PLUG - EASILY!(Adică- PLUG-UȘOR!)

Aho! Aho! voi, frați țepoși,

Nu mai fiți așa gomoși,

Că din vechi, noul răsare,

Și-un An nou, iată! apare!

Și, din hruba asta mică,

Aricilă  se oftică-

Se-ntâlni cu o mangustă,

Fără sutien și fustă,

Care-i proroci – la anul

Tare-l va durea “ bostanul”!

Și nu de la băutură,

Cât de la plouat în gură!

Nea Ariciul, desuetul,

N-o mai face pe poetul-

Auzi, prin scoarța vremii,

Și prin primăvara iernii,

Că Anul, care sosește,

Tot la noi se primenește!

Ce mai vâlvă! Ce noroc!

Sare-n sus, din poloboc,

Să ne salte-n cer și-n stele,

Visele cele rebele!

Nu-i așa, că-i vis de soi?-

Dă norocul peste noi!

Nu mai fiți tot încruntați-

Ia mai mânați, măi fârtați,

Trăncăniți din zurgălăi,

Mânați, măi! Hăi !Hăi!

Și, cum vrem, cu toți, schimbare,

Să vedem cam ce ne-apare:

Pe covor de barabule,

Vom găti doar tarantule,

Pe un pat de prune amare,

Vom păpa fructe de mare,

C-au ajuns, la noi, în piață,

Merele, la preț de rață!

Nu vom mai mânca cefuță,

Ci doar creier de maimuță!

(Slavă Domnului ceresc!

Maimuțoii, nu lipsesc!)

Tonul, îl vor da rechinii,

Spumele, vin cu delfinii,

Păstrăvul și cu bibanul,

Vor înlocui ciolanul!

Și, în loc de porc spinos,

Vom mânca numai bot-gros,

Ciocârlie, potârniche!

(Tot ne freacă la ridiche!)

Că românul a recurs

La fazan, labă de urs,

Nu mai vrea sarma, cârnați,

Puișori deshidratați,

S-a emancipat, treptat,

Și se lasă, fin, “mâncat”!

Ia mai mânați, ciorditori,

Și pocniți, din pocnitori,

Peste munți și ceva văi,

Mânați, măi! Hăi! Hăi!

Din adâncă viziună,

Anul Nou, ce va să vină,

Scoate un picior, afară!

Veselia, ne omoară!

Gândul bun, sare pârleazul,

Am uitat cum îi necazul,

Și din vatra umilinții,

Iată-apare noaptea minții-

Fug belele, de noi,

Nu se vor, ele, înapoi!

Și precum Mama Omida,

Văz că moare pălămida,

Sper să moară buruiana,

Să nu fie vară, iarna,

Să nu fim nici cătrăniți,

Ci doar cei români beliți!

Și mai vreau, acas’, să vină,

Cei ce stau-n țară străină!

Ne dorim, an, după an,

Portofelul, dolofan!

Limuzine, vile, case,

Să nu ne mai dea, la "oase"!

Am vrea noi! s-avem de toate,

Lene, slană, sănătate,

Zâmbete și bucurie!

Cântece și veselie!

Dar, mai bine, n-am putea

Să nu mai cerșim ceva?

Ia mai mânați, frați, surori,

Să se-audă până-n nori,

Chiotul și veselia,

Fericirea și mândria!

Mânați măi! Hăi! Hăi!

Vorba lungă, sare-n dungă,

Și nu poate să ne-ajungă:

Vă doresc numai de bine!

Dar Țepilă nu s-abține:

Le doresc celor ce scurmă,

Să nu mai rămână, urmă!

Celor ce gîndesc cu ... parul,

Să li se întoarcă „harul”,

Să ajungă proctologi!

Sau măcar, niște milogi!

Celor cu bârfa, subțioară,

Să le fete mintea chioară

Numai bâlbe-n limba creață!

Și să se înece-n greață!

Cei ce caută pricină,

S-aibă pene de găină!

Iar la cei ce-i firoscoși,

S-aibă pene de cocoși!

Să ajungă răcituri!

La cuptor, cu murături!

Celor care au doar glas,

Și prăjină, pe sus nas,

Le doresc, cu mult temei,

Ceea ce doresc și ei -

Că așa e mai frumos- 

Să coboare nasu-n jos!

Cei ce stau în banca lor,

Le doresc mai mult umor,

Să-i nu-i mai apuce strechea,

Să mai plece și urechea,

Nu doar capul să și-l plece,

Că nu place dușul rece!

Și, la toată omenirea,

Le doresc să-și țină firea,

Că pe lumea asta-s toate

Trecătoare și ciudate!

Fără dragoste de viață,
Făr-un cui legat cu ață,

Fără dragoste de sine,

Fără urmă de rușine,

Nu mai facem, noi, castel!

Și-om trăi, în veci, la fel!

Numai gânduri fin lucrate,

Să vă mângâie pe spate!

Ho! ho! trebuie să mă opresc

Și, la toți, să vă doresc:

Chiar la cumpăna-ntre ani,

SĂNĂTATE!

LA MULȚI ANI!

NEA ILIE

(

Nea Ilie, prost ca oaia,

Stă și mângăie copaia-

Auzise, că la țară,

Nu te-mbeți cu apă chioară!

