duminică, 27 decembrie 2020

PREGĂTIRI MATEMATICE DE REVELION

-Mai e puțin și gata cu anul vechi! Cică vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun! La anii noștri, nu se aplică vorba asta, suntem invers proporționali. Nouă, nici adunările nu ne mai plac, oricum scădem în fiecare zi. Ca număr, ca greutate, ca putere...! Ehei! și ce mă pricepeam la înmulțire! Mai ții minte, când eram verzi, amândoi...? Ce mai săream pârleazul, mai ales eu! Tu, nu! stabilitatea era cuvântul tău de ordine, ție îți place să ai rădăcini adânci în pământ, să nu te doboare vânturile mele. Cu împărțirea am stat rău: de obicei, împărțirea se făcea de către alții. Când am împărțit și eu, m-a durut așa tare sufletul, că mulți au plâns după împărțeala mea. Constat că de-aia am rămas noi doi, singurei ca două bufnițe cu Parkinson. Doamne! și pe câți n-am ridicat noi, la putere, iar acum ne-au uitat, ne dau cu rest! Nu-i vorbă, când prindeam terenul liber, extrageam și rădăcină pătrată, din toți, nici apă nu mai aveau de unde să bea. Acum ne pregătim să facem Revelionul tot noi doi, ca întotdeauna. Deși ne-am cam uscat, mai ales tu, matricea noastră a rămas unită, contrar previziunilor cunoscuților. Unde există înțelegere, există ecuații de durată! Mai ales în cazul fracțiilor - când la numitor, când la numărător, după gustul și părerea fiecăruia! Mă uimește că nimeni n-a sunat de Crăciun, pesemne au toți, problemele lor, iar pe noi nu ne interesează rezultatele, decât dacă sunt pozitive! Nu-i nimic, o să petrecem un nou Revelion, tu și cu mine, dacă gradientul de temperatură va fi rezonabil, vom sorbi din șampanie afară! Nouă nu ne pasă de cei nerecunoscatori, noi am privit întotdeauna, din toate unghiurile, și nu am fost optuzi. Mă gândesc la cele 7 și 1/2 sarmale și salivez, îmi face limba lipa-lipa cos de alfa! Am tot ciugulit din curcan, l-am adus la forma de trunchi de piramidă, iar de picioare am atârnat două globulețe, care au fost sferice, până m-am așezat pe toate patru. O să fie frumos de Revelion, o să vezi! își încheie șlițul și tirada bătrânul profesor de matematică, adresându-se vechiului său prieten, pomul de iarnă!

BÂRLAD, ANUL 2054

          BÂRLAD, ANUL 2054 (Povestire SF-iu al dracului...!) Coborând din căruța pe pernă de aer, rămase surprins - nu mai recunoscu locurile, de parcă coborâse pe Marte, acolo unde deja mai fusese! Podul suspendat peste Kakaina, din oțel și sticlă, permitea să se vadă cât de serioși sunt localnicii în a deversa în apa cristalină, WC-urile proprii, dotate cu senzori de prea-plin și pulverizatoare cu unguent, la bideuri. Sub pod, niște ecologiști au montat un stăvilar, care oprește pet-urile, aflate în cantitate suficientă cât să permită funcționarea micuței fabrici de tocat plastic, ce asigura locuri de muncă pentru 24 de lucrători calificați în meseria de "operator plastifiant grad II". Sensul giratoriu de la piață fusese modificat și funcționa pe verticală, mașinile mergând pe spirala ascendentă, iar pietonii, pe cea descendentă. Însă, deocamdată, nu văzu pe nimeni, era prea devreme, la ora 11.20 a.m. cetățenii mai dormeau încă, după chefurile de peste noapte. Mirosul de grătar mai stagna în aer, fiecare balcon fiind dotat cu un grătar ultramodern, din titan. Arhitectura modernă înlocuiește acoperișurile în pante, lăsând loc celor țuguiate, tronconice sau trunchi de piramidă. Nu existau ferestre, care fuseseră bătute în cuie, pereții fiind din sticlă incasabilă, ca să suporte loviturile de sabie ninja sau de macheta. De văzut, nu se vede înăuntru, dar simțea că este urmărit cu atenție, părul lui portocaliu atrăgând privirile, precum vestele de salvare. Străzile aveau și bandă pentru biciclete, dar nu pricepu de ce aceasta era acoperită cu sticlă pisată, după cine știe, ce idee avangardistă. Străzile și bulevardele erau largi, pregătite să poată ateriza orice avion de pasageri pe ele, și păstrau amplasamentul micuțelor străduțe de odinioară, pline de gropi și dâmburi. Doar că acum gropițele din obrăjorii carosabilului erau figuri geometrice, adevărate opere de artă ale drumarilor, și nu era una singură, mai adâncă de 10 cm! Fu uimit de câtă precizie dădeau dovadă noii cetățeni, în gospodărirea orașului! De exemplu, guma de mestecat era colecționată de o bandă transportoare, care o ducea direct la fabrica de asfalt, nu se mai găsea lipită peste tot, ca în vremurile arhaice. O altă bandă era pentru gunoi, alta, pentru scuipat, de care nu se mai ocupau consilierii locali, ca în trecut. Omenirea avansase atât de mult, încât nu mai exista primar, alegeri, politică! Nu e minunat viitorul pe care ni-l pregătesc politicienii anului 2021?

COLINDE, COLINDE...

Am pleca, să colindăm, dar noi, mască, mai purtăm!

Și se-aude înfundat, de ne facem de... cacao!

Sunt unii, cu colindatul, zici c-au terminat aratul:

Nu scot, vere! un cuvânt, și ca minte, sunt... pământ!

Dar mai sunt colindători, ce prin lume-s călători,

Care s-au întors cu sacul, de pe unde i-a dus dracul,

Care - n loc de-o vorbă bună, au uitat...limba română!

Pas! să te-nțelegi cu ei, mai ales dacă sunt "zmei"!

Sunt colindători, mai nou, de te crezi că ești un bou:

De când știu să buchisească, învățat-au să vorbească!

Sunt atât de culți, săracii! că, din nou, te ia toți dracii:

Dau din clanțe, dar în van - "Sunt jupân european"!

Au doar drepturi, nu și scuze, și tot dau, mărunt, din buze!

Cei mai vajnici urători, ce sunt mari colindători,

Sunt cei cu onoarea, vidă, din partid, trec în partidă,

Nu mai știu de porți, să sară, să belească astă țară!

Zi, măi frate! să nu mori, cu așa colindători?

Mai nou, colindatul nu-i cu "doxă", ci colindul scos din boxă!

Așa - i cool și e cuminte - nu mai scoți, pe nas, cuvinte!

Nu te dă, nimeni, afară, nu te face de ocară!

Când taci, nimeni nu se prinde,... că n-ai învățat colinde!

Ești bengos, dar insipid!

... Bine că avem Covid!

vineri, 18 decembrie 2020

LUPUL CU TREI IEZI...

