   Nu apucă să pășească pe ponton, că se lungi pe el, împrăștiind sculele peste tot, una din ele ajungând în apă. Las’ c-o iau mai târziu! își spuse, mormăind nervos, văzând că unealta, prin cine știe ce miracol, nici nu se scufundase, nici nu plutea către larg! De-abia atunci zări motivul plonjonului său pe burtă- două fire, cabluri electrice, barau  trecerea către ponton, dar nu erau foarte vizibile, fiind ascunse de iarba înaltă. De ele m-am împiedecat, nătărău bătrân! 

  Montase și aruncase deja 3 dintre unelte, când, la cea lansată mai spre larg, deja avea bătaie! Trase cu putere și simți, după rezistența opusă, că ziua va fi frumoasă - era unul mare, în jur de 8 kg! Minunat, era perfect! Drilul dură relativ puțin, mult mai puțin decât crezuse inițial, peștele răsucindu-se în toate direcțiile, fiind crescut în sălbăticie, nu-i plăcea tratamentul. Numai că, pe la 10-12 metri, se opri brusc, de parcă ar fi întâlnit un obstacol nevăzut! Și acolo se dădu o luptă aprigă, dar scurtă, peștele reușind să se elibereze. La naiba! cum o fi reușit?
    Următoarele 2 ore nu se mai petrecu mare lucru - doar două trăsături, destul de firave, fără rezultat vizibil. Mâinile înțepate în gard se înroșiseră și usturau de mama  focului, dar partida de pescuit era interesantă. Așa cum fuseseră și celelalte dinainte! Și totuși astăzi ceva nu mergea la fel! 
Aproape că ajunsese la limita disperării, când o trăsătură puternică aproape că smulse unealta din trepied- de data asta era, clar, un pește mare! Și, întocmai ca în faza anterioară, lupta dintre om și pește începu. Dură, însă, tot până la cca 10 metri, unde lupta a continuat, dar fără să avanseze către mal. Parcă ceva oprea peștele în loc, nelăsându-l să se desfășoare în largul său, și nici pescarul nu reușea mai mult. Situația ajunse ca trasă la indigo- nu dură mult și peștele se eliberă!    
   Toate înjurăturile cunoscute îi veniră pe limbă, nu se mai întâmplase vreodată să pățească așa ceva! Parcă un demon mic se juca cu el, iar acum nu vroia să-l lase să scoată unealta din apă, părea agățată de ceva, acolo, la limita celor 12 metri! Trase de mai multe ori cu putere din ce în ce crescândă, dar se agățase foarte bine! Hotărâ să tragă cât de tare poate, ori se rupea firul, ori se elibera montura, și trase!

   Rezultatul fu că ridică la suprafața apei o funie, un cablu sau cam așa ceva, care, după ce atârnă deasupra lacului, se desprinse și căzu în apa răscolită. Răsuflând greu, efortul îl costase multă energie, se odihni câteva minute, pregătindu-se să încarce și să lanseze din nou.  Nu mai apucă, cele 6 fiare ce se năpustiră asupra lui, sfâșiindu-i prima dată beregata, apoi se apucară de restul!

  Proprietarul lacului degeaba îi explică ofițerului de poliție că ajunsese la disperare din cauza braconierilor, în fața trupului pe jumătate sfârtecat, căzut în apă, nu existau prea multe de spus!
-Erau panourile de avertizare! Am astupat, în mod special, toate găurile din garduri cu sârmă veche, să se înțepe, măcar un vaccin să facă! Am montat plasa submarină, tot cu rolul de a-i opri să scoată peștele din apă! O mulțime de bani aruncați degeaba! Atunci am montat pe marginea plasei cablul ce acționa zăvorul cuștii câinilor și uite rezultatul!
-Da! Dar a murit un om, chiar dacă era unul vinovat! 




marți, 25 aprilie 2017

SUPER - TATAIA!



   - ... și eu m-am ridicat, și jap! o labă peste ochi, da’nu era labă, era lopată de meseriaș! Cade unul, mai rămân 4! Mă răsucesc și plasez un pumn în nasul celui mai apropiat! Cade și nu se mai ridică! N-am timp să văd dacă-i viu, ceilalți vor să-mi facă de petrecanie!

   -Adică cum, de orătanie? se miră, cu gura deschisă, Irinuca.
   -Ce prefăcanie? se miră și Mitel. -Prefăcania am făcut-o de mult, deja e vișinată! continuă el, fără să-și dea seama că a luat-o pe arătură!
   -Și până la urmă, ce-au făcut ceilalți doi? încercă Costeluș să aducă subiectul în matcă.
   -Ahh! S-au iubit nebunește până-au murit de gripă aviară! reveni Mitel pe o altă cărare prin păpușoi!
   -Au fugit? nu se lăsă Costeluș.
   - Nu, n-au mugit! Că erau învățate cu mulsul, vaci de prăsilă, ce cioara măsii!

