sâmbătă, 28 aprilie 2018

HAITA

Mucosul privi străfulgerările din miazăzi. Dacă n-ar fi știut că nu e vorba de nicio furtună, avea semnele lui, ar fi crezut că trebuie să se adăpostească cât mai repede.
Mucosul era în misiune, haita îl trimisese să descopere vânatul, care, de la o vreme, devenise extrem de rar și de sărac. De câteva luni, de când cu seceta, foamea bântuia, ca la ea, acasă, animalele se împuținaseră, iar prădătorii ajunseră să se pândească între ei.
Mucosul se cam săturase - odată cu foametea, sarcinile lui crescuseră, toate care erau cele mai neplăcute, cădeau în spinarea sa. E adevărat! era și cel mai tânăr din haită, abia un puiandru, dar se călise îndeajuns, să se considere un luptător adevărat! Îl durea, totuși, sufletul lui, de luptător, când trebuia să-și părăsească culcușul, trimis să spioneze în jur, în căutare de mâncare, timp în care nceilalți dormeau liniștiți. Tot el trebui să hăituiască viitoarea pradă, când ceilalți frați așteptau să le între, între colți, victima.Și acum, de câteva zile, nu mai mâncaseră mare lucru, ceea ce-i făcea irascibili și să-și bată joc de cel mai mic și mai slab, Mucosul. La care se adăuga și marea lui curiozitate - ce se întâmpla, ce era cu scânteierile din fiecare noapte, undeva, în nord, în munți?Ceruse aprobare să plece și să cerceteze locul, dar imediat săriră ceilalți, bănuitori, nu cumva vroia să vâneze singur, doar pentru el? Tamerlan, șeful haitei, un șacal bătrân, peste care trecuseră multe ierni, simțindu-i supărarea, i-a lătrat:
-Atât timp cât ești în haită, mergi cu haita!  Dacă părăsești haita, o să te mănânce unul mai mare, decât tine! Noi, uniți, ne putem apăra! Ai plecat, nu mai faci parte din haită!
La naiba, cu “uniți”! Dacă nu le-ar fi fost  frică, că ajung sfârtecați, pe post de masă, s-ar fi sfâșiat, demult, între ei! Și -așa treburile nu erau prea bune, nu trebuia decât un semnal, și s-ar fi produs prăpădul, mai ales pe foametea asta! Nu era zi, în care să nu se mărâie între ei, așa cum au făcut mereu, nu doar acum!
Mucosul se chinui degeaba să descopere ceva de mâncare, se pare că nimeni nu mai voia să iasă noaptea, de frica ucigașilor nocturni.
Nu apucă să adoarmă, că se trezi înghiontit, cu botul, de Stromșela.
-Haide, că ne-a chemat șefu’!
Haita se adunase și asculta discursul lui Tamerlan, care tocmai arăta că nu mai merge așa, vor muri, cu toții, dacă nu vor ieși la vânătoare! Și cum haita încuviință, dădu semnalul de plecare, făr' să mai întrebe, dacă cineva e împotrivă! Și cine să fi comentat, Mucosul, singurul care nu dormise noaptea trecută? Cine era Mucosul, să se țină cont de părerea lui? Cu mii de precauții, haita, răsfirată, se furișa printre tufele uscate, pășind ușor, fără zgomot. Mucosului i se împleticeau labele, dar nu vroia să se lase mai prejos, mergea înainte, alături de tovarășii lui lihniți de foame.
Capul haitei se opri brusc, semn că ceva, sau cineva, era în față. Încetișor, haita se adună în jurul lui Tamerlan, și atunci văzură ce anume determinase oprirea - pe o stâncă, leoaica dormita, cu cei doi pui jucându-se în jurul ei! Dolofanii pui de lei stârniră poftele membrilor haitei, ce posteau de câteva zile.
Șacalilor li scânteiară ochii, pregătindu-se să sară asupra prăzii, cu orice risc! Și ar fi făcut-o, dacă Tamerlan nu ar fi dat semnal de oprire și de retragere. Nemulțumiți, cei din haită se codiră, dar, obișnuiți să asculte de șefi, se supuseră! Mucosul, rămas mult în urmă, era cât pe ce să dea peste leoaică, el n-o văzuse până atunci! Se miră - se renunțase așa, ușor, la o pradă suculentă! Dar îi trecu prin minte, ceea ce îi trecuse și lui Tamerlan - unde era leul? Dacă apărea pe neașteptate? La care se mai adăugau și colții, și ghiarele leoaicei! Prada asta era periculoasă, mai bine lipsă! Nu-i bine să-ți alegi dușmanii, sau victimele, dintre cei puternici, caută alții, mici și proști!!
Odată cu căldura, foamea deveni și mai năprasnică! Mucosul surprinse unele căutături ucigașe, ale tovarășilor săi, aruncate asupra sa! Nu cumva îi puseseră gând rău? N-ar fi fost de mirare, tehnica asta de supraviețuire era ancestrală, până și oamenii o foloseau! Și ei sacrificau pe cel mai slab!
Bănuielile se confirmară - ceilalți, suferind cumplit de foame, puneau la cale un plan mârșav! De care nici chiar Tamerlan nu părea străin, deși Mucosul îi era nepot!
Se trezi înconjurat de haita flămândă, care nu fusese în stare, cu două zile înainte, să fugărească și să ucidă niște antilope! Fiecare așteptase să alerge ceilalți, așa că nimeni, cu excepția Mucosului, nu mișcase o ghiară! Prin urmare, nimeni n-a prins nici puf de scaieți, au rămas mofluzi și flămânzi! De ciudă, săriseră pe Mucos, reproșându-i că e moale și că e un vânător prost! Din cauza lui, nu aveau ce mânca! De atunci, ciuda își spusese cuvântul, Mucosul fiind în dizgrație! Și acum, iată-i năvălind asupra lui, considerând prada cea mai ușoară! Mucosul se arcui, pregătindu-se de luptă! Știa că se afla în inferioritate și că va sfârși prost, dar mai știa că nu fusese niciodată laș, așa cum erau ceilalți șacali!
Dar n-apucă să facă vreo mișcare, că doi foști tovarăși se treziră aruncați la pământ, unde începură să se zvîrcolească! O antilopă furioasă năvăli în mijlocul haitei,  unde se proțăpi și luă o atitudine provocatoare, dar și extrem de mândră! Momentul de uimire trecu și haita, mai puțin Mucosul, începu să saliveze - uite prânzul, pradă ușoară și gustoasă, fără multă alergătură! Oferindu-se! Ignorară pe cei ce se zvârcoleau pe jos, cu un singur gând -  în sfârșit, vor fi sătui!
Lumea lor, de șacali, se prăbuși cu zarvă - o turmă de antilope năvăliră peste ei, sfârtecându-i și împrăștiindu-i, întrun cor de schelelăieli - coarnele ascuțite, ale vulnerabilelor antilope, se dovedeau a fi lame ascuțite, de oțel! Mucosul înțelese de unde se auzeau zgomotele nocturne - antilopele, sătule să fie victime oricărui prădător, își ascuțiseră coarnele și deveniseră vânători, la rândul lor! Numai că o făcură din instinct de supraviețuire, nu pentru hrană!
Și Mucosul, mica panteră infiată de haită înțelese - niciodată să nu  mai subestimeze alte viețuitoare! Că nu doar cei mari și puternici sunt periculoși, mai degrabă cei mici, mulți și aparent vulnerabili, pot fi infinit mai periculoși, mai ales dacă sunt, cu adevărat, uniți!