      După ce capra a plecat la cules sparanghel și-a ajuns la cules castraveți, lupul s-a gândit să se ocupe el, de educația iezilor, nu de alta, dar ca să le poată bea alocația, el procesând o lene cronică. De fapt, odată cu pădurile care au plecat, și ele, peste hotare, arderea porcilor pe rug, pentru erezie, moartea suspectă a înaripatelor, lupul trăgea mâța...se trăgea singur de coadă! Cum în sate au rămas doar bătrânii, îi cam era frică să nu-și rupă colții în ei, lui conservele nu-i priau. Așa că i-a înfiat pe iezi și totul a fost OK, cât capra a mai trimis niște euroi, după care a uitat. S-a trezit săracul lup cu trei draci pe cap și cu învățământul on-line, tocmai el, care naviga pe FB, cu greu. Dacă mai pui că iezii ticăloșiți, nu mâncau decât fast-food și se îmbrăcau doar cu țoale de firmă, nu-i de mirare că lupului i-a părut rău că nu i-a mâncat de mici, cu mujdei. Atunci s-a gândit să scape de ei, ca să nu se scape pe el, fapt pentru care a așteptat să adoarmă iezii și să le taie beregata, cum au tăiat unii, salariile. Iezii, fragezi-fragezi, dar nu proști, au mirosit intenția lui de vot, de a mai reduce din numărul celor care vor ajunge la pensie și l-au dat în gât că umblă fără mască. Nu le-au trecut pe lângă coarnele moștenite de la mama lor! că amenda va cuprinde propriile alocații, lăsându-i fără pâine, cam în genul cum mulți au rămas azi, fără pâine. Drept răzbunare, lupul le-a tăiat Net-ul și i-a trecut pe lactate fără grăsimi, de-au ajuns iezii numai blană și os. Iezii l-au reclamat la Arhivele Securității, unde lupul mai avea niște rude cu blana schimbată... Apoi lupul le-a tras o mamă de bătaie și ei l-au reclamat la Protecția Copilului. Războiul lupului, cu iezii mai durează și azi, după 30 de ani, fără ca părțile să ajungă la vreo negociere și să se ajungă la guvernare! Dar asta e altă poveste...!

duminică, 13 decembrie 2020

FACEREA DE BINE...!

-Am un șef-pâinea lui Dumnezeu! Tare e de treabă și omenos! De câte ori m-a ajutat, să fie sănătos! Cum sunt mai căscat, dacă era după mine, demult zburam afară, cu cracii-nainte! El, nu! m-a acoperit și cred că o va face în continuare! Bun om!

-Cică e sigur că-l schimbă...!

-Bine-i face! că s-a îngrășat ca un porc, pe spinarea noastră! Noi îi făceam și treburile lui și, din când în când, ne lua și la șuturi! Meșter în șantaj, asta era! Dacă nu eram "atent" cu el, demult îmi dădea papucii! Și mai trebuia să-l pup și-n fund, să se simtă bine! Ăsta e om? Uite! îl iau drept exemplu pe doctorul X! Tare serios om, toată familia mi-a trecut prin mâinile lui și n-am ce să-i reproșez! Meseriaș, doctorul! o dată n-a dat greș!

-A ieșit la pensie!

-Bine că a ieșit, șpăgarul naibii! Cu sacoșele i-am cărat! L-am umplut de bani, nici nu se uita la tine, dacă nu-i băgai în buzunar! Și întotdeauna îți băga pe rețetă ce era mai scump, avea el o șustă cu niște farmacii. O dată era să mă omoare: a greșit diagnosticul și mi-a paradit stomacul cu antibiotice! Sper că a dispărut, în...mamii lui! Numai nevastă-mea, care e o doamnă, îi ia apărarea! Cu sufletul ei cald și bun...!

- Am auzit că a depus actele pentru divorț...

-Și mie nu mi-a spus nimic, putoarea dracului! Așa se-ntâmplă, când culegi toate curvele din stradă - te "lucrează" de n-ai aer! Cică să mai fii corect și omenos...!

joi, 10 decembrie 2020

ADEVĂRURI DEDPRE ISTORIA ROMÂNILOR

1.Dacă Decebal îi provoca pe romani la o partidă de barbut, mai erau războaiele daco-romane? Vă închipuiți cu Alba-Neagra...! Dar ce apărea pe Columnă?

2.Cnezatele și voievodatele au apărut fără sprijinul UE! Poate din cauză că nu primeau ajutoare nerambursabile.

3.Turcii nu ne-au transformat în pașalâc, din cauză că se temeau că românii le vor fura și izmenele de pe ei. Adică vor rămâne în pașalâcul gol.

4.Noi, românii, am dus doar războaie de apărare! Și acum, la fel: ne apărăm de pureci și păduchi! În rest, armata română face turism!

5.Dacă prindea Mihai Viteazu pandemia, nu mai ajungea la Alba Iulia. Apropos! am înțeles că a murit la Câmpia Turzii, de COVID, dar nu vor să știm adevărul!

6.Dacă pandurii lui Tudor Vladimirescu, la 1821, sărbătoreau 100 de ani până la înființarea PCR, atunci au sărbătorit și 200 de ani, până la depopularea României?

7.Se zvonește că Războiul de independență este un fake-news! Și că ar fi avut loc după 1989! Eu cred că n-a avut loc vreodată, noi nu știm decât să ne luptăm între noi!

8.Dacă în al doilea război mondial, nu am fi avut petrol, credeți că mai venea azi americanii? Sau mai eram primiți în NATO?

9.Cu un F16, în bătălia de la Vaslui, Ștefan cel Mare ar fi avut puține pierderi, dar era învinuit de genocid și împușcat la Târgoviște. Bine că avem un Dracula, să fim și noi în rândul oamenilor!

SĂ NU SĂRIM PESTE CAL, ZICÂND CĂ-I IAPĂ!

    Sunt de acord: suntem foarte rasiști! Referitor la scandalul din arbitraj, cu discriminarea! Da' am o problemă: după ce sunt tâlhărit, cum descriu tâlharul: "o persoană care nu este caucazian, dar nu este nici gălbejit, nici piele-roșie"? Pentru că, după cum se observă, discriminarea nu se referă și la alții, care tac, săracii! deși sunt jigniți și ei! Se pare că astăzi, numai cine face gât, e băgat în seamă! Dacă nu incendiezi vreo mașină, nu te vede nici dracu', te calcă tramvaiul prin casă! Zău! că se exagerează: dacă îmi fac nevasta, "vacă", e discriminare? Că dacă mă face ea, "bou", e un adevăr!

Hopa, hopa, Penelopa! Din cauza curentului antidiscriminare, hainele cernite vor fi de culoare roz! Cum să te îmbraci în negru? Să vedem în ce culori se vor îmbrăca slujitorii bisericii! De asemenea, vocabularul va rămâne mult mai sărac (și-așa s-a redus substanțial)": nu mai poți fi negru de supărare, cioara devine sturz bălțat, mâncăm ridiche închisă la culoare si mușchi rrom și vorbim despre pământul afro-american mănos! Smoala va fi grizonată, iar părul va fi întunecat! Precum noaptea minții!

      Ne-am învățat să ne consumăm energia, făcând comentarii care n-au niciun efect, nu vor schimba lucrurile! De aia nu mai face cineva un pod peste Dunăre, un turn Eiffel, o Poartă a Sărutului...Ne pricepem la Turnul Babel, Coloana Prostiei Infinite, devenind o Masă a Tăcuților!

marți, 8 decembrie 2020

INTERPRETARE

 Brăduleț, brăduț drăguț,

Ninge peste tine,

Haide, vino-n casa mea

Unde-i cald și bine.

 

Pom de Anul Nou, te fac,

O, ce BUCURIE!

Cu beteala-am să te-mbrac

Și steluțe, o mie.

Seara, bunica și nepoata au repetat versurile, în așteptarea momentului când bradul va ajunge la locul lui, iar ele vor cânta sub el. A doua zi dimineață, ca să se verifice dacă poezia a fost învățată, nepoata a fost nevoită să-și arate “talentele”,  momentul de sărbătoare  cuprinzând versurile recitate de copilul de 4 ani, așa cum le-a înțeles:

Brăduleț, brăduț brăduț,

Ninge peste mine!