   Copii își priviră bunicul cu dragoste, tot timpul când veneau la bătrâni, Mitel le povestea întâmplări din viața sa, care mai de care mai vitejești sau chiar amuzante! E drept! din când în când bunicul mai adormea, câte-odată mai sărea calul pe lângă frâu, dar auditoriul ciulea urechile, mai ceva decât o cireadă de iepuri de câmp, încolțită-n păpuriș.
   -Buni! ne mai povestești odată cum te-ai întâlnit cu SUPERMAN?
   -Păi, eram cam pe la 25 de ani, coseam niște fân pe Dealul Tăcătăului! Cald afară, îți venea să-ți iei pielea și s-o pui la uscat! curgeau apele de pe mine, izvor, nu alta! Iar mâinile mă usturau de la coada coasei! Auzisem eu de la primar că vin extratereștrii, c-ar fi mici, verzi și cu ochii bulbucați!  Și cum coseam eu așa, iaca ascuns în iarbă, unul cu ochii bulbucați, da’ era îmbrăcat în albastru! Avea pe piept un semn cu roșu și cu galben, dar nu se destingea clar! ’Băi Mitele, asta seamănă cu Superman!’ mi-am zis eu și, încercând să fiu politicos,deh! era din altă galaxie! îi șoptesc -Băi Supermane! Dă-te din coasa mea, că nu știe carte! Ăla, nimic, lărgește mai tare ochii și tace chitic! - Băi Supermane! N-auzi, frate-meu, să te dai, că te tai? Se dezmeticește și cu o voce puțin scremută, mă întreabă dacă nu vreau să cosească el, că cam amorțise stând pe vine-n boscheți! Cum să refuzi așa ofertă, venită de la un alien-at!, sau cum i-o mai fi zicând? A dat Superman la coasă până seara târziu și dintr-odată, hop! a dispărut! De atunci, nu l-am mai văzut! Superman, ce cioara măsii! Le-am povestit la cârciumă, a doua zi, dar invidioși! m-au întrebat cu ironie, dacă nu strângea, cumva, la piept, cocoșul cel tărcat a vară-mii, Nicuța! Ba au mai insinuat că nu era Superman, ci șeful de tren care s-a dat jos la semnal, împins de-o treabă urgentă, cu priză la tufiș!
   -Buni! când erai matale tânăr, oamenii trăiau mai mult? întrebă Sinica, foarte preocupată cu săpatul unui puț în nara stângă.
   -Daaa! râgâiau toată ziua, de se auzea până în satul vecin! Da’ pe aia cu ursul, v-am spus-o? Nu? înseamnă că mi-a scăpat! 
   Copiii tăcură, puseseră un pariu înainte-care variantă o vor auzi de data asta!
   -Mă duceam la cules ciuperci, când, printre copaci, văzui mișcare! și mi-am dat seama că nu aveam securica cu mine, în locul ei luasem secărica! Mi-a sărit inima din loc, noroc c-am prins-o la timp, cât pe ce să se cațere-n copac! Pe atunci eram ditamai zdrahonul, rupe-am mămăliga-n două! Nici acum nu mi-e rușine, la vârsta mea arăt ca un stejar! Se îngâna noaptea cu ziua, așa că m-am trezit cu ursul proptit în ghioagă, tăindu-mi drumul!
   -Dar de unde avea ursul ghioagă, buni?  se miră Alexandru, strângându-și genunchii de frică!
   -De unde vrei să știu eu? O fi fost și el la târg! se enervă Mitel, întreruperea cauzându-i o crampă! - Văzând că n-are de gând să se dea din drum...!
   -Da’ de unde a apărut drumul? nu se putu abține Costeluș, nemulțumit că pierduse pariul, varianta asta era una nouă!
   -Din mama măsii! Taci și nu mă mai întrerupe, că nu știu unde am rămas! Mi-am adus aminte, cerbul voia să dea cu coarnele în mine, dar l-am înșfăcat de centură, și-am dat cu el de pământ, de i-a ieșit limba! 
   Ce cerb? ce centură? Barem era centură neagră sau rămăsese cerbul la maro?  Și tocmai când voiau să capete lămuriri, pe Mitel îl salvă nevastă-sa! Copii se uitară lung la făptura deșirată și descărnată, a lui Buni cel Viteaz, la mușchii fleșcăiți, cu care se învelea când îi era frig, la urechile țuguiate, de elf reformat! Nu-și aminteau să-l fi văzut vreodată sărind din scaunul cu rotile, sugându-și cimpoiul ce-i ținea loc de burtă, sau alergând în întâmpinarea lor, fluturând în vânt bocancii ce aduceau cu niște bărcuțe medii!

   Și dacă ar mai fi stat să gândească, și-ar fi amintit că nu l-au prins niciodată  trebăluind prin curte și că de fiecare dată auzeau același discurs al bunei lor bunici:

   -Iar le-ai împuiat capul cu minciuni, bețivul dracului! că te-ai învățat cu slugi, să te plimbe și să-ți facă mofturile! Nici în pat n-ai fost în stare să urci singur, te tăvăleam ca pe porc, la Crăciun! Ai băgat la băutură-n tine, că nu ajunge o garnitură de cisterne să măsori cât ai băut! Acum, când nu mai ai putere, te dai erou, viteazul pixului poștașului! Le faci capul mare la copii ăștia, că de-ar avea minte, săracii! ar înțelege cât de viteaz ai fost, de-ai ajuns paralitic la 43 de ani!

luni, 24 aprilie 2017

DRAGOSTE, CE FACI DIN MINE!

(Ciclul POVESTIRI ADEVĂRATE)
     
  S-au cunoscut pe când erau copii, locuiau în același cartier! Colegi de clasă, apoi colegi de liceu! N-a fost, la început, nimic între ei, doar că mergeau împreună către școală. Și familiile lor se deosebeau, a lui -săracă, cu mulți copii, ea -singură la părinții ce lucrau în comerț!

   Adolescența i-a privit trăindu-și viețile separat, el -cu prietenele lui, ea -cu prietenii ei! Uneori, grupurile se amestecau, dar ei, niciodată! Nu le-a cerut-o nimeni, dar se pare că exista între ei un soi de înțelegere nescrisă și nediscutată, de a se respecta reciproc și de a nu se deranja unul pe celălalt! De fapt, mai târziu, au descoperit că motivul era unul mărunt -ambele perechi de părinți se disprețuiau reciproc, din motive total opuse! Dar au aflat asta mult mai târziu, lucru ce i-a costat!

