marți, 30 octombrie 2018

(A)MESTECÂND CUVINTE, CARE MOR!(V)


(NEW!)
N-am terminat! Și sunt la post, nenică!
Că sunt atâția fandosiți, care ne strică!
Cuvintele din limbă, nu - s, deloc, pe ducă,
Abia ce-ajunserăm, cu - arțag, la limba turcă:

Veniți buluc, să vedeți pe maidan, bucluc-
Chiolhan cu acadele, cafeluță și ciubuc!
Aș fi un caraghios, să fiu, din nou, mahmur,
Și, mare ageamiu, un geamantan, să fur!
Bre! ciomăgari! și voi, mahalagii,
Matrapazlâcurile, le țineți în cutii?
Tertipuri - învățarăm tabieturi la tejghea,
În geantă și-n basma, avem și-o tinichea!
Taraba e ținută cu cusur! Taman cum e de soi!
Palavragii, cu gură mare și spurcată, avem și noi!
De sub papuc, ne ținem codoșlâc,
Doldora de mofturi, fugim de pașalâc!
Mâncăm salam și așteptăm rahat,
Și ne ferim să dăm în zarzavat!
La un liman, doar un bacșiș, lipsește,
Tutun, avem! Habar, ne trebuiește!
Degeaba dăm rachiu la sărăntoci cu naz!
Fără vreun chef, tichia n-are niciun haz!
Și am prompti cuvintele-n chenar,
Capac să prindem, în ultimul pătrar!
Hai să ne fudulim, că-i mare cacealma!
Dugheana s-a închis! E rostul de saftea!
Chiorul e mut!  Prostia e din catifea!
Vai! ce-ați făcut, voi, călăuzi, din noi!
Ia dați-ne cuvintele zorite, înapoi!


Am asistat la scenă de tristețe și belea-
Copilul cam ce vorbe, mamei, îi spunea:
-Ești pușlama și mare libertină! La preț redus!
L-am întrebat dacă chiar știe ce a spus
Și m-a privit cu ciudă! Și mirat:
-Cuvintele, de la părinți, le-am învățat!
Nu-i de mirare! nici mama lui, nu știe!
E mai atentă ce scobește-n farfurie!
N-o afectează, nu se vaită și n-o doare!
De ce mă zbat, pentru o limbă care moare?
M-opresc aici! și nu e prima dată, 
Când sunt dezamăgit, că limba ni-i uitată!
Insularii, frantujii, nemții, italienii, spaniolii,
Nu fură numai  oamenii! Ne fură vorbitorii
De limbă veche, subtilă, românească!
Barem pe asta de-am lăsa-o să trăiască!

BATE DE MAI MULTE ORI! SĂ SE CUTREMURE DE FRICĂ!