Intră aici, în casa mea,

Să te încălzesc, să nu-ți fie frig!

 

Om de anul nou, te fac,

Vai ce tare mă bucur!

Cu pajamoale, am să te îmbrac,

Și o să vezi o mulțime de stele!

 

(Bine că nu au fost mai multe versuri în cântecel!)

luni, 7 decembrie 2020

"MUTUL"

Era ziua în care toată clasa se afla în direct, inclusiv diriginta. Datorită școlii on-line, ora de dirigenție era un soi de frecat berbunca, practic nu se mai discuta despre altceva decât despre coronavirus. Elevii știau acum mult mai puțin, decât înainte, despre asta, internetul fiind plin de comentarii sau "păreri ale specialiștilor", multe dintre ele, simple trăsnăi, scoase de minți crețe. Dacă s-ar fi învățat în școală, atmosfera ar fi fost alta, altele fiind și preocupările din perioada respectivă. Întreaga clasă se simțea chiar privată de distracția zilnică - batjocorirea Mutului! Care nu era mut deloc, doar că nu participa la forfota obișnuită, nu râdea la glumele deșănțate, nu reacționa la înjurături și... nu avea prietenă! Dar ce zic eu? nu avea prieteni, în general! Mai ales fetele, rele și tupeiste, îl întrebau tot timpul dacă nu cumva a fost scopit, sau e pe "invers", deși nici în zona respectivă nu se manifestase. Acum, de când nu mai puteau sta cu fundul pe bancă, șicanându-l, dorința tuturor de a-l vedea plângând era la apogeu. Și cum Mutul părea și mai mut, iar ocazia nu putea fi scăpată, zăluda clasei, cu o voce suavă, se adresă dirigintei, care neatentă pentru că avea conexiunea proastă, nici nu înțelese unde bate aceasta: -Doamnă! nu l-ați întrebat pe Mutul, ce-i fac curcile! Au murit, bietele de ele, de râs, din cauza lui, sau nu mai au mult? Ultimele 3 zile, n-a dat niciun semn, i-ați pus absent, dar văd că nu-l întrebați de sănătate! Ceilalți începură să râdă - începea distracția! Doar că, de data asta, au avut o surpriză: Mutul, cu glas domol, a început să vorbească:

    - Cât de ușor vă vine să vorbiți! Nu m-ați întrebat vreodată, dacă sunt sătul sau sănătos, dacă am dormit noaptea, dacă am probleme sau, pur și simplu, am vreun moment de fericire! Voi, după chipul și asemănarea voastră, credeți că toată lumea e la fel! Că distracția voastră, e și distracția tuturor, că viața noastră e la fel de simplă, cum e a voastră! Știți că mi-a murit mama acum 4 ani? Că nu mi-am văzut sora, plecată de 9 ani, nu mai știu nimic de ea? Sau că săptămâna trecută l-am îngropat pe tata, de COVID? Că tata a suferit un accident de muncă, mușamalizat, ceea ce l-a făcut să nu mai poată munci nicăieri? Sau că singurul nostru sprijin, o mătușă, zace în spital, luptându-se cu moartea? De ce v-ar interesa toate astea, atât timp cât, vreme de 3 ani, am trăit cu tata într-o bucătărie cu acoperișul șubred, dar n-am părăsit școala! Credeți că meritați să vi se răspundă la glumele voastre proaste?

ROMÂNIA TUTUROR POSIBILITĂȚILOR

      România nu mai este minora exploatată sexual de proxeneți răzbunători și rapace! Violată de prea multe ori, chiar de proprii săi părinți, vândută regulat pe toate piețele lumii, a uitat cum o cheamă și cine ar putea s-o ocrotească. Politicieni, magistrați, organe de ordine, instituții ale statului chemate s-o apere, toți s-au folosit de ea, în toate felurile posibile, până s-a abrutizat și nu-i mai pasă ce se întâmplă cu ea. Și după fiecare viol, a fost chemată să dea socoteală - de ce nu s-a apărat, n-a strigat, n-a cerut ajutor, nu a mușcat din cei care au pângărit-o, de ce a acceptat și acceptă exploatarea la care a fost supusă. România nu mai vorbește - nu mai e minora vândută pe piața sclavilor pentru plăceri, este dama uzată care satisface doar plăceri bolnave, care luptă doar ca să supraviețuiască! Este femeia racolată pentru cules sparanghel, care s-a trezit într-un bordel gestionat de niște traficanți de carne vie, care n-au niciun gând în a-i reda libertatea! Sărăcită, înfometată, timorată, îmbătrânită, nu mai reacționează deloc, e sufocată și dinafară, dar, mai ales, dinăuntru. Vechii săi clienți s-au ajuns, o parte dintre ei, mai "butonează" la ea, iar cei tineri, cei tineri nu mai reacționează la farmecele ei, lăsând-o umilită și deznădăjduită, în timp ce ei caută prin alte părți, să nu-i semene. Deși are mulți fii, majoritatea lor nu știu ce tata au avut, de aceea o judecă pentru alegerile ei și se poartă cu ea, de parcă e mamă vitregă.

Proprii ei fii îi devorează sufletul, nici măcar din răzbunare, doar pentru propria satisfacție. Asta e România de azi - țara unde mizeria conduce, după modelul "peștilor" care au condus-o și o mai conduc! Iar noi, care facem parte din ea, cum am putea oare, să ne simțim?

miercuri, 2 decembrie 2020

-CU CE MĂ OCUP? CU BULLYING-UL!

   Mulți își închipuie că au inventat bullying-ul, bătându-l cu ciocanul în magazia din spate. Mă refer la tinerii din ziua de azi, care au văzut prea multe filme și n-au luat un pumn serios în bot, de la unul mai țîfnos ca ei. Cred că spiritul de haită, specific animalelor de profil, contribuie semnificativ la dezvoltarea acestui mod de “exprimare elevată. Ca să-i dezamăgesc, le comunic că a existat dintotdeauna, fiind expresia lipsei de neuroni+niste părinți tâmpiți și-o indiferență idioată, din partea societății, - toate, în același creuzet. Și da! și-n socialism a existat bullying, doar că nu-i zicea așa, ci mardeală, prosteală, țigăneală e.t.c. Terminați cu prostiile și cu fățărnicia, indiferent de cuvintele folosite, adevărul rămâne același!

Dacă nu știți cum e să locuiești la limita dintre două cartiere: unul, de țigani și celălalt, de cei ce nu recunosc, să vă povestesc eu cât de ușor puteai lua bătaie și de la unii, și de la alții! Nu trebuia să faci ceva, totul venea de la sine. Când e vorba de instincte atavice și creier nedat la rândea, lesne ești plin de vânătăi. Astfel, prin clasa parcă a III-a, jumătate dintre rromii înscriși în catalog, aveau, drept aură, 2 fete aflate la o a doua repetenție, și care, pe lângă faptul că erau deja bătrâne, aveau și fizic pe măsură. Prin urmare, pas să mai zici ceva, că aveau mâna grea! Din nefericire, deoarece nu am ascultat de sfatul medicului, să țin regim după hepatită, dintrun țâr cu muci, m-am transformat întrun elefant cu stalactite la bot, cam egal în volum cu ambele prințese neîncoronate. Lor transformarea mea, nu le-a plăcut, astfel că, în fiecare pauză, din “butoi cu brânzăși “butelie”, nu mă mai scoteau, până m-am plictisit. Și cum pe atunci nu știam despre multiplele drepturi ale etniei în cauză, când au sărit la bătaie, nefiind pugilist recunoscut, le-am tras doar câte-o dreaptă-n stomac, făcându-le să caute mărunțiș pe jos. Mare greșeală! recunoscută prea târziu: bine că nu m-am dus la școală zilele următoare, m-au căutat neamurile lor, să mă opereze de hernie! Cei care mă urmăresc de ceva vreme, cunosc finalul: la insistențele părinților mei, la părinții fetelor, plus intervenția școlii, nu m-au omorât în bătaie, s-au mulțumit să-mi mai tragă câte-un șut și să se uite urât la subsemnatul. N-am comentat, eram vinovat, poate ar fi trebuit să le spun părinților, ca ei să vorbească cu părinții părinților, părinților lor, în vecii, vecilor! Azi mă tot întâlnesc cu unul dintre șuteori”, ăl care rânjea cel mai tare când îmi sărea basca. E bătrân și topit de băutură, nu mă mai recunoaște, eu, da! Dar lucrurile sunt îngropate demult!

