TREBUIE SĂ RESPECT CE-AM SPUS!

    După cum se tot bâlbâie Ariciul, când nu-i convine ceva, a venit și vremea să se țină de cuvânt: spuneam că, odată și-odată, trebuie să ies din joc, să nu mai stresez populațiunea deja stresată! Prin urmare și-așa, deci, mă retrag la mine-n beci! După ce-am căzut în propria cursă, incitându-mă la scris, se vede treaba mare, că o pauză pe termen scurt, mediu, lung, sau definitiv, n-ar strica Țeposului, căruia, de la atâtea evenimente, i s-au scofâlcit țepii.

            Prin urmare, io, din beci, trec, să pasc, la lilieci! Prea am întins coarda, am și-acum o urmă, pe fesa stângă, unde m-a plesnit, când s-a rupt! Zău că am obosit! Îmi propusesem să scriu pînă când vine popa cu împărtășania, dar drăcușorii din subsemnatul nu suportă aroma de agheazmă pitrocită, au ieșit la bătaie, mai devreme. Ce s-o mai lungesc – am pierdut pofta de a mai scrie mult, cu tâlc și pentru binele națiunii!

            Întro așa lume nebună și pusă pe prostii, nu se face să răscolești haznaua! Mai bine mă apuc de postat poze cu “balcoane“ mari, s-a umplut lumea de balconițe! Ori, tot simplu, aprob tot ce-i stupid pe lumea asta, să vedeți ce de prieteni, o să-mi fac! Și mai simplu - dau numai like-uri și mor venerat! Nu mai deranjez vreun zmeu cu Pampers, nici vreo damicelă, cu fronstispeach-ul larg, cât un teren de fotbal!

            N-am spus că dispar! S-ar bucura prea mult dușmanii  mei! Am spus doar că nu mai vâr degete-n orbite, prietenilor mei, la care țin foarte mult, doar datorită lor, sunt aici! Ochii, care nu se văd,  nu se uită la nimic, iar mai  răruț, că-i mai drăguț!

            La revedere , prieteni și s-auzim de bine!

            Rămân, pe beci, al vostru nesuferit prieten!( Sper c-am scris-o cum trebuie!)

DETECTIV PARTICULAR

Sătul să lucreze pentru alții și să i se spuzească buzele, Carly Homless dori, ca toată lumea o schimbare, și se făcu detectiv particular! E drept, se uitaseră cam câș, la el, la Registrul Comerțului, cucoana de acolo neînțelegând ce dracu’ vinde ăsta, că n-a auzit ce înseamnă detectiv particoler!

Poate și-ar fi ales, și el, o meserie serioasă, dar, după o discuție cu coana Șaga, bârfa orașului, descoperi că era exact meseria care i se potrivea. Mai ales că fusese porcar, o viață-ntreagă, astfel se poate spune că știa cum e să te amesteci cu tărâțea, ca să trăiești printre porci. Greșesc – la decizia sa, a mai contribuit și un polițist, ăla care n-a reușit, timp de doi ani, să afle de ce i-a dat hoțul, foc la pantaloni, lui Carly, în loc să-i vândă, cum a procedat cu vesta lui din piele de rechin:

-Nici nu știi ce interesant e să filezi babe, care ascultă la gaura cheii! Am luat modelul americănesc, la filaj, numai că nu mâncăm gogoși, ca polițiștii lor, ci Fornetti, sau nalangâte! Cel mai bine merg micii și berea, dar e periculos, cu hârburile noastre de mașini de poliție, lesne faci accident! Ascultă la mine, nu-i bine să fii polițist, ci detectiv particular! Ca polițist, te freacă toți, până și untul din tine iese maro! La noi, la români, nu prea a prins meseria asta, de detectiv, n-are lumea parale, să-și cumpere un detectiv particular! Mai bine dă banii pe-un grătar, decât să-i piardă, cautând să afle dacă muierea îl înșeală sau nu! Care româncă renunță la șnițelul ei, cu curcan, să-și plătească propriul curcan, ca să afle unde și-a dosit bărbată-său, economiile? Numai că e greșit – sunt și români cu bani, ba chiar snobi dați dracului, care plătesc oricât, numai să afle cât îi șpaga la contractele pentru deratizare sau de strâns gunoiul. Și, cum nu s-a auzit de vreun miracol al bisericii ortodoxe române, în care să fie implicat vreun detectiv particular, n-o să găsești vreun sfânt cu porniri dintr-astea, detectivistice! Dar te văd băiat deștept, n-ai figură de cocalar, așa că n-ar strica să-ncerci! Poate fac ai noștri și vreun serial cu tine, că l-ai prins pe Hannibal Lecter, făcând trotuarul în București, că nici de trotuarele astea, nu se ocupă prea mulți!

Primele zile de detectiv particular, le-a petrecut Carly holbându-se printrun periscop, în care nu vedea nimic. Pe urmă și-a dat seama că ideea nu era rea, se puteau vedea destule, dar asta numai dacă dădea jos apărătoarea, nu o ținea pusă, cum făcuse el, până atunci. Cu ajutorul ostrumentului, reuși să-și cunoască toți vecinii, până atunci nu reușise decît să le simtă apa, curgând din tavan, să le miroasă scurgerile din canalizare sau praful din covoare. Simțul său de observație crescu exponențial, descoperind, astfel, că nu se ridica gunoiul decât o dată, la două săptămâni, poate și din cauză că era aruncat, cu ură, peste tot. Alte simțuri fură, și ele, reabilitate, după vizionarea mai multor scene de scăldat dame, unde putu deduce, antropometric, cărei specii aparține fiecare specimen.