   Abia în anul IV de liceu, într-o după amiază de octombrie, când soarele se pregătea să-și tragă plapuma peste el, aproape s-au ciocnit la intrarea în parc. Soarta sau destinul i-a făcut să pornească în aceeași direcție, iar viețile lor s-au intersectat, în ce mod, se va vedea!
  Deci, s-au trezit unul în brațele celuilalt, ei zic că din întâmplare! Nu s-au scuzat prea mult, erau amândoi prea supărați că să dea atenție unui fapt atât de minor! Dar nu s-au despărțit, nu se dădeau duși nici unul, frica de singurătate, nemărturisită, parcă paralizându-i.
   - N-ai vrea să mai rămâi cu mine măcar 10 minute? s-a trezit ea întrebând, deși nu știa de unde a răsărit ideea.
     Fără să spună ceva, doar dând din cap, băiatul a aprobat și s-au așezat pe o bancă, nu prea departe de intrarea din parc, dar destul de ferită de ochi nepoftiți. Ar fi prea complicat să urmărim detaliile conversației lor, începută timid și terminată pe gânduri. S-a aflat, peste ani, că încet-încet, au început să se destăinuiască, fără să știe că puneau bazele unei povești de durată! Atunci au aflat că amândoi rupseseră câte o relație, că respectivele relații păreau serioase, cu perspective demne de luat în considerație și că ambele s-au terminat brusc și lamentabil! Niciunul dintre ei nu părea fericit sau încrezător în repararea situației, deși nu era prima dată când o întâlneau!
   De atunci, s-au întâlnit zilnic, apoi din ce în ce mai des zilnic! Sub pretextul că doar discută, devenise aproape o necesitate să se vadă.Apoi, într-o zi, ea s-a trezit cu el la ușă, fără s-o anunțe, dar, curios, nu s-a mirat cum de-a nimerit chiar când era singură acasă și nici nu a arătat că o deranjează. A fost momentul când au înțeles că se doreau unul pe celălalt și s-au trezit îmbrățișați, goi, în dormitor! 

   Legătura lor a devenit mai puternică, odată cu dezaprobarea părinților! Mai mult, vechii lor prieteni au început să-i ocolească, iar vechii iubiți, să-i denigreze! Deși un zid nevăzut se ridica încetișor în jurul lor, nu le păsa, trăiau cu atâta intensitate fiecare clipă petrecută împreună, de parcă ar fi fost ultima! Și, când lucrurile păreau că merg spre minunat, ea s-a îmbolnăvit și a căzut la pat! A stat trei luni în spital, timp în care anul școlar s-a terminat, odată cu el, s-a terminat și liceul! La banchet nu a fost niciunul dintre ei, ea- în spital, el-luptându-se cu el însuși! Apoi el a plecat la facultate, ea- în continuare bolnavă acasă! Au mai ținut legătura un an, cât a terminat și ea liceul! Relațiile s-au răcit, ea învinuindu-l că a părăsit-o, el, suferind  de singurătate, dar asta ea nu știa! A plecat și ea la facultate și din acel moment a jurat să-l uite! Ceea ce nu știau, era că, în toată această perioadă, familiile lor au făcut eforturi comune să-i împiedice să se întâlnească și chiar au reușit să-i facă  să de urască! Ah! vârsta aceea!

   Au trecut 15 ani și iată-i trecuți de 30! În tot acest timp drumurile nu li s-au intersectat o singură dată!
   Într-o zi, el a venit  în oraș, să-și vadă mama și când a pornit mașina de pe loc, cât pe ce să doboare la pământ o femeie încărcată de pachete.  S-a dat jos, speriat că i s-a întâmplat ceva acesteia, dar și furios că ea nu se asigurase când trecuse pe lângă el. S-au privit lung și, cu toate că trecuseră ani, s-au recunoscut imediat! Ea, mai plinuță decât era odată, el, un pic chel, cu barbă ușor încărunțită! Amândoi cu un aer trist, dar împăcați cu ei însuși!
   Au vrut să se ocolească, dar ceva mai presus de puterea lor i-a oprit! Au preferat să se așeze la o terasă și să întrebe cum au fost anii aceia pentru celălalt! Au aflat că amândoi sunt divorțați de câțiva ani, ea era medic primar, el, strungar! Dacă ea terminase medicina, el a renunțat la facultate, exact din primul an, murise mama sa! Amândoi aveau copii, ea -doi, el -trei! și tot atâtea griji pentru fiecare dintre ei, la care se adăuga poveștile lor de viață!
  S-au mai întâlnit de câteva ori, apoi au hotărât să reia povestea lor de la capăt, de data asta din alt punct. Și aveau, împreună, cinci copii!

  Întrebați odată, de un prea curios, dacă se ceartă din cauza diferențelor de studii, au răspuns:
  - Acasă nu vorbim despre serviciu, vorbim despre casă, copii, probleme! Dacă unul e nervos, celălalt îl ignoră, până acesta revine la normal! Nu schimbăm tonul de față cu ai noștri, nu discutăm în contradictoriu, nu are nimeni de câștigat! Amândoi suntem autodidacți, așa că diferă doar subiectele preferate! Putem discuta orice, nu concurăm la nici un concurs! Nu facem caz nici de greșeli, nici de avantaje! Cel mai bine e când evităm!

   Copii le-au crescut mari, au plecat să-și facă viețile lor! Au dus cu ei ce-au văzut în casă!
   Aud că el s-a îmbolnăvit  de cancer ! și cum boala asta face ravagii, a ținut să nu știe decât foarte puțini, mai puțin copiii, au și ei problemele lor! De ce să le strice și lor viața?
   Ea, acum bătrână și destul de bolnavă, are grijă de el! Totul s-a stins, a rămas doar ultima lor sută de metri! Uneori se întreabă dacă nu va muri înaintea lui, dar refuză să se predea, cine ar mai avea grijă de el, așa cum o face ea? Copiii să-și trăiască viața lor, viața nu e simplă niciodată! Are suișuri și coborâșuri, bune și rele, altfel n-ar fi viață! Toți oamenii trec prin asta, cine-și  închipuie că scapă? Rămâne doar cum ai trăit!


duminică, 23 aprilie 2017

MESAJ CĂTRE CITITORI!