Că, de sărbători, vezi bine!

Te cinstește chiar oricine!

De te duci cu mâna goală,

Ți-or băga ceva în oală!

De-aia a luat copaia-

E mai mare ca tigaia

Și, cu ce s-o căpăta,

Să tot aibă, ce mânca!

Nea Ilie, porc ca porcul,

Așa și-a-ncercat norocul:

Ca să facă economie,

Din prea multă fudulie,

A plecat la furgăseală!

De muncă, nici pomeneală!

A târât biata copaie,

Prin zăpadă și prin ploaie,

Prin nămeți și peste baltă,

Fără pauză sau haltă,

S-a trudit, precum un cal,

Dar nici brânză, în final!

Cine-i fraierul și prostul,

Să-i scurteze, astăzi, postul?

Cine să îi dea, și lui,

De pomana porcului?

Că Ilie, prost ca vaca,

Singur și-a tăiat, el, craca:

Când le-a crăpat, tare, buza,

A făcut-o pe lehuza!

Nea Ilie-i blând ca mielul:

Oamenii i-au făcut felul!

Nu mai are gura mare,

Ca maimuța urlătoare!

Nea Ilie - i obosit –

Cu copaia, s-a trudit!

Și gândește tare șui-

N-a muncit în viața lui!

Cât a tras-o-n fundul curții,

Nu trăgea el, coada mâții?

Se dădea în balansoar!

Nu muncea ca un măgar!

Nea Ilie-i supărat:

Gura lumii l-a-nșelat!

Concluzie:

La pomul lăudat

Să nu te duci cu sacul!

Și fără de sudoare,

Să vezi, ce te ia dracul!

E A III-A ZI, BABANE! HAI SĂ NE TRĂIEȘTI, ȘTEFANE!

Mai ține mult, frate, Crăciunul?

Că-s plin, tot, neică, de cârnați!

S-au dus sarmalele, piftia și cu vinul!

N-au mai rămas decât doi pui ratați!

Și ca martirul Ștefan, dau din gură,

Că cerurile stau și-ascult-un glas

M-au urgisit muierile și-mi jură-

Mă lapidează, dacă fac măcar un pas!

Am încercat ca să mă rog în taină

Să fim, toți sănătoși, fără buboi!

Dar lăcomia mă trase, brusc, de haină,

La un copan mustind de usturoi!

Lui Doamne-Doamne, i-am cerut răgaz,

Să nu ne mai certăm ca zăpăciții!

Dar am uitat, văzând pe aragaz,

Vinul, fierbând! În tindă, coada mâții!

Ar trebui să fiu solemn și serios!

E o zi mare și trebuie cinstită!

Dar n-aș putea, decât să mint frumos,

Să mă simt mândru, că trebuie trăită?

De ce? În fiecare suflet există, diafan,

O mică sărbătoare, un gând de bucurie,

Căci fiecare suflet tot are un Ștefan,

Așa că nu-i păcat să-i tragem o beție!

Vedeți? Găsit-am leacul tristeții și-a uitării!

Iar azi, în inventar, trecut-am mulți Ștefani!

Să le urăm MULȚI ANI! Noi, toți, să fim alături,

Voioși și sănătoși, la cumpăna-ntre ani!

POVESTE DE CRĂCIUN - PORCUL!!! LA CRĂCIUN!

  Lui Zgaibarog îi tuna și-i fulgera, pe senin cu nori buclați – boala lui cronică nu se compara cu boala lui pe vecini! Cărora le păsa ca de fesul lui bunicu’, de supărările lui Zgaibarog! Gomosului vecin nu-i intra în curte nici popa, cu Ajunul, nici pui de cioară crăcănată și chioară de ambii doi ochi! Nici păsările cerului nu treceau pe deasupra curții, iar avioanele de pasageri făceau rută ocolitoare, i se dusese buhul lui Zgaibarog că face farmece, sau incantații, sau nu știu ce vrăjeli de prost gust, că nici moliftele Sfântului Vasile nu le mai dezlega.

      Prin urmare, veninul lui atingea cota superioară de inundație, adică îi dădea pe nas la fiecare mișcare observată prin vecini, pe stradă, pe oriunde circula picior de homo sapiens. Și cum mai toți vecinii se mutaseră prin alte continente, iar cei rămași ridicaseră garduri de beton de 4 metri, numai familia lui Pârjolea mai putea fi observată de foișorul lui Zgaibarog, ce semăna cu centrul de dirijare a traficului aerian.

            Prima zăpadă, ivită pe neașteptate, exact când lui Z. îi tresăreau fălcile de râs, că iar nu se dă nimeni cu sania nici Crăciunul ăsta, l-a izbit ca suflul unui tun de pe un cuirasat! Cum? iar se bat cu zăpadă? Nici nu apucă să se gudure de ciudă, că cei 4 copii ai lui Pârjolea năvăliră în curtea cât o masă de biliard și se apucă să facă un om de zăpadă. Nu trecu mult și respectivul de zăpadă avea forma corespunzătoare, chiar semăna cu Z., nițel cu umărul drept lăsat. Neavând morcov, în loc de nas i-au pus o coajă de banană rătăcită-n stradă, iar, de la singura pernă din casă, au tăiat nasturii, cu care au dotat haina de gală a omului de zăpadă. Mâini - i-au făcut din niște crenguțe de cireș, iar pălărie, din farfuria lui Zgâmboi, câinele dumnealor, rămas, temporar, fără troacă. Z. spumegă urât de tot, auzind colinde scremute pe genunchi, iar veselia copiilor îi stârni ulcerul și-i dădu frisoane.