A patra zi, cineva bătu cumințel, în ușă, și se prezentă – primul său client se numea Metafizicu Georgel! Așezat pe un colț de scaun vechi, antic și de demult, clientul se interesă de onorariul detectivesc, fără să spună ce vrea de la Carly. Debutant în ale investigației, detectivul nu realiză că, de fapt, clientul venise doar să-l tragă de limbă - deja ajunsese cu ea, la ușă. Își recuperă limba natală, după ce-l scosese  afară, în șuturi, pe primul său client. Bă! ce jigodii mai sunt azi - să-ți fure limba nativă! gândi detectivul, în timp ce dama ce arată ca cel de-al doilea client, se precipită prin ușa subțire:

-Dom’le , dragă! matali mi-i salvarea!

Detectivului îi sări țandura – ce? el lucra la 112? Se domoli, gândindu-se că nu mai plătise rata la telefonul mobil, luat la ofertă, iar frigiderul lui gemea de singurătate, și ascultă jelania femeii. Află că aceasta era asistentă la spital și vroia să afle unde s-a dus șpaga ei de la angajare, deoarece vroiau s-o pună pe liber și nu știa pe cine să împuște c-un par. Homless se scărpină după ureche, se gândi că, mai bine aruncă telefonul și face foamea, nu s-ar fi descurcat cu cerința clientei. Dacă aceasta ar fi vrut ca el să afle câtă șpagă îi intră ei, în buzunare, ar fi fost mai simplu! Și nici să-l caute pe ăla cu deratizarea prin spital, cum vrea cucoana, n-ar fi reușit, nu era de găsit, pentru că se ascunsese, de gândaci, în biroul directorului, unde nu l-ar fi căutat nimeni. Și nici pe director, cum se întâmpla când îl căuta, pe acesta, presa!

Pe scurt și pe înalt, viața de detectiv particular a lui Carly Homless a durat câteva luni, timp în care a slăbit 11 kilograme. După cazul cu soția judecătorului, care vindea carne, la negru, a urmat cazul livezii invizibile, care când apărea, când dispărea, și care nici în ziua de azi n-a fost găsită. Poate că din cauză că figura doar pe hârtie! Dar, despre cazurile lui, poate voi reveni întro miniserie detectivistică.

Primele semne de îndoială au apărut când a venit un grup, să-i ceară să descopere care va mai ajunge la bulău, după Dragnea. Capac i-a pus cererea unui înalt for european, care vroia să afle unde dracu’ dispar fondurile europene, date României. Pățit de la cazul dispariției banilor încasați din taxe, impozite și amenzi, când s-a izbit,  cu ceafa, de ciomagul pensiilor speciale și a șpăgilor electorale, Carly și-a luat adio de la meseria de detectiv și a revenit la creșterea animalelor de rasă.

Aud că i s-a propus să devină președinte gonorific la vreau partid, că-s destule care n-au din ăștia, deoarece se simte nevoia descoperirii unei personalități istorice, care să scoată țara din...noroaie!  

-ÎL IUBESC!

 -Îl iubesc foarte mult! Mai mult decât pe mama! Mai puțin decât pe copii! Doar e soțul meu, care am jurat să fim mereu, alături, la bine și la greu!

Când ne-am cunoscut, mă pârlisem rău, de vreo 9 ori. Mi se făcuse lehamite, de masculi drăgălași, cu mintea-n pantaloni! Care vorbeau cu mâinile, mai abitir decât malaxorul, și citeau mult - 52 de cărți, majoritatea, ași și popi. Nu ca mine, toată seria Sandra Brown! El era un timiduț, nu-și descleșta mandibula, nici cât  să bea apă! Mi-au trebuit 2 săptămâni, să-l facă să mă  întrebe dacă nu ieșim undeva. Undeva? Unde? – am întrebat eu, iar el s-a înroșit! Vai! ce drag mi-a fost, cu fața lui de copil prins la furat cireșe! L-am lămurit, că nu mă culc, din prima, cu el, așa că și-a mai revenit! Ce credea, că abia cunosc un bărbat, și, hups! în pat cu el? Se vedea că i s-a luat un par, de pe suflet, se speriase de avântul meu! Mi-a plăcut din prima, cu palmele alea, ale lui, moi, care-mi făceau pielea de găină! Mi se întăreau sfârcurile, când mă lua în brațe, de-mi spărgeau sutienul! După nuntă, mi-a spus că eu sunt prima lui profesoară! Parcă eu n-am văzut? De asta îmi era așa drag, pentru că, deși avea 30 de ani, la cei 20 ai mei, eu păream că sunt mai bătrână.

Chiar înainte de a ne căsători, îmi făcea toate mofturile! Era în stare să fugă de la serviciu, să vină și să mă strângă-n brațe! La început, am crezut că joacă teatru, mai cunoscusem eu, pe unul, care zicea că nu poate trăi fără mine, dar nici fără Irina, Vio, Lelia, Carmen, nu putea! Ăla nu fugea de la nici un serviciu, că n-avea!

Iubitul meu, în schimb, are! N-a fost mare brânză, la început, dar, fiind foarte deștept, a avansat rapid, iar banii au început să curgă. Iar eu, fiind și mai deșteaptă ca el, l-am jonglat, până m-a implorat să renunț la locul meu de muncă prost plătit, el câștiga îndeajuns pentru amândoi. Am pariat pe calul câștigător, nu pe-o mârțoagă – a ajuns să câștige foarte bine! De multe ori spune că e adevărat – în spatele unui bărbat puternic, este întodeauna o femeie puternică! Nu știam că sunt așa puternică, dacă n-o spunea el! De aia îl iubesc atât de mult, că știe să se poarte cu femeile! Mă simt specială, când sunt alături de el, își alege cuvintele, n-ai cum să te simți prost în compania sa!

Pentru că știe că sunt frumoasă, a făcut tot ce-a putut, să nu mă ofilesc printre nimicuri – ne-am făcut ditamai vila! Și o casă de vacanță, la Poiană! Săptămânal, îmi iau cîte un set de chiloți bengoși, nu ca nespălatele alea, care nu-și permit nici măcar o pereche! Am un dulap, plin cu pantofi, și unul, cu rochii de seară! Pot spune că sunt fericită, mai ales de sărbători, când vine acasă, rupt sub bagaje! N-ai idee, câte îmi aduce!