Celor trei chemați la ordin le cam căzuseră fețele, care nu mai păstrau imaginea drăcească obișnuită, aia, de teren! Zâmbetele diavolești bine - cunoscute erau, acum, doar niște schimonoseli grotești, bune de speriat ciorile și gândacii. Doar lucirile sardonice, din priviri, păreau aceleași, cu o mică tentă de albastru sulfuros, vagi nuanțe verde - brotac.
Toți, trei, se întrebau de ce i-a chemat Șeful,  doar pe ei, la ședința asta intempestivă – de obicei, la chestii dintr-astea, se lăsa cu foc și pară, îi trăgea de bărbi și mătura, pe jos, cu chipurile lor, de care se alegea praful! Ce noroc pe ceilalți! Nimeriseră, majoritatea, în concediu, iar vreo doi, presimțind ceva urât, erau în concediu de boală!
Cu trupurile lor de luptători de sumo, mătăhăloșii se mutau de pe un picior, pe altul, având grijă să nu se calce, reciproc, pe bătături. Astaroth, cu fața lui de prințișor al Iadului, nu știa ce să facă cu mâinile, cu care, până atunci, trișase la un poker cu niște zeloți, lăsându-i doar în suspensoare și cu promisiunea că, în trei zile, se vor prezenta la noul loc de muncă.
Belphegor, care venise cu “tronul” reprezentativ, de la WC, după el, era cam supărat de deranj, tocmai medita la nemurirea sufletului - făcuse, ce făcuse, și scăpase întreg dintro întreagă suită de șforării și capcane, din care altul, cât de-al dracului, ar fi fost, n-ar fi ieșit!
Ceva mai senin, Beelzebub arunca priviri furișe, încercând să-și imagineze pe unde se va furișa Șeful, cunoscut fiind obiceiul acestuia, de a lua prin surprindere tagma pe care-o conducea. Dintre dedesupturile de unde sosise, Mister B. habar n-avea ce-l putea așteaptă, dar, versat, afișa o indiferență uluitoare, care, pe ceilalți doi, îi zăpăcea, pur și simplu.
Șeful năvăli dintrun nor de fum și pucioasă, îmbrăcat în costumul femeii de serviciu, cu o față de uragan constipat, ceea ce nu era chiar masca pe care o folosea normal, semn că avea draci! Boss-ul îi făcuse capul, calendar, și era ofuscat că-i trăsese cineva clopotele, fără aprobare! După perdaful înghițit ca pe găluște, Șeful abia aștepta să-i târnosească pe cei trei, din cauza lor, că nu-și făcuseră planul, numai agheazmă, nu primise:
-Voi pe unde umblați, frații mei nărăviți în cele sfinte? Cine v-a învățat pe voi, să chiuliți constant?
Cei trei îl fixară o clipă, după care renunțară să-i spună adevărul – EL!
-Păi, măi ușureilor! voi vă jucați cu serviciul? Credeți că sunteți plătiți din bani publici,  ca să-i donați? Voi aveți grijă de sufletele la toți prostanii, în loc să-i modelați după chipul și asemănarea voastră? Spurcăciuni mai mari, ca voi, n-am avut niciodată, sub comandă! Bă întunecaților! sunteți proști ca noaptea, dacă v-au depășit ăia, de sub voi, la drăcării! Eu v-am pus să organizați prostimea, iar voi, niema! v-ați lăsat duși de val! Câți politicieni ați cooptat în Fundația noastră? Câți judecători au cerut audiență la mine, să-i primim aici? Ce averi ați mai făcut, cu patronii mass - media? Nici la șantaj, nu vă mai pricepeți, sunteți zero virgulă zero unu! Și eu, cu ce sunt vinovat, să dau socoteală pentru idioțeniile voastre, că mi-a făcut Patronul, mucii, cravată, că sunt un incompetent și că ar trebui să fiu remaniat? De supărare, Barosanul se bâlbâia, nu-și găsea cuvintele, îi veneau numai ălea porcoase, pe limbă, așa cum i le suflam eu! Și știți că, atunci când se supără, ne taie rația lunară de suflete! Ne pierdem pâinea, fraților, nu stați ca bou... dracul pe coadă!
-Șefu’! îndrăzni Astaroth să-l întrerupă. -Mata nu vezi sondajele? Cu concurența asta, nu mai speriem pe nimeni, toți sunt puși pe drăcuială! Cum să-i mai speriem, că s-au obișnuit cu toate drăciile?
- Unde vă sunt baroasele luate de la UE? Pentru ce le-am mai cumpărat, dacă nu le folosiți? Ce-am spus – cum vă scade popularitatea, dați cu barosul în pământ, iese cutremurul! Ia să te văd, Beelzebub, cum dai cu parul în populațiune! Asta e lovitură de maestru? Cât a ieșit - 4, 5 pe Richter! Slab! suță! slab!  Dă și tu, Belphegor! 5,2? Ce mă, voi nu mâncați foc și papară, ca noi toți? De azi, înainte, sub 5,8 - nicio zi! Cu replica de minimum 3,7! Să-i băgăm în boale, după ce i-am băgat în UE și în structurile atlantice! Să le iasă pe nară! La treabă! Și nu uitați – așa s-a călit oțelul, bătând des și tare! De câte ori, puteți!
    Și Lucifer plecă la o partidă de vânătoare, lăsându-i să se cutremure, și ei, cum pot!


luni, 29 octombrie 2018

(A)MESTECÂND CUVINTE CARE MOR!(IV)

Așa cum am jurat, revin cu pata pusă,
Să văd ce-am preluat, în timp, din limba rusă:

Mi-aș trage o scatoalcă și-aș înghiți copeică,
Ca un birjar bețiv, ce-adormit în teică,
De n-aș fi cavalerul, ieșit c-o farmazoană,
Ce-i tare ofilit, de statul prin cazarmă!
O hoardă de calmuci beau spirtul din cazan,
Mujicii sunt habotnici, cătând numai șofran,
Fac șmotru, samavolnic, frecând un cozoroc,
În timp ce burlăcesc, pe podină-n talcioc!
O goarnă coșcovită ne cheamă la barcaz,
Birjarul bea o bragă, pe șest, lângă un iaz,
O scripcă de o rublă, legată cu bentiță,
Ca să nu iasă duma, ne leagă la guriță!
Am înghițit gălușca, rămas-am în pufoaică,
Tot stând, senini, pe budă, cusuți precum o gaică!
Un țar, mâncând zacuscă, atât mai trebuia,
Să fie borșul acru, să nu-l putem mânca!
Pe-o plită, ceaiul fierbe! Ca-n orișice colhoz!
Și câtă panarama făcut-a cel matroz!
Cărăm de-o veșnicie, o raniță, de fiecare om,
S-a terminat gulagul? Trecut-am pe pogrom?
Ne-am arendat și limba, ce face carantină,
Așa că mă opresc, să nu cad de gaină!

Credeați că am plecat? Că trebuie o șpagă,
Să mișun, ca din poștă, uitând  ce-i aia – șagă?
Scuzați, n-am rât de porc! Și creier, ca de curcă!
Iar data viitoare, mă-nvârt prin limba turcă!





duminică, 28 octombrie 2018

(A)MESTECÂND CUVINTE, CARE MOR!(III)

V-ați lămurit cum e latina?
Sau v-au luat, din nou, lumina?
Dacă nu v-am îmbârligat deajuns,
Să știți că doar la greacă am ajuns:

Sunt la anaghie - gândesc că-s tacticos
Dacă nu-s doxă și sunt plicticos!
Ce mai polologhie, că e cărturar,
Dacă nu-i cartofor și nu e cârciumar?!
E cu dichis  - te fandosești oleacă,
Dacă de pricopseală, ușor, ți se-apleacă!
Cu patimă, scoți fața de scrumbie,
Când nu ai schepsis la paranghelie!
Țâfnoasă-i tagma ta, stând la taifas,
Când doar zîzanie și marafeturi au rămas!
Nu-i nicio noimă, să mori de-oftică-n pat,
De chiverniseală și de țoale, ahtiat!
Măcar o strachină cu stafide și fidea,
Să drămuiesc din ieftineala mea,
Sau să mă zugrăvesc pe-un calapod anost,
Cu un condei, mâncând spanac de post!
V-ați sinchisit, vreodată, de acele cordeluțe
Care vă buzunăresc de zahăr și de părăluțe?
Nu am cerneală - n călimară și vorbe, alandala,
Să fiu simandicos cu limba și gargara!
Oricum, mai sper să am în “hardughie”
Minte destulă, să mă opresc din nebunie!

Sper că nu v-ați plictisit ! Oricum, o să vă treacă!
Că multe mai luarăm, toptan, din limba greacă !
Mă simt cam obosit, sondând limba lui pește!
Iar data viitoare, o dăm și pe rusește!


(A)MESTECÂND CUVINTE, CARE MOR!(II)

V-ați prins cum stăm cu daca?
C-apar cu altă - ncurcătură! Iaca -
Lansez o provocare de rutină
Trecând, ca vântul, prin limba latină:

Oh! Tempus care nasus  și-l strecoară
Prin ramus  și flores, ca odinioară,
În oculus lui soror și lui frater
Neamul apare ca și alma mater!
În pectus și în carnem, nostra crucem
Doar tristis și argentum noi aducem!
În aqua adevărului găsim pharmacum
În basilica adormin pecatum!

V-am aburit de tot, o trag pe dreapta,
Ca să mă mut mai jos, unde mi-e treapta:
E incredibil cum limba strămoșească
Are așa de multă limbă latinească!
De la romani ne vin: balsam și discordie,
Învidie, familie, ordine și nebunie!
Causticele reguli, stirpea și spiritul latin,
Obedient, acut, periculos -  ne vin!
Salvare, capitol, van, balsam și fals,
Alături de istorie, matur - au mai rămas!
Dar mai există și o discrepanță-
Tot de la ei, rămas-a și-o speranță!
Un grațios, și-onest salut sacerdotal,
Din partea unui imperator temporal!