După ce i-a mai trecut din gărgăuni, ariciului i-a revenit pofta de conversație:
-Pentru cei ce au citit ALTĂ POVESTIRE CU MÂȚE!, știți care-i baiul? PUFFY-MOTANUL  a murit! Vorbesc serios, e mort! Exact, nu e personaj fictiv! După o dispariție pe durata  a 11 zile, a apărut foarte leșinat, apatic, năuc și aproape mort! Diagnosticul veterinarului (mai uman decât a ariciului Himself!) a fost că are boala mâțelor, adică are și n-are ficat- boală contagioasă la feline! Pe scurt, s-a îmbolnăvit de deces! Bravo veterinarului, n-a declarat SĂPAȚI O GROAPĂ!, ci l-a tratat cum se cuvine! Mulțumiri, mii, veterinarului! Acum să trecem la subiect – Ariciul e stupefiat și plin de respect, pentru tagma veterinară, unde pacienții nu se plâng că-i doare ici, că-i înjunghie colo, că pastilele n-au efect sau că vor să se trateze în Austria! Grea viață, să n-ai cu cine să te înțelegi! -La fel e și cu bebelușii! a precizat Veterinarul!
Interesantă comparația, dar totuși...! Deci, atenția lui nea Arici a fost atrasă de coloana vertebrală, aia figurativă, a candidatului la deces - a stat lat, dar nu a renunțat!  Deci Pisulache, dărâmat - fizic și curajos - psihic, a făcut concurență Sfinxului, adică s-a ridicat mândru pe coadă și picioarele din spate! Ce păcat că demnitatea lui de motan nu poate fi exportată și la unii semeni aricioși! Câtă mândrie la un personaj blănos și dințos, ghieros și fonfăit, torcător de meserie! Te face să te simți mândru că stai în aceeași încăpere cu un asemenea erou, chiar dacă...!
Chinuit de nevoi intestine, a căutat colțuri ascunse, nu! nu! nu să se ferească de oprobriul public, ci pentru pentru că îi era rușine, mai sunt și doamne, și copii! prin împrejurimi! Apoi își mască fapta penală, trăgând covorul peste modelul existenței contemporane! De ce n-or fi atenți oamenii la modele de comportament atât de simple ?!? Leșinat ca un microbuz izbit de un TIR, ar  fi dorit să-și facă toilleta, adică să-și lingă blana, rănile și sufletul, dar puterile l-au lăsat! Măcar dacă s-ar fi spălat pe mâini, ieșind  din budă! Bine că n-a trecut direct la făcut cozonaci! Sau la servit la bar, restaurant, patiserie, cofetărie, gogoșărie și mâncătorie! 
Ochii lui mari ce m-au urmărit, mă urmăresc și astăzi! Iar eu, arici întreg, mă frământ pentru o iluzie! Aceea că unele ființe sunt superioare doar pentru că pot articula onomatopee, ca-ntr-o epopee! uite că râmează! Ce mă fac, însă, cu cei care gândesc, iubesc, trăiesc și luptă?  ȘI TOTUȘI MAI SPER CĂ FIECARE SE LUPTĂ SĂ SCOATĂ LA SUPRAFAȚĂ CE-I MAI BUN DIN EL! ȘI, PÂNĂ LA URMĂ, CE ATÂTA TEVATURĂ PENTRU O MÂȚĂ?!?
Puffilă mi-a spus să nu renunț și a fost alături de mine până la capăt!
ARICIUL SCRIE PENTRU CĂ S-A SUFOCAT SĂ TACĂ, NU PENTRU CĂ ÎI ESTE FRICĂ! ARICIUL E DATOR SEMENILOR SĂI, CARE AU ÎNCREDERE ÎN EL, SĂ NU RENUNȚE ȘI VA MERGE PÂNĂ LA CAPĂT, CONFORM MODELULUI DE MAI SUS!



sâmbătă, 22 aprilie 2017

CĂLCÂIUL LUI ACHILLES!

Noi, oamenii, de câte ori nu ne place ceva, ne văităm ca niște babe sfarogite! Apropos! de ce când ne văicărim, trecem la comparația cu babele? Știu o mulțime de moși la fel de văitători, iar etalon aș putea enumera o mulțime de cunoștințe! Nu ar suna mai bine - ne văităm ca Violeta, Gicu, etc? oricum îi cunoaștem și pe ăștia destul de bine! Dar... ne îndepărtăm de subiect!

Exercițiul demografic! pardon! democratic! ne-a învățat să ne tânguim tot timpul, de crezi că sfârșitul lumii e la ușă și n-are cheie să intre! NU ne mai place NIMIC, adică ar trebui ca dubla negație să ne facă să înțelegem că ne place orice, dar rămâne varianta clasică românească - ne stă cam TOT în gât! Printre acești spini, punem cu succes serviciul, munca a fost mereu o insatisfacție! Dacă mai adăugăm și contribuția semenilor noștri prietenoși și dulci ca fierea! pardon! ca mierea! iese un amalgam  care ne conduce urgent spre colaps total! să urmărim câteva cazuri:

A. intră în magazin, unde B. tocmai servea puzderie de clienți. Se mișcă ca mâna mortului! se enervă A., grăbit, ca toți ceilalți, să ajungă undeva, cândva! Cucoană, pentru asta ești plătită, să te miști repede, că n-am timp de scobit în dinți! Te plătește degeaba patronul, dacă ai munci ca mine, 8 ore pe noapte, la măturat strada, să vezi ce repede te-ai mișca, aici, la căldurică! Doamne, ce baftă au unii!

B. se strecura printre rafturile supra aglomerate, atentă să nu dărâme ceva, înjurând patronul că nu i-a mărit salariul și că i-a imputat amenda primită pentru expirate! Cărpănosul naibii, n-ai pus un firfiric la salariu, bine că ți-ai schimbat duba, ai adus una nouă! Mâncați-ai tu coliva, de avar, că nu știi decât să te plimbi toată ziua, nu știi cum e să stai în picioare, la mâna și înjurăturile tuturor nespălaților! cum e ăsta din fața mea! Doamne, ce mai pute!  

