FRECȚII LA PICIOR DE LEMN, CU PAUZE DE RESPIRO

   Cred că ne-am obișnuit să vorbim de funie, în casa spînzuratului! Nici nu mai rumegăm cum trebuie, nu mai dormim bine pe-o coastă, nu ne mai hidratăm cu sirop de coacăze negre și nu mai țipăm la copii, să nu facă pipi-n pat! Odată fiind stabilite (de alții!) coordonatele atenției generale, emitem pe unde scurte, păreri, care seamănă cu zeama oului, doar că nu le și batem cu telul.

            Să mai vorbim puțintel de corupție! Nu-mi asum ideea, mi-a venit urmărindu-l pe Dragoș Pătraru, care patina pe ceva foarte asemănător! Deci, nu-l plagiez, nu-l copii, doar preiau motivul floral! Ce-o fi aia - CORUPȚIE? Să fi apărut în ultimii cca 30 de ani? Din snaga florilor? Sau e veche, antică și de demult? Nu cumva e moștenire atît de la străbunii noștri daci, cât și de la strămoșii noștri romani? Că nici pe la ei nu stăteau multe uși de biserică? Mai ales că Biserica nici nu exista încă, exista doar zeul Ban și rudele lui de sânge!

            Ce tot leorbăim despre cinste și corectitudine? Pentru ca să existe așa cuvinte mari, ar trebui să neglijăm însăși imperfecțiunea umană! Defectele fiecăruia! Atracția spre hoție, înșelăciune, crimă și dezmăț! Ce facem, copiem modelul american din timpul Prohibiției? Când toată lumea sugea din pahar și fanaticii cereau mortăciuni pe altarul Sfintei Abstinențe? Cât de ușor ne ascundem de adevăruri, după vorbe !

            Ideologia comunistă, (astăzi nemaifiind analizată, ceea ce constituie o mare greșeală, e bine să înveți din greșeli, nu să le ascunzi sub covor) cerea uniformizarea cetățenilor, siliți să gândească și să trăiască, toți, după același tipar! Care putea fi prost ticluit și greu de suportat! Nu ținea cont de individualitatea moftangiului, care nu dorea salopetă, ci să trăiască mai bine! Indiferent ce implica scopul ăsta, de muritor de rând. Astăzi, e aceeași dorință, de a trece peste cadavre, numai BINE, s-ajung! Doar căile s-au înmulțit, nu și moralitatea acestor căi. Nu văd nimic rău în asta, atât timp cât nu mă afectează! E un mod egoist de a privi lucrurile, dar mai bine egoist bogat, decât sărac moralist!  cel puțin, așa zic unii, și numărul lor se îngroașă! Când aveam găuri în bocanci și picioarele ude, de la găuri, nu eram filozof! Când bogații mă priveau ca pe un vierme gușat, nu-mi ardea de uniformitate și ascetism! Numai cine n-a mîncat mămăligă goală, nu înțelege gustul copanului prăjit! Na! filozofeală! 

            Dar iată că a început să miroasă a pui pârlit și ne-au luat foc penele! Dacă, cu ani în urmă, majoritatea spunea – BĂ! ĂSTA E HOȚ! NE FURĂ, DAR BINE CĂ NE DĂ, CEVA, ȘI NOUĂ!, astăzi nu ne mai place s-o zicem, ne bocim că suntem furați! Lucru adevărat, doar că nu mai e nimeni, să nu fure! Acum depinde și ce fură, și cât - dacă fură mult, e corupt! Dacă fură deștept, e jigodie!  Dacă bagă două degete, cu cot, cu tot, e de-al nostru! Oare nu așa i-am învățat și ne-au învățat?

          Ca să nu mai urlăm degeaba, ar trebui ca, de mîine, nimeni să nu mai fure! Să nu mai înșele! Zău că suntem bolunzi, cum naiba să facem așa ceva? Și cum rămâne cu înavuțirea, cu bogăția? Pardon! cu bunăstarea, cu clasa de mijloc, centru, stâna și dreapta?

            Pare că până și sfinții din icoane fură de sting! Ni s-a inoculat în jugulară că suntem neam de hoți și de putori! Că nu mai muncește nimeni, doar se fură! Și totuși, iar mă repet, cum de mai merg treburile în țara hoților și a putorilor, în condițiile în care ne ducem la vale? Dacă era așa, ne duceam demult pocnetului! Bine că majoritatea aia tinde spre minoritate, semn că au mai ros ideile, dar să nu plutim pe norișori rozalii!

        Am o boală aproape viscerală, pentru un ins numit Băsescu! Care nu s-a mulțumit să ne arate, ca maimuța, fundul, dar ne-a văduvit și de speranța unui trai cinstit! Nu foarte cinstit, dar nici ca acum, fără cale de întoarcere! Până la el, aveam impresia că valorez ceva, ca om! A trecut cu plugul și n-a rămas tulpiniță de democrație! De fapt, nici nu aveam democrație, dar ne închipuiam că o avem! Cei care au venit după el, nu numai că n-au îndreptat erorile și urmele rapacității celor dinaintea lui, ci au folosit dosarele și sistemul pe care l-a conceput matrozul, poate cu sprijinul chiar al rușilor, pe care, teoretic, îi înjura de mamă. Dragii mei! suferim, des și mult, de uitare - deja am uitat panarama referendumului invalidat, când cei de-acum țipau, că-i teroare pe Titanic, cu Băsescu pe iceberg! Mai țineți minte poziția crabului și-a ciorii crăcănate, luată de titanicul democrației românești, după ce l-au scuipat românii la referendum, când își târăia ciolanele printre șefii de state? Ăla cu capu-ntre craci, care se voia băgat în seamă, în timp ce nemuricii lumii se prefăceau că trec pe lângă el, ca pe lângă un WC public? Ei, bine! astăzi e, din nou, vedetă și, culmea genialității stupizeniei locale! dăm dreptate la ce glăsuiește!  Culmea ironiei! am ajuns să credem că e mai rău ca pe vremea lui! Așa cum o să uităm și mai departe, când alte catastrofe mioritice vor veni la putere, o să-i adulăm pe trăgătorii în pix, de azi!