            Noaptea, Z. se aventură peste gardul vecinilor, cu gând rău pus Omului cu zăpada-n buzunar, dar nimeri în groapa pe care Pârjolea o folosise drept piscină pentru cîrdul de rațe leșești. Vârât pănă la brâu în smârcul respectiv, Z. jură că își va potoli avântul distrugător, dar după ce omul de zăpadă va dispare ca prin minune, iar minunea să fie el, Z.! Abia seara următoare, după ce înconjură toată curtea lui Pârjolea, până ajunse în porțiunea fără gard, Z. ajunse la Om, dar nu și om! Acolo găsi pe Zgâmboi, ținut flămând o săptămână, care, nehalit, încercă să-i pape una bucată fund. Z. nimeri, pentru a doua oară, în piscina pentru rațe, dar reuși, din fugă, să-i dea jos capul grămezii de zăpadă. Acum, stând în apă și cu Zgâmboi, învârtindu-se, mârâind, în jurul lui, lui Z. nu i se mai păru serioasă treaba cu desființatul maimuțoiului de zăpadă. Noroc că, a doua zi, se încălzi brusc, omul de zăpadă dispăru, transformându-se în noroi, iar Z. reuși să iasă din smârc, poposind pe sobă, acasă, unde nu simți ce-l arde la poponeț.

            Să-și bage unghiile-n gât,  nu alta, când auzi grohăit de godac sălbatic, în curtea lui Pârjolea! Auzi, vere! statul se bate cu pesta porcină și plozii lui Pârjolea crapă-n ei cărniță rozalie de pestan porcin! Z. se furișă, pe înserat, până la postul de poliție, unde, spre ocrotirea comunității, îl reclamă pe Pârjolea, care încălcă embargoul pe porc viu! Când află că porcul ajunsese în curte la vecin, grație șefului de post, care l-a trimis la sacrificat, pe blat, lui Z. îi veni rău și nu din cauza postului îndelungat. Mai ales când află că Pârjolea nu se mai despărțea de un par, cât mâna, de gros, pesemne de când auzise că umblă un nebun prin curțile oamenilor și le dărâmă omuleții de zapădă! Vrând să se arate foarte discret, nici pe uliță n-o mai luă, ci de-a dreptul prin curți. Așa căzu în afumătoarea lui Pârjolea! Noroc că acesta terminase afumarea și nu mai era jar! Nu scăpă, însă, nemurdărit extern – se umplu de funingine și avu ghinion să dea nas în nas tot cu Pârjolea! Care, speriat de arătarea neagră, își scuipă în sân, puse mâna pe par și fugări intrusul, ajutat de  Zgâmboi.

            Zgaibarog nu mai ieși din casă, zicându-și că așteaptă, ca tot omul, colindătorii! Se obloji cum putu, plânse la mirosul de cârnați, venit din vecini, dar se prefăcu fudul! Abia când dădură ghioceii se lămuri că, la el nu vine nici I?Iepurașul de Paște! De înțeles, nu înțelese decât că lumea e nedreaptă și are ceva cu el! Nu el, cu lumea! Niciodată!

PLEDOARIE PENTRU UN GÂND CURAT

Zilele astea  am primit o mulțime de mesaje, de la rude, prieteni, colaboratori, dușmani și viitori dușmani! Îmi cer iertare că n-am răspuns, dar nu am putut! Pentru că sărbătoarea de Crăciun trebuie să fie plină de gânduri bune, de suflete curate, de iertare și înțelegere! Ori eu nu am simțit toate acestea! Oh! cât de frumoase au fost urările primite și cât mi-au bucurat sufletul!... Dar EU n-am avut dispoziția necesară, cu toate că mi-au ieșit toate, după cum le-am plănuit. 