M-așteaptă cale lungă și tempus, rău, mă seacă-
Am să revin, curând, trecând prin limba greacă!
Nu vi se pare că mâncăm hapsân, c-un linguroi
Cuvinte-mprumutate de la alții, cum vrem noi?

sâmbătă, 27 octombrie 2018

(A)MESTECÂND CUVINTE, CARE MOR!(I)

Pierduți, în veci, în planul ideal
Și tropăind, cu sârg, în cel real,
Manifestăm dezinteres pentru vorbire,
Căzând în cursa-ntinsă de orbire:
Amestecăm cuvinte, la-ntâmplare,
Fără să știm ce-nseamnă fiecare!
De - aceea se mai crede, că sarma”
De la sarmați este luată, nu-i așa?
Și că năpârcă înseamnă om de seamă!
Că zimbru vine din limba romană,
Nu din latină! Sau din dacă! Și-i urât!
Uitați ce-am hotărât - să vă-ntărât-
Vreau să vă chinuiesc cu vorbe neînțelese,
Din limba strămoșească, strict, culese!
Așa că astăzi, tot nu aveți ce face,
Vă plimb, cu precădere, prin vatra limbii dace:

Cu ochii de culbec, făcut-am năsărâmbă,
Din zăr și din custură, o judecată strîmbă!
Am acățat o bortă, întrun bordei mai ortoman
Să-mi amintesc de traista umplută de-un cioban!
Un ghiuj mă amețeste, doinind despre o glie,
Pe-un curpăn dezgolit, se-nfoaie-o ciocârlie,
Dă ghes o ghionoaie, ce leapădă urdoare!
Cu ochi de viezure, privim la ce ne doare -
Ne mână Aghiuță, să scuturăm grumazul,
Să ne cinstim și neamul, să ne cinstim obrazul!
Un sîmbure stingher de veșnicie ne dezbară
De apriga genune, în care ne coboară!
Se gudură mosocul, și-o droaie de dulăi
Dărâmă, printre ghionturi, pe cei ce-s nătărăi!
Din caierul de vremuri, cruțăm zestrea iutacă
Cătăm să ne-ntremăm, vorbind și-n limba dacă!

Mă tem că am vârât, parșiv, limbă străină,
Dar, data viitoare, cinstesc limba latină!
Sunt curios, ca mâța curioasă, care moare -
Care cuvinte  folosite, din dacă, provin, oare??? 

vineri, 26 octombrie 2018

GUSTURI SIMPLE, CA LA MAMA ACASĂ!

Pe masa mică și firavă,
Se aburește mămăliga!
Pe mama-o văd tot în ogradă,
Cum mânuiește săpăliga!

Pe scaunelul-n trei picioare,
Stau și privesc la dulce stea!
La brînză, mămăligă și la sare!
Acolo a rămas inima mea!

Tata aduce vinul rubiniu,
Întro ulcică de lut ars, cu frunze!
Sorbesc din paharul auriu
Și m-am pătat, de  roșu vin, pe buze!

Sarmalele se ceartă-n limba lor
Și iedul la proțap se zvântă!
Privesc la cerul visător
Și sufletul îmi cântă!

Miroase, trist, a fân!
A baligă uscată!
Ar vrea să pot să mai rămân,
Pe prispa-acum crăpată!

O vrabie se-nvârte cerc!
Își are cuib, pe undeva !
Trec anotimpuri! Și încerc
Să mă întorc la casa mea!

Degeaba am făină, n-am ceaun!
Degeaba vinul este premiat!
Eu mai visez la borșul bun,
Cu care mama, odinioară, m-a-nvățat!

N-am mai văzut motrune și gutui!
N-am mai mâncat, din  bolul adâncit,
Dulceață! Mă simt ca-n țara nimănui
Și simt, c-o părticică, am murit!

Ce simplu și frumos era odată!
Nu mă temeam de fluturi și de flori!
Trăiam o clipă, simplă și curată,
M-amestecam cu oameni visători!

Acum, nici visele nu-s vise! Nici apa,
Nu e apă! Nici pâinea nu-i curată!
Mi-e dor de lumea unde-am dat cu sapa!
Cu gusturi simple, cum erau odată!

O ceapă și un colț de mămăligă,
O șuncă perpelită-n foc viclean!
Izvorul din pădure iar mă strigă!
Dar eu mă simt lipsit de dor și de alean!

Îi las pe alții, să vâneze stele!
Eu stau, cu amintirile, la sfat!
Cu gusturile mele simple,
Nu știu în ce belele m-am băgat!

CU-CU! GHICI, CINE E?