            Cei care își mai amintesc de ce am povestit alte dăți,  cunosc chestia aia cu tovarășa învățătoare care m-a bătut cu rigla, pentru că i-am plesnit favoritul, care o umplea de cadouri. Altul, care nu-mi suporta fizicul, cum n-a suportat nici plesneala. El a început, eu am continuat, iar Tovarășa m-a pus să-mi cer scuze. Eu n-am vrut, nu fusesem eu, inițiatorul! Ea a vrut și, când am apelat la director, s-a rupt filmul: din premiant, am ajuns în prag de repetenție, cu promisiunea fermă că așa va fi! O altă doamnă educatoare, fie-i țărâna ușoară! m-a mutat la ea și am devenit, iar, om! Doar până în clasa a V-a, când, datorită  faptului că stăteam cu fundu-n două luntre din cartierele sus-enumerate, am ajuns la școala cu români majoritari, unde am luat-o de la capăt.

Așa că, prin clasa a VII-a, fizicul meu a atras iar atenția unui alt repetent consecvent: din toată școala, mai era o fată căreia îi uitase Dumnezeu, măsura, cum mi-o uitase, se pare, și mie! Și cum pe atunci nu te băteai cu fetele, că era rușine, pe cine credeți că i s-a pus pata lui Bulinel? Exact, pe mine! Era el, bine făcut, dar nu asta era problema: era tot timpul înconjurat de o haită de hiene mici și schelăitoare, care dădeau pumni pe furiș și fugeau. Inevitabilul s-a produs: a sărit la bătaie pe holul de la etaj, în timp ce hienele îmi scăpau pumni neidentificați. Noroc cu răposatul domn profesor Negre, care coordona cercul de arheologie, unde vânturam și eu, aerul, care ne-a despărțit, rupând niște urechi!

Credeți că asta a fost tot? Vă înșelați: câteva zile, trupa de hiene, în frunte cu gorila-șef, au patrulat ca să prindă maimuțoiul! Care nu s-a lăsat prins, deși îi tremurau pantalonii scurți! Ulterior, am devenit prieteni, până când, mulți ani după terminarea școlii, prietenia ne-a fost întreruptă de niște ani de pușcărie, unde a fost invitat, fapt pentru care drumurile noastre s-au despărțit, slavă Domnului!

Îmi cer scuze la cei care au mai aflat din astea, dar nu puteam să nu exemplific cum era odată, cu speranța că vor înțelege și cei responsabili, că fenomenul s-ar diminua, dacă chiar ne-ar interesa subiectul!


marți, 1 decembrie 2020

"STRÂMBE" DE ZIUA NAȚIONALĂ!

... Și veni și ziua-n care, noi suntem români - sadea!

Azi e românaș, ca ceilalți, și acel ce doar ofta!

Chiar și-acel, ce chinuiește biata limbă românească,

Pare să-și aducă aminte că mai poate s-o vorbească.

Se vând steaguri și concarde, de chinezi ce sunt făcute,

Dar patriotismu-i mare, deși-i nașpa și se-mpute!

Toată lumea-i bucuroasă, la fasole cu ciolan!

Și așa suntem români, doar odată într-un an!

Ne omagiem eroii? Sau ne punem pe spurcat?

Ei murit-au pentru glie, iară noi, noi i-am uitat!

Acum ridicăm statuie pentru trădători de țară

Și uităm că tocmai ăștia, ne-au făcut viața, amară!

Și ne este chiar rușine, nu suntem cuprinși de fală,

Dar suntem români cu toții! Doar de Ziua Națională!

Cum ne educam urmașii? - să cerșească - n limbi străine?

Când avem țara, bogată, dar o facem de rușine?

Cu ce-i vinovată țara, ce ne-a strâns la pieptu-i mare,

Dacă am lăsat toți proștii, să o calce în picioare?

Dacă noi am părăsit-o, ne prefacem c-o iubim?

Și atunci când ne convine, o mai și sărbătorim?

Ca să fii român, nu-i simplu! Tu și cu întreg poporul,

Mai ții minte ce înseamnă, pentru lume, tricolorul?

Ai vărsa vreun pic de sânge pentru vatra strămoșească?

Ai trudi ca astă țară, veșnic ea, să dăinuiască?

Ai lupta pe baricade, să îndepărtezi hoția?

Asta - nseamnă, frați români! să trăiești cu România!

Nu doar să clădim, din gură, temple pentru expirați,

Ci să ne unim cu toții, să trăim ca niște frați!

Să ne dăm mână, cu mână, să ne reclădim frăția

Care să păstreze-n viață, maica noastră - ROMÂNIA!

luni, 23 noiembrie 2020

MANAGEMENT

     -Domnule Tăgârță, dă-mi voie să te felicit – ai fost ales Șeful Anului”! Am invitat și niște jurnaliști, vin și niști șefi de la București, vom participa la o conferință de presă, unde te rugăm să ne împărtășești din experiența dumitale, pentru a putea și alții să-ți urmeze exemplul! Rezultatele dumitale în muncă ne impun să vă promovăm ideile, pentru ca societatea să urce cât mai sus și să crească eficiența muncii.

-Apoi, dragii mei! am uitat să trec în CV că am fost, întâia, văcar! Nu eram bun la nimic, nici de zama oului, așa că mi-au dat vacile pe mână. Cu ghioaga-n ea, eram cel mai mare șef la vaci și am devenit văcar profesionist. Tot stând printre ele, am observat că nu-s chiar așa proaste, cum credem noi, o mai fac și pe vacile-ncălțate, altfel n-ar putea circula nestingherite pe șosea, fără să le lovească vreo mașină. Dacă o faci pe vita, se obișnuiește tot omul cu tine și lasă de la el, crezând că nu ai minte deloc. Deși tu ai, dar nu-ți folosește decît la rumegat! Tot de la vaci am învățat că, atunci când nu pricepi ceva, nu mugești ca prostul, iei o figură de vacă bleagă și te uiți cu ochi bovini, la ăl de urlă la tine! Până se calmează, că n-are cu cine se bate, tu ești vacă! În rest, burdihanul plin cu mâncare vegană, sănătoasă, fără iarbă la conservă! Stai ca vaca! la muls și nu te omoară nimeni! Doar dacă ești stearpă, atunci să-ți faci griji, nu-ți ridică nimeni, statuie, dacă nu ești profitabilă! Ba chiar ajungi să te vândă toată lumea, la kil!