Da! îl iubesc foarte mult! Nu m-aș putea despărți de el, n-o să găsesc altul mai bun, niciodată! Cine ar putea să-mi suporte toanele mele, când mă enervez și arunc cu farfurii? Când nu ascult de nimeni și nimic nu-mi place? Ei! bine! el e singurul care doar mă privește și nu zice un cuvințel, până nu mă liniștesc! Care bărbat ar face așa, pentru femeia lui? De aia îl iubesc atât de mult, că e un domn!

 Ce te uiți așa, chiorâș, la mine? Te dor urechile, nu-i așa, când îl laud? Invidia! da! invidia, rupe cu dinții, nu-i așa? Ce să fac, dacă e al meu și-l iubesc?

Ah! știu ce-ți trece prin cap – cum de stau lângă unul ca ăsta, care e doar sudor? Pentru mine, nu contează ce este, dacă câștigă bine și-mi face mofturile! Cum să arunc așa bunătate de băiat?

Hai! nu te mai încrunta, gândești prost! Și mă enervezi, că, dacă aș avea niște farfurii, ți le-aș sparge-n cap! Daaa? Sar dracii din tine? Bine! atunci mă îmbrac și mă duc acasă! Să nu te mai văd în ochii mei frumoși, niciodată! Și, ca fapt divers, ești un amant destul de slab!

ZEWA ȘI LUX!

Și ne plouă, iar, în gură,

Tot visând la udătură!

N-am făcut, n-am desfăcut,

N-am urlat, că n-a durut!

Iar votarăm, frățioare,

Nici în ...suflet, nu îi doare!

Și nu-ți vine, să-i mai crezi,

Au în creier, doar cai verzi!

Zici că-s proști! Balcâzi! Stupizi!

Nee! Sunt doar ca niște omizi -

Stau ca belferii-n gogoașă,

Au avere, cât un pașă!

Deci, de ce le-ar mai păsa

Dacă nuduri, ne-or lăsa?

Ăsta e necazul – nu-i

Cin’ să le pună pofta-n cui,

Astora, ce dau din clanță,

Ucigând orice speranță.

Până s-o născu titanul care

Să le dea între picioare,

Trec la zile, și la nopți,

Noi - prinzând cartofii copți,

Ei - cu scobitoare-n dinți,

Prefăcându-se, cuminți,

C-au, cu nedreptăți, o listă!

Apoi, vine vestea tristă-

-Nu se poate, nu-i momentul!

Să ne scriem testamentul!

Până s-o ivi clipuța,

Noi, o dăm pe Huța-Huța!

Voi, la muncă, lighioane!

Dacă nu! muriți de foame!

De la Decebal, încoace,

Gura păcătoasă, tace!

Gura păcătoasă, jură,

C-am mânca, pe veci, friptură!

Că n-om fi, pe veci, codași,

Și-om rămâne ... băștinași!

Și, în timp ce ei se jură

Că și viața, e prea dură,

Noi, cu mersul mai domol,

Am găsit cuibarul gol -

De atâta minte nouă,

S-a dus Cloșca, de pe ouă!

S-a vândut, chiar la bucată,

Țara asta minunată!

Vreau, să vină dimineața,

Fără să m-apuce greața!

Decât vorbe, de-umplutură,

Dați-mi, naibii, cianură!

Băi! voi ăștia, mozoliții,

Nu mai stați pe coada oliții

Și frecați doar coada mâții!

Nu om fi, cu toții, culți,

Doar v-am spus - suntem mai mulți!

FAC UN PAS ÎNAPOI – NU M-AM ÎNFORMAT CORECT!

Dacă asculți pe fiecare, fiecare are povestea sa tristă! Așa cum, și noi, avem, fiecare, povestea noastră tristă! (Care nu chiar întotdeauna este tristă, ci doar banală!) Poveste care ni se pare limita inferioară a durerii și neputinței. Și, cum nu putem înțelege ce-a simțit celălalt, în situația aia urâcioasă, (pentru că n-am fost în locul lui, să simțim ca el) rămânem cu ideea că am fost, doar noi, cei care am suferit mult!

Ne place să ascultăm poveștile de viață ale altora, să plângem pentru suferința lor, în speranța că, și alții, vor plânge la suferința noastră. Reală sau inexistentă! Ne bucurăm pentru acei care și-au depășit destinul, simțindu-ne puternici, pentru că am trecut, și noi, prin greutăți. Râdem la finalurile fericite, pentru că ne dorim să ni se întâmple și nouă. Mai nou, preferăm povești stupide, unde bogăția se înfrățește cu dragostea turbată, totul petrecându-se în castele și palate de vis, greu de întreținut în realitate, dar unde ne-ar place să ne mâncâm borșul cu fasole.

Realitatea bate, însă, dorințele noastre ascunse – după ce ascultăm povestea celuilalt, ne ștergem lacrimile, sau zâmbetul, și revenim la existența noastră cotidiană. Strict, la a noastră! Ca exercițiu de empatie, povestim și altora, ce li s-a întâmplat celor dinainte, mai adăugând detalii care nu erau pe-acolo.

Eu mă reîntorc la postarea PLEDOARIE PENTRU MAMELE MĂMOASE, unde nu m-am informat cum trebuie, judecând lucrurile doar pe la suprafața lor: mi-am luat inima - n dinți, și dinții, în buzunar, și am întrebat-o pe mama care a generat povestea, cum s-a metamorfozat ea, în câțiva ani:

- Ceea ce nu știți dumneavoastră, este că eu eram, atunci când mă vedea toată lumea veselă și tupeistă, întro mare depresie! Îmi murisee tatăl, pe când eram mică, iar el avea 27 de ani! Acum, murise și mama, la aproape 38 de ani, rămăsesem singură, fără ajutor!

Nu știți cât de răi sunt oamenii, când vor! Mai ales fetele, nu-s așa cum vor să pară! Pot inventa o mulțime de chinuri, pentru cineva care dovedește slăbiciune. Iar eu eram slabă, plângeam și mă durea sufletul, la care, să nu uit să adaug - muream de foame!

