CE BINE E SĂ TE CUNOASCĂ LUMEA!

Un banc vechi suna cam așa: 

Pe vremea locomotivelor cu aburi, mecanicul de locomotivă tocmai băga de zor cărbuni în măgăoaia de oțel, când un nenișor, cu o față umilă, dar care exprima profunda admirație, mai mult cu ochii băgați în terasament, se apropie și-l întrebă:

- Șefu! Ei, Șefu! Mata conduci hardughia asta?

- Eu, bineînțeles! recunoscu, mândru, meseriașul.

- Ești tare, Șefu! Păi nu oricine poate să miște dihania asta! Pe bune, chiar mata o miști?

- N-am zis că da! Ce, eu mint?

- Ești tare, Șefu, tare de tot! Da’ o țigare n-ai?

Mecanicul întinde pachetul de țigări, iar nenică se servește cu trei odată, după care înalță capul, se uită cu  un ochi la meșter, întrebându-l cu ironie și dispreț:

- Băi Bulă, dar tot tu ești prostu’ care bagă și cărbuni, să moară măta?

Dar dacă nu e banc?!?

Ciurel era mândru de el, mai ales că era cunoscut și răs-cunoscut, nu exista suflet de om și picior de iepure să nu vorbească de Măreția Sa! Rudele nu-l scoteau din Mândria Noastră și Mândria Neamului Românesc! Prietenii, unul intra, altul ieșea! Colegii au propus să-i ridice o statuie  în parcare, iar Șefii îi caută Compania,  să zici că și Soarele se învârte în jurul lui Ciurel, iar Calea Lactee e doar o simplă potecuță creată pentru ascendența respectivului. De exemplu, acum două luni, la celebrul restaurant “Câinele Berc și Mâța Cheală” a fost iar rândul lui să facă cinste atât auditoriului, cât și auditorului venit în control.  Era știut că, fiind un tip descurcăreț, toate controalele erau în sarcina lui, ce făcea, ce nu făcea, el pe toate le știa și le scotea. Cel mai important era că nu interesa pe nimeni cine plătea consumația, damele și muzica, Ciurel fiind omul de barză! pardon! de bază, dacă nu de găină! Lui chiar îi plăcea acest rol, deși copiii, acasă, după aia mâncau doar surcele, și alea cu porția! Așadar, ultima ispravă se lăsă și cu o amendă, pentru încălcarea ordinii publice, Ciurel urinând pe portretul noului primar, rămas bine lipit la ultimele alegeri din urmă cu doi ani. Și cum amenda îl găsi la serviciu, Tonți, șeful lui direct, convocă personalul și făcu ședință, Ciurel primind un perdaf de toată frumusețea, din care reieșea că face colectivul de rușine. El râse din toată inima lui bună, bănuia că nu vorbește serios, cum ar fi putut, doar pentru colectiv își consumase rezervele financiare.

- Vedeți ce băiat bun e amicul nostru? se manifestă Tonți, adăugând- O bomboană de om! 

 - Da, da! Dacă n-ar fi el! aprobară ceilalți, consemnând în caietul de procese verbale de ședință că Murdarul Ciurel nu a ridicat  obiecții la oprirea a 25% din salariu, pe trei luni. 

Omul nostru de turtă dulce era bine văzut și în parc, unde hrănea atât porumbeii, cât și ciorile, se băteau cele două neamuri care să sară mai în fața lui Ciurel, în așteptarea unor fărâmituri mai grase, nu era el omul să alunge pe cineva, cum nu era animalul care să arunce cu bâta-n baltă și să sperie peștele cel gras, unicul din iazul aferent parcului!

Și în cartier era așteptat cu bucurie, așa puteau goli olițele, descărca nervii întinși  pe sfoară, la uscat! arunca cu lături și din lături, înjura ca la ușa cortului în fața căruia se născuse, ce mai, era omul care le trebuia. Mai mustăcea el câteodată, dar când auzea pe cineva spunând: - Îl cunosc eu, e de-al nostru! sau: - Merg pe mâna lui Ciurel, c-așa e el, are gros la portofel! se îmblânzea deodată, uita de supărările anterioare și zâmbea cu toți dinții și toată fața îi era o lumină!

Numai acasă lucrurile nu stăteau la fel, nimeni nu sufla o vorbă la străini, TOP SECRET scria pe ușă! Orice încercare de stoarce o informație de la familia lui, individual și compus, se lăsa cu o muțenie demnă de Gânditorul Cucuteni! Ziceai că dacă lumea s-ar sfârși în ograda lui Ciurel, nu s-ar auzi nici musca, una bucată oftat și-un kil de lacrimi! Suspect de guralivi în rest, îngrozitor de ermetici la chestionare sociologice, membrii ciurelieni nu scăpau o vorbă despre capul sec al familiei, care nici el nu dădea semne că subiectul l-ar interesa. Cunoscuții bănuiau că îl respectau atât de mult, pe el și faptele sale inimoase, încât nu doreau să-l supere cu ceva!

Într-o zi, însă, cineva greși și stârni iureșul care a rămas în analele omeniri cu titlul ZIUA CEA TRISTĂ A LUI CIUREL! Totul a început cu obișnuitele glume proste pe seama lui, gen pus tuș pe scaun, răpit pix, mâzgălit lucrare la care s-a chinuit 2 ore, strecurat gumă mestecat în  sandvișul cu ceapă etc. La 13.35, răgetul lui Ciurel sparse liniștea și geamurile instituției, brodând lacrimi datorate palmelor usturătoare aplicate la întâmplare, dar de care n-a scăpat nimeni, inclusiv capul răutăților, Tonți-Șefuțu! După care, profitând de uluirea celor prezenți, Ciurel aruncă o rafală de înjurături, care ar fi făcut de rușine un cioban rău de muscă, aparent fără țintă, dar nu scăpă unul singur de sfânta pomenire! Ieși, trântind ușa și crăpând tocul!

În parcare când vru să-și ia bicicleta parcată printre limuzine, îl găsi pe paznicul veșnic pus pe glume, care îi ungea zilnic șeaua cu ulei, pe care, de astă dată, îl puse el pe fugă cu șuturi în posteriorul săltăreț, de credeai că s-a  deschis Campionatul Mondial de Tăbăcit Piei de Curcă!

Îngreunat serios de pietrele luate din pavaj, alesese pe alea mici și denivelate, cât să încapă în pumn, Ciurel poposi pe strada lui, unde începu un concert de sudalme împestrițate cu expresii împrumutate din mai multe limbi, toate negre de supărare, în timp ce exersa Tirul cu Cataroiul Urban, atent să nu rateze vreun geam! Curioșii, deveniți victime colaterale, nu îndrăzniră să comenteze, chiar și după epuizarea stocului de pietre, era, de altfel, și inutil, Ciurel ajunsese acasă! Dintre oftaturile unanim dezlănțuite, se auzi și-un comun - De aia tac ăia la el în casă, că-i nebun!  țicnitul dracului!

Ce legătură are povestea lui Ciurel, cu bancul inițial? Are! Pentru că lui Ciurel, veșnicul mecanic de locomotivă al tuturor nemernicilor, i s-a acrit să i se spună că-i doar unul din mulțimea de fraieri care bagă cărbuni la locomotiva celor care-i fumează țigările și-l mai fac și SCÂRBĂ! deși scârba nu e el!

RĂZBOI ÎN FAMILIE!

 Odată cu plecarea copiilor după Paște, casa rămase la fel de goală ca pagină albă! Doar cu ceva umbre de cetățeni, doi la număr, care multe nu prea aveau ce să-și spună, li se terminaseră bateriile și nu erau reîncărcabile.