Abia acum am înțeles de ce așteptăm sărbătorile, în general – ca să prefacem că suntem fericiți, senini și curați! Nicio sărbătoare n-ar fi sărbătoare, dacă nu ne-am umple plasele cu mâncare, slavă Domnului, există, în magazine, și țâță de muscă, în aspic, dacă dorim! Nu contește dacă prea multă, trebuie să ghiftuim frigiderul, până vomită, nu de alta, dar când vin musafirii și e vreum curios mamă-mamă! să aibă ce vedea, când și-o vârâ botul prin frigiderul nostru. De ambiț și fudulie, acoperim masa cu haleală bun-bun, deși nu putem mânca decât cât avem mațul de gros! Dar putem vomita și lua de la capăt, că doar e sărbătoare mare!  Pentru întrajutorare, farmaciile au și ele, din plin, buline pentru bulimiști și îmbulinați! Cârnatul și Fiobilinul, Trifermentul cu caltaboș, Hepatobil, cu răcitură! Bagi în tine, precum spitalul de nebuni, apoi stai cu burdihanul spre stele și te vaiți că viața e rea și sucită, nu te poți bucura de ea decât cu un deget de Slabă de Cotnari! Nu sărbătoarea, în sine, e cool, ci pregătirile: curățenie în casă, că vine părintele, cu Ajunul, și se sperie de echipa de rugby, formată din păianjeni pufoși, ce s-au constituit în comitetul de primire. Cele două degete de praf, așezate cu simț de răspundere, de la Paște, numai cu șpaclul pot fi indepărtate, iar gunoiul de sub covor trebuie cărat, în sfârșit, la tomberon, se împiedica pisica, când trecea, în moviliță. Pe stradă e un dute-vino, sunt puțini cei care cumpără, dar acum au motiv să se frăsuiască prin magazine, e momentul să mai vezi cîte-o față pe care ai uitat-o și să te pupi în bot cu toate cunoștințele, pentru că e vremea să ne etalăm prin lume, cu sau fără parale, dar cu ifos de bunăstare. Tot acum e și cel mai bun prilej pentru tembeli și sinucigași, nici copacii nu mai știu să se ferească de orbul-găinilor, poposit atât la șoferi, dar, mai ales, la pietoni, alergători, bicicliști și tractoriști! Și e și cel mai bun prilej  să auzi o înjurătură nouă, dacă pe alea vechi le-ai uzat de mult, toată lumea e pe fugă, nevricoasă și pusă pe harță, ifose și scandal! Doar e sărbătoare, nu-i așa? 

Cred că am uitat ce e Crăciunul! Cum am uitat ce e și Paștele! Înafară de zile libere, crăpăt și tomberoane pline cu resturi! Fără porc tăiat și fără vin hibrid, din curte!  Fără șorici și colindători fără pretenții! Cu turte cu nucă! Fără ură, cuvinte grele, minciună și interes! Până și cozonacii miros altfel, a fițe! Noi ne jucăm de-a sărbătoarea, în loc să ne fie sărbătoare în suflete! Uite! eu aș vrea să începem Crăciunul doar privindu-ne în ochi și spunând lucrurilor pe nume, fără granițe, opreliști, ezitări! Să fim sinceri măcar o zi! Măcar cu noi! Pentru o oră, să ne spunem păsurile și să plângem fiecare pe umărul celuilalt! Apoi să ne curățăm de noi înșine și să ne veselim cu adevărat!

Și, la urma -urmei, de ce nu v-aș ura un

 CRĂCIUN FERICIT, ALĂTURI DE CEI DRAGI?

I, SANTA CLAUS!

   M-am întrebat, și anul acesta, ce-mi doresc de Crăciun! Ce-aș dori să-mi aducă Moș Crăciun, în dar! Dar îmi trece o brânză, prin minte! Eu mai cred în Moșul, doar că nu-mi mai fac iluzii că mă ascultă!

            Subit, m-am întrebat de ce n-aș fi eu, Moș Crăciun? Ce? eu nu pot oferi daruri? Mai greu e cu intratul pe coș, n-am obținut autorizație de coșar, au zis că peste 50 de ani, nu dau, ce mai vreau, să mor pe casele oamenilor sau înțepenit într-un horn? Și pe ușa din față, nu intră decît premianții, nu-i așa?

            Mi-am plăcut întotdeuna să ofer daruri! Nu să fac daruri, cum se spune în mod eronat, e greu să faci un moț, la căciulă, dară să mai concepi și cadouri! Le iei, gata făcute, de peste tot! Făcute, uneori, de tot ...! Dar le dai, mai departe, și te bucuri - s-au mai dus niște lei! Dar ce plăcut e să vezi bucuria de pe fețele primitorilor! Cum s-a bucurat mama, când i-am dus un baston și-o ploscă! Nu mi-a spus că semăn  cu Moșul, doar îi plac moșii! Atunci mi-a venit ideea să fiu și eu un pui de Moș Crăciun, că un pui de Bulă Fraier, sunt tot timpul!

            Ca să nu mă identifice lumea, că-l “lucrez” pe  Moșul-Moș, m-am gândit să-mi fac costumul de altă culoare! Nu tot de culoare roșie, nu mai place culoarea, cred că și lui Moș îi vine greu s-o poarte! Mi-a plăcut verdele, dar semănam cu pădurarii și mă înjură oamenii, că-i tot las pe hoții ăia, să ne lase fără păduri! Plus că mă rătăceam prin iarbă, vara, și mă luau câinii, drept brăduț, iarna, veneau cu cracul ridicat  la mine! Mi-ar fi plăcut un costum albastru, dar nu m-am hotărât asupra nuanței, dacă sunt luat drept polițist local? Nu mai zice cineva că am venit să dau, ci că am venit să iau cu sacul! Maroniul, odată emblematic pentru postași, mă face să arăt ca un vidanjor! Și copii or să creadă că darurile mele sunt tot de tot...! Negrul, nu! că nu-s în doliu după Moșu’! Și, de la sfințirea Catedralei, dacă n-am merțan, mă iau omuleții în balon, că-s Moș Mântuială! Mov, nțțț! mă bănuiesc părinții de gânduri pidosnice și vor crede că-s Moș Pedofilie! Galbenul ar fi ceva, se asortează și cu fața  mea, de când am auzit că, La Anul și la Mulți Ani, o să fie bine! Dar e și culoarea vestelor reflectorizante! Sau e portocaliul? ca la vestele de salvare? Să zică lumea că a venit Smurd-ul, să dea medicamente? Mai bine alb! Tot nu avem zăpadă! Dar dacă mă confundă cu Libresse? Mai bine costum gri! În loc de sac, o geantă Vuitton! Dar atunci o să semăn cu un politician, n-o să-mi deschidă nimeni ușa, poate doar poarta, să dea drumul la câini!