vineri, 27 aprilie 2018

DEZBATERE PE LEGEA SALARIZĂRII UNITARE!

-Voi ce credeți, legea asta, a salarizării unitare, e bună sau e rea?
-Eu, unul, mă…, pe ea! N-am înțeles de ce i se spune ”unitare”, poate că are mai multe tare, decât în mod obișnuit! Sau unii tare mai vor să ne prostească! Sau unii sunt mai tare decât ceilalți! Fără niciun acord, în gen, număr și caz! Mie mi-a scăzut salariul, cu toate asigurările din lume! Maică-mea îi zice “legea salubrizării umanitare”, profită că-i la pensie!
-Dom’ doctor s-a umplut de bani!  Au luat de la noi, câte un pic, mai mult, și le-a dat lor! Le-a făcut fundu’, mare, și dosu, creț! Nu le ajungeau, că luau de pe toată lumea, au mai luat și de la săraci!
- Ce la pasă lor! că tot pacientul suferă! Ne țin discursuri, că să nu luăm șpagă! Să nu-i lași cu izmenele pe dos, când îi prinzi? N-avem, noi, norocul ăsta, să ne vină, la urgențe, niște bulangii, din ăștia, care au votat așa ceva! Să-și șteargă mucii, cu ciorapii, până îi băgăm în seamă! Mi-ar place să le iau puțin sânge! N-o să le nimeresc vena, nici artera, nici până în 2222! Le-aș lua sânge, de la artera femurală!
- Să fim corecți! Era rușinos, pentru un doctor, să ia cât femeia serviciu, de la regia de apă! Mi se pare că s-a făcut dreptate!
- Rușinos, nerușinos! ba la stat, ba la privat! N-aș zice că li s-a aplecat, la unii doctori, să ia de peste tot!  Oare de ce nu-i la noi, ca afară? Cred că ar fi mai bine să avem doctorul nostru, cu care să negociem contractul, fiecare cu pachetul lui! Și la avocat, la fel - dau un ban, dar când îmi crapă buza și-un călcâi, sun și vine serviciul! Doctorul, vine, când îl chem, nu când e prea târziu! i-a luat-o popa, pe dinainte! Popa ! nu! vine singur!
-Ho! nu fi nebună, că și eu mai fac un ban, în privat! Și crezi,  că ce vrei tu, ar fi mai bine?
-Păi, să fiu doctor, aș lua, lunar, câte 100 de lei, de căciulă! La 3000 de pacienți, fă socoteală, iese și impozitul, și spaga! Plus că n-aș mai depinde de stat, iar alte cheltuieli, le scot tot de la pacient! Mă vor suplimentar, scoate banul! Îi planific și-i rezolv lunar, nu scapă nimeni! toată lumea-i mulțumită!
-Fă, nu fi proastă, și cine mai stă cu fundu-n șapte luntre, prin CA, să facă un ban? Bau-bau medicamentosu’? Când or începe, să te  boicoteze, să vezi ce malpraxis, îți tragi, nu te mai scoate nici măgarul pompieriei, din rahat!
-Fetelor, deviați de la subiect! Vorbeam de legea lazarizării publice!
- Salarizării pudice!
- Știu, eu, ce-am spus! că România nu-i decât un mare lazaret bălegos!
- Rămân la ideea mea - e un SHIT!
- Vedeți! asta se vrea, de la noi, să ne mâncăm, între noi! Cu pâine puțină, de regim, ca la diabetici! Voi credeți că au luat doar de la noi, cadrele medicale? Dar nu trebuie să ne batem, și noi, cu cineva? De exemplu, cu doctorii! Să le stea în gât mărirea! Să ne aducem aminte - când s-au mărit salariile în învățământ, am sărit noi, la pus părul pe moațe! Apoi, au sărit ei, că de ce ne-a mărit și nouă? Aveam vreo două prietene, profesoare! Nu mai am prietene profesoare! Nu mai au prietene, asistente! Avem, în schimb, parlamentari! Care-și votează salarii speciale, și-și dau pensii gheboase, că doar ei muncesc, noi, nu! Lăsa, doctore, vrăjeala, cu lefurile din UE, că nu ești în UE! Ești pe dinafară! La noi, doar prețurile sunt din UE! Nu știu, cum dracu’ se face, că noi suntem, la prețuri, în zona rezidențială! Toate scumpe și proaste!
-Faceți, ce faceți, și vă duceți în derizoriu!
-Noi ne ducem? Sau ne împing cu buldozerul?
-Legea salarizării unice, nu vă sfiiți!
-Mai lasă-mă-n durerea mea! Că legea asta nu e pentru noi! E pentru căpușe! Alea, care sug! Nu știu ce sug, dar se îngrașă! Și se mai miră lumea, că s-au tâmpit căpușele, sunt agresive, se dau la om pașnic! E drept, se mai dau și la javre, și la motârlani, dar numai omul, se caină tot timpul! Ce bine e să fii oaie, intră căpușa-n lână și mierlește, se sufocă, de miros! La noi, căpușele miros, iar noi ne sufocăm!
-M-a luat, la ture, vecinul – Ați pus-o, voi, ăștia, bugetarii! A uitat că el e pensionar, tot la buget! Uite efect, la legea asta! Ne caftim, precum chiorii, între noi, după cum vor ăi care au lefuri, cât gâtul girafei!