Întro zi, era una ploioasă și glodul era până deasupra roții, s-a rătăcit un președinte aflat în campanie electorală, pe la noi, prin sat, și a rămas cu mașina în smârc. L-am scos eu, cu vacile mele, și a rămas impresionat cât de ascultătoare erau, fără să folosesc biciul. A simțit că am stofă și m-a luat cu el. Așa am ajuns șef aici!

Prima dată, m-am luat cu mâinile de cap: cu 4 clase ale mele, ce știam să conduc? Doar tupeul, m-a salvat: m-am prefăcut că le știu pe toate și, deși știu toți subordonații că sunt boschet de Veneția, vedeți vreunul, să comenteze? Că de unde a ieșit, le-a ieșit și lor! Rezultatele au început să apară după ce am pus pe fiecare, să facă ce se pricepe: avem un programator care se pricepe și la electronice, așa l-am făcut electrician și depanator instalații frigorifice, reducând schema cu un tractorist care era pe postul ăla. Nu mai avem nicio problemă! Pe secretară, care a făcut și-un curs de asistente medicale, am mutat-o la dispensar! Face și treaba doctorului, care mai mult nu-i pe-aici! Să vedeți ce meseriașă e, la scos dinții! Și e mama tastarii și la calculator! La noi, fiecare face și altceva, am descoperit doar ce-i place și gata! lucrează și peste program! Nu mă interessează ce face, cum face, treaba merge strună, după cum ați văzut. Iar eu, ca un bun manager, nu fac nimic, doar supraveghez.Și-i mân, cu blândețe, ca pevaci! Ce te uiți, șefule! așa lung la mine - nu ăsta e rostul unui bun manager, să-i facă pe ceilalți să muncească, fără ca el să-și bată capul?

-Nuu e bine! Nuu e bine deloc să declari asta în fața presei și-a șefilor! Mai bine spune că ai învățat de la mine și că ai un doctorat în psihologie, nu verifică nimeni!

duminică, 22 noiembrie 2020

SUPERIORITATE

     Cu un aer superior, îi privi de sus pe toți cei aflați în sala de așteptare:

            -Ce vă mirați așa? V-am spus că avem de așteptat? v-am spus! V-am spus că doctorul întârzie? v-am spus! V-am spus să nu vă grăbiți, că, după ce vine, își bea întâi cafeaua și stă la o șuetă, cu madamele? v-am spus! Cum v-am spus și că nu interesează pe nimeni dacă murim sau trăim, dacă o ducem bine sau ducem rău. Dacă îi mai pasă cuiva dacă mergem în sus sau în jos, pe scara evoluției! Cunoașteți, cred! teoria conform căreia mai marii lumii au hotărât să mai murim nițel, unii dintre noi. Cum selecția naturală s-a cam dus dracului, nu e de ajuns, războiul e perimat și blamat și de baba Leanța din Pliscuiți, iar criza economică ar putea lovi și-n ăi care-o stârnesc, a mai rămas bacteria și virusul! Molimele! Nu vedeți că până și calculatoarele au viruși? Și-ncă ce viruși! De ce să arunci cu bomba atomică, dacă rărești septelul dându-i să crape-n el, otrăvuri! Vedeți? bacterii și virusuri, ciuma și holera! Cine a câștigat din treaba asta cu coronavirusul? Ăi bogați! Săracii și amărâții, se duc, bogații, logic! se îmbogățesc! Pe lângă ei, cei mari, se îmbogățesc și alții, trepăduși de-ai lor. De ce să le pese că tu ai dat colțul? se găsesc o mie, să-ți ia locul la cârcași. Atunci mie, de ce mi-ar păsa? Pe mine cine mă încălzește, când mi-e frig? Cine îmi dă un colț de pîine uscată, când n-am de unde hali cozonac? Nu-i mai bine, cum spuneam, să-ți vezi de ale tale și să te doară-n anus, de cei din jur?Mama, de moare, nu-mi pasă! Fiecare cu soarta lui, nu le amestecăm. Fiecare cu problemele lui, să și le rezolve! Dacă e fiecare, pe fiecare, atunci nu mă bag în ciorba ta, nu te băga în ciorba mea! Nu facem mariaj, decât pe hârtie, restul, la tribunal! Dacă facem altfel, facem jocurile ăstora mari, care vor să ne omoare și să rămână singuri. Eu nu sunt așa de prost, să fac cu zic alții, de aceea fac ce cred eu, cu mintea mea! Mie să-mi fie bine! Toată lumea poasă trăiască, numai eu să nu mor! Gata cu prosteala, eu o să-mi văd numai de pielicica mea, fiecare să și-o apere pe-a lui!

            -Domnul Țâfnă? Poftiți în cabinet, v-au sosit analizele!

            Iese după jumătate de oră, cu față de cadavru viu:

-Ce mă fac, oameni buni? mi-au spus că mai am maxim jumătate de an, de trăit! A spus-o, de parcă citea horoscopul, nu-mi spunea că mă duc! Oameni lipsiți de suflet, nici măcar n-au luat-o pe ocolite, să nu-ți dea cu paru-n cap! Numai de coada lor, le pasă, de ceilalți, nu!  Acum ce mă fac, că o să mor? Ce vă uitați așa la mine, de parcă sunt și îngropat? Nu vă pasă că un semen de-al vostru, moare? Așa de tare v-a înrăit propaganda asta, că nu vă pasă de mine? Nici măcar nu văd vreo umbră de compătimire, parcă aș fi un câine, nu om! Animale fără inimă, ce sunteți!

miercuri, 18 noiembrie 2020

CALUL ȘI JOCHEUL

(Orice asemănare cu realitățile din România, nu este pur - întâmplătoare!)

    Când mai erau 16 minute și începea cursa, calul și-a întors dosul, către jocheu, a ridicat coada și i-a arătat acestuia cât de mult îl prețuiește și cam ce înseamnă colaborarea lor. Jocheul, cu prea mulți ani de experiență în călărit pe alții, n-a părut prea impresionat, deși l-au apucat ceva transpirații – dacă nebunul de cal a auzit ce înseamnă grevă, tocmai acum, când jocurile sunt făcute? Și-a luat inima-n proteză și s-a calmat – auzi! să se ia după un cal de curse expirat? Las’ că pune el mâna pe cravașă și-o să-l facă pe nesimțit, să alerge cum vrea el! Spume, îl face, trebuie ca azi să câștige cursa, de-ar trebui să care el, calul, până la finish! Miza era enormă și interlopul care îl angajase îi dăduse de ales: ori câștigă, ori câștigă un buzunar de cangur, făcut cu șișul.

             Doar că pe favorit îl durea sub coadă de ce-i trecea jocheului prin minte: descoperise că fusese călărit prea mult, prea des și răsplata fusese doar același fân și filme porno cu iepe, bune mai mult pentru jochei. Crescut ca un cal cu obraz subțire, trăgându-se dintro familie de cai nedați la plug, ci crescuți în stil mediu, nu ridicase niciodată obiecții când curelele îl strângeau cam tare, când vreun jocheu uita să se mai suie pe cântar, de-i rupea spatele, sau când jocheul uita pe cine călărea și-l lovea cu biciușca. Educat să dea ce e mai bun din el, să fie printre primii cu orice preț, dorea să ducă tradiția familiei sale mai departe, iar onoarea lui de învingător să rămână neștirbită. Însă, după ce aflase că în sângele lui curgea și ceva sânge de cătâr, se simți umilit și se gândea tot mai des la întoarcerea armelor sale de catâr, împotriva sistemului care-l călărea dintotdeauna. Așa că momentul i se păru oportun acum, când începea cursa cea mare. La dracu’ cu deșelatul pentru alții, putea să alerge și singur, fără jocheu, doar pentru interesele sale!