            Treaba nasoală e că trebuie să-mi las barbă! O să fie albă - albă, ca la Moș! Asta am făcut, așteptând să trăiesc omenește - barbă albă! Nu știu dacă ajung cu ea, la pensie, da, din dar, se face nai, și tu, pensie, nu ai! Am făcut și-un împrumut la CAR, să-mi cumpăr ochelari cu ramă groasă! Ca ai lui Moșu’! Să nu-l fac de râs, că-s Moș Opincarul! Mai rămâne să hotărăsc ce daruri să iau, că de unde, e plin locul de magazine și ciurucuri! Deabia aștept să dau copiilor jucării! Ce jucării? Tablete! Că ăștia se sperie de jucării, zic că-s bombe atomice! Mai degrabă le-aș da niște rachete aer-sol, decât să-i jignesc cu jucării! Dar am noroc cu reclamele alea hidoase, la jucării cu teroriști și vampiri! Ăștia mici n-au auzit de lingură și furculiță, dar au auzit de Dracula! Mm! mă rog! dacă părinților lor nu le pasă cu ce satâr se joacă copiii, pot să le dau și cocaină, de-abia sunt mai cuminți!

            În cei mari, dau și eu ce pot! Că, dacă nu le place, aruncă! Nu! nu car gresie și faianță, am limbo-sciatică! Nici frigidere sau plasme, să se ducă să-și aleagă singuri ce vor, pe banii lor! Lor le dau ceva simbolic! Cum le dau politicienii! Maturilor poți să le dai orice, chiar și-o găletușă! Un kil de făină! Mici  și bere! Nici nu se uită la Moș, dacă li se dă ceva! Pensionarilor, le-aș mări pensia!  Dar cum le-au mai mărit-o și alții, de le-a rămas  mică, risc s-o iau pe cârcă, numai dacă pomenesc de asta! Știu, nu la toți s-a întâmplat așa, dar vedeți pe vreun Moș Crăciun, să se ducă la ăi cu mărirea, mare și specială? Să mă duc eu? Da’ce ? sunt tâmpit? Ăia se uită la darul meu, cum mă uit eu la factura la curent! Cât ar putea costa un cadou pentru un ăsta? Cât salariul meu, pe 5 luni?  Și cu banii  lor de coșniță, umplu sacul! Ce le-aș mai da, eu, lor!

            Ia să văd dacă mi-au scris! Dacă au fost cuminți anul acesta! Ups! E movila de scrisori, mai înaltă decât mine! Vedeți câți cuminți sunt la noi? S-au gândit la Moșu’ și-mi scriu, să le aduc daruri! Chestie care mie îmi place la nebunie, să fiu Santa Claus! Mmm! Ce-i asta? Sunt numai cereri de la parlamentari, primari, președinți de consilii, baroni, consilieri! Fiecare, pe mai multe pagini! Uite și una singură, de la un copil necăjit - DRAGĂ MOȘ CRĂCIUN, NU VREAU DARURI, EU VREA NUMAI SĂ VII SĂ MĂ VEZI, CA SĂ ȘTIU CĂ EXISTĂ, CU ADEVĂRAT, CINEVA CARE MĂ IUBEȘTE!

DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE(II)

 Am atât de mult, şi sentimentul faţă de ea înghite tot: atât de mult am, şi fără ea totul mi se pare nimic." (replică din romanul „Suferinţele tânărului Werther” de Goethe)

_____________________________

- Stăteam pe bancă, în parc, lângă WC-ul public, când a trecut EA! Dintr-o dată, n-am mai simțit nimic – nici mirosul fetid din apropiere, nici câinele care o târa pe doamna cu pălărie, nici rândunelele care găinățau statuia, împroșcând-o cu ridicol! Simțurile mi-au fost atrofiate, ca atunci când eram sub anestezie, la urgențe și tânăra asistentă nu reușea să înfingă seringa, cu tot cu ac, în brațul meu rigid ca o scândură! Asta da! dragoste la prima vedere! Când simți că inima se înalță spre ceruri, odată cu sufletul tău zburător, cauți pastilele pentru tensiune, nu le găsești și te întrebi dacă fericirea nu are chip de înger! Dacă nu cumva ai depășit starea de imponderabilitate, zbori spre infinitul înaltului, după ce ai ocolit un MIG în flăcări!