   Sări din pat, speriat că dormise atât și nu auzise, dormind, ceasul cu cuc, cucăind! Bosumflat că a trecut, deja, o oră din timpul acordat, se scobi în ureche cu pixul, uitând să-i ascundă vârful. Strănută de două ori, semn că-l păștea o gripă, dar ce mai conta? Timpul trecea cu secundele-n dinți, iar el trebuia să ascundă comoara! Și nu știa unde!
            Se gândi s-o ascundă în cuptorul de la aragaz, unde, de obicei, uita mâncarea, pe care o găsea abia după ce mucegaiul i-o lua înainte. Dacă lui i se mucegăiește de toată lumea, cine să caute în cuptor? Își aminti că toate rudele venite în vizită, prima dată, la cuptorul ăla nenorocit, se duc, zici că vin nemâncate! Cine să le mânănce pe neamurile lui? sunt numai bune pentru o toxi-rudenie alimentară! Așa că nu merge s-o ascundă acolo, mai bine în sobă! Dar dacă cine vine s-o caute, are drăgan la foc? Că așa se pare! Sau i-a înghețat lăboanțele, a venit iarna, brusc, și e frig! Găsește ce-a ascuns cu atâta trudă și n-a făcut nimic! Și parcă ar aprinde un lemn, din ultimele trei, că se aude un clinchet, când pășește! Nu!nu în sobă!
           Loc bun de ascunziș ar fi bazinul de la WC! Unde, în filme, se ascund armele! Dar dacă trage, din greșeală, apa, și pierde pachetul? Nu se duce pe apa Sâmbetei? O fi țeava,  gâtuită, dar mai știi cum se strecoară? De la o vreme a observat că mai toate se strecoară, unii, chiar și peste graniță! Nu! e prea prețios ca să se ducă în canal, unde se duc copii nedoriți!
            În copilărie, multă vreme a ascuns o revistă porno, în spatele televizorului! A desfăcut capacul, a vârât-o și l-a pus la loc! După care, de frică să nu fie prins, a uitat de ea! Noroc că n-a luat foc, ardeau arzoaicele alea în televizor! Dar acum nu mai merge, l-a pus na..! Doamne, iartă-ne! de și-a luat plasmă! Unde să mai vâre și pachetul, că nu-ncape?
            Nu are nici o idee, orele trec și nu știe ce să facă! Are o presimțire - acuși vine și-l găsește nepregătit! Și nu vrea să piardă asemenea dar de preț! Ce ți-i și cu viața asta de cacao – zeci de ani ai ceva prețios în casă, nu ți-l fură nimeni, dar vine o zi când trebuie să-l cedezi  ușor, doar când se întinde mâna! Și nici nu poți comenta, e de multă vreme la tine și-ți ajunge, trebuie să se mai bucure și alții de el! De câte ori ai vrut să-l împarți cu cineva, unul mic și rău, din tine, te-a oprit - TREBUIE SĂ-L PĂSTREZI DOAR PENTRU TINE! Și cum nu-l puteai tăia bucăți, l-ai păstrat întreg, ascunzându-l pe unde puteai, numai să nu - l pierzi definitiv!  Prin ce cotloane l-ai vârât, nici tu nu mai știi, doar să-l ții ascuns! Iar acum, nu mai ai unde să-l bagi, orice ascunzătoare pare ridicol de vulnerabilă și la-ndemînă! Poate era mai vine să nu accepți să-l primești în dar, nu vezi că mori de frică, că n-o să-l mai vezi niciodată?
            Soneria de la intrare sună fatidic - cum naiba a ajuns așa repede? Încercă să întârzie, cum că n-ar găsi cheile, dar ușa se deschise singură, se vede că, de spaimă, uitase s-o încuie!
            Tipul în negru abia se zărea, fața fiindu-i în întuneric:
            -Am venit! Dă-mi ce am de luat, mă grăbesc!
         El se codi, deși știa că nu are niciun rost – scuze, precum că se mai gândește, că abia și-a revenit din divorț și nu mai are nimic, înafară de comoară, nu țineau! Știa cu cine se măsoară, doar fuseseră tovarăși multă vreme! Acum regreta că acceptase să împartă cu celălalt tot ce agonisise, dar, când se înfrățiseră, nu luase în calcul și asta! Oftă, resemnat, supărat pe sine însuși, și se răsti la celălalt:
Să-ți stea-n gât! Ia-l și du-te învârtindu-te! Un SUFLET aveam, și eu, și pe ăsta l-am pierdut!    

miercuri, 24 octombrie 2018

CANDELA...!