Așa că m-am transformat – veselă, chiar nesimțită, de multe ori, mă "băgam în seamă", cu zâmbetul pe buze, să nu se vadă cum îmi ghiorăie mațele. Vă mai amintiți de X, colega cu părinți patroni? Dacă ar fi știut că n-am ce mânca, să nu credeți că ar fi rupt din porția ei, să-mi dea mie! Ar fi râs, pentru că ea n-a știut niciodată cum e când te rupe foamea! Și, atunci, când era pauză, știți ce făceam? Le spuneam că mă duc să mănânc acasă. Unde nu era nimic de mâncare! Nu mă duceam, stăteam la colțul gardului școlii și răbdam, ca, apoi, să mă prefac veselă și ultra-sătulă.

O mai știți pe profesoara X? Aia, care a ajuns "mare"? O fiară – ne-a adunat, întro zi din ultimul an, și ne-a spus că suntem prea proști, ca să reușim undeva! Că degeaba ne zbatem, că tot proști rămânem! Și că cei săraci, săraci mor! Nu vă vine să credeți, c-a spus asta, nu-i așa?

Și, atunci, ce rost avea să visez la facultate? Bani, de întreținere? nu avem, nici să trăiesc! Apoi, mă simțeam ca o proastă. Așa că am renunțat, m-am angajat și am început să uit, că puteam merge la facultate. Muncesc de 20 de ani, în același sector, nu-mi place să mă plimb și să schimb, m-aș simți nesigură și speriată, dacă aș sta o zi, fără salar. Îndur și bune, și rele, dar sunt o mamă modernă – mă duc la film și la teatru, la vernisaje!

Și am grijă de fiica mea, să aibă alte șanse decât am avut eu! 

SUPERMAN, ÎNGENUNCHIAT!

Cu mintea mea cea proastă, mă întreb unde vom ajunge – din alegerile astea, n-a învățat, nimeni, nimic! Nici măcar eu! Nu pentru că nu-i de-nvățat, ci pentru că n-are cine! Cum mă așteptam, toată lumea-i mulțumită, mai puțin majoritatea! Vă stric cheful – credeți că s-a terminat? Că laptele, mierea și fierea, stau puhoi, întrun butoi și ne-așteaptă și pe noi? Că s-au terminat ticăloșiile, de mâine suntem, toți, Albă-ca-Zapata și cei șapte membri de partid? Că a murit corupția, prostia și îngâmfarea? Iluzii, prieteni, iluzii, tot ca râma vioaie, vom tropăi!

Grație deștepților din media, alegerile astea au fost nițel jonglate – mi s-au întors limbricii, pe dos, când m-au întrebat, la secția de votare, toată lumea, dacă sunt hotărât să votez și la referendum! Ca ce chestie, întrebarea? că era să-mi schimb Pampers-ul și să fug acasă! Eu credeam că, în democrație, avem bilete toți, nu pe sărite! N-nnn! nu a fost politețe! Nici lene cronică, să se sperie ăia că li se rupe, dacă-mi dau buletine de vot! A fost ceva mai pro – fund!

Apoi, la prânz, când trântorul din mine s-a dus la vot, n-am prea văzut mișcare – doi-trei oameni conștiincioși, restul, la nani! Nuuu! Nu ține nici aia, cu participarea superfluă, din județ, mi-e teamă că masa votatoare s-a cam puturoșit, nu se mai grăbește la urne, decât pe seară! Altfel nu-mi pot explica cum de se bat fund, în fund, la ora închiderii! Nu se pune în diaspora, unde zevzecii au lăsat lucrurile cum trebuiau să fie - să nu se poată vota! Ei! dacă miza ar fi fost intrarea în Purgatoriu, pentru anumiți politicieni, să vedeți cum puneau câte două secții de votare, una, peste alta! Bine că n-am fost acolo, mă luau toți dracii și plecam acasă, să votez la Bec!

Se pare că stupefacția însoțește România - auzi! unii nici acum nu s-au prins! Cum puiul pădurii! să nu-ți dai seama că ai mai mulți oameni, la munci sisifice, pe alte meleaguri, și să-i aștepți cu plăcinte aici, unde nici nu vor să se mai întoarcă? Ah! mizezi prostește, că nu vin la vot? Dar dacă îți fac figura, și vin? Cum m-am rugat Domnului, să se întâmple, și, puteți să ziceți ce vreți, dar tot au fost grămadă de surzi!  Poate măcar acum se va prinde lumea – nu prea suntem uniți, ne place doseanu! Vrem să facă alții, ce noi aruncăm! Și de ce să ne mirăm, dacă-i lăsăm pe alții, să hotărască în locul nostru?

Nu trebuie exclus nici avantajul că, în toată Europa, se frământă un curent ceva mai democratic, deși, pe alocuri, periculos! Ne-a prins, și pe noi, în trena lui, doar așa am descoperit, că alții n-au avut grijă, că NOI VOTAM PENTRU U.E.! Nu pentru mișmașurile unora-altora! Diaspora a simțit-o mai bine, noi, cei din Papuașia, ne uitam la telembizor, urmărind frăsuiala continuuă, și inutilă, a partidelor politice! De aia au fost mai vocali și mai hotărâți, că vroiau, și ei, niște români, care să-i reprezinte! Mmm-daaa! I-au scos din casă și parșivul de referendum, al cărui rezultat era previzibil, nu trebuia să fii Mesia, să-ți dai seama că s-a umplut paharul cu trăscău! Numai că, să vedem unde-o să ajungem, și cu ăsta!

Sunt, totuși, ofilit pe dinăuntru – n-au învățat politicienii noștri, nici cât îngroapă mâța! Ăla negru, de respira greu, care azi a luat-o bostan, a ieșit ca din cârciumă, spunându-ne că-l doare la bască! Pe undeva, un moț - dreptate avea – fără el, Parlamentul rămâne cum s-a stabilit la fostele vechi alegeri! Mutațiile genetice și ginecologice, din sânul celor de la putere, ar putea duce la schimbarea modificării, spre bucuria Preșe-dintelui Tuturor, care, de când s-au văzut rezultatele, și-a săpat pe meclă rânjetul ăla de acum câțiva ani! Are palmele roase, de atâta frecat!