Pacientul, revenindu-și după atacul cerebral, pe masa de operație, interveni în discuție, tăindu-le vorba:
- De când vă ascult, parcă am renăscut! Pe mine, legea asta m-a pus în fund! Când mi-am văzut fluturașul de salariu, cu 25% mărire, mi-a sărit inima, din stânga-n dreapta, apoi în chiloți! Cu 96 de lei în plus! Să fi fost salariul meu de cca 400 lei? Mi-am revenit din infarct abia când am auzit că 25% e mărire din scăderea creșterii până în anul 2037, când nu vom mai fi copii!  După care mi s-a rupt, iar, filmul - am auzit că se măresc prețurile la produsele de bază, că ce mama - măsii, nu ni s-au mărit salariile, la bugetari? Nu s-au mărit, și la privați? Nu s-au privat, dar nu și la măriri?
Apoi, ascultând ce discutați, mi-am venit în fire - vreau acasă! Până nu mi se mărește, și mie, tensiunea, cu 55%! De data asta, pe bune!

miercuri, 25 aprilie 2018

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE MUCI!


              Nu vi s-a întâmplat, să visați că zburați? Nu din serviciu, acolo, treaba-i simplă! Ci că sunteți pe post de condor, cu volan pe stânga? Că vă întreceți cu Tarom-ul ? Că zburați, braț, la braț, cu MIG-urile și F - 152? Că degeaba trag unii, cu arcul, nu cădeți din nori, mai aveți destule pene, de smuls, până la faza critică, de prăbușire totală?
            Mie mi se-ntâmplă des, să-i amintesc Domnului din cer, nu domnilor, de pe pământ, că mi-ar place să fiu pasăre! Am auzit, întrun film american, că nu degeaba se spune - liber, ca păsările cerului! Nu era american, avem, și noi, ceva, cu domeniul  aviatic?
            Mare mi-a fost mirarea, când, întro dimineață, m-am trezit în pielea lui Icarus, iar pe tata, nu-l mai chema Mihai, ci Dedalus! Când am vrut să mă dau jos, din pat, n-am putut, mă încurcau aripile! Din titan! să moară NASA, că le-am furat patentul! Și cleștele de cuie! Spre marea mea bucurie, n-am putut să mă spăl pe dinți, îmi intrau penele-n gură, și strănutam! Am hotărât să nu mai pun nimic pe mine, dacă tot zburam, ce rost mai aveau hainele? Două șnururi, ajung, întro lume, în care te naști gol și mori, golit! La urma, urmei mă pot ascunde după vreun nor!
            Numai că nu eram singurul, care zbura! Se pare că Domne - Doamne a dat aripi, la toți necunoscuții și băgăreții! Nu putea să păstreze, și El, o linie, să dea monopol numai la ăia, care stau toată viața, în genunchi, și-l sâcâie, cu rugi? Mă lipeam, și eu, de așa pomană! Acum, trebuie să mă înghesui, ca de obicei, cu toți cocălarii!
            Gândurile astea, cenușii, nu trebuiau să-mi umbrească pofta de explorare a înălțimilor, destul că era cam înnorat, cu ceva urme de ploaie. Sau poate plângea Cerul, când a văzut că nu mai încape, de atâția zburători?
            M-am aruncat pe fereastră, cât pe ce să-mi rup gâtul - nu eram obișnuit cu aripile! Și, de la magazie, îmi dăduseră unele, cu o mărime mai mare, că o să mai cresc! Erau  puțin uzate, dar mai bine așa, am văzut, la vreo câțiva, că primiseră aripi noi - nouțe, și-i cam rodeau! Invidia, din mine, îmi spunea că, de aripi noi, au parte tot ăia, cu pile! Că brevetele de zbor, tot cu concursuri măsluite, se dau! Am zărit niște zburători, care își puseseră aripile invers, aveau, ei, lămâia, de începător, dar aveau și-o droaie de susținători! Asta e! cine are pe cineva, sus, care-l iubește…!
            Nici nu vă închipuiți, cât de plăcut e, să planezi! Nu-i ca jos, pe pământ, unde, cu cât te ridici mai sus, cu atât riști, să-ți rupi gâtul mai tare! Și nici nu-ți mai tremură sfincterul, că te dau, alții, jos, să urce ei! Te răsucești în aer și iar plutești! De asta e bun zborul, distanțele își pierd consistența, acum ești cu fundu-n praf, în clipa doi, ești la capătul pământului! Cam cum fac ăștia, care-s condamnați cu executare, ajung la capătul lumii, fără să pățească ceva!
            N-a trecut mult și am început să mă descurajez - zbor-zbor, dar tot aiurea se zboară, cum se conduce! Zare, reguli! Cine are motor mai ca lumea, la aripi, ăla bagă mare! Ce, canale de navigație aeriană? Unii sunt mai aerieni, decât căile de circulație aviatică! Nici aici, pe cer, nu respectă vreo regulă, toată lumea e a lor! Când se ciocnesc, le zboară fulgii, nu numai creierul lor mic!
            Am văzut, din timp, lumina albastră, așa că m-am dat, la timp, deoparte, exact cât să zăresc zborul supersonic, al SMURD-ului! Barem, acum, au și ei aripi mai mari, să ajungă, repede, cu decedații! Nu toată circulația a băgat de seamă că trebuia un coridor mare, pe măsura aripilor, pe unde să treacă, unii nici nu s-au sinchisit, zburau ca smintiții, nici gând să lase să treacă Salvarea! Ce păcat că, pe lângă aripi, nu s-a anexat și-o pungă, cu creier! Poate așa le mai trecea, prin minte, unora, că nu zboară de capul lor!
            Tocmai a trecut un demnitar! Cu corbi și vulturi ante-zburători! Întro limuzină cu două rânduri, de vâsle, și patru, de aripi! Nici acum, din comoditate, demnitarul nu și-a luat zborul, de unul singur, la aripi trăgeau niște angajați! Din când, în când, mai leșina  câte unul, din ăștia, dar iute, îi lua locul un alt zburător! Că-s destui, care zboară din partid, în partid! Demnitarul era cu capul în nori, era în elementul lui, nici nu se uita la nivelul de mai jos, să vadă cum se zboară încrucișat!
            Aproape că n-aș fi simțit, dacă nu mă durea - un pricăjit, cu două clase mai mult ca trenul, îmi tot smulgea penele de subraț! Nu prea am înțeles ce punea la cale, n-aveam nimic prin buzunare, tocmai îmi plătisem datoriile! Poate căuta un adăpost, cine știe! Dar de ce le smulgea tot pe ălea, care mai fuseseră smulse, de mai multe ori? Poate spera, să cad, să-mi  nimic în buzunare, ce și-a zis? - Ăsta nu mai are mult și zboară de tot! Du-te, bă, și umple-te de tuleie, în altă parte, că n-am pene de rezervă!
      Când am vrut să planez și să frânez pe acoperișul Prefecturii, am alunecat pe-o coajă de nucă, dată cu ulei! Am alunecat și m-am dus, ca pe tobogan! M-am oprit întrun puț de aerisire, scăpat neacoperit! Celelalte, toate, sub acoperire! Am scăpat fără prea multe reparații, aveam aripile în termenul de garanție! După ce mi le-au schimbat, cu unele noi, de import, n-am mai putut zbura, de nici un fel! Se terminaseră bucșele originale, au pus din ălea, chinezești!
            Am rămas rasol, pardon! la sol! Privesc cum se zboară în toate direcțiile! Mie îmi ajunge, mi s-a făcut frică - dacă zbor cu aripi second - hand, nu risc să intru în pământ, de tânăr? Că nu-i bun zborul ăsta, fără parașută! Iar mie nu-mi plac parașutele, de când m-au lăsat lefter!
        Deci, nici zborul nu e bun! Tot mai bine e, pe sub pământ! De aia rămân arici, și nu reptilă zburătoare! Decât un dragon cu gaze naturale, mai bine târâtoare! Sunt mult mai multe șanse, să scapi cu viață!