Nu erau deloc bătrâni, abia băteau spre 50, dar timpul își pusese amprenta, erau amândoi marcați pe viață: el, se fripsese cu-un bec ce-a explodat de furie că nu-i lăsat să se consume din singurătate. Ea, cu fierul de călcat, confundat cu telefonul mobil, după o partidă de somn ghebos! Fata plecase în Regatul Unit, băiatul se făcuse un pic danez, amândoi străini unul față de celălalt, dar nu și problemele lor. Cei doi părinți rămași orfani de copii nu se mai giugiuleau deloc, singurele momente de apropiere erau zilele de salariu, moment dramatic când împărțeau atât veniturile, cât și datoriile. Cât despre împărțirea scatoalcelor, aceasta nu se mai petrecea de vreo 6 ani și-o țâră, de când zăcuseră, după meciul de catch  progresiv, ceva vreme în același salon, grație unei verișoare medic, care crezuse că le face un serviciu (de exemplu, unul de cafea!), punându-i împreună, fără să știe că era ultima oară când cei doi  vor dormita și vomita, în aceeași încăpere, și încă grație somniferelor .

Când au hotărât să-și ia fiecare serviciile  pe care le aveau și-acum, n-au știut că degețelul lor norocos nimerise locașul inadecvat- fuseseră prea bucuroși că le-a dat laptele-n Passat, unul dimineață, celălalt, după - amiază, tot timpul cu ochii pe copii, predare de schimburi, din mers! Și au trecut 10-20 de ani și s-au trezit că nu-și aduceau aminte cum îl cheamă pe consort, cât despre ziua de naștere, noroc că sunau rudele și prietenii, ei nu mai aveau habar! Ba nici dezbrăcați nu se mai văzuseră de când fuseseră la mare, nici nu existau copii pe-atunci! Și chiar zâmbeau în poză, parcă erau și fericiți! Curios, fiecare îl suspecta pe oponentul-dizident, de aventuri extraconjugale, din păcate, scroafa era moartă-n coteț, dacă nu la unul, măcar la doi! și asta nu din cauza bunelor moravuri pierdute în grădina de zarzavat, ci doar din obișnuința acelor multor ani, de roboți excentrici, incapabili să o ia de la capăt.

Turnura lucrurilor a dat-o o chestie-trestie, adică l-au mutat pe el dintr-un sector, în altul, era practic! o avansare, dar pentru împricinat părea o ghilotină, cum, să nu se mai ducă, noaptea, la muncă? Iar când a dat și cu nasul de nevastă-sa (ochii fixau plăcile de gresie), s-a simțit de parcă fusese prins la furat ridichi de lună! Nici ea nu era mai exuberantă, părea că înghițise un sconcs și-i venea înapoi pe gât.

Momentul cel mai penibil a fost mersul la culcare, de multă vreme dormeau separați, iar acum, se pare, și-au adus aminte că au ceva în comun-patul! Numai patul, nu și activitățile adiacente, dintre  care exemplificăm-spălatul pe dinți înainte de culcare...! Cum? Asta nu se practică în pat, altceva se….? Trecem peste amănunte și, după ce constatăm că dormitul spate-n spate își are neajunsurile lui, ajungem și la momentul Dimineața, când s-au trezit dormind buștean, pe parchet, fiecare pe o latură a patului și cu pătura pe pat, fără ei, în timp ce dantura le clănțănea Bach și Mozart, stiluri diferite! Amândoi, în aceeași clipă, năvăliră spre baie, reușind să-și ciocnească bostanii între ei, plus  de ușa pe care n-au apucat s-o deschidă! Mârâiră solemn în lupta pentru ocuparea temporară a tronului, apoi el renunță, nu din cavalerism, ci pentru că își adusese aminte că apartamentul mai are o baie, și gata! s-au spălat rufele în familion!

Când el ieși de la bărbierit, o găsi vopsind o dungă albă, cu rol de a delimita spațiul personalului și acceleratului de 6.32 pm! Amândoi refuzând să comunice prin principalul organ bucal, adică să deschidă gurița și să lege propoziții, restul zilei îl petrecură trăgând linii cu vopseaua aia albă, până schimbară aspectul general, ziceai că a venit iarna! Botoși, botoșei și amândoi supra-încăpățânați, nu vroia niciunul să cedeze, parcă aveau ceva de împărțit! Cum? Aveau? Eu n-am observat, poate din cauza vopselei!

Așa a început războiul hetero-coclit, care, spun arheologii de prin vecini, ar fi durat cam un an, în timp ce lor li s-a părut o veșnicie. Și cum parcă Blaga- poetul (nu politicianul!) spunea că veșnicia s-a născut la sat, gurile rele spun că mânca bureți, veșnica lor răfuială s-a născut tot la oraș!

Dintre multele și seninele ale lor acțiuni, la fel de senine că un portavion atomic, putem enumera trezirea de dimineață, prin duș forțat, în timp ce degetele de la picioare sunt conectate la priză! Adevărat, o vreme aveau amândoi părul vâlvoi tip afro, ea, în calitate de stropitoare, lipsise de la lecția cu electroliții, apa reușind să-i mai calmeze  nervii, după metode demne de ospiciu! Dacă n-a băgat la bilă că apa conduce curentul, cum să știe cum se conduce un război geopolitic în josul apei? El, mai des curentat la pungă, se mulțumi doar să rânjească, independent de voința proprie. În schimb, puse în aplicare programul de cutremure, realizat prin strămutarea unui cufăr vechi, antic și de demult, făcând să vibreze geamurile, odată cu lenjeria de corp a doamnei, înșirată la uscat în sufragerie, ba chiar și a celei purtabile, pectoralii intrându-I într-o oscilație armonică de grad III. Cu o falcă-n cer și una pe TeVeu, matroana trecu la sportul ei preferat, aruncarea cu polonicul, precum și la magnetizarea protezei metalice a soțului, care se trezi cu dințometrul lipit de calorifer, brusc și instantaneu. Toate astea pe parcursul unui singure ore de antrenament!

Și uite - așa trecu timpul, lăsându-și urmele pe chipurile și pe fizicurile, ticurile și deciziile lor! Locuința semăna cu Hiroshima și Nagasaki, la un loc, amestecate de bombă, nu-și mai găseau obiectele personale la locul lor, fie datorită unei acțiuni secrete, fie, PUR, simplu și FAIRY, datorită atacului cu gaze naturale, larg practicat de amândoi! 

Răcirea bruscă a vremii, core-lată cu răcirea și mai bruscă a veniturilor comune, plecate la reparații sau  ca daune de război, cu victime colaterale- vecinii care nu-ș putea ține râtul AT HOME! Inundațiile catrastrofale, testate prin deversarea deșeurilor menajere și poluante, din oala de noapte, direct în auzul celuilalt! Ploile acide cu sifon și băuturi slab energizante, care făceau să sară basca și să guițe vițelul! Înlocuirea sării fine, cu griș cu lapte! 

Imaginația lor depășește  cadrul clar-obs-cur al potențialului militar al taberelor antrenate în conflict! (nu știu  de unde îmi vin comparațiile astea extremiste, posibil să mă fi intoxicat cu etanol!)

Și, într-o zi, primiră, pe neanunțate, o vizită comună și urbană - au sosit copii!!! După modul câș de a privi lucrurile, se pare că mai multe persoane slab interesate îi puseseră pe aceștia la curent ( cel puțin 220 volți) cu meciul în desfășurare, nu părea surprinși de dezastrul din apartament, aidoma cu cel din viețile proprii!

Și odată cu ei, pe ușă intră porumbelul păcii, porumbeii ce le ieșeau din gură și cele două nepoate, ale căror apariții  pe lume asta trecuseră  neobservate din cauza luptei secularo-selenaro-hilare, dintre doi oameni care se vroiau serioși. Odată cu sosirea celor doi îngerași-îngerașe-îngerașuri,  după o mie de ani de întuneric, chipurile li se luminară, făcând inutilă îmbrăcarea  cămășilor de forță- daruri ale musafirilor! Cuțitele și-au luat locul în sertar, satârul a alunecat în coșul de gunoi, spray-ul paralizant s-a ascuns printre borcanele cu murături din cămară! Cei doi luptători s-au privit lung în ochelarii cu dioptrii mari, au zâmbit la micuțele suflete inocente și s-au întrebat cu glas tare:

-DE CE NE PURTĂM CA DOI BĂTRÂNI CIUFUȚI ȘI PROȘTI?!? MAI PUTEM FI, ÎNCĂ, DE FOLOS!

CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE!- INIMI DE AUR!

  - Ce chestie curioasă! mă întâmpină cel mai bun prieten al meu, în timp ce trag scaunul să mă așez să-mi beau cafeaua. Nu cred că știu la ce se referă, dar sunt sigur că o să aflu.

- Ai auzit că doi bătrâni au cerut ajutorul autorităților ca să le taie lemnele? Au cerut ajutor pentru că ei nu au putere să mai facă așa ceva, nu se mai găsește cineva să facă ceva contra-cost, dară din omenie! A ajuns primăria să se ocupe și de așa ceva!

Iată explicația pe care o așteptam! Binecunoscuta lipsă de forță de muncă disponibilă să completeze serviciile de care ai nevoie. O fi treabă de primărie? Sau din banii tuturor trebuie subvenționată lipsa de interes sau cea de omenie?

Am fost curios să aflu povestea celor doi bătrâni, pentru că, din start, se ridicau niște semne de întrebare. 

Mai aflasem și altădată o altă povestire. Mi-a spus-o un bătrân nu așa de bătrân, dar care nu avea pe nimeni, copiii îi plecaseră“ afară”! doi fuseseră, amândoi morți din diverse motive -unul, presupus înecat, altul, răpus de leucemie. Omul abia făcuse 64 de ani, însă puterile îl cam lăsau, cheful de viață i se diminuase, îmi spunea că ar vrea pe cineva să-l îngrijească.

- O femeie? l-am întrebat ironic, sunt atâtea cazuri de bătrâni care vor aventură, încât nu simt că singurătatea i-a făcut ridicoli.

- Nu asta mă interesează. Am nevoie de cineva care să-mi facă de mâncare, să facă curățenie, să am cu cine vorbi! Să fie cineva care să-mi dea un pahar cu apă, când n-oi mai putea să mă dau jos din pat! Am două case mari, nu pot avea singur grijă de ele! Le-am făcut pentru copii, acum ei nu mai sunt, nurorile nu vor să audă să vină să stea cu mine, se simt mai bine acolo unde stau! Cred că au dreptate, cine e suficient de nebun să-și lase agoniseala, să-și mănânce zilele cu mine? Nepoții nici nu știu cum arăt, ai mei copii au murit tineri, a trecut timpul! Nu sunt încă o povară, pot să-mi fac singur de mâncare, pot să-mi fac curat, dar nu știu până când! Dacă n-o să mai pot să mă mișc, ce-o să se aleagă de mine?

A dat peste niște vânători de avere, le-a făcut acte pe case, pe lucrurile lui, a condiționat cu îngrijirea și cu înmormântarea. Cât a trăit, a fost bine, l-au îngrijit foarte frumos, dar la groapă l-au dus cu minim de cheltuieli, mai era puțin și-l cazau pe marginea drumului. Norocul lui a fost că a venit la înmormântare și o nora a lui, tocmai aia de care se plângea că-i bățoasă rău. A sărit femeia cu gura pe moștenitori, ăia au sfeclit-o, au făcut treburile ca la carte, nora a plecat fără să vrea ceva, bine că l-a văzut odihnindu-se în pace! 

Cu atât mai curioasă era povestea celor doi bătrâni, cu lemnele lor, se isca întrebarea -Cum de s-a ajuns aici?

Să presupunem că aveau împreună patru copii, toți aranjați, la casele lor, proveniți din căsătoriile anterioare! Adică 2 ai lui, 2, ai ei! Numai că trei stăteau în alte colțuri ale țării, unul era în SUA.

Nerecunoștință? Răutate? Chiar aici s-a ajuns? Din păcate, niciuna dintre ele! Situația nu se datorează copiilor, ci părinților, după principiul  - Culegi ceea ce semeni! Ori, cei doi, (acum) neputincioși, n-au știut toată viața lor să dovedească că au și suflet, că pot fi oameni ca toți ceilalți, nu sfinți, dacă am fi sfinți, ar fi plină lumea de icoane, cu noi, toți sfinții, cocoțați în ele!

Cât au trăit, au trăit numai prin procese: pentru mutarea gardului cu 10 cm, pentru că a tras copilul vecinului cu praștia cu bile???, (au găsit bilele în cocoșul mort!) pentru că vecina X a înjurat de mamă, (precis era mama lor!), pentru că stau babele pe marginea șanțului, (sigur discută despre ei!) pentru că vecinul Y a săpat o groapă și a pus pământul ud peste stâlpul de la gardul lor, era metalic și a ruginit, e putred din cauza asta! Să vină poliția, s-au suit alții în copacul care spânzura deasupra curții vecinului Z, era copacul lor, numai ei aveau dreptul să-l culeagă, chit că spânzura peste răsadurile vecinului. Să-și ia cutare câinele și să-l ducă unde o vedea cu ochii, latră, nemernicul, noaptea și ei nu pot dormi! A dispărut grebla, sigur a furat-o Icsulescu, de mic copil fură!

N-au scăpat nici rudele: ăla e-un nespălat, pute! Celălalt, clefăie la masă, îți vine rău când îl vezi! Madam C s-a uitat urât, verișoara face ochi dulci soțului! Mister Bau-Bau își găsește să vină numai noaptea, iar frate-tău a plecat cu tot cu scrumieră, chiar dacă am găsit-o după câteva luni în grădină! Nu au scăpat nici cei din piață, ăia toți fură la cântar și nu  muncesc deloc, ce-i cu prețurile astea umflate? 

Au reclamat sectoristul că le-a întors spatele când i-au cerut să-l aresteze pe cel ce vindea semințe! Au cerut din nou banii luați de la poștaș, pe motiv că n-au semnat nicăieri prima dată!

Dar cel mai urât s-au purtat cu proprii lor copii - viața în cazarmă era joacă de copii, totul trebuia să fie la linie, la locul lui, chiar dacă nu avea locul lui! Fiecare greșeală, penalizată cu bătaie! Când aceștia s-au săturat, și-au luat lumea-n cap de mici și nu s-au mai uitat înapoi! După ce a mai trecut timpul, nostalgici, s-au reîntors să-i vadă și, în loc de bună primire și vițelul cel gras, s-au trezit cu reproșuri! Au plecat, jurând să nu mai revină și s-au trezit că cineva băgase zâzanie între ei, așa, de la distanță, să nu aibă liniște! Colac peste pupăză, s-au trezit admonestați de cunoscuții lor și de rude, cum de sunt așa ticăloși, de-au uitat de părinții lor? Și-au înțeles că cei părinți se plângeau tuturor că au crescut copii și aceștia le-au întors spatele, scopul văicărimii fiind de a-și face de rușine copii!

Pare incredibil, dar toate astea chiar se întâmplă! Și atunci, de ce ar fi cineva obligat să le taie lemnele? Să și le taie singuri, așa cum au făcut o viață întreagă!

Și totuși, de ce să fim și noi ca ei? Merită, oare, conștiința noastră să supraviețuiască cu o asemenea pată otrăvită? Sau, ca să ne dovedim că nu am uitat să fim oameni, n-ar fi mai bine să mergem la spart lemne, poate va fi învățătura de minte și pentru alte astfel de... victime? Merită să încercăm! Tot timpul merită să încercăm!

POTOPUL –VARIANTA MODERNĂ!

Și dintr-odată, cerul a pornit sistemul de stins incendii, pentru că poluarea datorată gazelor de eșapament  a atins un nivel record. Și ploua, nene, ploua, de nu se mai termina! Toate scursurile au pretins să devină pâr(n)aie, pâraiele au ajuns râuri, râurile au trecut în categoria grea, adică fluvii, iar fluviile au început să toarne... am încurcat ceva! cred că era vorba de vărsat ! nu, nu de vomitat! de vărsat în mări și oceane, care s-au umflat de ciudă, mai precis, și la propriu, și la figurat!

Șuvoaie de ape clocotinde și murdare, antrenând, în goana lor către nicăieri, peturi, case, gunoi menajer, excremente, sârme cu rufe puse la uscat, alte case, niște multe blocuri construite cu material reciclabil! Treceau în goană, iar alunecările de teren s-au oprit, nemaifiind terenuri, peste tot doar apă!

Noe, obligat să iasă la pensie la cerere, nu era pe fază, așa că arcă, ioc! Poate vreo 2-3.000 de iahturi, câteva bărci, câțiva care făceau pluta, plutașii fuseseră luați de apele care curgeau la vale, fără opreliștea pădurilor dispărute pe vecie, de unde copaci? Din puietul plantat, de-abia făceai o coroniță pentru premianți! Atunci a început măcelul -apele care aspirau, măturau și curățau ecologic zonele populate, înșfăcau pe câte unul, doi și chiar grupuri, de exemplu, pe cei care se aflau în ședință, consfătuire, mai rar -lansare de carte, cel mai mult, pe cei care puneau la cale vreo blestemăție, cum ar fi un nou impozit pe apa pluvială, maritimă și fluvială!

Potopul i-a prins pe alde Clăbucilă pe un deal mai răsărit, nu avuseseră bani să meargă la munte, astfel că urcaseră pe dealul amintit, pe care îl botezaseră Muntele Lui Homo Sapiens Erectus, a nu se confunda cu vârful asemănător!           Cum apele nu mai creșteau așa vijelios, putură să-și dea cu părerea asupra modului total necorespunzător, a felului discriminatoriu, de a acționa, apele acestea înecând, aparent fără motiv, multe necuvântătoare, dar și mulți cuvântători vioi!

- Uite-l pe ăla, s-a urcat în copac, stătea comod acolo, și nebunia asta plină de apă l-a luat cu tot cu pom! Nu era primarul? Că pe vice l-am văzut mai devreme c-o pungă-n gură, că lui numai la punga lui îi era gândul! Da’ nea primarul, cine-l viza, cine-l viza, că era tare-n pom? Cum  de l-au săltat de(a)bea acum? urlă contra vântului, (după ce, mai înainte, de frică, practicase altceva!) Ion Clăbucilă, șefuțul familiei.

- Da’ pe Gorgoază, deputatul, ați văzut cum l-au înecat saltelele alea aduse din Germania, cu care se lăuda că le probează cu toate divele? Alea l-au tras la fund, era grele cu ele! îndrăzni, fiul cel mare, Fănică Clăbucilă, decretat cel mai pompălău poștaș din zonă, actualmente cocoțat în turla bisericii ce stătea să cadă, vis-a vis de dealul unde ceilalți competitori încă mai supraviețuiau. Proba de inteligență spontană îl epuiză aproape în întregime, de era să cadă în bulboana din jurul bisericii, noroc cu remarca acidă a soră-sii, Mieluța Clăbucilă, care tremura, udă fleoșcă, înghesuită într-un stog de fân scărmănat de vânt:

- Bălălăule, n-ai văzut trecând pe lângă nasul tău manechinul pe care nevasta lui Angoasă, bancherul, își etalează bijuteriile? Era plin de sticloanțe și diamanticale, nu puteai să întinzi și tu mâna, să înșfaci măcar un colier mai baban?

- Lasă-l, fato, că stă prost acolo, mai are puțin și se dărâmă biserica, or să creadă bigoții satului că s-a dărâmat de prea multă necredință, de când n-a mai el fluierat prin biserică...! aruncă o vorbă capul familiei.Vezi că-ți arunc, dobitocule, funia asta, agață-te de ea, să te scoatem la mal, cum am mai făcut și altă dată!

Fănică prinse funia, funia îl prinse pe el, apele îi prinseră pe amândoi, dădură cu ei doi de fund, dar, mirare! Fănică ieși la suprafață, funia, nu, se rupsese, săraca, cărând 124 kile de porc slăninos, cât cântarea Fănică în viu! Ieșit la liman, poștașul  emerit dădu glas sentimentelor sale, pe care nu le mai auzise din copilărie:

-Măi oameni buni, da’ vouă de coliere vă arde pe apocalipsa asta? Nu vedeți ce-i în jur?

Supraviețuitorii trebuiră să recunoască faptul că are dreptate- nu se vedea nici în cer, nici în pământ, ceea ce nu-l împiedecă pe Ion Ce Clăbucilă să constate:

- Da prosta de mă-ta unde-a dispărut, c-așa face când îi bine ei bine și vrea să chiulească?

Părerile fură împărțite- unul, că i-a văzut baticul atârnat de poarta școlii, când apele au târât-o pe lângă ei! Alta, că parcă ea era cea care îi făcea cu mâna de sub o mașină care se rostogolea, dar nu credea că gestul era unul de revedere! Până la urmă, au decis -S-a dus, biata mamă, a scăpat de toți! în timp ce ei, s-au scăpat pe ei!

Tristețea săpase ceva ciudat pe fețele lor murdare -lacrimi! Dar  trebuiau să meargă mai departe, viața merge înainte și fără mame! Și tocmai în acel moment auziră zgomote în spatele lor, crezură că potopul îi lua prin învăluire! Da de unde! un grup de omuleți uzi și cu tremurici în glandă, printre care detectară prezența primarului, viceprimarului, deputatului, era și Angoasă cu nevasta, ba chiar și manechinul cărător de valori, o lume pestriță, din care nu se zărea nici un dușman! 

Multe fețe pe care se obișnuiseră să le întâlnească la desele bătăi stârnite din senin, terminate cu capete sparte, dinți rupți sau dislocați, clienți fideli ai postului de poliție, în fruntea cărora trona, bineînțeles, șeful de post! Alături de ei, se mai vedeau ceva megieși care le încălcaseră pământurile, avocatul care îi reprezentase la un proces pierdut, barmanul prins că pritocea vodca și rachiul la cârciumă, până nu mai îmbăta nici musca de-căzută în pahar! Și toți îngrămădiții de pe deal începură să se bucure că scăpaseră de la moarte, apele începeau să se liniștească, ei începeau să gândească la reluarea vieții lor obișnuite, întreruptă în mod neplăcut de potop!

    

Dumnezeu tocmai juca șah cu Sfântul Pafnutie, când în norișor dădu năvală Noe, supărat, chiar  deznădăjduit, că apele scăpaseră de sub control, fără contribuția lui:

- Doamne, iartă-mă că n-am fost pe fază, să mai salvez vreo specie-două! Puteai să-mi dai un SMS, prea multă lume pedepsită, prea mulți  au murit! Mai puneam și eu mâna, sunt atâția credincioși care nu meritau asta!

Dumnezeu privi la mulțimea care se îndrepta, încolonați cuminți pe cinci rânduri,  către Rai (printre ei, și madam Clăbucilă), mustăci nițel și zise:

- CHIAR  NU AI FOST PE FAZĂ! AI FI VĂZUT CĂ NICI DE DATA ASTA N-AM PROCEDAT ALTFEL DECÂT DE OBICEI -I-AM LUAT LA MINE PE CEI CARE M-AU ASCULTAT ȘI PE CARE ÎI IUBESC, PE CEILALȚI  PĂCĂTOȘI I-AM LĂSAT SĂ MAI ISPĂȘEASCĂ! PENTRU EI ACUM ÎNCEPE IADUL! SĂ-I VEDEM CUM SE DESCURCĂ!

CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE!- ÎNTORSĂTURILE VIEȚII!

 Tatăl lor, pădurar, murise pe când erau mici! După spusele tuturor, fusese un om bun și gospodar. Soarta a hotărât însă altfel și s-a dus în pământ, lăsând-o pe ea și pe fratele ei în grija mamei.  Și mama a hotărât altfel, a mai făcut doi băieți cu omul care-l ajuta la treabă pe pădurar. Cu patru copii, cam greu te miști, nu-i așa? și ce le dai de mâncare? Așa că, dacă unii sunt mari, se pot descurca și la căminul de orfani. Acolo au ajuns cei mari! 

Norocul a făcut că mama lor avea vreo 6 frați! Au înjurat-o cu toții și mulți ani nu i-au adresat un cuvânt. Și mai era și mama fraților, i-a mai crescut bunica. Dar de unde bani să crești copii, mai ales la țară? Baza era, totuși, Căminul! Mai un pic pe colo, mai un pic pe dincolo, mai mult pe la Cămin! Treceau anii, unii creșteau, alții îmbătrâneau, frații vitregi mai mici aproape că i-a ajuns pe cei mari. Cei mari s-au cocârjat sub povara grijilor, dar nu i-au urât niciodată pe ceilalți, ba dimpotrivă!

I-am cunoscut pe unchii-părinți și pe bunica-mamă adoptivă: la 5 minute după ce am intrat pe ușă, eram de-al casei, eram dintre ei. Chiar dacă m-au privit cu suspiciune la început, orice străin, la țară, e, totuși, un străin! Cei trăiți la sat au altă mentalitate decât cei din orașe, iau viața mai ușor, așa cum e, nu se sfiesc să se arate așa cum sunt. M-a impresionat că, oameni săraci, picasem chiar de Moșii de Iarnă, fiecare avea ceva de dat, ca pomană: o farfurie cu puțină răcitură pe fund și o Eugenia! Cei mai cu dare de mână, puneau mai mult în farfurie. Nu am văzut pe nimeni refuzând, strâmbând din nas, comentând sau orice altceva, datina era datină! Am mers din casă-n casă, nu s-a sfiit unul că nu avea mare lucru de pus pe masă, dar au așternut masa cu cea aveau mai bun și au invitat musafirii să stea ca la ei acasă! N-ai cum să  nu iubești astfel de oameni, a căror simplitate te marchează și, dacă lumea n-ar fi sucită, ar putea să influențeze destine! Din păcate, lumea se schimbă pe zi ce trece, nici noi nu rămânem mai prejos, ne schimbăm odată cu ea, o să ajungem să regretăm ceea ce am pierdut!

Fata a crescut și, într-un elan nesănătos, s-a măritat! Numai că băiatul în cauză le avea cu spirtoasele și mai era mare amator de petreceri prelungite până în zori. La început, a fost bine, și ei îi plăcea să aibă musafiri, dar nu mereu aceeași! Și cum ăia  nu se dădeau schimbați, au devenit de-ai casei, nici nu se mai duceau pe la casele lor. Așa că traiul în doi a devenit traiul în mai mulți, roboteala, doar a femeii, că de-aia ai femeie-n casă, să țină casa!

Ar fi fost bine, dacă individul, după o beție crâncenă, nu ar fi vrut s-o paseze pe tânăra lui nevasta, și amicilor de șpriț! Că a realizat sau nu ce face, nenorocitul a insistat, până ce ea a trebuit să fugă și să doarmă în parc o noapte, nu avea pe nimeni înafară de fratele ei, și ăla fără unde să pună capul seara. Celelalte rude erau la sute de km distanță, ajungea greu la ele, plus că măritișul fracturase relațiile cu acestea, nu l-au privit cu ochi buni încă de la început pe soțior, la care se mai adaugă și rușinea că ai dat-o bară!

S-a întors la el, l-a găsit, minune! treaz! A apucat să-i spună că, dacă mai face așa ceva o dată, îi scoate ochii noaptea, cu foarfeca! Personajul nu ridicat ochii din pământ, a tăcut, dar asta nu l-a împiedecat să se îmbete din nou seara, fără alte urmări!

A rămas însărcinată, a născut o fetiță, fără ca petrecerile să se sfârșească! Nici nu ar fi avut de ce, proaspătul tătic fusese și el crescut doar de o mamă, care l-a învățat că el e stăpân în casă, responsabil doar cu făcut grătarul! Și lucrurile ar fi continuat așa, dacă faza cu împrumutatul nevestei la prieteni nu ar fi făcut pui! Femeia a fost nevoită să fugă din nou, n-a putut nici să-și ia copilul, care dormea, s-a dus, hăt! departe, s-a întors la maică-sa, la cea care uitase că are și  ea fiică!

Au convenit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, mai mult, n-au spus nici că era măritată și că avea copil, devenind astfel o partidă bunicică, pentru că era tânără și frumușică. După câteva luni, era într-o relație cu un viitor preot, dar nenorocul n-a părăsit-o, preotul muri de ciroză, cu o lună înainte de nuntă. Să nu creadă cineva că uitase de fiica ei, nu! îi trimitea bani, se angajase de la început ca îngrijitoare la un cămin de copii, știa că bezmeticul de bărbată-său nu avea grijă de fată, copilul era crescut de soacră, cu care, culmea! colabora, ei îi trimitea banii! Soacra, deși nu știuse să-și educe copilul, acum iubea mica făptură, ruptă din sângele ei, dar nu îndrăznea să se opună propriului băiat, care, atât de nemernic era, că nici nu vroia să lase copilul la nevastă-sa, și nici grija lui n-avea!

Aproape proaspătă văduvă, găsi un bărbat cu vreo 7 ani mai în vârstă, fără familie, care o ceru de nevastă. Și din nou ghinionul o lovi- chiar în seara logodnei restrânse, omul acuză dureri cumplite de cap, seara se transformă într-un fiasco total, cei câțiva invitați fură nevoiți să plece acasă, o totală lipsă de bucurie specifică unui asemenea eveniment! Printre ei am fost și eu, așa cum am asistat, de pe marginea „terenului “!, la cele 7 luni de agonie  a bărbatului, o tumoare nedepistată a făcut ravagii, i s-a umflat capul, a slăbit și a murit în chinuri! Se pare că, în tinerețe, fusese boxer amator, mai participase și la niște bătăi serioase, acuzase și înainte dureri, dar acum a fost finalul!

Ea i-a fost tot timpul alături, a dormit în spital lângă el, l-a hrănit și a plâns văzându-l cum se chinuie. L-a dus l-a groapă și l-a jelit, nu era un om rău, ba dimpotrivă, nu-și lăsa sufletul  citit, ăsta fusese marele lui defect.

După înmormântare, oamenii o ocoleau, i se pusese porecla Văduva Neagră, deși nu era nici o legătură cu respectiva vietate, oamenii sunt răi când vor să fie! Când un bărbat se uita la ea, se găseau zece binevoitori să-i spună să fugă, aduce ghinion, cine se ia cu ea, moare! Ea s-a consolat cu ideea că e un soi de ciumă, divorțase de când fugise de la primul soț, a făcut, ce-a făcut și și-a adus fata acasă. Și-a dedicat viața creșterii și educării copilului, acesta crescuse, deja lipsa mamei și a unei educații cât de cât își spunea deja cuvântul!

Au trecut câțiva ani, fata ei a ajuns adolescentă, mama s-a plictisit să fie singură în garsoniera lor mică și incomodă. Iar a dat ghinionul peste ea -a găsit un bărbat singur, atât de singur, că nici unde să doarmă nu avea! Și uite-așa, s-a născut a doua fetiță, iar tatăl a găsit pe una mai tânără și cu casă la țară, devenind argatul acesteia și uitând că are ceva responsabilități față de un suflet de copil!

Astăzi Văduva Neagră are părul înspicat cu fire albe! Nu s-a mai căsătorit niciodată, nu și-a mai  legat sufletul de nici un bărbat, stă în aceeași garsonieră dintotdeauna! Are, în schimb, 4 nepoți care cresc sub ochii ei și cu ajutorul ei, două fete la casa lor și doi gineri care o iubesc!  Ce să mai dorești de la viață? Așa a fost să fie!  

RENUNȚARE!

"Într-o luptă, nu contează metodele, contează cine câștigă! Contează doar învingătorul!” Nu se cunoaște cine a venit cu minunea asta filozofică, posibil unul ciutac, Machiavelli din Pocârnați, dar lui Arivel i-a intrat în analele sale, devenind motto-to-ul său, ideal crestat pe buric, să rămână de neșters!

Debutul său a fost în zilele Revoluției, nu aia de la 1848, ci cea de dată mai recentă, când, în orășelul de provincie unde nu s-a întâmplat nimic, s-au născut cei mai aprigi eroi ai momentului, care s-au luptat cu băuturile fine descoperite într-un shop. Lupta a durat trei zile și-o noapte, eroii chercheliți retrăgându-se strategic pe casele lor, fiecare înarmat cu câte o geantă, numai Arivel avea trei, fiind mai treaz!

Cu banii economisiți prin gențile alea, Arivel s-a dus pe la turci, de unde a cărat cam o garnitură de tren, plină cu gumă de mestecat, două vagoane cu săpun și-o pereche de blue-jeans, pe care și astăzi o poartă la festivitățile ce necesită baie de mulțime. A vândut pe bordură, apoi pe măsuță, măsuța s-a dezis de el, iar el, de ciudă, și-a deschis un lanț de magazine! În prezent consiliază pe orice purtător de urechi mai lungi, turnând în pâlnia cuprinzătoare a acestora, toată gama de sfaturi care fac omul milionar, nu se știe cât se sincer e, nimeni n-a progresat din sfaturile sale! De remarcat e că niciunul nu a scăpat de obligația de a scrie de 10.000 de ori celebrul citat care l-a făcut om pe Arivel!

În ultimii 5 ani, chestie de cincinal! Arivel, sătul să mai țină evidența conturilor sale, și-a angajat 4 contabili, 3 juriști și trei neveste, să aibă cine să se ocupe de afacerile sale, iar el a intrat în politică! Beneficiind de sumele colosale agonisite mai ales prin producția de timbre, realizată în WC-ul unui cargou-fantomă și promovată de cei care urmăreau taman stoparea fenomenului, Arivel s-a folosit și de carnetul lui de șoim-al Patriei- pionier- revoluționar, în timp ce stătea pe movila de drepturi datorate postului în cauză! Succesul garantat l-a propulsat în lumea mult visată, a Puterii, de unde nu s-a mai dat jos, cu toate că era alunecos!

Toate bune și frumoase, dar fiind toată viața lui un tip extrem de ocupat, acum nu trăia decât pentru  a convinge toți muritorii că în viață e important să învingi, iar oamenii sunt doar niște cifre în statistici, iaca, niște furnici cu urechi! Și cine are urechi de auzit, vede că cine nu muncește, nu mănâncă, nu poate să facă două lucruri odată! Sau poate! dar nu-i ies cum ar trebui, ori mănânci, ori mănânci!

Ajunsese că nici noaptea nu mai dormea! Nu dormea acasă, nu mai știa dacă are casă! avea atât de multe, că ceruse să fie numerotate ca foile din multele volume în care notase casele! Bineînțeles, casele de toleranță pe care le sponsoriza, nu erau trecute nicăieri! Se trezea noaptea și fuma până se înnegrea  tavanul, gândea mult, enorm de mult, cum făcuse dintotdeauna! Concentrarea lui era maximă, nu-i era gândul decât la următorii 2123 de pași, toți croiți pe rețeta - Nu iertăm nimic, noi învingem! 

S-a trezit într-o dimineață cu o durere aprigă în coșul pieptului! Dând să sară din pat, s-a împiedecat de trupul gol a femeii de 23 de ani, a cărei vedere l-a făcut să țipe:

-Cine ești dumneata și unde e nevasta mea?

Dama a făcut o mutriță nevricoasă, și-a adunat pieptoasele în dreptul inimii, undeva, în partea dreaptă, și a început să facă concurență la bocitoare, până ce patul s-a transformat în piscină. Tocmai când Arivel căuta robinetul, să închidă apa ce țâșnea, că Mutrița a șoptit suav:

-Deja te-ai și plictisit de mine? Suntem căsătoriți de două zile!

A trebuit ceva timp și explicații, ca Arivel să priceapă că, de când fusese ultima oară când gândise normal, schimbase trei neveste cu acte-n regulă, trecuse la a 4-a, fugărise 6 amante, avea 12 copii din flori și doar unul declarat la fisc! Mai liniștit nițel, se ridică din pat și intră în baie, de unde sări că ars, găsind înăuntru un individ burtos, chel, ridat, cu un ochi, la făina și unul, la slănină! epilat pe lungime, lățime și mai puțin, pe Înălțimea Sa!

 -E un hoț în baie! urlă speriat către bogatul auditoriu, compus din mobila adusă de la Paris și superbul exemplar numit soție, care ar fi trebuit să aprobe faza cu hoțul, dacă nu i-ar fi fost frică să n-o arunce de la etajul 7, unde coabitau împreună!

Au urmat alte explicații, din care reieșeau fapte complexe: trecuseră 30 de ani de când Arivel se privise cu adevărat în oglindă, timpul își spusese cuvântul, nu mai era tinerelul ambițios pe care îl știa dumnealui, dimpotrivă! Dama mai recuperase din neîncrederea de la început, dar, grijulie (mai bine nu era!), a făcut greșeala să-i aducă aminte să-și ia pastilele! Când Arivel a văzut punga cu medicamentoase, cam cât un săculeț, sări ca un apucat de streche, nu i se putea întâmpla lui așa ceva! când ajunsese în halul ăsta?

Și pe când își punea întrebări la care nu avea răspuns, ușa se deschise și intrară 4 persoane - un bărbat, o femeie și 2 copii!

-Voi cine mai sunteți? mormăi, înciudat, Arivel, supărat că dormitorul lui a devenit salon de nefumători.

-Bună, tată, am zis să-ți facem o vizită!

Cum, tipul ăla e puștiul cu pantaloni scurți care arunca cu pietre în mașina lui, când pleca de-acasă? Ăla care fuma în baie chiștoacele lui taică-său, de a luat foc hârtia igienică? Ăla care i-a aruncat în cap cu olița, când l-a văzut c-o ia la palme pe maică-sa? Ce-a mai trecut timpul și cât de bine arată fiul său, chiar așa, cu ceva fire încărunțite! Și are și nepoți, unde or fi fost până atunci?

În fața atâtor noi descoperiri, de bucurie, Arivel făcu atac cerebral! Se mai trezi odată, încolonat alături de alți politicieni proaspăt răposați, la ușa Iadului, unde prinseră a se îmbulzi, împingându-se unul pe celălalt mai în față. Nu mai vroia nimeni să fie primul!

Lui Arivel nu-i mai veni în minte celebra vorbă care-l condusese toată viața lui.

De undeva, de sus, se auzi o voce:

-DIN ȚARA  DE UNDE VENIȚI, NU EXISTĂ NUMAI  ÎNVINGĂTORI, EXISTĂ ȘI ÎNVINȘI! DEPINDE CINE SE RIDICĂ  ȘI CINE RENUNȚĂ SĂ SE MAI RIDICE!

CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE! -NIMENI NU-I PERFECT, DAR...!

     

(NEW!) Se simțea rău, nu că mușca, ci pentru că se cam clătina pe picioare! și nu de azi, de ieri, ci de ceva ani! Doctorul care-l consultase ultima oară l-a luat pe departe, să nu facă infarct -Data viitoare, când pleci, te duci! Bine că nu i-a spus direct, cum a procedat un medic cu o soție al cărei soț avea o gâlmă pe gât -Poți să dai ciungului, picioare? Atunci e clar că moare! Să mori tu, nu alta, cu atâta emoție sufletească!

Deci, cum povesteam, a primit verdictul, a luat sarsanaua cu buline, și-a mai întărit inima (că de ea era vorba!), proptind-o c-o cracă mai bățoasă, pe post de arac, și și-a văzut de țigările și cafelele lui! Păi, cu așa diagnostic, moare și capra în cotețul porcului, moare de gălbinare!

Zilele și nopțile s-au scurs (le și văd scurgându-se în rigola inexistentă de pe marginea șoselei), până când a simțit chemarea stră-bunilor și a stră-răilor, recte! a făcut un edem pulmonar, mare brânză! se putea și mai rău -să-i iasă coșuri! Norocul lui și nenorocul dușmanilor pregătiți de parastas, i s-a mai dat o șansă, fiind repus în funcțiile vitale și, ulterior, pe ambele sale picioare cu început de varice. Îngerul negru, care dădea din coate prin împrejurimi, fu nevoit să se retragă cu botul umflat, deoarece buze nu mai avea! Nu înseamnă că a renunțat, a mai tras o linie pe răboj!

Din motive economice, a renunțat la cele 4 cafele, rămânând la 2, iar cu țigările a lăsat-o mai moale, fuma doar de alea subțiri și doar câte 10-20 pe zi, noaptea nu se pune! Dacă tot a spus medicul-prim că se duce, de ce să nu grăbească procesul?

Doar că iubea viața atât de serios, încât femeile din ea erau geloase, i-ar fi băgat unghiile în gât, condiția era ca viața să aibă gât, nu să-l și facă la alții! Și dorința de a trăi se dovedi mai puternică decât Îngerul Întunecat, mereu mofluz și ofuscat că nu i-a mai ieșit pasiența la două atacuri cerebeloase, plus o duzină de pre(a)-infarcturi! Puhnea nenea Întunecilă pe la ferestrele doctorului, poate-poate o deschide vreo una, să-i frigă niște palme pentru diagnosticul neconfirmat! 

Insist-cu-insistență asupra faptului că el trăia datorită dorinței de a trăi, care-l menținea în viață, contrar eforturilor celor din jur de a-l caza definitiv în loc cu verdeață. Îmi amintește de un călugăr care,  la o sfințire de apartament, ne-a povestit că, la 18 ani, doctorii  reuniți în sobor de preoți, l-a declarat falit și deja mort! De ciudă, s-a gândit că, dacă tot acolo ajunge, de ce nu s-ar face călugăr, să-l sfințească Moartea! Și așa au mai trecut vreo 15 ani, și tot mai așteaptă veșnicia, care se lasă așteptată, avea călugărul niște obraji cu obrăjori ca trandafirul, împlinit la trup și vioi ca un viezure pedalând pe bicicletă! Starea sa o punea pe seama Sfântului Duh, dar cred că nu a vrut să recunoască -iubea prea tare viața! chiar și în privațiuni și rugăciuni!

Reîntorcându-ne la amicul meu condamnat la deces de instanța doctoricească, întâmplarea dădu peste el sau el dădu din întâmplare, peste întâmplare -fiul său făcuse cunoștință cu un renumit cardiolog, care propuse să-l vadă pe amic, situație în care acesta se internă! Examinat amănunțit, fu pus sub lupă, să fie micșorat, adică intră la cură de cură de slăbire, reglat colesterol, glicemie și alt chestii, apoi suportă una operație serioasă, de unde deveni fericitul posesor a 4 by-by-pass-uri, îndeajuns pentru o viață și-un țol!

A revenit printre ceilalți muritori de/la rând, revenirea fost grea, rămăsese grea, săraca! cu doctorul din prima fază, ăla care sapă și-acum la gropile în care ar fi trebuit să dea! Sau la alea dispuse să găzduiască cerți deținători ai titlului de oameni de bună-credință-în-unii-doctori!

Cum relatam de pe marginea gropii, amicul s-a cam chinuit cu refacerea, mai întâi  te ridici în fund, apoi dai din fund, să cobori la nivelul solului, te uiți în fundul sufletului tău, poate vezi ceva util, ca, mai târziu să te uiți la fundurile care-ți plac, dar asta numai după ce ai renăscut!  Dar se poate, asta e important, dacă vrei să mai trăiești!

Reîntoarcerea la viață e ca la bebei -trebuie să înveți din nou toate trucurile bebe-lăriei, inclusiv să te dai bolnav, rănit, obosit și pofticios. Important e rezultatul - Uită-te, frate, că mișcă! Și noi care...!

O să scurtez coada la măgar, n-are rost să întind pelteaua: îmi doresc din tot sufletul meu de canibal sado-masochist să se prindă lumea de idee -dacă nu există-n matale dorința de a depăși un astfel de moment, nu te duce la supermarket, s-au terminat rugile-n zadar! 

Stai, frumușel, și fă-te mare -DOAR ÎN TINE VEI GĂSI PUTEREA DE A RENAȘTE, NU DOAR ÎN PROBLEME DE SĂNĂTATE, CI ÎN TOATE PROBLEMELE! DACĂ TE LAȘI DOBORÂT, NICI DOCTORII NU MAI AU CE FACE, ÎȘI IAU  CONCEDIU SAU, MAI RĂU, DAU ÎN BOALA DIAGNOSTICULUI FĂRĂ SPERANȚĂ! 

MESAJ CĂTRE CITITORI! -ÎNTREBĂRI RETORICE!

 Ariciul zgubilitic se răsuci în jurul axei sale, încercând să-și prindă coada, chestie care nu-i reuși, cum nu reușise nici altă dată! Așa era domnia-sa, se învârtea cât se învârtea și tot... așa nu nimerea! Când nu știi ce învârteli să faci, ... te răsucești și-n mormânt, la arici - în pământul natal! Aricilă este acum obsedat de o idee, pe care o vrea filozofico-abstinento-emblematică, ce-o fi asta, nu întrebați, că nu știe răspunsul:

Dacă fiecare și-ar vedea de treaba lui, cât de  bine am duce-o? În loc să săltăm ochii peste gard, la vecini, în loc să ne uităm sub fusta  sau plapuma cui nu trebuie, ce-ar fi să ne uităm la bârna din ochelarii noștri! Apropos, ca arici, știți ce viziune ai, de jos în sus, când te uiți sub fusta cuiva? Cam egală cu cea când te uiți la politica românească, adesea fără ...! Dar să lăsăm divagațiile pe seama celor care divagă, iar noi să aruncăm o privire spre e-ul interior, cam mărișor, bietul de el, comparativ cu pretențiile noastre, adică cu c-âhul exterior!

La un sondaj de opinie,  la întrebarea Ai furat vreodată?, 89% dintre răspunzători vor răspunde Categoric, NU, NICIODATĂ! Ha!ha!ha! Zău? Da’ când te-ai cățărat pe gard, pentru un pumn de zarzăre crude, cine era solistul nevocal? Mama lui Ștefan cel Mare?Ah! sorry, ăla nu era furt, ci însușirea pe nedrept de bunuri care nu-ți aparțin! Da’ când ți-a dat bleaga aia de la farmacie rest de la sută, când tu ai dat o hârtie de 50? Ai comentat? Nu! dacă a fost proastă, să-i pună din buzunar! Da’ când a uitat fraierul ăla portmoneul pe tejghea, ai strigat după el sau l-ai băgat în buzunar, fluierând a pagubă?  Că era paguba lui! Ai uitat de faza asta, ți-ai adus aminte numai de nul? Nu furi, nu? Dar când un arici străin ți-a intrat pe teritoriu și ți-a ‚săltat’ moto-săpătoarea, i-ai dat cu toroipanul în freză, ăla era furt, nu-i așa?

Cred că ne naștem cu câte un set separat de unități de măsură, unul, drăgălaș, pentru propria persoană, eventual rude și persoane iubite! Altul, draconic și neiertător, pentru restul omenirii dezlănțuite! Le folosim funcție de situație, le iubim sau le urâm, dar cert e că avem o ditamai părere bună despre noi, și una hidoasă, despre ceilalți! Și, pentru că nu rezistăm tentației de a ne vârâ năs’ciorul unde nu nu fierbe oala noastră cu ciorbă, îl băgăm ...unde nu trebuie, după care ne smiorcăim că-i buba mare! De exemplu, vecina mea, care, începând cu 06.00 am, stă ca cioara-n par, cu ochii beliți pe stradă! Cred că nu are ocupație, dar nu poate prăși în jardinieră, nu sapă după napi, nu rupe gâtul la un  pui, sau nu scutură purecii din covorul din fața ușii? Trebe să zacă-n soare toată ziua, că de aia cred că e bătută-n cap, cronometrând populația civilă care alergă în toate direcțiile? Am senzația că știe mai bine decât mine ce am în portbagaj sau în magazie, că de-aia, când nu găsesc ceva, o întreb pe ea! sunt sigur că știe! Partea proastă este că nu se mulțumește cu atât, coboară din foișorul necesar spionării, se ascunde după gard și înjură! Înjură ce prinde! are de toate, pentru toată lumea!  Refularea nedefulării!

Cei de teapa ei tind să se înmulțească, parcă n-ar fi de ajuns că nu stăm cuminței în banca noastră! Mai rău e că și cei care se cred haiduci, se cred mama corectitudinii, sunt la fel de prolifici! Cine spune că-i corect? Cine arată cu degetul, chit că degetul intră în grevă spontană, curbându-se către proprietar? Suntem o lume de corecți și de cinstiți, numai că suntem orbi și nu-i vedem, doar oglinda ne mai arată câte un exemplar pe gustul nostru!

Ghinion peste ghinion, pe lângă mătreața răspândită din căpățână, nu luăm nimic cu noi când ne retragem! Pornim la vale cu pardesiul geluit, din scândură de brad, stejar,  depinde de posibilități! cu același costum de unică folosință, cu aerul că nu s-a întâmplat nimic!Și că să nu creadă cineva  că estem proști, ne mănâncă limba să mai zicem ceva despre cineva, chiar și-atunci!

Ce ziceți de împerecherea dintre un arici și un cuc? ar ieși un arici cu cuc sau un cuc cu arici!Așa-i când nu-și vezi de ale tale! 

UNIVERS SF-METEORITUL ȘI GOGOAȘĂ!

      Goal și Zdrell, doi pui de lilicambrieni, se jucau cu mingea în curte, când Zdrell, neținând cont de sfaturile fratelui său mai mare, lovi gogoloiul săltăreț atât de tare, încât aceasta nu numai că ieși din curte, dar prinse viteză și dusă fu mingiuța, pe vecie! 

-Iar ai comis-o! și doar ți-am spus că nu mai avem alta! îl admonestă Goal, sătul să tot facă rost de mingi. 

Mingea trecu razant prin partea locului, călcă pe accelerație, trecu în viteză printre toate obstacolele, ca o bilă de biliard, se ciocni cu unul mai răsărit, schimbându-și direcția, dar nu opri la semafor, ce, era proastă?

Peste cam două ore, stațiile de pe Terra recepționară semnale, care indicau apropierea unui meteorit cu diametrul de 754 metri. Ciocnirea cu planeta este iminentă!

Gogoașă stătea pe deal și se scobea în dinții rari, ca la furcă, încercând să-și adune gândurile, alea nu vroiau în turmă, iar Gogoașă nu vroia prea mult efort intelectual, așa cum nu dorea niciun fel de efort! Ziua debutase cu un căscat cât toate zilele de post, o răsucire pe cealaltă ureche, că pe una intra ce-i spunea nevasta, asta era pentru ieșirea pe cealaltă. A spune că-l cuprinsese o lene, ar fi un pleonasm și un atac la putoarea! pardon! pudoarea lui - îi era lene de când se născuse! Ba, dacă stăm bine și mai gândim, anii mai puseseră pe el ceva cheag de lene! În atare condiții, nu fu de mirare că-și luă nevasta de cot și făcură împreună cca 56 de pași, transpirând, în sfârșit, la urcatul dealului vecin cu ograda lor, unde, epuizați de efort, se trântiră pe iarbă, că de tăvălit prin ea, nu mai aveau energie.

Meteoritul se izbi de planeta Ghighis, ceea ce îi mai încetini din viteză, compoziția sa elastică amortizând izbitura, dar nu reuși să-i schimbe și direcția. Stațiile de pe Pământ săriră în sus de bucurie, oamenii ce lucrau în ele, nu! se părea că viteza era frânată, impactul urma să nu mai fie atât de dur! Fie ce-o fi!

Gogoașă vroia să admire stelele, dar la 12.00 ziua nu erau stele, ci doar păpădii circulante, care-ți intrau în gură! Era destul de plictisitor să stai să aștepți ajutorul social, mai ales că era închis la cârciumă, l-a apucat și pe banditul ăla să plece în Franța, a lăsat-o pe ciuma de nevastă-sa, zgârcita scoțienilor, să nu mai dea pe caiet! Dar ce-i cu gogoloiul ăla ca zboară pe cer, drept spre noi?

Meteoritul lovi planeta, nu foarte tare, dar, la mărimea lui, nu fără urmări - un val de cutremure zgâlțâiră toate formele de relief, cu tendința de a le amesteca! Valuri seismice/ tsumani, de la 17 metri, la 12 mm, clătiră plajele încărcate cu turiști adormiți. Soarele duse mâna la ochi, schimbând de drum, iar păsărelele făcură pe ele, de surpriză!

Corul câinilor urlători fu tras pe CD-uri, apoi distribuit de ISU, pe post de alarmă ante-atomică, anti-seismică, anti-politică și ante-metaforică! Nu se pun câinii vagabonzi, aia au treabă cu împerecherea, nu cu alarmele! și nu-s chiar singurii!

Gogoașă nu simți nimic, de mult nu mai simțea mare lucru, nici pentru el, nici pentru lumea înconjurătoare, copii, nu avea, dar nu era pagubă, iar pentru nevastă-sa... scroafa era moartă și îngropată în spatele cotețului! Și, la urma urmei, ce trebuia să simtă? Era treaba lui?

Totuși, nesimțit era el, dar și curios nevoie mare - mai trece câte ceva,  mai alungă plictiseala, mai trece timpul! Nu rezistă tentației, o lasă pe muiere să doarmă tuflegită în iarbă, în continuare, și cu viteza melcului turbat, se îndreptă către mingea  uriașă, portocalie, ce părea că e inscripționată cu Coke pe ea! Se învârti, siderat, în jurul chestiei, ne-priceputul de el nepricepând ce poate fi, dar, mai ales, la ce poate folosi! O fi vreo sculă nouă de arat? O fi vreun satelit artificial? damblagit de vreme, auzise și el că mai cad astea, cum mai cad și avioanele, dar nu pare avion!

Își făcu curaj și atinse cu mâna suprafața corpului delict, care părea că se ondulează sub mâna lui!  Nu știa cu ce s-o compare, dar vă spunem noi, după plescăit, aducea a silicoane! Oricum, senzația era plăcută, dar se trezi cu  ceva ca o lopată peste mână - nevastă-sa, brusc trezită și brusc-geloasă, îl surprinsese asupra faptului:

- Ai grijă pe ce pui mâna, e primejdios!  Cine știe cine a aruncat gunoiul aici, mai faci vreo exemă, cum ai făcut și data trecută, când ai găsit punga aia cu rahat în ea!

- Asta a căzut din cer! 

- Și aia tot din cer, eram printre blocuri! Știi ce-mi trece prin minte?

- Dacă știam, eram mai ceva decât baba Veta, ghicitoarea!

- Ăsta n-o fi, din ăla, pietroi din stele? Că ăștia e plini de tot soiul de materiale din alea scumpe, perle, Swarosvki, zafire, zmaralde?

- Dă-le-n măsa, mă vezi scobind la pietroaie, cu târna-scopul ăla, cum i-o mai zicând la scula dentistului! Ia vezi, poate atârnă ceva de moviloi, să nu plecăm cu mâna goală! Să ne iese, barem, de-o măslină, ceva!

Până la final, plecară nemulțumiți, mai ales că le fusese deranjată și siesta, se constipase săraca siestă! 

“Săraci cu duhul, săraci cu glagoria, săraci, săraci, săraci! De aia aruncă toți cu pietroaie în noi, la sărăcie, tot să arunci un os de ros, dacă nu! merge și-un meteorit, că din ăștia nu râvnește și nu fură nimeni!” își făcu Mea Pulpa bietul Gogoașă.