Am tresărit – nici nu m-a băgat în seamă! Parcă eram urma unei furnici, lăsat în bazinul cu - fără peștișori, o acadea aruncată-n boscheți, laba unui câine care a zgâriat un copac! Nici n-a întors capul, dar eu am simțin efluviile ce veneau dinspre ea, comunicam la nivel cerebral, câmpul ei fuzionând cu al meu! Am simțit în rinichi că o interesez mai mult decât lăsa să se vadă, dar nu dorea să se lase prinsă în mrejele iubirii cu prea multă ușurință!

Nu m-am mai simțit așa bine, de când eram copil și a venit Moș Crăciun! Anul acela, când a venit, chiar că nu mai speram să primesc vreo ceva, dar, surpriză! Moșulache a venit cu traista lui plină cu daruri! Mă rog! nu era traistă, nici sac, ci o pungă de plastic, cu un capac de tomberon pe ea. Dar am fost fericit, nespus de fericit, pentru cele 4 acadele și-un urs, care semăna c-un ren. Aceeași senzație o am și-acum, parcă am fluturi în stomac! Mă rog! n-am mâncat de dimineață, dar o turmă de albine, tot am, călare pe ulcer. Ceva care dă din aripi și nu e musca care am înghițit-o mai devreme!

Se uită la mine! Doamne! s-a uitat la mine! M-o fi văzut, că am întins gâtul, de după tufă? Mă trec toate căldurile, o rază de soare a ajuns pe capul meu, eu, cu ochii după EA! Ea, cu ochii după un copil cu trotinetă zornăitoare! Sunt invidios, vreau cu trotineta, să mă bage-n seamă și pe mine! Se pare că o interesează tot, mai puțin eu, care ard ca un rug de mure, mă perpelesc precum costița prăjită pe jăratic! Am devenit poet, sunt în stare să scriu, cu o singură mână, pe Statuia Libertăți, versuri albe despre aleasa inimii mele, care se uită acum după una cu punga de semințe. Și mie îmi rodește căpățâna o mulțime de cuvinte de dor, dar nu ies în atmosferă decât gâfâituri. M-am dat dracului! sunt îndrăgostit lulea! Atât de tare, că, dacă mi-ar face vânt cineva, de pe bancă, aș zbura ca o libelulă și aș cânta cântece patriotice.

Dragoste la prima vedere! Asta îmi trebuia! Să mi se aburească ochelarii și să nu mai pot tuși, atât timp cât iubirea vieții mele e la doi pași, doar să întind mâna și s-o apuc! Nu! n-o s-o apuc de nimic, trebuie doar să caut un pretext, să intru în vorbă cu ea! Să-i spun că viața mea nu mai e nimic, doar fum și petale de floare, nisip în clepsidra timpului, picătură de ploaie căzută la picioarele ei! Dar nu găsesc nicio modalitate să-i sar în ochi, numai dacă...! Aș face orice (îmi stă inima-n bocanci, vorba lui Păunescu), doar să-i vorbesc!

S-a ridicat și vine spre mine! Se uită în ochii mei, eu, tot mut, mă simt cuprins de admirație - are un ochi, verde, și unul, căprui! Caut cuvintele alea, pe care le-am mai căutat și înainte, dar pulsul crește vertiginos și am un nod în gât!

Am condus-o până acasă și deja nu pot să trăiesc fără ea! Dragoste la prima vedere, năstrășnică și năbădăioasă, ce faci din mine? Prietene, tu ce spui de asta?

-A câta oară e, la tine, dragoste la prima vedere? După câte țin minte eu, cred că e a 34-a oară! Și de fiecare dată mi-ai povestit același lucru, cu aceleași cuvinte! Cam des te îndrăgostești la prima vedere, mai  fă o pauză!

SCRISOARE PLESNITĂ CĂTRE DOM' PRIMAR

Stimate Dom’ Primar,

            Eu, demn urmaș de-al lui Cuza, declar răspicat și despicat, că-mi place de matale! Ah! nu cum cred unii că s-au schimbat timpurile, da’ mie îmi place de matale! Cel mai recent, de pozele cu copăceii ceia planturoși! Îi bine că s-au pus, abia au obiect de activitate, să-i ude, javrele alea care circulă cu viteză legală, da’s netrecuți pe la dentist! Că veni vorba, până când oți strânge câinii zăbăloși, fac eu barbă albă împletită! Am aflat, și spun șî la alții, că se înmulțesc mai repede! Și bietele animale nu se gîndesc... pardon! la bietele animale nu se gândește niciun dentist, să li dea colții, jos, în loc să-i omorâm ca pe câini! Mai bine îi omorâm ca pe oameni! Încet și sigur! Și mi-a plăcut și telefonul cu care ai sădit pomișorii! Mie nu-mi dai unul, de serviciu, să pot sta la rând, la Cantină, să vorbesc cu fie-mea, din Germania?