            Jocheul, mare cât un țâr mai răsărit, n-avea cum să se impună în fața ditamai armăsarului ce poza în revistele hipiste. Așa că încercă cu zăhărelul să-l facă să se răzgândească: scoase o bucățică de zahăr și i-o trecu pe sub nări. Calul se preface că plouă – mirosi că zahărul nu e de calitate și se simți jignit. Jocheul mai scoase un cub și mai încercă odată – de data asta, noul cubuleț era, cert, pentru boieri, dar era prea puțin că să accepte să se pună șaua pe el. Așa că degeaba alergă omul cu șaua după cal, animalul, tot animal! nu se lăsa ajuns. Auzi! tot cu trucuri din astea ieftine căutau să-i pună zăbala-n bot!

            Jocheului i se ridică părul pe șira spinării: minutele treceau și idiotul de campion rumega doar revoltă, nu să vrea să participe la cursă! Îi veni o idee: să se prefacă și să se dea bătut, știind că animalul nu știa decât atât: să alerge pe pistă , până la capăt! Dar asta nu putea s-o facă fără jocheu, adică fără el, și va ceda conștiinței lui de cal de curse. Ostentativ, îi întoarse spatele și făcu vreo 10 pași, fără să privească în urmă. Să vadă afurisitul! cine-i șeful!

            Când  privi, însă, în spate, nu mai văzu calul unde îl lăsase: acesta, cu ditamai sacul cântărind suta de kilograme, deghizat în jocheu, era aliniat la start! Nimeni nu obsevă impostura, așa că startul fu dat și începu cursa. Care fu cîștigată, detașat de jocheul – sac și campion!

            Jocheul tocmai terminase colecția sa de înjurături, când armăsarul ajunse în nișa lui. Și omul fu mai mult decât surprins, să audă ce-i spunea calul, cu glas omenesc:

-Bă! fanfaronule! ai văzut că se poate și fără tine-n cârcă? Parazitule! eu te duceam pe tine, nu tu pe mine! Eu trudeam, nu tu! care mă mânai doar ca să-ți fie ție bine! Degeaba îmi șopteai că ții la mine și că ai face orice pentru mine, te duceai acasă și eu rămâneam sleit în grajd. Atâta știti – să călăriți! Pe ăl de sub tine, care e doar o unealtă, nici nu contează că are suflet sau nu! Na! ți-am demonstrat că se poate și fără tine! Că mă duce capul și pe mine, nu sunt chiar un animal prost, din care să scoți untul, din el! Eu am câștigat, ca de obicei, pentru că sunt un învingător! Tu ai căștigat, pentru că ești un profitor! Dar eu sunt cel mai câștigat: rămân în cursă!

-  Dar... dar cum se face că vorbești?

- Vorbesc dintotdeuna, doar că nu aveam cui să spun! Acum s-a umplut paharul și mi-am propus să demostrez că nu-mi trebuie jocheu, ca să fiu cineva!

duminică, 15 noiembrie 2020

MESAJ CĂTRE IUBIȚII MEI PRIETENI!

     Mă bucur că nu m-ați uitat! Nici eu nu v-am uitat, dar împrejurări nefericite m-au cam împiedecat să fiu prezent în arena  aricilor. Din cauza unei "mici" intervenții chirurgicale, am poposit o vreme prin spitale și clinici, nimic grav, pot să spun că am avut noroc - dacă mă pălea acum, nu prea aveam unde să mă duc! Toți sunt morcoviți de COVID, nu poți trage un fâs și intri-n carantină. Momentan sunt, și eu, tot în carantină, mama si fratele meu fiind internați cu coronavirus, eu fiind suspect, cum sunt eu de obicei - suspect! Cu această nefericită ocazie, am avut oroarea... onoarea să fac cunoștință cu sistemul sanitar, din interiorul acestuia, cam în genul în care faci cunoștință cu Moby Drik, din burta balenei ucigașe. Nici așa n-am fost prea cuminte, după cum știu bine unii dintre voi, în lipsă de scule corespunzătoare, am postat pe FACEBOOK, și pot spune că plictiseala zăcutului în pat a fost chiar productivă. Îi înțeleg acum pe cei care preferă să zacă precum balega-n drum, le fată repede mintea, idei. Mie mi-a fătat draci cu coarne ascuțite și sămânță de limbariță, dar n-am rezolvat vreo brânză cu ceapă - n-am mișcat niciun creier responsabil cu dezvoltarea cognitivă și nici n-am făcut prea mulți pureci dați cu Tocmosan. Dau și eu din clanța mea de arici, în timp ce anumite paricopitate fac pe dracu-n patru, să mai bulească din țara asta, ce n-a ajuns bullit. Ce nu înțeleg eu, este cum naiba, pe zi ce trece, suntem mai superficiali? Are vreo legătură cu stricatul la burtă, durerea de cap și creierul pane(cat)? Au rămas cu deș'tele strânse pe potențiometru? Văd că se cam lasă cu decese, așa că ar fi bine să mai belim și ochii!

       Multă baftă, vă urez! Și-mi urez și mie, simt că o să cam am nevoie de așa ceva! 


joi, 15 octombrie 2020

NU E COMIC, E TRAGIC...!

    Când ne naștem, suntem singuri. Trăim singuri și murim singuri”.

Cam sub astfel de “profeții”, trăim: ni se sădește întreaga viața sentimentul că singurătatea este unica realitate! Ideea mi-a venit zilele trecute, când mă grăbeam către o grabă negrăbită și lipsită de urgență, cum practicăm, cu toții, astăzi, de parcă ne mână demonii din urmă. Și m-am trezit supărat pe pietonii care călcau agale pe unde nu trebuia, stârnind nervii șoferilor. Brusc, am realizat că deși lumea s-a schimbat, devenind uneori, prea nesimțită, și noi, cei așa-ziși ”corecți”, ne-am schimbat și nu mai vedem pădurea, din cauza copacilor. Pe scurt – am uitat de unde am plecat și ne-am transformat în munți de egoism, nu mai vedem decât ce ne (sau nu ne!) place! Uităm că cel care merge pe jos poate nici nu visează să-și cumpere mașină, că poate fi bolnav și nu are voie să conducă... Că poate e preocupat să vadă ce pune-n oală, că e sufocat de belele, că...! Noi le știm pe-ale noastre: NOI o ducem rău!

Și ne simțim atât de singuri întro lume construită pe și pentru singurătate: ne ghemuim în noi, plângând după o vorbă bună, un sfat înțelept, o privire caldă – pe care nu le-am dat niciodată! Sau le-am ascuns în noi, să nu se creadă că suntem slabi întro lume dură, lipsită de inimă. Nu plângem în public, cum n-o facem nici măcar în mijlocul celor dragi, să nu se creadă că...! Ne-am confecționat măști din piatră și ne-am transformat inimile în bazalt. Și ne plângem că suntem singuri...! Așa murim în singurătate – lumea fiecăruia este o bulă în care zacem ca întrun cocon, preferăm să fim singuri, decât să ieșim și să înfruntăm răutatea celorlalți – de ce să luptăm, când putem dormi liniștiți în „gogoașa noastră? Și când e prea târziu, ne amintim că suntem singuri. Da! e multă răutate și ticăloșie, dar nu e obligatoriu să ne înscriem și noi, în marea masă turbată și turbulentă. Cum nu e obligatoriu să acceptăm adaptarea, doar ca să nu mai fim dați deoparte și să nu mai fim singuri.

Dacă ne-am purta cum simțim, fără bariere, nu am fi niciodată singuri. Deși ni s-a inoculat în creier ideea că trebuie să păstrăm niște reguli tâmpite, absurde, dintre care că nu ar trebui să spunem adevărul, care doare, se vor găsi destui care să gândească ca și tine, chiar dacă nu vor fi de acord cu metodele tale. Uităm tot timpul că suntem oameni și trăim printre oameni, care nici ei nu sunt perfecți și nici nu tind către așa ceva, mai degrabă caută scuze, dar gândesc ca și tine. Izolarea nu înseamnă să trăiești, ci să mori puțin, câte puțin, din cauza prejudecăților tale. 

Și-a mai venit și tâmpenia asta cu coronavirusul, nu mai avem mult și stăm întrun balon de sticlă și ascultăm comunicatele oficiale!

Noi trebuie să trăim, dar nu oricum, ci înconjurați de oameni – mai buni, mai răi, mai slabi, mai tari! Nu și să le acceptăm derapajele! Dar nu suntem niciodată singuri - de te înjură cineva, tot înseamnă că se gândește și la tine!

Nu-i așa că suntem surprinși când auzim vorbe calde, pornite din colțuri ascunse, nebănuite, din sufletele celorlalți? Nici nu mai credem în ele, ni s-a uscat sufletul și nu mai credem în bine, frumusețe, adevăr, în oameni... Folosim surogate - telenovele, povestiri miorlăitoare, invenții aducătoare de lacrimi și adrenalină, numai viețile noastre, să le uităm!

Și oamenii există – așa îi simt eu, astăzi, pe cei care au vrut să fie alături de mine! Iar eu simt că trebuie să fiu alături de ei! Bun, rău! cum oi fi, nu mă pot simți singur, niciodată, dacă am oameni care trăiesc și gândesc ca și mine! Nu mă mai simt singur demult, deși o viață m-am simțit protejat de propria mea singurătate, ceea ce era o mare prostie – nimic nu te salvează de la viață, dacă te scufunzi în tine și te ascunzi acolo!

Am învățat de la copii, de la dușmani, de la răi, de la rele – singur, nu poți merge mai departe!

Așa mori singur – doar cu tine și egoismul tău!  


vineri, 9 octombrie 2020

BUNĂ ZIUA! – AM DAT, BELEA AM CĂPĂTAT! ( A nu se exersa fără echipament de protecție!)

M-am întrebat mereu cum de pot vânzătoarele să-și servească clienții, cu deș’tele pline cu inele de aur, plus ceva brățări: mi-au spus că sunt invidios, nu că ar avea chestia asta ceva legat de condițiile de igienă. Când văd așa desfășurare de ... forțe, umbre și mirosuri, îmi amintesc de ranița și efectele din perioada când mă jucam de-a soldatul și mă mir că doamnele în cauză nu au scolioză. Știți ce însemnă să cari o conservă de-un kil, până la etajul 7? Dar un kil de aur, 8 ore de serviciu?

Ei, bine! tocmai ce vizionasem doi vânzătoare cu mânuțele pline, nu plinuțe, când mirarea mi-a scos în cale o doamnă patroană super - excitată, care venea de la reședința de regiune, unde plătise dările la stat și căuta un paratrăznet, după ce dăduse parandărătul:

-   O țară de nenorociți, asta suntem – bat sute de kilometri, să dau bani, de parcă nu pot să-i dau și de-acasă! Cică s-a blocat sistemul și trebuie să plătesc cash, fiind ultima zi! Pierd timpul ca bleaga, în timp ce hrănesc 52 de angajați și muncesc 25 de ore, din 24! Uneori îi învidiez pe oamenii mei - când se termină programul, se duc la bere, acasă, stau cu copiii... Eu nu ajung acasă decât când ai mei copii, dorm, iar eu moțăi în picioare.

Îngerașul din mine, mic și bucălat, o privi cu afecțiune – iată un om devotat muncii sale, care are grijă și de alții!

-   Pe ei îi doare-n fund dacă nu merg vânzările, dacă ne închid ăștia, dacă moare mâțul în coteț! Își iau salariul și trai, neneacă! ajung la 80 de ani! Nu le place fața mea, pleacă! Nu contează unde, pleacă! A început să-mi cadă părul, de griji! Și m-am săturat de muncă, am ajuns să dau și cu mătura!

Demonul mic și parșiv din mine, sub impresia deștelor vânzătoarelor de mai înainte, se porni pe măguliri:

-   Da! dar nu sunteți o fandosită, cum văd că se poartă azi! V-am văzut și la muncă, ștergând praful, v-am văzut și intrând la finanțe, ba chiar ne-am întâlnit și la doctor!

(Demonul viclean și prost își freacă lăbuțele și continuă) :

-    Întotdeuna v-am apreciat că nu sunteți plină de fumuri și figuri, cum ați putea fi, la banii dumneavoastră! Angajații vă sunt tovarăși, nu vă purtați urât cu ei! Și de fiecare dată când v-am văzut, nu stăteați locului!

Dă aprobator din cap:

-Nu poți ține o afacere ca a mea, dormind! Îmi mânâncă energia și când văd cum stau alții ca putorile și se plâng că n-au, îmi vine să...!

Demonul nu se lasă și scoate iar nasul la purtare:

-Și sunteți atât de simplă și directă! Tocmai ce am ieșit dintrun magazin, unde vânzătoarele aveau mâinile pline de inele și brățări, iar dumneavoastră aveți doar inelul acela mic și puțin pretențios!

La un pas de apoplexie, doamna ia poziția locomotivei cu aburi scăpată de sub control și simt nevoia să dau o fugă până-afară, la privirea pe care mi-o aruncă:

-   Ce vorbești, dom’le? mă compari pe mine cu terfeloagele alea? Eu nu sunt ca ele, am prestanță! Și știi ceva? – inelul ăsta e cu diamant și valorează mai mult decât tot aurul de pe labele ălora! Ba și cât niște salarii de-ale tale!

Și se urcă în 4x4 ei, lăsându-mă să-i admir dosul.

Na belea - bună ziua, am dat, belea am căpătat!

 

miercuri, 7 octombrie 2020

FRUMOS, OMENIRE! FRUMOS!

      După ce-am descins cavalerește în reședința de județ, când m-am încins să plec, am poposit întrun loc de unde pot lua microbuzul spre urbea mea natală. Până m-am ambarcat pe respectivul mijloc de locomoție, emoțiile din ziua respectivă..., nu! nu emoțiile din ziua respectivă, ci o lehamite de viață mi-a tăiat avântul revoluționar, plus picioarele, așa că mi-am trântit partea intelectuală pe-o bancă. Cca 1,5 metri lungime, nu era făcută să respecte distanța prevăzută de autorități! Dacă mai era o persoană așezată, riscam ambele, amendă, că la asta se pricep românii, la amenzi! Și, măiculiță! era deja o doamnă, priponită între poșetă și sacoșă!

Cum îmi crescuse tensiunea, mi-a păsat prea puțin de vecinătate, mai ales că eram în aer liber, aveam, surprise! amândoi, măști, soare afară, praf, autovehicule fugărind văz-duhul...Din momentul în care m-am așezat cuminte pe marginea contrară a băncii, doamna a început să se foiască – nu cumva ...? M-am întrebat cum ar fi fost să fim înghesuiți întro bancă, dar nu de asta, de lemn, din aia care îți bate cuie în copârșeu!?! S-ar mai fi foit cineva?