Baba Despina se sufoca de draci cu limbile scoase pe umăr – iar o apucase pandaliile pe baba Anicuța! Picătura care i-a bortelit paharul plin e, de data asta, mâța babei Anicuța, mare căutătoare între ale motanilor din cartier! Și cum baba Despina avea probleme cu splina, nu cu sexul la mâțe, îi pusese gând rău stăpânei, cu care se certa de vreo câteva decenii, plus sau minus, câțiva ani.
Toate încercările de pînă atunci se terminaseră lamentabil - Anicuța, în loc să se stafidească, ca să intre în rândul sfintelor, mai degrabă se rumenea, aidoma unui măr de soi, învelit în ceară! Zoaiele aruncate în fântâna ei, de către iubita ei Despina, în loc s-o topească, de la soda caustică, i-a făcut un bine, nu i-a mai găsit doctorul nici nisip la rinichi, nici pietre pe ficat. Bidonul cu ulei, aruncat în fața porții Anicuței, nu numai că n-a făcut-o să alunece și să-și rupă gâtul, ci a ajutat-o să prindă hoții de lemne, care și-au rupt picioarele. La care s-a adăugat și posesia bidonului, baba Anicuța având nevoie de unul, pentru motorina cu care își aprindea focul, iarna! De-ar fi știut Despina câte rugi de mulțumire ridicase Anicuța, în cinstea lui ăla care i-a dat bidon, zău că-și dădea foc la casă!
Cînd cu cutremurul cel mare, baba Despina n-a prididit cu rugăciunile, în timp ce se chinuia să rostogolească ditamai bolovanul, care urma să dărîme bordeiul Anicuței! Numai că acesta s-a rostogolit până la nuc, care i-a schimbat traiectoria, așa că porcul de 130 de kile, al tușei Despina, a fost singura victimă a cutremurului, iar cotețul dumisale, singura ruină!
De multă vreme Despina clocea tot soiul de gânduri ucigașe, dar, cum puterile o cam părăsiseră, niciun plan nu putea fi pus în aplicare. Ajunsese la capătul puterilor, mai ales când o auzea pe Anicuța cântând prin grădină, cântece din tinerețea lor dusă! Și, ca un făcut, avea și voce!
Se agățase de ultima soluție, cu toate că știa că face un mare păcat - să pună, la icoană, un blestem năucitor, care s-o scoată din circulație, definitiv, pe vecina nesuferită, care-i aducea, zilnic, câte ceva de-ale gurii! De parcă ea era neputincioasă!
Numai că, în duminica sortită aplicării planului, nu apucă să vâre hârtiuța cu cele trei floace cânepii, ale Anicuței, după icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, că se trezi prinsă de mână tocmai de dascăl, care ieșise să aducă niște lumânări:
-Urâte apucături, mătușă Despina, la o femeie cu frica lui Dumnezeu!
Baba fu nevoită să aștepte terminarea slujbei, un botez și pomenirea morților, timp în care își roase unghiile și jură să bage pila de unghii, în baba Anicuța, și-așa nu-i mai trebuia!
Părintele o mustră încet, vreme de o oră jumătate, până Despinei îi intrară genunchii-n pardoseală, fiind ținută atâta vreme în genunchii în cauză! Pedeapsa fu ușoară, și nici gând să n-o respecte – se temea că trezise mânia Domnului și supărarea preotului, de care se temea mai abitir decât de Dumnezeu cel Înțelegător! Consta în 50 de mătănii și 3 rugăciuni, de trei ori pe zi, la interval de 8 ore, timp de 3 luni! Ca pe antibiotice, să distrugă răul! Și, obligatoriu! să aibă aprinsă, mereu candela, să-l sperie pe Cel Rău din ea!
Babe Despina intră în panică - păi, la pensia ei, cât ulei o să consume candela?
Se gândi să folosească o candelă făcută dintrun borcan, dar, apoi, se răzgândi și umplu un păhăruț de țuică, de vreo trei ori mai mic decât borcanul, neștiind care dintre cele două candele va consuma mai mult!
Voi ce credeți, care dintre cele două candele ar fi consumat ulei mai mult? Vă băgați...?



marți, 23 octombrie 2018

MEANDRELE UNUI SUFLET RĂSUCIT


(NEW!)Nu apucă să facă câțiva pași, după ieșirea din club, că se izbi de o tornadă roșcată, care se încăpățâna să treacă prin el! La prima vedere, așa crezuse, dar, privind mai atent, observă că dama se clatină prea tare pe picioare și nu din cauza tocurilor. Strada, luminată abia la  vreo 20 metri mai departe, nu era circulată, astfel că nu înțelese cum de s-au ciocnit! Abia când ea ajunse, clătinându-se, sub o firmă luminată mai acătării, el tresări:
-Iulia! Ce-i cu tine aici?
Ea îl privi cu privirea aceea rătăcită, de om care nu înțelege ce este în jurul său, dar care se teme de ceva nedefinit. Nu păru să-l recunoască, dar nici nu era în stare să-l respingă - dacă n-ar fi fost brațele lui, ar fi rezemat zidurile.
El făcu singurul lucru care îi trecu prin minte - făcu semn unui taxi, în care mai mult o aruncă, decât o ajută să urce. Ea căzu strâmb, în spate, așa că fu nevoit să călătorească pe scaunul din dreapta, tot răsucind gâtul, să vadă dacă femeia nu se trezește.
Ajuns în fața casei unde locuia, trebui să o care în brațe până în sufrageria - dormitor, amețit și de mirosul de alcool fin, al respirației ei. O lasă să doarmă, dar adormi și el, pe un fotoliu, uitând să se mai învelească.
Când se trezi, ea îl privea de sub pătura cu care o învelise - numai ochii îl urmăreau! Dar ochii ei luceau de o ură neascunsă, nedisimulată! De parcă el era vinovat de starea ei, de ceea ce i se întâmplase și de durerea sa! Pentru că ura era însoțită de durere!
-Ce vrei? îl întrebă cu voce groasă, hîrâită, dușmănoasă! - De ce m-ai adus aici? Ca să te bucuri de halul în care sunt? Nu-ți ajunge câte mi-ai făcut?
El nu spuse nimic – nu avea ce! Ridică doar din umeri, lăsând-o să creadă ce vroia, și regretând că i-a fost, din nou, milă, de ea! Nu mai simțea mare lucru despre fosta soție, mai ales că nimic nu se schimbase - ea bea în continuare, ca și atunci când erau căsătoriți! Aceasta fusese una dintre cauzele care îi duseseră la divorț, pe lângă imensa diferență de educație, total opusă! Nu mai avea chef s-o ia de la capăt, dar nici n-ar fi putut s-o lase amețită, în stradă, pradă oricui! Nu mai avea importanță că nu se potriviseră, că se uniseră sub auspicii nefaste! Nici măcar că trecuseră, deja, 12 ani, de când schimbaseră direcțiile - el, pe drumul lui, ea, pe-al ei!
-Totuși, nu înțeleg ce-i cu tine, în starea asta, la ora asta? nu se putu abține să nu întrebe, conștient că niciunul dintre ei nu e suficient de treaz pentru asemenea discuție! Mai ales, când nu-și mai vorbiseră de peste 10 ani!
- Nu e treaba ta! N-a fost nici când ai plecat! Și nici o clipă în anii din urmă! Sau vrei să te bucuri - sufăr și-acum! Na! dacă tot ești curios, bărbată-meu mă bate! Tu nu m-ai bătut niciodată, ca un bărbat! Tu mi-ai întors spatele, ca un laș, și ai plecat! Mi-ai reproșat băutura și m-ai lăsat pradă ei! El, cel puțin, e  un bețiv, ca și mine! Bem cot la cot! Eram amândoi, în seara asta, dar nu știu unde l-am pierdut!
El zări o dungă neagră, undeva, sub părul bogat! Apoi, o alta, scurtă, pe gât!
- Te-a lovit și-n seara asta?
- Ți-am spus că nu-i treaba ta! El e bărbat, mă bate, dar mă iubește! Și e cald, și blând, când se trezește din băutură! Nu și când e țeapăn de beat, când uită ce-i cu el! Dar mă face să mă simt dorită! Îmi satisface toate dorințele! Ce mai contează câteva palme, după atâția ani? N-am murit niciodată, din bătaia lui! Cel puțin nu mă părăsește, ca ticăloșii care pleacă și nu se mai uită-n spate!
El tăcu în continuare - n-avea ce să comenteze! De când se despărțiseră, toți îl făcuseră să creadă că singurul vinovat de situație este doar el! De lipsuri, de setea ei, de datorii, de moartea tatălui său! De o mie de lucruri! Fusese nevoie de un  efort uriaș, să poată trece mai departe! Mai nou, bea și el, uneori turnându-și în cap! Crezuse că scăpase de toate astea, dar iată! O nenorocită de seară și s-au dus! Ușor se mai duce liniștea unui om!
Apoi zări urmele de sânge de pe picioarele ei – nu era îndeajuns de trează, ca să le vadă, așa că nu le ascunsese! Îi privi și pantofii și abia atunci observă că sunt rupți, bucăți! De parcă ar fi jucat fotbal, cu ei în picioare! Nu întrebă nimic, dar o bănuială urâtă i se strecură în suflet - ceva nu era în regulă!
Auzi, afară, glasul administratorului! Acesta vorbea cu poliția, care căuta o femeie ce își omorîse soțul și fugise! Auzi și un alt glas, care spunea că aici adusese femeia, și-un bărbat, și recunoscu glasul taximetristului curios din seara trecută! Și se întrebă - ce ar trebui să facă!?!