            Matale ești tare! Câte lucruri n-ai făcut pentru oraș, sî vede că, cu toată solomoneala, n-ai stat cu batista la nas, cum mai fac câte unii, cărora li pute a sărăcie! Șî nu-s lămurit - consilierii locali au fost votați de tribul de inuiți Gurughimpi, că mai mult pun talpâ, decât apără interesele țugulanului local? Numai cu ăia de la săpat gropi, nu vrei să ti pui, ți-e frică, pesemne, c-or să-ți sape groapa! Fii liniștit, nu ăia ți-o sapă! Că vine vorba, vreu să întreb de multă vreme – ăia care sapă gropi, cum fac, se uită prin fermoaurul de la șliț și toarn-o groapă, dar de căzut în ele, n-au de gând? Că-s mare meșteri la bulit străzi și blocat circulația! Și mai am o curiozitate - și ăia de la apă, și ăia de la gaz, toți fac gropi! Da’de reparat, cine le repară? M-am sfătuit cu vecinii și am descoperit c-o să coste mai mult reparatul, decât frecatul mâțului, cu care se cam ocupă unii! Zilele trecute, se muncea la platoul din piață! Șî m-am edificat – multă muncă, să faci ceva frumos! Treaba îi că nu știu dacă toți bortelicii care lucrează, se și pricep! Noi, Scârcotașii, am pus pariu că, la viața lor, au fost medici ginecologi, după cum lucrau! Dar eu nu mă pricep, așa că mai bine tac! Și canalizarea aia nouă, și aia îmi place, mai ales că n-am ajuns să vărs în ea, când am auzit că am trecut la altă zonă, altă impozitare, altă viață, da’ cu WC-ul tot în fundul curții! Când mai faceți din astea, să-mi spuneți și mie, să-mi iau coliba și să mă mut la țară.

            Sî vedi că, anii aștia, s-a făcut ceva în târg – drumurile arată mai bine! În zona centrală! Prin cartiere, unde nu s-a văzut asfalt de la Tache, Ianke și-un Catâr, e ceva mai bine ca pe vremea lui Ștefan cel Mare! Dacă ar veni nemții, acum, n-ar mai trebui să sape tranșee, îs gata făcute! Cu mintea mea cea proastă, gândesc că s-or fi trecut ceva străzi la țară, da’ nu aud cocoși, cântând, ăștia cântă numai prin presă și FB!

           Cea mai mare realizare a perioadei ăsteia, îi scobitorile! Că cu ele mai ridicăm colțurile la gură, pleoștite-n jos, rău-rău! Nu știu de ce, că doar serbări avem tot timpul anului! Avem și supermarket-uri, unul, la cinci români! Bănci, una la 3 români! Coafor - unul, la 8 dame! Restaurante - unul, la 10 gugiumani! Un loc de muncă, la 1006 alergători de cursă lungă! Da’ matale știi câ, de  vreo două luni, nu mai merg vânzările? Sî fie de la market-uri? Sî fie de la lene, că văd destule a-fîșuri cu ANGAJAM...? Sau s-a mutat Sahara, în buricul târgului? Îs tare curios să aflu câți concitadini de-ai lui moa, mai sunt, efectiv, prin zonă! Și câți mai muncesc! Știu că-i nu-i treaba matale, da’așa, că o curiozitate!...Nu de alta, dar mata știi că am eu, o boală – mă tem c-or să fie mai multe treceri de pietoni, decât locuitori! Ce sî facem cu producători, importatori, companii,...? Nu încap în oraș, e loc numai pentru comerț! Și nici măcar pentru de-ai noștri, di local! Să vină investitorii, să facem bani la bugetul local! Să punem pomișori!

            Acu’, că tot vine Moș Crăciun, cu daruri nule, am șî eu o rugăminte la matale -  nu vreau decât o lămurire! Una mică, cât creierul de la furnică – avem vreo șansâ să revenim ce-am fost – un oraș din care să nu-ți vină să fugi? E drept că avem cele mai ietfine prețuri, în piață, spații verzi, cum n-au mulți, dar, pe viitor, or să mai fie și locuitori? Că, din câte aud, mulți și-au luat tăgârțele și s-au mutat, cu tot cu calabalâc, prin alte părți ale țării! Ce zic eu ? - ale lumii! Să mă apuc de strâns sau să mai aștept?

ÎNDOIALA

 E greșit spus - Omul se naște singur și moare, singur! De născut, îl naște mumă-sa, înconjurată de o mulțime de șacali! Alții decât cei cu care va trăi, dar ăsta-i prețul ce trebuie plătit, ca să nu trăiești singur! Cu timpul, uită de singurătate, până ce vine Cucoana cu coasa, când nu mai are timp să se mire de ce-i singur – cuc, cu atâția indivizi, în jurul său!
_________________________________________

-Nu e nimic de râs – chestie de obișnuință! Dacă te zbați, să-ți schimbi soarta, nu-i obligatoriu să și reușești! Eu, concluzia asta am tras-o, de când trăiesc! De exemplu, ce mi-am dorit: familie, casă, serviciu! Nimic mai mult, strictul necesar pentru un trai decent. Fără excese, fără bătaie de cap!

Familie, nu am avut norocul să am una! E și din vina mea, am vrut o familie perfectă, uitând că niciunul dintre noi nu e perfect, deci nici felul meu de-a fi, respectiv, nici modelul meu de familie, nu sunt perfecte.  La asta a contribuit și cum am crescut – eram considerat un ciudat, ăla care prefera să se joace cu fetele. De ce să nu mă joc cu ele, dacă băieții nu vroiau să se joace cu mine, ziceau că sunt un ciudat, eu nu înjur, nu mă strâmb  în spatele bătrînilor și nu fumez!