          Pata mea pusă pe Cre(m)ator(i)ul sistemului actual vine chiar de la Sistem! Frînarul în cauză a avut grijă să-și dosească dosarele lui, precum și pe ale altora! Gurile rele spun că și-ar fi cumpărat libertatea și frăția, cu unele dintre ele, care, n-ar fi exclus, să se afle pe la Președinte, dar și pe alți Președinți de la putere! Așa s-ar explica tupeul lui de mangosit, plus tureatca lui coana Udrea, care alunecă precum țiparul, deși e evident ce-a frecat când era la putere. Plus ciudățeniile care se întâmplă, cum ar fi tăcerea prelungită pe unele subiecte. Lupta democratică a fost înlocuită cu un soi de canibalism juvenil!

            În așa condiții, dacă mai punem și puțină inventivitate în confecționarea unor dosare, care-i treaba cu marota aia, zisă CORUPȚIE? Ca să nu mai vorbim despre ce spuneau oamenii vremii, despre fenomen, dacă ar fi să luăm doar perioada interbelică! Corupția, în socialism, a fost frecție la picior de lemn, față de momentul în care am ajuns! Și nu-i păcat să fii cinstit, întro lume deja pierdută?  De ce să scrie PROST, pe chipul tău?

            Nu mai avem ce învăța generațiile viitoare, că ne dau peste bot cu florile pe care le-am furat de pe morminte și cu măsluirea poveștilor despre corectitudine! Și nu le putem cere, să îndrepte ei lucrurile, care nu pot fi îndreptate, făcând parte din osatura acestui popor! Singura soluție e să mai cîrpim din zdrențele adevărului răstălmăcit, să ne mai ușurăm povara conșțiinței ultragiate și să încercăm să mai  îndreptăm din nedreptățile care par că va să vină! Nu să vorbim prostii, despre termeni pe care nu i-am inventat noi!

             

DEGETE DE OȚET, ÎN MÂNUȘĂ DE CATIFEA! (Partea a II-a - Prelungiri)

    După experimentul cu omul de serviciu, în oraș lucrurile păreau că merg pe același drum dinainte, doar cu ceva mai multe ocolișuri! Primarul își reintrase în stânguri, oamenii erau fericiți, de parcă primiseră, în brațe, câte un cartof fierbinte, iar dulăii de partid rodeau ciolanul, cu zgomot!

            Însă, undeva, în inconștientul fiecăruia, dospea gîndul zămislit înainte de facerea și prefacerea primarului - DACĂ NETOTUL ĂLA DE OM DE SERVICIU A FĂCUT, CE-A FĂCUT, ÎNTRO ZI, LA CE NE MAI TREBUIE PRIMAR? SAU ALEȘI? ÎNSEAMNĂ CĂ PUTEM ȘI FĂRĂ!

      Spre stima personală, edilul convocă mass-medina, la o confluență de presă, unde se destăinui - era extrem de mulțumit de rezultatul experimentului său și dispus să-l repete! Declarația, spusă printre dinți, îi ușură pe cei de față, așa că fugiră repede undeva, să scape de emoție!

        Spiritul pașoptist, ținut întro cutie de bomboane gumate, de către un urmaș al lui Dinu Păturică, evadă în spiritul concitadinilor, care începură să șoșotească, că sistemul democratic ar deveni mai performant, dacă am scăpa de scăpăciuni și uscăciuni, înlocuindu-le cu persoane responsabile și altruiste. Prin urmare, născociră conducerea Demo, după cum învățaseră de la TV,  bazată pe înțelegerea  populară.

            N-ați înțeles, încă, nimic? Nici eu, în prima fază, dar, după ce mi s-a explicat care-i noutatea, m-am crucit de simplitatea ideii - deputații de stradă! Îhî! cum părea democratic, pe vremea Lu’! Să vedem cum funcționează: omuleții de pe strada aia stabilesc care personaj îi reprezintă mai bine! Cum toți de pe stradă îl cunosc, alegerea nu numai că va împlini majoritatea, dar răgăliile nu vor avea nicio șansă! Se supune la vot și deputatul de șanț ajunge consilier local. Care Consiliu Local va propune și alege primarul și viceprimarele! Democratic, nu? Cu adeziunea populației! Urmarea va fi că, dintre meritoșii consilieri locali, vor promova cei mai aprigi luptători pentru canalizările, ghetou-rile și defrișările ce vor avea loc, în timpul mandatului! Care  vor fi propuși pentru Consiliul Județean! Și așa, mai departe, până în velele albe! După “Vele Negre”, serialul cu pirați! Democrație curată, pe bune! cu stagiu, cu tot!

            Nu s-a explicat cum dispar în neant primarul și aleșii, parcă așa suna întrebarea nerostită?!?