marți, 24 aprilie 2018

TRADIȚIONAL!


Azi, un purece haios, nătâng și furibund,
M-a prins descoperit! Și m-a pișcat de fund!
Glumeam - nu era purece rahatic, ci un om!
Și treaz eram, beton! nu m-a pișcat în somn!
Și am luat-o-ncet, precum la vechea școală-
Tema aleasă - familia, la noi, tradițională!
Familia monogamă? Sublim matriarhat?
Unită și stabilă, din policarbonat?
Patriarhat târziu? Sau simplă sinecură?
Familia creștină, vârâtă-n saramură?
Familia, e baza existenței ! E-un liant!
Unii au făcut bani, gârlă! Scoțînd câte-un pliant,
Vorbind despre tradiții! Despre patriarhal!
Și meditând, obscen, la mediul prea carnal!
Se miră cineva? Că, dând cu presupusul
Biserica, de-oriunde, s-a și vârât-ntrânsul?
Angoasa a început, încetișor, șerpește,
Despre iubirea dintre sexe! Că este omenește
Să se iubească lumea, așa cum își dorește!
Când se topesc ghețarii! Deșertul, se mărește!
Când lumea se răstoarnă și, cert, înnebunește,
Când mor copii, de foame, și apa, sărăcește,
Îmi pare ireal, să angajăm disputa, despre sex!
Mai lasă-mă, cucoană, că m-ai lovit în plex!
Mi-ai dat, pe la cotoaie, cu dragostea reală,
Dintre persoane, de același sex, și limita legală!
Nu mă privește, cine, cu cine, se iubește!
Dar nu mă mai tromboni, că asta trebuiește!
M-a enervat, la culme, că folosim cuvinte,
Să transformăm prostii, întrun subiect fierbinte!
De ce s-aducem  vorba, făcând o socoteală,
Despre obișnuita familie sacramentală?
De-aici, mi-am scos măciuca ! Și tot arsenalul!
Ca să tratez, strângând din dinți, tradiționalul!
Ce poate fi mai vechi și cât mai uzual
Decât mâncătoria românească, în mod tradițional?
Nici nu mai pun problema, că-n modul consacrat,
Îi tot mâncăm, de zile, pe cei ce i-am lucrat”!
Ce poate fi mai dulce ? Și mai obișnuit-
Să nu-i lăsăm, să moară, pe cei, ce-am chinuit?
Tradiționale-s viile! Și munții! Și tot ce s-a născut
Conform unor tradiții, din carne și din lut !
La Unu Mai ( tembel că mine!), noi sărbătorim!
De Paște! De Crăciun! Week-end! Și cât trăim!
Mâncăm, cu poftă,  mici! În stil Tradițional!
De vită și de oaie! De porc și chiar de cal!
(Bine că n-au descoperit, că pasta pentru mici,
Mai poate fi făcută, din carne de… arici!)
La toamnă, tulburelul! Și câte-un kil de vin,
La orice-adunătură ! Și chiar de Haloween!
Tradiționala șuncă, e bacon  cu susan!
Este un bone, cu Beans! Nici vorbă - fasole, cu ciolan!
S-a dus, cu brânza dulce! Cu urda, desueta!
Ne place gorgonzola! Tradiționala Feta!
În loc de păstrămioară, să fie mare, fița,
Mâncăm, pe înfundate, tradiționala pizza!
Ce o mai fi tradiție? Veche? Tradițională?
Poate doar lăcomia totală! Parșivă și globală!
Atunci, de ce ne preocupă teme neesențiale?
Când stăm, cu fundul, pe prostii tradiționale?
Mă rupe-n două, sila, și mă mușcă inepția,
Când văd cât de adânc, ne-a-nconjurat, tradițional, prostia!


luni, 23 aprilie 2018

AMINTIRI DESPRE TATA!


Singura și unica lui distracție fiind pescuitul, când lua concediu, țup! la pescuit! Ca un făcut, mi-a lăsat și mie obiceiul ăsta, nu-mi trebuie munte, nu-mi trebuie mare, vreau doar o zi la pescuit și, dacă ziua aia, e în fiecare zi, trei zile nu vreau să văd pe nimeni, doar peștii și păsările! Nici țânțarii nu vreau să-i văd, cât despre telefon, îl fac uitat!
Deci, tata abia aștepta concediul, pentru care se pregătea din timp - din ciubucul pe care îl făcea, zilnic mai cârpea câte un acoperiș, sau învelea pe undeva, punea un bănuț deoparte. Nu că s-ar fi aruncat la paranghelii, cu lăutari și muieri, se mulțumea cu o sticlă de lichior, pe care o aducea, mai tot timpul, pe un un sfert plină, acasă. Din micile lui economii, ne lipeam și noi, copiii, când mergeam cu el, plătea drumul, dacă mergeam cu mașina sau cu trenul, și era un  mic boier - făcea cinste, la înapoiere, cu o bere sau un suc, undeva, la botul calului, la umbră.
Întro dimineață, când m-am trezit, am izbucnit în plâns - nu mă luase și pe mine, plecase de unul singur!  E adevărat, nu spusese c - o face, dar eram, și eu, în vacanță, puteam să merg, mai ales când puteam să scap de cules mătreața - broaștei, cu care hrăneam rațele. Operațiune care necesita deplasarea la vreo doi kilometri, umplut găleata și venitul înapoi! Și, mai adevărat, acolo unde se dusese, la vechea Cărămidărie, unde acum sunt blocurile ANL, fosta groapă de gunoi a orașului, nu prea era mătreață.
Nu l-am blestemat, dar pe la ora 09.00, era deja înapoi, cu vreo 10 pești! Bolnav, nu era, doar un pic speriat! S-a apucat să ne povestească:
-Am prins și vreme bună, dădea și peștele, era frumos, dar parcă ceva, nu era în regulă! Parcă cineva îmi strângea capul  întro menghină, nu mă lăsa să gândesc. Trăgeam de undiță, aiurea, la un moment dat, nu mai prindeam nici un pește. Că și cum un glas mi-ar fi șoptit asta, am întors capul – la vreun metru de mine, în spatele meu, un șarpe, cu un cap , cam cât pumnul meu! Se uita fix în ochii mei, nemișcat, verde –negricios și țeapăn, am zis că-i o cracă uscată! Al dracului șarpe, nici o mișcare nu făcea! M-am uitat și eu, la el, mai văzusem, eu, șerpi, dar, pe departe, ăsta era cel mai mare, mi se părea monstruos! Și cum mă uitam în ochii lui, am amețit!  Ăla nu se mișca, se uita la mine!  Mi s-a părut că au trecut ceasuri, timp în care, eu și șarpele, ne holbam, unul, la altul! Vroiam să întorc capul, și nu puteam, mi se anchilozase gâtul! Se știe că șerpii au capacitate de hipnoză, dar eu nu vroiam să fiu hipnotizat, eu vroiam să plece și să mă lase să prind pește! Nu-mi făcea nimic, dar, brusc, mi s-a urât, de atâta pescuit, nici nu știu când am strâns sculele și am șters-o!  L-am lăsat să se uite după mine și dus, am fost! Parcă mi-a trecut dorul de pescuit, cum stătea ăla, botos, țeapăn , ca o acadea! Nu mă mai duc acolo, deloc! Dă-l naibii, era prea mare!
S-a păcălit - vara următoare s-a dus, din nou, acolo! Tot singur! Numai că primăria tăiase stuful și papura, ochiul de apă era curat, dacă erau șerpi, nu stăteai cu ei la taifas, îi puteai vedea, de la distanță. Primele două dăți, a prins mult pește! A treia oară, era, la 08.30, plecat de la șase, acasă! Fără prea mult pește, cică nu mișca în ziua aia!
De data asta, n-a venit chiar mâna goală - a adus un iepure! Fără cap! Ca să scurtezi drumul, trebuia să sai peste căile ferate, de lângă baltă. Și ne-a explicat că a găsit urechiatul, capul îi fusese tăiat de tren,  îl lăsase lângă șine!
A fost o minunăție – iepure de câmp, la tavă!
Numai că ne-a stat în gât - când mai aveam puțin și terminam de mâncat, numai ce-o vedem pe mama, că se schimbă la față! Tace și nu mai mănâncă, se uita la noi și nu vroia să vorbească! Ne-am oprit cu toții, am crezut că i s-a făcut rău! Degeaba o întrebam, nu vroia să spună un cuvințel! A ieșit cu tata, afară, și l-a întrebat în șoaptă,( dar noi tot am auzit!):
-Măi, Mihăiță! Tu ești sigur, că ăsta, e iepure?
Și a început tata să explice, că nu-i nicio îndoială, avea și cap, dar nu l-a luat, nu era mare lucru, de mâncat, din cap! Mama, nimic!
-Păi, ce crezi tu, că am mâncat noi, până acum? a întrebat-o tata, calm, pe mama!
-Mihăiță, noi l-am mâncat pe HAM-HAM!
Dintrodată, nouă, care trăgeam cu urechea, ni s-a făcut rău! Ne-am amintit că, întradevăr, erau o mulțime de câini, prin zonă, fiind groapa de gunoi și niște căldărari, ce făceau cărămizi, și care aveau puzderie de câini, ce păzeau Cărămidăria!
Degeaba a încercat tata să ne convingă, că nu era câine, că noi, cât pe ce să dăm afară, pe Ham-Ham!
Până la urmă, tata s-a îmbrăcat, să se ducă, să caute și capul, ăla, cu urechi mari! N-a mai plecat, a venit un vecin, vânător, ăla care belise animalul, și ne-a adus blana - era mică și pufoasă, cu un ciot mic, de coadă! Nouă, sub impresia de până atunci, ni s-a părut că e cam mare coada! Și câți câini, scurtați de coadă, nu mai văzusem, până atunci!
După îndelungi parlamentări, vecinul- vânător  ne-a luat piatra, de pe suflet - ne-a arătat că sunt diferențe între pernuțele și ghiarele, de câine, și cele, de urechiat! Ba chiar l-a întors pe Azorel, câinele nostru, cu zgaibaroaicele-n sus, să facem comparație - uite diferențe! La care s-a adăugat și faptul că s-a așezat și a terminat friptura, pe care noi am părăsit-o, fără remușcări.
După atâția ani, mama, care mai trăiește, își amintește și ne-ntreabă:
-          -Mai țineți minte, când l-am mâncat, noi, pe HAM-HAM?
         Și râde pe sub mustață!


BUCURIE DE SAN – GEORGE!


-Fiule! cască urechile, la mine!  ordonă maiorul, unicului său urmaș. - Știi ce zi, e azi?
-Ziua lui nea Gheorghiță, zis Ghiță - sfărâmătorul de pahare!
-Să știi că imaginea Sfântului Gheorghe, este - călare pe un cal, străpungând, cu sulița, un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor, ca model de curaj, în lupta cu diavolul.
-Mai bine străpungea un pui la rotisor, cum face vecinul! Puiul ăla a fost un diavol de curcan, la tinerețe!  O fi fost frate cu Peneș Curcanul, tu ce zici, că vă înfoiați cam la fel?
-Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar, în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă, sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie, în mâna stângă.
-Păi așa arăți și tu, un războinic, cu un cuțit și-o furculiță! Numai că nu ești martir, ești doar roșu! Gata! nu mai zic nimic, deja semeni cu o o rachetă Patriot!
-În 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.
- Pot să zic ceva?
- Nu!
- Tu când pleci în cruciadă? Deja mi s-a făcut dor de tine și de poveștile tale! Trebuie să recunosc, însă, nu știam că Inimă de Lion, le avea cu Sfântul George!
-În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. Se spune că, atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru (Sf. Dumitru), pentru a deschide drumul naturii spre viață.
-Âștia doi, fac blat, împreună! Sunt ecologisti? Și ce fel de chei vântură amândoi, de la Rabla?
-În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza, la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și la ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire, ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile, erau protejate de forțele malefice. Ramurile verzi erau păstrate peste an, pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
-Nu s-au auzit, pe la ei, de suplimente alimentare, etno-botanice, făină de pește, din petrol și de aghiazmă? Trebuia un car, cu fân, să trudească blegii, că erau proaste duhurile, să fugă de-un ciulin? N-aveau  tăruși de argint?
-În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul, dacă priveau, în aceasta noapte, într-o cofă, plină cu apă.
- Mai bine se uitau pe cardul românului, dacă are parale! Sigur cofa era cu apă, și nu, cu vodkă, se vede mai bine ?
-Exista și obiceiul ca, în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii, ce le erau dragi, nu călcau pe coronițe,…!
-…călcau întro balegă, unde se umpleau de bucurie!
-… fetele credeau ca, în acel an, se vor căsători.
- Ei, fâs!
-… Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face, cu ele, farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli…!
-…venerice!
- Flăcăii căutau, în dimineata zilei de 23 aprilie, …!
-… prin buzunarele părinților!
-… iarba fiarelor, planta miraculoasă, ce putea să sfărâme lacătele.
- …și cum să fugă de muncă!
- În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă, cu o cofă, cu apa neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc, doar de ei, știut.
- Cred și eu, îi furau cofa și-l făceau la iUmor!
- La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă,…!
-…se puneau pe rumegat, să se simtă bine!
-… credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
- Ce glume mai aveau, și ăștia! Și dacă găseau un broscoi, plecau în Italia?
- Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi, deoarece se credea că acel, care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
- Acum spui, la ora 14.00? Ei, s-au mai schimbat timpurile ! nu mai credem în superstiții! Noi suntem  realiști, mai bine c-un grătar! Ce-mi pasă mie, cât de milităros era Sfântul? Trebuie să dăm lui Cezar Ouatu, ce-i al lui Caesar! De băut, că numai cu veselie, trăiști o nebunie! Sulița, sus, tată, că numai mâine, nu-i poimâine!  Zi, și tu, un LA MULȚI ANI! din inimă, nu fi chitră!

sâmbătă, 21 aprilie 2018

- DRAGĂ, A FOST EXCELENT!