Cum spuneam, Homul zilei, care se pregătește de odihnă prelungită pe banii (tot), ai noștri, a ieșit și a rânjit și el! Mai ciudat! dar tot pe-a lui o ținea! Că țara a ieșit din noroaie și-a intrat în hazna!

Ce m-au uimit, au fost rânjetele altora, cum ar fi Orban, Cioloș, chiar Băse! Erau veseli, de parcă au visat frumos! Dragilor! câștigarea alegerilor astea, nu vă face premianți! Păi! voi, în loc să vă încruntați și să veniți rapid cu idei, vă frecați labele, de bucurie? Ăsta e semn rău, pentru noi, ceștilalți – vă doare-n bumb! de ghinioanele noastre! Tot la interesele voastre, vă gândiți! Să vă înhămați la ceva serios, nici vorbă! Ca și până acum! Vax!

Zic să mai meditați o țâră – votul ăsta nu era doar pentru ceilalți, a fost pentru voi, toți! Poate băgați la țeastă, că nu se știe niciodată! Așa că, dați-vă mânuțele și faceți ceva, până nu se prăbuște țara asta, de tot!  

VAI DE MAMA NOASTRĂ!

Bun găsit, la ospățul zeilor!

Nu! n-am înnebunit, sunt, încă, parțial color, același! Doar că - mă pregătesc de vot! Duminică vom voma! pardon! vota! din nou! Abia aștept, mi-am pus "deșteptătorul", să sune dis-de-dimineață, să nu ratez ceva! Poate va fi ceasul învierii, că, până la Înălțare, nu mai e mult!

 De ce sunt exuberant? Nu sunt, vi se pare, sunt doar aberant de dezlânat, dezamăgit și îmbârligăcios. Ca în alte multe dăți, simt frisoane și mă ia cu tremur la lingurică, poate din cauză că presimt că va ieși, cum va ieși, dar nouă, bine, nu ne-o fi! Și atunci, de ce mai trag clopotele în nocturnă???

Pentru că mi s-a acrit, ca de la oțet, să aud cretinisme individuale sau colective, de grup sau de formațiune geologică, despre, vezi ! dragă Doamne! participațiunea la actul democratic. Bă! neamurilor! oare chiar nu ne-am prins că toți ăștia, reprezentativii, n-au mare interes să mergem la vot? Poa’ să fie miza și-un cartof uscat, credeți că ne vor, pe toți, la urne? Bine că suntem ortodocși, că ne doreau ÎN urne, nu pe-alături! Au ei socotelurile lor, nu trebe să ne băgăm și noi, ca musca!

Eu zic să le facem bucata - să mergem, cu toții, să votăm! Conform principiului democratic, că oricum nu contește, cum votăm, ce-ar fi să votăm la mișto, dar să votăm?

Nu știu ce fel de omuleți or fi politrucii noștri, dar au un talent aparte, de a-și mușca tibia, de sub axilă – nu fac o chicătură de lucru serios, numai de-a-n-boulea, le fac pe toate! Parcă au o înțelegere cu Păcală și Sucilă, că Tăriceanu, le mai amestecă! Nu puteau pune, ca oamenii, alegerile e(u)roilor, mai pe la apus, nu amestecat cu referendum-ul privind mișcarea rectilinie și uniformă? Că nenea referendum-ul are niște întrebări –întrebătoare, puse cu ...dosul palmei, de nu înțelegi care-i scopul care scuză mijloacele! Apropos! amnistia și grațierea n-o poate tranșa, singurel, Președintele Tuturor Rumânilor? Că, dacă mă întreabă și pe mine, eu zic precum ei! Dragne-a mai fost nouă, să spunem ceva la refe, dar, din păcate! a ieșit cum a dorit minoritatea majorității! Uite! exemplu - reducerea numărului de parlamentari! Pe cale democratică, nu pe căi nenaturale! Să nu excludem, totuși, avortul spontan! Să vă amintesc cine a tras clopotele pe tema asta? Nu mai țineți minte? E nenea ăla care vorbește buruienos, da’ s-a mai temperat, de când s-a uns parlamentar și dă la cotoaie sistemului pe care el însuși, l-a clădit! Ei! doar se face, că prinde bine la public, să audă publicul cum politicianul român, între o clătită și-un mic, trage tare din cârnaț! Dragne este, și azi, să ascultăm discursurile stoarse din glanda tiroidă, ale pupăcioșilor în turul doi, despre sexul zglobiu, la români! 

Ce spuneam? că să votăm, cu toții? M-aș tăvăli de râs, să iasă la vomare 100% cetățeni cu drept de vot! Proporțional cu cei 10 milioane de români rămași în țară! Cum, cine-s restul? Aginturile străine, berzele-n șomaj și masonii!

 Visez frumos! Dar așa ar trebui! Să le stricăm careul de ași, cu sobor de popi, să vedem cum le tremură izmenele, când s-or vedea înafara cărților pe care și le-au dat singuri! Nu contează, pe cine puneți ștanța, numai să vedem câți români vor să mai fie România, țara lor, nu doar să flendurească vorbele și să scuipe venin! Memoria ne este scurtă, ar trebui să ne amintim că s-a mai întâmplat așa, și au murit, și n-au știut! Chiar dacă atunci nu s-a întâmplăcit, ce trebuia să se întâmplăcească, pentru moaca lor stupefiată, ar merita repetată isprava! Chiar dacă poziționarea referendum-ului în aceeși zi cu alegerile europarlamenare este, practic, o forțare a prezenței la vot, dar tot în scop politic, nu cetățenesc! Mamă! și să vezi câte greșeli vor fi, și învinuiri de fraudă, și de mușchi scoși de la borcan! Dar merită încercat! Barem să nu ne mai dăm cocoși, că e vina babelor și a  asistaților sociali, că trag la fasole cu cârnați, servite din găleți de plastic! Pe cine mai dăm vina, atunci, hai?