            Primarului, știind bine că actuala legislație nu-l va lăsa la anaghie și va rămâne tot primar,  indiferent de ce prostii face, fu de acord cu o simulare a proiectului, cerând Prefecturii monitorizarea  simulării noii forme de alegere democratică. Și atunci înterveniră surprizele:

-4 bocitoare permanente și 2 supleante au constituit Asociația pentru Hărțuire Sexuală și Discriminare Genitală, nemulțumite că, femei fiind, deja se simt scoase afară, la înmormântări; ele reclamară că proiectul nu le va permite să candideze, fiind deja hodorogite de atâta văitat; plus că li s-a dus buhul, că-s cobe;

- cel puțin jumătate dintre bărbații de pe fiecare stradă au fost sechestrați de nevestele supărate - când au auzit că soții lor vor să candideze, s-au enervat că indivizii au găsit un motiv nou să nu meargă la muncă și să se ducă, să facă lobby, la cârciumă; alt sfert suferă de opoziție, nevestele lor vor să candideze și să-i pună pe ei să facă copii, cât ele fac politica urbei; moftul apare așa, de dragul opoziției, n-are nici un substrat sau platformă electorală, că ele n-au timp de prostii; plus că deja bîrfitoarele s-au pus pe inventat invenții, bulversând până și pisicile în rut;

-actualii consilieri, cu legea între mâini și printre picioare, au votat în unanimitate o hotărâre - să se cumpere lacăte pentru urnele de vot, după încuiere, urmând să se arunce cheile;  aici au uitat că sunt care din putere, care din opoziție, toți se simțeau amenințați; prefectura a cerut Jandarmeriei să-și ia conced, iar doritorii pentru secțiile de votare vor fi vaccinați antirabic;

-Asociația Oamenilor Străzii au pornit protestele, ei nu știu cu cine or să voteze, toate străzile fiind ale lor;

-primarul și-a luat o mutră dezolată, spunând și câinilor vagabonzi, pe care i-a eradicat demult, că-i pare rău că democrația nu este înțeleasă, nu se vor idei înnoitoare și că pățește, ce pățește de obicei, nefăcând parte din coaliția de guvernământ; nu spune nimic despre boicotul clar, care-i vine ca o mănușă!

Proiectul moare și se-ngroapă singur, mai ales din cauza decedaților chemați la urne și care sunt revoltați că nici morți, nu sunt lăsați în pace!

Ideea rămâne, însă, înțepenită între neuroni – LA CE NE TREBUIE ALEȘI? NU SE POATE ȘI FĂRĂ? 
          

                              (Nu va mai urma! Ce-i cu atâta democrație?)

CÂND, DOBITOC, PE MOP, CUTREIERAM!

Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă isvor,

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetişor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Şi un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

(MIHAI EMINESCU)

(încercare de a deveni un geniu diliu, întrun pustiu!)

Când, dobitoc, pe mop cutreieram,

Prin cazna lungă, a visurilor moi,

Nici ca văcarul, nu-mi închipuiam,

Ca am s-ajung - să suflu în cimpoi!

Precum curmalul care dă în pîrg,

Mă și vedeam eroul național,

Dar m-au cărat, și aruncat în târg,

Să vând nutreț și roți de cașcaval!

Cu inima, ca pana de hârleț,

M-am prefăcut, că rod din acadea.

Dar m-au crezut păunul cel semeț,

Și m-au vânat, la ceafă, să îmi dea!

Drept răzbunare c-am ajuns proscris,

M-am răsucit pe corzile vocale!

M-am enervat ! și apucat de scris,

Săpând, turbat, doar rime și canale!

Din mopul răsucit în vânt,

Am netezit coroana minții mele!

Și am cerșit, vulcanic, un cuvânt,

Să-mi construiesc o cârjă către stele!

De n-am cernită mintea, mă prefac

Că mă adun și slobozesc oftaturi,

Ah! unde - i lumea -n care vreau să zac,

Proptit în idealuri albe și-n înalturi?

Ce rost mai are, să liberăm non-sensuri,

Dacă nu înțelegem c-am pierdut din vlagă?

Ne-mpodobim cu oale și cu dresuri!

Și ne prefacem, că știm tot ce ne leagă!

Bătrânul mop, ce m-a cărat prin veacuri,

Ca mătura de vrăjitoare hâdă și haină,

Nu are trebuință de-un noian de fleacuri,

Ci doar de-o conștiință nouă, din lumină!

Eu cred că Paradisul nu-i  poveste!

Că n-am uitat prostia în cuptor!

Dacă-i așa cumplită soarta, vă dau veste

Că am pornit, de-acum, spre abator!

Credeați că am tăcut și am luat-o razna?

Că flutur, iar, cuvinte, și nu le stăpânesc?

Nu! nicidecum, dar nu-nțeleg nici cazna

Cum mopul meu! ajuns-am să trăiesc?

Am adunat poeții și savanții,

Le-am fluturat, sub nas, destinul lor!

Cu geniile, trântit-am elefanții,

Să pot privi, tenace,-n viitor!

Cu palmele deschise, cu inima curată,

M-am prins în hora sorții aspre și  străine!

Tot mai aștept, să mai rostesc odată:

Te rog din suflet! deșteaptă-te, române!

DUPĂ MINE, POTOPUL!

    Gil, bătrâna broască țestoasă, văzuse multe, la viața ei, dar tot nu se învăța minte! Nu era pentru prima oară când se bloca între pietrele alea, iar ultima dată petrecuse 3 zile, prinsă între ele.