luni, 22 octombrie 2018

POVESTIRI CU FRAIERI (V)


Curajul vine odată cu senilitatea? Atunci de ce gemi de curaj și de prostie, în același timp, la vârste fragede? Cum a fost  cazul lui Lică:
-Stăteam cu chirie întrun bloc, în spatele teatrului! Unde știe toată lumea cine stă! Două blocuri cu etnici curajoși și nervoși, în vecinătate! Adulții, ca adulții, plodurile, nenorocire! Cred că aveau un sistem hi-fi în gâtlej, când urlau! Vreo câțiva legați încă de piciorul mesei, mâncau bronzachi la pungă, în timp ce mai marii - lor, consumau spirt și produse chimice superioare!
Era o vreme când, în blocurile respective, se găseau garsoniere și apartamente de vânzare. Proprietarii, cuminței când le-au cumpărat, n-au știut peste ce molimă dădeau și nici c-or să vrea să scape de ele, în viteza luminii, după contactul cu cili - vizațiile extraterestre și extrauterine! Ba unul și-a dat apartamentul pe gratis, să nu mai plătească impozit pe gunoi!
Noi stăteam în alt bloc, unde ponderea etnicilor era sub 40%, așa că ne consideram norocoși! Asta nu înseamnă că eram trăitori departe de lumea dezlănțuită, dacă nu ieșeam, noi, la ea, venea ea peste noi!
De exemplu, pe vremea aceea de tristă amintire, aveam băiatul bebeu! noi locuind la parter! Dacă nu era bătaie, era zdrăngănit de sticle! Ba odată s-a lăsat și cu donare involuntară de sânge, sub fereastra noastră, era numai hemoglobină peste tot!
Cei mai teribili erau pruncii bipezi, care alergau toată ziua, de spuneai că sunt pur - sânge arab, nu indian! “Trompetele” lor concurau trâmbițele Ierihonului!!!
Întro astfel de zi minunată, bebeul meu era bolnav. După o noapte de nesomn, cu ochii de melc vioi, tot familionul a așteptat marea minune - să adoarmă pruncul! Ca să adormim și noi! Dar n-au trecut cinci minute, și o trupă de mici animale sălbatice, au trecut, trăgând  după ei, ceea ce semăna cu niște cutii goale de conserve de mazăre.
Am sărit din pat, plin de draci scorțoși, noroc că eram gata îmbrăcat. Am țâșnit pe ușă, apoi în fața blocului, exact cât să văd 4 draci nescorțoși, dar jegoși.
-Duceți-vă, mă, și voi în altă parte! am încercat să fiu calm, fără să precizez partea anatomică a mamelor lor, unde-i trimiteam!
Conform codului lor personal privind comportamentul pe lângă societate, mi-au arătat fundul, și la propriu, și la figurat! Mi-am pierdut calmul, după noaptea albă, a trebuit să văd și...negru, înaintea ochilor, și m-am repezit după ei, barem unul să prind!
Ideea a fost proastă, dracii erau mai iuți ca mine, se vedea că se antrenau pentru ștafetă! I-am ajuns abia 50-60 de metri mai încolo, în fața blocurulor LOR!
Trei minute mai târziu, conversam prietenește cu  vreo 15 etnici, vecinii mei! Dintre care doi, cu topoare, trei, cu cuțite, una, cu o bâtă de basseball! E foarte adevărat! eu nu scoteam un sunet! Că nu m-aș fi auzit! Aveau o limbariță, ceva de speriat! Și unde mai pui c-o cunoșteau și pe mama! Și pe toate rudele mele, pe care le pomeneau!
Am avut noroc - printre ei s-a nimerit și un fost coleg de școală! Care m-a sfătuit ca, pe viitor, să nu mai ies în stradă, să fac gât, decât atunci când îmi iau bazooka!
Incidentul a fost stins, plodurile au revenit sub fereastra mea, iar eu mi-am făcut curaj să-mi spun că nu-i bine să te lași pradă curajului!