Văzând că nesimțitul nu se ridică în prezența unei doamne, femeia, cu mult bun simț, s-a ridicat ea, și-a luat papornițele și s-a dus 7-8 metri mai pe spațiul verde, la soare, pesemne i-am luat razele la care se bronza. Și acolo, înegurată, a stat cele 23 de minute, până a venit micro-abuzul!

Și atunci m-a plesnit și pe mine ideea că ne-am pierdut,  cu coronavirusul și mama lui! și cea din urmă brumă de umanitate! Ca să vezi  - efect! Nici până acum nu debordam de omenie, propaganda virulentă și virusologică stingând și fărâma de suflet strivită pe altarele democrației: îl vedeai pe unul căzut și nu-ți păsa prea tare, îl lăsai acolo, posibil era beat! Acum e și mai și: e lat, dar nu te apropii de el nici mort, dacă are COVID?

Frumos am mai ajuns – nici lumânare n-o să avem la cap, când ne-om duce! Poate - o mască...! Ca toate măștile din fiecare zi!

marți, 6 octombrie 2020

ȘEFULE, ȘEFUȚULE, CE MAI FACI, DRĂGUȚULE?

 Șefule, șefuțule,

Ce mai faci, drăguțule?

Că de când s-a întors carul,

Parcă ești bătut cu parul!

Parcă stai doar pe urzici,

Vorbești rar, nimic, nu zici!

S-au dus zilele frumoase,

A rămas să lingi la oase,

N-arăta că nici nu-ți pasă,

Că nici boii nu-s acasă!

Parcă ai halit măcriș

Și vrei “pană de tufiș”.

Văd că repede-ai uitat

Cam pe cine ai „pupat”!

De-ai avea și stea în frunte,

Ești cu fundu-n două luntre,

Stai ciucit, pândind, de parcă

Te repezi în altă …“barcă”!

Și, precum cameleonul,

Înroșești, iar, telefonul,

Poate vin niște baștani,

Să mai stai alți 4 ani!

De-aia viața e gheboasă-

(Pentru unii, fructuoasă!):

Nu ai creier, nici habar,

Nicio râvnă, n-ai măcar,

Dar te-ai nărăvit, fârtate!

La smântână și la lapte!

Oameni pentru viitor -

Doar un “scaun”!

În locul lor!

 

luni, 5 octombrie 2020

LA MULȚI ANI, INIMIOARA MEA!

       Poți iubi o mie de lucruri: cerul, apele, copacii înfloriți, izvorul susurând, o lacrimă sinceră ce face concurență la o picătură de ploaie…! Lista e nesfârșită! Apoi poți numi oameni pe care îi iubești – sunt destui care ar merita s-o faci, poate că nici ei nu știu asta.

Nu poți iubi pe toată lumea la fel – ar fi imposibil! Deși unii așa cred, eu n-am putut iubi vreodată doi oameni la fel, pentru că nu există două persoane 100% identice. Poți, însă, să consideri asta în cazul copiilor tăi, pentru că ei sunt averea ta, parte din tine și moștenire!

Pe fiul meu îl iubesc ca pe un bărbat – fără smiorcăieli, fără pupături, doar o strângere fermă de mână, o îmbrățișare călduroasă…Mi se pare că l-aș jigni dacă m-aș apuca să-l mângâi sau să fac alte gesturi sub demnitatea amândorura. Nici cu fiica mea nu - mi permit gesturi din astea, dar cu ea e altă poveste…!

Astăzi e ziua ei, de aceea mi-am permis să divaghez nițel – LA MULȚI ANI, INIMIOARA MEA! Deși bătrânul arici e un țepos nenorocit, care se străduie să țină la distanță pe toată lumea, nu poate să trăiască fără țepoșii lui copii! Inima lui plânge când află că nici aceștia nu trec prin viață, precum gâsca prin apă -  fără să sufere din pricina celor din jur! Îmi spun că așa trebuie să fie, nu se poate altfel, dar nu mă împac cu gândul ăsta, cum nu se împacă cu el nici ceilalți părinți - pentru ce dracu’ ne mai chinuim, dacă copiii noștri trec inexorabil prin aceleaiași mizerii prin care am trecut și noi?

Dar putem fi fericiți pentru fericirea lor, să le fim alături când sunt supuși încercărilor și să le mulțumim că nu ne-au făcut probleme, că își văd de viețile lor și că nu ne sunt subiect de eternă meditație. Noi o luăm ca pe o desconsiderare, că nu ne țin la curent cu toate chichițele din viața lor, fără să ne gândim că poate așa vor să protejeze – de ce să ne încarce și cu ale lor?

Deși nu se vede, ziua de naștere a copiilor este sacră, a noastră - e vax albina! Pentru mine astăzi e zi de sărbătoare națională - e ziua fiicei mele! Și sunt alături de ea, la distanță de sute de kilometri, așa cum e și ea de fiecare dată, când e ziua mea. În toate zilele suntem alături unul, de celălalt, dar în zilele astea, suntem și mai aproape și ne spunem lucruri pe care, de obicei, nu ni le spunem! Ce? e secretul nostru!

Dar să știți că merită!

TOATE GÂNDURILE MELE BUNE, LA TINE ÎN SUFLET SĂ POPOSEASCĂ, INIMIOARA MEA! LA MULȚI ANI!

duminică, 4 octombrie 2020

DECI – SE POATE!

    Acum câteva zile, cineva mi-a povestit despre familia ei aspecte care ar trebui să ne facă să medităm:

- Ai mei sunt din județul vecin. Mama are doar un frate, au fost doar 2 copii la părinți, acestora li s-a părut că și doi, sunt prea mulți. Spre deosebire de mama, care ne-a născut doar pe noi, două fete, unchiul și-a dorit mulți copii. Dumnezeu i-a dat 15! Nu știu cum a reușit, nici cum i-a crescut, dar nu s-a plâns niciodată. Și nici copiii!

Când au crescut, cu excepția a 3 surori care au rămas în sat, ceilalți, după Revoluție, au plecat la muncă  unde au văzut cu ochii. În satul lor pricăjit, cu glodul până la genunchi și apa murdară în fântâni, nu aveau de lucru! Majoritatea au muncit prin țări străine, în construcții. Mai veneau vara, acasă, în concediu și plecau cu inima strânsă, înapoi. Până când…!

Până când unul dintre ei a început să trimită bani în țară, cu limbă de moarte - să nu fie chelțuiți decât pe materiale de construcții! Uite lista! Că cine știe ce-o să fie și va trebui să se întoarcă acasă și să aibă unde sta. Avea de gând să-și facă o casă!

Anul următor, au hotărât să vină cam toți, în aceeași perioadă, în concediu. Cum au venit, s-au apucat de turnat betoane și de ridicat pereți, în timp ce alții dintre ei se ocupau de instalații, tâmplărie etc. În vara aceea au ridicat, la roșu, o casă cum văzuseră pe unde umblaseră!

Anul următor, casa era locuibilă și s-au apucat de următoarea. Și tot așa, până când toți și-au făcut case cum trebuie. Și fața satului devenise alta!  Atunci a fost nevoie să se facă și drumurile, și canalizările, și apa curentă! Că doar nu munciseră degeaba! Au bătut cu pumnul în masă și ce să vezi? le-a ieșit!

Cele de mai sus nu sunt poveste, dar vor ajunge basm, pentru că s-a ajuns că munca să nu valoreze ceva, totul trebuie să vină pe tavă, gratuit! Și, dacă se poate, să existe și-un sac cu nazuri, de cetățean European!