          -A fost excelent! Nici nu se putea mai bine! nu se putea opri Zuluță, sărind, precum o capră neagră, împerechiată cu un purece. - Sunt atât de fericit! Mi-ar fi părut nespus de rău, să nu merg în expediția asta! Mă bucur că m-ai convins, să mă duc! Dacă ar fi fost după mine, stăteam acasă și croșetam! Să vezi cum a fost - am ajuns acolo, la vreo 12 ore, după ce am coborât din avion. Englezul, care mai fusese acolo, ne-a arătat cum să ne ferim de soarele năprasnic și cum să consumăm mai puțină energie! Mai ții minte, Mummy, cum a fost, când am fost la Cairo? N-am să pot uita, niciodată, drumul de la Canalul de Suez, până la muzeu! Cu tot aerul condiționat, ce tare ne-a ars soarele, ne blegisem că niște pătlăgele! La fel, ca și atunci, m-am ars doar după jumătate de oră, de mers, cu mașina! Ție îți place acolo, te împaci foarte bine cu căldura! Eu, nu! Știi că mi-a fost rău?
       Am dormit, ca un dinosaur burtos, până la 5 dimineața! Ne-a trezit tot englezu’! Cred că el nici n-a închis ochii! N-am văzut om mai ahtiat, după vânătoare, decât el! Tot el ne-a prezentat ghidul, care nu mi-a făcut mare impresie, unul pipernicit și negru, de nu-l vedeai noaptea!  Aveai dreptate, când spuneai că nu trebuie să ai încredere în băstinași, dacă nu le dai mulți bani! Ne-a făcut-o! Dar, despre asta, o  să-ți povestesc mai târziu, toate la vremea lor!
         Ne-am aruncat harnașamentul, întrun LAND CRUISER și, după juma de oră, am plecat la drum! Am mers, până mi-a intrat scaunul în fund, la fel ca atunci când am fost la fermă nătărăului ăluia, ce se vroia conte, din munți! Știi, atunci când am căzut în păstrăvărie! îți amintești?
            A fost uimitor – 2 lei, un rinocer și 3 antilope! Am tras ca nebunii, săreau tuburile în sus, faceam o gălăgie, până ne-a spus ghidul s-o lăsăm mai moale, altfel vom speria vânatul, cel puțin o lună de zile nu se vor apropia, nu va mai fi nicio vănătoare. Englezul a tăcut, dar apoi ne-a spus că el vine în fiecare an, și tot același discurs, îl aude, indiferent cine e ghid! Ghidul nostru a dispărut, când ne-a atacat rino, a apărut abia după ce l-am omorât! Nu știm unde s-a ascuns, până atunci!
            Mummy! A fost primul meu safari, dar ție trebuie să-ți mulțumesc, dacă nu citeam în ochii tăi, că trebuie să mă duc, aș fi rămas, mereu, cu gândul că am făcut o greșeală! Am adus și un trofeu, pielea unui leu, să moară prietenii, când or vedea! Am s-o pun jos, acolo unde îți place ție, s-o poți privi ori de câte ori vom sta și vom privi flăcările din șemineu! În clipele noastre de soltitudine!
            Ce m-aș face, fără tine? Mi-ai fost alături, și la bine, și la greu, fără să te plângi vreodată, fără să văd cea mai mică umbră, de reproș, în ochii tăi, adânci ca Groapa Marianelor! De câte ori am fost cu nervii la limită, doar privindu-te și împrumutând din liniștea ta, am trecut mai departe!
         Și-acum stau și mă întreb, câtă răbdare trebuie unei femei, să stea lângă un personaj atât de încăpățânat, egoist și complicat, ca  mine?
          După atâtea eșecuri în viața personală, unde sufletul meu semăna cu Gara de Nord, în plin sezon turistic, unde veneau și plecau dame, fără să privească înapoi, ai apărut TU, femeia visurilor mele!
         Ajunsesem să urăsc orice om care zâmbea, orice pereche, care se țineau de mînă! Gesturile tandre mă enervau la culme, eu de ce nu puteam, să mă bucur de așa ceva? Ce blestem mă ținea departe de micile bucurii, alea, care sunt pentru toate ființele din univers? Revenea, cu insistență, întrebarea - DE CE NU POT AVEA, ȘI EU, ALĂTURI DE MINE, PE CINEVA CARE SĂ NU MĂ LOVEASCĂ? Și-mi puneam, serios, problema că nu voi găsi, niciodată, pe cineva, care să nu se văicărească, să nu dramatizeze, să nu se victimizeze zilnic! Pe cineva, care să nu moară de gelozie, care să nu-mi provoace gelozie, care să-mi fie, întotdeuna, alături! Pe cineva, care să nu cheltuie toți banii, pe prostii inutile, care să nu meargă, de două ori pe săptămână, la cel puțin un salon cosmetic, în timp ce eu găteam acasă iahnie de fasole!
            Și-ai apărut tu! Am să-i rămân, veșnic, recunoscător, prietenului meu, care mi te-a adus în cale! Nici n-am visat că vei veni de departe, că nu vei cunoaște nici frântură din obiceiurile pământului, unde m-am născut! Cu tine, sunt fericit și în siguranță!

            RĂMASE PE GÂNDURI, CU SUFLETUL PLIN DE ARMONIE, PRIVIND-O! ASTA ÎȘI DORISE O VIAȚĂ - CINEVA CARE SĂ NU-I COMENTEZE PĂRERILE ȘI SĂ NU-L CONTRAZICĂ!
            AȘA CĂ ÎNCHISE SARCOFAGUL, LĂSÂND MUMIA SĂ SE ODIHNEASCĂ!

vineri, 20 aprilie 2018

LECȚIE DE ISTORIE (III) - NOI VREM PĂMÂNT? S-O CREDEȚI VOI!


