luni, 29 aprilie 2019

NUME ȘI RENUME!


     Datorită podoabei ce-i ținea loc de nas, născută vânătă în prelungiri, de producție proprie, toată lumea îi spunea NĂNĂU! Cu excepția mamei sale, care făcuse o hemipareză, când cineva o întrebase dacă Nănău e-acasă, iar ea aflase că nu mai avea fiu, avea Nănău! Ei! gurile rele spuneau că nu nasul i-ar fi atras porecla, dar cine știe, care o fi  fost adevărul?!?
      Oricum, proeminența năsoasă îi atrasese și faimă, cunoscut fiind la ce sunt buni năsoșii! Femeile îl priveau admirativ, făcâdu-i cu ochiul, spatele și torsul, iar tineretul - speranțe își scuipa în sân, să nu viseze urât, noaptea, neștiind ce pierd.
        Numai că Nănău avea alte preocupări și-și vedea, cu greu, lungul nasului. Dar era consecvent, își urmărea scopurile cu perseverența unui câine de vânătoare aflat în post prelungit. Acum era foarte prea-ocupat cu găsirea unei soluții, bazice sau acide, care să-l scutească să se mai ducă la barul unde își vâra nasul printre sticle și bețivi. Pentru că Nănău era, încă, barman, și, tot încă unul care făcea foamea, barul unde lucra fiind locul de pelerinaj al jumuliților din cartier, ăia care nu plecau pînă nu băgau și limba-n pahar, de frică să nu piardă ceva!
        Ideea de fugă de la locul de muncă, considerat ca fiind condamnare la locul de beci, îi venise și altă dată: anul trecut, auzind că se fac bani frumoși din plantele  medicinale, plantă pe juma de hectar, luată în arendă, numai mentă! Numai că fusese atît de cald, în vara aia, se uscase toată plantația, iar din ce nu se uscase, nu reuși să vândă nici măcar un sac! Prinzându-l în mahala pe nemernicul, care-i spusese că afacerea cu mentă merge strună de cobză, îl bătu, până acesta arătă de parcă ar fi dormit în cuptorul cu microunde. Pentru că, la întrebarea lui Nănău- “De ce tocmai - mentă?”, troscangiul i-ar fi răspuns, rânjind ironic:
Mentă? Pentru că mie mi-a plăcut întotdeauna să frec menta! Ha! ha!!ha! Te-ai prins?
Nănău nu renunță la plantele medicinale – tot cultivând menta aia, învățase o mulțime de chestii despre ele și începu să le consume! Începu cu mătrăguna, în semn de protest pentru faza cu menta! Când începu să numere câinii maidanezi și păsărelele pe cer, stopă dieta și trecu pe păpădie, zisă popular și ceva legat de târtița găinii. Abia atunci află că plăntuța respectivă folosea celor cărora le stătea fierea-n gât! Dar el nu avea nimic cu fierea altora, lui în stăteau altele la beregată!
De unde experiențele astea ciudate? Din sărăcie, ar fi zis majoritatea, dacă nu ar fost în minoritate. Trebuie spus că Nănău fusese, la originea mă-sii, cu ceva sânge de boier, nu de barman jertpelit. Cum puțea, toată ziua, numai a tutun, se gândise, cu vreo 10 ani în urmă, să-și ia nasul la purtare și soarta, în lăboanțe, și ar fi optat pentru o privatizare. Rumegând ideea la 100 grade C, pe atunci găsise vreo 7-8 soluții, dar lenea e cucoană mare și-are pietre în sandale, și nu făcu nici două paie, cruce!
Acum, gândul revenise, doar că, între timp, se schimbaseră foarte multe și nu mai găsi mare găinaț de cioară, de făcut. Nănău - perseverentul nu renunță, însă la capodopera creierul său, de aici rezultând încercările cu buruieni de leac.
După faza cu păpădia, plantă struguri de masă, care se dovediră a fi struguri de stafide. De! n-ai de unde să știi ce-ți rezervă viitorul! Ori, lui Nănău îi plăcea falimentul, așa că rată, și de data asta, întâlnirea cu norocul. Destul de perspicaK, de felul lui, schimbă de drum și își deschise tractir, dame consumate găsindu-se, din plin, pentru necesitățile societății. Ideea  cu bordelul, nu era rea - ca să iasă țara din criză, se zvonea că se va legaliza prostituția și vor modifica Constituția, astfel încât fiecare bărbat să aibă dreptul de a ține o soție și un soț, în același timp, dar numai dacă ai suficiente fonduri, să întreții așa familion! Să vezi atunci scăderea șomajului, ăi cu bani putând să țină și mai multe perechi!
Nănău nu avea bani, nici să treacă strada pe semafor, până la WC! Dar se gândi că tractirul ar fi putut pregăti forța de muncă pentru o căsnicie de succes, doar nu toate se învăță la fără frecvență! Ca să nu mai vorbim de abandonul școlar, datorat  concepției că aia nu știe carte, așa că listele sale de înscrieri erau, tot timpul, pline, fiind nevoit să facă rezervări.  Plus consilierea! Capitalist modern,  cu bani luați cu camătă, Nănău reuși, în scurt timp, să strângă o avere frumușică, mai ales când deschise și propria sa școală politică de vară. Ieși din anonimat și fu invitat la show-urile de televiziune, ca fiind unul dintre întreprinzătorii care au reușit să reușească! Ba chiar primi o mulțime de propuneri, să intre în politică și să devină parlamentar, însă nasul lui îi spunea că doar banii lui miroseau interesant, nu și politica sa.
Nănău a uitat de buruieni și de efectele lor. Singura plăntuță pe care o mai respecta, era trifoiul. Și nu din cauză că aduce noroc, ci din cauză că a zăcut o noapte-ntreagă, beat, în trifoi și n-a răcit. Plantă curativă, ce mai! Ah! nu! greșesc - are și-o chestie cu mușchii, se duce la sală! Și cu lichelele, pardon! lichenii! Și, mai ales, cu macul. Că îi dă idei de creștere economică, prin metoda creșterii demografice. Halal Nănău! a uitat când stătea cu nasul în farfurie, în borșul se ștevie! Acum măcăne, că-i dotat!

Niciun comentariu: