NE-AM DAT DRACULUI, CU VIGILENȚA!

    Cinci minute, mai târziu, după ce admiraseră rânjetul celor două prostituate și evitară să-l lovească pe puștiul care fugea cu oglinda unei mașini, în brațe, echipajul de poliție ajunse în capătul străzii de unde venise apelul pentru 112. Deja convinși de faptă, după pozele distribuite pe FB de către reclamantă, considerară că e mai bine să mai aștepte, să fie flagrantul cât mai evident. Așa că putură vedea cum ticălosul, ziua-n amiază mare, tocmai băga în curtea proprie obiectul furtului, fără ca măcar să se ferească sau să arunce vreo privire-n jur! După câteva minute, ieși din nou și înhăță următorul tomberon de gunoi, rămas aruncat în mijlocul drumului de către harnicii eroi de la salubritate, pe care, și pe acesta, îl vîrî în curte.

           Era clar că persoana care postase imaginile cu hoțul care fura tomberoanele vecinilor, nu degeaba fusese revoltată și sunase la 112! Nu era deloc uimitor unde se ajunsese – toată lumea făcea ce voia, iar legea era trimisă la păscut! Auzi, dom’le! să ajungi să furi tomberoane! Chiar – ce-o fi făcând cu ele?

         Ajuns și la ultimul tomberon, hoțul nu mai apucă să ducă la bun sfârșit operațiunea, pentru că se trezi brusc și instantaneu cu polițiștii lângă el, care se grăbiră să-i răsucească mâinile la spate, ca să împiedice fuga sau revolta. Și cum lui nici prin creierul de rezervă nu-i trecea asemenea variante, rămase perplex la întrebarea :

-De ce furi dumneata tomberoane?

-Apoi, nu fur tomberoane, ci doar le strâng de pe stradă, să nu le facă praf mașinile care trec, că ăștia de la gunoi n-au o grijă, nu-a ale lor, de-acasă! Majoritatea vecinilor mei au servici, eu fiind pensionar. Și m-au rugat să le iau din stradă, până vin ei! Au vrut chiar să mă plătească, dar nu se poate, pentru atâta lucru...?

Vecinii au confirmat! Plus că mai erau și două camere de supraveghere pe locuințe, care urmăreau toată strada!

S-a emis propunerea să fie amendată persoana care a alertat degeaba 112!

Ca să vezi unde poate să ducă vigilența!

-SĂ DEA BOALA-N VOI...!

 Silică se învățase cu nărav – toată lumea să-i stea la picioare!  De meserie- trântor și de sorginte – profitor, omul nu mai vroia să miște un deget, ca să nu mai vorbim de labe. Cum părinții lui îi aduceau săptamânal crăpăt ca lumea, singura lui grijă majoră era trăscăul, pentru care era de acord să se ridice din boscheți și să facă ceva normal - moarte de om! Țigări - cerea de la toată lumea! Paradoxal! i se dădeau fără replică. Când rămânea fără...“finanțe”, tot aceeași lume subvenționa setea neostoită a lui Silică, care nu mai văzuse un loc de muncă, de pe vremea lui Burebista. Care scosese viile, dar lăsase morții de beți să trăiască până în Silele noastre!

Și cum porcul nu e porc destul, dacă nu e și fudul, Homo nostru deveni și măgar! Simbioza dintre cele două animale se concretiză prin faptul că Silică, după ce își primea tainul, se mai punea și pe înjurat persoana miloasă, pedepsind-o pentru bunătate și înțelegere. Veșnic nemulțumit de cât primea, Setosul le cerea socoteală, bălăcărindu-i pe omuleșteni, făcându-i: “zgârie-cașcaval” și „bulangii  profesioniști”. Culmea stupizeniei! nu protesta vreunul!

Până-ntro zi, când carafa se umplu și revărsă, fără ca Silică să știe ce bou îl paște. Când ceru o țigară vecinei de palier și se pregătea să facă mâna, greblă, ca de obicei când lua juma de pachet, se trezi refuzat! Urlă, imploră, amenință, dar …nimic!

-Să dea boala-n tine, de zgârcioabă! aruncă mănușa Cotelitorul, întoarcând, agresiv, spatele.

Toți cei solicitați, de parcă erau înțeleși, refuzară  hotărât să dea ajutorul social de până atunci, făcându-l pe Sâlos să conchidă la fiecare:

-Să dea boala-n tine,…! adăugând un epitet jignitor, de fiecare dată, altul, ceea ce demonstrează că Silică nu era prost și agramat, ci doar porc și măgar, după cum am aflat și noi.

Cu buza crăpată după o țigară, schimbă tactica – cerși bani, mergând pe ipoteza că, dacă are bani, are și țigări. Doar că, sătui de fițele sale, toți îi întoarseră spatele, fundul și coccisul, lăsându-l buzat-rău! Bineînțeles! fiecare primi urarea –“Să dea boala-n tine,…!”, dar nimeni nu crezu că Dobitocul  le poate face vreun rău.

Trei zile mai târziu, când Silică ajunsese un butoi, numai că plin cu praf de pușcă, de ținea și fitilul între dinți, însetat și dușmănos cum era, nu putu să nu constate că nu mai întâlni niciun cunoscut, ceea ce-l determină să creadă că este victima unei conspirații, cu scopul de a-l face să se lase de năravurile lui.

-Să dea boala-n voi, jîgurilor! mugi porcul din el.

Chiar atunci pe lângă el trecu un cunoscut, care, auzindu-l, se răsti la el:

-Chiar asta s-a și întâmplat: toți sunt la spital, bolnavi!

Silică hohoti în sinea lui: “I-a ajuns blestemul meu!” și-i veni să sară-ntrun picior – Ce tare era el!

După care se dezmetici – DACĂ TOȚI SUNT BOLNAVI ȘI ÎNCĂ PE TERMEN  LUNG, DE LA CINE MAI CAPĂTĂ CÂTE CEVA? O SĂ MOARĂ DE... SETE!

      Nu se gândi o clipă să se apuce de muncă și era prea târziu ca să retragă blestemul!

-A FOST GREU, FOARTE GREU!

    COSTI(tatăl): -Noi am fost mulți acasă, după cum știi – 7 frați și surori! Mama, bunica ta, muncea la CAP și avea grijă de casă, plus de educația noastră. Când nu rezista, nu mai căuta vinovatul, ne lua pe toți la rând. Tata lucra la oraș, în fabrică, avea salar bunicel, dar noi eram cam mulți. La care se adăuga și bunica. Avea ea, pensie, dar era mică și sfrijită. De mulți ce eram, am mâncat tone de cartofi, de eram frați cu gândacii de Colorado. Porcul  tăiat nu ajungea nici Boboteaza, și-așa era prea mult de așteptat, chiar dacă mâncam din el cu porțioara mică și microscopică. La început, mâncam înghițituri mici de carne macră, până ajungea la untură întinsă pe pîine, cu sare. Magiunul era la putere și de două ori pe lună, când lua tata banii, aveam dreptul la o înghițitură de salam. Noroc cu vaca, ne înghesuiam la găleata cu lapte. Care prindea, prindea! De foame, ce eram, mama nu mai apuca să fiarbă bine mămăliga, dar nu băgam de seamă când scrâșnea-ntre dinți. La putere era borșul “flăcău”, nici cartofi nu avea în el. N-am aflat decât târziu ce era omleta, că trebuiau 20 de ouă, să mâncăm și noi ceva, iar găinile erau greviste, la cât de neastâmpărați eram noi. Sărmăluțe? ce erau alea?  Chifteluțe? cine avea răbdare să le facă, când zburau din tigaie crude? Am spart vreo câteva garnituri de tren cu lemne, să ne încălzim. Iar cu hainele, ne rugam seara să mai crească vreun frate mai mare, să ne rămână celorlalți vechitura lui!

       LALA(mama): Și noi, tot 7 am fost! Și a fost și mai greu, că mama era bolnavă, așa că eu, fiind cea mai mare, mă duceam la școală și apoi făceam de mâncare pentru ceilalți frați mai mici. Și pe noi, tot vaca ne scotea din belea, dacă murea vaca, eram terminați. Prășeam nu cu stiloul, ci cu sapa mare, până ajungeau bătăturile să semene cu talpa la bocanci. În loc de păpuși, păpușoi, și în loc să mergem la picnic, mergeam la pădure după fructe, pentru gem. Așa se mânca atunci: dimineața, CE AI! La prânz, CUM POT, iar seara - GEM! Dar ne-am făcut mari, ne-am făcut un rost, v-am făcut și pe voi! Iar voi ne vorbiți de lupta între generații și spuneți că nu vă înțelegem nevoile! Voi cum credeți că ați crescut?

      ADI (25 de ani, înciudat): - Ei bine! noi am crescut fără să mâncăm nimic! Am fost teleportați direct la vârsta maturității, așa că nu avem ce povesti, așa e bine? De aia suntem mai deștepți decât voi și cei dinaintea voastră! Doar că a fost rău și nu ne-a înțeles nimeni! A fost atât de rău, că nu vrem să ne mai aducem aminte! Numai un exemplu: pieptul de pui și jambonul erau execrabile! Iar Netul mergea greu! 

ULTIMA GRIJĂ

   -Simt că valul ăsta, pe care suntem cocoțați, aduce o lume nouă –simt în rinichi că se vor schimba multe, peste tot! De exemplu – coronavirusul! Am vrut globalizare, ne-am globulizat, suntem toți o apă și-un pământ! Muci, ne-a făcut! Nu știu cât la sută cocovirusul ăla, și cât - frica de Bau-Bau, dar am descoperit fiecare cum e cu râmatul în cotețul propriu. Avem o altă perspectivă asupra vieții și morții mamii lor! vedem că sunt atâtea de făcut și că trebuie să ne scuipăm în palme. Dacă nu în palme, om găsi pe cine, în ochi! Dacă nu, o să ne dăm palme! ceva trebuie făcut!

- Dar de ...?

- Uite – am văzut că se înregistrează berzele! Se urcă unii în cuibușorul lor de nebunii și bagă inele la puii de bărzoi. Poate așa, cu inelele alea, i-or mai păcăli pe unii, să-și pună pirostiile și să cheme apoi, barza. Că dacă barza e de calitate, ea aduce pe lume copii frumoși. Dacă barza e de second-hand, ies de-Alde mine, politicieni! Trebuie să avem grijă de berze, că-s puține și nu mai fac față la comenzile de copii, nu vezi că a scăzut natalitatea sub kilul de cireșe? Apropos - da’ promoții la berze, nu este?

- Dar cu...?

- Trebuie să protejăm natura! Să luăm cazul câinilor care trăiesc în mizerie, fără mila din banul public! Bietele ființe fără grai sunt atât de hulite și marginalizate, ca să nu mai vorbim că sunt discriminate prin deces. S-a ajuns până acolo încât niște ONG-uri cer abolirea ecarisajului! Cică să moară de bătrânețe, că COVID-ul nu prinde la ei, că ca scuză nu merge, înțelege toată suflarea când dă hingherii-n ei! Javrele sunt de mare viitor, la noi, nu înțeleg ce tot țipă cei lipsiți de inimă, să fie euta... euro... omorâți pe capete!

-Dar cu...?

-Noi trebuie să avem grijă de cei fără apărare! Cum sunt câinii și unele specii de hiene! Sunt și la noi hiene, ehei, sunt destule! numai eu știu câți prieteni buni am! Și să știi că ar trebui să protejăm și cormoranii, da, da! cormoranii!  Că e păsări și ele, chit că dau cu ciocu’! În baltă, bineînțeles, că bâtă, n-au! Și să plantăm câți mai mult copaci, ne dispare oxigenul și poliția nici gând să facă ceva, să-l găsească!

- Dar ...?

- Mă gândesc că nimeni nu s-a gândit că ar trebui să protejăm șobolanii, țânțarii, muștele, miriapozii, liliecii! Nu liliecii, ăștia ne-au umplut cu coronavirus! Să păstrăm echilibrul ecologic, zoologic și stomatologic, nu să ne doară la bască! Cu cât vom proteja mai multe specii, cu atât ne vom păstra privilegi... fondul cinegetic! Dacă ar fi după mine, aș interzice vânătoarea și pescuitul – cum poți omorî ființe nevinovate, necuvântătoare?

- DAR CU OAMENII, CE FACEM CU OAMENII?

-Io-te ce grijă aveai tu – oamenii! Păi oamenii e ființe superioare, care pot da din gură, se pot uni, să se apere de dușmani, au avocați, judecători, legi, ordonanțe de urgență, SMURD, instalații de incendiu etc! Că dacă au în cap doar sex între masculi și femele, sau cam pe-acolo, e treaba lor! Și ce bine ți-au făcut ție, oamenii? Ca să vezi – ultima ta grijă, e oamenii!

OMUL NOSTRU SIMPLU ȘI IZMENELE LUI NEÎNCĂPĂTOARE

   Ce fericit e omul nostru simplu, în simplitatea lui simplistă - l-ar durea la bască, dar n-are, are șăpcălie, care-i ține umbră la scufie. Pentru că asta îi mai trebuie omului simplu – să-i treacă pe lângă scufia de mărgăritar că e Zeul Intelighenției Juvenile! Chiar dacă e în prag de pensie!

            E vorba tot de faimosul meu vecin, ăla pe care l-am transformat în erou de teletembelă! Ăla care nu avea tablă pe casă, dar acum are, deși e una veche, dată de un alt vecin, și abia e prinsă-n cuie! Ăsta da! semn de prosperitate – să ai acoperiș la bordei și apă caldă, de la ploaie! Viață, nenică! nu glumă – nu plătești apa și canalizarea, astea se compensează de la bec și nu plătești restanțe, deconectări, dobânzi, mormoloci și alte viețuitoare!

            Ei, bine! pe lângă nevastă-sa care face pe nebuna, dar n-o crede nimeni, vecinul i-a adus consoartei un cățel, dar nu orice cățel, ci unul de rasă! Cum obrazul subțire, cu cheltuieluri, se ține, bietul animal e mulțumit că are stăpâni, așa că nu comentează, el are o treabă – latră toată noaptea, zici că-i Duracell! L-aș ...strânge-n brațe, dar inima mea mare nu poate face rău nici măcar unei muște, dar de mușcat, l-aș mușca pe vecinul, că dorm noaptea cu hămăitorul sub fereastră, zici că-i trubadur pus pe romanțe! De când a apărut animalul, iubesc nespus câinii și pe stăpânii lor!

        De săraci, ce sunt, abia au ce mânca! Și, ca tot omul sărac, singura mâncare general valabilă pentru săraci, e grătarul – se face repede, e sățios, e ieftin și mai uită rumânul, ce greu îi vine să trăiască! Păi, cu prețul ăsta la fasole, tot mai bun e un copănel finuț! Numai barosanii își pot permite legume și cireșe, săracii se întorc de la piață cu taxi-ul și cu 2 kile de pulpe de foste păsări! Vineri, zi de post, mi-au dat o lecție – au cântat un Opus pe corzi vocale, la grătar de porc! Grătarul era de fier, iar porcul, porc mare! Să mă învăț minte, să nu mai mănânc zacuscă și ciorbă de legume, să mă dau boier (fără B)! Ca totul să fie perfect, de două zile, la vecinii în cauză cântă un cocoș! Viu! Având în vedere vîrsta vecinului, nu știu dacă mai există în curte și un alt cocoș, înafară de cel cântător. După cântat, pare cocoș serios, doar că n-are și găini, cu excepția mea, care sar din pat dimineața, pe la 06.00, când își drege glasul. Și ăsta e tot din secolul electricității – cântă tot pe Duracell! Infinit mai ascuțit decât zombi-ul ăla de câine - dar cineva are cocoș în curte! Eu îi urez să ajungă grătar! Poate miercuri, tot am intrat în post, merge un grătar sub cocoș! vedea-l-aș cu cocoșul în sus! Am fost atît de surprins (n-am mai fost trezit de un cântecel de cocoșel, de vreo 20 de ani, m-am bazat pe sonerie și telefon!), de-am crezut că și-a prins vecina limba-n gardul pe care stă cocoțată și privește viemuiala străzii! Săracii, vecinii mei! adună la bătrânețe, ce-au băut la tinerețe! Mă rog! bietele ființe adoptate nu sunt vinovate că nu-s udătură! Mă întreb când or să apară: o capră, un leu, un elefant și-un Archaeopteryx! Sau măcar un T-Rex! Cum ar fi să mă trezesc pe la 03.00 noaptea, la clefăitul lui T-Rex, rozând câinele?

Vecinul vrea să iasă la pensie, iar eu îl încurajez – poate se prinde că la el în curte, nu-i Zoo, și se pune, de bucurie, pe grătar! Măcar pe cocoș! nu pe el!

Doar că a descoperit că prietenul lui, patronul la care lucrează de 30 de ani, a uitat să platească dările la stat, preferând luptele de cocoși din America de Sud. Asta n-ar fi nimic, dar nu-i ies vreo 6 ani de contribuție. Când a muncit, a lucrat și-n șomaj, a mai tras mâța de coadă cu salariul, a mai mâncat și-un porc, la grătar, când era plătit în natură. Nu știe ce salariu a avut în zilele lui bune, pentru că nu-și amintește să fi semnat vreun stat de plată. Cum să-l suspecteze pe cel mai bun prieten al omului, că a mânărit statele? Poate doar Statele Unite, nu pe alea de plată!

Apoi s-a dezumflat: a aflat și el, cât e pensia, la salariul lui minim pe economie, cum apare oficial în acte! Vrea să mai muncească! Acum înțelegeți că nu toată lumea vrea la pensie și de ce? E supărat rău – ce pensie e aia, să nu-ți ajungă decât de-un grătar pe lună? Mama ei de sărăcie!

PERSPECTIVĂ

Nu știm care-ncotro! Nu știm ce ne așteaptă,

Dar să rămâi doar om, a devenit o...artă!

În timp ce pe movile stau clanuri de omizi,

Cei mai “amărășteni” sunt declarați ...“covizi”!

O să cam regretăm Comuna Primitivă ,

Așa cum se zărește “măreața perspectivă”!

Noi nu scăpăm de hoți! De ariviști și ciume

Care ne-au omorât aici și ne-au trimis în lume!

Era, până acum, cumplită brambureală?

Ei! să vedem de-acum o altă tăvăleală!

De-atâta vreme, gunoiul ce pe fund s-a așezat

E-acum la suprafață și nu se dă plecat!

Ba face chiar și valuri, și spume, și brizanți,

Așa e când Prostia a strâns simpatizanți!

Cu mormoloci în frunte, și ăștia, trepanați,

Am fost, suntem și iar vom fi “mâncați “.

Ce rost mai are oare, ca să sărim cu gura,

Dacă ne mână falsul și ne îndeamnă ura?

Dacă purtăm potcoave, și hamuri pe urechi,

Cum să trăim noi, oare? ca-n vremurile vechi?

Cum să ne respectăm și să grăim curat

Când toate cele bune, în șanț am aruncat?

Ne place opulența, bogăția, kitch-ul,

Dar știm că-n buzunare abia suflă “ariciul”!

N-am da, de bună voie, un pai! O acadea!

Fără să ne-ntrebăm – cum ce ne-am câștiga?

Cu pâine și cu sare? Cu apă de izvor

Să îi primim pe oaspeți, fără să știm ce vor?

Haida! mămucă! nouă ne place-n țarc,

Noi nu suntem Isus, nici Joiana D'Arc!

Dar nu e prima oară când plâng ca un cimpoi

Dorim să resurscitez acel om bun, din voi!

Nu reușesc.. cu mine! Sunt tot mai deprimat-

Mă tot feresc de...”oameni” și iată c-am clacat!

Nu pot să schimb ceva? Pot, însă, să încerc!

Și voi o să puteți, dacă ieșiți din cerc!

Există-ntotdeuna o cale de urmat,

O cauți, o găsești și gata! ai scăpat!

Dar trebuie să-ți spui mereu, chiar și în somn-

E important în viață - tu să rămâi un OM!

FRAȚII

   Cățeaua se aciuase de puțină vreme în cartier, grație morții lui Moș Petca, ultimul bătrân din zonă – casa veche, ce urma să fie demolată și să fie înlocuită cu un salon de cosmetică, devenise sălaș pentru ea și puii ei. Din păcate, fu călcată de o mașină și, câteva zile, cei câțiva vecini nu fură lăsați să doarmă de schelălăitul celor doi pui. Văzând că nu mai mor odată de foame, Parpalea luă un pui, pe celălalt luându-l noul vecin din cartier, viitorul proprietar al salonului, care se gândise că n-ar fi rău să crească un câine, care să-i păzească curtea. Dacă lui Parpalea se rupsese inima de mila cățelului pe care îl luase, celălalt făcuse doar un calcul – animalul crescut de mic va fi mai credincios decât un om!

       Și timpul trecu - cartierul își schimbă înfățișarea, oamenii - obiceiurile, iar câinii rămaseră tot cu felul lor de a fi. Clădiri cu aspect nou înlocuiră vechile case, dintre care singura care mai rămăsese întreagă era cea a lui Parpalea, care nu se dădea dus și nici bani, n-avea, s-o repare – cu o liotă de copii, abia își țineau zilele! După felul de a fi al stăpânului, câinele crescut de ei rupea toți câinii din preajmă, indiferent cât de mari și puternici erau, nu avea importanță dacă erau de rasă sau nu! Dar asta se întâmpla doar după lăsatul întunericului sau când vreun nepoftit  încerca să pătrundă în curte. Contrar părerii că pisica nu se înțelege cu câinele, Milu – cățelul nu se lega de nici o pisică din cartier, dar era spaima străinelor, pe care le fugărea doar, fără să le sfâșie. Nu purtase vreodată lanț, înțelegea de comanda stăpânului, iar pe copiii îi adora. Crescut de mic la adăpostul unei lăzi din scândură, acoperită cu o tablă veche, iarna se bucura să doarmă la intrarea în casă, pe un preș din papură și nu fusese niciodată în interiorul coșmeliei lui Parpalea, chiar dacă găsise de mult ori ușa deschisă și nimeni nu era în casă. Mânca, ce i se dădea, niciodată de la străini, pentru că suferise de multe ori din cauză că se găsiseră binevoitori să-l otrăvească. Iar dacă nu i se dădea de mâncare, își pleoștea urechile, dar nu purta pică nimănui. Se adaptase cum putuse: în curte nu vedeai pui de șopârlă, soarece, șobolan, broască! Singurul lui defect – simțea oamenii de la distanță! Nu în sensul că-i vedea, ci pentru că știa care are suflet bun și care, rău! De fapt, semăna cu Parpalea - cum e stăpânul, așa și câinele!

            Frate-său, "Monsieur" Colțea, avusese mai mult noroc: stăpânul lui era plin de bani, așa că potaia avea propria cușcă, făcută din cărămidă, acoperită cu tablă ondulată și în care avea chiar încălzire – cușca fusese legată de imobilul cu patru niveluri și subsol! Iar dacă frigul era prea mare, era primit în casă, unde dormea pe covorul gros de la intrare. Singurul regret – vara îi era prea cald și cușca nu avea aer condiționat! Mânca numai carne de pui și oase, toate bine gătite, niciodată crude. Regulat, venea un om și-l tundea, iar în jurul cuștii rar vedeai resturi sau “resturi”, pentru că un altcineva curăța de trei ori pe zi.  Lanțul nu-l incomoda, ba chiar se obișnuise să-l poarte, de parcă era un semn de stimă și respect. Lătratul lui puternic făcea să sară din pat pe cei care-l auzeau, dar în rest, nimic! E adevărat - nu semăna decât la culoare cu fratele, deoarece era de două ori cât acesta și abia își târa burta. Pisicile îl ocoleau, știind cât de răzbunător și prost, putea fi. Nu suporta să se apropie nici un alt fârtat canin, chinuit de gelozie și de egoism! Și nu mai ținea minte cine fusese maică-sa sau frate-său, deși îl vedea pe aceasta, de zeci de ori pe zi!

            Un divorț nenorocit îl făcu pe stăpânul lui Colțea să piardă mare parte din avere și practic, să nu rămână cu  mare lucru. Noului stăpân nu-i plăceau câinii, așa că instală ditamai rețeaua de sisteme de supraveghere și Colțea se trezi liber, fără lanț, în stradă!

            După ce flămânzi vreo două zile, câinele nu găsi altă soluție decât să se furișeze în curtea lui Parpalea, unde Milu fusese binecuvântat cu un os lustruit. Văzându-l pe nepoftit, mârăi la acesta, dar se mărgini doar la atât – el nu uitase cine era Colțea! Îl lăsa să mănânce colțul uscat de păine, ce însoțise osul, la care, altădată, fratele său nici nu se uita și chiar urina pe el!

            Și Parpalea se trezi că are un nou membru în familie!

            

(Concluziile - vă las pe voi să le trageți!)

NU ESTE CEVA COMPLICAT – TOTUL E SIMPLU!

După câteva zile, de când toate lucrurile merg anapoda și belele curg, starea ta de spirit numai de altele noi, n-are poftă! Ți se strâmbă gura, creierul e anchilozat în poziția “fetus”,nu mai răspunzi la comenzi, ești un ghem de nervi...!

Și atunci primești nu un telefon, ci TELEFONUL:

-Îmi pare rău, dar trebuie să-ți spun că X a murit!

Cerul nu cade de la locul lui, dar începe să se învârtească, funcție cât de apropiat ai fost de persoana respectivă. Nu-ți vine să crezi, apoi te pleoștești, te înfurii, iar te turtești, și tot așa! Nici nu știi cât de speriat ești, așa, dintrodată – dacă mă duc și eu? Dar tu nu știi asta!

Apoi te liniștești, la modul că privești situația așa cum este – nu se mai poate face ceva, este varianta finală! Nici nu te mai întrebi dacă, până atunci, ai făcut ceva să se schimbe această finalitate! Păi ce? era treaba mea? Fiecare cu ale lui!

Undeva, ascunsă adânc în sufletul tău, zace o durere care tinde să crească: cum de „s-a dus”? Era bolnav, da! dar era încă tânăr! Și era puternic, altul, în locul lui, claca demult! Afurisită viața asta!

Și de câte ori m-a scos din pepeni! Eram doi încăpățânați, doi berbeci puși pe harță! Dar asculta un sfat bun, chiar dacă prima oară zicea NU! Și avea, sub aerul de dur, sufletul bun, prostește de bun! Eu nu pot fi ca el, să iert pe cei din jur, când îmi greșesc!

             Trebuie să-i spun: -  În ultima vreme, când boala s-a agravat, am fugit de tine - nu eram în stare să te ajut și nici nu puteam să te văd, chinuindu-te! Recunosc că sunt un laș, dar mă scuz, parșivește, că sunt și eu, om, ca atare - pot greși! Nu mai contează cine a fost curajos și cine, laș, contează că ai plecat dintre noi! Pot, măcar acum, să-ți spun “prietene”?

            Asta a fost tot - nu mai ești printre noi! M-aș bucura să aflu că te-ai dus, Mihai, întrun loc unde să fii mult mai fericit decât aici!

Îngerii să te însoțească!

VENIȚI DE LUAȚI POMANĂ!

         Vasile s-a oprit la magazin, unde patronul făcuse niște țărculețe, punând în fiecare câte-o masă și obținând astfel, o terasă. După ce a stat cam pe uscat în perioada de urgență, n-a vrut  acum să investească prea mult, așa că delimitarea a obținut-o cu niște cearceafuri vechi, pe care se pregătea să le transforme în cârpe de șters BMW-ul lui fiu-său.

            Vasile și-a pus păhărelul pe masă și și-a scos mănușile – doar trebuia să respecte regulile! Chiar dacă mănușile erau cele cu care rânea la porci, erau, totuși, mănuși! N-a apucat, însă, să deguste lichidul necunoscut cu aromă de vodka, că se trezi strigat de cineva din spate:

            -Băi Vasîli! ai mai primit rezultatele, băi?

            Ca să răspundă, Vasile trebui să se răsucească, lăsând paharul nesupravegheat. Țața Vica, cunoscută ca persoană cu sorb nelimitat, aflată în tranzit prin zonă, boldi ochii și, odată cu ei, și gâtul, în care aruncă băutura omului. Așa de repede acționă, că nici ea nu și-a dat seama când a făcut-o!

            Vasile recunoscu omul care-l strigase, spuse simplu NU! și se întoarse. Fu rândul lui să facă ochii cât sarmaua – unde a dispărut conținutul paharului? Abia după ce o zări pe țată, păru că se liniștește, dar se amărâ în suflet:

            -Bine, bre țată! că nu ți-e rușine deloc!

            În loc să tacă, cum era normal, țața sări cu gura, cum văzuse pe la televizor că fac cei vinovați:

            -Ce tot vrei ,Vasile? să nu dai și tu nimic de pomană? Bodaproste! Să-ți fete vaca numai vițele! Că ai fost plecat și ai făcut bani, poți să rupi și tu o țâră, să faci milă de-un sărman!

            Vasile dădu să-i răspundă, dar văzând-o cu mâinile-n șolduri, se întoarse către cel ce-l strigase, tușind de câteva ori:

            -Nu mi-au venit, băi, analizele de la COVID, dar mi-e din ce, în ce mai rău!  

AIURELI, DUPĂ BEȚIE

Pe-un picior de plai,

Rag ca un buhai,

Sunt în pasă proastă-

Am o zi nefastă:

Tocmai ce-am aflat

Cine m-a contrat,

Cine m-a lucrat!

Și nu pe-nserat!

Ziua-n-amiază mare,

Mi-a dat la picioare,

Mi-a dat la țurloaie

Mi le-a fript pe paie,

M-a umplut de muci,

În ceaun de tuci.

Noo! nu era străin,

Ci de-al meu, hain,

Cu mâini ca lopata,

Cu limba, ca dalta,

Cu zâmbet mieros,

Și cu scris frumos!

Cu trei facultăți

Cu minte, din părți,

Școlit la tejghea,

Sprijinit în ea,

Cu colți de Grivei,

Ptiu! Satană, piei!

M-a lăsat castrat

Mult, de către Stat,

Cu rate la bănci,

Spurcat de țigănci,

Ocolit și insipid,

Mâncat de Covid.

Nu știu ce-o să fac

Doară stau și tac,

Mă gândesc - cum oare

Intru-n în redresare?

N-am vreun chef de viață,

Și sunt tras la față,

Precum țapu’ din vorbă.

Viitor, zis ciorbă!

Cu așa năuci,

Ajung pe butuci!

Și uite așa -

Dă-i în pana mea!

Mai bine matol

Decât mototol!

Mai bine drogat,

Decât învățat!

Mintea, să trăiască,

Să se odihnească,

Să gândească-un pic,

Mai bine - nimic!

Dragi consumatori

De vin și licori,

Am ieșit din casă,

M-am dus la terasă

Și m-am spovedit

C-un vin oțetit,

Beau, că sunt tâmpit!

Dară din beție, mă trezesc, măi tată!

Însă din prostie, cred că...niciodată!