  Vasile Văcărescu  a fost numit purtător de vorbe al țăranilor moldoveni. Instruit să nu vorbească prea mult, a fost trimis, pe cheltuiala obștii, să  viziteze Muzeul de Istorie, să inspire, din toți plămînii săi, istorie pură, pe care s-a aducă la vatră, spre emanciupirea fermierilor locali. Nu că aceștia erau mari iubitori de istorie, dar, dacă tot primeau subvenții, de ce n-ar primi una, și pe citit istorie? Vasile, având multe viziuni și vizuini, era un mare vizionar, așa că - și propti ochelarii, pe nasul plini de negi, și se apucă de studiat:
Răscoala țărănească  a început în 1907, în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara.  Flămînzi? Care o fi flămând, pe la noi? că nu mai vrea unul, să dea cu sapa? Ar da, el, cu sapa, dar în capul meu, când vine la furat! Că s-a răspândit furatul, s-a molipsit, tot săracul, la furat! Păi, dacă ăia fură  cu vaporul, ăla, cu sacul, se cheamă că e hoț!? Sau e prost? Aș lăsa și eu, foarfeca de la vie, că e moartă agricultura, la reanimare!”
Iobăgia este abolită o dată cu reforma agrară din 1864, care transformă definitiv pământul în proprietate privată, satele devălmașe (proprietatea comună a pământului) fiind desființate.Cu această ocazie boierii au primit pământul cel mai fertil, țăranii posedând prea puțin pentru a putea supraviețui de pe lotul lor de pământ, obligați fiind astfel să muncească pe pământul boierilor pentru o cotă-parte din recoltă. „Iobă-ce? E bolită rău, ca reforma agrară de la noi?Eu tot n-am înțeles - dintro țară industrial - agrară, am devenit țară agro-gastrointestinală, că mă ia cu dureri de burtă, când îmi iau câmpii! Că pe câmp, m-am născut, și pe câmp, o să mor, vaccinat cu grâușor! Să facă producție miniștrii, că, la căcăreze, sunt buni!”.
Țăranii erau obligați să muncească întâi pământul boierilor, și doar după aceea pe propria fâșie de pământ. Asta făcea ca în perioada recoltei, țăranii erau obligați să muncească întâi pentru profitul boierilor, și doar după aceea și dacă mai rămânea timp, înainte de îngheț sau ploi devastatoare, să culeagă și recolta de pe propriul lor pământ. „Bine c-am scăpat de boieri!? Oare am scăpat? Știu un Boier, fără B, care încă mai ciugulește, pe la TV, măsline de oaie! După ce a făcut osânză, cu terenuri și fotbal, acum e mare creștin – ortocox! Eu, dacă aș avea banii lui, aș fi și mai cretin, pardon, creștin! Cât despre agricultura făcută cu apă de ploaie, mă întreb unde sunt tractoarele românești? Abia acum le scoatem de la naftalină, după ce am crescut buruieni, de-am depășit nivelul mondial, la scaieți?”
În acea perioadă țăranii formau până la 80% din populația României și circa 60% aveau pământ foarte puțin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil. România rămânea o țară primitivă, cu un analfabetism situat undeva între 43 și 60 procente, cu o mortalitate infantilă de 17,4 %, un venit pe cap de locuitor de 60 dolari, în care 80 % din populație trăia sub limita săraciei, țăranii fiind marile victime și perdanți ai sistemului. „Upps! Câți fermieri avem, că, la țărani, avem depășire de recoltă? E adevărat, au carte, dar n-au parte, că au mâinile cam sparte! Nu vine unul, să te ajute la cotorât! La legat, la vie! Vine toamna, la cules! Culege tot, în lipsă! Și, ca să nu se piardă antrenamentul, se bea tot timpul! Cine a vrut pământ, na! acum are pământ, să-și umple buzunarele! Doi, pe doi, cu cruce de lemn! Nu e bună vorba aia, din bătrâni, cine s-a născut  sărac, sărac moare? Mai bine mort, decât omorât de muncă! Și mai bine beat - mort, decât mort de muncă! Ce sărăcie, omule? Acum toată lumea, e fermier, chiar dacă confundă grebla, cu făcălețul! Că, din făcăleț, ar trebui să mănânce, ăi, ce stau la cârciumă și așteaptă să vină pompierii, să facă diguri, să nu-i ia apa Sâmbetei!”
Armata română a deschis focul asupra țăranilor, armata folosind chiar artileria în Oltenia, sate întregi fiind literalmente rase: aparent, 11.000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10.000 arestați.  Numărul exact al victimelor nu este cunoscut, și nici măcar desfășurarea evenimentelor nu e clară, deoarece guvernul a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, pentru a ascunde dimensiunea măcelului . „Dacă e vorba de măcel, atunci eu nu sunt țăran, sunt agricultor! Mi-am cumpărat, anul trecut, mănuși, să pot mesteca în mămăligă, fără să mă frig! Vând bomboane agricole și mănânc carne de arac! M-am înscris, modern, la un curs de nutriționiști, tot stau, cu nasul, printre vrejuri! Decât să sap, cu hârlețul, 16 hectare, mai bine fac solar! Vin, după cum am auzit, la solar, numai tipe, bunăciuni! Poate îmi găsesc și eu una, că-s gospodar făr-o ureche, să-mi facă mulatri și să-mi împodobească casa, cu coarne! Că de-ale mele, m-am cam săturat! Vreau și eu să cresc găini, cum făceau părinții mei, să fiu printre rude de gradul I! Că mama, Dumnezeu s-o odihnească! nu m-a luat de mânuță, să mă ducă la TV, să mă însoare! M-a lăsat, cu vaca, acasă!  Mama mea nu gătea mai bine, da’ făcea niște jjjnițele, le bătea bine! Odată cu noi! Mă duceam, și eu, cu mama, la emisiuni cu bucătari, să par băiat frumos! Nu să mă trezesc, la 4 dimineața, să mă duc la prășit! Ce le-o fi trebuit, în 1907, să moară pentru pământ? Stăteau, cuminți, vreo sută de ani, și scăpau de-o grijă! Și-așa nu s-au priceput, niciodată, ce să facă cu el! Păpușoi și lucernă! Auzi, Noi vrem pământ! Cine vrea pământ? S-o credeți voi, că mai vrea cineva pământ!”