    C. se simțea îngrozitor, se spărsese țeava de la WC, abia apucase s-o lege cu ceva, dar tot îl împroșcase serios. Găsise cu greu un meseriaș, abia îl urnise de la șpriț, fluturându-i pe sub nas o sumă cu trei cifre, capabilă să facă să saliveze o echipă de fotbal de liga II. S-au înmulțit nemernicii care vor să facă bani mulți, muncind puțin! Și nici meseriași nu sunt, mai mult pretenții, așa că taci și-înghite, dacă nu vrei să-ți pută-n casă! Dumnezeule! Iar s-au dus banii de benzină! 

Patronul D. intră exact în acel moment, posomorât ca o zi ploioasă! Îi tuna și fulgera, nu exista lucru care să-i plac. Uită-te la grăbitul ăsta, ce priviri aruncă, zici că-i sfredel cu ghivent! deșteapta asta parcă-i curca-n lemne, iar nespălatu’ a lăsat numai urme pe jos, de-mi vine să-i pun mopu’ în brațe! Doamne, Dumnezeule! Ce mă fac cu oamenii ăștia?!

DUMNEZEU, VEȘNICUL PLĂTITOR AL OALELOR SPARTE, ÎI AUZI ȘI DE DATA ASTA ȘI MIȘCĂ NIȚEL DIN NAS! ASTFEL, SE TREZIRĂ CU TOȚII ÎN PIELEA ALTEI PERSOANE, ÎN CONTACT DIRECT CU BELELE TITULARULUI:

Astfel, A. se trezi  în locul vânzătoarei B. chinuit de o durere de dinți, începută cu trei zile-n urmă și rămasă neterminată, plus un deranjament diaree-ic de excepție! degetele de la picioare doreau să evadeze din bocanci, iar inima-i poposise, nițeluș, în gât!
Vânzătoarea B. tocmai se ridica dintre sacii cu facturi neplătite, deoarece poștașul, plictisit de corvoada zilnică de a căra sacii cu articole poștale, aruncase sacii peste grad, fără să conștientizeze că se afla cineva acolo! Cei doi dinți săriți împodobiră asfaltul, oglinda laterală a dubei făcu și ea un salt în bătătura, cuprinsă de dorința unui dans tematic! Și s-a mai dus 260 de euro- prețul obiectului săltăreț! Să mai vrei dubă nouă! patroane!
C. se trezi vârât până la gât în …ceva urât mirositor! E-fluviile din jurul său îi aminti că iar nu a primit salariul la timp, patronul a încasat ceva din urmă, dar lor le-a dat… din urma trenului! Le-a promis că taie un porc și le dă carnea! Or fi primind aștia de la curent mușchiuleț, la plata facturii? Beleaua este că și porcul trebuie să aștepte, să se mai îngrașe, până vine din Dubai Patronache! Merg oase de porc, la datoria de la cârciumă?  
Patronul D. se trezi Ministru la Ministerul Menestrelilor! Adică la cei ce cântă la cobza proprie! Ofuscat că nu i se dă suficientă atenţie, schimbă brusc registrul, trecu pe trombon! Tromboni pe toată lumea, iar în pauze, trâmbiţă sus şi tare că îşi va dedica existenţa binelui şi va bate toba împotriva răului! Dădu cu sacâz pe toate coardele!, ca să le vadă mai ca lumea! Noroc că  i se termină mandatul, altfel ar fi concertat la Beciul Domnesc!

CE BINE E SĂ STAI ÎN PIELEA TA ŞI SĂ-ŢI  FEREŞTI PUNCTELE NEVRALGICE-CĂLCÂIUL LUI ACHILLES! 


joi, 20 aprilie 2017

CRIME ÎN SERIE!


Totul a pornit de când era foarte, foarte mic, într-o noapte când ambii părinți au adormit cu televizorul deschis! Pink, așezat în pătuțul său, era cu ochii pironiți pe televizor, toată noaptea a urmărit tot ce se putea vedea pe canalul respectiv!Ah! nu! părinții se uitau la filme cu aventuri, numai că, prin somn, când s-a răsucit, tatăl a comutat pe un alt canal, unde, cumințel,  rulau diferite programe de divertisment! Dar numai până la orele 23.00, moment în care firma de cablu băga filme pentru adulți , cumulate cu firme de groază ! Și uite-așa a căpătat PinK obiceiul de a se delecta cu astfel de producții, ulterior, când s-a obișnuit cu telecomanda, devenind un obicei!

Acum, la vârsta pe care o avea, se individualiza cu K din PinK, auzise că criminalii celebri alegeau un indicativ, cum făcea Zorro, așa că, în mintea lui ucigătoare, acel  K venea de Killer! De foarte multe ori, întins la soare, imagina tot felul de metode, care mai de care mai sofisticate,  prin care să-și demonstreze talentul criminal! Dar lucrurile nu mai puteau continua în acest fel, trebuia să treacă la fapte!
Așa că își atacă prima victimă, pe Îngâmfata, blonduță și plinuță , exact când ea dormita sub umbrar, toropită de căldură! După ce o pândise ieșind din piscină, alesese ca metodă de ucidere, strangularea! Cu lațul pregătit, se furișă până la victimă, răsuci cu repeziciune lațul în jurul gâtului firav, strânse  cu putere, până ce văzu ca membrele atârnau moi!  Scoase lațul și se retrase în adăpostul său temporar, improvizat în canalizarea de sub pod, unde se simțea în siguranță, după fiecare faptă, datorită buruienilor  crescute, mai înalte decât el!
Era cuprins de o febră războinică, odată ce începuse atacul, nu trebuia să se mai oprească! Și cum Tontonel se nimeri taman atunci pe malul apei mâzgoase, nu trebui decât o secundă să treacă la următorul atac, mai ales că exersase mental toată acțiunea! În clipa doi, era călare pe spatele lui Tontonel, care, de surpriză, nu scoase un sunet! Din inerție, amândoi se prăvăliră în apa nu tocmai adâncă, timp în care PinK apăsa  pe capul victimei, ținând-o sub apă! Când aceasta nu mai mișcă, îi dădu drumul, cadavrul fiind luat de ape! Din nou în adăpost, scoase hainele ude de pe el, care-l puteau trăda, și îmbrăcă altele, uscate, în timp ce , deja, contura următorul atac! Hotărât, asta era ziua lui! Mult visata lui zi, apogeul viselor sale criminale! Și nu mai dorea să se oprească! și nici ziua să se sfârșească!
Creierul lui era fixat pe următorul atac, victima venindu-i în întâmpinare, mielușea nevinovată! Păcat, era cea mai bună prietenă a sa, dar tocmai de aceea trebuia să moară! Nu-și putea permite să aibă sentimente față de vreo ființă, toți erau doar dușmani, dușmanii lui! De aceea trebuiau să plătească pentru faptele lor murdare, pentru modul lor de a gândi, auzi, mirosi, trăi! De aceea Crețulina, care nu știa că vine în întâmpinarea morții, sărea zglobie, îndreptându-se direct către Răzbunător!
O clipă ezită, dar își aminti cele îndurate în viața sa, la care se adăugau cele căpătate din experiența celor din jur! și nu se mai opri: o lăsă să intre în hambar, fără să o avertizeze că cele două fire ce atârnau pe sus, erau băgate în priză! Crețulina fu scuturată de un fior prelung, după care se lungi pe jos, fără suflare! PinK scoase firele din priză, le strânse și vru să treacă la următoarea victimă,  a cărei moarte era calculată să se producă prin alunecare! Numai că îl străbătu un fior rece, nedefinit, la care se adăugă și constatarea că se lăsa seara! Ce mai trecuse timpul! și nu terminase tot ce-și propusese! Dar și mâine este o zi!

La masa de seară, îl auzi pe Tata, comentând către Mama:
-S-au  petrecut o mulțime de lucruri ciudate astăzi! Mai întâi am găsit-o pe Îngâmfata cam stresată, bălăngănindu-se prin curte, de parcă merge pe tocuri! Apoi l-am găsit pe Tontonel în josul pârâului, înecat! Bine că l-a iertat Dumnezeu, era așa bătrân, și, pe deasupra, mai băuse ieri și niște otravă pentru melci! Pe Crețulina am găsit-o zăpăcită rău, plină de sânge la botic, se împiedecase, la intrarea în hambar, de prag, dând cu capul de-un pietroi! Țuțurelu’ lu’ tata! tu ai pus pietroiul acolo!
Țuțurelul nu spuse nimic, era foarte supărat! Se întorsese totul împotriva sa: nu găsise din ce să-și facă laț, așa că a improvizat unul din elasticul de la chiloți! Ticălos elastic, l-a trădat și el! fusese prea moale, așa că o ratase pe Îngâmfata, rața cea grasă și gălbuie, ca și fructul de comparație! Tontonel fusese un eșec total, mai degrabă îi făcuse un serviciu! Tot murea! Și este foarte posibil să nu fi fost nicio contribuție la decesul acestuia, venită de la PinK! Bine că nu  s-a înnecat și el, apa aia jegoasă era numai bună de oprit în gât, te înecai numai din scârbă! Iar Crețulina fusese un accident, de unde să știe că taică-su scosese siguranțele de la priza din hambar, după ce se electrocutase  personal! Oricum, așa îi venise ideea lui PinK, de a ucide oița după cum îl văzuse pe Tata schelămbâindu-se prin curte, de ziceai c-o face pe șmecherul!
Și copilul de 6 ani începu să se gândească la următoarele lui crime! Numai că acestea trebuiau să mai aștepte, căzutul în pârâu îi adusese o pneumonie serioasă și deja începea să plângă. Știind că nu suportă injecțiile dureroase, de care era sigur că nu va scăpa, avea deja experiență! Dar se autoconsolă, niciodată nu-i trecut timpul pentru a pune la cale ticăloșii! Și avea toată viața la dispoziție!  
Dacă nu-i rupe fundul, între timp, mama!


miercuri, 19 aprilie 2017

DUPĂ FAPTĂ , ...ȘI RĂSPLATĂ! (Din nou poveste adevărată!)