M-am vârât precum râma congestionată, din varii motive! Unul ar fi că, zilele astea, am văzut pe străzi mai multe partide, decât pe Centură! Bă! măgarilor din toate partidele, voi numai  când sunt alegeri, vă îmbrăcați frumos și ne pupați în dosul porții? Până atunci, noi nu existăm?

Alt motiv ar fi că, de la campanie, la campanie, nenicii ăștia se fac mai nesimțiți și mai nesuferiți! Dacă nu ies pe stradă, trimit tot soiul de răvașe și dezinformări, bașca, plătesc niște boi cu pene, să cumpere niște voturi, cu banii jos! Numai că boii sunt și proști, nu-și învață, bine, lecția, și spun prostii! Normal! proștii nu pot spune decât prostii! Sau n-or fi ei, proștii?

Ar mai fi cheltuielile! care-s de la noi, din tăgârță! Păi! dacă tot le dăm banii înainte, pe condicuță, de ce nu vedem și marfa? Uite! propun ca, dacă tot fac aranjamente, pe banii noștri, candidații să vină nud la prezentări, să vedem pe ce-am dat banii de pomană!

Aș mai avea o căruță și-un TIR, cu motive, dar las pe fiecare să-și privească interiorul și, dacă nu-i place ce vede, să meargă la vot! Fie, ce-o fi!

Scuzați cuvintele vulgaricești, dar n-o fi timpul să mai zicem și noi o bâlbă, că prea am îmbulinat-o de fiecare dată?!?

MI-E DOR DE TINE! ȘI TE-NJUR! (poveste domestică)

Ioana - i palidă și rece – cam de trei zile, n-a mâncat!

Tânjește dup-un blid cu lapte! Iar soțul ei, iar a plecat!

Nălucul! Are el o hibă - nu poate sta, prea mult, legat!

Și, când le e lumea, mai dragă, din cuib, tembelul, a zburat!

Nu-i pasă, că a lui consoartă se pune pe un plâns îndelungat,

A șters-o făr’ să ca să-i pese, că ar putea să fie, scurt, uitat!

Ioana stă cuminte, ostenită, și-și uită somnul scurt și plat,

Ea pe Vasile-al ei, îl vrea acasă, din nou cu ea, urcat în pat!

Și jură, că de-l prinde pe nemernic, venind, uituc, pe înserat,

Cu lanțuri, și cu lacăt strâmb, cu cifru, de masă, iute, l-a legat!

Numai că Vasilică este dus departe, precum sunt dușii-

S-a înfrățit cu bețivii, cu brazii, cabanele și urșii!

Ioana îl așteaptă, ca o bleagă, mereu, în tocul ușii,

Să-l vadă  apărând, din pleavă, la fel ca spiridușii!

Femeia e pornită rău! Cum i-a cântat în strună

Pocitului tovarăș de trăsnăi și de cântat la Lună!?!

Cum îi spăla picioarele și părul! Și îl lua de mână!

Cum îl iubea  năvalnic, zăpăcită, mai rău ca o nebună!

Era doar a lui sclavă! Era mută! Nu mai era stăpână

Pe viața ei cuminte! Pe avere! Nu mai găsea o frână

Să nu-i mai fie dor de "bivol", măcar o săptâmână!

Iar el pleca de-acasă, mereu, fără să spună,

Ce ghimpi îl tot înțeapă! nu-l lasă, să rămână!

De data asta, gata! nu-i proastă - acasă, nu-l primește!

Cu toată demnitatea ei cuprinsă, Ioana o sfeclește:

Să nu-l mai vadă? Să nu-i audă vorba? Să uite, c-o lovește?

Să simtă disperare, când  lui nu-i trebuiește?

Că intră vomitând? A damă, Vasile, iar, duhnește?

Că îi face morală, prea des, când nu greșește?

Cum caută pricină și cum se fandosește?

Oare de ce lumea-i nătângă și nu se mai gândește

Că ea, Ioana bleaga, ca o proastă, pe Sile, …îl iubește?

Mămuca dumneaei, dospită și pățită,  mereu o sfătuiește

Să lase naibii, sufletul, c-o doare! Pe altul, ea, găsește!

Ioana, nu aude! Vasile e al ei! Și nu îl dă schimbat!

Așa că stă ca vaca, priponită, și pusă pe-așteptat!

A și uitat de lacrimi! De frică! De dureros oftat!

De vânătăi! De scârbă! De lipsuri! De-alergat!

Tresare, cîteodată, când crede iată! că ar fi sunat,

Să-și ceară, în genunchi, iertare, iubitul ei bărbat!

Și, întro zi! surpriză  mare – slab, palid și ciufut,

Apare Dom’ Vasile, ca un pașă, nemernic și băut:

-Deșteapto! Ieși afară! În coadă, te-a durut,

Cât eu am fost plecat! Să scapi, tare-ai fi vrut,

De chipul meu șăgalnic! De soțul tău, un scut,

Sub care stai domoală! O grijă, n-ai avut!

Dar știu, că fără mine, ce tare te-a durut,

Că un bărbat destoinic, în casă, n-ai avut!

Ioana îl privește, se miră, se încruntă, se sucește,

Cu parul, strâns în mână, în mir, îl miluiește,

Scrâșnind din dinții strâmbi, cu palma, îl plesnește:

-Un dobitoc bicisnic, în casa mea, nu-mi trebuiește!

Un bou rătăcitor, o scârbă, ce casa-și părăsește,

Făr-un motiv, sau vorbă! Prostan, ce se fălește

Că nu mai poate lumea, când el nu mai trăiește,

Aici, n-are cătare! Te du, măgarule, unde-ți priește,

Să văd, care belea, la pieptu-i, te primește!

Concluzie:

Când îi pui inima în țarc,

Ai grijă, că se face arc!