Nici fetele nu s-au mai jucat cu mine - le-au convins părinții că n-am ce căuta în mijlocul lor, eram un ciudat, care arăta ca măgarul între oi. Pe părinții lor îi enerva că mai tot timpul târâiam o carte cu mine! Chiar, de ce aveam o carte cu mine, că nu aveam timp de citit, doar ne jucam? Cred că aici am greșit - s-a înțeles că mă dau mare, că citesc! Prostii! nici prin cap nu-mi trecea! Dar de citit, citeam! Nu prea mult, nu mă lăsa mama, zicea că pierd prea mult timp cu cititul, în loc să fac ceva util! Când m-a prins cu romanul, vârât în cartea de chimie, m-a chelfănit destul, să mă mai liniștesc cu cititul! Iar am greșit - am pus cartea în manualul de chimie, ori era cunoscut că mie nu-mi plăcea chimia! De aia m-a și prins mama, eram prea concentrat pe subiect, să fie chimie!

Pentru că nu aveam cu cine să mă joc, m-am apucat să citesc! Și am devenit și mai ciudat – mă ocoleau toți, dacă deschideam gura, să zic ceva, rămâneam singur! Până și-un păduche avea prieteni, eu, nu!

Și așa a trecut timpul, eu și cu mine, împreună! Nu m-am gândit niciodată că e timpul să am familie, așa cu nu mi-am bătut capul cu subiectul. Când m-am trezit, eram cam bătrân și cu fixuri! Masa mea, scaunul meu, furculița mea, locul meu sub soare! Fără oaspeți nepoftiți, fără gălăgia copiilor, fără bătăi de cap! Nici câine, nici pisică, nici papagal! Singur și de neatins! De ce să vorbesc cu cineva, dacă sunt un ciudat? Voi rămâne un ciudat, până la capăt! Mi-am spus – Acum e prea tărziu să învăț să zâmbesc și să port o conversație cu cineva, dacă până acum n-am reușit! Cred că nu pot să fac ceva normal! Dar ce o fi normal? Mie îmi place așa cum sunt!

Celălalt, care îl ascultase până atunci, fără vorbe, strecură:

- Nu înțeleg unde vrei să ajungi cu logoreea asta? Chiar că ești ciudat!

-Vezi, nu ți-am spus eu? Te-am întâlnit astăzi pentru prima oară, mi-am deschis sufletul, cum n-am făcut-o niciodată, și deja m-ai catalogat drept ciudat! Când, de fapt, sunt doar singur! Nu poți înțelege – nu ai de unde ști cum e să vrei să vorbești cu cineva, să te asculte fără să-ți reproșeze ceva, și să  nu găsești pe nimeni! Atunci te înveți să vorbești singur, cu tine, pentru că nu te contrazici! Nici nu ceri concesii, nu ridici tonul, nu vrei să conduci lumea! Dacă ai ceva de împărțit cu cineva, nu poți ajunge la ceartă, cealaltă jumătate e prea obișnuită cu ce vrei, să nu vrea și ea! Când ești singur, nu-i ca între oameni, fiecare să dorească, de-al naibii! altceva! Numai ca să se simtă bine! Te simți bine și fără ceartă și fără nervi! Cu o singură periuță, în baie! Cu un singur castron, de spălat! Știi tot timpul, unde-ți sunt lucrurile! Inclusiv ciorapii, doar tu i-ai aruncat acolo!

Și totuși! odată, acum câțiva ani, am cunoscut pe cineva, la fel de ciudată ca și mine! Ne-am trezit vorbind despre noi și ne-a făcut plăcere, așa că am repetat experimentul! Apoi, din ce în ce mai des! Pînă când mi-a propus să mă mut la ea! N-am putut, trebuia să schimb locul! De fapt, trebuia să renunț la libertatea mea! Nici ei nu-i prea convenea, mi-a spus că ține mult la curățenie și la lucrurile ei! Ea fusese căsătorită, știa cum e să fii cu cineva! Eu, nu! Și, din momentul acela, nu mai găseam, amîndoi, subiect de conversație! Ne-am despărțit, ne încurcam unul, pe celălalt! Fiecare cu tabieturile lui, era greu!

- Și?

- Mă bântuie! Atât de tare, că uit unde îmi pun cheile! Las vase nespălate! Nu-mi mai cos ciorapii! Ce mai! sunt întors pe dos! Dar cel mai tare îmi lipsesc convorbirile cu ea! Ciudată ființă mai e! Tace, tace și face!  Nici ei nu-i convine să depindă de altcineva, ăsta e prețul anilor în care ai făcut ce vrei, fără opreliști! Mă întorc la cărțile mele, ele nu-mi fac atâtea gînduri și nu-mi provoacă suferințe! Pe naiba, nu provoacă suferințe, doar ating sentimente!

-   Poate e timpul să mai încerci! Pentru nici unul dintre voi, poate nu e prea târziu! Noi, oamenii, nu putem trăi singuri, oricât am vrea! Și nimeni nu e destul de ciudat, ca să  nu renunțe la ciudățenia lui!