El-92, ea, cu 11 ani mai puțin! Bătrâni, dar încă în putere! Mai exact, se mișcau fără baston, aveau grijă de curte și casă! Mai aveau niște lalele, trandafiri și crini, pe care nu le împărțeau cu nimeni! Cel puțin, cei din cartier nu-și aminteau să fi fost vreun copil care să obțină măcar o floare! Și mai aveau niște roșii, o minunăție! mari cât un pumn de om sănătos!
Nu vroiau să spună care-i secretul cultivării acestora! Doar că vecinul s-a întrebat cum curățau WC-ul, aflat în fundul curții, fără posibilitatea de a fi vidanjat! Și că, într-o dimineață, devreme, l-a văzut pe bătrân cu o găleată-n mână, punând din ea, cu, polonicul, la rădăcina plantelor! La toate, inclusiv la flori! Ar fi trecut peste, dacă n-ar fi fost și mirosul pătrunzător, care a dispărut destul de repede! Peste câteva luni, vecinul s-a convins, nu văzuse rău, pe peretele din spatele casei sale, în dreptul bucătăriei bătrânilor, tencuiala căzuse, iar peretele mirosea a urină! Deci, pe peretele lui ajungea restul! Acolo opera olița de noapte!
Bătrânul era un tip muncitor, bătrâna, nu se știe! dar amândoi era tot timpul curați! La ei în casă se pătrundea rar și se stătea puțin! Nu erau mulți cei care se bucuraseră de acest privilegiu! Cele mai multe ori le petreceau, însă, amândoi pe banca de sub bolta din viță-de-vie! Bătrâna mai stătea la colțul casei, de vorba cu vecinul! De multe ori i se plângea acestuia că nu-l poate opri pe bătrân să nu coboare-n beci, era prea greu să urce! Cobora să mai bea un pahar de vin. Bătrâna nu vroia să-l lase, dar se pare că asta rămăsese ultima lui bucurie! Odată a coborât și noroc că ea și-a dat seama că nu mai urcă! A rugat un vecin să vadă dacă-i în beci și nici acesta n-a mai urcat! Vinul fierbea și au leșinat din cauza gazului emanat! Norocul lor a fost că erau cu capetele sub nivelul butoiului și cu nasurile în țărâna umedă, altfel îi îngropa în grup! Pentru că i-a scos vecina pe amândoi, c-un prosop umed la gură, era să rămână și ea cu ei! Ba le-a mai făcut și respirație bușon la bușon! 
Bătrâna nu scăpa nici un prilej să explice cât de rău îi pare când îl vede că ce chinuie, bătrânețea e urâcioasă! El nu mai vedea bine, articulațiile îi erau anchilozate, inima ticăia încetișor! Să ți se rupă inima când îl vezi cum se chinuie, săracul de el! La 5 minute după ce-a terminat discuția cu vecinul, acesta a auzit - Dare-ar dracu’ în capul tău de ghijoi bătrân! nu te mai ia naiba de pe capul meu, jigodie puturoasă! Vecinul a presupus că o lăsaseră nervii, deh! avea și ea o vârstă! Numai că epitetele s-au auzit și în zilele următoare! Bătrânului nu i s-a auzit gura, dar cobora mai des în beci! Până-ntr-o zi, când nu s-a mai dat jos din pat! Și de acolo, a plecat direct la cimitir, să nu mai deranjeze pe nimeni!

La înmormântare, spiritele unora s-au încins - cel mai nemulțumit era feciorul moșului! Om trecut de 40 de ani, nu înțelegea dacă a fost un calcul meschin sau doar un calcul simplu- moștenitorul bătrânului era nepotul, adică propriul său fiu! Nu putea să-l dușmănească, era din sângele lui! Ce-l deranja era explicația bătrânei, trâmbițată peste tot, precum că hotărârea o luase moșul, la insistențele ei, pe motiv că nepotul e mai tânăr!!! Fiul lor era supărat pentru lipsa de încredere, fapt pentru care a plecat acasă la el acasă, fără să se uite înapoi! și chiar fără să participe la pomană! Și nu a mai dat pe-acolo! Și nici nu stătea în același oraș!
Nu se știe cât a plâns bătrâna, dar peste vreo două săptămâni a dispărut, iar în casa lor s-a instalat o familie nouă! Vecinul a crezut că s-a împlinit ceea ce-i spusese, bucuroasă, bătrâna! Adică nepotul îi promisese că o ia cu el la București, unde avea serviciul și unde stătea cu proaspăta nevastă!
Au trecut luni și lumea a uitat de cei doi! Casa a fost dărâmată și, în locul ei, a apărut un spațiu comercial, cu tot cu locuința proprietarului! Vecinului nu și-a crezut ochilor când, într-o bună dimineață, s-a întâlnit cu bătrâna la 2 străzi mai sus de strada lor! Aceasta, în papuci rupți și-n capot, cu ochi rătăciți, fără să-l recunoască, l-a întrebat dacă nu știe unde se află strada lor! Când a ajuns la stradă, i-a mulțumit ca unui străin, și în privire i-a lucit bucuria - își va vedea casa! Dar casa nu mai era aceeași!

La o săptămână, mergând în vizită la cineva, vecinul a avut altă surpriză - la parterul blocului unde s-a dus, se muta cineva! iar acel cineva era bătrâna! Mai precis, era mutată de nepot și de soacra acestuia! Mai târziu s-a auzit toată povestea- nepotul luase banii pe casă, cu ajutorul bătrânei, promițându-i, în schimb, că o va lua cu el! Dar n-a făcut-o, și-a luat el apartament în București, a ținut-o pe bătrână cu chirie pe undeva, apoi i-a luat garsonieră! Și, pe motiv că e senilă, a tăiat gazele și televizorul, ca să “n-o pună în pericol” !Mâncare îi aducea soacră-sa, cu sufertașul, e drept, bătrâna nu suferea de foame! Stătea toată ziulica pe un scaun, la umbră, cu mintea aiurea, poate se credea la ea pe terasă, pe băncuță!


A murit după câteva luni! Cunoscuții l-au judecat amarnic pe fiu, care nu a mai dat nici un semn de viață! Pe urmă, și-au amintit ce a spus preotul la înmormântare- NIMENI NU SCAPĂ DE JUDECATA LUI DUMNEZEU- AȘA CĂ AVEȚI GRIJĂ CE FACEȚI ÎN VIAȚA ASTA! 

luni, 17 aprilie 2017

ROMÂNIA PITOREASCĂ!

Bietul Nostradamus se răsuci în coșciug, amintindu-și ce-i trecuse lui prin cap și ce au tot scos din pălărie tot soiul de prezicători, zicători, vrăjitori și alte specii care practică vrăjeala! Pe spatele lui de muncitor în întrecerea socialistă, pe mintea lui de iluministo-renasco-pitagoro-cosmopolito-bla-bla! S-ar fi tras de păr, da-i căzuse după prima ploaie, și-ar fi vârât unghia-n gât, dar nu-și găsea unghiile! S-ar fi împușcat, dar nu avea cuțit, și s-ar fi înjunghiat, dar nu avea retevei! Singurul lucru pe care și-l asoma, pardon! asuma era legat de români! Parcă, parcă își aducea aminte că, la o beție cruntă, a prezis că cel de-al 3-lea Război Mondial, ăla dintre islamici și creștini, finalizat cu ocuparea tuturor (locurilor de muncă) de către cei dintâi, va face ca omenirea să se așeze în alte tipare! Ce i-o fi venit! să spună că românii vor juca un rol important în reașezarea globală!? Se întrebă dacă mintea i-a fătat asta din cauza polului energetic pe care l-a mirosit pe meleaguri mioritice, născute miorlăitice, așa cum nea Zamolxe se juca cu focul? Sau din cauză că meleagurile respective era, încă, frumoase, că la Soare te mai puteai uita, dar la Carpații golași (de păduri) și lustruiți, ba? Oricum, aburit rău,  ridică lingura și decretă că românii ar fi ceva rude relative cu zeii și că din coapsa lor va renaște Omenirea!