Și, când se sătură să ardă,

Fiind întinsă, ca o coardă,

Nu mai apuci, să vezi finalul-

Așa pățești, că prea sărita-i calul!

SURDUL NU AUDE, DAR LE POTRIVEȘTE!(II)

     Mamaia era ofuscată rău - o durea un picior  și o chinuia flatulența! Oricum, nici în alte zile nu era chiar veselă – singurică, în ditamai casa, se plictisea de moarte!

      Noroc că o vecină tinerică, de vreo 50 de ani, nu lăsa o zi, de la Dumnezeu, să nu-i calce pragul și să-i bucure urechile, care, de la o vreme, cam scârțâiau. Nefiind prea vorbăreață din fire, mamaia o lăsa să tolocănească, ca pe o moară hodorogită, mulțumindu-se, doar rareori, să zică, și ea ceva, nu neapărat în context, nu putea fi atentă tot timpul. Chestia interesantă era că mai toate replicile ei trădau cam la ce se gândea, dacă cineva ar fi fost atent, și-ar fi dat seama ce-o frământă. La alt pol, vecinica avea marele talent de a sări, precum căprița, de la un subiect, la altul, fără să existe vreo legătură între ele, sau vreo pregătire de artilerie, să știe celălalt, ce-l așteaptă:

-...și a spus că omenirea nu are niciun viitor, fără globalizare! Nu prea mă pricep, ce înseamnă asta, dar sună bine!

-Am și eu ceva, cu globulele roșii, așa că globulizarea asta pică bine! mormăi mamaia, destul de absentă.

-Avea tipul ăla o barbă, numai la savanți am văzut așa frumusețe! Mi s-a părut genial!

-Apoi, genital aș avea și eu ceva! numai că-s femeie bătrână, ce doctor se mai apucă să trateze babe?

-S-au scumpit toate! Și se vorbește despre legea dublului standard! Până și la ridichi!

-Rinichii? N-am nimic la rinichi! Mi se umflă, în schimb, amigdalita! Și mă cam dor gingiile, de la pâinea asta cu gluten! Glandele, soro, glandele! Astea-s necazul!

- S-a scumpit iar carnea! M-am dus să iau niște ceafă și nu mi-au ajuns banii!

- După ceafă, am luat-o și eu, de la unul care țipa să mergem la vot! Zicea că-i colonist! Cred că avea probleme cu colonul! Cancerul de colon apare, se zice, la fiecare rectificare! Că-i ceva cu chestia aia, cu rectul! Co-rect, n-o fi chiar tot timpul! dar lumea e rea, nu vezi ce se în-tâmplă! Sâni-i pupe-n nas, mârlanii ăștia, că ne mandibulează tot timpul! Ganglionii mamii lor, de mincinoși! le tropăie hormonii, până ne stă inima!

-Nu fi, și matale! așa nevricoasă, că nu faci nimic! E bine să fii incisiv, dar, cu forța, nu rezolvi mare lucru!

-Ah! eu am necazuri c-un molar, nu c-un incisiv! Dar mai tare mă sâcâie laringele, am bocit, ca bocitoare calificată, când au căzut de la putere! Așa le trebuie, când nu-și pun cerebelul la treabă! Când gîndesc cu tâmpla și cu gușa! Simt în uretră că nu-i bine! și mă lasă vezica, când vine pensia și trebuie să plătesc facturi!

-Az-noapte, niște golani nu ne-au lăsat să dormim! Nu i-ai auzit? Bine că nu i-ai auzit! Cred că erau ecologiști, aveau ce aveau, cu una, care avea nu știu ce pompă înfundată!

-Niște tâmpiți, n-au altă treabă și se uită-n trompele altora! De ce nu se uită și-n ovare, dacă tot sunt ocupați cu de-astea? Sau vorbeau despre vânătoarea de elefanți, să le sufle-n trompă, cum mai fac politicienii ăștia?

-Mata ești mai bătrână!...

-Mai în vârstă! așa se zice, nu fi galbenă la trahee!

-Mata crezi că tineretul ăsta, ne-o mai da pensie?

-Mă doare-n calcaneu, că am fetele în Germania și-n Franța, mi-or da ele doi euroi, să am de-o limfă, fără îndulcitori! Dacă nu mi-or da, cred că-mi vâr policele, undeva! să mor eu! De aceea mă doare și-n coccis, că nu stau după pensia lor, pilonul IV, după Christos. Mă doare nervul sciatic, când mă gândesc că-mi scad puterile! Și mă doare și splina, de la efortul intelectual.

- Da’ ce tot ascunzi acolo, la spate?

-Ei, na! ai și văzut! Ce să am ?– harta reflexogenă a României!

-Aha! mă miram eu, ce-i cu duzina asta de cuvinte, pe care nu le pricep! Toată ziulica, la televizor, ai? Nu mai dai cu sapa, faci cuvinte încrucișate! Brava, la matale, că n-ai griji! Că de aia a ajuns lumea să vorbească numai în cimilituri, că n-are treabă și griji! Nici nu mai visează, să pupe pensia!  Dar ferice de matale, că ți-a crescut gradul de cultură, e mai mare decât cultura la porumb! Bine că ai la ce te gîndi!

Chiar? oare ce-o roade pe mamaia, când vorbește acum?

ANTAGONISME

Din cauza vremii urâte, se luminase demultișor, de ziuă, când am ajuns la Târgu Mureș, deși plecasem noaptea.

Gazda, prietenă de-a unor prieteni, ieșise la cumpărături, am sunat-o și mi-a spus că ajunge în câteva minute, cerând s-o scuz pentru întârziere. Dacă tot nu aveam ce face, deja ajunsesem în spatele blocului unde locuia, m-am așezat la măsuța dintre copaci, unde era chiar răcoare, întrebându-mă cum de trebuie ca ușile de la scările de bloc să fie închise și să funcționeze doar interfonul! Cum ar fi să ajungem cu respectul până acolo, când n-ar mai trebui să procedăm așa! Mi-am spus că e o problemă de educație, așa că va fi mult prea greu să fie rezolvată, oricine vrea corectitudine, doar că, atunci când ești pus în fața recunoașterii unei greșeli, parcă uităm că am călcat strâmb!