          Acum se prinsese, din nou, de data asta, foarte serios! Și, cu cât se zbătea mai mult, cu atât se înțepenea mai tare! După ore de chin și zbatere, obosi și se liniști, gândindu-se să doarmă puțin, somnul e un sfetnic bun, poate, după aceea, va găsi o soluție.

      Nu apucă să închidă ochii și familia de popândăi se înființă lângă ea, alergând pe malurile din jur și nelăsând-o să doarmă. Cum închidea un ochi, cum unul dintre popândăi se vâra în preajma ei, strâmbându-se și maimuțărind-o. După care tot familionul de retardați făcea gălăgie, de se auzea prin pădure ca și cum ar fi  fost o hoardă de maimuțe înfuriate.

Gil începea să se zbată, enervată de propria prostie - o dată, pentru că iar căzuse în capcana grohotișului! Și, doi! așa îi trebuia, dacă nu acceptase cererea popândăilor, să-și vândă carapacea! Pentru că idioților le venise ideea că, ascunși în carapacea țestoasei, nu i-ar mai fi mâncat vulpea!

Ca s-o facă să iasă din carapace, văzând că nu iese de bună voie, popândăii îi puseră sub nas hoitul unui scons, așa că Gil mai că nu înnebuni de miros, la care se mai adăugă și o sete chinuitoare!

Ticăloșii, puțini, dar hotărâți, mai culeseră și niște ierburi puțind a mucegai, mărind mormanul de mizerii, astfel că biata țestoasă mai că nu gemea de scârbă.

De data asta nu mai rezistă, așa cum făcuse ultima oară, și hotărâ să le facă pe plac, renunțând la carapacea ei, pe care o părăsi cu tristețe, fiindu-i adăpost atâta amar de ani! În pielea goală, se simți nu numai vulnerabilă, dar și mutilată sufletește, obligată fiind să renunțe, forțat, la casa ei, armura ei, prietena ei, etc!

Popândăii făcură haz de pielea ei netăbăcită și se strecurară, mulțumiți de izbândă, în carapacea părăsită.

Gil porni spre locul unde se afla carapacea fostului ei soț, pe care hotărâ s-o încerce și s-o poarte, în lipsă de altceva mai bun! Apucă să vadă cum nemernicii de popândăi, neastâmpărați, după obiceiul lor, se blocaseră în carapacea ei cea veche! Și se întrebă dacă aceștia știau să înnoate, pentru că, uite! vine un potop și, de obicei, apele învolburate își găseau cuib exact unde își înțepenise tocita ei carapace!

UNDE DAI ȘI UNDE, FRIGE!

    Frusinica se mutase în sat, împreună cu soțul ei, în urmă cu 6 luni. Din prima, n-o putuse suferi pe Ilinca și puse aceasta pe seama incompatibilității dintre ele. Deși nu se cunoșteau deloc, doar câteva cuvinte schimbaseră și, cu  ele, abia se putea compune o cerere! Undeva, ascuns, în sufletul ei, un diavol mic și cocoșat îi șoptea că “ Țăranca” o privea ca pe-o intrusă,  ce murdărea arhaicul ulițelor din sat.

            Nici Ilinca n-o putea suferi pe Frusinica, dar din cu totul alt motiv – i se părea că bărbat-său îi aruncă ocheade vecinei și că, de când veniseră ăștia doi, al ei nu mai stătea pe-acasă, zicând că stă, și el, ca bărbații!

            Poate că dușmănia lor n-ar fi ieșit la iveală, dacă dracul de babă, mama Ilincăi, nu și-ar fi vârât copita:

          - Io-te! fato! la umflata asta, își dă aere de doamnă! Nici nu știe pe unde pișă vaca și crede că noi mâncăm bălegar! Barem deșteptu’ de gineri-miu e cu gura căscată, când o vede! Iară prostu’ de bărbată-su, alt tălălău, nici nu miroase că lelița pune coarne!

      Ilinca se trezi c-o mănîncă capul, cam prin zona gânditoare – oare...? Poate că nu ar fi avut vreun curaj, dacă nu făcea curățenie în beci și nu se împiedica de-o damigeană cu vișinată, din care sorbi, cu dărnicie, curaj! Cu limba spînzurând printre dinți, se înființă la poarta Frusinicăi, care tocmai picta un cal verde pe perete. Luată prin surprindere, își șterse mâinile pline de vopsea, de rufele de pe sîrmă, și-și întâmpină musafira, murmurând un cântec de dragoste mălăiață.

           Cele două se treziră stând ca împăiate, pe câte-un butuc, fără să-și spună ceva! Realizând ce stupidă e situația, Ilinca consideră că e bine să ia taurul de coarne și intră cu bocancii și fără introducere, în subiect:

            -Vecină! io te rog să-ți ții bărbatul acasă!

         Frusinica boldi doi ochișori, care, ulterior, se făcură două străchini! Mugi:

            -Nesimțitul! Și doar i-am spus să-și țină labele acasă! Iar a comis-o, nu-i așa?

            Fu rândul vecinei să lărgească privirea:

          -Da’ ce, are apucături...?

 -De mic, surioară, de mic! Câtă bătaie a mâncat în copilărie și, uite! nu s-a dezbărat! Și doar mi-a promis! Nu se lasă până nu pune mâna…!