Lică nu auzise de, auzise, în schimb, că în România lucrurile se schimbaseră în ultimii 25 de ani, de când lăboaiele lui, mărimea 47, călcaseră ultima oară pe meleagurile natale! Se hotărâ, astfel, să-și ia nevasta – o argentiniancă mămoasă, dar plină de nerv, cei 2 copii trecuți de vârsta majoratului, pudelul și brâul lat, de care nu se despărțea niciodată!, și să poposească în patria natală! Ce-i drept, familionul său nu se dădea dus, dar ca să scape de răspovestirile lui despre cel tărâm de basm, cu care, din ce în ce mai des, le împuia capul, au acceptat excursia de 10 zile!
Zborul a fost minunat, până când au pătruns în spațiul aerian național, unde au fost întâmpinați de ceea ce credeau că sunt turbulențe, dovedindu-se  a fi doar curenți de aer provocați de avioanele NATO ce se jucau prin văzduh, ba chiar și de un întâmplător avion de vânătoare rusesc, ce trecea pașnic pe deasupra norilor cumulus, nimbus și bimbus!
După aterizare, au vrut să închirieze o mașină, dar, ghinion! vorba celebră! n-au găsit decât o mașină de gunoi, care tocmai trecea pe-acolo! Lui Lică i se roteau ochii în orbite cu viteza luminii, în căutarea celebrei Dacii 1310, ce popula Dacia înainte de Burebista și de ’89, dar canci! nu se zăreau decât Audi, Renault, Opel, precum și alte mărci binecunoscute! Inima îi tresăltă când se dumiri că printre ele mișunau și ceva detalii autohtone, reprezentate tot de un soi de Dacie, dar numai cu numele! Nu era bai! în ultimii ani mai lucrase cu rulmenți românești făcuți în China, cu pompe de injecție românești asamblate la turci și cu truse de scule românești- made în Germany.
-Să luăm trenul până la ai mei! se trezi vorbind, aducându-și aminte că văzuse pe Net cerința arabilor de a le face românii 1000 de locomotive, știau ei ce știau de pe vremea Odiosului și a Sinistrei! Numai că răspunsul ministerului de resort a fost redundant - Nu vreți niște piese de schimb, că nu mai avem linii de fabricație pentru locomotive?
-Noi vrem caii, nu căruța! au gemut arabii, mai ceva decât ‘Noi vrem Pământ!’ a țăranilor de la 1907! și s-au cărat la ei acasă! 
Ziua se repezea spre noapte, iar ei nu știau ce să facă! Noroc cu un autohton cu accent de sorginte europeană nedefinită, care, la un preț bătând toată concurența, le-a închiriat o mașină aparent normală, după care s-a ușchit, dând clasă lui David Copperfield!
După ce au legat cu sfoară portierele, au prins cu agrafe oglinzile și au împins la vale hârbul, ca să pornească, au pornit și ei cu vijelioasă  viteză de 35 km/an în expediția mult visată de unul și foarte mult urâtă de ceilalți. Și-au mers - file  de poveste, până li s-a terminat benzina, și-așa nu prea multă! și când au oprit, au constatat că s-au rătăcit, hărțile de pe GPS nefiind reactualizate dinainte de retragerea aureliană, când romanii au rămas pe meleaguri bahice! pardon! dacice! Și să mai zică că nu au avut noroc - au găsit o pensiune agro- turistică, unde țața Aglaia a aruncat cu toporul după cucoș, nu l-a nimerit, așa că ciorba țărănească s-a transformat în una americănească, că doar pui congelat din SUA mai avea la frigider! Dar a fost dreasă cu ou chinezesc din plastic, până și usturoiul prin care s-a tăvălit orătania având aceeași  sursă, chinezii fiind mari militanți pentru schimburi culturale!
Dis de dimineață, după ce și-au scuturat ciolanele ostenite de contactul cu dormeza supraviețuitoare a primului război mondial, și-au întors buzunarele pe dos, le-au scuturat bine, n-au găsit mare lucru, dar le ajungea să se întoarcă la aeroport, cu o condiție - să aibă și benzină! Teancul de carduri proprietate personală nu le folosea la nimic, au aflat că cel mai apropiat bancomat bătea la vreo 30 de km nord! Și cum ceasul lui Lică se potrivea cu fiul Aglaei, au descoperit subit că prin magazia agro se rătăcise o canistră cu benzină, cine știe de când zăcea, nemernica! acolo, singurică! Urmând instrucțiunile gazdei, au pornit pe drumul fără întoarcere! La 5 minute de la plecare, intrau într-un oraș acătării, unde, bucuros! au zărit mulțimi de bancomate, stăteau băncile una lângă alta, mai ceva decât soldații aliniați în front!
Când s-au văzut în avion, familia a avut o surpriză- Lică nu vorbea decât engleza, de parcă toată viața lui trăise numai peste ocean sau peste Canal! Orice interpelare în limba maternă era tratată cu What? I do not understand! În sfârșit, excursia și-a atins scopul - Lică devenise cu adevărat cetățean naturalizat prin alte părți! Adică un cetățean global!

Dumnezeu îl privi în mod ciudat pe Nostradamus, care ridică din umeri! Pe când se ocupa  el cu prezicerile memorabile, parcă  oamenii erau altfel, MAI BUNI!