Masa dintre copaci era plină de gunoaie, se vedea că niște personaje chefuiseră înainte și uitaseră să mai și strângă, după ei. M-am mirat – lumea de pe-aici mi s-a părut mult mai civilizată, decât în urbea mea natală! Dar eram prea obosit să mai analizez ce și cum, așa că am cotrobăit printre lucrurile din bagaje, căutând cîte ceva, numai ca să umplu timpul. Când a venit gazda, m-am bucurat ca un copil - puteam, în sfârșit! să mă odihnesc! Mi-am strâns catrafusele și am urcat – câteva ore, nu-mi amintesc ce s-a mai întâmplat cu mine, lat, am fost!

Când m-am trezit, stând cu ochii închiși, am recepționat frânturi din conversația gazdei, cu o persoană aflată undeva, departe, care s-a dovedit ulterior ca fiind în fața blocului, în timp ce gazda era-n balcon. Încă pe jumătate adormit, am înjurat, în gând, discuția despre nu știu ce ceas, care nu se dădea găsit!

Câteva ore mai târziu, când m-am întors de unde aveam treabă, eram stors ca o lămâie, mai ales că nu rezolvasem nimic, bătusem drumul de pomană! Deși îmi propusesem să stau cel puțin trei zile, dacă nu mai mult, acum constatam că îi stă mai bine călătorului, cu drumul, decât cu statul! Și, cum nu-mi place să pierd timpul, nici să deranjez degeaba, oameni, m-am apucat să-mi fac bagajele, după ce am făcut un duș.

Și atunci am descoperit necazul - când am vrut să împăturesc pantalonii cu care venisem de dimineață, ceva greu mă încurca la împăturit! Am vârât mâna și am scos obiectul, trezindu-mă cu un ceas străin, în mână! Era un ceas de damă, frumos lucrat, de culoare vișinie, cu limbile și marcajele strălucitoare, nu părea un chinezism! L-am privit uimit, descoperind că strălucirea venea, cel puțin, de la aurire - nu era un ceas de duzină, ci unul valoros! Cum naiba a ajuns la mine?!?

Prin ceața creierului meu încă obosit, mi-am amintit de frânturile de discuție auzite mai devreme, care, totuși, nu lămureau cum ajunsese ceasul, în buzunarul meu! De furat, nu-mi amintesc să-l fi furat, iar cleptoman, nu-mi amintesc să fi devenit!

M-am dus, cu el, la gazdă, să lămuresc problema – s-a îngălbenit, când a înțeles care-i treaba! S - o fi îngălbenit ea, dar nici eu nu eram prea departe – nu înțelegeam ce s-a întâmplat și cu ce am greșit!

S-a dezmeticit, însă, repede și mi-a povestit că una dintre vecine i s-a plîns că ar fi pierdut un ceas cu valoare sentimentală. Că ar fi stat, ultima oară, jucându-se cu el, la masa de-afară, chiar în dimineața aceea. Și s-a trezit, mai târziu, că nu-l mai are!

E clar, e ceasul ei! Cred că, atunci când mi-am luat lucrurile de pe masă, am luat, neatent, instinctiv, și ceasul! N-ar fi fost pentru prima oară, am mai pățit-o și cu câteva brichete sau pixuri, nu neapărat, că-mi trebuiesc! Nu cred că există cineva, care să nu fi pățit, măcar odată-n viață, o chestie din asta! Mi-ar fi plăcut să cred că am făcut-o intenționat, caz în care nu dădeam dovadă de senilitate, dar, din păcate! nu era așa!

Am rugat-o pe gazdă să ia ceasul și să-l dea proprietarului, dar, spre stupefacția mea, m-a privit cu suspiciune și a refuzat! Nu părea că mă crede, că a fost o greșeală, ignorând că, dacă l-aș fi furat sau cam așa ceva, nu i-aș fi spus să-l dea înapoi, că doar nu eram un hoț prost! Văzând că tot dă înapoi, m-am enervat și i-am cerut să - mi spună unde stă doamna păguboasă, asta dacă nu vrea să vină cu mine! Mi-a explicat cum ajung la aceasta, dar n-a mers cu mine, părea foarte jenată de situație.

Cred că, în timp ce eu urcam spre locuința păgubitei, gazda i-a dat un telefon, pentru că femeia nu numai că mi-a deschis ușa, fără să întrebe ce-i cu suflețelul meu, dar m-a  și invitat să intru, deși, pe chipul ei, se citea ceva ce semăna cu ciuda.

M-a ascultat atentă, nu mi-am cerut scuze, nu simțeam că am de ce, dar, când i-am înmânat ceasul, nu s-a putut abține:

-Ar trebui să vă fie rușine! Văd că nu vă este!

Mi-am ieșit din bocanci – bine! măi cucoană! tot ești supărată?

-De ce mi-ar fi, că doar n-am furat nimic?

-Ați luat un lucru care nu vă aparține!

 Asta era prea mult:

- După ce vă pierdeți ceasul, cu tot cu cap, pe - afară, nu era tocmai locul unde să vă jucați cu el și să-l lăsați, în loc să-mi mulțumiți că vi l-am dat înapoi, acum îmi țineți și lecții de morală! Bine! o să fiu pus la zid și împușcat, pentru asta, dar întreb – dacă îl lua altcineva, oare-l mai vedeați vreodată?

Am ieșit fără alte vorbe și fără să aștept comentarii, mi-am luat bagajele și am întins-o!

Câteva zile mai tîrziu, când m-am întâlnit cu prietenul care m-a ajutat cu gazda, acesta părea rece ca un frigider:

-M-a sunat doamna din Mureș și n-am înțeles decât că, altă dată, să fiu atent pe cine îi trimit, ei îi plac oamenii serioși!