Ilinca uită pentru ce venise și se trezi ușor încălzită - vecina ei credea că soțul se dăduse la Ilinca! Nu invers! că bărbatul Ei se dăduse la Frusinica! Sau or fi fost amândouă? Dintrodată, se înveseli - na! era în centrul unei telenovele! Rânjind în sinea ei, comentă cu glas tare:

-Ei! așa e bărbații, mincinoși și profitori! Una, spun, și alta, fac! Așa e de cînd lumea și pământul: bărbații stăpânesc muierile și ele tac și-nghit! (urmărind-o pe cealaltă cu coada ochiului) Nu mai fi așa supărată, vecină, că nici al meu nu-i ușă de biserică!

-M-a  mai făcut odată de râs, nu mai vreau! Și doar mi-a promis…! După care izbucni în plâns.

Ilinca nu știa ce să facă - venise, pusă pe păruială, și, când colo! dăduse peste iadul lacrimogen. Ca s-o liniștească pe Frusinica, se trezi povestind, pe post de sfat:

-Când al meu a călcat nasol prima dată, i-am arătat degetul! A doua oară, am scos sucitorul! A treia oară, i-am plătit cu aceeași monedă! Și zău, m-am simțit tare bine! Dacă tot suntem egale cu ei, să ne bucurăm de viață, ca și ei!

Scârțâitul porții din spate le făcură să tacă și să se răsucească, dând, astfel, cu ochii de fețele mohorâte ale bărbaților lor! Obosiți și murdari, veniseră acasă de la pădure, unde fuseseră după lemne pentru foc. Căutăturile lor spuneau că, dacă nu auziseră toată discuția, cel puțin ultima parte, sigur o auziseră! Vânăt la față, soțul Ilincăi se răsti la ea:

-Din astea-mi ești, nu-i așa? Nu-ți ajunge că mă faci de râs prin sat, cu gelozia ta, dar m-ai împodobit și cu niște coarne, de nu pot intra în casă! Te-am mirosit demult, că-ți sta mintea numai la idioțenii! Ce credeai, că mă dau la vară-mea și sora mea de lapte? Da, proasto! Frusinica e fata lui unchiu-meu, Georgel! Nu numai c-am crescut împreună, dar am supt același lapte, că mama nu prea avea de unde să-mi dea, așa că am supt de la mătușa! E mai ceva ca soru-mea! Și ei s-au mutat aici, lângă noi, pentru că i-am rugat eu! Nu din cauza prostiilor ce-ți trec   ție prin minte!

-Și-atunci? Ce-i cu neținutul labelor acasă? mormăi Frusinica, căutând scăpare

-El, până acum vreo 4 ani, suferea de cleptomanie! Nu putea pleca de undeva, fără ceva! A făcut și consiliere psihologică! Dar, gata cu explicațiile pentru o babă nebună! Ia hai, mătăluță, acasă, să-mi spui cum te-ai simțit bine cu Iancu, cât am fost eu, la Deva, la muncă! De-am făcut tratament pentru boli venerice o lună jumate!

NOSTALGIE!

Sunt plin de nostalgie! Ca puiul cel bălan!

Așa trecut-au anii! Mereu, an, după an!

Pe vatra adormită, a vremii muritoare,

Adorm bătrâne versuri! Și-n viața viitoare,

Mă prind în rămășag, că n-oi primi mai mult!

Așa că stau pe gânduri și sufletu-mi-ascult!

Mă-ntorc cu ani, în urmă, să prind copilăria,

Care mi-a dat de urmă, acum, cu nostalgia!

Cum mai zburdam noi, iezi scăpați din frâu,

Și ne duceam, în taină, să ne scăldăm în râu,

Spunând părinților că am avut, iar, sport!

Doream să stăm în iarbă și să dormim în cort,

Să ne luptăm cu urșii! De aia, căram pari!

Așa trecut-au anii și am ajuns, noi, mari!

Mai am și-acum din semnele lăsate

De zecile, și sutele, de  amintiri uitate!

Adolescenți, credeam c-am inventat,

Tot ce-i mai important, zălud, condimentat!

Căluți nebuni, ce nu suportă șea și frâu,

Cum sunt adolescenții (aflat-am mai târziu)!

Ni se părea, (cum cred și cei ce ne-au urmat), 

Că noi făcut-am roata! și că ne-am descurcat!

Că, fără noi, Pământul, n-ar fi avut vreun Pol!

Și, la Facerea Lumii, avut-am chiar și-un rol!

Și-am devenit părinți! Și-atunci am priceput

Că sunt cărări bătute, destin și-un început!

Nimic nu-i nou sub soare! Și noul, de apare,

Mai vechiul, nu te iartă! căci regula nu moare-

Ca să-nțelegi ce-i lumea, oricât ar fi de greu,

Ar trebui, pe toate, să le înfrunți mereu!

La rândul lor, urmașii, aripi vor căpăta,

Și vor avea tot timpul, să-nvețe a lupta!

Privesc, cu nostalgie, la vremuri ce s-au dus,

La clipele bătrâne, plecate spre Apus!

S-a dus gândirea oarbă și visul rasfățat,

Mă uit, cu-nțelepciune, la câte-am învățat! 

În fața mea, distrată, nepoata răsfățată

Se joacă cu păpușa! Nu știe ce-o așteaptă!

Ne place, nu ne place, așa ar trebui să fie-

Călătorind prin viață, ajungi la nostalgie! 

UNDE-I UNUL, CE-I PUTOARE, PE-ALȚII, CEVA, ÎI DOARE!

 Pe 24 Ianuarie, pe la ora 10.30, la Palatul Victoria, se treziră că cineva umbla lelea pe-acolo, nefiind autorizat să lelească de unul singur. Puseră capcane pentru bărzăuni, vulpi și alte onomatopee, dar nimic, niciun rezultat!

Abia pe la 12 și-un kil de praz, Prima Ministrului simți cum prezența unei prezențe străine, (după cum comunicase SPP-ului)! o incomoda la ceafă, făcând-o să se simtă supravegheată, mai ceva decât de obicei, când deschidea gura! Era ca și cum cineva, cu barbă, nu cu jder la nas, îi sufla în spate și-o trăgea de poale!

Nu fu nevoie de intervenția pazei, pentru că intrusul nu mai răbdă și se prezentă singurel - înveșmântat întro uniformă de paradă impecabilă, cu pieptul plin de decorații, bărbosul o puse pe doamnă în încurcătură, mai ales că iar își luase cu ea tufa de zambile, ce-i folosea drept perucă:

- Mata, ce cauți aici? Unde-i Kogălniceanu? Iar umblă pe la divanurile ad-hoc, să tragă șforile?

Bruscată intelectual, doamna se înfurie - ceva istorie, știa și ea, doar nesimțitul ăsta n-o fi vrând să-i dea test - grilă, taman de ziua Micii Uniri? Înțepată, replică:

-Domnul de care pomeneați, nu face parte din guvernul ăsta! Poate din guvernul din umbră, al PNL! Iar Adunările Ah-hoc, s-au dus pe gârla istoriei, devenind Adunările Ad - troc!  Cu cine am dezonoarea?

- Cu fostul colonel Alexandru Ioan Cuza!  răspunde aburul rătăcitor cu barbă, încercând să-și pocnească, militărește, ciubotele, dar fără să reușească. - Scuze pentru impolitețe, trebuia să mă prezint în fața unei doamne! Pentru că sunteți doamnă, nu-i așa?

- Colonel? Cam mic în grad! La câți generali avem, dumneata trebuie să fi lipit doar afișe electorale! Dar tot nu te știu, deși fața mi-e cunoscută! Și eu nu sunt doar o simplă doamnă, ci DOAMNA!

-Păi…nu suntem la București, “Inima României”? Nu-i ăsta scaunul lui Catargiu, Crețulescu, Kogălniceanu? Ce-i cu Vogoride, iar cu rușii, cu falsificarea alegerile? El, cu Șmul Rabinovici, Sturza și panslavistul de Wierzbicki? Iar s-au ridicat popii, că le-am luat secularizat averile mânăstirești? Unde-s Costache Negri, Anastasie Panu și Manolache Costache Epureanu?

-Pe ăștia nu-i cunosc, nu-s de sorbintea și nivela mea! Iar preoții sunt, toți, la Catedrală, unde sărbătoresc Unirea Minusculă!

- Moș Ion Roată, mai trăiește?

- După ce i-am mărit pensia, nu i-a mai rămas decât de-o Roată! A vrut să plece în Italia, la cules de nuci, dar n-a mai apucat, l-a lovit gripa aviară și-a murit de pesta porcină!

      -Am văzut că, pe drapel, mai e vechea heraldică, de când eram eu, domnitor! Mai sunt și-acum vulturul și zimbrul!

-Vulturul, de pe vremea lui Mihai Viteazul, fără de care nici prin rinichi nu ne-ar fi trecut Unirea! Vezi că știu? Avem ceva probleme cu minoritarii, de aia a apărut și - o cioară, cu cocârlie pe cap!

-Adunarea Legiutoare, ce mai face? Că numai strâmbe îmi băgau! Am dizolvat-o în 1864, când am inițiat noua Constituție și noua lege electorală, dar aud că nu s-a lăsat, și-a schimbat doar numele, e Adunarea Nelegiuitoare! Tot Cameră și Senat, tot? Că la Senat, eu făceam numirile!

- Acum le face Tăriceanu! Și cu Dragnea! Niște Domni, ăștia doi, părerea mea! Când am gripă, pot chiuli liniștită, au ei grijă! Chiar și când sunt aici, tot ei au grijă!

- Legea mea electorală împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împlineau vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte, dar care plăteau o contribuţie stabilită pe categorii. Și tot eu am conceput un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

- Acum, cei mai importanți sunt primarii! Unii, ca și-atunci, sunt neștiutori de carte, dar plătesc cotizația, ba chiar în repetate rînduri! Oameni serioși, cuprinși în toate partidele! Cât despre Coduri, să păstrăm liniște, ne-aude UE și Soros! Nu vezi cât scandal, pentru că i-am lăsat pe hoți și violatori, pe stradă? Ce? ei nu oameni?

-Prin “legea instrucţiunii publice” de la 1864, am proclamat obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ:primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.

-Nu comentez, cere relații de la doamna Andronescu! Eu nu mă bag în învățământ, că-mi găsesc beleaua! Au ceva cu mine, nu știu ce!

-În planul justiţiei, am inființat instanţele judecătoreşti: judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţă de recurs.

- Ei!  judecătoriile iau plasă și-acum!

- O reformă a fost reprezentată de ordinul fiscalităţii, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetăţeneşti, în special cele funciare, statul adoptând o reformă modernă în ceea ce priveşte fiscalitatea.  

-Una??? Să vezi câte reforme  fiscale am făcut noi! Și, cât mai stau pe-aici, să vezi câte mai facem! Deja am vândut patentul, la pinguinii de la Pol! Să moară focile, de ciudă, că au casă de marcat! Bă! Dar tu nu cumva ai abdicat? Și-atunci, ce mai cauți pe-aici, că eu n-am niciun gând?

Cuza se trezi în stradă, trist și însingurat! Încă o dată, politica românească se dovedise calpă! Nu făcu, bine, trei pași și se auzi strigat:

- Tovarășe Cuza! Alo! Tizule! Stai un pic!

Cuza se opri, ridică privire, dar nu recunoscu personajul, care-i spuse:

-Nu fi supărat! Eu am pățit-o și mai și, mi-au făcut dosar  abia la pensie! Cum? Nu-l mai recunoști pe șeful de la tineretul unionist, Ion Iliescu?

DEGETE DE OȚET, ÎN MĂNUȘĂ DE CATIFEA! (Partea I - Începuturi)

   Imediat după ce a ajuns Primar, edilul s-a trezit cu o droaie de mârlani, cărora părea că le datorează totul, dacă n-ar fi fost ei, nu vedea lumina soarelui! Nu trecu mult și rări prietenia cu foarte mulți, trimițându-i la groapa istoriei campaniei sale electorale, de unde nici zulufii, nu se vedeau. Văzând că e cumplit de greu să conduci un oraș plin de snobi și deștepți, pe unii nereușind să-i păcălească, nici împușcați! primarul hotărâ să-și schimbe stilul, dând-o-n pi-stil vechi! Așa că nu-și dădu seama că, odată cu schimbarea de stil și de caracter, își schimbă și viziunea despre propria persoană, pe care o ridică la rang de zeitate absolută! Pe scurt - nu mai fu același!

          Modificarea asta atrase, însă, și multe neajunsuri, dintre care principala problemă fu că nu avea cu cine lucra! Mai înainte, lucra cu cine nimerea, dar, dacă renunțase la oricine era contra curentului său autocratic, acum nu mai erau prea mulți care să-l sprijine, doar dacă aveau vreun interes parșiv. Și cum dragostea cu forța, seamănă a viol, se trezi că nu mai are încredere în mai mult de o persoană și aia, fiind persoana lui! Se simți trădat și obosit, așa că i se puse pata pe oameni, considerându-i neserioși și necinstiți!

          Întro zi călduroasă de vară, ieși pe o bancă, în curtea primăriei. I se uscase tare gura, ar fi băut o cofă cu apă rece, dar orgoliul îl împiedica să ceară cuiva  o cană cu apă, așa că își umezi cerul gurii cu salivă. Dintrodată, se trezi cu o cană mare, cu apă rece, așezată pe o tavă, care îi era oferită de ... omul de serviciu! Se simți mișcat - uite unul care ține la el! Nici n-a fost vorba să ceară ceva și, ca niciodată, cineva îi ghicise gândurile și rezonase pe unda lui! De ținut minte!

             O vreme, treburile zilnice îl facură să uite gestul acela fără vorbe, dar, când se gândi la un scurt concediu, se întrebă pe cine să lase în locul său, viceprimarul fiind de la alt partid politic, nu prea avea încredere în acesta! Și, în plus, vicele se îmbolnăvise subit! Cum circula o epidemie de lene, nici directorii săi nu erau la serviciu, așa că nu era nicio persoană, să-i țină locul și în care să se încreadă. Atunci își aminti de omul de serviciu, cel cu apa! Îl chemă și-l puse în locul lui, timp de trei zile! Apoi anunță că, în spiritul democrației adevărate, a dat drumul la un experiment, pe care l-a numit FIECARE CETĂȚEAN - RESPONSABIL LA PROBLEMELE ORAȘULUI! Ca o paranteză, mai inițiase și alte asemenea experimente, după cum îl tăiase capul, așa că nu se mai miră nimeni, de astfel de minune!

            Orașul se trezi trei zile condus de către cel mai umil dintre angajații primăriei, mai ales că era cu jumătate de normă! Provenit dintre puținii de la ajutor social, care chiar avea nevoie de ajutor, sosia Primarului se apucă de treabă, singura lui grijă fiind să nu-i expire timpul și să nu termine ce-a început: înarmat cu toate prerogativele funcției de ales, cheltui toți banii pentru activități culturale, pe anul în curs, și făcu trei noi sensuri giratorii! Asta, după ce înlătură 50% dintre trecerile de pietoni și 45% dintre semnele de circulație care nu-și aveau rostul. Cu ocazia asta, se adună o movilă de fierătănii, numai bune pentru parcurile de joacă, stadion, parcul orașului și balustrade pentru cei cu disabilități! Curăță orașul de mașinile fără stăpân, ducându-le pe terenul Oborului, și-așa nu mai păștea nicio vacă, pe-acolo! Reuși, astfel, să creeze 6 locuri de muncă, mai ales că trebuiau paznici la hârburi! Pe care hotărî să-i plătească din taxele de staționare sau din vânzarea ruginăturilor! Curăță trotuarele, de mașini, iar recalcitranții fură amendați! Apoi scoase pe cei de la 416, la curățat rigolele, iar celor de la reparații drumuri, le ceru să se hotărască - concav, convex, cum or face drumul, dar să nu mai stea apa, în mijlocul șoselei! Cel puțin de 6 ori pe zi, se furișa în birouri, până toată lumea se obișnui că trebuie să nu adoarmă cu capul pe vreun teanc de hărtii, dacă nu vroia să se trezească cu o cană cu apă rece, pe tărtăcuță!

            Avântul său revoluționar se istovi începând cu a doua zi - se trezi întrebându-se de ce își face dușmani, că doar n-o să dureze o veșnicie statutul ăla! Îl înțelese, și el, pe edil – cum să-l mai voteze oamenii, dacă îi freca așa? Mai piano, cu deranjatul! Că-i vor rupe urechile, după aia, când n-o mai fi! Deja fusese nevoit să dea, și el, vreo 30, afară din birou, majoritatea fiind foști colegi de școală, vecini și unii care susțineau că l-au votat!

         În timpul ăsta, Primarul era, cu familia, la greci! Își freca, bucuros, mâinile, zicându-și că lipsa sa va fi resimțită serios! Că de-aia îl pusese pe mototolul ăla, în locul lui, să vadă lumea ce rol important joacă Alesul! Când va reveni, spera ca toată lumea să înțeleagă că numai unii pot conduce, nu chiar toți ciumeții! Și că treburile merg și prin marionete, mai ales dacă-s proaste, analfabete și c-un pic de orgoliu!

            Mare-i fu surpriza când ajunse în urbe – cineva nu era la locul său! Și parcă și oamenii păreau mai relaxați! Uite! ăla se holbează la edil și-și face cruce, în timp ce cucoana aia se face că nu-l vede!

          Inima îi mai veni în locașul ei, când se ciocni, la ușa primăriei, cu obișnuiții săi trepăduși! Care se puseră pe ciripit, că ce-a făcut, a pus pe un neica-nimeni, să-i strice programul cu care câștigase alegerile? Cum de - a ajuns la ăla, nu erau destui  proști, care să poarte cu succes destinele orașului? Că multe prostii a mai făcut ăla, cheltuitorul și demolatorul principiilor democratice!

            Sub presiunea mediatică, vădit văduvită, pe perioada vacanței, de material săditor, îl concedie pe jupânul care îndrăznise să-l înșele și să facă de capul lui! Oricum, trecuse vara și nu-i mai trebuia nici apă rece, nici înlocuitor, cu care să împartă beneficiile! Iar mîna lui, de oțet, va fi simțită din nou!

            Ceea ce nu știa încă, era că prin oraș circula o întrebare – DACĂ NETOTUL ĂLA A FĂCUT, CE-A FĂCUT, ÎNTRO ZI- DOUĂ, LA CE NE MAI TREBUIE PRIMAR? ALEȘI? ÎNSEAMNĂ CĂ PUTEM ȘI FĂRĂ!

                                                                                                                                                                                                           (va urma)

AMINTIRI DIN EPOCA GASTRO ECONOMICĂ(remake)

Cine a spus, retoric, că suntem pardonați,

Și, până la scufie, noi suntem informați?

Avea multă dreptate! Și jos cu pălăria,

În fața dumisale! că-i mare porcăria!

Ce tot mai vrem - urechile, să crească,

În timp ce surzii tac și vor să ne belească?

Nu puneți întrebări, să căpătați răspuns,

Cât timp, în România, mai e-o vacă de muls!

Ce dacă-i pusă-n frunte și ne fălim cu ea?

Mugește, paște, toarce! Oricum, e CINEVA!

Din nesperate hăuri se-nalță optimismul,

Acum, că am gătat, de tot, cu comunismul!

Era mare rușine, pe vremea lui Ceșcuță,

Să crapi salam cu soia! Chiar numai olecuță!

Acum, halim cu pumnul! Halim, cu linguroiul!

Nici nu mai știm, ce-i carnea! căscăm ditai guroiul!

A devenit dietă! I-am mai găsit un rost-

E trufanda, mai oameni! C-o folosim în post!

Vedeți ce profunzime? Plăntuța detestată

Ne scade din păcat, de este consumată!

Fugea lumea, de pește! C-ai noștri politruci

Ne îndemnau la ton, babușcă, crapi și știuci!

Acum, altă minune! Doar icre, de-am “crăpat”,

Mai pune-o virguliță, ștergând un alt păcat!

Pateul vegetal? Nu îl mînca un câine!

Acum, în postul mare, îl preferăm pe pâine!

Urzici, cu usturoi! Și zeamă de urzici!

După atâta carne, o bei, să nu te strici!

A dat lumea, pe fițe, și prea multe fonfleuri,

Gemînd, apoi, de burtă, din mult prea multe E-uri!

Nici laptele de vacă, nu-i ăl trecut prin vacă!

Aduce, sustenabil, cu plasticul! De parcă

Vițica mugitoare mănâncă la fast- food!

Grăsime? Nuuu! De unde? că laptele e nud!

Ne-am dat pe hrean și mentă! Grăsime vegetală!

Că bietul polonic iar s-a sudat pe oală!

Nu preferăm fiertura, ci sos de gelatină!

Miroase răcitura a vâsc, nu a găină!

Cărnații plini de carne, au gust de șarampoi!

Iar brânza degresată, provine de la boi!

Curcanul îndopat, n-aduce - a grâu uscat,

Stăpânul lui cu urdă, și ciudă, la-ngrășat!

Trăim o aventură, în raiul ortodox,

Cât încasăm în burtă, precum un sac de box!

Și medicul prescrie, să ții mare regim,

Ca supli și vioi, la țintirim, să fim!

Cu ce, regim? Cu fructe, și cu legume vii?

Pe care le mâncăm și devenim mumii?

Cu benzoat de sodiu? Cu șulfe și sulfiți?

Cu lacomi și nemernici, bogați și în nitriți?

Mă bucur că vrem posturi! Cu toată lumea-n post,

N-o să mai apucăm cea vreme!Uitând, de cum a fost!

De nu schimbăm ceva și-o să ne mai prostim,

Mai bine, de pe-acum, să trecem, să postim!